APARATUL RESPIRATOR-NOTIUNI DE ANATOMIE

APARATUL RESPIRATOR-NOTIUNI DE ANATOMIE

Aparatul respirator (pulmonar) este alcatuit din totalitatea organelor care asigura mecanismul respiratiei: al ventilatiei pulmonare, si al schimburilor de gaze de la nivelul alveolelor pulmonare. Acestea sunt: caile respiratorii superioare (cavitatile nazale si faringele), cele inferioare (laringe, trahee si bronhii) si plamanii, ca organe principale ale actului respirator.

Organele aparatului respirator au o origine comuna cu cele ale aparatului digestiv. Caile respiratorii superioare iau nastere din extremitatea cefalica a intestinului primitiv, iar caile respiratorii inferioare si plamanii, din endodermul intestinului anterior, prin mugurele laringotraheal.

Acest mugure da nastere laringelui, traheei si celor doua bronhii primitive din extremitatea carora se vor dezvolta cei doi plamini in sens lateral. Acolo iau nastere si cavitatile pleurale.

CAILE RESPIRATORII EXTRAPULMONARE sunt reprezentate de fosele nazale, faringe, laringe, trahee si bronhiile primare.

1. NASUL SI CAVITATEA NAZALÃ formeaza primul segment al acestui aparat. Nasul formatiunea mediofacrala cu caracteristici specifice fiecarui individ si cu dublu rol functional (respirator si olfactiv) imbraca forma unei piramide cu baza in jos. Este alcatuit dintr-un schelet osteocartilaginos compus din oasele nazale. La exterior este acoperit de un strat de muschi superficiali pielosi si tegumente, iar la interior, captusit de mucoasa nazala, cu exceptia vestibulului captusit de tegument. Nasul pre­zinta o cavitate nazala care este impartita de un perete median (sept nazal) in doua cavitati, numite fose nazale. Septul nazal este format din lama per­pendiculara a etmoidului si osul vomer (sept osos), care se continua anterior cu septul cartilaginos, pina la varful nasului (apex nasi), unde se termina cu septul fibros, mobil.

Sinus frontal

Sinus sfenoidal

Bulb olfactiv

Os nazal

Cartlaj

Faringe nazal

Amigdale

Cavitatea nazala

Limba

Fosele nazale comunica cu exteriorul prin doua orificii, numite narine, iar cu faringele, prin doua orificii largi, meaturi nazofaringiene. Fiecare fosa nazala prezinta anterior, in dreptul aripii nazale, un vestibul nazal, prevazut cu un prag, peri si glande, si fosa nazala propriu-zisa, ce purifica si umecteaza aerul inspirat. Fosa nazala are patru pereti, dintre care cei lateral este mai complicat si prezinta trei lame osoase: cornetele (concile) nazale, superior si mijlociu, prelungiri ale osului etmoid, si cel inferior atasat maxilarului ca os independent.

Cavitatile nazale sunt captusite de o mucoasa foarte bogat vascularizata.

2. FARINGELE reprezinta locul de incrucisare a caii respiratorii cu cea di­gestiva. Acesta este un tub de aproximativ 13 cm lungime care transporta aerul catre laringe. Ca si pasajul nazal, faringele este acoperit de o membrana mucoasa protectoare si celule cu cili care scot impuritatile din aer. Tn afara faptului ca servesc pe post de tub, faringele are in structura amigdalele, tesuturi limfatice care tin leucocite.

3. LARINGELE alcatuit dintr-un schelet cartilaginos, indeplineste functio­nal rolul de a proteja calea respiratorie. Este format din unirea a trei cartilaje neperechi: tiroid, cricoid si epiglota, si trei cartilaje perechi: aritenoide, corniculate si cuneiforme, articulate intre ele si prezentind ca mijloace de unire, ligamente si membrane. Laringele poseda doua categorii de muschi: extrinseci (sternotiroidianul, tirohioidianul si constrictorul inferior al faringelui) si intrinseci.

Larin­gele este un organ cavitar, captusit de o mucoasa si prezinta in interior doua perechi de plici dispuse anteroposterior. Plicile superioare se numesc ven­triculare sau falsele coarde vocale, iar cele inferioare, plicile vocale - coar­dele vocale propriu-zise.

Cavitatea laringiana se subimparte, in raport cu plicile, in trei etaje: spatiul dintre placile vocale formeaza glota sau etajul mijlociu; deasupra se afla etajul supraglotic sau vestibulul laringian, iar dedesubt, etajul infraglotic, care comunica direct cu traheea.

La formarea vocii ia parte contractia ritmica o muschiului vocal care produce vibratiile coloanei de aer.

4. TRAHEEA este un tub fibrocartilaginos care continua in jos laringele si se intinde pina la nivelul vertebrei a IV-a, a V-a toracala, cu o lungime de 11-13 cm si cu un diametru de circa 2 cm. Ca structura, traheea este alca­tuita dintr-o tunica fibromusculocartilaginoasa, in grosimea careia se ga­sesc 6-20 semiinele cartilaginoase, legate intre ele prin ligamente inelare. Posterior, unind cele doua capete ale potcoavei cartilaginoase, se afla mem­brana traheala, in grosimea careia se afla muschiul traheal.

Baza traheei este localizata putin mai jos de locul in care gatul se uneste cu trunchiul corpului. Aici, traheea se in doua tuburi mai mici, bronhiola stanga si cea dreapta, care conduc aerul in plamanul stang respectiv cel drept. În plamani, bronhiile se despart in tuburi si mai mici numite bronhiole. Traheea, bronhiile sunt captusite cu o membrana mucoasa si celule ciliate care muta mucoasa in sus spre faringe.

5. PLÃMÂNII reprezinta organele principale ale actului respirator. Ei ocupa aproape in intregime cavitatea toracica, fiind situati fiecare in cate o cavitate pleurala - dreapta si stinga, separate pe linia mediana de catre mediastinul toracic.

6. CONFIGURATIA EXTERNÃ A PLÃMÂNULUI.

Unui plaman i se descriu anumite aspecte morfologice: o baza in raport cu diafragma abdominala, un varf, fete si margini. Vidul plamanului (apex), rotunjit, acoperit de pleura apicola, ocupa regiunea superioara a cavitatii pleurale cupola pleurala), depasind cu putin prima coasta si clavicula.

Pe fetele costale pulmonare se observa niste fisuri adanci, numite fisuri pulmonare. Plamanul drept prezinta o fisura oblica si una orizontala, care il imparte in trei lobi: superior, mijlociu si inferior, iar la stangul, numai fisura oblica, aceasta impartindu-l in cei doi lobi, superior si inferior. La randul lor. fiecare lob pulmonar este divizat in unitati anatomice si functio­nale mai mici, numite segmente. Plamanul drept prezinta zece segmente la fel ca si cel stang. Segmentul pulmonar, la randul sau, este format din unitati si mai mici: lobulii pulmonari.

PLEURA: Cavitatea pleurala este de fapt o cavitate virtuala, in care se afla o lama fina de lichid pleural, care ajuta la alunecarea pleurelor intre ele si un vid, care ajuta pulmonul sa urmeze peretele toracic.

Fluxul de aer ce intra si iese din plamani este controlat de sistemul nervos ce se asigura ca respiratia este regulata. Respiratia are loc zi si noapte si este un proces inconstient. Diafragma este un muschi mare in forma de dom care este asezat sub plamani. Cand diafragma este stimulata de un impuls nervos, ea se turteste. Aceasta miscare a diafragmei mareste volumul cavitatii in care se afla plamanii cavitatea toracica. Cand muschii intercostali sunt stimulati ei se contracta deasemenea marind volumul dintre coaste.

Aceste miscari maresc cu mult cavitatea toracica, facand aerul sa intre in plamani, formand inspiratia. Cand muschii se relaxeaza are loc expiratia. In conditii normale, centrul respirator trimite in jur de 12-20 semnale pe minut, facand o persoana sa respire de 12-20 de ori pe minut.