Particularitatile biologice si factorii limitativi ai culturii caisului

Particularitatile biologice si factorii limitativi ai culturii caisului

1. Particularitatile biologice ale caisului

Caisul este o specie termofila foarte pretentioasa fata de caldura, care isi desfasoara fenofazele de inflorire si legarea fructelor cand temperatura aerului depaseste 10 - 12s C.

in timpul vegetatiei solicita temperaturi medii de 20s C, temperaturile excesive din timpul verii asociate cu lipsa apei fiind defavorabile culturii.

Rezistenta caisului la temperaturile scazute din timpul iernii este superioara piersicului, migdalului si chiar unor soiuri de mar si par. In stare de repaus biologic caisul poate rezista pana la - 25. - 27 s C.

Gradul de rezistenta la ger al mugurilor de cais depinde de perioada iesirii din repausul obligatoriu de iarna; dupa o calire mai mare, mugurii de rod pot rezista pana la

-20.-22s C, dar gerurile de revenire de -16..-18s C pot provoca distrugerea in masa a mugurilor de rod.

Fazele cele mai sensibile sunt inflorirea in masa si legarea fructelor cand, temperaturi de -2.  -3s C, respectiv -1..-1,5s C pot distruge total sau partial recolta anului respectiv.

Fata de apa, caisul manifesta cerinte minime, el reusind in regim de 450-550 mm precipitatii anual.

Seceta prelungita este suportata de cais, dar este nefavorabila obtinerii unor productii mari, de aceea, in zonele cu precipitatii sub 500 mm anual se impune irigarea plantatiilor.

Excesul de umiditate, ploile la inflorire - legare, la maturarea fructelor, sunt defavorabile culturii caisului. De asemenea, apa stagnata, inundarea temporara, apa freatica in apropierea radacinilor, contribuie la pieirea prematura a pomilor.

Exigenta caisului fata de lumina este foarte mare, fapt care impune amplasarea plantatiilor pe terenuri cu expozitii sudice sau sud-vestice si stabilirea corecta a distantelor de plantare.

Sub aspectul cerintelor fata de mediu edafic, caisul cere soluri adanci, fertile, mijlocii sau usoare, lutoase sau luto-nisipoase, bine aprovizionate cu fosfor si potasiu, permeabile pentru aer si apa, cu reactie neutra sau usor alcalina.

Nu se recomanda solurile grele, reci, cu permeabilitate slaba, pietroase, terenurile inundabile sau cu panza freatica la suprafata.

2. Factorii limitativi ai culturii caisului

Unul din factorii care limiteaza cultura caisului si mentine productia la un nivel relativ scazut este lipsa unor soiuri cu capacitate mai buna de adaptare la diferite conditii ecologice si lipsa unor soiuri cu valoare comerciala mare.

Desi cercetatorii au reusit sa stranga in colectii pomologice un numar apreciabil de soiuri, numarul soirilor din cultura este inca destul de mic, iar capacitatea redusa de adaptare in zone noi, a soiurilor cunoscute, face ca fiecare zona sa dispuna de numai 1-2 soiuri care asigura productii economice.

Caisul este specia pomicola la care iesirea din repausul biologic are loc la sfarsitul lunii noiembrie - inceputul lunii decembrie, fapt pentru care, limitarea ariei de cultura este determinata de aceasta perioada scurta de repaus biologic care favorizeaza pornirea in vegetatie si inflorirea devreme in zilele calde de la sfarsitul iernii.

Cercetarile intreprinse de numerosi autori au evidentiat o legatura stransa intre rezistenta la ger si gradul de dezvoltare anatomo - citologica a mugurilor floriferi, natura formatiunilor fructifere care poarta mugurii de rod, precum si pozitia acestora in coroana.

Inflorirea tarzie este un obiectiv important pentru ameliorarea soiurilor de cais, iar cunoasterea dinamicii de diferentiere a mugurilor de rod are importanta practica deosebita. Procesele tehnologice, indeosebi taierea de vara, pot intarzia diferentierea mugurilor floriferi pe lastarii crescuti in a doua jumatate a verii.

Productiile reduse oferite de soiurile existente in cultura constituie un alt factor de incredere a cultivatorilor in aceasta specie si una din cauzele suprafetelor reduse ocupate de aceasta cultura. Daca la mar, productiile normale ajung la 30-40 tone/ha, la cais, productii de 10-15 tone/ha sunt considerate recorduri.

Printre numeroasele boli care ataca caisul, cea mai periculoasa, prin viteza de manifestare si gradul de afectare al productiei este Monilioza sau uscarea moniliana a ramurilor.

Aparitia moniliozei este influentata de conditiile atmosferice si in special de regimul precipitatiilor din perioada infloritului si se manifesta pe toate organele aeriene ale pomilor de toate varstele. In urma atacului apare ofilirea florilor, uscarea mugurilor vegetativi si a lastarilor insotita de scurgeri de gome. La o intensitate redusa a atacului pomii isi pot reveni.

Sortimentul redus in fiecare zona de productie nu permite dispersarea riscurilor pe care le provoaca bolile si factorii climatici nefavorabili. Distrugerea florilor de ger sau atacul moniliozei poate afecta o livada sau chiar zona de cultura, cand numarul soiurilor este mic si se afla in aceeasi fenofaza.

Pretentiile sporite ale caisului fata de lumina, precum si lipsa unor portaltoilor pitici, care sa reduca vigoarea de crestere, au ridicat probleme in privinta intensivizarii plantatiilor.

Raspandirea caisului in zone ecologice in care factorul limitativ este solul, impune ameliorarea si diversificarea portaltoilor pentru cais.

Lipsa unor soiuri cu maturare extratimpurie si tarzie in cadrul sortimentului limiteaza perioada de consum si valorificarea fructelor, la cel mult 40 zile.

In Romania, pieirea prematura a caisului a fost descrisa pentru prima data de T. Savulescu in 1932, aproximativ 50% din totalul caisilor existenti in tara fiind afectati in perioada 1930-1940 (V.Sonea, 1940). Desi fenomenul s-a atenuat in ultimii 30-40 ani, el se resimte inca in plantatiile existente.

Lipsa unor cauze concrete precum si a posibilitatilor de redresare a plantatiilor in cazul atacului, au determinat scaderea interesului cultivatorilor pentru aceasta specie, fapt pentru care, activitatea de cercetare desfasurata in tara, in toate domeniile care vizeaza cultura caisului, incearca sa gaseasca o solutie pentru aceste probleme.