Virusul
A al vitei de vie - Grapevine virus
A GVA, Vitivirus, (Ref. Pop, 2009, TVV, III, 630). GVA,
impreuna cu Grapevine virus B,
Grapevine virus C si Grapevine
virus D, apartin genului Vitivirus
(Martelli, 1997, J. Plant
Pathology 79, 151), fiind asociat cu boala Grapevine rugose wood (GRW),
determinand componenta Kober stem groowing (KSG) a acesteia. Boala Shiraz
din Africa de Sud este asociata, de asemenea, cu
GVA (Goszczynski si Jooste, 2003, Ext. Abstr. 14th ICVG
Conf., Locortondo, 12-17th Sept. 2003, p. 319). GVA a fost identificat si descris prima
data la plante de Vitis vinifera
cu simptome de strierea tulpinii (stem pitting), de Conti s.a. (1980, Phytopathology 70, 394), ulterior
constatandu-se o corelatie intre prezenta acestui virus
si sindromul Kober stem groowing. În prezent, GVA este
raspandit in toata lumea, prezentand
importanta economica pentru cultura vitei de vie, in
Grecia, fiind izolat din 45 % din vitele care manifestau simptome de stem
groowing in camp si din 24,8 % din cele fara
simptome, la soiurile Romeico, Sultana si Black Nemeas, infectiile
fiind de 100 %, 68 % si, respectiv, 58 % (Avgelis si Rumbos,
2000, 13th ICVG Conf., Adelaide, 12-14th March 2000, p. 45), infectii de
5,7-11,6 % inregistrandu-se si in Australia. În Australia, GVA s-a dovedit
latent in mai multe soiuri de Vitis
vinifera, la soiul Shiraz pe radacini proprii fiind asociat cu
intarzierea desmuguririi, cresteri reduse,
inrosirea severa a frunzelor, lipsa fructificarii sau
struguri foarte mici si declin progresiv. Prin inoculari mecanice,
virusul a fost transmis la plante de Nicotiana
benthamiana si N. clevelandii,
la care produce ingustarea foliolelor, benzi in lungul nervurilor,
marmorare si incretirea frunzelor. Ca indicator, se
foloseste portaltoiul Kober 5BB, care, inoculat prin altoire,
reactioneaza prin aparitia de adancituri alungite pe
suprafata cilindrului lemnos.
Recent, s-a constatat ca portaltoiul
Kober 125 AA amplifica simptomele de Corky bark si Kober stem
grooving. GVA este
limitat la vasele conducatoare, virionii gasindu-se in
citoplasma celulelor floemice, unde apar si agregate de particule virale. Experimental, virusul se transmite
prin inoculare de suc, iar in natura se raspandeste
prin pseudococcidele Pseudococcus
longispinus, Planococcus citri si P. ficus, relatia dintre virus si vector fiind de tip
semi-persistent. În nordul Italiei, virusul a fost
transmis si prin insecta Neopulvinaria
innumerabilis, iar, in Japonia, prin Pseudococcus comstocki. Virionii sunt filamentosi, de
regula flexuosi, masurand 12 x 800 nm, structura
helicoidala este evidenta, iar distanta dintre spire de 3 nm. Virusul A,
ca si celelalte vitivirusuri, este slab imunogen,
producand antiser care nu este totdeauna potrivit pentru testul "ELISA".
Genomul consta din ARN monocatenar, monopartit, de sens pozitiv, iar in virioni,
se gaseste o singura proteina capsidala. În
cazul infectiilor mixte cu GVA si GVB, relativ strans
inrudite, au loc, frecvent, incapsidari heterologice, ceea ce nu modifica comportamentul epidemiologic al
acestora, ambele virusuri transmitandu-se prin aceiasi vectori. Prin termoterapie, GVA s-a dovedit mai
greu de eliminat decat closterovirusurile asociate cu rasucirea
frunzelor, rezultate satisfacatoare obtinandu-se prin
prelevarea, mai ales dupa termoterapie, a unor meristeme foarte mici
si cultivarea lor in vitro, sau
prin cultivarea embrionilor somatici. În ultima perioada, s-au
obtinut plante de vita transformate genetic cu genele
proteinelor capsidale si de dislocare ale virusurilor A
si B, care sunt in curs de testare privind rezistenta lor la
aceste virusuri. De asemenea, GVA a fost eliminat eficient
din varfurile lastarilor vitelor infectate prin cryoconservare.
.com
