NUTRETURILE FIBROASE - Fanurile, Fibroasele grosiere

NUTRETURILE FIBROASE

1. Fanurile

Fanul reprezinta un nutret de baza pentru animalele de ferma atat in sezonul de iarna cat si de vara. In acelasi timp constituie o insemnata sursa de vitamine si substante minerale mai ales pentru tineretul de reproductie, femele gestante si reproducatorii masculi. Valoarea nutritiva a fanului depinde de compozitia floristica, de varsta plantelor la recoltare, de sistemul si de durata lor de uscare si pastrare. Astfel, fanul natural are o compozitie echilibrata cand proportia gramineelor reprezinta 60%, a leguminoaselor 30%, iar plantele comestibile din alte familii nu depasesc 10%.

Momentul optim al recoltarii plantelor pentru fan trebuie astfel ales, incat sa se realizeze cea mai mare cantitate de nutret si de substante nutritive la hectar. In cazul fanului natural, perioada optima de recoltare coincide fazelor in care gramineele se gasesc la inceput de inflorire, iar leguminoasele la imbutonare. Pentru fanul de lucerna, momentul optim al recoltarii este de la imbobocire si pana la inceputul infloririi. Plantele de trifoi se recolteaza cand circa 50% din plante sunt inflorite, iar recoltarea sparcetei se face intre mijlocul fazei de imbobocire si mijlocul fazei de inflorire. Recoltarea mai tarzie a plantelor poate asigura productii mai mari de fan, dar de calitate slaba cu pierderi insemnate de substante nutritive.

Pentru obtinerea fanului se practica uscarea naturala sau artificiala a nutretului verde. Fanul de buna calitate are o culoare verde, aroma placuta, fara mucegaiuri si praf, cu pierderi minime din partile fine ale plantelor.

Uscarea naturala este aplicata pe scara larga. Pentru a reduce pierderile de substante nutritive, mai ridicate in acest sistem, este necesar ca uscarea plantelor sa se faca intr-un timp cat mai scurt. Durata de uscare depinde de metoda utilizata.

Uscarea pe brazda (sol) este specifica regiunilor mai sarace in precipitatii, dureaza 2 - 3 zile, pana cand umiditatea fanului ajunge la 17%. Pierderile inregistrate sunt mari, fiind cuprinse intre 20 - 30%.

Uscarea in valuri (suluri) este mai eficienta, pierderile fiind mai reduse (10 - 15%), ca urmare a timpului mai scurt de uscare (1 - 2 zile.)

Uscarea pe suporti se practica in regiunile umede, in zona de munte si chiar de deal. Suportii folositi pentru uscare sunt: prepelegi, capre, garduri sau spaliere. Acest procedeu de uscare este mai bun decat uscarea la sol, deoarece se reduc pierderile, iar fanul isi pastreaza culoarea, aroma si gustul.

Se practica in prezent uscarea prin balotare, procedeu folosit frecvent in zona de campie mai ales pentru fanul de leguminoase. Astfel dupa cosire, cand plantele ajung la 30 - 35% umiditate are loc balotarea, dupa care balotii raman pe camp 3 - 4 zile, pana cand continutul in apa se reduce la 16 - 17%.

Uscarea artificiala se realizeaza prin ventilatie cu ajutorul curentilor de aer rece sau cald, folosind instalatii speciale. Sistemul de uscare a nutretului verde cu ajutorul curentilor de aer rece cuprinde doua faze:

in prima faza se realizeaza ofilirea nutretului verde in brazda, timp de 2 - 3 zile, cand se ajunge la o umiditate de 25 - 30%, dupa care se depoziteaza in sire prevazute cu instalatii de uscare;

in a doua faza are loc definitivarea uscarii, cand timp de circa 10 zile, functioneaza fara intrerupere ventilatoare care asigura 8 m³ aer/s.

Folosirea acestei metode asigura obtinerea unui fan bogat in proteine, substante minerale si de cca 5 ori mai bogat in caroten fata de cel uscat in brazda.

Deshidratarea se poate face la temperaturi ridicate de 100 - 900⁰C, cand se realizeaza o uscare rapida a plantelor.

Fanul obtinut cu ajutorul curentilor de aer incalzit are o valoare nutritiva ridicata, iar pierderile de substante nutritive nu depasesc 10%. Prin acest sistem se pot usca rapid lucerna si in general leguminoasele, in vederea obtinerii fainii de fan care poate fi folosita la producerea nutreturilor combinate.

Deshidratarea leguminoaselor insotita de granularea lor face posibila obtinerea unor surse proteice valoroase atat pentru rumegatoare cat si pentru porcine si pasari. Pastrarea lucernei deshidratate in prezenta gazelor inerte determina o reducere a proceselor de oxidare, fiind pastrate astfel continutul in caroten si xantofile, foarte importante pentru alimentatia gainilor ouatoare.

In prezent se folosesc tehnologii moderne de producere a fanurilor si pastrare a lor in baloti cilindrici inveliti in folie de polietilena (300 - 1000 kg). Prin aceasta tehnologie se evita pierderile de substanta uscata, energie si alte substante nutritive.

Pentru fanurile cu umiditae ridicata (20 - 30%) se folosesc astazi diferite substante conservante care se introduc in masa nutretului in momentul balotarii (1 kg inoculant/t fan). In acelasi scop se mai folosesc acizi organici, saruri acide, uree, inoculanti bacterieni anaerobi (lactobacili, streptococci) sau aerobi (Bacillus pumulus). Acesti conservanti se folosesc mai ales pentru fanul de lucerna.

Conditiile de depozitare si durata de pastrare necorespunzatoare sunt factori care depreciaza calitatea fanului. Pentru pastrarea fanului in conditii bune se recomanda soproane inchise, sau deschise prevazute cu acoperis. Cand fanul se depoziteaza in sire, se recomanda alegerea terenului astfel incat sa se asigure scurgerea apei din ploi (teren in panta). Asezarea sirelor se face cu lungimea in directia vanturilor dominante, pe un strat izolat gros de 0,5 m format din stuf sau paie. Durata de pastrare a fanului se apreciaza la 10 - 12 luni, iar dupa acest interval, fanul devine prafos, pierde culoarea si aroma, cat si cea mai mare parte din caroten.

Dupa provenienta fanul se imparte in fan natural si cultivat.

1.1. Fanul natural

Dupa criteriile zonale, fanetele naturale se impart in: fanete de campie, de deal si de munte. In fanurile naturale, gramineele participa in proportie de 35 - 65%, iar leguminoasele 6 - 35%.

Fanul de campie. Pe terenurile mai joase, usor inundabile, se obtine un fan cu valoare nutritiva ridicata avand in compozitie graminee si leguminoase. Are in medie 0,50 U.n. si 65 g P.d. la 1 kg. De pe terenurile joase, inundabile se obtin fanuri in care predomina pipirigul, rogozul, cu o valoare nutritiva scazuta. Nu contine leguminoase si are 0,40 U.n. si 38 g P.d la 1 kg.

Fanul de deal contine peste 50% graminee si leguminoase de buna calitate. Este un fan valoros, aromat si bine consumat de catre animale. Valoarea nutritiva a 1 kg este cuprinsa intre 0,40 - 0,50 U.n. si 30 - 65 g PD; 0,65 UNL si 48 g PDIN, 60 g PDIE in functie de regiune si compozitia floristica. Tot in acest tip se incadreaza si fanul de padure.

Fanul de munte se recolteaza de pe fanetele aflate pana la o altitudine de 1500 m, de pe coastele si poienele muntilor. Este un fan bun, de culoare verde sau verde inchis si are o aroma foarte placuta. Valoarea nutritiva este cuprinsa intre 0,40 - 0,60 U.n. si 35 - 70 g PD la 1 kg; 0,68 UNL si 53 g PDIN; 60 g PDIE.

Otava se obtine la coasa a doua si a treia. Acest fan este format din plante tinere usor digestibile. Are un continut mai redus in celuloza si mai ridicat in proteina fiind consumata cu placere de animale.

1.2. Fanul cultivat

In asigurarea fanului, alaturi de fanetele naturale un rol important il au plantele cultivate. Dintre acestea, lucerna, trifoiul si sparceta au cea mai mare importanta. Pe suprafete mici se cultiva pentru fan, amestecuri de graminee cu leguminoase perene, sau numai graminee in cultura pura.

Fanul de lucerna este cel mai valoros nutret fibros obtinut in majoritatea regiunilor tarii. Are un continut ridicat in proteina cu valoare biologica ridicata (80 - 135 g/kg), substante minerale mai ales calciu (15 - 22 g Ca/kg) si vitamine (caroten 50 - 100 mg/kg). Este utilizat in hrana tuturor animalelor de ferma ca atare sau sub forma de faina de fan.

Valoarea nutritiva a fanului de lucerna depinde de faza de vegetatie la care sunt recoltate plantele, de modul de uscare si conservare a lui (tabelul 31).

Indiferent de forma sub care este utilizata lucerna, un aspect foarte important il reprezinta momentul optim de recoltare. Daca recoltarea se face mai devreme, calitatea este mai buna, insa scade productivitatea. Recoltarea efectuata in stadii mai avansate de vegetatie conduce la o scadere a calitatii prin reducerea continutului in proteina a ingestibilitatii si a digestibilitatii, dar si a productivitatii, prin pierderea de frunze si prin reducerea timpului de regenerare pana la urmatoarea coasa.

In aceste conditii, momentul optim de recoltare este inceputul infloririi la prima coasa si la imbobocire pentru urmatoarele coase.

Recoltat in faza de imbobocire, 1 kg fan de lucerna are 0,53 UN si 132 g PD, iar la inceput de inflorire are 0,48 UN si 122 g PD; 0,65 UNL si 114 g PDIN, 78 g PDIE (tabelul 31).

Substantele nutritive sunt acumulate in cea mai mare parte in frunze care se scutura usor, fapt pentru care recoltarea, uscarea si transportul trebuie sa se faca cu multa grija.

Tabelul 31

Valoarea nutritiva medie a fanului de lucerna

Folosit in alimentatia vacilor de lapte, fanul de lucerna stimuleaza productia de lapte si mareste continutul laptelui in grasime. In functie de tipul ratiei, de nivelul productiei, vacile in lactatie pot sa primeasca 3 - 6 kg/zi.

Lucerna deshidratata poate fi utilizata in hrana vacilor de lapte ca nutret de baza al ratiilor, situatie in care poate fi administrata pana la 10 - 12 kg/zi, asociata cu fanuri sau silozuri si nutreturi concentrate. In acest caz, consumul total de hrana creste cu pana la 7 - 8%, iar cantitatea de lapte creste cu pana la 15 - 20%. De asemenea, va creste si continutul laptelui in grasime si proteina. Lucerna deshidratata poate fi utilizata si ca inlocuitor partial al cerealelor si al sroturilor. In aceasta situatie, ea este considerata nutret concentrat si se administreaza in ratie in cantitati mai mici, 3 - 6 kg/zi.

Folosirea fanului de lucerna in hrana reproducatorilor masculi are ca efect mentinerea si prelungirea potentei sexuale, imbunatatirea cantitativa si calitativa a productiei de material seminal si ca urmare influenteaza favorabil fecunditatea, prolificitatea, precum si vitalitatea produsilor obtinuti.

La femelele gestante, fanul de lucerna dat in hrana are o influenta deosebita asupra produsului nou-nascut, conferindu-i acestuia vitalitate si rezistenta. La vaci in perioada de gestatie avansata, fanul de lucerna nu se da in cantitati mai mari de 2 - 3 kg/zi, deoarece prin continutul ridicat in calciu favorizeaza febra vitulera.

La tineretul bovin de reproductie, fanul de lucerna datorita continutului ridicat in proteina, calciu si provitamina A este de neinlocuit in perioada de iarna, asigurand acestora o buna dezvoltare. La oi fanul de lucerna influenteaza favorabil functia de reproductie, prolificitatea si productia de lapte. Fanul de lucerna este consumat cu placere si de cabalinele de reproductie, fiind recomandat la iepele gestante. Cantitatile de fan de lucerna care se pot administra in hrana animalelor de ferma sunt umatoarele: tauri de reproductie 5 - 8 kg; vaci gestante 2 - 3 kg; vaci in lactatie 3 - 6 kg; tineret bovin de reproductie 2 - 6 kg; berbeci de reproductie 1 - 1,5 kg; oi adulte 0,5 - 1,5 kg; tineret ovin de reproductie 0,3 - 1 kg; armasari si iepe de reproductie 5 - 8 kg; tineret cabalin de reproductie 2 - 5 kg. Sub forma macinata fanul de lucerna poate fi utilizat in hrana porcinelor (vieri, scroafe, tineret) in proportie de 3 - 8% si la pasari in proportie de 3 - 6% in amestecuri de concentrate.

Fanul de trifoi. Dupa continutul de substante nutritive, se afla imediat dupa fanul de lucerna. Contine cantitati mari de proteine, substante minerale si vitamine. Valoarea nutritiva a fanului de trifoi difera, in functie de faza de vegetatie, dupa cum rezulta din tabelul 32, 1 kg fan de trifoi are 0,72 UNL, 77 g PDIN si 60 g PDIE. Folosirea lui in hrana animalelor de ferma se face dupa aceleasi recomandari ca si la fanul de lucerna.

Tabelul 32

Valoarea nutritiva medie a fanului de trifoi

Fanul de sparceta este produs in primul rand in climatul mai secetos si pe terenuri bogate in calciu. Avand un gust placut si o digestibilitate ridicata este consumat bine de toate speciile de animale.

In alimentatia animalelor de ferma, se foloseste dupa aceleasi norme ca si fanul de lucerna. 1 kg fan de sparceta are 0,74 UNL, 85 g PDIN si 60 g PDIE.

Fanul de borceag se poate da in hrana animalelor de ferma in aceleasi cantitati ca si fanul de lucerna sau mai mult.

Fanul de iarba de Sudan. Pentru a obtine un fan de calitate recoltarea trebuie sa se faca la inceputul inspicarii. Se foloseste in hrana bovinelor si cabalinelor in cantitati de 5 - 8 kg.

Folosirea fanului in hrana animalelor de ferma

Fanul se poate da in hrana animalelor de ferma dupa 6 - 8 saptamani de la depozitare pentru a preveni cazurile de indigestie. Taurinele, ovinele si cabalinele digera foarte bine fanul administrat intreg, in schimb la porcine si pasari este obligatorie transformarea fanului de lucerna sau trifoi in faina care se include fie in amestecul de ferma sau in nutretul combinat.

Fanul reprezinta nutretul de baza pentru hrana tuturor erbivorelor la care se administreaza in cantitati de 1 - 2,5 kg SU/ 100 kg greutate vie in functie de categoria de animale si nivelul productiei. Fanurile naturale sau de graminee sunt mai bine echilibrate in energie si proteina comparativ cu cele de leguminoase, care au nivel ridicat de proteina.

In aceasta situatie fanul de graminee poate fi folosit in cantitati mai mari si chiar singur in hrana in timp ce fanul de leguminoase trebuie asociat cu nutreturi mai bogate in energie (porumb siloz, sfecla furajerǎ).

In hrana bovinelor, fanul se administreaza in cantitati de 4 - 15 kg/zi. Cantitatile mai reduse se folosesc in zonele de campie in care o parte din fan este suplinita prin fibroase grosiere si nutreturi insilozate. Ovinele, in functie de varsta si starea fiziologica, pot sa primeasca in ratia zilnica intre 0,5 - 2 kg, iar cabalinele intre 5 - 12 kg/zi.

Cantitatile de fan care se recomanda a se administra in hrana reproducatorilor masculi pe zi sunt urmatoarele: tauri de reproductie 6 - 12 kg, berbeci de reproductie 1 - 2 kg, armasari de reproductie 6 - 10 kg, iar pentru vieri 0,3 - 0,5 kg faina de fan.

La femelele adulte de reproductie se administreaza in ratia zilnica urmatoarele cantitati de fan: vaci gestante 5 - 8 kg, vaci in lactatie 5 - 12 kg, oi de reproductie 1,5 - 3 kg, iepe de reproductie 7 - 10 kg, iar pentru scroafe de reproductie 0,5 - 1,5 kg faina de fan.

Tabelul 33

Valoarea nutritiva a principalelor fanuri si grosiere utilizate in hrana rumegatoarelor

Nr. crt

Fanuri si grosiere

Valoare nutritiva/kg SU

SU (g/kg)

Valoare energetica

Valoare proteica (g)

Unitati de incarcare digestiva

Componenti minerali (g)

UFL

UFC

PDIA

PDIN

PDIE

UIDO

UIDL

UIDB

Ca

P

Fan natural, de ses

Fan natural, de deal

Fan natural, de munte

Fan de dactylis

Fan de lolium

Fan de lucerna

Lucerna deshidratata (15 %PB)

-

Lucerna deshidratata (18 %PB)

Paie de grau

Paie de grau tratate cu amoniac

Paie de orz

Paie de orz tratate cu amoniac

Vreji leguminoase

Coceni de porumb

Coceni de porumb, tratati cu amoniac

UFL - unitati nutreturire lapte;

UFC - unitati nutreturire carne;

PDIA - proteine digestibile in intestin de origine alimentara, exprimate in g/kg;

PDIN - PDIA + proteinele microbiene digestibile in intestin, corespunzand azotului, nutretului fermentat

in rumen (g/kg).

PDIE - PDIA + proteinele microbiene digestibile in intestin, corespunzand energiei nutretului fermentat

in rumen (g/kg);

UIDO - valoarea de incarcare digestiva a unui nutret, exprimata in unitate de incarcare digestiva pentru ovine;

UIDL - unitatea de incarcare digestiva pentru vaca de lapte;

UIDB - unitatea de incarcare digesiva pentru celelalte bovine.

1.3. Prepararea fanului

Fanul vitaminic, se prepara mai ales din lucerna, trifoi, sparceta, apoi din iarba pajistelor in compozitia carora leguminoasele participa in proportii de cel putin 30 - 40 %. Acestea sunt recoltate optim si numai pe timp frumos si apoi uscate pe suporti sau mai bine cu instralatii speciale. Se pastreaza in soproane inchise, ferite de lumina. Un asemenea fan se administreaza in hrana tineretului bovin, cabalin si ovin, a reproducatorilor masculi, iar sub forma de faina la porcine si pasari.

Faina de fan, se prepara mai ales din lucerna si trifoi, plante bogate in proteina, vitamine si substante minerale. Pentru preparare se utilizeaza instalatii de tip stationar.

Procesul tehnologic cuprinde operatiunile de: recoltare, tocare, deshidratare (uscare), macinare, granulare (brichetare) si ambalare (depozitare).

Recoltarea plantelor trebuie sa se faca in faza in care aportul de proteine, vitamine si substante minerale este cel mai ridicat: moment care corespunde pentru lucerna si trifoi cu faza de imbobocire - inceput de inflorire. Recoltarea se face cu combina autopropulsata. Tocarea plantelor se face in camp in momentul recoltarii, la dimensiuni de 10 - 30 mm, dupa care se transporta la statie si sunt introduse in uscator. Uscarea (deshidratarea) se poate aplica masei verzi proaspat recoltata sau aceasta operatiune poate fi precedata de ofilire a plantelor pana la o umiditate de 60 - 65%, caz in care capacitatea de prelucrare a instalatiei creste. Uscarea se efectueaza la temperatura de 850 - 1000⁰C. Macinarea se efectueaza in aceeasi instalatie la moara cu ciocane. Granularea se efectueaza in granulator sub presiune, in prezenta unui liant (aburi, melasa) la dimensiuni variabile (dupa destinatie), dupa care sunt dirijate in instalatiile pentru racire cu un curent de aer rece. Granulele pot fi ambalate in saci sau depozitate in vrac. Pastrarea fainii de fan se face in incaperi uscate, ferite de lumina solara. Daca se pastreaza in vrac se va lopata din cand in cand pentru a nu se incinge. Conservarea granulelor in silozuri metalice in gaz inert asigura pastrarea pe timp mai indelungat a substantelor nutritive din granule.

In general faina de fan de lucerna astfel preparata are o valoare medie la 1 kg de 0,65 UN, 150 g PD, 37 000 UI vitamina A si 1,70 g calciu.

Sub forma de granule, nutreturile deshidratate au o digestibilitate ridicata si le creste ingestibilitatea. Folosirea lucernei deshidratate poate inlocui cantitati importante de sroturi de oleaginoase si chiar de proteine animale. La vaci, aceste nutreturi pot sa inlocuiasca in proportie de 20 - 25% cantitatea de concentrate. Pentru hrana pasarilor, sunt surse bogate in caroten, xantofile, calciu si microelemente.

In retetele de nutreturi combinate faina de fan poate participa in proportii cuprinse intre 3 - 8% la porcine si intre 3 - 6% la pasari.

2. GROSIERELE

2.1.Fibroasele grosiere utilizate in hrana animalelor

In grupa grosierelor sunt cuprinse paiele, cocenii de porumb, vrejii de leguminoase, ciocalaii de porumb etc.

Nutreturile din aceasta grupa se caracterizeaza printr-un continut ridicat de celuloza, ceea ce atrage scaderea considerabila a digestibilitatii substantelor nutritive. De asemenea, acestea sunt sarace in proteina, substante minerale si vitamine.

Paiele de cereale au un continut de 30 - 40 % celuloza bruta. Substantele incrustante (lignina si cutina) care influenteaza negativ digestia, se gasesc in proportie de 15 - 30% din celuloza bruta. In acelasi timp, paiele sunt bogate in siliciu.

In tara noastra, paiele sunt utilizate partial ca sursa de energie pentru rumegatoare.

Valoarea nutritiva a paielor este apropiata de a fanului de slaba calitate si depinde intr-o anumita masura, de provenienta, gradul de imburienare, conditiile de recoltare, pastrare etc.

Dupa provenienta, paiele de ovaz sunt cele mai valoroase, urmate de paiele de orz si grau de primavara. Paiele cerealelor de toamna au o digestibilitate ceva mai mica decat a celor de primavara. Dintre acestea, paiele de secara, avand un continut mai ridicat de siliciu, sunt cele mai greu digestibile pentru animale. In mod obisnuit, acestea nu se folosesc decat ca asternut. Paiele nu sunt consumate cu placere de animale. Date fara nici o pregatire, sunt consumate numai in proportie de 60 - 80 %. Exceptie fac paiele de ovaz care sunt mai bine valorificate. Dintre specii, rumegatoarele valorifica mai bine aceste nutreturi; in hrana oilor se pot da 1 - 2 kg pe zi, in hrana vacilor 3 - 5 kg pe zi, iar cailor pentru tractiune 4 - 5 kg pe zi. Paiele se exclud din hrana vacilor cu productii mari si nu se recomanda in hrana tineretului bovin pana la varsta de un an.

Cu toate ca paiele de ovaz sunt cele mai valoroase, acestea sunt mai putin indicate in hrana vacilor, prin faptul ca imprima laptelui un gust amar. Chiar si paiele de orz, date in cantitati mari, pot imprima laptelui acest gust.

In hrana bovinelor sunt mai bine valorificate paiele tocate si preparate in amestec cu borhoturi, melasa si uree.

Cocenii de porumb. La noi in tara, cocenii de porumb formeaza o rezerva furajerǎ insemnata, care poate fi folosita in hrana bovinelor si ovinelor. Raportat la partile plantei, frunzele sunt mult mai valoroase decat tulpinile. Deoarece frunzele uscate se detaseaza usor, recoltarea si transportul cocenilor este bine sa se faca dimineata pe roua sau in timpul noptii, cand umiditatea nu este prea scazuta.

Ca si paiele, cocenii de porumb au o valoare nutritiva scazuta. Sunt mai bogati in calciu si fosfor.

Cocenii de porumb, dati in hrana fara nici o pregatire, sunt consumati in proportie de 50 - 60%. Pierderile se pot reduce cand cocenii se prepara prin tocare, scarmanare si saramurare, sau in amestec cu nutreturi suculente. Mult mai bine sunt consumati cocenii insilozati cu borhoturi sau alte nutreturi suculente.

In hrana bovinelor adulte, cocenii de porumb pot suplinii paiele. In stare nepreparata, se dau pana la 8 - 10 kg pe zi.

Vrejii de leguminoase participa intr-o proportie mult mai mica decat paiele de cereale in balanta nutreturilor. Raspandire mai mare au vrejii de mazare, soia, fasole, bob, lucerna si trifoi pentru samanta. Vrejii de mazare sunt mai putin lignificati si mai bine valorificati de animale. Vrejii celorlalte proveniente se folosesc numai tocati, macinati si in amestec cu alte nutreturi.

La vaci vrejii se folosesc mai rar. Cand se dau in cantitati mari produc constiparea animalelor.

Pentru oi, vrejii de leguminoase constituie un nutret destul de valoros si pot forma un timp indelungat grosierul de baza din ratia de iarna. Se dau 1 - 2 kg pe zi.

Paiele de in rezulta de la cultura inului pentru samanta. Au o valoare nutritiva mai mare decat a celorlalte proveniente. Paiele de in sunt consumate cu placere de animale.

Pleava cerealelor rezulta tot ca produs secundar de la treieratul cerealelor. Valoarea lor este mai ridicata decat a paielor datorita continutului mai mare in proteina, cat si a gradului mai scazut de lignificare.

Intre diferitele proveniente, pleava de ovaz este preferata de animale. Pleava de orz (si in general a cerealelor de toamna), fiind aristata, produce atunci cand este data in stare uscata, leziuni ale mucoaselor de pe traiectul digestiv. Dupa o inmuiere, fie in urma insilozarii, sau prin amestecare cu alte nutreturi apoase, pleava poate fi administrata in ratie fara nici o rezerva.

Vacile pentru lapte pot primi 2 - 4 kg pleava pe zi in amestec cu radacinoasele tocate sau taiteii de sfecla. Data in astfel de amestecuri, pleava favorizeaza peristaltismul intestinal. La ovine se pot da 0,5 - 1 kg pleava pe zi.

La cai pleava se da mai ales in amestec cu concentratele, pentru a favoriza masticatia mai energica a boabelor. In timpul tractiunilor, caii pot primi pana la 4 kg pleava pe zi.

Uruiala de ciocalai de porumb. Are o compozitie chimica asemanatoare si in acelasi timp, o digestibilitate mai ridicata decat pleava paioaselor. Cand se macina sub forma grosiera ciocalaii de porumb pot fi folositi ca nutret celulozic de baza in alimentatia rumegatoarelor la ingrasat. In acest scop, se dau in amestec cu borhoturi umede, melasa etc. In astfel de amestecuri se pot si insiloza.

Capitulele de floarea-soarelui rezultate in urma indepartarii semintelor, pot fi utilizate in hrana rumegatoarelor. Au un continut scazut in celuloza (15 - 25 %), fapt ce usureaza digerarea substantelor nutritive. Valoarea nutritiva este apropiata de a fanului de buna calitate. Se pot pastra usor prin insilozare. Tulpinile de floarea-soarelui pot fi utilizate de asemenea ca nutret. In acest scop are loc maruntirea si prepararea adecvata a acestora.

2.2. Prepararea fibroaselor grosiere

Prin prepararea nutreturilor grosiere se asigura cantitati importante de energie si proteina pentru rumegatoare. In acelasi timp, asigura si imbunatatirea valorii nutritive a nutreturilor, consumabilitatea, digestibilitatea lor, cu efecte favorabile asupra productiei de lapte si carne, economicitatii si sanatatii animalelor. In acest scop se folosesc metodele de preparare prezentate in continuare.

Metode fizico-mecanice. Prepararea nutreturilor grosiere prin aceaste metode se poate realiza utilizand diferite procedee: maruntire, hidroliza, tratare termica, insilozare etc.

Maruntirea. Se realizeaza prin tocare sau scarmanare, determinand imbunatatirea calitatii grosierelor (desfacerea fibrelor, omogenizarea tulpinilor si frunzelor, distrugerea membranei celulare incrustata cu substante nedigestibile, marirea gradului de utilizare a substantelor nutritive de 2,5 - 3 ori, fata de nutreturile netocate si reducerea consumului de energie pentru masticatia nutreturilor cu 0,12 - 0,14 UN/kg nutret). Gradul de maruntire depinde de natura grosierelor (paie, capitule de floarea-soarelui, vreji de leguminoase etc.). In general, se recomanda ca maruntirea acestora sa se faca la dimensiuni de 3 - 5 cm. Cocenii de porumb si tulpinile de sorg se scarmana si apoi se toaca la dimensiuni de 1,5 - 2 cm.

Tocarea asigura cresterea gradului de consumabilitate a nutretului, reducerea pierderilor cu 20 %, imbunatatirea digestibilitatii cu 5 - 10 %.

Inmuierea. Se face cu apa rece, saramura, melasa si adaos de uree. Astfel, se utilizeaza 1 kg sare si 25 l apa/100 kg grosiere si 1 - 2 kg melasa la 15 - 20 l apa/100 kg grosiere.

Prepararea prin inmuiere cu saramura necesita: tocarea, stropirea cu saramura, amestecarea masei vegetative, presarea si fermentatia 10 -12 ore.

Inmuierea cu melasa necesita: asezarea grosierelor in straturi, stropirea cu apa melasata (cca 2,5%); inmuierea grosierelor cu adaos de uree asociata cu melasa si uruieli de cereale detoxica nutreturile, imbunatateste palatabilitatea si ridica valoarea azotata a acestora. Prepararea necesita: asezarea grosierelor in straturi de 30 - 40 cm, stropirea cu apa melasata (20 - 80 l), omogenizarea si administrarea dupa 12 - 14 ore.

Tratarea termica a grosierelor. Se face prin oparire pentru a distruge flora parazita si imbunatatirea gustului si prin autoincalzire. Este nevoie sa existe bazine cu 4 compartimente, intrucat durata fermentatiei este de 4 zile. Procesul presupune: tocarea nutreturilor, asezarea in straturi, stropirea cu apa rece sau cu saramura (35 l/100 kg), presarea si acoperirea etansa a bazinului. Dupa 4 zile, nutretul capata gust si miros placut, asigurand palatabilitate si digestibilitate ridicata.

Amestecarea si insilozarea grosierelor cu nutreturi suculente. In acest scop se folosesc grosiere, plus nutreturi verzi, radacinoase, tuberculifere, borhoturi de cereale si cartofi, taietei de sfecla, in raport de 1/1,5. Insilozarea nutreturilor grosiere cu taietei de sfecla sau cu sfecla tocata ofera o serie de avantaje: evita pierderile de substante nutritive, ridica consumabilitatea si digestibilitatea, permite utilizarea unei perioade mai indelungate etc. Calitatea nutretului depinde de: continutul in substanta uscata care trebuie sa fie de 30 % si se obtine prin amestecarea unei parti de grosiere, cu 3 parti de taitei; paiele si vrejii se folosesc intregi, iar cocenii tocati si bine omogenizati.

Metode fizico-chimice. Aceasta metoda cunoaste mai multe procedee (tratarea salino-alcalina si alcalina).

Tratarea salino-alcalina. Se utilizeaza in special in cazul paielor si necesita: tocarea, prepararea solutiei (sare si soda calcinata), scufundarea de cateva ori in solutie si asezarea pe gratare.

Tratarea alcalina. Se poate face cu hidroxid de sodiu, hidroxid de amoniu, hidroxid de calciu si acizi clorhidric, sulfuric. In principiu, necesita tocarea grosierelor si stropirea cu solutie. Acest procedeu asigura un nutret cu gust placut, cu digestibilitate si consumabilitate ridicate de catre bovine.

In practica, cel mai frecvent folosite sunt amonizarea grosierelor si tratarea cu hidroxid de calciu si sodiu.

Amonizarea grosierelor cu amoniac anhidru determina imbunatatirea digestibilitatii cu 15 - 20 %, cresterea cantitatii de azot total, imbunatatirea conservarii si consumabilitatii cu 25 - 30%. Procesul tehnologic cuprinde etapele: construirea sirelor de paie, aplicarea husei de polietilena pe sire, injectarea cu remorca-cisterna a amoniacului anhidru (30kg/t), verificarea si corectarea acoperirii, descoperirea treptata a sirei (cate 3-4 m), dupa 4 saptamani de la injectare.

Tratamentul cu hidroxid de calciu si de sodiu al grosierelor (paiele de cereale), asigura cresterea digestibilitatii cu 18 - 22% si a consumabilitatii. Procesul tehnologic consta in: transportul paielor, prepararea solutiei (1200 l apa, 160 kg hidroxid de calciu si 40 kg hidroxid de sodiu), pulverizarea omogena a solutiei, transportul si depozitarea materialului tratat pe o platforma betonata, unde se lasa 24 - 78 ore, incarcarea materialului in buncare, adaugarea de suplimente proteice cu uree, introducerea solutiei cu melasa sau borhot, sfecla tocata si omogenizarea lor.

Prepararea biologica. Aceasta metoda se realizeaza prin drojduire, care necesita:producerea drojdiilor, tocarea grosierelor, asezarea in bazine, umectarea si adaugarea de nutreturi concentrate, bogate in amidon. Nutretul obtinut are un continut ridicat in vitamine din complexul B, enzime si proteine.

Cel mai frecvent se realizeaza drojduirea ciocalailor. Procesul de drojduire sau dospire consta in urmatoarele: prepararea maielei cu 24 ore inainte de folosire din drojdie de bere 1 - 2%, melasa 2 - 5%, tarate de grau 20 - 40% si apa calda 50 - 77%; pregatirea ciocalailor (macinare la diametrul maxim de 10 mm si umectarea cu apa calda 200 l/t si dospirea 24 ore); amestecarea ciocalailor cu maia 50 l/t, dizolvata in 50 - 100 l apa calda. Prepararea se face in doua bazine (in unul se consuma masa drojduita si in altul se pregateste o noua cantitate).

Prepararea biotehnologica a nutreturilor grosiere, se poate realiza prin:

- fermentarea dirijata, respectiv drojduirea grosierelor utilizand drojdie presata de panificatie;

- utilizarea unor ciuperci si micete care elaboreaza enzime cu efect lignocelulozolitic. Trichoderma viridae produce o enzima completa care poate reduce celuloza pana la nivel de glucoza. De asemenea, micetele din genul Aspergillus elaboreaza enzime cu actiune celulozolitica.

Prepararea grosierelor prin iradiere. Se realizeaza cu raze gama sau electroni de inalta frecventa. Iradierea determina depolimerizarea moleculelor de celuloza si lignina si distruge usor legaturile ligninei cu efecte favorabile (scade celuloza de peste 2 ori, mareste coeficientul de digestibilitate si palatabilitate a grosierelor).

Brichetarea si granularea grosierelor. In mod frecvent, acestor operatiuni se supun paiele. In acest scop, paiele se toaca, se trateaza cu hidroxid de sodiu, se amesteca cu alte nutreturi (grau, reziduuri de cereale, uree, substante minerale) si se prepara sub forma de granule sau brichete. Pentru taurinele la ingrasat se poate utiliza urmatoarea reteta: 60% paie, 36% grau, 2% uree si amestec mineral.

Granulele si brichetele prezinta o serie de avantaje: manipulare si transport facile, valoare proteica ridicata (65 g PB/kg SU), palatabilitate sporita etc.