Ciuperci otravitoare

Ciuperci otravitoare

Ceea ce se numeste in mod comun ciuperca este portiunea reproductiva externa a intregului organism, un corp fructifer care are rolul de a produce spori. Cealalta parte a acestui organism ramane in pamant, sub frunzisul uscat din paduri, in lemnul intrat in putrefactie sau printre materii organice aflate in faza de descompunere, si se extinde pe lemnul si pe scorta copacilor vii sub forma unei retele, mai mult sau mai putin dese, formata din firisoare foarte subtiri, numite hife, care constituie, in intregul lor miceliu. Cateodata acesta este foarte dens avand aspectul unor cordoane sau aglomerari pasloase perfect vizibile cu ochiul liber; in alte cazuri ste extrem de fin si poate fi observat doar la microscop. Pentru ca un corp fructifer sa ia nastere este necesar ca miceliile primare ale aceleiasi specii sa vina in contact. Comportandu-se, unu ca miceliu masculine si celalalte ca miceliu feminine, se contopesc in asa- numitul miceliu secundar, care este capabil sa produca, desigur in conditii ideale de temperatura, umiditate si existenta a substantelor hranitoare, un corp fructifer destinat perpetuarii speciei prin producerea din abundenta a sporilor. In afara de acest mechanism de reproductie sexuata ciupercile se mai pot reproduce si pe cale asexuata prin producerea de-a lungul hifelor a unor celule speciale, numite conidii, din care se dezvolta pe cale directa noi micelii secundare apte sa produca spori. In alte cazuri, inmultirea ciupercilor se face prin simpla fragmentare in mai multe portiuni a miceliului originar. Imprastierea sporilor are loc de cele mai multe ori datorita vantului; deoarece sunt extrem de usori, pot fi transportati in scurt timp la o distanta de sute de kilometri. Perpetuarea diferitelor specii de ciuperci se poate face si datorita transportului pasiv al sporilor de catre numeroasele insecte, fie ca acestea sunt parazite ale ciupercilor, fie simpli « musafiri ocazionali » in cautarea unui adapost temporar. Catodata sporii pot fi raspanditi si de catre unele mamifere, ca iepurii salbatici si mistretii care uneori se hranesc cu ciuperci si raspandesc sporii nedigerati odata cu excrementele. Fiecare ciuperca produce deobicei milioane de spori, dar destul de putini dintre acestia au sansa de a cadea pe un teren corespunzator caracteristicilor lor biologice si ecologice care sa le permita o germinatie corecta. Ciupercile cuprind o varietate extrem de larga (peste 100.000 de specii raspandite in toate ecosistemele), fiind incluse in mod traditional printre vegetale. In prezent sunt considerate ca un grup de sine-statator la jumatatea drumului intre lumea vegetala si cea animala. Intr-adevar, datorita caracteristicilor anatomice si fiziologice, ele prezinta trasaturi atat ale uneia cat si ale celeilalte. Se deosebesc de plantele dotate cu clorofila pein absenta totala a pigmentilor fotosintetizatori, deci prin inacapacitatea de a produce zaharuri si amidon, pornind de la anhidrida carbonica prezenta in atmosfera. La fel ca animalele sunt obligate pentru a supravietui sa consume substante simple produse de altii ca proteine si zaharuri existente de exemplu, in substantele vegetale intrate in putrefactie. In plus, peretii lor celulari sunt formati din c eluloza dar si din chitina, component tipic pentru insecte. Numerose mixomicete considerate inrudite cu mucegaiurile poseda celule amoeboide capabile sa asimileze substantele nutritive, la fel ca amoebele, care insa sunt protozoare adica animale. Ciupercile superioare sau macromicete sunt divizate in doua clase : Bazidomicete si Ascomicete. Aceasta separare se bazeaza pe structurile lor anatomice insarcinate cu formarea sporilor. Miceliul fertil al Bazidomicetelor format in majoritatea cazurilor din lame sau tuburi care se deschid spre exterior prin mici pori, asa cum se intampla la manatarci, produce formatiuni caracteristice, cilindrice sau in forma de maciuca numite bazidii. La extremitatea lor superioara se formeaza sporii, in numar de patru sau multiplu de patru, conectati la miceliu prin filamente subtiri. Sporii Ascomicetelor sunt insa produsi si intr-o maniera dezordonata in interiorul structurilor cilindrice si in forma de sac, denumite asce, aceste deschizandu-se la maturitate in partea superioara pentru a permite imprastierea sporilor. Exista asce neastupate cu un opercul si ele in momentul propice crapa in partea de sus si asce cu opercul, care au partea superioara un fel de mic capacel care la maturitate se deschide precum capacul unei casete. Formele si culoarea sporilor sunt extrem de variate si reprezinta, pentru cercetator, un element important in vederea studierii lor.

Vezi figurile 1 si 2 de la pag.9

Otravirea cu ciuperci

Printre ciuperci exista diferite specii toxice sau uneori mortale, dar chiar si cele mai bune pentru consum pot simptome toxice. In acest sens, trebuie amintit ca ingerarea unor cantitati prea mari de ciuperci, inc lusiv din cele preferate, poate provoca tulburari gastrointestinale uneori violente, care din fericire se rezolva in scurt timp. Sunt cunoscute cazurile de intoleranta individuala la ciuperci de camp, hribi, bureti, etc., care se manifesta ca deranjamente stomacale insotite de cele mai multe ori de eruptii cutanate pruriginoase, asemanatoare urticariei provocate de fragi, zmeura, smochine sau fructe de mare. Sporii ciupercilor, existenti uneori in cantitati enorme sunt alergeni, fiind considerati cauza unor fenomene de hipersensibilitate a cailor respiratorii. Pot aparea si clasica alergie la fan, dar si simptome asmatice destul de grave care reclama interventia medicului. Este de mentionat in plus ca pana si speciile considerate printre cele mai bune de consum, ca hribii sau Champignon, daca sunt culese prea tarziu sau daca sunt atacate de paraziti, ori au degerat pot contine substante toxice asemanatoare celor care se formeaza in carnea in curs de putrezire. In asemenea cazuri pot aparea otraviri grave. Exista numerose specii de ciuperci, care atuci cand sunt crude, au un oarecare grad de toxicitate ; dupa o fierbere mai mult sau mai putin indelungata insa devin total inofensive si foarte bune de mancat. Cauza acestui fenomen este prezenta in cipercile respective a unor substante toxice care sunt distruse prin fierbere, pentru ca molecula lor se divide la asemenea temperaturi in molecule mai mici care isi pierd proprietatile toxice. Printre ciupercile care trebuie fierte amintim : ghebele, cei mai buni zbarciogi, hribul-mistretului, cenutareasa si multe Amanitae. Ingerarea acestor ciuperci in stare cruda provoaca tulburari gastrointestinale insotite de ameteala, voma, dureri de cap si transpiratie abundenta. Numerosew ciuperci produc toxine rezistente la caldura, pe nici macar o fierbere foarte indelungata nu reuseste sa le distruga, provocand astfel otravari foaret grave, uneori mortale.

Sindromul Phalloidinic

Cea mai mare parte a cazurilor de otravire mortala cauzate de consumarea de ciuperci este datorata unor amanite foarte des intalnite:

Amanita phalloides- buretele viperei

Palaria este, la inceput convexa, apoi se lateste si se aplatizeaza, de obicei maslinie cu cuticula lipicioasa usor dungata radical cu o nuanta mai inchisa. Piciorul este cilindric, pronuntat bulbos la baza ; aceasta este invelita cu o volva mare, alba, intreaga sau crestata. Inelul este alb si membranos, striat si de obicei se pastreaza, dar are tendinta sa coboare spre baza piciorului. Lamelele sunt inegale, foarte dese, albe, cu usoare reflexe verzui. Carnea este alba, densa si fibroasa, aproape inodora si cu un gust acidulat. VARIABILITATE. Coloritul palariei variaza in foarte multe nuante de verde, dar cateodata este si cafenie sau complet alba, fara striatii caracteristice, intr-o nuanta mai inchisa. HABITAT. Este o specie tipic silvicola, intalnita cel mai des in padurile de castani sau aluni. Nu apare la altitudine prea mare, cescand din abundenta in padurile umede din zona de deal. PERIOADA DE CRESTERE. Vara-toamna.

Vezi poza de la pagina 54

Amanita Verna- buretele primavaratic

Palaria la inceput emisferica, apoi convexa si in final aproape plata, este neteda, alba, cu nuante crem si cu marginea sinuoasa. Piciorul este alb, cateodata parca brumat, putin ingrosat la baza si are o volva membranoasa vizibila care il infasoara. Inelul alb, atarna liber. Lamele sunt foarte stranse una langa alta, albe, intercalate cu foarte numeroase lamele. Carnea este alba, compacta, fara miros si cu un gust destul de neplacut. VARIABILITATE. Foarte redusa. HABITAT. Creste in padurile de foioase, in special pe soluri calcaroase. De la zona colinara pana la munte. PERIOADA DE CRESTERE. Specie primavarateca, este considerata de unii autori ca o varietate de crestere pentru Amanita phalloides. SPECII ASEMANATOARE. La fel ca Amanita phalloides. SINONIME. Agaricus bulbosus vernus.

Vezi desenul de la pagina 59 (1)

Amanita virosa- buretele tomnatic

Palaria (4-8 cm), de la alb-imaculat la alb-murdar, cateodata cu nuante de roz, este initial globuloasa, apoi conica si la maturitate deplina aplatizata cu mamelon in mijloc; cuticula este alba si mucilagonoasa. Piciorul este cilindric, acoperit de puf, ingrosat la baza cu inel subtire si fragil. Volva este alba, lata si membranoasa. Lamele sunt dese, intercalate cu lamele si cu aspect relativ pufos. Carnea este fibroasa, alba, cu miros neplacut. Se intalneste in padurile de foioase si mixte, vara si toamna.

Vezi desenul de la pagina 59 (2)

Efectul toxic al acestor specii este atribuit unor principii active apartinand categoriei polipeptidelor. In carnea acestor ciuperci au fost depistate phallina, termorezistenta pana la 75°C, devenind inofensiva dupa fierbere, phalloidina, diverse amanite, toate termorezistente si cu efect hepatotoxic, cu consecinte mortale in doze de cateva miligrame pe kilocorp. S-a calculate ca ingerarea a numai douazeci de grame din aceste ciuperci poate provoca moartea unei personae adulte. In acest sens va trebui repetat mereu advertismentul de a nu culege niciodata specii care ar putea fi confundate cu aceste amanite. In cazul unor dubii este recomandabil sa se apeleze la sfatul unor micologi cu mare experienta. Sindromul phalloidinic are o evolutie foarte lenta si provoaca degradari ale celulelor hepatice. Simptomele apar tarziu, uneori la doua zile de la consumarea ciupercii, si se manifesta la inceput cu dureri gastrice violente, varsaturi continue, transpiratie abundenta, anurie si hipotermie. Celulele ficatului se atrofiaza, ulterior aparand icterul urmat de slabirea ritmului cardiac, coma si moartea care poate surveni chiar si dupa circa douazeci de zile. Nu se cunosc metode de tratament sigure impotriva acestui perfid tip de otravire. Rezultatele bune se obtin doar in cazul unui tratament timpuriu, administrandu-se seruri speciale antiphalloidice, greu de procurat, sau printr-un tratament cu acid tiotic. Carnea acestor ciuperci nu are niciun efect toxic asupra insectelor care o mananca si de asemenea nici asupra melcilor fara cochilie(limax) care se hranesc cu ea din abundenta. Aceasta este suficient pentru a combate credinta ca speciile de ciuperci din care au mancat asemenea gasteropode ar fi toate comestibile.

Sindromul Paraphalloidinic

Acest sindrom cuprinde otraviri foarte grave, chiar cu consecinte mortale, avand o simptomatologie asemanatoare cu sindromul phalloidinic. Vinovate sunt speciile :

Cortinarius orellanus - hreanul padurii

Palaria la inceput globuloasa-convexa si apoi treptat devine plata, de culoare ruginie cu nuante roscate si cu aspect catifelat si uscat din cauza numerosilor solzisori care o acopera. In partea centrala are un gurgui nu prea proeminent foarte amplu si aancit in mijloc. La deplina maturitate, marginea tinde sa se crape adanc. Piciorul este neted, foarte des si plin in interior, cilindric sau curbat, putin subtiat la baza. Lamele sunt mult distantate intre ele, relativ carnoase si alternate cu lamele. Carnea este galben-maronie, cu miros slab caracteristic de ridiche si gust dulceag. VARIABILITATE. Coloritul palariei variaza de la rosu- portocaliu la brun- roscat. Piciorul este initial galben si treptat se coloreaza in nuante ruginii. HABITAT. Este o specie destul de rar intalnita in padurile de foioase, pe terenuri bogate in siliciu. PERIOADA DE CRESTERE. Sfarsitul verii- toamnei. SPECII ASEMANATOARE. Poate fi usor confundata cu alte specii de Cortinariaceae de culoare rosietica : Cortinarius bolaris, Cortinarius sanguineus si Cortinarius speciosissimus, toate fiind totalmente suspecte. SINONIME. Cortinarius rutilans.

Vezi desenul de la pagina 160

Lepiota helveola - buretele serpesc

Palaria initial rotunjita si apoi plata, cu un gurgui pronuntat si striatii radiale foarte fine, este de culoare roz, cu solzi intr-o nuanta mai inchisa asezati concentric, opaca si cu reflexe matasoase. Piciorul este cilindric, destul de scurt, roz, deloc bulbos plin si fibros cu inel albicios, foarte delicat si deseori absent pentru ca se desprinde foarte usor. Lamele sunt foarte dese, convexe, albe. Carnea este alba, colorandu-se in roz cand este taiata, cu miros dulceag si insipida. VARIABILITATE. Coloritul palariei variaza intre roz-caramiziu. Lamele sunt albe sau crem, din ce in ce mai distantate intre ele pe parcursul cresterii. Piciorul are o culoare care variaza de roz la brun-roscat. HABITAT. Creste in locuri ierboase, luminisuri, de-a lungul potecilor. De la campie la munte. PERIOADA DE CRESTERE. Este o specie mai rara de toamna. SPECII ASEMANATOARE. Are un aspect foarte asemanator cu cel al multor lepiote de dimensiuni mici, toate insa trebuie tratatecu prudenta maxima. PERICULOZITATE. Este o ciuperca foarte otravitoare, chiar mortala. In orice caz, dimnesiunile mici si aspectul foarte putin imbietor nu-i poate atrage pe culegatori.

Vezi desenul de la pag.68

Se crede ca la originea acestor otraviri sta o toxina termorezistenta, numita orellanina ; primele simptome apar la cateva zile sau cateva saptamani de la ingerare. Actiunea toxica se manifesta la inceput printr-o puternica senzatie de arsura care nu dispare nici daca se consuma mari cantitati de lichide, hemicranie, dureri abdominale violente, senzatie de frig la extremitati si dureri de rinichi. Moartea survine datorita afectarii ireversibile a aparatului excretor. Este un sindrom destul de rar, deoarece ciupercile care il provoaca nu sunt prea des intalnite si nici nu au aspect foarte imbietor.

Sindromul Muscarinic

Vinovate de acest sindrom sunt:

Amanita muscaria - buretele pestrit

Palaria este la inceput emisferica apoi convexa si in final mult latita si cateodata scobita in centru, de obicei de culoare rosu-sangeriu. Cuticula este lucuiasa, lipicioasa si acoperita relativ din abundenta de negi albi care sunt resturi de volva pe care ploaia uneori le desprinde. Piciorul este cilindric, bulbos la baza, alb si vascos cu volva delicata si deseori transformata in negi. Inelul este foarte lat, labartat, membranos, alburiu si uneori striat. Lamele sunt albe, foarte dese si cu multe lamele. VARIABILITATE. Palaria de un rosu aprins este foarte rar portocaliu- inchis. Lamele pot avea de multe ori nuante galbene ca lamaia. Piciorul este initial prin apoi gol pe dinauntru. HABITAT. Creste in padurile de foioase si de conifere, intr-o simbioza complexa, de la campie pana la limita superioara(alpina) de vegetatie arboricola. PERIOADA DE CRESTERE. Vara-toamna. SPECII ASEMANATOARE. Poate fi confundata cu Amanita caesarea, foarte buna de mancat care insa are intotdeauna piciorul, inelul si lamele galbene sau cu Amanita aureola la fel de toxica. SINONIME. Agaricus muscarius, Agaricus aurantiacus.

Vezi desenul de la pagina 50

Amanita pantherina - buretele panterei

Palaria este destul de compacta si tare, la inceput emisferica apoi convexa si la maturitate complet deschisa cu marginea foarte vizibil striata si deseori avand resturi din cortina. Suprafata sa neteda si destul de lucioasa este acoperita de numerosi solzisori albi iesiti in relief care de obicei cad repede lasand deseori cuticula complet goala. Piciorul este cilindric, putin subtiat in partea superioara si cu baza bulboasa acoperita de o volva fragmentata in doua sau trei fasii concentrice. Inelul situat cateodata foarte jos, este subtire, fragil, usor striat si dispare repede. Lamele sunt dese, inalte si separate de picior. Carnea intotdeauna alba, este moale si apoasa, aproape inodora si cu gust dulceag. VARIABILITATE. Coloritul pasariei variaza de la brun-deschis la ocru-masliniu sau cenusiu. Suprafata piciorului are uneori aspect lanos. HABITAT. Este intalnita foarte frecvent atat in padurile de foioase cat si in cele de conifere, la campie si la munte. PERIOADA DE CRESTERE. Vara-toamna. SPECII INRUDITE. Poate fi usor confundata cu Amanita spissa (buretele brobonat) si Amanita rubescens (buretele rosu brobonat), specii comestibile destul de bune, dar numai dupa o fierbere indelungata. SINONIME. Agaricus pantherinus, Agaricus maculatus.

Vezi desenul de la pagina 52

Pincipiile toxice pe care le contin aceste ciuperci sunt diferite, dar cele mai puternice sunt muscarina, muscaridina si bufotenina, aceasta din urma avand efecte halucinogene. In functie de raportul dintre substante existente in carnea ciupercii s pot inregistra diferite tipuri de otravire care uneori se pot suprapune parsial. Cand predomina muscarina si bufotenina apare de obicei un sindrom nervos cu delir, halucinatii, stari de ameteala puternica, crize euforice sau isterice si la sfarsit o somnolenta profunda. Cand predomina muscaridina, se inregistreaza un sindrom gastrointestinal cu dureri intestinale, voma diaree, transpiratie si salivatie abundenta, anurie si o puternica scadere a ritmului cardiac, deseori insotite de delir. Simptomele se manifesta foarte repede, doar dupa cateva ore, astfel incat o spalatura gastrica energica si tratarea corespunzatoare a manifestarilor cardiace si nervoase duc rapid la o rezolvare favorabila a acestei otraviri. Cu titlu de exemplu amintim ca in trecut in special in tarile Europei centrale, Amanita muscaria era pisata fin si macerata cu substante zaharoase. Aceasta mixtura era foarte eficace pentru atragerea si omoarea in numar mare a mustelor din locuinte si grajduri.

Sindromul Exclusiv Muscarinic

Este datorat ingerarii unor specii de Inocybe si Clitocybe:

Clitocybe cerussata

Palaria este la inceput convexa apoi aplatizata si chiar adancita, cu un gurgui slab dezvoltat si marginea deseori ondulata si crestata. Cuticula este alba, acoperita la exemplarele tinere cu o bruma asemanatoare fainii care o face neteda si opaca. Piciorul este delicat, cilindric, neted si putin ingrosat la baza, unde este acoperit de puf alb. Lamele sunt dese si relativ inguste. Carnea este alba, de consistenta scazuta, cu miros si gust usor ranced. VARIABILITATE. Coloritul palariei variaza de la alb-brumariu la galbui. Lamele trec si ele de la alb la galbui. Piciorul poate fi turtit si usor pufos. HABITAT. Se intalneste in grupuri mici prin luminisurile padurilor de conifere si de foioase sau pe pajisti, la deal si la munte. PERIOADA DE CRESTERE. Toamna. SPECII ASEMANATOARE. Poate fi confundata cu Clitoczbe dealbata si Clitoczbe connata, amaandoua complet albe: prima este foarte otravitoare, in timp ce a doua este considerata comestibila, chiar daca este putin culeasa, fiind rara.

Vezi desenul de la pagina 81

Clitocybe dealbata

Palaria este convexa, apoi plata si la sfarsitul perioadei de maturizare adancita sau chiar in forma de palnie. Marginea este foarte subtire, rasfranta in jos si deseori ondulata. Cuticula este acoperita de o bruma alba, care cade curand; este frecvent crapata. Piciorul este albicios, subtire si cilindric, foarte rezistent, subtiat in partea inferioara. Lamele sunt foarte dese si se prelungesc de-a lungul unei portiuni a piciorului. Carnea este albicioasa, destul de consistenta si fibroasa, cu un miros puternic, asemanator celui de faina si gust aproape imperceptibil. VARIABILITATE. Coloritul palariei variaza intre albul brumat al exemplarelor tinere si galben-ocru. Piciorul este albicios, patat parsial cu o nuanta ca a cojii de aluna, la inceput plin, apoi complet gol in interior. Lamele sunt mai intai albicioase si in final de culoare galben-deschis. HABITAT. Se gaseste inclusiv in grupuri mari si dese, in luminisurile ierboase pe pajisti, pe pasuni atat la campie cat si la munte. PERIOADA DE CRESTERE. Vara-Toamna. SPECII ASEMANATOARE. Se aseamana fosrte mult cu Clitopilus prunulus comestibila, de buna calitate, care se deosebeste printr-o fragilitate mai mare a carnii si prin mirosul mai pronuntat de faina cruda.

Vezi desenul de la pagina 82

Inocybe patouillardi

Palaria la inceput conica, se aplatizeaza treptat, cu gurgui mare, foarte proeminent si ascutit in mijloc. Cuticula este neteda, cu reflexe matasoase si foarte uscata. Marginea are tendinta de a crapa adanc radial. Piciorul este bont, robust, usor ingrosat la baza cu aspect fibros si cu striasii longitudinale. Lamele foarte dese si nu prea inalte, au muchia alba, rotunjita si cu puf. Carnea este alba, aproape fara miros si cu gust usor iute. VARIABILITATE. Coloritul palariei variaza de la alb la gri si chiar la ocru, intotdeauna cu reflexe roscate. Piciorul, alb-palid, se coloreaza in rosu cand este atins si cu timpul diferite nunte de galben-roscat. Lamele sunt la inceput alb-roz si apoi brun-maslinii. Carnea piciorului tinde sa capete nuante roz. HABITAT. Destul de obisnuita in padurile de foioase, in parcuri si gradini, in special pe sol calcaros, izolata sau in grupuri mici, la deal si la munte. PERIOADA DE CRESTERE. De primavara pana toamna. SINONIME. Inocybe repanda, Inocybe lateraria. SPECII ASEMANATOARE. Este usor de confundat cu alte Inocybe de culoare roscata.

Vezi desenul de la pagina 156

Aceste specii contin ca principiu toxic, numai muscarina. Efectele apar rapid dupa o ora sau doua de la ingerare, cu lacrimare si transpiratie foarte abundenta, apoi tahicardie, hipotensiune arteriala, tulburari respiatorii, voma si diaree. De obicei, este o otravire benigna care se rezolva in cazurile cele mai grave prin administrarea de atropina insotita de bauturi sarate sau glucoza. In orice caz este recomandabil sa se apeleze la medic.

Sindromul Helvellic

Aceasta intoxicatie este cauzata in special in urma ingerarii de:

Gyromitra esculenta - zbarciogul gras

Palaria goala in interior, de forma neregulata si deseori impartita in mai multi lobi, are numeroasecute intortocheatecare o fac sa semene cu un creier. Marginea aderenta la picior. Acesta gol in interior este bont, acoperit cu negi si cu nervuri longitudinale, destul de ingrosat la baza si cu suprafata flocoasa. Carnea este fragila si apoasa, cu aspect cerat si cu gust si miros slabe, dar placute. VARIABILITATE. Coloritul palariei poate varia intre brun-galbui si brun-roscat. Piciorul este la inceput albicios si apoi capata nuante de roz din ce in ce mai evidente. HABITAT. Creste solitara sau in grupuri pe solurile nisipoase, in special prin padurile de conifere, la munte. PERIOADA DE CRESTERE. Este o specie de primavara care apare din aprilie pana in mai, cateodata pana in iunie. SPECII ASEMANATOARE. Poate fi confundata Gzromitra gigas mai deschis la culoare si la fel de periculos. SINONIME. Physomitra esculenta.

Vezi desenul de la pagina 274

Principiul activ pare sa fie giromitrina, partial rezistenta la caldura, cu puternice efecte hemolitice. Persoanele afectate de acest sindrom prezinta un nivel mare de hemoglobina in urina, insotit de icter, voma, diaree si somnolenta profunda, deseori cu puternice crize tetanice musculare. In cazurile cele mai grave se poate ajunge la coma si la moarte, in special la copii si la persoanele debile fizic. Este vorba despre o substanta chimica care se acumuleaza in organismul uman chiar si intr-o perioada lunga de timp; din acest motiv, cand ciuperca este consumata repetat pe parcursul catorva zile pot aparea otraviri chiar foarte periculoase pentru unele organe.

Sindromul Halucinogen

Este cauzat de cateva ciuperci din speciile Psilocybe si Conocybe :

Psilocybe semilanceata

Palaria foarte subtire, este conica sau in forma de clopot cu gurgui central foarte ascutit. Cuticula relativ scorojita pe margine devine lipicioasa pe vreme umeda. Piciorul este foarte subtire si fusiform, cilindric sau putin subtiat la varf. Lamele nu sunt prea dese si destul de inalte. Carnea este putina cantitativ, fara miros si gust. VARIABILITATE. Coloritul palariei variaza intre ocru si brun-galbui cateodata cu nuante verzui. Piciorul este alb sau crem, cu baza cateodata pigmentata in albastru. Lamele sunt la inceput ocru si devin brun-purpuriu-inchis. HABITAT. Creste in palcuri mici pe pajisti, pasuni si deseori pe marginea potecilor la deal si la munte. SPECII ASEMANATOARE. Nu poate fi confundata datorita formei palariei si gurguiului ascutit.

Vezi desenul de la pag.188

Principiile toxice pe care le contin aceste ciuperci mici si cu aspect nesemnificativ sunt psilocibina si psilocina cu efect halocinogen, provocand imprudentului care le consuma o deformare rapida a senzatiilor spatio-temporale. Simptomele sunt: scaderea rapida a tensiunii arteriale, urmata de transpiratie abundenta, dilatare a pupilelor, stari de confuzie exaltare si depresie, cu halucinatii de tot felul care pot duce chiar la sinucidere.

Sindromul Coprinic

Este  provocat de ingerarea ciupercii asa-numite "de cerneala".

Coprinus atramentarius - Buretele de cerneala

Palaria este la inceput ovoidala si apoi capata forma de clopot gri-deschis, relativ neteda si striata radial, cateodata cu solzi mici pe varf, acolo unde este deobicei mai inchisa la culoare. Piciorul este cilindric, fusiform si gol in interior, subtiindu-se spre varf, niciodata bulbos. Suprafata sa are un luciu matasos. Lamele sunt foarte dese si inalte, albe. Carnea este alba, fragila, cu miros si gust foarte slabe, dar nu neplacute. VARIABILITATE. Coloritul palariei poate varia de la alb-murdar la culoarea cojii de aluna, cu mijlocul intotdeauna mai inchis. La terminarea maturizarii, marginea se cresteaza adanc radial si se rasfrange in sus. Lamele sunt la inceput albe apoi brune devenind negricioase cu reflexe maslinii. Carnea este gri la exemplarele nematurizate si devine treptat alba. HABITAT. Creste in grupuri pe cioturile de foioase chiar si in parcuri, gradini, luminisuri si pe langa poteci. De la campie la munte. SPECII ASEMANATOARE. Alte specii din genul Coprinus mai mici care cresc in acelasi mediu.

Vezi desenul de la pagina 192

Principiul activ, tetraetil-diuramic diosulfurat este foarte solubil in alcool si prin urmare intoxicatia are loc atunci cand se consuma aceste ciuperci concomitent cu bauturi alcoolice. Sindromul, destul de neplacut, se manifesta timp de aproximativ doua zile, cu stari anxioase puternice, cu inrosirea fetei, senzatii de epuizare, incetinire a ritmului cardiac si colici intestinale moderate.