STADIUL ACTUAL AL CERCETARILOR PRIVIND CULTURA CAISULUI IN ROMANIA

STADIUL ACTUAL AL CERCETARILOR PRIVIND CULTURA CAISULUI IN ROMANIA

Stadiul actual al cercetarilor privind cultura caisului pe plan national

Caisul s-a format in conditiile dealurilor inalte din sud-estul Chinei si centrul Asiei si a patruns relativ tarziu si s-a extins destul de greu in alte zone ale globului.

Valoarea comerciala ridicata a fructelor de cais a fost in permanenta un stimulent pentru continuarea cercetarilor si gasirea solutiilor convenabile pentru ca aceasta specie sa poata fi cultivata rentabil.

Cercetari privind stabilirea densitatii optime a pomilor

Distantele de plantare stabilite la infiintarea plantatiilor de cais pot influenta intr-o mare masura cantitatea si calitatea productiei, eficienta economica a culturii.

Sistemul modern de organizare a livezilor de cais necesita:

- valorificarea eficienta a terenului prin sporirea densitatii pomilor;

- intrarea timpurie a pomilor pe rod (cu 1-2 ani mai devreme decat in sistemul standard);

- productii profitabile (cu 50-80% mai mari decat cele obtinute in sistem standard), prin sisteme de coroana care valorifica mai bine lumina si caldura;

- rambursarea rapida a investitiei facute.

In perioada 1975-1978, in toate zonele favorabile culturii caisului (Oradea, Greaca, Baneasa-Bucuresti, Constanta, Craiova), au fost organizate experiente pentru a stabili densitatea oprima a plantatiilor. In urma experientelor efectuate de Bunea, Muller, 1981; Cociu, Dospinescu, 1981; Burloi, 1981; Ionescu, Topor, 1981; Popescu, Voica, 1981, s-a stabilit ca pomii plantati in sistem de mare densitate cresc mai mult in inaltime si au o vigoare de crestere cu 21-30% mai mica, in primii ani de rodire dau productii de 2-3 mai mari, iar dupa 5 ani de cultura coroanele se intrepatrund si formeaza un gard fructifer compact, care ingreuneaza intretinerea mecanizata a plantatiilor.

1.2. Cercetari privind aplicarea taierilor la cais.

Caisul este o specie caracterizata, in general, printr-un potential mare de productie care se manifesta chiar din primii 3-4 ani de la plantare.

Lasati sa-si manifeste liber aceasta capacitate biologica, fara interventia omului, pomii dau curand semne de oboseala prematura, datorita productiilor mari (ramurile se degarnisesc, rodul de deplaseaza spre varf, ramurile se rup sub greutatea fructelor).

Caisul reactioneaza favorabil la efectuarea taierilor, dar acestea trebuie sa fie moderate si facute cu regularitate, astfel incat sa asigure desfasurarea in conditii bune a proceselor bio-fiziologice pentru a se obtine productii mari, de calitate, pe o perioada lunga.

Taierile de formare a coroanei la cais

Prin taieri trebuie sa se realizeze forma de coroana care sa asigure patrunderea aerului si a luminii in tot cursul zilei, precum si un schelet puternic si echilibrat, capabil sa suporte productii mari de fructe.

Taierile de formare a coroanei cuprind toate operatiile care se realizeaza pentru formarea coroanei si incep odata cu plantarea pomilor si mai rar, din pepiniera.

La cais se utilizeaza diferite forme de coroana, functie de conditiile pedoclimatice, gradul de mecanizare, sistemul de cultura al pomilor, etc.

Tendinta naturala a caisului este de a forma in tinerete o coroana piramidala, rasfirata, apoi globuloasa, care sub greutatea rodului tinde spre o forma turtita.

Coroana naturala - este inca destul de des folosita in gradinile familiare la pomii cu trunchiul inalt si este caracteristica pomilor care nu se taie niciodata. Acesti pomi intra repede pe rod, dar se epuizeaza la fel de repede, datorita rodului abundent. Caracteristic pentru astfel de pomi este periodicitatea de rodire, ramuri multe in coroana, forma turtita a coroanei.

Coroana libera - corespunde habitusului natural al caisului, este o forma de coroana usor de realizat si intretinut, cu rezultate bune privind productia si calitatea fructelor.

Spirov, 1986, mentioneaza ca forma de baza este coroana cu crestere libera, cu o slaba dominatie a axului. Coroanele sunt eliptice, relativ largi de 3,5-4,0 m si cu inaltimi de 4,0-4,5 m, ramurile de schelet urmeaza directia randului si pot fi semiaplatizate.

Datorita caracteristicii ereditare a caisului de a fi pretentios fata de lumina si a forma coroane globuloase, au fost frecvent utilizate formele de coroana de volum, din cadrul acestora mai utilizate fiind Vasul, cu diferite sale variante, fusul - tufa - ameliorat, piramida Leader.

Coroana vas - lansata de pomicultorii din sudul Frantei pentru a se asigura pomului cat mai muta lumina si caldura, este cunoscuta sub diferite denumiri in functie de structura elementelor de schelet, dar are in comun centrul coroanei deschis, datorita suprimarii axului. Tehnica de formare este simpla dar necesita taieri multe si regulate, fructele obtinute sunt aspectuoase si foarte bine colorate.

Coroana vas ameliorat - se deosebeste de cea anterioara printr-un trunchi scurt, iar taierile se reduc numai la rarirea coroanei si taieri de intretinere, cand este cazul. Pomii astfel condusi intra repede pe rod si realizeaza fructe de calitate superioara.

Coroana vas intarziat aplatizat - favorizeaza buna luminare a pomului, avantajeaza mecanizarea lucrarilor, permite stabilirea unor distante mici intre randuri si confera productii mari la unitatea de suprafata.

Coroana vas Californian - faciliteaza intensivizarea culturii datorita sarpantelor dispuse in unghiuri mici cu verticala.

Coroana fus-tufa-ameliorat - este folosita in principal in plantatiile de cais din Ungaria.

Coroana Leader - are sarpante viguroase, solid inserate pe trunchi, pomii sunt vigurosi si productivi, cu formatiuni fructifere distribuite in toata coroana. Acest tip de coroana nu necesita multe interventii si este utilizat pentru soiurile viguroase.

Botez, 1977, aprecia ca prima forma aplatizata, la cais, a fost tipul evantai, folosita izolat in gradinile familiale.

Palmeta etajata cu brate oblice, utilizata la cais dupa anul 1965, a dat rezultate bune pentru soiurile cu vigoare mijlocie si mica fara a obtine rezultate favorabile la soiurile viguroase.

Caracteristica caisului de a nu forma cu usurinta etaje, a condus la folosirea altor forme aplatizate.

Palmeta neetajata asigura pomi echilibrati numai in cazul combinatiilor soi-portaltoi de vigoare mica si mijlocie si cu fructificare pe formatiuni scurte. La aceasta forma de coroana este indispensabila ciupirea repetata a lastarilor pentru consolidarea si ramificarea lor in scopul obtinerii unei coroane bine garnisite.

Cociu si colaboratorii, 1993, au stabilit ca indiferent de modul de conducere, la cais este necesar a se interveni prin taieri in uscat, dar si in verde, pentru scurtarea perioadei de formare a coroanei si garnisirea scheletelui cu ramuri de semischelet si rod.

Rolul operatiilor in verde la formarea coroanei este confirmat de reactia favorabila a pomilor la aceste operatii, substantele nutritive sintetizate de frunze sunt dirijate spre lastarii retinuti in coroana pentru a forma scheletul acesteia

Mihaescu, 1996, afirma ca ciupitul, plivitul lastarilor, precum si operatiile de schimbare a directiei de crestere, efectuate la momentul optim, contribuie la obtinerea unor coroane echilibrate, care necesita interventii sumare in perioada de repaus. 

Taierile de intretinere si rodire la cais.

Imediat dupa definirea formei de coroana este necesar sa se efectueze taieri de intretinere datorita alungirii si ramificarii continue a ramurilor din coroana. Scopul taierilor de intretinere la cais vizeaza:

luminarea si aerisirea corespunzatoare a coroanei;

mentinerea elementelor structurale ale coroanei la parametrii de formare (lungimea si desimea corespunzatoare a ramurilor de semischelet si rod).

Taierile de fructificare la cais sunt operatii care intregesc taierile de formare si intretinere si se aplica ramurilor de rod si semischelet pentru:

garnisirea uniforma cu formatiuni de rod;

normarea productiei;

mentinerea echilibrului crestere-rodire pe o perioada lunga;

inlocuirea treptata a ramurilor de semischelet si rod epuizate sau defectuos plasate;

imbunatatirea calitatii fructelor;

marirea rezistentei fiziologice a pomilor la temperaturi scazute si boli specifice.

Taierile de intretinere si rodire la cais se efectueaza in perioada de repaus, inainte de pornirea in vegetatie, dupa trecerea gerurilor mari, cand substantele de rezerva sunt bine utilizate in reluarea procesului de crestere si la calusarea ranilor.

Taierile realizate toamna sau la inceputul iernii, determina formarea unor rani care nu se pot calusa pana primavara si constituie porti de infectie pentru pomi.

Taierile la cais, efectuate in plina vegetatie 'in verde' sunt mult mai utile decat la alte specii pomicole si sunt recomandate pentru toate perioadele de varsta ale pomilor.

Botez, 1977, a afirmat faptul ca, in perioada de plina rodire, taierile in verde se pot aplica inainte de recoltarea fructelor ('taieri de vara') sau dupa recoltarea acestora.

'Taierile de vara' se bazeaza pe insusirea biologica a caisului de a forma doua sau trei valuri de crestere in conditii de agrotehnica corespunzatoare (fertilizare si irigare suplimentara). Mugurii de rod formati pe acesti lastari sunt diferentiati mai tarziu si pornesc in vegetatie cu o intarziere de 5-6 zile, fapt ce le asigura depasirea pericolului brumelor si ingheturilor tarzii.

Cociu si colaboratorii, 1993, au ajuns la concluzia ca, in cazul unei productii de 35-50 kg/pom, momentul optim de scurtare a lastarilor neramificati este cand acestia depasesc 40-50 cm lungime, iar lastarii noi formati din mugurii ramasi pot atinge 50-60 cm. Efectul favorabil al acestei operatii este cicatrizarea ranilor pana la venirea iernii si sporirea rezistentei mugurilor de rod, la temperaturile scazute din timpul iernii si primaverii.

Ionescu, Cvasnii, 1961; Botez, Parnia, Coman, Burloi, 1989, au ajuns la aceeasi concluzie, fertilizarea si irigarea dupa taierea de vara ofera rezultate favorabile.

Cepoiu, 1980, a afirmat ca taierea in verde inainte de recoltarea fructelor, se poate realiza chiar si la nivelul ramurilor de schelet, imediat dupa legarea fructelor, moment cand se scurteaza jumatate din ramurilor de semischelet, nepurtatoare de rod. Ramurile purtatoare de rod se scurteaza dupa recoltarea fructelor.

Taieri de reintinerire si mecanizarea taierilor la cais

Pe masura ce pomii inainteaza in varsta si intra in perioada de declin, este absolut necesar sa se intervina cu taieri de reintinerire. Regenerarea pomilor este necesara in plantatiile imbatranite dar si in livezile aflate la maturitate, cu pomi epuizati prematur, datorita aplicarii unor tehnologii necorespunzatoare. Impulsionarea procesului de crestere si reluarea rodirii normale, implica aplicarea taierilor de reintinerire, insotite de fertilizari si irigari corespunzatoare. Operatiile constau in scurtarea ramurilor de schelet,

in lemn de 4-5 ani, deasupra unei ramuri cu pozitie care sa favorizeze cresterea. Comparativ cu alte specii, taierile efectuate in zona mugurilor dorminzi, nu au dat rezultate bune la cais. Concomitent se face si intinerirea semischeletului prin scurtare in lemn de 4-5 ani. Aplicarea acestor taieri, impune obligatoriu ingrasarea plantatiilor respective.

Popescu, 1974, afirma ca taierile de reintinerire la cais sunt eficiente cand se elimina 20-30% din volumul coronei, iar cand este necesar sa se reduca peste 30% din volumul coroanei, aceasta lucrare se poate esalona pe 2-3 ani.

Parnia, Coman, Burloi, 1989, au ajuns la concluzia ca se obtin rezultate mult mai bune la reintinerirea coroanelor, daca se efectueaza si regenerarea sistemului radicular prin saparea de santuri la periferia proiectiei coroanei, care se acopera cu pamant amestecat cu ingrasaminte minerale si organice.

Taierile de reintinerire, precum si cele de intretinere a pomilor, aflati in plina rodire, se pot efectua semimecanizat sau chiar mecanizat, folosind diferite dispozitive pentru a sporii productivitatea muncii si a reduce cheltuielile de productie.

Cotorobai, 1985, afirma ca mecanizarea partiala a taierilor se realizeaza cu ajutorul bateriilor de foarfeci pneumatici sau hidraulici, sporind productivitatea muncii cu 15-20%.

Taierile mecanizate pot spori productivitatea muncii de 2-3 ori, comparativ cu efectuarea manuala a acestei operatii, iar perioada optima pentru samburoase este in cursul vegetatiei, dupa recoltarea fructelor.

Borza, 1982, arata ca taierea mecanizata este eficienta dupa 9-10 ani de vegetatie, cand coroanele devin largi si este necesara limitarea inaltimii lor. Practica a demonstrat ca taierea alternativa bienala pentru fiecare parte a gardului si corectiile manuale aplicate in interiorul coroanei, sunt favorabile.

Cercetari privind sistemele de intretinere a solului in plantatiile de cais

Sistemul de intretinere a solului este una din verigile importante ale tehnologiei culturii caisului, cu rol in manifestarea insusirilor genetice ale soiurilor, indeosebi a longevitatii si productivitatii.

Burloi, 1958; Botez, Burloi, 1977, in urma cercetarilor privind influenta sistemelor de intretinere a solului asupra cresterii pomilor, parcurgerii fazelor de vegetatie si rodire, considera intretinerea solului ca ogor negru, fertilizat corespunzator organic sau mineral, ca fiind cel mai justificat sistem din punct de vedere agrotehnic.

Acest sistem asigura conditii bune pentru activitatea biochimica din sol si o utilizare eficienta a apei pentru nevoile pomilor.

La cais, sistemul de intretinere ca ogor negru presupune efectuarea unei lucrari de baza toamna, inainte de caderea frunzelor, la 15-18 cm adancime, pentru a afana solul in zona radacinilor, urmata in primavara de afanarea solului la 8-10 cm si discuiri repetate in timpul verii, pentru combaterea crustei si a buruienilor. Este contraindicat ca in partea a doua a verii, sa se lucreze solul cu plugul, pentru ca se distrug radacinile active tocmai in perioada secetoasa, fapt care influenteaza negativ diferentierea mugurilor de rod pentru productia anului urmator. In livezile tinere de cais se recomanda, in primii 4 ani de la plantare, ocuparea intervalelor dintre randurile de pomi cu culturi anuale, pentru valorificarea eficienta a terenului si pentru a obtine cantitati suplimentare de produse. La stabilirea culturilor intercalate se tine seama de faptul ca acestea nu trebuie sa influenteze ritmul normal de crestere si dezvoltare a pomilor, iar fata de randurile de pomi se lasa benzi de 1,5-2,0 m latime, care se vor lucra ca ogor negru. Acest sistem de intretinere a solului in livezile de cais da rezultate bune numai in conditii de umiditate asigurata si pe baza unei fertilizari corespunzatoare.

Danis, 1962, in urma unei experiente in zona Turnu Magurele, a stabilit ca cele mai bune rezultate obtinute, pana la intrarea pomilor pe rod, le-a oferit ogorul negru si culturile intercalate.

Burloi, Botez, 1971, au imbinat sistemul ogor negru si cultura intercalate de legume, pe fond ingrasat si irigat, iar beneficiile realizate din valorificarea caiselor si legumelor au fost de aproximativ 3 ori mai mari fata de varianta ogor negru ingrasat.

Culturile intercalate folosite pot fi plante legumicole pentru valorificare sau plate folosite ca ingrasaminte verzi, care se incorporeaza in sol, cu rol important in sporirea fertilitatii solului.

Sistemul de intretinere ca ogor negru, prezinta o serie de dezavantaje datorate risipei de energie pentru numeroasele lucrari mecanice efectuate, dificultati de executare a unor lucrari in conditii de ploaie, precum si efectele negative asupra proprietatilor fizice ale solului.

Pentru rezolvarea acestor probleme s-a incercat cultura caisului pe teren intelenit, fapt ce influenteaza pozitiv asupra duratei de viata a pomilor, datorita unui ritm de pieire prematura mult mai lent. Acest sistem poate fi aplicat numai in conditiile unei fertilizari si irigari corespunzatoare.

Botez, Burloi, 1977, au confirmat efectele acestui mod de intretinere a solului, dar productia de fructe obtinuta a fost net inferioara celorlalte sisteme practice.

Bunea, 1982, afirma ca, cu toata influenta pozitiva asupra pieirii premature a caisului, acest sistem de intretinere a solului nu poate fi aplicat in zonele secetoase, fara posibilitati de irigare.

Necesitatea reducerii fortei de munca, a energiei si combustibilului, au impus utilizarea erbicidelor in plantatiile de cais, ca o masura eficienta de control asupra buruienilor care concureaza pomii pentru apa si substante nutritive.

Stefan, Scheau, 1974; Marin, 1978; Popescu, Voica, Diaconeasa, 1979, au testat o serie de erbicide si au concluzionat ca dupa o aplicare repetata pe o perioada de 3 ani,

numarul buruienilor, greutatea lor si numarul de specii scad progresiv in fiecare an. Utilizarea erbicidelor implica o cunoastere temeinica a modului de actiune a produselor folosite si a epocii de aplicare, toate in concordanta cu tipurile de sol.

Erbicidele noi, imbunatatite, precum si acumularea de cunostinte noi privind aplicarea acestora in plantatii, vin in sprijinul tehnologiei de cultura, astfel incat erbicidarea devine necesara si posibila in conditiile actuale de reducere a fortei de munca si a economiei de combustibili.

In cultura caisului, paralel cu intretinerea soiului trebuie sa se aplice un sistem rational de fertilizare a solului pentru a sustine cresterea si rodirea intensa a acestei specii, evitand epuizarea rapida si intrarea in declin a plantatiilor.

Cercetari privind fertilizarea plantatiilor de cais

Aplicarea judicioasa a ingrasamintelor in livezile de cais determina obtinerea de recolte sporite si de calitate superioara.

Burloi, Botez, 1981, afirma ca aceasta specie, in cursul unei perioade de vegetatie, pentru asigurarea proceselor de crestere si fructificare, extrage din sol 90 kg azot, 30 kg fosfor si 85 kg potasiu, cantitati care trebuie restituite solului prin fertilizare.

Aplicarea fertilizarilor se face diferentiat, in functie de fazele de dezvoltare ale pomilor, pentru a stimula cresterea pomilor tineri, grabirea intrarii pe rod, rodirea sustinuta anual, refacerea potentialului de crestere si rodire a pomilor intrati in declin.

Amplasarea plantatiilor in conditii variate de sol, la care adauga particularitatile date de soi, portaltoi, varsta, sistem de cultura si intretinere a solului, constituie 'obstacole' in stabilirea unei formule optime de fertilizare.

Caisul reactioneaza puternic la ingrasamintele cu azot, dar acestea trebuie dozate in cursul vegetatiei pentru a evita efectele nefavorabile ale excesului, care sensibilizeaza pomul, determina o lastarire puternica si o prelungire a vegetatiei, intarzie maturarea fructelor. Pe de alta parte, caisul este foarte sensibil la lipsa de fosfor si potasiu, deficitul acestor elemente determinand anomalii.

Tehnologia de cultura a caisului impune aplicarea unei fertilizari de baza (gunoi de grajd si ingrasaminte minerale cu fosfor si potasiu), incorporate in sol odata cu aratura de toamna, la care se adauga ingrasaminte cu azot, aplicate in reprize, toamna, primavara si vara.

Hera, Burlan, 1980, pe baza cercetarilor efectuate in tara, estimeaza ca un hectar de livada consuma in cursul vegetatiei intre 47-147 kg N, 12-31 kg P₂O₅, 72-121 kg K₂O si importante cantitati de calciu, magneziu, sulf, microelemente, in functie de specie, varsta, nivel agrotehnic, tip de livada, etc.

Rezultatele cercetarilor efectuate la Baneasa si Saftica - Ilfov arata ca productia medie de fructe la hectar este cu 11-42% mai mare in toate variantele fertilizate comparativ cu martorul nefertilizat, iar aplicarea ingrasamintelor poate aduce sporuri importante de productie chiar si fara irigare.

Ionescu, Tomules, Babes, 1964, pe baza studiilor efectuate in Dobrogea, au stabilit ca aplicarea ingrasamintelor organice in livezile tinere si pe rod, grabesc intrarea pomilor pe rod si influenteaza pozitiv cresterea vegetativa si productia de fructe.

Bunea, 1986, in urma unui studiu privind efectul fertilizarii chimice asupra cresterii, fructificarii si declinului caisului in NV tarii, mentioneaza ca cele mai bune productii au fost obtinute in plantatiile fertilizate anual cu doze de N₁₀₀ P₈₀ K₁₀₀, luand in calcul productia anului respectiv.

Avand in vedere ca cerintele culturii economice a caisului nu coincid cu cele mai fertile soluri, cercetarile intreprinse in acest sens au scos in evidenta importanta aplicarii gunoiului de grajd si a ingrasamintelor verzi pentru ameliorarea proprietatilor hidrofizice ale solului, in vederea cultivarii caisului.

Hera, Burlan, 1980, descriu efectul pozitiv asupra insusirilor de fertilitate ale solului in urma folosirii ingrasamintelor verzi; in functie de cantitatea de masa verde incorporata, gradul de lignificare si momentul incorporarii, humusul din sol a crescut, in 5 ani, de la 0,29 la 0,66%.

Bunea, 1984, constata ca in solul inierbat permanent, dupa 10 ani, sporeste nivelul humusului cu 37%, iar solul fertilizat cu ingrasaminte verzi devine mai afanat si mai bine structurat. De asemenea,pentru stabilirea corecta a necesarului de elemente nutritive se impune, printre altele, cunoasterea starii de aprovizionare a solului. La stabilirea dozelor se tine cont de continutul solului in elemente fertilizante, care pot fi influentate de regimul pluviometric. In conditii de irigare este necesara marirea dozelor cu 25-30% comparativ cu parcelele neirigate.

Aspecte privind irigarea plantatiilor de cais

In Romania, caisul este cantonat cu precadere, in zonele cu climat cald, dar cu regim pluviometric sarac, cu pondere mare in zona de campie si deal din sudul si sud-vestul tarii, unde suma precipitatiilor anuale este de numai 500 mm.

Desi se numara printre speciile pomicole cu rezistenta la seceta, efectul negativ al

lipsei de apa este cumulativ si se manifesta prin caderea productiei, slabirea si chiar pieirea pomilor.

Constantinescu, 1957, a remarcat ca in perioada 1951-1952 s-a inregistrat uscarea unui mare numar de caisi ca urmare a secetei din perioada 1946-1950.

Aprovizionarea insuficienta cu apa a solului in plantatiile de cais are intotdeauna urmari negative asupra pomilor si productiei.

Un regim rational de irigare trebuie sa corespunda necesitatii variabile de apa ale plantatiilor in cursul perioadei de vegetatie. Caisul prezinta perioade critice pentru apa care corespund cu faza de vegetatie de dinaintea infloritului, la intarirea samburelului si cresterii intense a fructelor si dupa recoltarea fructelor.

Numarul si durata udarilor este in functie de cantitatea de apa din sol si fenofaza.

Momentul critic pentru cais este in faza de formare a samburelui, cand trebuie asigurata o cantitate de apa constanta si suficienta pana la intrarea in parga a fructelor. In aceasta faza caisul este sensibil la trecerile bruste de la regimul secetos la umiditatea normala, fapt ce determina caderea masiva a fructelor.

Burloi, Borez, 1981, recomanda evitarea udarilor daca in aceasta perioada nu exista posibilitatea asigurarii constante a umiditatii.

Dupa recoltarea fructelor, la sfarsitul lunii iulie, cand in majoritatea regiunilor de cultura a caisului se instaleaza perioada de seceta, este recomandat a se face o udare substantiala pentru a sigura conditii optime realizarii productiei anului viitor.

In anii cu toamne secetoase, se recomanda de asemenea, aplicarea unei udarii de aprovizionare pentru a asigura umiditatea necesara in sol.

In livezile tinere aflate in anul 2-3 de la plantate, apa se aplica odata cu fertilizarea cu azot, in special primavara si vara, pentru a asigura cresteri vegetative viguroase si pentru consolidarea cocoanei si sistemului radicular.

Irigarea plantatiilor are efecte pozitive asupra cantitatii si calitatii recoltei in anul respectiv si asupra rezistentei la ger a mugurilor de rod.

V. Ionescu,1962, constata, in acest context, o slaba diferentiere a mugurilor de rod si o productie scazuta de fructe in cazul insuficientei apei in sol, in conditiile din zona Bucuresti.

Ionescu, 1964, in conditiile din Dobrogea, a stabilit ca irigarea plantatiilor de cais pe fond ingrasat a dat un spor de productie de 69,7%. In zona cea mai secetoasa a tari, Dobrogea, rezultatele obtinute in numeroase centre de productie (Nazarcea, Cernavoda, Mangalia, Valul lui Traian), au demonstrat ca aplicarea irigarii la cais are rol hotarator asupra cresterii si rodirii pomilor.

Grumezea, Burloi, Manughevici, 1982, odata cu raspandirea tehnicilor moderne de irigare, au prezentat influenta favorabila a irigarii localizate asupra productiei de fructe; sporurile de recolta au fost de 70% fata de martorul neirigat.

Cercetari privind normarea productiei de fructe la cais

Caisul, este una dintre speciile cu o diferentiere puternica a mugurilor de rod, care in cazul unor ani favorabili, din punct de vedere climatic, determina supraincarcare a pomilor. In acest caz, fructele raman mici, de calitate inferioara si se asigura conditii pentru o rodire bienala.

Pentru a asigura recolte cu valoare comerciala ridicata este necesara aplicarea raririi fructelor. Aceasta operatie realizeaza o incarcatura a pomilor pentru anul in curs, cu asigurarea unei recolte bune si pentru anul urmator.

Rarirea fructelor la cais trebuie realizata de timpuriu, inainte ca acestea sa intre in competitie pentru hrana si totusi dupa trecerea perioadelor critice care pot diminua recolta. Operatia se realizeaza, ca si la alte specii, manual sau prin tratamente chimice.

In plantatiile intensive, unde sarpantele coroanelor sunt orientate pe directia randului, aceasta lucrare capata o importanta deosebita, comparativ cu plantatiile clasice unde aplicarea raririi are o importanta redusa.

Botez, Burloi, 1977, afirma ca rarirea manuala a fructelor se realizeaza de obicei, dupa caderea fiziologica a fructelor si consta in eliminarea fructelor slab dezvoltate, deformate sau atacate de boli, pentru a asigura raportul optim stabilit de 20/1 intre frunze si fruct.

Datorita momentului cand se realizeaza rarirea manuala, aceasta are o influenta foarte mica asupra cresterii lastarilor si diferentierii mugurilor pentru anul urmator, realizand numai o imbunatatire calitativa a recoltei anului respectiv.

Rarirea manuala este totusi o lucrare extrem de costisitoare, datorita volumului mare de munca (2-4 ore/pom) si timpul scurt in care trebuie efectuata, fapt ce impune limitarea ei numai pentru plantatiile, pe suprafete mici.

Pentru plantatiile industriale, amplasate pe suprafete mari, este recomandabil sa se aplice rarirea chimica a fructelor prin stropiri cu diferite substante chimice aplicate in perioada infloritului, care distrug o parte din flori si provoaca caderea fructelor dupa legare.

In urma experientelor efectuate in tara s-a stabilit ca efectul tratamentelor pentru normarea chimica depinde in mare masura de aplicarea tratamentului, de particularitatile biologice ale soiului si de conditiile locale de clima. Soiurile care rodesc abundent pe buchete, necesita completarea raririi chimice, cu cea manuala.

Botez, Burloi,1977, recomanda la cais ca tratamentele sa se aplice in doua etape, la inflorirea in masa si respectiv la scuturarea petalelor. Eficienta tratamentelor este mai redusa daca se aplica mai tarziu, dupa legarea fructelor.

Metoda de rarire chimica nu este inca bine pusa la punct, folosirea substantelor in acest scop trebuie sa se faca cu prudenta pentru a nu compromite intreaga recolta.

Principalele boli si daunatori ai culturii caisului si masurile de   combatere

Realizarea de productii mari si de calitate este strans legata de starea de sanatate a pomilor.

Caisul ca majoritatea speciilor pomicole, este supus atacului de numeroase boli si daunatori care pot pune in pericol viata pomilor.

Realizarea de productii mari si de calitate, impune asigurarea starii de sanatate a pomilor, care in urma tehnologiilor moderne se poate realiza prin metode rapide si eficace.

In cursul vegetatiei, caisul este atacat de numeroase boli (ciuruirea frunzelor, putrezirea fructelor si lastarilor, vestezirea infectioasa, fainarea, bacterioza, virusurile), provocate de diferiti agenti patogeni si numerosi daunatori (gandacul paros, paduchele verde al prunului, gargarita frunzelor, cotarul verde al pomilor, viermele prunelor, paduchele din San Jose), care reduc productia de fructe si altereaza starea generala de sanatate a pomului.

Cea mai eficienta metoda de lupta impotriva bolilor si daunatorilor ramane lupta preventiva, care impune asigurarea unei igiene culturale corespunzatoare, impreuna cu asigurarea tuturor masurilor agrotehnice specifice, pentru ca pomii sa reziste bine si sa reactioneze repede si usor la toate masurile de combatere a bolilor si daunatorilor aplicate ulterior

Cercetari privind pieirea prematura a caisului

Pieirea prematura este o maladie care afecteaza in general speciile samburoase, fiind considerata cea mai pagubitoare boala a caisului. Maladia a fost semnalata in Franta de catre Cadoret, 1922 si de Chabralin, 1924, luand proportii insemnate in anii ce au urmat.

In Romania, pieirea caisului a fost descrisa de Savulescu, 1932, iar in perioada urmatoare (1930-1940) s-a manifestat intens sub forma de calamitati, ducand la uscarea a peste 50% din numarul caisilor existenti la acea data (Sonea, 1940).

Datorita amplorii cu care se manifesta si rapiditatii de actiune Congresul International al Horticultorilor din 1935 a impus organizarea unui grup de oameni de stiinta care sa se ocupe de studiul cauzelor pieirii premature. Desi fenomenul s-a atenuat in ultimii 30-40 ani, el se resimte inca in multe tari, inclusiv in Romania.

In tara au existat numeroase preocupari privind studiul acestei maladii, efectuate de Ville, 1934; Krier, 1935; Constantinescu Gh., 1935; Constantinescu N.,1935-1961; Sonea, 1940; Georgescu, 1943; Fosteris, 1950; Ichim, 1952, care au incercat sa stabileasca cauzele aparitiei bolii.

Sonea, 1960, sintetizand preocuparile realizate in tara, stabileste ca atacul de insecte, lipsa de afinitate soi-portaltoi, influenta apei freatice si efectuarea necorespunzatoare a taierilor, sunt numai cateva cauze ale aparitiei acestei maladii.

In studii efectuate mai recent in 1981, in diferite zone ale tarii, s-a stabilit si rolul a numeroase ciuperci implicate in declansarea pieirii premature a caisului.

In prezent, nu se cunoaste cu certitudine agentul sau agentii care declanseaza acest fenomen, desi se manifesta in toate zonele de cultura ale caisului. Se presupune ca este o boala biologica, care in final duce la uscarea pomilor.

Dupa rapiditatea si modul cum apar si se manifesta simptomele, se pot distinge:

uscarea brusca a pomilor, este cea mai frecventa forma numita si apoplexie, apare de obicei in timpul vegetatiei, fara semne vizibile de suferinta

pieirea lenta a caisului, permite depistarea din timp a unor simptome ce indica o anumita suferinta, putandu-se interveni de multe ori cu rezultate multumitoare.

In lucrarile publicate in legatura cu pieirea caisului au fost trase unele concluzii, care desi nu lamuresc natura acestui fenomen stabilesc totusi ca la pieirea prematura a caisului contribuie un complex de factori:

conditiile pedoclimatice necorespunzatoare;

actiunea temperaturilor excesiv de ridicate din timpul verii;

actiunea ingheturilor si brumelor;

recoltele prea mari;

lipsa afinitatii dintre altoi si portaltoi;

actiunea bolilor si daunatorilor;

efectuarea necorespunzatoare a taierilor;

influenta apei freatice; etc.

Pana in prezent sunt descrisi peste 40 de factori posibili ca vinovati de pieirea prematura a caisului.