Organizarea si amenajarea teritoriului forestier

Organizarea si amenajarea teritoriului forestier

Organizarea si amenajarea teritoriului forestier constituie modalitatea tehnico-stiintifica de organizare a padurilor in conformitate cu sarcinile permanente ale gospodaririi silvice.

Principiile amenajarii padurilor sunt:

- asigurarea continuitatii functiilor de productie si de protectie a padurilor, prin: gospodarirea, valorificarea tuturor produselor si utilizarea rationala a padurilor; continuitatea lucrarilor de gospodarire.

- marirea continua a productivitatii: prin practicarea permanenta a lucrarilor de amenajare (obiective, specii forestiere, dimensiunile de realizat, regimul aplicat si tratamentele adecvate).

- imbunatatirea continua a rolului de protectie al padurilor, asigurarea echilibrului biocenotic in vederea conservarii si ameliorarii mediului.

- valorificarea integrala a resurselor.

- estetica mediului forestier.

Reglementarea lucrarilor de cultura si exploatare se realizeaza prin: elaborarea conceptiei de organizare si conducere structural-functionala a padurii; planificarea strategica a lucrarilor necesare pentru atingerea obiectivelor de baza ale gospodaririi; planificarea tactica a lucrarilor in timp si spatiu pentru fiecare obiect (arboret), pe o perioada de 10 ani; urmarirea si controlul realizarii planificarilor, masurilor si solutiilor adoptate scopurilor gospodaririi silvice, scopuri diferentiate in raport cu grupele functionale.

Modul de gospodarire a fondului forestier proprietate publica se reglementeaza prin amenajamente silvice.

Amenajamentele silvice se elaboreaza, in concordanta cu prevederile planurilor de amenajare a teriroriului, pe ocoale silvice si unitati de productie, cu respectarea metodologiei unitare si a prevederilor normelor tehnice de amenajare a padurilor, prin care se urmareste asigurarea continuitatii functiilor ecologice si social-economice specifice padurilor. 

Dupa zonarea functionala si prevederile Codului silvic, padurile se clasifica, in raport cu functiile pe care le indeplinesc, in doua grupe:

- paduri cu functii speciale de protectie (22 %): a apelor; a terenului si solului; contra factorilor climatici si industriali daunatori; de recreere; de interes stiintific si de conservare a fondului genetic forestier.

- paduri cu functii de productie si protectie (78 %), care realizeaza in principal masa lemnoasa de calitate superioara, ale produse forestiere si simultan protectia calitatii factorilor de mediu; subgrupele functionale sunt: paduri destinate pentru productia de lemn; paduri destinate pentru dezvoltarea intensiva a vanatului si productia de lemn.

Impartirea padurilor pe grupe functionale are loc in functie de sarcinile gospodaririi silvice, cu ocazia lucrarilor de amenajare, pe baza cartarii functionale a arboretelor din unitatea de amenajament.

Etajele de vegetatie dintr-o padure normala sunt: arboret (arbori); subarboret (arbusti); lastaris (semintis); patura vie (erbacee).

Arboretul, este notiunea silviculturala cu un pronuntat continut ecologic care constituie elementul structural de baza al fondului de productie si se caracterizeaza prin particularitati structurale si calitative, astfel:

- particularitatile structurale se refera la: compozitie (ponderea speciilor componente, speciile se vor inscrie prin denumirea populara prescurtata iar repartitia lor se exprima in zecimi sau unitati intregi; speciile sub 1/10 participare se numesc diseminate -dis); consistenta (starea desimii redata prin gradul de apropiere a coroanelor); desime (se calculeaza in functie de numarul real de arbori la ha si numarul de arbori din tabelul de productie pentru un arboret cu aceeasi compozitie, masa productiva si varsta); densitate (este raportul dintre suprafata de baza reala la ha si suprafata de baza normala rezultata din tabele); gradul de umbrire fata de sol; diametrul mediu; etajarea arboretului  (unul sau mai multe etaje); profil; inchidere.

- particularitatile calitative sunt: originea arboretului (virgine, cvasivirgine, cultivate, naturale, artificiale); provenienta arboretului (samanta, lastari, mixta); varsta (echiene-aceeasi varsta si fructificatie; pluriene-varste si provenienta diferite; multiple-multe generatii); clasa de productie (sunt 5 clase de productie; reprezinta capacitatea de productie si este diferita in functie de specie, varsta si inaltime la speciile echiene si in functie de inaltimea la diametrul de referinta la speciile pluriene); calitatea (este apreciata dupa indicele de utilizare a masei lemnoase); starea de vegetatie (luxurianta, foarte activa, activa, lanceda).

Pentru fiecare grupa si subgrupa functionala se stabilesc, prin amenajamentele silvice, masuri de gospodarire diferentiate, in vederea constituirii structurilor care sa asigure realizarea functiilor respective ale padurilor. Au fost diferentiate astfel 50 de tipuri de paduri fundamentale, in care s-au constituit 133 grupe de tipuri.

O clasificare a padurilor se poate realiza si dupa criteriile:

- mediul geografic: paduri de ses; paduri de coline; paduri de munte.

- specie: paduri de rasinoase; paduri de foioase; paduri de fag; paduri de stejar.

- regimul silvicultural aplicat: paduri in regim de codru; paduri in regim de crang compus.

Compozitia padurii pe grupe de specii este urmatoarea: 30,3 % rasinoase; 30,4 % fag; 19,3 % stejar; 14,3 % esente tari; 5,7 % esente moi.

Distributia fondului forestier este diferita in functie si de altitudine si panta terenurilor (tab. 13.1 si 13.2) :

Tabelul 13.1

Distributia fondului forestier pe niveluri altitudinale

(dupa Rucareanu N.,1982)

Tabelul 13.2

Distributia fondului forestier in functie de panta

(dupa Rucareanu N.,1982)

Panta (%)						>
Suprafata (%)

In functie de natura folosintei, terenurile din fondul forestier se impart in terenuri forestiere propriu-zise, terenuri afectate gospodariei silvice si terenuri cedate temporar (tabelul 13.3).

Tabelul 13.3

Categoriile de folosinta a terenurilor din fondul forestier

Protectia fondului forestier national, indiferent de forma de proprietate, cuprinde urmatoarele aspecte esentiale: protectia impotriva taierilor ilegale; reconstructia ecologica; regenerarea si ingrijirea  padurilor; protectia impotriva poluarii; protectia impotriva bolilor si a daunatorilor; protectia fondului cinegetic si piscicol.

Unitatile forestiere naturale sunt formate din: masiv forestier, padure, trup de padure si arboret. Deoarece sistemul natural de impartire nu corespunde necesitatilor gospodaresti, au fost formate unitati teritoriale, astfel pentru necesitatile administrative s-a constituit ocolul silvic, iar in cadrul acestuia s-au format districte, brigazi si cantoane silvice. Pentru amenajarea padurilor sunt necesare si se constituie unitati teritoriale amenajistice ca: unitatea de gospodarire, parcela, subparcela.

Organizarea teritoriala a fondului forestier este realizata pe unitati economice si obiecte de activitate.

Unitatile economice sunt: mari unitati forestiere si ocoale silvice.

Marile unitati teritoriale forestiere (MUF), au fost considerate la un moment dat, drept singurul mijloc prin care era posibila exploatarea rationala a padurilor, ele erau structurate pe bazine forestiere (40000 ha la campie si 100000 ha la munte), care erau formate din unitati de productie.

Ocolul silvic reprezinta unitatea teritorial-administrativa, ale carei paduri formeaza obiect de amenajare unitar, constituita pe baza anumitor criterii si structurata pe: unitati de productie; sector; serii; subunitati de productie; subunitati de protectie; parcele; subparcele.

Obiectele de activitate sunt: cultura si refacere; corectarea torentilor; constructii civile, cinegetice si locuinte.