Organizarea sectorului pentru obtinerea materialului saditor

Organizarea sectorului pentru obtinerea materialului saditor

Sectorul pentru obtinerea materialului saditor este structurat conform urmatoarele aspecte: constituirea rezervatiei de seminte; plantaje pentru producerea de seminte forestiere; pepiniere forestiere.

1. Constituirea rezervatiei de seminte

O rezervatie de seminte reprezinta suprafata din arboretul-sursa de seminte in care se intervine cu o serie de lucrari speciale, cu scopul de a spori cantitativ si calitativ productia de seminte.

Principalele lucrari executate sunt alegerea arboretului-sursa si rarirea arboretului inferior fenotipic.

Arboretele-surse de seminte sunt formate din cele mai bune arborete naturale sau artificiale, din care arborii nedoriti sunt eliminati, iar cei mai bine crescuti si conformati sunt ingrijiti in scopul producerii de seminte.

Alegerea arboretelor-surse de seminte se realizeaza pe baza principalelor insusiri legate de clasa de productie, calitatea arboretelui, originea si varsta, compozitia specifica si consistenta.

Un arboret-sursa devine rezervatie pentru producerea de seminte ameliorate numai atunci cand este izolat de polen strain genetic inferior, cand toti arborii rau conformati au fost indepartati si in arboret au mai ramas numai exemplarele de cea mai buna calitate, cu o desime care sa permita polenizarea incrucisata si sa stimuleze fructificatia.

Suprafata minima a unei rezervatii de seminte este, din considerente de exploatare rationala, de minim 5 ha.

In categoria semincerilor se aleg in primul rand arborii-plus care se deosebesc de vecinii lor de aceeasi varsta prin cresteri exceptionale, conformatie foarte buna si lemn de calitate superioara.

Constituirea rezervatiei de seminte presupune si rarirea arboretului, actiune prin care se vor elimina arborii fenotipic inferiori si se realizeaza desimea optima, favorabila infloririi si fructificarii, care este de 0,6 m pentru cele mai multe dintre specii si situatii si de 0,8 m pentru arboretele expuse actiunii distructive a vanturilor.

Prezenta arboretelor inferioare in apropierea imediata a rezervatiei impune crearea unei benzi izolatoare cu o latime de 300-1.000 m, in functie de specie, din cuprinsul careia se vor elimina toti arborii necorespunzatori fenotipic.

2. Plantaje pentru producerea semintelor forestiere

Plantajele (plantatiile) semincere, au forma unor livezi de arbori si sunt culturi forestiere speciale, destinate in exclusivitate producerii de seminte ameliorate genetic.

Ameliorarea genetica este complexa si se realizeaza prin selectia fenotipica si inmultirea arborilor-plus, prin incrucisarea lor si controlul descendentilor.

Incrucisarea arborilor-plus este realizata in plantaje de clone (multiplicare pe cale vegetativa prin altoire) sau in plantaje din familii (inmultire din samanta rezultata in urma polenizarii libere sau controlate); cea mai utilizata este metoda plantajelor in clone, datorita rapiditatii sale.

Plantajele se vor instala in conditii climato-edafice corespunzatoare cerintelor ecologice ale speciilor cultivate; terenul sa fie neted si cu panta lina si amplasat in apropierea cailor de comunicatie si localitatilor; solul sa aiba textura mijlocie si regim aerohidric normal; suprafata sa fie izolata perfect de polenul strain, impunandu-se o zona de siguranta de 600-1000 m; suprafata minima a unui plantaj este de 5 ha.

Terenul de amplasament al plantajului se va curata de vegetatie, se desfunda la   30-40 cm si se intretine un an in sistem ogor negru sau cultivat.

In cazul plantajelor de clona, exemplarele altoite se vor planta in gropi distantate la 4x4 m sau 8x8 m in functie de specie, iar daca are loc si rarirea, distanta de plantare se poate micsora cu 2-3 m.

3. Organizarea pepinierelor

La instalarea vegetatiei forestiere pe cale artificiala sunt preferate plantatiile, datorita multiplelor avantaje.

Pepiniera forestiera reprezinta suprafata de teren aleasa si amenajata in mod special in scopul producerii materialului de plantat prin culturi intensive.

In raport cu volumul, natura si durata plantatiilor executate, pepiniera poate avea o suprafata diferita si un caracter permanent sau provizoriu. Dupa marime pepinierele forestiere pot fi: mici (3 ha), mijlocii (3-20 ha) si mari (peste 20 ha).

Dupa durata de utilizare pepinierele forestiere sunt permanente (au durata de functionare nedeterminata, sunt mijlocii ca suprafata si deservesc teritorii mari) si temporare (sunt mici, provizorii si au durata limitata pana la incheierea plantatiilor pentru care au fost infiintate).

Plantatiile forestiere sunt specializate in: producerea puietilor de arbori si arbusti; obtinerea din seminte sau butasi a puietilor de varsta mica (1-3 ani) destinati lucrarilor curente de impadurire; obtinerea unei singure sau a mai multor specii de puieti; obtinerea puietilor se poate face in camp sau in spatii adapostite.

Dupa natura materialului de reproducere utilizat se deosebesc urmatoarele tipuri de puieti: puieti din samanta (obtinuti pe cale generativa) si puieti din butasi, marcote etc. (obtinuti prin regenerarea vegetativa).

Indiferent de natura lor puietii pot fi nerepicati (sistem de radacini nederanjat) sau repicati (transplantati). Dupa dimensiuni puietii pot fi: cu talie mica (cand inaltimea tulpinii este de 50 cm la rasinoase si 100 cm la foioase) si cu talie mare.

Alegerea terenului pentru pepinierele forestiere

La infiintarea unei pepiniere forestiere alegerea amplasamentului constituie o problema fundamentala de cea mai mare importanta, care se bazeaza pe un studiu anticipat si amanuntit asupra factorilor stationali (climatici, edafici si geomorfologici).

Alegerea terenului trebuie sa respecte urmatoarele cerinte: sa fie neted si usor inclinat pentru a asigura drenajul si scurgerea apelor in exces; expozitia terenului sa fie insorita; sa fie descoperit si lipsit de vegetatie forestiera (cu exceptia unor specii delicate ca fagul si bradul); in regiunile cu vanturi puternice terenurile se vor proteja de elemente de relief naturale sau prin infiintarea peredelelor de protectie; sa fie amplasat in apropierea surselor de apa, cailor de comunicatie si a localitatilor; distanta minima fata de padure este de 30-40 m; solul sa aiba urmatoarele caracteristici: textura mijlocie, profund, reavan si bogat in substante nutritive; cele mai indicate sunt solurile lutoase si luto-nisipoase profunde.

Nu sunt indicate pentru infiintarea pepinierelor forestiere urmatoarele tipuri de soluri: grele (sunt reci, compacte, greu permeabile pentru apa si aer, ingheata usor si determina dezosarea puietilor); usoare (sunt sarace in substante nutritive); mlastinoase si saraturate.

Suprafata si forma pepinierelor forestiere

Pepiniera forestiera se infiinteaza pentru a satisface cu material de plantat necesitatile unui anumit teritoriu; prin urmare marimea pepinierelor forestiere se stabileste in functie de natura si volumul plantatiilor necesare anual pe un anumit teritoriu.

Calculul precis al suprafetei pepinierei forestiere este determinat de cunoasterea urmatoarelor elemente: numarul puietilor pe specii si sortimente care trebuiesc introdusi in pepiniera forestiera, indicele de productie, varsta puietilor si sistemul de asolament utilizat.

Numarul de puieti (N), este stabilit in functie de planul de perspectiva al impaduririlor, plantatiilor de aliniamente, perdele de protectie, spatii verzi si alte situatii imprevizibile.

Indicele de productie (n), exprima numarul minim de puieti apti de plantat obtinuti pe unitatea de suprafata efectiv cultivata (ha), dintr-o pepiniera (1600000 pentru molid;1200000 pentru pin; 1000000 pentru brad; gorun si stejar 400000; paltin si frasin 300000; carpen si jugastru 250000; salcam 200000; tei si nuc 200000).

Varsta puietilor (V), reprezinta intervalul de timp exprimat in ani in care puietii cresc si devin apti pentru plantare si este conditionata de dimensiunile puietilor, rapiditatea cresterii si conditiile de vegetatie asigurate in pepiniera forestiera.

Sistemul de asolament, are drept caracteristica ciclul de productie-ameliorare (numarul de ani in care pe aceeasi suprafata culturile forestiere alterneaza rational-periodic si planificat- cu lucrarile de ameliorare), suprafata cultivata va fi inclusa in sistemul de ameliorare prin impartirea terenului in sole intr-un numar echivalent cu numarul anilor din ciclul de productie-ameliorare, astfel, in fiecare an un numar (c) de sole va fi ocupat de culturi forestiere si un alt numar (a) de sole se va afla in ameliorare.

In pepinierele forestiere sola cultivata cu puieti trece in ameliorare dupa 2-4 ani (2-4 recolte de puieti), in primul an terenul se intretine ca ogor negru sau ogor cultivat cu ingrasamant verde sau cu plante leguminoase (cel mai des utilizat, datorita avantajelor generate de efectele ameliorative complexe asupra insusirilor solului; plantele leguminoase utilizate sunt: lucerna galbena-Medicago falcata, sparceta-Onobrychis viciaefolia, lucerna obisnuita-Medicago sativa, trifoiul rosu-Trifolium pratense, lupinul-Lupinus polyphyllus, mazarichea-Vicia villosa).

Cunoasterea elementelor anterioare permite calcularea suprafetei efectiv cultivabile (S) a pepinierei forestiere (relatia 13.1):

S = (N x V) : n x 1 + (a : c) , m² (13.1)

in care: N=numarul de puieti; V=varsta puietilor; n=indicele de productie; a=numarul solelor aflate in ameliorare; c=numarul solelor cultivate forestier.

Suprafata totala a pepinierei forestiere se obtine prin adaugarea la suprafata efectiv cultivabila a suprafetei auxiliare (retea de drumuri, constructii anexe).

Forma pepinierei forestiere este conditionata de natura terenurilor, cea mai indicata fiind forma dreptunghiulara sau patrata.

Organizarea terenului pepinierei forestiere

Terenul pepinierei forestiere, delimitat si ingradit, cuprinde in cea mai mare parte campul de cultura.

Exploatarea rationala a pepinierei forestiere este posibila daca terenul este impartit corect si bine organizat.

Culturile rezultate din acelasi material de reproducere se grupeaza in sectii de cultura, care intr-o pepiniera complexa pot fi sectii de semanaturi, butasiri, marcotaje, altoiri etc. Sectia de cultura, din considerente determinate de aplicarea asolamentelor, se imparte in sole sau campuri de asolament. Solele se impart in unitati de cultura care pot fi formate numai din tarlale sau din tarlale, tablii si straturi.

Tarlaua are forma dreptunghiulara, o lungime de 100-200 m si latimea cu valoarea lungimii redusa la jumatate.

Tabliile sunt subunitati ale tarlalelor si apar numai cand este necesara impartirea pepinierei in straturi.

Straturile, sunt unitati de cultura elementare cu o latime de 1,1-1,2 m si lungime de 15-20 m.

Reteaua de drumuri aferenta elementelor teritoriale este formata de drumuri: principale (latime 4-6 m), secundare (2-4 m latime; despart intre ele tarlalele si tabliile), marginale (au latimea de 2-5 m) si poteci (separa straturile intre ele si au o latime de  0,3-0,4 m).