Principalele specii de cais si aria lor de raspandire

Principalele specii de cais si aria lor de raspandire.

Plantele cu frunze cazatoare, cu flori si sambure tare, au aparut dupa ce clima temperata a inlocuit clima de stepa si desert din perioada mezozoica (Hell, Janchen si altii, citati de Losching - Passecker, 1954).

Dintre pomii fructiferi mai intai a aparut familia Juglandaceae, carei i-a urmat, dupa un timp indelungat, familia Saxifragaceae si apoi marea familie Rosaceae, impartita de sistematicieni in mai mute subfamilii, dintre care mai importante sunt:

Subfamilia Pomoideae (samantoase)

Subfamilia Prunoideae (samburoase)

La randul ei, subfamilia Prunodeae cuprinde genurile: Cerasus, Prunus, Persica si Armeniaca.

Caisul, din timpuri stravechi, era socotit un fel de piersic si era denumit "piersic timpuriu" (praecox) denumire care probabil sta la baza denumirii 'Albercoco' din limba italiana, "Abricot" din limba franceza si "Abricos" din limba rusa.

Botanistul francez Tournefort (1700) a fost primul om de stiinta care a deosebit caisul ca gena parte si l-a numit "Armeniaca". Desi Linne (1737) a unit caisul, prunul, ciresul si piersicul intru singur gen, numerosi botanisti considera caisul ca gen de sine statator, asezandu-l intre prun si piersic, de care este legat prin formele intermediare Armeniaca dasycarpa si Armeniaca brigantica.

Caisul se deosebeste de prun si piersic atat in ceea ce privesc fructele cat si muguri floriferi, florile si frunzele. Dintre toate speciile de cais cea mai mare importanta, pentru cultura industriala din principalele tari cultivatoare ale Europei, Americii, Africii si Australiei, o prezinta caisul obisnuit, de la care provin cele mai valoroase soiuri din punct de vedere economic-comercial.

a)    Caisul obisnuit - Armeniaca vulgaris Lam.

Sinonime: Prunus armenica L., Prunus armeniaca L. var. typica Max., Prunus tiliaefolia Salisb.

Caisul obisnuit creste in stare salbatica in Asia Centrala si China de nord. Are doua zone de raspandire, ambele situate in climatul temperat: zone de est Tian-San si zona chinezeasca de nord, considerata cea mai veche, de unde prin migratiune, caisul a patruns in Asia de Nord.

Pomul, in locul de origine si in special in Asia centrala, poate atinge 17 m inaltime. Sistemul radicular al caisului are un caracter specific de repartizare in sol. O parte din radacini patrund pana la 4-4,5 m adancime, fiind formate in conditii de clima secetoasa, pe soluri uscate, de-a dreptul pietroase. Ele explica exceptionala rezistenta la seceta a caisului si usurinta adaptarii fata de conditii diferite de mediu. Marea masa a radacinilor se intind insa, pe orizontala, la adancime de cel mult 1 m, pe o suprafata care adesea depaseste de doua ori diametrul proiectiei coroanei. Aceste radacini s-au format in mare masura sub influenta diferitelor masuri agrotehnice, impuse de cultura, de-a lungul secolelor.

Florile sunt tipice pentru rozacee, pe tipul 5, mari, cu petalele albe, apar timpuriu, inaintea frunzelor si de cele mai mute ori sunt autogame.

Fructul este rotund pana la oval pe inaltime si turtit pana la bombat in grosime, cu pielita pubescenta, galben-albicioasa, pana la portocaliu aprins. Pulpa este suculenta dulce-acrisoara, mai mult sau mai putin aromata.

Caisul obisnuit se caracterizeaza printr-o rezistenta mare la seceta, satisfacatoare la ger si slaba la bolile criptogamice.

b) Caisul sibirian - Armeniaca sibirica (L) Persoon.

Sinonime: Prunus sibirica L., Prunus armeniaca var. Sibirica Koch., Armeniaca Davidiana Carr.Caisul sibirian are o mare zona de raspandire care se intinde din Transbaical, Selenga si Nercinsk, peste Mongolia de nord, de est si sud-est, pana in Manciuria si in Ussuria de sud.

In Manciuria si China de nord, aceasta zona coincide cu aceea a caisului obisnuit si manciurian; de aceea aici se intalnesc forme hibride ale acestor specii.

Planta se prezinta sub forma de tufa sau pom mic pana la 2-5 m inaltime, cu flori roz-deschis grupate in buchete care infloresc devreme, inaintea infrunzitului. Fructele sunt mici, rotunde, cu pulpa uscata, seaca, necomestibila.

Caisul sibirian se caracterizeaza printr-o exceptionala rezistenta la seceta si la ger, suportand geruri pana la - 45s C, dar perioada de repaus este foarte scurta. Este folosit mai mult ca planta ornamentala cu perspective pentru obtinerea de portaltoi cu crestere pitica. Nu este folosit in ameliorare datorita faptului ca transmite insusirile negative ale fructului.

c) Caisul manciurian - Armeniaca mandschurica (Kohne) Skvortz.

Sinonime Prunus mandschurica Kohne, Prunus armeniaca var. mandschurica Max.

In stare salbatica creste in Ussuria, Manciuria si Coreea de nord. Atat in Manciuria, cat si in Ussuria este raspandit mai ales ca planta ornamentala si mai putin ca pom fructifer.

Pomul este foarte mare atingand 20 m inaltime, cu flori mari, roz-deschis, cu inflorire foarte timpurie. Fructele sunt mici, rotund-ovale, cu pulpa necomestibila.

Caisul manciurian se remarca printr-o mare rezistenta la inghet, pana la -45sC.

In patria de origine a dat o serie de soiuri valoroase din punct de vedere economic.

De aceea este destul de mult folosit in ameliorare, pentru incrucisare cu caisul obisnuit.

d)     Caisul japonez - Armeniaca mume (Sieb) Kost.

Sinonime: Prunus mume Sieb. Et.Zucc., Prunus mume var. typica Max.

Aria de raspandire a caisului japonez se intinde de-a lungul paralelei 30s longitudine estica, peste China pana in Japonia.

Pomul este mic spre mijlociu, cu flori albe, cu nuante diferite de roz, parfumate. Infloreste cu mult inaintea infrunzitului.

Fructul este mic, galben-verzui, cu pulpa tare, gust acrisor, se consuma numai marinat. Caisul japonez este raspandit in China si Japonia, mai ales ca planta decorativa. El constituie de asemenea, un bun portaltoi pentru diferite specii samburoase.

e)         Caisul coreean - Armeniaca ansu (Max.) Kost.

Sinonime: Prunus ansu Komar., Prunus armeniaca var. ansu Max.

Este raspandit in China, Coreea si Japonia, s-a adaptat climei mai umede si se caracterizeaza printr-o rezistenta mare la bolile provocate de ciuperci.

Caisul coreean are putine soiuri, intre cate trebuie incluse si cele create de Miciurin din semintele caiselor Blagovescensc si Mongol. Acest grup de soiuri se caracterizeaza printr-o mare rezistenta la ger, dar cu repaus de iarna foarte scurt.

f) Caisul Davidian - Armeniaca Davidiana Carr.

Caisul Davidian este considerat de unii autori ca o variatie a caisului siberian. Se apropie intrucatva de caisul obisnuit si este raspandit in partea de rasarit si de sud a zonei caisului siberian, impreuna cu acesta.

Dupa Kostina, trebuie considerat, ca o specie de sine statatoare. Se deosebeste de caisul siberian printr-o vegetatie mai abundenta, avand forma de pom, frunze mai mari, fructe carnoase, care nu plesnesc la maturitate.

g)       Caisul - prun - Armeniaca dasycarpa (Ehrh) Borkhaus.

Sinonime: Prunus dasycarpa Ehrh., Armeniaca fusca Tour. Et. Poit., Armeniaca atropurpurea, Armeniaca persicifolia Lois.

Patria caisului-prun, denumit si cais negru, cais purpuriu sau cais rosu, nu se cunoaste cu precizie, deoarece nu a fost gasit in stare salbatica. Se presupune ca a aparut dintr-o incrucisare naturala intre caisul obisnuit si corcodus. In Europa este intalnit sporadic. Dupa Kostina, caisul negru se cultiva mult in Asia centrala, Afganistan, Catmir, Belugistan, Transcaucazia si Iran.

Pomul este mic, cu flori albe, cu inflorire mai tarzie comparativ cu caisul obisnuit. Fructul este mijlociu, cu pielita pubescenta de culoare purpurie pana la violet-negru. Inflorirea tarzie confera acestei specii rezistenta la brume.

h)    Caisul tibetan - Armeniaca holosericea (Batul) Kost.

Caisul tibetan a fost gasit salbatic in anul 1813 de catre Kasgarov, intre Batong si Lilang, in Tibet. Numit si caisul pufos, nu se cunoaste inca in cultura.

i)      Caisul de Briancon - Prunus brigantiaca Vill.

Sinonime: Prunul alpin, deriva din P.armeniaca.

Este un arbust sau arbore mic, care creste la poalele muntilor Alpii francezi. Fructele sunt mici, glabre.