ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA VETERINARA, BUCURESTI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

CATEDRA DE AMELIORARE

Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

PARTEA I

Cercetari anterioare privind evaluarea economica a caracterelor de productie si reproductie la porcine

INTRODUCERE

Zootehnia reprezinta o ramura importanta a productiei agricole, ponderea ei la realizarea veniturilor totale fiind diferita de la o tara la alta, in functie de zona geografica, gradul de dezvoltare, traditie, etc..

Intr-o societate ca cea a secolului XXI, preocupata de a obtine o cantitate cat mai mare de alimente precum si de materii prime pentru o industrie in continua ascensiune, creearea de populatii de animale si imbunatatirea acestora reprezinta un deziderat de baza al crescatorilor de animale.

Realizarea productiei animale depinde de trei factori, care pot contribui simultan sau separat la aceasta, si anume

potentialul genetic al individului

conditiile de exploatare

numarul indivizilor.

Pe termen scurt, cresterea productivitatii poate fi realizata prin cresterea numarului de animale, insa pe termen lung aceasta cale este nefezabila, deoarece productia vegetala creste in medie aritmetica iar cea animala in medie geometrica, ceea ce ar duce la depasirea capacitatii de suport.

Ameliorarea genetica a animalelor domestice constituie un punct central al stiintelor zootehnice. Rolul principal al ameliorarii este de a modifica dirijat genofondul populatiilor de animale domestice in directia utila omului. Modificarea bazei ereditare a populatiilor se realizeaza prin interventia omului in procesul de schimbare a generatiilor, de reproductie a populatiilor. In acest context se poate defini aemliorarea ca proces de organizare a reproductiei populatiilor, in asa fel incat sa fie mai buna decat precedenta (C. Draganescu 1978, 1979).

Conform teoriei evolutioniste, factorii care contribuie la modificarea potentialului genetic al populatiilor de animale, sunt selectia, incrucisarea, consangvinizarea, mutatia si deriva genetica. Primii trei factori reprezinta in acelasi timp si factorii ameliorarii, deoarece actiunea lor poate fi controlata de catre om.

Obiectivul ameliorarii este populatia si nu individul. Intervenind in procesul de reproductie al unei populatii, omul elimina de la reproductie pe acei indivizi care nu corespund nevoilor sale. Cum eliminarea de indivizi este echivalenta cu eliminarea de gene din populatie, inseamna ca va avea loc o modificare imediata a frecventei genelor si a genotipurilor din populatia respectiva.

Combinatia deliberata de catre om a actiunii factorilor ameliorarii constituie un program de ameliorare genetica. Pentru fiecare populatie se pot elabora, asocia si impune mai multe programe de ameliorare, prin dozarea diferita a factorilor ameliorarii. Trebuie tinut cont de faptul ca doar un singur program de ameliorare reprezinta varianta corecta, adica acea varianta care asigura un progres genetic maxim in unitatea de timp.

Prin progres genetic maxim, nu trebuie sa intelegem insa optim genetic. In orice program de ameliorare genetica a populatiilor de animale trebuie sa se aiba in vedere si factorul economic. Din aceasta cauza, o formulare completa cere ca varianta optima de program de ameliorare sa ofere maxim de progres genetic pe unitatea de timp si cheltuieli.

Odata imbunatatite anumite populatii, sarcina maximizarii eficientei economie trece in grija celor care elaboreaza si aplica tehnologiile de crestere si exploatare.

Prezenta lucrare isi propune sa vina in intampinarea schimbarilor sociale ce au loc in momentul de fata, in sesnul cresterii interesului pietii, a consumatorilor catre o bunastare crescuta a animalelor ce le vor fi destinate consumului.

STRUCTURA LUCRARII

Prezenta lucrare contine un numar de patru capitole, sectiune de discutii si bibliografie.

Cap. I. Evolutia practicii si stiintei ameliorarii

In evolutia practicii ameliorarii distingem trei etape

Perioada de la domesticire pana la prima revolutie industriala

Perioada dintre cele doua revolutii stiintifice si tehnice

Perioada dupa cea de a doua revolutie industriala.

Cap. I.1. Perioada de la domesticire pana la prima revolutie industriala

Aceasta perioada se caracterizeaza prin trecerea sub controlul omului (in 8000 - 9000 ien) a procesului de reproductie (domesticirea animalelor). Domesticirea a fost primul proces de selectie intre specii si intre indivizii aceleiasi specii, in sensul aparitiei raselor in interiorul speciilor.

Aparitia raselor in interiorul speciilor este consecinta procesului de domesticire. Aparitia raselor s-a realizat sub actiunea a doua categorii de factori factori naturali (istorici) si factori artificiali.

Factorii naturali au contribuit la formarea raselor inca din momentul domesticirii si pana in secolul al 18-lea. In diferite centre de asezari umane au fost domesticite mai multe forme de animale salbatice, apropiat inrudite, creindu-se astfel premizele aparitiei unor grupe diferite de animale in cadrul aceleiasi specii. Cel mai bun exemplu pentru acest lucru il constituie taurinele, care au la origine mai multe forme salbatice: Bos taurus frontosus, Bos taurus primigenius, Bos taurus branchiceros, etc.. Rasele provenite din aceste animale difereau foarte mult chiar in momentul domesticirii. Deci, prima cauza care a determinat aparitia mai mulor rase in cadrul aceleiasi specii este originea proliferica a acestora.

Un alt factor natural care a contribuit la creearea de noi rase l-a reprezentat nomadismul oamenilor impreuna cu animalele lor in cautare de hrana si apa. Aceasta migratie a provocat hibridarea populatiilor de animale, cu rezultatul formarii de noi rase. Un exemplu il reprzinta populatiile de porci din jurul Mediteranei care s-au format in urma imperechierilor dintre porcii domestici din Europa si porcii adusi de popoarele venite din Asia.

Factorii artificiali au inceput sa actioneze asupra formarii raselor de animale domestice in special dupa anul 1800, cand ameliorarea din practica inconstienta devine o arta.

Cap. I.2 Perioada dintre cele doua revolutii stiintifice

Ameliorarea ramane in stadiul de stiinta empirica pana la prima revolutie industriala. In toata aceasta perioada au fost acumulate o serie de reguli empirice care au transformat-o intr-o stiinta.

In aceasta perioada au fost create de catre R. Bakewell (1725 - 1795) primele trei rase de animale: bovine (Long-Horn), ovine (Leicester) si cabaline (Shire).

Prima revolutie industriala a marit cererea de produse animale si a impulsionat crearea de rase noi (C. Draganescu - 1979).

Principalii factori care au contribuit la aparitia unor noi rase sunt: alimentatia, intretinerea, selectia si incrucisarea.

Scoaterea animalelor de sub influenta mediului natural a redus ponderea selectiei naturale in favoarea selectiei artificiale, omul avand astfel posibilitatea unei ameliorari mai rapide a animalelor. Principalul factor al ameliorarii utilizat pentru producerea unor rase si expansiunea acestora in aceasta perioada a fost incrucisarea.

Organizarea ameliorarii se caracterizeaza (C. Draganescu - 1979) prin urmatoarele metode

a)     Stratificarea functionala a crescatoriilor

b)     Organizarea de societati de crestere pe rase

c)     Observarea, publicarea in registre genealogice si inregistrarea selectiva

d)     Controlul oficial al performantelor

e)     Interventia statului in organizarea productiei animale

f)      Organizarea de concursuri si expozitii de animale.

a)     Stratificarea functionala a crescatoriilor. Fermele de elita (treapta I) erau si sunt unitati relativ izolate reproductiv, care detin cele mai valoroase exemplare si au rolul de a realiza progresul genetic.

Fermele de multiplicare (treapta a II-a) achizitioneaza reproducatori de la fermele de elita, ii imperecheaza si livreaza descendenta lor fermelor comerciale.

Fermele comerciale (treapta a III-a) sau de productie, cumpara reproducatori de la fermele de multiplicare, de la una sau mai multe populatii, efectueaza frecvent incrucisari industriale si livreaza produse animale.

b)     Organizarea de societati de crestere pe rase - crescatoriile de elita si de multiplicare s-au asociat in societati de crestere pe rase, cu dublu-scop: economic in sensul protectiei intereselor crescatorilor rasei respective, si tehnic - de a conduce registrul genealogic si de a elibera certificate de origine in cazul vanzarilor de animale.

Prima societate infiintata a fost asociatia de crestere a rasei Shorthorn (Dishley Society) in anul 1821. Obectivul principal al acestei asociatii a fost acela de a proteja puritatea animalelor si de a promova interesul comercial al acelora care cresteau animalele provenite din nucleul lui Blackwell (J. Lush 1945).

La noi in tara asociatiile aparute nu erau structurate initial pe rase. In tabelul 1 redam numarul asociatiilor de crestere in perioada 1910 - 1940

Tabelul 1

Numarul asociatiilor pentru ameliorarea animalelor in Romania

(dupa C. Draganescu - 1979)

c)     Observarea, inregistrarea selectiva si publicarea registrelor genealogice. In registrele genealogice (cartile de rase) sunt inscrisi reproducatorii de ambele sexe ale rase respective, impreuna cu ascendenta si descendenta lor. Suplimentar se inregistreaza si performantele si chiar fotografiile acestor animale. Registrele genealogice au aparut inaintea societatilor de crestere.

Primul registru genealogic a fost infiintat in anul 1791 pentru rasa de cai Pur Sange de Galop si s-a numit "Introducere in registrul genealogic general

In functie de modul de intregistrare a reproducatorilor exista doua tipuri de registre genealogice: inchise (in care se inscriu indivizii cu ambii parinti inscrisi in registru) si deschise (in care inscrierea se face atat pe baza originii cat si pe baza unor performante deosebite).

d)     Controlul oficial al perfomantelor. Prin controul oficial al performantelor se intelege masurarea si inregistrarea performantelor fiecarui animal candidat la selectie, sau a descendentei sale de catre o autoritate independenta, obiectiva. La porcine prima statiune de control apare in Danemarca in anul 1905.

Rezultatele obtinute in urma controlului productiei erau folosite pentru atestarea valorii animalelor vandute, pentru selectie si pentru managementul fermelor.

Trebuie notat insa faptul ca nu in toate cazurile rezultatele controlului au fost utilizate pentru luarea deciziilor de selectie

e)     Interventia statului in activitatea de productie zootehnica. Anumite state, au introdus o serie de legi care reglementau activitatea din acest sector economic. In acest sens, toate importurile si exporturile de animale trebuiau aprobate de catre comisii speciale.

Pentru crescatorii mici de animale au fost organizate centre de monta (transformate ulterior in puncte de insamantari artificiale.

f)      Organizarea de expozitii de animale. Rolul principal al expozitiilor a fost acela de a facilita vanzarea animalelor pentru reproductie si sacrificare. Prima expozitie a fost organizata in Anglia (1778), la Sussex.

Caracteristicile ameliorarii in aceasta perioada. Selectia s-a efectuat cu prioritate pe baza caracterlor de exterior, pentru a ameliora indirect productia, si pe baza pedigreu-ului (ascendenti), desi fusese sesizata importanta selectiei pe descendenti de catre Bakewell. In aceasta perioada inca nu erau cunoscuti factorii care influenteaza progresul genetic (precizia selectiei, intensitatea selectiei si intervalul de generatie).

Cap I.3. Evolutia ameliorararii in decursul celei de a doua revolutii stiintifice

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial este considerat inceputul celei de-a treia etape in evolutia practicii ameliorarii. In Romania, inceputul acestei etape este constituit de aparitia complexului avicol de la Crevedia (1962).

Caracterisitc acestei perioade avem: integrarea pe verticala si concentrarea productiei; disparitia societatilor de ameliorare cercetarea stiintifica reprezinta baza deciziilor in productia animala.

I.3.1. Aparitia stiintei ameliorarii - rezultatele obtinute in perioada lui Bakewell au fost folosite de catre Charles Darwin ca exemple ale teoriei evolutioniste in lucrarea sa "Originea speciilor"- 1859. In felul acesta, ameliorarea animalelor apare ca o teorie evolutionista aplicata.

Desi legile ereditatii fusesera formulate de Gr. Mendel inca din 1866, aceastea au ramas neintelese pana in 1940. Cauzele principale ale acestui lucru au fost nesesizarea clara a faptului ca ameliorarea se ocupa de populatie si nu de individ si introducerea tarzie a matematicii ca instrument de investigatie in biologie.

Meritul introducerii matematicii in biologie apartine lui F. Galton (1821 - 1911) impreuna cu K. Pearson (1857 - 1936) - fondatorul revistei "Biometrika". Astfel, prin modelarea matematica a proceselor biologice cei doi au pus bazele unei noi stiinte numite "biometrie". Unirea biometriei cu legile mendeliene a fost realizata in 1920 , cand R.Fisher si S. Wright au pus bazele geneticii cantitative.

R. Fisher prin lucrarea "Teoria genetica a selectiei naturale si S. Wright -

Evolutia in populatiile mendeliene" au pus bazele geneticii populatiilor si a geneticii cantitative, domenii care au fost precursoare stiintei ameliorarii.

Pentru a putea deveni stiinta de sine statatoare, ameliorarea trebuia sa explice doua dintre fenomenele de baza ale teoriei evolutioniste: ereditatea si variabilitatea, fenomene ce nu puteau fi explicate fara aparitia geneticii cantitative (ce studiaza ereditatea caracterelor cantitative) si a geneticii populatiilor (studiaza baza ereditara a populatiilor de animale si factorii care influenteaza frecventa genelor si a genotipurilor).

Ameliorarea se bazeaza pe genetica, aceasta fiind principalul mijloc prin care sunt analizate cauzele modificarilor de la o generatie la alta.

Ameliorarea este considerata stiinta moderna de sine statatoare incepand cu anul 1945 cand a aparut primul curs elaborat de catre savantul american J. Lush.

Dupa 1950 discipolii lui Lush - Dickerson, Hazel si Henderson - precum si alti oameni de stiinta (Lerner, Osborne si Robertson) au pus bazele programelor de ameliorare la principalele specii de animale domestice. La randul sau Henderson si altii au matematizat problema valorii de ameliorare.

Cap. I.4. Metode de cercetare in ameliorare

Ca orice domeniu stiintific, ameliorarea are o parte fundamentala si una operationala. Nivelul fundamental progreseaza prin cercetare fundamentala si are 3 metode:

Observatia - poate fi empirica si statistico-matematica. Observatia empirirca a stat la baza formarii unor conceptii de lucru in prima perioada a stiintei ameliorarii. Dupa cum am prezentat, observatia empirica a fost inlocuita cu observatia statistico-matematica odata cu aparitia biometriei. Acest tip de observatia presupune masurarea si inregistrarea informatiilor referitoare la proceseul de evolutie al populatiilor de animale si prelucrarea matematica a datelor primare in vederea obtinerii unor concluzii valide. Ameliorarea populatiilor implica parcurgerea mai multor generatii, iar omul nu poate surprinde toate evenimentele asociate acestei evolutii. Observatia statistico-matematica a devenit posibila odata cu aparitia primelor registre genealogice.

Ipoteza - reprezinta o explicatie probabila a cauzelor producerii unui fenomen. Ipoteza este inlocuita cu deductia matematica sau simularea, deoarece ameliorarea lucreaza cu observatii. Spre deosebire de ipoteza clasica, ce intrevede adevarul stiintific cu o probabilitate variabila, deductia matematica are sansa maxima de a-l gasi. (Draganescu Condrea - 1979).

Prin simulare a devenit posibila optimizarea planurilor de selectie, la nivelul populatiilor de animale. Prin varierea componentelor planului de selectie prin simulare se poate alcatui un numar foarte mare de variante, din care numai una asigura, cu cheltuieli minime, maxim de progres genetic in unitatea de timp.

Experimentul - simularea are limitele ei, impuse de faptul ca deductia matematica este insotita de o serie de ipoteze simplificatoare cum ar fi: lipsa selectiei naturale, a derivei genetice, a inlantuirii genelor, etc.. Un alt factor care impune experimentul este faptul ca structura genetica a populatiei se modifica in timp.

Cap. II. OBIECTIVELE SI CARACTERELE URMARITE IN AMELIORAREA PORCINELOR

Scopul oricarui producator de carne de porc il constituie maximizarea beneficiului, prin cresterea a cat mai multi porci de la cat mai putine scroafe, cu viteza de crestere cat mai mare, valorificare eficienta a hranei si asigurarea unei carcase de calitate superioara. In alti termeni, unitatea elementara bioeconomica inclusa in obiectivul ameliorarii consta, atat in productia scroafei, cat si a descendentei acesteia pe unitatea de timp. Scopul ameliorarii il constituie obtinerea combinarii caracterelor care dau cea mai mare valoare posibila raportului output / input, pe intreaga populatie de porcine.

Eficienta producerii si utilizarii unui anumit set de resurse genetice poate varia in functie de conditiile de mediu asigurate. Progresele mici realizate pe cap de animal prin ameliorarea genetica, se transforma in beneficii mari cand se insumeaza pe total populatie.

Datorita perfectionarii continue a conditiilor tehnologice de hranire si exploatare a porcilor, este normal sa se spuna ca genotipul optim se modifica odata cu modificarea conditiilor de mediu, potentialul genetic neputand fi marit doar prin ameliorarea genetica.

Modificarea cererii consumatorilor pentru proportii cat mai ridicate de carne in carcasa si a conditiilor de exploatare, determina modificarea obiectivului ameliorarii in obtinerea de genotipuri in masura sa valorifice la maximum, in directia propusa, conditiile intensive de crestere la care sunt supuse.

Cap. II.1 Principiile generale ale selectiei la porcine.

Din punct de vedere genetic, selectia reprezinta procesul sistematic care actioneaza la nivelul populatiei si prin care se elimina din aceasta genele nefavorabile, nedorite. Eliminarea genelor din populatie are ca efect imediat modificarea frecventei genelor si prin urmare a frecventei categoriilor de gameti.

Eliminarea de gene dintr-o populatie se realizeaza prin trei moduri:

nu toti indivizii dintr-o populatie au aceeasi viabilitate - adica nu toti indivizii ajung la maturitate sexuala pentru a contribui la transmiterea genelor lor in descendenta

nu toti indivizii au aceeasi feritilitate - adica numarul de descendeti obtinuti difera pentru fiecare individ

nu toti indivizii sunt opriti la reproductie de catre crescator.

Din punct de vedere al ameliorarii, selectia reprezinta complexul de procedee prin care sunt alese la reproductie cele mai corespunzatoare animale.

Cap. II.2. Stabilirea obiectivului selectiei

Eficienta exploatarii porcinelor depinde de mai multe caractere, diferit corelate intre ele si cu valoare economica inegala. Valoarea economica a porcinelor depinde in principal de prolificitate, de viteza de crestere si de calitatea carcasei. In activitatea de selectie trebuiesc rezolvate doua aspecte importante:

a)     Stabilirea obiectivului selectiei

In acest caz trebuiesc precizate inca din momentul elaborarii programului de selectie caracterele vizate, directia de modificare a caracterelor si importanta acordata fiecarui caracter.

In stabilirea obiectivului selectiei trebuiesc avute in vedere urmatoarele principii: obiectivul selectiei sa fie precis formulat, constant pe trei patru generatii si sa fie simplu.

b)     Stabilirea criteriilor pe baza carora se aleg caracterele ce fac obiectul selectiei.

Criteriile ce trebuiesc avute in vedere sunt importanta economica, heritabilitatea si corelatia genetica a caracterelor.

Obiectivul principal al programelor de ameliorare la porcine este cresterea eficientei pentru productia de carne slaba fara a neglija calitatea carnii sau sanatatea animalelor.

Selectia reprezinta unica forta directionala existenta la dispozitia amlioratorului pentru realizarea de modificari genetice. Chiar si modificarile obtinute prin incrucisari sunt urmate de selectie.

Succesul selectiei porcinelor depinde de masura in care se reuseste retinerea la reproductie, a celor mai bune genotipuri si, implicit, eliminarea celor nevaloroase din punct de vedere economic. Cu alte cuvinte operatiunea de selectie nu se face intamplator, ci aceasta se face in concordanta cu cerintele crescatorilor, in vederea asigurarii eficientei economice.

Eficienta economica depinde si de numarul caracterelor incluse in obiectivul selectiei, in sensul ca un numar prea mare de caractere incluse in obiectivul ameliorarii duce la diminuarea progresului genetic, implicit la cresterea cheltuielilor. La baza alegerii unei anumite metode de selectie, pe langa aspectele legate de eficienta economica si genetica, trebuie sa se tina seama si de valoarea heritabilitatii a, corelatiei genetice a caracterelor, de necesitatea cunoasterii originii si sacrificarii animalelor.

Valoarea economica a caracterlor ocupa un loc important in deciziile de ameliorare, deoarece de ea depind obiectivul selectiei si tehnologia optima de ameliorare. Prin valoare economica intelegem efectul suplimentar obtinut in profit atunci cand caracterul considerat se modifica cu o unitate genetica, in timp ce celelalte caractere raman neschimbate. Valoarea economica este de fapt ceea ce in economie se numeste productie marginala sau regresie in statistica.

Valoarea economica arata cu cate unitati se modifica variabila dependenta (profitul), cand variabilele independente se modifica genetic cu cate o unitate, si se exprima de obicei in fractii zecimale.

Procedeele folosite in estimarea valorilor economice ale caracterelor din obiectivul selectiei pot fi grupate astfel:

Procedee statistice - reprezentate de metoda regresiei multiple (Hazel - 1943) si corelatie;

Metode economice - sau eficienta productiei animale - caz in care eficienta productiei animale este o functie a costurilor si veniturilor sistemului de productie. In functie de modul de exprimare a costurilor si veniturilor, eficienta productiei poate fi economica sau biologica, fiecare cu avantajele si dezavantajele ei.

Procedeele statistice. Metoda regresiei a fost propusa de Hazel sub forma regresiei multiple. Variabila dependenta sau indicatorul global a fost profitul net pe animal, iar variabilele independente caracterele de care el depinde. Importante relative ale caracterelor pot fi deduse si prin metoda corelatiei, sub forma aportului factorilor numita si analiza determinantilor. Prin aportul factorilor se intelege cota de participare a variantei variabilelor independente (caracterele din obiectiv) la variatia variabilei dependente (profitul).

Metode economice. Eficienta productiei animale este o functie a costurilor si veniturilor sistemelor de productie. Costurile sunt definite ca valoarea totala a factorilor de productie necesari realizarii productiei in cadrul sistemului, iar veniturile reprezinta valoarea totala a produselor rezultate in urma procesului de productie.

In functie de modul de exprimare a costurilor si veniturilor, eficienta productiei poate fi economica sau biologica. Astfel, in abordarea biologica costurile si veniturile sunt exprimate in termenii de enegie si sau proteina, in timp ce in varianta economica acestea sunt exprimate in unitati monetare. Fiecare abordare are avantajul si dezavantajul sau. Astfel: in cazul eficientei biologice nu toate costurile si veniturile pot fi exprimate in termeni de energie si/sau proteina, in timp ce in cazul eficientei economice, preturile prezinta o mare viaribilitate in timp si spatiu.

Obiectivul primar al unui model economic este acela de a descrie imbunatatirea genetica in termen de crestere a profitului per animal. Acest obiectiv se bazeaza pe faptul ca nivelul profitabilitatii unui animal depinde de mai multe caractere.

In construirea uni index de selectie, prima decizie care trebuie luata este aceea de a stabili care trasaturi sa fie luate in considerare, ca si importanta ce trebuie atribuita fiecaruia dintre ele. In al doilea rand trebuie sa luam in calcul ce caractere sa masuram si cum sa le combinam in index.

Importanta fiecarui caracter variaza in functie de profitul net si de corelatia dintre caractere. La randul lor, corelatia dintre caractrere depinde de heritabilitate, variante si valorile economice ale fiecarui obiectiv.

Cand se aplica un model economic, sunt considerate ca si implicite urmatoarele:

a)     Toate caracterele masurabile, care afecteaza profitabilitatea in cresterea porcinelor si au un component genetic ar trebui sa fie incluse in obiectiv

b)     Ponderea importantei intre caracterele masurate trebuie determinata numai prin calcularea index-ilor

Moav (1966, 1973) a constatat ca pentru acelasi caracter, valoarea economica depinde de nivelul la care se stabileste profitul: unitatea de produs, animal, ferma, intreprindere, etc..

Metodica de ameliorare a raselor de porcine

In ameliorarea efectivelor de porcine se utilizeaza doua metode: ameli­orarea in rasa curata si ameliorarea prin incrucisare.

Ameliorarea in rasa curata. Progresele realizate in lucrarile de ameli­orare genetica au evidentiat importanta specializarii raselor pe directii diferite de productie. Specializarea pe directie materna, respectiv pentru productia de purcei, ia in considerare utilizarea raselor caracterizate prin performante superioare de reproductie, mentinandu-se o pondere corespunzatoare a selectiei pentru performantele de crestere si carcasa. Rasele incluse in aceasta directie de specializare sunt reprezentate de Marele Alb, Landrace si liniile specializate realizate in cadrul programelor de ameliorare ale fermelor de elita.

Specializarea pe directie paterna, respectiv pentru productie mare de carne in carcasa, viteza mare de crestere si consum specific redus, ia in considerare utilizarea raselor caracterizate prin performante superi­oare in aceasta privinta. Rasele incluse in aceasta directie de specializare sunt: Duroc, Hampshire, Linia Sintetica - 345 Peris si liniile specializate realizate in cadrul programelor de ameliorare ale fermelor de elita.

In vederea estimarii valorii de ameliorare, animalele se supun testarii dupa performante proprii de la nastere pana la realizarea greutatii de 100 kg si o varsta maxima de 181 zile .

Predictia valorii de ameliorare pentru performantele de productie si reproductie se face prin aplicarea metodologiei BLUP - model animal, pe baza informatiilor care iau in considerare ascendentii, performantele proprii, rudele colaterale si descendentii.

Ameliorarea prin incrucisare. Valorificarea eficienta a raselor in progra­mele de hibridare presupune:

stabilirea combinatiilor optime pentru realizarea de hibrizi comer­ciali prin incrucisari duble si rotationale;

producerea de hibrizi comerciali din combinatii optime, prin incru­cisarea in trepte sau rotationala in fermele de crestere intensiva, semiintensiva si extensiva.

Adoptarea sistemului de plata a porcilor de taiere pe baza grilei EUROP in functie de propor­tia de carne in carcasa se impune ca o necesitate obiectiva, determinand stimularea prin mijloace economice a procesului de ameliorare genetica a efectivelor de porcine.

CAP III. Cercetari anterioare

Brascamp, Smith si Guy (1985) care au estimat valorile economice pentru trei caractere (numarul de descendeti sacrificati pe scroafa/an (n), varsta la sacrificare (d) si greutatea carcasei (w) au ajuns la concluzia ca pentru acelasi caracter, valoarea economica depinde de nivelul la care se stabileste profitul.

Acestia au pornit de la functia profit stabilia la nivel de intreprindere, care avea urmatoarea structura:

P = N(nwr - nc₁d - c₂),

unde: N - numarul de scroafe matca

r - venitul pe unitatea de produs;

c₁ - costul mediu zilnic;

c₂ - costul mediu anual necesa intretinerii unei scroafe matca.

Valorile economice la nivel de intreprindere, femela matca, animal sau unitate de produs sunt obtinute prin derivarea partiala a functiei profit, in raport cu fiecare din cele trei caractere considerate si sunt prezentate in tabelul urmator.

Tabelul 2

Valorile economice pentru patru perspective de profit

(Brascamp, Smith si Guy - 1985)

Din tabelul de mai sus, se poate observa ca valorile economice pentru acelasi caracter sunt aceleasi pentru primele doua perspective, insa diferite pentru ultimele doua. Acest lucru inseamna ca insusirea respectiva prezinta importanta diferita pe segmente diferite ale productiei.

In tabelul numarul 3 sunt prezentate cateva valori economice relative ale caracterelor de productie si reproductie la procine - dupa Ollivier L. 1998. Mentionam faptul ca prin importanta economica relativa se intelege profitul asteptat dintr-o crestere cu o deviatie standard fenotipica fiecarui caracter.

Tabelul 3

Importanta economica relativa a caracterelor de productie si reproductie

Un alt obiectiv al selectiei il poate reprezenta minimizarea pretului de cost pe unitatea de produs. Prin modificarea genetica a unui caracter cu o unitate in plus fata de media sa actuala in populatie, se urmareste schimbarea ponderii sale in costul de productie

Daca programul de ameliorare are ca obiective marirea sporului mediu zilnic si imbunatatirea calitatii carcasei, insa cu reducerea consumului de furaj combinat, valoarea economica a celui din urma va fi negativa (tabelul numarul 4).

Tabelul 4

Unele valori economice pentru caracterele de productie la porcine

Din datele tabelului, se constata ca pentru cele trei caractere considerate valorile economice difera substantial intre ele atunci cand sunt exprimate in valori absolute, insa daca tinem cont si de variabilitate, aceste diferente se atenueaza.

In 1993 Hovenier si colaboratorii prezinta importanta economica a valorii pH-ului carnii de porc la 24 ore dupa sacrificare. Acesta pleaca de la o valoare optima a pH-ului cuprinsa intre 5.5 si 5.8, iar diferenta de pret intre valoarea optima si alte valori este de 0.29 $. Aceasta diferenta s-a bazat pe preferinta consumatorilor de a plati cu 0.32 $ pe kg mai mult. Hovenier a ajuns la concluzia ca atunci cand pH-ul este mai mic decat 5.65 valorile economice sunt pozitive, deoarece are loc o crestere a profitului marginal, in timp ce atunci cand valoarea pH-ului este mai mare de 5,65 valorile economice sunt negative.

Productia moderna de carne de porc, nu se mai bazeaza doar pe eficienta economica a cresterii porcinelor, ci tine cont si de bunastarea animalelor, de cantitatile de dejectii pe care acesta le produce si de impactul asupra mediului(adica pe caractere neeconomice). (Verbeke si Viaene - 2000). In tabelul numarul 5 gasim exemple de caractere economice si neeconomice ce pot face obiectul ameliorarii la porcine.

Henryon si colaboratorii au introdus in anul 2001 ca si caracter non economic heritabilitatea imunitatii. Acestia au observat ca heritabilitatea la porcine are valoare de 0.1 pana la 0.2 in functie de modul in care boala actioneaza.

Hermesch si colaboratorii au determinat heritabilitatea excretiei de minerale intr-o populatie de porcine ca fiind cuprinsa intre 0.13 si 0.27. In acelasi timp au observat ca anumite caractere productive sunt corelate cu excretia anumitor minerale.

Tabelul 5

Exemple de caractere cu valoare economica si caractere non-economice la porcine si importanta acestora

Dupa Kanis si colaboratorii

Principalul obiectiv al unui program de ameliorare genetica la porcine este realizarea unui progres genetic maxim pe unitatea de timp si cheltuieli.

In cazul productiei animale, nutreturile detin o pondere importanta in structura balantei de venituri si cheltuieli. Din acest motiv, desi scopul final al ameliorarii este eficienta economica, pentru productia animala, devine importanta convertirea acestor nutreturi in proteina si energie.

Elaborarea si mai ales aplicarea unui program de ameliorare reprezinta o lucrarea de o complexitate deosebita. Organizatiile interesate in aceasta directie, dupa stabilirea scopului urmarit, trebuie sa dispuna de mijloace necesare, care se refera atat la posibilitatile de a obtine datele pentru aprecierea animalelor, in sensul de a asigura spatii de testare, metodologii de testare adecvate scopului propus, abatoare pentru aprecierea carcaselor si a calitatii carnii, retete furajere corespunzatoare, cat si la posibilitatile de prelucrare si utilizare a informatiilor obtinute, in vederea estimarii valorii de ameliorare a reproducatorilor testati.

Pentru exploatarea maxima a progresului genetic obtinut, cele mai multe programe de ameliorare prevad valorificarea efectului de heterozis si complementaritatile intre populatii, prin intermediul incrucisarilor practicate pe ultimele trepte ale piramidei (Beris si Stoicia, 1983).

Planul de selectie, componenta a programului de ameliorare , este o inscrieie a intregului lant tehnologic de improspatare a matcii din prasila proprie, ce poate include ca factori ai ameliorarii consangvinizarea, incrucisarea sau racordarea la un sistem de incrucisare industriala.(R. Popa, 2005).

Prin varierea parametrilor si factorilor care influenteaza progresul genetic, se poate alcatui un numar infinit de planuri de selectie, dar intotdeauna trebuie ales acel plan care ofera progres genetic maxim pe unitatea de timp si cheltuieli.

Problema alegerii unui anumit plan de selectie, se rezolva prin optimizarea acestuia, adica obtinerea cele mai bune variante intr-o anumita situatie data. Cel mai simplu mod de optimizare a planului de selectie se realizeaza prin simulare.

Optimizarea programelor de ameliorare trebuie obligatoriu sa respecte trei principii de baza (Draganescu, 1979):

sesizarea variantelor posibile si eliminarea celor care contravin anumitor restrictii de ordin economic si/sau organizatoric

eliminarea variantelor bazate pe procedee cunoscute apriori ca fiind ineficiente

estimarea efectului selectiei si a eficientei economice a variantelor ramase in urma trierilor anterioare si retinerea aceleia care produce progresul genetic cel mai convenabil

Optimizarea programelor de ameliorare in rasa curata

Cele mai multe programe de ameliorare elaborate de diferite companii care se ocupa cu producerea de porci hibrizi, prevad in principal lucru cu suse sau linii neconsangvinizate. Linia neconsangvinizata reprezinta o populatie de porcine, la care cresterea coeficientului de consangvinizare are o valoare de cca. 1% pe generatie, crestere care nu face necesara introducerea regulata de reproducatori din exterior.

In alcatuirea suselor, se doreste ca efectivul initial sa provina din unitati indemne de boli, cu material biologic de elita, acordandu-se o atentie deosebita prolificitatii, deoarece ameliorarea acestui caracter este foarte dificila, necesitand un timp indelungat, si se reflecta direct asupra intensitatii selectiei care poate fi aplicata.

O atentie deosebita trebuie acordata optimizarii marimii optime a populatiei, pentru asigurarea variabilitatii genetice, aplicarii unei intensitati de selectie corespunzatoare si pentru evitarea consangvinizarii.

Ca surse de informare, in programele de ameliorare in rasa curata, sunt utilizate in special performantele proprii, completate ce cele ale colateralilor. Rezultatele remarcabile obtinute in ultimul timp s-au realizat prin introducerea electronizarii si automatizarii precum si a biotehnologiilor avansate.

Noile tehnologii statistice cuprinse in metodologia BLUP si metodele REML (Restricted Maximum Lickelihood) descrise de Hill si Meyer (1988) citati de Webb (1990) ofera urmatoarele avantaje pentru ameliorarea porcinelor :

Estimarea cu precizie mare a parametrilor genetici in populatiile supuse selectiei;

Compararea meritului genetic al reproducatorilor testati in diferite crescatorii, permitand selectia intre si in interiorul crescatoriilor;

Compararea meritului genetic al reproducatorilor necontemporani testati, astfel permitand compararea fiicelor cu mamele;

Utilizarea performantelor tuturor rudelor in aprecierea individului;

Compararea meritului genetic al indivizilor cu numar diferit de performante;

Estimarea progresului genetic in populatii fara a se apela la populatii de control sau la monte repetate.

Selectia pentru caracterele de productie

Caracterele de productie pot fi masurate pe ambele sexe, dar se poate vorbi de un control complet si unul incomplet.

In controlul complet, in cadrul crescatoriei, informatiile individuale sau de la familie pot fi folosite in selectie, astfel raspunsul maxim al selectiei pe baza performantei proprii poate fi obtinut cand raportul i/t = (i +i ) / (t +t ) atinge cote maxime. In conditiile utilizarii informatiilor de la colateralii sacrifcati, raportul i/t trebuie adaptat la numarul de candidati disponibili.

Controlul incomplet se aplica cand posibilitatile de control sunt reduse si limita biologica impusa de procentul scazut al speciei fac ca raspunsul asteptat anual al selectiei sa creasca linear cu logaritmul numarului de indivizi testati.

Cand capacitatea de control este limitata, repartitia inegala a locurilor de control intre cele doua sexe afecteaza intensitatea de selectie globala (Smith, 1969, citat de Beris si Stoicia, 1983).

Selectia pentru caracterele de reproductie

In timp ce pentru caracterele de productie exista o corelatie intre parametrii genetici estimati si cei realizati, pentru caracterele de reproductie situatia e mai putin clara. Prognozele teoretice arata ca metodele clasice de selectie pentru marimea lotului de fatare la porcine devin eficiente cu un progres anual de ordinul a 0,2 purcei la fatare si in populatii de marime limitata (Toro, 1988, citat de Beris si Stoica,1983).

Tabel nr. 6

Raspunsurile anuale prognozate pentru marimea lotului de fatare

Includerea informatiilor de la diferite rude intr-un indice de selectie pentru ameliorarea marimii lotului de fatare, duce la cresterea preciziei selectiei si a ratei de progres anual.

Selectia simultana pentru caracterele de productie si reproductie

Cea mai simpla cale de ameliorare simultana a performantelor de productie si a celor de reproductie, pare sa fie cea cunoscuta din teoria indicilor de selectie.

Raspunsul selectiei pentru caracterele de productie depinde intr-o mare masura de numarul de locuri de testare pentru vierusi si scrofite, in timp ce raspunsul pentru caracterele de reproductie este in corelatie cu numarul de scroafe din nucleul de selectie.

In 1990 De Vries si col. (citati de Grosu, 2005) spun ca selectia simultana pentru caracterele de productie si cele de reproductie este justificata doar in fermele de elita cu un numar mare de scroafe. Acestia recomanda, pentru evitarea consangvinizarii utilizarea unui numar mare de vieri pe an. Astfel daca s-ar utiliza 40 de vieri rata de crestere a consangvinizarii ar fi de 0,5% pe an.

Cercetari anterioare privind optimizarea acuratetei selectiei

Progresul genetic depinde de acuratetea cu care au fost alesi ca parinti, indivizii a caror superioritate este cauzata de efectul aditiv al genelor, singura care se transmite de la parinti la descendenti. Aceasta valoare aditiva, numita si valoare de ameliorare, este mascata de alte interactiuni dintre gene (dominanta, epistazie) si de mediul special, de aceea acuratetea alegerii pe acest criteriu nu este niciodata 100% sau 1.

Acuratetea selectiei pe performante proprii este, data de radacina patrata a heritabiiitatii (h). Heritabilitatea (h²) depinde de variabilitatea fenotipica si genetica, care la randul lor sunt influentate de marimea populatiei.

Prin marimea populatiei se intelege efectivul-matca alcatuit din masculii si femelele folositi la reproductie. Marimea matcii influenteaza direct consangvinizarea, deriva genetica si indirect progresul genetic, pe calea variabilitatii care, la randul ei, afecteaza acuratetea si intensitatea selectiei. In al doilea rand, marimea populatiei influenteaza costul ameliorarii, in special in cazul selectiei familiale (Grosu si Draganescu, 2003).

Prin marime optima a unei populatii se intelege numarul minim de parintii ce asigura progres genetic maxim pe un timp suficient de lung.

Optimizarea marimii populatiei se realizeaza prin aplicarea tehnologiei de selectie unor populatii de marimi diferite si retinerea acelei variante care ofera progresul genetic maxim.

La porcine, Freeden (1967) ajunge la concluzia ca marimea optima a unei populatii inchise este de 4-5 vieri si minimum 60 de scroafe. Pentru a evita o crestere excesiva a consangvinizarii, in cazul unei populatii inchise, acesta recomanda cel putin 8-10 vieri si maximum posibil de scroafe.

Acuratetea selectiei nu depinde numai de marimea populatiei ci si de structura acesteia, reflectata in marimea familiilor (n). De exemplu, pentru pasari si porci un interes deosebit il reprezinta selectia combinata. Optimizarea pleaca de la maximizarea progresului genetic (AG=r_A;I*i*σA) si consta in maximizarea acuratetei. Acuratetea selectiei combinate (varianta Lush) se poate stabilii astfel:

rA;I = h * √1+

in care, n reprezinta marimea familiei de mama iar t corelatia intraclasa. Acuratetea selectiei depinde in acest caz de marimea familiei, de gradul de inrudire intre indivizi si de valoarea heritabilitatii.

Tabel nr.7

Optimizarea acuratetei selectiei combinate prin marimea familiei

(dupa Grosu si Draganescu, 2003)

Se constata ca acuratetea selectiei creste odata cu n, in special la valori mici ale heritabilitatii.

De asemenea, acuratetea creste odata cu marimea familiei, la aceeasi valoare a heritabilitatii, insa cresterea este asimptotica.

Cercetari anterioare privind optimizarea intensitatii selectiei

Proportia sau numarul de indivizi dintr-o populatie ce se retin anual la reproductie in vederea improspatarii matcii sau pentru cresterea efectivului reprezinta intensitatea de selectie. Intensitatea selectiei creste daca se elimina din efectiv toti indivizii nevalorosi, retinand astfel doar plus variantele.

Lush considera ca procentul de retineri pentru reproductie la porcine, trebuie sa fie de 10-15% la femele din totalul de produsi nascuti vii, iar la masculi de 1-2% (dupa Grosu, 2005).

Nelson si Lush (1950) la taurine si Moriey (1953) la ovine, arata ca in jur de 20% din progresul realizat prin selectie se pierde prin consangvinizare. Orice progres genetic obtinut prin selectia pe performante proprii este contrabalansat de o crestere a coeficientului de consangvinizare cu 2,2% (Stephenson si col., citati de C. Draganescu, 1979).

In perioada ameliorarii clasice, accentul a fost pus pe maximizarea imediata a efectului selectiei, cu toate ca se stia faptul ca selectia prea intensa ar putea reduce castigul pe termen lung. Dempster (1955) si Robertson (1960), au aratat ca, in cazul unei populatii inchise, constanta numeric in succesiunea generatiilor, se poate obtine un maxim de progres genetic cand jumatate din populatie este selectionata.

Dempster (1955) si Robertson (1960), citati de J.WJames (1972), au aratat ca, atunci cand linkage-ul si epistazia sunt neimportante, cel mai mare progres intr-o populatie inchisa s-a obtinut cand proportia de retineri a fost de 50%. Hill si Robertson (1966) au aratat ca trebuie sa se aplice o intensitate mai mare a selectiei cand caracterul este afectat de gene transmise inlantuit.

Smith (1969) arata ca selectia trebuie sa fie mai intensa daca populatia de candidati este mare si heritabilitatea este mare si mai putin intensa, daca depresiunea de consangvinizare este mare.

Pentru estimarea intensitatii selectiei Smith (1969), propune urmatoarea relatie aproximativa:

i = 0,8 + 0,41 x In- (1/p - 1)

in care p reprezinta proportia de retinuti

Intr-o populatie izolata reproductiv valoarea progresului genetic este proportionala cu suma castigurilor genetice actualizate. James (1972) arata ca daca T ar reprezenta numarul de candidati la selectie si R rata de actualizare pe generatie, intensitatea selectiei care maximizeaza progresul genetic este o functie a produsului TR. James considera ca este optima acea intensitate a selectiei care maximizeaza valoare actualizata a raspunsului selectiei.

O selectie prea intensa asigura progres genetic mare dar si o consangvinizare mare, datorita scaderii variabilitatii populatiei, determinata de numarul mic de animale retinute la reproductie. Aceasta reducere a variabilitatii induce si scadere efectului selectiei pe termen lung.

Intensitatea optima a selectiei care poate maximiza progresul genetic pe termen scurt depinde de numarul candidatilor la selectie.

Raportul de sexe este si el o cale de marire a intensitatii selectiei. Freeden (1967) simuleaza cateva variante de planuri de selectie, pentru diferite valori ale raportului de sexe la porcine. Acesta simuleaza cateva variante de planuri de selectie, pentru diferite valori ale raportului de sexe (1:5, 1:10, 1:20 si 1:30). Rezultatele obtinute sunt exprimate in procente fata de varianta martor (1:5) in urmatorul tabel (tabel nr. 7).

Tabel nr.8

Valorile intensitati de selectie la masculi in functie de raportul de sexe

Pentru mentinerea sub control a consangvinizarii se recomanda ca numarul minim de familii de tata, din care se vor retine masculi sa nu fie niciodata sub 4, indiferent de marimea populatiei.

O alta veriga a planului de selectie care poate influenta intensitatea selectiei este capacitatea de testare. Aceeasi capacitate de testare poate fi ocupata fie cu un numar mare de familii dar cu numar mic de indivizi in familie , fie cu un numar mic de familii dar cu numar mare de indivizi. Intrucat marimea populatiei este limitata, intre numarul de familii si marimea lor apare o contradictie, tradusa printr-o opozitie intre intensitatea selectiei (numarul de familii) si acuratetea selectiei (marimea familiei), care se rezolva prin optimizare (Grosu si Draganescu 2003). In acest caz, marimea optima a familiilor, se poate stabilii dupa relatia lui Robertson (1957):

in care: T reprezinta capacitatea de testare, S numarul minim de familii de tata, din care se vor retine masculi pentru evitarea consangvinizarii (4-6), iar h² heritabilitatea caracterului considerat (tabel nr. 8).

Se constata ca marimea optima a familiilor depinde in primul rand de capacitatea de testare si de numarul de masculi necesari in matca .

Tabel nr. 9

Influenta marimii capacitatii de testare asupra intensitatii selectie;

(dupa Skjervold si Langholz, 1964)

Din datele tabelului se constata ca la numar egal de masculi necesari testarii, intensitatea selectiei creste odata cu marimea capacitatii de testare.

Cercetari anterioare privind optimizarea intervalului de generatie

In 1944 Dickerson si Hazel atrag atentia asupra raspunsului anual al selectiei ca fiind dependent in mare masura de marimea intervalului de generatie, acesta din urma a incetat sa se mai stabileasca la intamplare, constituind un factor esential al programelor de ameliorare (Draganescu, 1979).

Intervalul de generatie este afectat in primul rand de structura de varsta, care la randul ei hotaraste durata medie de exploatare (d.m.e.). Durata medie de exploatare este parghia de baza prin care amelioratorul poate modifica intervalul de generatie, dar scaderea duratei medii de exploatare, duce la reducerea intervalului de generatie, insa afecteaza negativ acuratetea si intensitatea selectiei. Se considera insa ca scaderea d.m.e. este prioritara pentru maximizarea raspunsului selectiei, fata de cresterea acuratetei si a intensitatii selectiei (C. Draganescu, 1979). Durata medie de exploatare influenteaza si eficienta economica a fermei , intrucat performanta medie pe animal creste pana la o anumita varsta, dupa care incepe sa scada.

Optimizarea duratei medii de exploatare este necesara intrucat, afecteaza in directii contrare intervalul de generatie, acuratetea selectiei si intensitatea selectiei. Progresul genetic este maxim cand raportul i/T este maximizat, diferenta de selectie si intervalul de generatie fiind cei mai influentati de durata medie de exploatare ( H. Grosu, P. A. Oltenacu, 2005) .

Durata medie de exploatare depinde de biologia speciei. La speciile unipare numarul mic de produsi impiedica inlocuirea timpurie a parintilor, deci reducerea duratei medii de exploatare.

Turner (1968) optimizeaza structura de varsta la ovine, ajungand la concluzia ca durata medie de exploatare a oilor trebuie sa fie de 3-5, iar a berbecilor de 1-2 ani.

La porcine, Freeden (1967) recomanda o durata medie de exploatare de 1 an.

Olivier (1974) analizeaza problema ratei optime de inlocuire in ameliorarea animalelor, aratand ca intensitatea selectiei, precizia si intervalulu de generatie pot fi incluse intr-o singura variabila : varsta medie a animalelor la reforma, o functie simpla a ratei de reforma.

Pentru caracterele ce se masoara o singura data in viata productiva a indivizilor se pune problema maximizarii raportului i / T, care maximizeaza progresul genetic anual. Olivier prezinta urmatoarele rezultate cu privire la rata optima de inlocuire anuala (tabel nr. 9).

Tabel nr. 10

Rata optima de inlocuire a masculilor si femelelor in cazul selectiei pe baza unei singure performante proprii

(dupa L. Olivier, 1974, citat de Grosu, 2005)

Din datele prezentate in tabel se constata ca rata de inlocuire este mai mare la speciile prolifice, si totdeauna mai mare la masculi.

Pentru caracterele care se masoara repetat in viata productiva a individului intra in discutie maximizarea efectului genetic exprimat in unitati standard genetice (σA)

Tabel nr. 11

Rata optima de inlocuire a masculilor si femelelor in cazul selectiei pe baza performantelor repetate

(dupa L. Olivier, 1974, citat de Grosu, 2005)

Se constata ca la masculi, ratele de inlocuire sunt aproximativ aceleasi ca si in cazul selectiei pe o singura performanta proprie insa, la femele, se recomanda rate mai mici de inlocuire, pentru a crea oportunitatea unei cantitati mai mari de informatie fenotipica.

Optimizari matematice ale structurii de varsta au fost facute la noi in tara de Cornel Draganescu si Condrea Draganescu (1974), la taurine si ovine.

In cazul porcinelor, cercetari privind optimizarea intervalului de generatie au fost efectuate, la noi in tara tot de catre Draganescu, in 1974.

CAP IV. Caracterele care intra in obiectivul ameliorarii la porcine

Caracterele ce pot forma obiectivul selectiei la porcine se pot grupa in : caractere de reproductie, caractere de productie, caractere de viabilitate si rezistenta la imbolnaviri si caractere de exterior.

Caracterele incluse in obiectivul selectiei liniilor materne

Caracterele ce fac obiectivul selectiei liniilor materne sunt reprezentate de caracterele de reproductie, in special, fara insa a neglija caracterele de productie cum ar fi viteza de crestere si grosimea stratului de slanina.

Caracterele de reproductie prezinta o deosebita importanta, nu numai prin incidenta asupra rezultatelor economice, ci si prin conditionarea posibilitatilor de selectie pentru alte caractere. O productie anuala mai mare de purcei permite practicarea unei presiuni de selectie mai intense pentru toate caracterele.

Printre caracterele de reproductie se includ prolificitatea, capacitatea de alaptare, precocitatea, fecunditatea, natalitatea, si intervalul intre fatari, fiecare fiind alcatuit la randul sau dintr-un numar de componente.

Prolificitatea este definita prin capacitatea scroafelor de a produce mai multi purcei la o singura fatare, si poate fi estimata in doua moduri : numar total de purcei fatati, sau numar de purcei fatati vii.

Capacitatea de alaptare consta in greutatea lotului de purcei pe care il alapteaza o scroafa, la varsta de 21 zile.

Precocitatea sau varsta la prima fatare este un caracter cu implicatii economice, si se considera a fi optima cand scrofitele din rasele materne sunt montate la varsta de 220-240 zile.

Fecunditatea reprezinta numarul de femele ramase gestante din numarul total de femele montate.

Intervalul intre fatari este exprimat prin numarul de zile dintre doua fatari succesive, si se considera a fi optim un interval mediu de 160-175 zile.

Alte caractere de reproductie care pot forma obiectivul selectiei liniilor materne sunt : numarul de sfarcuri si longevitatea reproductiva a scroafelor.

Caracterele incluse in obiectivul selectiei liniilor paterne

In selectia liniilor paterne o atentie deosebita trebuie acordata caracterelor de productie si caracterelor ce vizeaza calitatea carnii, insa fara a fi neglijate unele caractere de reproductie cum ar fi marimea si aspectul testiculelor, sau calitatea materialului seminal.

Performantele de crestere si de valorificare a hranei determina eficienta economica a perioadei situata intre intarcarea purceilor si sacrificarea porcilor, cunoscuta in general sub denumirea de ingrasare. Aceasta notiune si-a pierdut in ultimul timp sensul, intrucat in prezent scopul principal il constituie producerea unei cantitati cat mai mari de carne, prin utilizarea eficienta a perioadei de crestere propriu-zise.

Caracterele de productie sunt cele care asigura o parte a eficientei productiei de carne. Principalele caractere din aceasta categorie, utilizate in selectie, sunt :

Viteza de crestere exprimata prin spor mediu zilnic (SMZ), sau prin varsta de realizare a unei greutati date (V100; varsta la greutatea de100 kg).

SMZ = greutatea animalului in ziua de control / varsta in ziua de control

V100 = varsta reala + [(100-greutatea reala)/SMZ ] ;

Consumul specific reprezinta raportul dintre cantitatea de hrana consumata si sporul total realizat in perioada de control.

CS = cantitatea de furaj consumata / spor total realizat ;

Grosimea stratului de slanina dorsal pe animalul viu se determina cu aparatele cu ultrasunete. Corectia stratului de slanina pentru o greutate data se face pe baza unei relatii de forma :

Gc = gd -[( grt-90)*0,20],

unde :

Gc este grosimea medie a stratului de slanina

gd - grosimea medie determinata a slaninii dorsale

grt - greutatea in viu la determinare ;

Aceasta corectie se aplica, intrucat in momentul testarii, indivizii nu au aceeasi greutate corporala.

Procentul de carne in carcasa. Este un caracter ce poate fi masurat prin sacrificarea animalului, direct pe carcasa, prin diferite metode, sau indirect pe animalul viu, prin determinarea grosimii stratului de slanina cu ultrasunete. Tinand seama de corelatia intens negativa dintre grosimea stratului de slanina determinata pe animalul viu si procentul de carne in carcasa, in medie -0,58, prin masurarea pe animalul viu a caracterului mentionat, se pot obtine informatii suficient de precise despre procentul de carne macra din carcasa.

Calitatea carnii. Imbunatatirea calitatii carnii de porc prezinta un interes tot mai mare, insusirile corespunzatoare de realizarea acestui caracter complex regasindu-se in orice program de ameliorare, in conditiile in care cresterea procentului de carne in carcasa inregistrata in ultimele decenii a dus la scadere calitatii acesteia. In ameliorarea porcilor pentru calitatea carnii o deosebita atentie trebuie acordata carnii PSE si DFD, in sensul reducerii incidentei acesteia, problema ce poate fii rezolvata partial prin selectia impotriva sensibilitatii la gena Hal.

Evolutia metodicii de ameliorare la porcine

In prezent, in toate tarile cu crestere avansata a porcinelor nu se mai poate concepe ameliorarea acestei specii fara testare reproducatorilor dupa insusirile legate de ingrasare si calitatea carcasei ( I. Dinu , 1974).

Primul program de ameliorare la porcine care includea testarea reproducatorilor a fost elaborat in Danemarca in anul 1907. Acest program se baza pe existenta a 250 de ferme de elita producatoare de vieri, care foloseau numai reproducatori masculi reusiti la testarea dupa descendenti efectuata in statiuni speciale. Aceasta metoda de selectie pe descendenti a fost considerata la acea vreme ″ una din cele mai eficace si sigure metode prin care se determina capacitatea de productie a unui nucleu de animale″ (Raicu E. si col, 1967).

In 1895 apare primul organism special pentru aprobarea fermelor de elita pentru rasele Landrace si Marele Alb, cu scopul de imbunatatii prin selectie calitatea carcasei si de a asigura producatorilor de carne rasele pure necesare obtinerii scrofitelor de reproductie.

In urma aplicarii programului danez de testare pe descendenti, s-au obtinut rezultate insemnate in ameliorarea rasei Landrace danez pentru consum specific, spor mediu zilnic si calitatea baconului.

Dupa anul 1920, schema daneza de apreciere dupa descendenti s-a raspandit si in alte tari din Europa, in Canada, Noua Zeelanda, Australia.

Cercetand efectul aplicarii schemei daneze in Canada in perioada 1930-1950, Freeden constata ca rezultatele ei sunt foarte modeste, rezultate asemanatoare fiind obtinute si de Smith in Marea Britanie ( I. Dinu, 1976).

Cauzele acestei nereusite se datoreaza in principal faptului ca nu a fost aplicat intregul program danez, ci numai schema de apreciere pe descendenti, iar certificarea fermelor de elita a fost neglijata. Testarea vierilor s-a facut mai mult pentru reclama decat pentru a face selectie, vierii inrautatitori fiind folositi la reproductie, lasandu-se ideea ca tot ceea ce este testat este mai bun decat ceea ce nu este testat (Draganescu si Grosu, 2003).

Ca urmare s-a impus revizuirea radicala a metodei de selectie dupa descendenti, astfel trecandu-se la testare dupa pe performante proprii si dupa performantele colateralilor, promotoarea acestei metode fiind Anglia.

Analizand rezultatele aplicarii testarii dupa descendenti in Marea Britanie, in perioada 1957-1964, comisia Robertson ajunge la concluzia ca in afara de promovarea ideii de testare, statiunile de apreciere dupa descendenti n-au avut nici un rol in ameliorarea porcinelor.

Concluzia compararii celor doua metode de catre comisia Robertson a fost ca, aprecierea dupa performante proprii se poate aplica la un numar mare de vieri, este preselctiva, animalul poate fi folosit timpuriu la reproductie, este rapida si usoara dar mai putin exacta, in timp ce aprecierea dupa descendenti se poate aplica unui numar redus de vieri, este retrospectiva, scumpa, inceata si complicata, dar mai exacta (Dinu, 1976).

Desi testarea pe descendenti a vierilor ar permite cresterea intensitatii selectiei, se considera ca avantajul cantitativ al testarii pe performante proprii compenseaza dezavantajele calitative, si permite realizarea unui progres genetic de doua ori mai rapid in ameliorare populatiei, decat testarea dupa descendenti.

In Romania, testarea porcilor a inceput cu scop de cercetare in statiunea experimentala Dulbanu, in anul 1958, iar ca actiune oficiala in anul 1964 la Statiune de Testare Saftica.

A fost adoptat initial sistemul danez de testare, dupa descendenti, cu cate patru capete pe lot de fatare, echilibrate pe sexe, greutati prestabilite de incepere si incheiere a testarii, primele rezultate obtinute fiind comunicate de Papovici si col. (1966).

Odata cu dezvoltarea complexelor de selectie, Moldovan si col. (1971) comunica trecerea la un sistem combinat de testare, bazat pe testare pe performante proprii, colaterali si descendenti. Programul de ameliorare a fost revizuit in anul 1987. s-a pastrat aceeasi structura si s-au stabilit noi indici economico-productivi de urmarit in ameliorarea porcinelor.

In prezent s-a renuntat in totalitate la testarea indivizilor pe descendenti, estimarea valorii de ameliorarea facandu-se prin aplicarea metodologiei BLUP - modelul animal pe baza informatiilor care iau in considerare performantele proprii, ale rudelor colaterale si ale ascendentilor.

CONCLUZII

Pe termen lung, eficienta biologica este mai stabila decat eficienta economica.

Valorile economice, fie ca sunt abordate in sens economic fie in sens biologic, raman dificil de obtinut deoarece nu este suficient de clar la ce nivel de productie se refera efectul economic.

Crescatorii de suine trebuie sa-si aleaga animalele astfel incat sa-si maximizeze profitul.

Cunoasterea importantei economice este folosita pentru a calcula indicii de selectie.

Ameliorarea trebuie sa se adapteze atat cerintelor economice, cat si cerintelor sociale, care sunt din ce in ce mai accentuate in ultima perioada

BIBLIOGRAFIE

Beris Liviu, Stoicia Maria - Genetica si ameliorarea suinelor. Editura Ceres, Bucuresti, 1984;

2. Dinu I. si col. - Tratat de suinicultura. Ed. Coral Sanivet, Bucuresti, 2002.
3. Draganescu C. - Ameliorarea animalelor. Ed. Ceres, Bucuresti, 1979.

Draganescu Condrea, Grosu Horia - Ameliorarea animalelor. Editura AgroTehnica, Bucuresti, 2003

Dragatoiu Tomita - Studiul markerilor genetici la suine. Teza de doctorat, USAMV Bucuresti, 1999

6. Grosu H. si col. - Modele liniare utilizate in ameliorarea genetica a animalelor. Ed. Coral Sanivet, Bucuresti, 1997.

Grosu H, P. A. Oltenacu - Programe de ameliorare genetica inzootehnie. Ed. Ceres, Bucuresti, 2005

Popa Razvan - Cercetari privind optimizarea unui program de ameliorare la o linie paterna de porci in conditii de insamantari artificiale. Teza de doctorat, USAMV Bucuresti, 2005.

Program de ameliorare a efectivelor de porcine din Romania, Ordinul 657/2002 din Monitorul Oficial 134, martie 2003.

Swine Genetics - "The economic impact of genetic improvement" - Allan P. Schinckel, Gary Bennet - 1999;

Journal Of Animal Science - Ëconomic values of optimum traits: example of meat quality in pigs" - R. Hovenier, E.W. Brascamp, E. Kanis, J.H. van der Werf si A.P. Wassenberg - 1993.71:1429-1433;

Journal Of Animal Science - "Breeding for societally important traits in pigs" - E. Kanis, K.H. De Greef, A Hiemstra si J.A. van Arendonk

www.thepigsite.com - Economic value of pork quality traits - Todd See, Kellz Zering si O.W. Robinson

Genetic evaluation: Terminal Line Program Results. R. Goodwin, S. Burroughs - National Pork Producers Counciel, Des Moines - 1995

NSIF 1987 - Guidelines for Uniform Swine Improvement Programs