Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » familie » arta cultura » pictura desen
CU CE DESENAM, PE CE DESENAM

CU CE DESENAM, PE CE DESENAM


CU CE DESENAM, PE CE DESENAM

Un artist, eliberat de complexe, poate desena cu orice pe orice. A avea cunostintele si instrumentarul necesar elaborarii, in cele mai bune conditii, unui desen nu este o garantie a reusitei desenului. Se poate schita si cu un bat pe nisip si cu un carbune sau cu cutitul pe scoarta unui copac. Asa dar dotarea cu instrumentarul cel mai performant, folosirea celei mai scumpe hartii de desen, a celor mai bune tusuri sau culori nu constituie o garantie ca desenul rezultat va fi cel mai convingator, cel mai exact sau cel mai inspirat, dar o buna dotare, cu instrumente de calitate, exacte si usor de manevrat, folosirea hartiei sau calcului potrivit scopului propus, este stimulatoare, mareste precizia si placerea lucrului. Pe de alta parte, pozitia la planseta, sursa de lumina, temperatura ambianta si chiar universul sonor pot contribui la eficienta prestatiei chiar daca nu pot inlocui inspiratia si talentul nativ.

La conditiile de prezentare pentru concursul de admitere in UNIVERSITATEA DE ARHITECTURA, URBANISM SI DESIGN «ION MINCU» din Bucuresti sunt, de regula, afisate si instrumentele minimale acceptate sa le aiba concurentul asupra sa. Cam acestea sunt si cele necesare practicarii desenului



planseta din lemn sau din melacart de 50/70, 70/100, sau 100/120 cm., mobila sau fixa, pe capre sau alt suport.

teu din lemn, aluminiu sau din plastic de lungimea adecvata plansetei, uzual 80 - 120 cm., teul poate sa fie inlocuit cu un paralel - o rigla prevazuta la capete cu role si fixata pe planseta..

echere la 30 grade si la 45 grade, de preferat cate doua de marimi diferite.

compas de buna calitate, cu mina de creion sau cu tragator de tus. O verificare practica a calitatii compasului se poate face in felul urmator: cu raza de 6 - 7 cm., se descrie un cerc. Fara a ridica acul compasului de pe hartie, se traseaza cercul in sens invers, daca a rezultat un singur cerc din cele doua parcursuri, atunci compasul este bun.

creioane mecanice cu mine din grafit de diferite tarii si grosimi. De retinut ca minele sunt numerotate, conventional cu H, H1, H2, H3, .pana la H10, in ordinea tariei lor, cu B, B1, B2, B3,. pana la B9, in ordinea moliciunii lor, o mina de tarie intermediara este F. În comert  se mai gasesc pixuri - o alta denumire a creionului mecanic - cu mine subtiri 0,3, 0,5, 0,7, 0,9 si 0,12.

creioane colorate, sunt de preferat cele cehesti.

gume pentru creion si gume plastice,

hartie pentru desen format A3 si A2. aceasta trebuie sa fie suficient de groasa pentru a suporta mai multe reveniri de hasura in vederea valoratiei.

mapa pentru desene si pentru colile de rezerva.

banda adeziva, de preferat din hartie, cuter, toate piesele marunte pot fi pastrate intr-un penar.

Asa cum am mai spus, acestea reprezinta recuzita necesara la pregatirea in vederea admiterii la facultate. Pentru activitatea grafica sunt necesare si utile o intreaga gama de produse, care pot fi procurate din magazinele Combinatului Fondului plastic.

Pentru un prim contact cu lunga lista a articolelor ce fac parte dintr-o posibila trusa de grafician voi enumera cateva

In materie de suport al desenelor , o prima recomandare, pe care o face un nume de referinta in grafica Dl. Hans Schwarz in lectia sa de desen, este sa incercati cat mai multe suprafete diferite posibil. Hartia obisnuita, ieftina este adesea la fel de buna ca orice altceva, de exemplu, hartia maro sau gri, de impachetat asa zisa hartie Kraft si hartia suport pentru tapet au suprafete care se potrivesc, in mod deosebit, cu pastelurile moi sau carbunele. Unele hartii pentru scris si copiat sunt foarte bune pentru desenele in tus sau cerneala. Dar exista multe alte feluri de hartii, unele dintre ele, facute special pentru artisti.

Cartonul Bristol, Canson ciocan sau semiciocan este neted, dur si alb, special proiectat pentru lucrari in tus cu penita subtire. Diferenta de nume sau de reteta difera de la o tara producatoare la alta.

Hartia Bond, dupa cum este numita in Marea Britanie, cea mai obisnuita hartie pentru desen, este disponibila intr-o mare varietate de suprafete - neteda, fara luciu, semiaspra sau aspra este hartia care se leaga in blocurile de desen scolare din Romania.

Hartia pentru acuarela, are diverse grosimi si diverse grade de netezime. Este, de obicei, groasa, de calitate superioara, deci scumpa dar placuta la desenat. Japonezii, fac diverse sorturi de hartie din pai de orez sau din matase caare se preteaza perfect la scrierea lor si la minunatele peisaje in acuarela.

Hartia Ingres este potrivita, in principal pentru desenele in pastel. Are o suprafata moale, blanoasa, este colorata in masa, in diferite tonuri deschise sau inchise - gri, bleu, roz, crem,cafeniu,albastru etc.

Blocurile de schite, de formate standardizate, sunt foarte practice si la indemana oricarui nivel de informatie si de practica in desen. Recomand totusi o hartie mai subtire - 120mg/m.p. - incepatorilor pentru simplul motiv ca hartia subtire inseamna mai multe pagini, o suprafata mai neteda, potrivita pentru redarea detaliilor si o harte mai groasa - 160mg./m.p. - celor care doresc sa redea o profunzime mai accentuata valoratiei cu creioane moi.

Tot asa de bune pot fi mapele de format mare, in care pot fi pastrate atat hartii de diverse calitati si grosimi cat si planse elaborate.


Calcul, acea hartie transparenta, folosita mai mult in redactarea proiectelor cu caracter tehnic - acel calc de transparenta mai buna - sau a studiilor - asa zisa foita sau calc de studiu.

Despre creioane si intrebuintarile lor in desen, dupa tarie hasurile sau moliciune beurile, minele grase - cum le numim in mod curent - am scris. Creionul este instrumentul cu cele mai multe intrebuintari, potrivit pentru orice fel de schita, de la desenul liniar, cel mai exact, executat cu ajutorul instrumentelor, pana la transparentele cele mai pretentioase. Desigur o linie de creion, chiar si de duritate maxima, nu are un taiect perfect constant, nici puritatea negrului de tus, dar confera desenului un aspect stralucitor, metalic, foarte atragator.

Carbunele poate fi gasit in diferite calitati si forme. Sunt de recomandat batoanele scurte, mai usor de obtinut, pe cand cele lungi, oricum se rup repede in bucati. Carbunele, care este moale si sfaramicios, este ideal pentru desenele accentuate si mari. Atentie la intinarea accidentala, valabila si la creioanele moi, mana nu se odihneste pe hartie in timp ce desenam. Cei obisnuiti cu penita sau creionul tare, se vor obisnui mai greu la inceput. Dar, odata tehnica deprinsa, acest lucru aduce un plus de libertate si spontaneitate, lucrului in carbune, pastel, sangvina. Pentru a se evita scuturarea sau intinarea intamplatoare, desenele in carbune se fixeaza cu spray fixativ, sau cu solutie fixativa pulverizata cu ajutorul aerografului.

Pastelurile, prezentate intr-o foarte variata gama coloristica, pot fi pe baza de creta sau pastel de ulei. Cu ele se pot realiza lucrari colorate subtil sau chiar picturi de inalta tinuta.

Culorile in ulei sau acrilice, sunt intrebuintate de regula in pictura de sevalet si sunt livrate in tuburi. Pentru diluarea lor se folosesc uleiuri sau solventi cu ajutorul carora se poate grabi sau intarzia uscarea. Uleiurile se aplica pe suporti de carton sau panza care au fost, in prealabil, preparate. Pensulele pentru culori de ulei sunt confectionate din par aspru, rezistent, de cele mai multe ori din par de porc si au varful retezat egal. Iata cum descrie Dionisie din Furna in a sa Carte de pictura datand din anii 1729-1733, modul de alcatuire a pensulelor:


Cand voiesti a face pensule pentru zugravirea de chipuri trebuie sa afli cozi de veverita si sa le folosesti nu dinspre varf ci de pe de laturi; ia aminte  ca firele sa fie drepte si asemenea incat sa nu se strambe, iar pensulele sa fie potrivite pentru trasul liniilor si zugravitul carnii trupurilor, taie-le cu o forfecuta si aseaza-le de-a randul pe o masa la o parte. Apoi impreuna-le cu grija si moaie-le in apa; pe urma, vezi de striveste-le varfurile cu unghia de la mana stanga, iar cu dreapta trage de partea cealalta si scoate-le incetul cu incetul, fa-le deopotriva de mari si leaga-le dibaci cu un fir de matase ceruit si cauta sa nu iasa firul prea lung. Pana in care vrei sa-l pui e bine s-o moi mai inainte in apa, ca sa se umezeasca, iar firele potriveste-le sa nu iasa prea tare in afara, altminteri nu este izbutita; aduna apoi varfurile cozilor si fa din ele pensule din cele bune de intins proplasma.

Multe expresii nu se mai folosesc azi si nici procedeul, dar ce frumos sunt descrise procedeele. Iata si modul cum recomanda acelasi autor pregatirea carbunilor de desen: "Afla o ramura groasa neputregaita de alun ori de mirt si tai-o bucati cu ferastraul, apoi despica bucatile cu toporul in farame mai marunte, dar pe acestea ciopleste-le cu cutitul pana se vor asemana cu niste condeie; apoi aseaza-le intr-o oala cat sa o umple, asterne peste ele un stergar si intinde-i bine deasupra cu lut. Cand vei fi aprins cuptorul si-l vei afla caldut, vara oala inauntru; in oala bucatile acelea de lemn se vor aprinde si vor da flacara. De indata ce piere flacara, scoate cu grabire oala afara si acoper-o cu cenusa si cu pamant uscat; si aibi grija sa nu care cumva sa scoti bucatile inainte ca oala sa fie rece, caci de vei face in chipul acesta, ele se vor farama inauntru, iar tu iti vei fi folosit truda fara folos. De ai mare graba, fa altminteri: infasoara vreo cateva intr-o hartie ori intr-o carpa si ingroapa-le in spuza, iar ele vor arde si vor da fum. Tu pandesti fumul si cum va conteni, indata scoate-le afara, insa toate odata, cu lopata; apoi ingroapa-le in cenusa rece ori in huma pana ce se vor stinge si se vor intari; iata cum se fac carbunii cei folositi de zugravi la desen".

Cele mai bune culori pentru grafica sunt culorile de apa: acuarela, guasa si tempera. Acuarelele sunt livrate in pastile, godete sau tuburi; au avantajul ca prezinta o larga gama cromatica dar se si pot combina foarte bine. Sunt de preferat acele acuarele care atunci cand sunt diluate cu apa isi pastreaza transparenta si omogenitatea adica nu depun particule in suspensie. Tehnica de lucru in acuarela necesita putin mai mult exercitiu, dar duce la rezultate uimitoare prin delicatetea si subtila transparenta a imaginilor realizate. Se pot aplica tente plate, care prin suprapunere, dupa uscare, produc nuante de intensitati din ce in ce mai tari sau prin suprapunerea a diferite culori se produce combinarea acestora. Atentie la ordinea suprapunerii culorilor diferite, prima culoare aplicata este bine sa fie culoarea deschisa; atunci cand revenim asupra ei cu alta culoare mai inchisa, se produce amestecul cromatic, pe cand o culoare mai deschisa greu influenteaza pe cea inchisa aflata dedesupt. De exemplu: albastru peste galben produce verde, rosu peste galben produce portocaliu, albastru peste rosu produce indigo etc. prin numarul de suprapuneri se obtin un numar de alte tonuri foarte nuantate.

Culorile de guase sunt mai vii, se acopera una pe alta dar se pot si combina direct pe hartie.

Tempera sau placatul este o pasta acoperitoare care, pentru a fi aplicata trebuie combinata inainte. O atentie deosebita trebuie acordata consistentei placatului si mai ales faptului ca, prin uscare, ea isi schimba tonalitatea. Pentru a se obtine un desen corect, este bine ca suprafata de colorat sa fie precis conturata cu pasta de aceiasi culoare aplicata cu ajutorul unui tragator. Pentru obtinerea degradeurilor se va aplica pe fiecare suprafata o pasta in care se introduc succesiv culori de saturatie.

Pensulele recomandate pentru tempera, sunt din par moale dar cu varful retezat, in genul celor destinate picturii in ulei. Spre deosebire de acestea, pensulele pentru acuarela se fac din cel mai fin par; se spune ca cele mai bune pensule pentru acuarela se fac din par din ureche de bursuc. Lucrand cu apa multa, pensula buna trebuie sa aiba un varf ascutit, indiferent ce numar ar avea. Numerele pensulelor sunt crescatoare de la 1 la 18-20-24.


Tusurile si cernelurile sunt tot culori de apa, care de regula, se aplica nu cu pensula ci cu diferite feluri de penite. Tusurile Rotring sau cele romanesti de tip pionier sunt produse in culori puternice, clare si foarte diverse. Pentru obtinerea de efecte interesante, se pot combina atat separat cat si direct pe hartie, prin suprapunere. Pentru diluare se foloseste apa distilata, altfel pot precipita inainte de uscare. Tipurile de cerneala pot varia in functie de producator, de aceia este bine sa nu se amestece cernelurile de diferite proveniente. Cerneala obisnuita de scris - neagra, albastra, rosie, verde sau maro - este mai putin opaca si ofera unui desen o mai mare varietate de tonuri. Spre deosebire de tusuri, care dupa uscare nu se mai spala cu apa, cernelurile sunt influentate de udare intentionata sau accidentala.

Tocurile au forme, marimi si penite la fel de variate ca si creioanele de desen. Exista tocuri speciale pentru profesionisti, cu penita din pana de corb Gillot 659 sau pentru artisti, Gillot 303 sau 404 care permit linii variate, in functie de unghiul in care sunt tinute si de presiunea exercitata. Tocurile cu penita de trestie, bambus sau pana de gasca sunt indicate pentru trasarea tuselor ingrosate. Varful penitei poate fi ingustat sau largit cu ajutorul unui cutit sau al unei lame. Aceste tipuri de tocuri trebuie mereu inmuiate in cerneala. Exista si tocuri rezervor care deseneaza mai fin si mai subtire, cu o linie constanta datorata cernelii inmagazinate, din acest motiv multi desenatori le prefera.

Stilourile speciale de tip Rapidograf sau Rotring pot controla cantitatea de cerneala eliberata printr-o valva de la nivelul penitei. Penitele au mai multe dimensiuni si se pot schimba pe acelasi corp de stilou sau pot fi stilouri cu penite de grosimi diferite. Datorita tipului de penita, aceste stilouri speciale, rotringuri cum sunt numite uzual, trebuie sa fie tinute sub un unghi drept fata de hartie, ceea ce constituie un dezavantaj.

Stilourile ceramice fac desenul sa para o schita rapida, sunt ieftine si foarte simplu de folosit, mai ales pentru note documentare. Mai bune decat ele sunt stilourile din fibra, au o ungere placuta a hartiei, dar varful se toceste repede, mai ales pe calc sau pe hartie aspra.

Stilourile cu varf de pasla, sunt mai putin recomandabile pentru desene pretentioase, care se doresc mai atent finisate sau mai complexe.

Desenele combinate, executate in mai multe tehnici, cu mai multe instrumente, sunt de cele mai multe ori cele mai reusite. Se poate desena in creion sau in tus cu laviu de acuarela, in creion si pastel sau creioane colorate, in cerneala pe hartie uda sau udata ulterior, dar este de evitat combinatia intre conteuri sau creioane grase si culori de apa.

Pentru inceput, tinand si cont ca pentru concursul de admitere se cere prezentarea in creion negru sau color, exemplele care vor urma se bazeaza pe exercitii folosirea acestora si a instrumentelor adecvate.

Pare desueta folosirea tehnicilor manuale in ziua de azi, cand programele de lucru pe calculator sunt tot mai diverse si mai perfectionate iar editarea se poate face fara dificultate si pe hartie carton la aproape orice dimensiune. Asa cum am mai afirmat, mobilitatea si usurinta exprimarii grafice este strans legata de mobilitatea gandirii si analizei formelor, culorilor si variantelor solutiilor tehnice. Un slab desenator este crispat in exprimarea ideilor sale, pierde mult timp pentru a arata ce are in minte si isi modifica greu impulsul initial. Un desenator abil oboseste mai greu, alege variantele cele mai convenabile, fiindu-i si usor sa le exprime grafic chiar si atunci cand instrumentul sau de lucru este un computer. Nu mai vorbim de alegerea culorilor si armoniilor cromatice.

Alfred Sisley

 





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.