GRAUNTELE DE CEREALE - utilizare in hrana animalelor

GRAUNTELE DE CEREALE

Grauntele de cereale au o larga utilizare in hrana animalelor, asigurand mai mult de 80% din totalul nutreturilor concentrate utilizate in alimentatie.

Aceste nutreturi sunt bogate in glucide (amidon 70 - 72%), au un continut mijlociu de proteina (8 - 12%) si scazut in grasimi (1 - 5%). Continutul ridicat in amidon le confera o valoare energetica mare. Substantele azotate reprezentate in proportie de 97 - 98% prin proteine pure, se gasesc in cantitati mai mari in invelisuri, care contin si cele mai mari cantitati de vitamine din complexul B si substante minerale. Sunt sarace in vitaminele A, D si C, exceptie facand unele soiuri de porumb (Portocaliu, Cincantin) care contin o cantitate mai mare de caroten.

Celuloza bruta se gaseste in proportie redusa (2 - 3%), exceptand orzul si ovazul care au un continut ridicat (5 - 7% si respectiv 10 - 11%).

Continutul in cenusa este scazut (1,5 - 3%), calciul fiind practic inexistent, iar fosforul se gaseste in cea mai mare parte sub forma de fosfor fitic, a carui disponibilitate la animalele monogastrice este cuprinsa intre 20 - 50%. Fosforul fitic este scindat si absorbit numai in prezenta fitazei (ovazul si porumbul nu contin fitaza). In lipsa acestei enzime are loc nu numai o slaba utilizare a fosforului ci si a calciului, deoarece fiecare gram de fosfor fitic sustrage absorbtiei 0,65 g calciu.

Dintre grauntele utilizate in hrana animalelor, cele de porumb au valoarea energetica cea mai ridicata. Se folosesc pentru echilibrarea ratiilor in energie, reprezentand 30 - 100% din concentratele pentru monogastrice.

Grauntele de cereale nu se administreaza in hrana animalelor imediat dupa recoltare, ci numai dupa o perioada de maturare de cca 6 - 8 saptamani.

Valoarea nutritiva a principalelor graunte furajere este prezentata in tabelul 38.

Tabelul 38

Valoarea nutritiva a principalelor cereale utilizate in hrana

animalelor monogastrice

1.Principalele graunte de cereale utilizate in hrana animalelor

Porumbul are un continut ridicat in amidon, grasime si scazut in celuloza, avand o mare valoare energetica. Continutul in proteina este de 8 - 10%. Proteina din porumb are o valoare biologica redusa, datorita continutului scazut in lizina, triptofan, treonina. Datorita continutului redus in aminoacizi esentiali, se recomanda ca in hrana animalelor sa se administreze in amestec cu nutreturi proteice. Porumbul contine cantitati mari de caroten si xantofile si este carentat in majoritatea microelementelor. Valoarea nutritiva a porumbului prezinta o mare variabilitate fiind de 1,05 - 1,30 U.n. si 60 - 90 g P.d. la 1 kg, in functie de soi; 1,24 UNL, 74 g PDIN si 102 g PDIE.

Conditiile de conservare pot sa influenteze atat valoarea nutritiva cat si ingestibilitatea porumbului. Conservarea porumbului sub forma de stiuleti poate fi insotita de prezenta unor toxine fungice, in principal zearalenona, care in cantitati de peste 3 ppm influenteaza negativ productivitatea scroafelor. Grauntele de porumb se administreaza in hrana sub forma de uruieli.

In alimentatia vacilor, porumbul nu trebuie sa depaseasca 2 - 3 kg pe zi deoarece influenteaza negativ grasimea din lapte si calitatea untului. Daca se da in cantitati mai mari, ca nutret concentrat principal, poate determina mastite si infecunditate la vaci. La taurinele la ingrasat poate fi folosit ca singur nutret concentrat pana la 4 - 5 kg/zi uruiala de porumb. La oile de reproductie se poate da 200 - 300 g/zi, iar la ovinele adulte la ingrasat pana la 500 - 700 g/zi.

Datorita continutului energetic crescut, in alimentatia reproducatorilor masculi (tauri, berbeci, vieri) porumbul nu trebuie sa participe in proportie mai mare de 20 - 30% deoarece favorizeaza ingrasarea acestora. La armasarii de reproductie si tineret, porumbul poate sa reprezinte 30% din amestecul de concentrate. Porumbul poate sa inlocuiasca ovazul in hrana cabalinelor, integral in cazul muncilor usoare si partial la munci grele. La cabalinele pentru tractiune nu se administreaza mai mult de 4 kg/zi.

In alimentatia porcinelor, porumbul poate sa reprezinte nutretul concentrat de baza. La aceasta specie porumbul trebuie administrat in hrana in amestec cu alte nutreturi bogate in proteina (fainuri animale, drojdie, sroturi de soia, mazare) sau cu aminoacizi sintetici. Excesul de porumb in alimentatia porcinelor duce la o mai slaba utilizare a hranei, la scaderea performantelor de productie si reproductie.

La tineretul porcin de prasila in perioada de crestere porumbul poate reprezenta 40-60% din valoarea ratiei, cu conditia ca amestecul sa contina si nutreturi proteice cu valoare biologica ridicata. La scroafele in gestatie si lactatie poate fi folosit in proportie de 60 - 65% din valoarea ratiei.

In alimentatia vierilor, scroafelor si tineretului porcin de prasila porumbul insilozat sub forma de stiuleti depanusati poate fi folosit in proportie de 30% din valoarea ratiei. Cand insilozarea porumbului se face la o umiditate mai mare de 35% pentru boabe si 40% pentru stiuleti este necesar pentru porcine adaugarea de nutreturi uscate (tarate, faina de lucerna, sroturi).

In hrana pasarilor ouatoare, porumbul reprezinta 60 - 70% din structura nutretului combinat. Are un efect bun asupra productiei si marimii oualor datorita continutului ridicat in acid linoleic. La puii de carne, porumbul poate reprezenta 50 - 75% din structura nutretului combinat, iar la tineretul aviar de inlocuire 55 - 75%. Este cel mai bun nutret concentrat pentru ingrasarea pasarilor.

Modul cel mai economic de administrare a porumbului in hrana animalelor de ferma il reprezinta nutretul combinat. Sub aceasta forma, se inlatura deficientele de calitate si se folosesc foarte bine calitatile energetice ale porumbului.

Orzul se deosebeste de porumb prin continutul mai ridicat in celuloza si mai scazut in grasime. Valoarea biologica a proteinei din orz este mai redusa pentru ca hordeina este saraca in lizina. Valoarea nutritiva a orzului este cuprinsa intre 1,10 - 1,20 U.n. si 70 - 93 g P.d. la 1 kg; 1,06 UNL si 63 g PDIN, 70 g PDIE. Deoarece orzul are invelisul tare se recomanda ca in scopul unei bune digerari sa fie dat in hrana sub forma uruita. La caii de tractiune si pasari poate fi dat in hrana sub forma de boabe.

Poate fi folosit ca nutret concentrat la toate categoriile de bovine. Influenteaza favorabil productia de lapte, continutul in grasime si calitatea untului. In amestecul de concentrate intra in proportia optima de 30%.

Este mai putin eficient la ingrasarea taurinelor, comparativ cu porumbul. Aceasta prin faptul ca amidonul din orz este scindat complet in rumen, in timp ce acela din porumb este digerat in intestin. La ovine, poate reprezenta concentratul principal administrat in hrana, 200 - 500 g/zi. Este cel mai bun nutret in ingrasarea porcinelor pentru ca influenteaza favorabil calitatea carnii si a grasimii. Se foloseste si in hrana scroafelor, a vierilor, iar in retetele de nutreturi combinate pentru purcei si tineretul de prasila se recomanda orzul sub forma decorticata pentru inlaturarea celulozei, care influenteaza negativ digestia.

In hrana reproducatorilor masculi se poate administra in proportie de 25 - 30% din amestecul de concentrate.

La cabalinele de reproductie orzul se recomanda sa fie utilizat sub forma zdrobita si usor umectata. La caii pentru tractiune poate sa inlocuiasca in proportie de 50% ovazul.

Este mai putin eficient in alimentatia puilor broiler, in comparatie cu porumbul. Valoarea nutritiva a orzului pentru pasari este influentata de continutul in beta - glucani, arabani, xilani, care nu pot fi digerati. Datorita acestui fapt, pot sa apara unele tulburari, cum ar fi: reducerea digestibilitatii amidonului, proteinelor si grasimilor, reducerea cresterii si a productiei de oua, cresterea proportiei de apa in dejectii, inrautatirea starii de sanatate. Folosirea enzimelor de uz furajer in nutreturile combinate pentru pasari permite utilizarea orzului in proportii ridicate (50% din cereale).

Ovazul reprezinta un nutret valoros, fiind consumat cu placere de animale; are un continut ridicat de celuloza 9,5 - 15% si de grasime 5 - 6%. Proteina din ovaz, numita avenina are o valoare biologica mai ridicata comparativ cu proteina celorlalte graunte de cereale. Valoarea furajerǎ a ovazului este data si de continutul mult mai ridicat in vitamina E si in complexul B in comparatie cu celelalte cereale. Datorita continutului ridicat in substante nutritive, ovazul imbunatateste valoarea nutritiva a ratiilor si influenteaza favorabil functia de reproductie. Valoarea nutritiva este de 1 U.n. si 85 g P.d. la 1 kg; 0,99 UNL si 67 g PDIN, 60 g PDIE.

Ovazul este nutretul concentrat cel mai recomandat in hrana reproducatorilor masculi. Se administreaza in proportie de 50% din ratia de concentrate, deoarece in perioada de pregatire si monta stimuleaza spermatogeneza, determinand o crestere a volumului ejaculatului si a apetitului sexual.

La reproducatorii masculi se poate da in functie de posibilitati: 2 - 4 kg/zi la tauri si armasari, 0,2 - 0,5 kg/zi la berbeci si pana la 30 - 50% din amestecul de concentrate la vieri.

In alimentatia scroafelor si a tineretului porcin de reproductie ovazul poate reprezenta 20 - 30% din structura amestecului concentrat. La scroafe ovazul administrat in hrana stimuleaza aparitia caldurilor si productia de lapte. Datorita acestui fapt unii cercetatori propun reducerea cantitatii de ovaz din hrana scroafelor in lactatie, in special imediat dupa fatare si inainte de intarcare, pentru a evita aparitia mamitelor. In retetele de nutreturi combinate pentru purcei si tineretul porcin ovazul este cereala care se valorifica cel mai bine daca se introduce sub forma decorticata.

In hrana porcinelor de reproductie, ovazul trebuie sa se administreze sub forma uruita, prajit, cernut sau decorticat pentru eliminarea celulozei, mai ales pentru tineretul porcin.

In alimentatia cabalinelor de reproductie ovazul poate fi utilizat ca singur nutret concentrat.

La pasari, poate reprezenta 10 - 15% din structura amestecului concentrat. Ovazul are si insusiri dietetice, asigurand o buna protejare a epiteliilor in tulburarile digestive. Sub forma de supa de ovaz, se recomanda la vitei si purcei in perioada de alaptare.

Graul are valoarea nutritiva de 1,23 U.n. si 85 g P.d.; 1,24 UNL si 73 g PDIN, 78 g PDIE. Poate fi folosit ca singura cereala la ingrasarea porcinelor. La pasari, se recomanda la tineretul aviar de inlocuire, iar la ingrasarea pasarilor si in productia de oua poate sa inlocuiasca partial porumbul.

Utilizarea graului la rumegatoare se face cu grija, fiindca poate sa produca indigestii la animale. Se foloseste mai bine in organism, dupa prepararea lui prin macinare, aplatizare. La producerea nutreturilor combinate granulate, graul se foloseste si pentru cresterea duritatii granulelor.

Secara se cultiva la noi in tara pe suprafete reduse si numai in zonele mai reci. Se foloseste mai putin in hrana animalelor si numai dupa ce boabele sunt pe deplin mature si uscate. In caz contrar, pot sa apara tulburari digestive, transpiratii, enterite la bovine si pasari. Daca se administreaza in cantitati mari se reduce apetitul si cresterea tineretului este franata. Nu trebuie sa contina cornul secarii in proportie mai mare de 0,1%, deoarece produce intoxicatii grave cu deosebire la pasari.

La animalele adulte poate reprezenta pana la maximum 40% din totalul concentratelor utilizate si 15 - 20% la tineret.

Triticale a rezultat din incrucisarea dintre grau si secara. Continutul in energie este mai mare decat al secarei, iar pentru porcine se apropie de cel al porumbului. Continutul in proteina este mai mare decat la porumb sau secara si apropiat de grau. Are un nivel de aminoacizi esentiali mai ridicat decat graul si secara.

Valoarea nutritiva a grauntelor de triticale este de 1,20 U.n. si 120 g P.d.; 1,08 UNL si 83 g PDIN, 72 g PDIE.

Boabele de triticale pot sa inlocuiasca porumbul in totalitate in hrana porcinelor, puilor de inlocuire, taurinelor si ovinelor si in proportie de 60% in nutretul combinat pentru puii de carne si gaini.

Sorgul se cultiva in zonele mai secetoase. Continutul in proteina este de circa 11%, lizina si treonina fiind aminoacizii limitanti, iar carotenul se gaseste in cantitati reduse. Pentru o utilizare eficienta in organismul animal, grauntele de sorg trebuie preparate prin macinare, inmuiere, fiindca au invelisul dur. Unele varietati contin cantitati mai mari de tanin, care influenteaza negativ performantele animalelor. Se foloseste sub forma de uruiala si mai ales la animale la ingrasat si in amestec cu alte concentrate.

Continutul in substante nutritive a principalelor graunte furajere este prezentat in tabelul 39

Tabelul 39

Compozitia medie a principalelor graunte furajere (% din nutret )

Specificare	Porumb	Porumb* Opaque-2	Grau	Grau tare	Secara	Orz	Ovaz
Substanta uscata
Proteina bruta
Grasime bruta
Fibra bruta
Cenusa
Substante extractive neazotate
Zaharuri
Amidon
Aminoacizi limitanti
Lizina
Metionina
Metionina + cistina
Triptofan
Minerale
Calciu
Fosfor total
Fosfor disponibil
Sodiu
Potasiu
Clor
Magneziu

Sursa: Rhône - Poulenc, Rhodiment, 1993, */NRC, 1998 (citat de P. Halga si col., 2005)

Tabelul 40

Valoarea nutritiva a principalelor nutreturi concentrate si subprodusele lor utilizate in hrana rumegatoarelor (valoarea nutritiva/kg SU)

UFL - unitati furajere lapte;

UFC - unitati furajere carne;

PDIA - proteine digestibile in intestin de origine alimentara, exprimata in g/kg;

PDIN - PDIA + proteinele microbiene digestibile in intestin, corespunzand azotului, nutretului fermentat

in rumen (g/kg).

PDIE - PDIA + proteinele microbiene digestibile in intestin, corespunzand energiei nutretului fermentat

in rumen (g/kg);

2.Prepararea grauntelor de cereale

Metodele de preparare a grauntelor sunt diferite pentru rumegatoare si monogastrice, dar in general ele pot fi impartite in metode aplicate la rece sau la cald.

Metode de preparare la rece

In aceasta grupa sunt incluse: aplatizarea, macinarea, inmuierea, insilozarea grauntelor cu umiditate ridicata si conservarea cu adaos de substante chimice.

Aplatizarea se realizeaza cu ajutorul unor masini prevazute cu doua role (netede sau canelate) printre care trec grauntele, rezultand particule din ce in ce mai mici, fara a se produce pulberi fine. Aceasta metoda de preparare da rezultate foarte bune la grauntele de orz si ovaz, aplatizarea facandu-se cu role canelate.

Grauntele aplatizate sunt bine consumate de toate speciile de animale.

Macinarea se face, in prezent, in cele mai multe cazuri cu mori cu ciocanele; dimensiunea particulelor este data de marimea ochilor sitelor.

Inmuierea se practica atat pentru uruieli (2-3 ore) cat si pentru grauntele intregi (12 - 24 ore); inmuierea cu apa calda se practica in special pentru grauntele cu coaja tare (porumb, sorg); prin inmuierea grauntelor creste palatabilitatea si consumul, mai ales pentru ratiile folosite in perioada de finisare. Influenta asupra performantelor animalelor nu este semnificativa, iar aplicarea metodei presupune spatiu, efort etc.

Oparirea sau chiar fierberea grauntelor macinate (uruieli), se practica in micile crescatorii pentru pregatirea hranei la porcine. In acelasi timp se fierb si nutreturi suculente, cum ar fi sfecla furajerǎ, cartofii etc. Metoda nu se recomanda pentru efective mari de animale deoarece necesita instalatii speciale si consum mare de combustibil.

Conservarea grauntelor cu umiditate ridicata se poate face fie prin insilozarea la umiditatea de 25 - 35%, fie prin tratarea cu substante chimice. Aceasta metoda se practica in zonele cu climat mai rece unde cerealele nu ajung la maturitate deplina.

Inainte de insilozare, grauntele se maruntesc iar materialul insilozat se taseaza puternic si silozul se acopera etans. Grauntele astfel conservate se folosesc in special in alimentatia animalelor la ingrasat.

Grauntele de porumb si sorg cu umiditate ridicata (20 - 30%) se pot conserva si prin folosirea unor agenti conservanti: acid propionic (1 - 1,5 % din masa grauntelor) sau amestec de acid propionic - acid acetic, respectiv acid formic - acid propionic. Aceste substante inhiba dezvoltarea mucegaiurilor si au influenta favorabila asupra performantelor la animale.

Metode de preparare la cald

Metodele de preparare la cald se aplica atat pentru grauntele de cereale cat si pentru alte nutreturi (seminte de oleaginoase). Din aceasta grupa de metode amintim: aplatizarea cu abur, expandarea, micronizarea, prajirea, extrudarea si granularea.

Aplatizarea in prezenta aburului se foloseste de mult timp, prezentand avantajul distrugerii semintelor de buruieni; tratarea cu abur se face in turnuri, inaintea aplatizarii, timp de 3 - 5 minute; performantele animalelor care consuma aceste graunte sunt similare celor care folosesc graunte aplatizate pe cale uscata (la rece).

Expandarea este o metoda de tratament cald uscat care provoaca expansiunea si ruperea instantanee a endospermului grauntelor. Prin aceasta metoda se inregistreaza o crestere a utilizarii amidonului in rumen si intestin. In acelasi timp, se inregistreaza o reducere a densitatii nutretului, motiv pentru care dupa expandare grauntele sunt aplatizate pentru a le reduce volumul.

Micronizarea se executa asemanator expandarii, dar caldura necesara este realizata prin raze infrarosii.

Extrudarea se realizeaza prin trecerea grauntelor (sau amestecuri) printr-o masina prevazuta cu un cilindru spiral (surub fara sfarsit), situatie in care datorita presiunii create creste temperatura si are loc gelatinizarea amidonului; produsul rezultat are forma unor panglici. Procesului de extrudare pot fi supuse amestecuri de: cereale, subproduse de cereale, uree etc, putandu-se obtine suplimente proteice valoroase pentru rumegatoare. In acest caz ureea sufera un proces de retardare, prelungindu-se timpul de hidroliza a ei in rumen, ceea ce face posibila folosirea unor doze zilnice mai mari de uree fara riscul intoxicarii animalelor.

Granularea se aplica in special la nutreturile combinate destinate hranirii porcinelor si pasarilor.

Granularea se face in instalatii speciale (granulatoare) folosindu-se abur supraincalzit, deci implica si un tratament cald aplicat concomitent granularii.

La rumegatoare hranite cu cantitati mari de cereale nu este favorabila granularea deoarece se reduce cantitatea ingerata.

La animalele monogastrice cele mai practicate metode de tratament a grauntelor/nutreturilor sunt macinarea si granularea.

La porcine, granularea determina un spor de crestere in greutate mai mare (cu 3 - 5 %) si o mai buna valorificare a hranei (cu 5 - 10 %), mai ales prin reducerea pierderilor de nutret.

La pasari, granularea se recomanda pentru puii de carne, la care prin granulare creste ingesta de energie cu efecte favorabile asupra cresterii eficientei hranei; la gainile ouatoare este mai bine sa se utilizeze nutreturi sub forma de faina, granularea determinand aparitia supraconsumului si a canibalismului, in special la gainile crescute in baterii.