ZOOTEHNIE - Optimizarea obiectivului selectiei intr-o linie paterna de suine

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA VETERINARA BUCURESTI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

Optimizarea obiectivului selectiei intr-o linie paterna de suine

INTRODUCERE

Valorificarea eficienta a variabilitatii genetice intra- si interrasiale este posibila prin utilizarea factorilor ameliorarii in combinatii diferite stabilite in functie de diferitele situatii concrete, in care se lucreaza, si cunoscute sub denumirea de programe de ameliorare.

Cunoscut fiind faptul ca, in prezent la porcine se prefera exploatarea hibrizilor, obiectivul selectiei devine mai simplu, iar componenta esentiala a programului de ameliorare devine planul de selctie. Planul de selctie include toate operatiunile care se succed pe circuitul de improspatare a matcii din prasila proprie. Obiectul optimizarii acestuia poate fi oricare din etapele de pe circuitul de improspatare: matca, caracterele demografice, controlul performantelor si metoda de selectie.

Optimizarea planului de selctie se face avand in vedere maximizarea progresului genetic pe unitatea de timp si cheltuieli. Un plan de selectie care asigura un progres genetic anual mai mare, poate fi respins daca superioritatea obtinuta, in raport cu alte planuri, se datoreaza unor complicatii organizatorice sau cheltuieli mai mari (Draganescu si Grosu, 2003).

Progresul genetic anual depinde de acuratetea selectiei, intensitatea selectiei si intervalul de generatie. La randul lor, acestia depind de structura populatiei si caracterele demografice. Modificarea unui parametru din planul de selectie va modifica efectul selectiei pe una din cele trei cai.

Scopul cercetarilor ce fac obiectul lucrarii de fata il reprezinta optimizarea obiectivului selectiei, pentru o linie paterna de suine, respectiv pentru Linia Sintetica 345 Peris.

O prima etapa in optimizarea obiectivului selectiei, o reprezinta studiul structurii genetice a populatiei aflata in studiu si estimarea valorilor economice relative a caracterelor. O a doua etapa o constituie simularea, prin imaginarea tuturor variantelor de indici ce pot intra in competitie, mentinand in structura lor procentul de carne in carcasa, obiectivul principal al liniilor paterne de suine. Ultima etapa este reprezentata de maximizarea acuratetei selectiei, si a progresului genetic, prin alegerea celei mai bune variante de indici imaginata.

PARTEA I

CERCETARI ANTERIOARE

Capitolul I.1 PORCUL OBIECT AL AMELIORARII

Interesul pentru cresterea porcilor se manifesta inca din cele mai vechi timpuri, aceasta specie reprezentand una din principalele surse de hrana in alimentatia umana. Momentul domesticirii animalelor, al trecerii sub control al reproductiei, reprezinta prima etapa in evolutia ameliorarii animalelor, prin inlocuirea selectiei naturale cu cea artificiala.

Spre deosebire de cea naturala, selectia artificiala este un proces de discriminare reproductiva neintamplatoare, de reproductie diferentiata a genotipurilor, de reglare a cotei de participare a indivizilor la formarea generatiei urmatoare (Draganescu, 1979). Aceasta afirmatie evidentiaza faptul ca, factorii de mediu nu mai au influenta in alegerea la reproductie a parintilor generatiei urmatoare, selectia facandu-se dupa anumite deziderate economice, care trebuie sa asigure eficienta cresterii animalelor. Din punct de vedere al ameliorarii rezultatul trecerii la selectia artificiala este dat de raspunsul populatiei la selectie, exprimat ca diferenta dintre performantele medii a doua generatii succesive.

Cresterea cererii de carne din perioada primei revolutii industriale, din secolele XVIII-XIX, determina o noua orientare in cresterea animalelor, orientare care a dus la aparitia raselor specializate de animale. Primii care reusesc sa creeze rase specializate de animale care sa satisfaca atat cerintele fermierilor cat si a consumatorilor, sunt englezii, care prin reprezentantul lor de seama Robert Backwell, creeaza rasa de ovine Leicester, bovinele Longhorn, rasa de cai Shire, si rasa de proci Small White.

In privinta porcilor, englezilor si danezilor le revine meritul de a obtine cele mai valoroase rase de suine existente astazi, rase ce au stat la baza formarii a numeroase alte populatii de suine, care participa in diferite scheme de hibridare la obtinerea porcilor comerciali. Astfel in jurul anilor 1870, a fost creata, in Anglia, rasa Marele Alb, din porcii locali primitivi cu urechi lungi, si rasele chinezesti, Napolitana, Micul Alb si Essex. In urma incrucisarilor multiple, si ca o consecinta a unei hraniri foarte bune si a selectiei permanente, au rezultat porcine de talie mare, robuste, de culoare alba, cu prolificitate si precocitate ridicate. Aceasta grupa de animale a fost denumita de catre Joseph Tuley, fondatorul acestei rase, York mare, dupa numele regiunii in care s-a format. Actiunea de ameliorare prin selectie a fost continuata de J. Fisher, iar in anul 1868 a fost recunoscuta oficial ca rasa sub denumirea de Large White.

In perioada 1850 -1900, danezii creeaza una din cele mai raspandite rase din lume, utilizata in prezent, in toate programele de ameliorare pe pozitia de rasa materna-paterna pentru obtinerea scrofitelor F1, Landrace. La formarea si perfectionarea rasei a contribuit selectia riguroasa aplicata timp de 50 - 60 de ani pentru lungimea marimii corporale, dezvoltarea trenului posterior si procentului de carne in carcasa. In perfectionarea rasei, un rol deosebit l-a avut testarea reproducatorilor dupa performantele descendentilor in statiuni de control al productiei.

Succesul selectiei porcinelor depinde de masura in care se reuseste retinerea la reproductie, a celor mai bune genotipuri si, implicit, eliminarea celor nevaloroase din punct de vedere economic. Cu alte cuvinte operatiunea de selectie nu se face intamplator, ci aceasta se face in concordanta cu cerintele crescatorilor, in vederea asigurarii eficientei economice. Eficienta economica depinde si de numarul caracterelor incluse in obiectivul selectiei, in sensul ca un numar prea mare de caractere incluse in obiectivul ameliorarii duce la diminuarea progresului genetic, implicit la cresterea cheltuielilor. La baza alegerii unei anumite metode de selectie, pe langa aspectele legate de eficienta economica si genetica, trebuie sa se tina seama si de valoarea heritabilitatii a, corelatiei genetice a caracterelor, de necesitatea cunoasterii originii si sacrificarii animalelor.

Cunoscut fiind faptul ca unele caractere au valori ale heritabilitatii mici, sub 0,15, fiind puternic influentate de mediu, iar intre unele caractere exista o corelatie intens negativa, in 1964, Smith, propune selectionarea separata pe linii, materne, pentru caracterele de reproductie, fara a pierde din vedere viteza de crestere si conversia furajelor, si linii paterne, punand accentul pe caracterele legate de calitatea carcasei, viteza de crestere si conversia furajelor. Moav in 1966 dezvolta ideea si subliniaza ca selectia diferentiala pe linii si trepte este mult mai eficienta. Astfel, aplicand metodele de selectie propuse de cei doi, imbunatatirea caracterelor se va face prin incrucisare si prin valorificarea efectului de heterozis, ce va fi exploatat pe hibrizi (Grosu, 2005).

Metodele de selectie pot fi clasificate dupa o serie de criterii cum ar fi unitatea ce face obiectul selectiei, si modul cum se iau in considerare mai multe caractere. Astfel putem distinge selectia pe performante proprii intrafamiliala si familiala, in primul caz, si selectia in tandem, pe nivele selective independente, simultana (pe indici sau B.L.U.P.) (Draganescu si Grosu, 2003).

Inca din ultimele decenii ale secolului XIX, in Danemarca apar preocupari privind controlul productiei si testarea descendentei reproducatorilor. Astfel in anul 1890, s-au elaborat primele instructiuni pentru controlul descendentei la porcii de rasa Landrace, dar datorita rezultatelor nesigure si greu comparabile obtinute, a aparut necesitatea asigurarii unor conditii de mediu uniforme si a desfasurarii neintrerupte a controlului pe tot parcursul anului. Astfel in anul 1907 in Danemarca se da in folosinta prima statiune de testare a porcinelor, urmand ca pana in 1908 sa functioneze trei asemenea statiuni. Modelul este preluat si de englezi care dupa 1957 infiinteaza cinci statiuni de testare.

In Romania, controlul productiei la porcine incepe in 1958 la Dulbanu, iar primele statiuni de testare apar dupa 1964.

Selectia pe performante proprii presupune alegerea sau respingerea candidatilor la reproductie pe baza performantelor provenite de la propriul fenotip, facand abstractie de performantele rudelor. Progresul genetic realizabil depinde de corelatia dintre fenotip si genotip, precum si de numarul de caractere luate in considerare (Beris si Stoicia, 1984).

O alta metoda de selectie pe baza performantelor proprii este selectia intrafamiliala, introdusa de Haldane in 1926, fiind utilizata in special in herghelii pentru evitarea consangvinizarii. La porcine aceasta metoda de selectie nu a fost inca descrisa.

Selectia pe ascendenti este selectia indivizilor pe baza performantei ascendentilor, intens utilizata in perioada existentei registrelor genealogice, in prezent avand doar rol auxiliar.

Metodologia B.L.U.P. a fost dezvoltata in SUA de C.R.Henderson (1963, 1973), iar in prezent este utilizata in Canada din 1985 (Hudson si Kennedy), in SUA din 1986 (Schinckel si colab.), Danemarca din 1988 (Sorensen), Belgia din 1988 (Van Hofstraeten si colab.), si in Australia din 1989 (Long). Procedeul B.L.U.P. rezolva simultan doua doua probleme principale : permite utilizarea unui numar inegal de observatii in subclase, si pot fi evaluate efectele fixe si cele randomizate din modelele statistice.

In programele de ameliorare a porcinelor metodologia B.L.U.P. este utilizata pentru ierarhizarea reproducatorilor in interiorul crescatoriei pe baza performantelor proprii a unui caracter sau pe baza unui index care combina diferite caractere.

In Romania, prima aplicatie a BLUP la porcine a fost facuta de un colectiv condus Popescu-Vifor, in 1988, metoda aplicata fiind modelul tata pentru mai multe caractere.

In 1996 N. Zeneci, M. Beres, M. Iordache, H. Grosu, si S. Lungu au facut cercetari in vederea stabilirii posibilitatilor de aplicare a metodologiei B.L.U.P.-modelul animal in determinarea valorii de ameliorare a reproducatorilor testati dupa performante proprii in cadrul unitatii ROMSUINTEST Peris, iar introducerea in practica a acestei metodolgii se realizeaza in 1997 .

In 1999, in teza de doctorat Studiul markerilor genetici la suine, Tomita Dragatoiu, face o scurta descriere a selectiei asistata de markeri genetici (MAS), prezentand cele trei directii in care aceasta metoda poate fi aplicata (markeri pentru caractere calitative, markeri pentru caractere cantitative, si markeri care caracterizeaza intregul genom), si avantajele acestei metode de selectie. Astfel T. Dragatoiu subliniaza faptul ca aceasta metoda poate fi aplicabila la ambele sexe pentru caracterele limitate de sex, sau poate fi aplicata foarte devreme pentru caracterele de reproductie sau la cele care se masoara pe carcasa.

I.1.1 Scopul urmarit in ameliorarea porcinelor

Scopul oricarui producator de carne de porc il constituie maximizarea beneficiului, prin cresterea a cat mai multi porci de la cat mai putine scroafe, cu viteza de crestere cat mai mare, valorificare eficienta a hranei si asigurarea unei carcase de calitate superioara. In alti termeni, unitatea elementara bioeconomica inclusa in obiectivul ameliorarii consta, atat in productia scroafei, cat si a descendentei acesteia pe unitatea de timp. Scopul ameliorarii il constituie obtinerea combinarii caracterelor care dau cea mai mare valoare posibila raportului output / input, pe intreaga populatie de porcine.

Eficienta producerii si utilizarii unui anumit set de resurse genetice poate varia in functie de conditiile de mediu asigurate. Progresele mici realizate pe cap de animal prin ameliorarea genetica, se transforma in beneficii mari cand se insumeaza pe total populatie.

Datorita perfectionarii continue a conditiilor tehnologice de hranire si exploatare a porcilor, este normal sa se spuna ca genotipul optim se modifica odata cu modificarea conditiilor de mediu, potentialul genetic neputand fi marit doar prin ameliorarea genetica.

Modificarea cererii consumatorilor pentru proportii cat mai ridicate de carne in carcasa si a conditiilor de exploatare, determina modificarea obiectivului ameliorarii in obtinerea de genotipuri in masura sa valorifice la maximum, in directia propusa, conditiile intensive de crestere la care sunt supuse.

Selectia reprezinta unica forta directionala existenta la dispozitia amelioratorului pentru realizarea de modificari genetice. Chiar si modificarile in varianta genetica obtinute prin incrucisari sunt si ele urmate de selectie, daca obiectivul propus il constituie valorificarea in directia ameliorarii genetice a variabiltatii nou create.

Sub aspectul performantelor, scopurile propuse depind de potentialul biologic al porcilor pe de o parte si, de prognoza referitoare la evolutia tehnologiilor de hranire si de intretinere, a costurilor de productie si cerintelor consumatorilor in perspectiva, pe de alta parte.

Aceste scopuri includ in mod special componente biologice cum sunt prolificitatea si productivitatea scroafei sau performantele proprii sub aspectul viabilitatii si eficientei cresterii corporale, ca ritm si compozitie.

Natura si numarul caracterelor retinute spre a fi utilizate intr-un program de selectie depind de contributia lor la predictia valorii de ameliorare, in directia cresterii si reducerii costurilor pe unitatea de produs.

Caracterele ce pot forma obiectivul selectiei la porcine se pot grupa in : caractere de reproductie, caractere de productie, caractere de viabilitate si rezistenta la imbolnaviri si caractere de exterior.

I.1.1.1 Caracterele incluse in obiectivul selectiei liniilor materne

Caracterele ce fac obiectivul selectiei liniilor materne sunt reprezentate de caracterele de reproductie, in special, fara insa a neglija caracterele de productie cum ar fi viteza de crestere si grosimea stratului de slanina.

Caracterele de reproductie prezinta o deosebita importanta, nu numai prin incidenta asupra rezultatelor economice, ci si prin conditionarea posibilitatilor de selectie pentru alte caractere. O productie anuala mai mare de purcei permite practicarea unei presiuni de selectie mai intense pentru toate caracterele.

Printre caracterele de reproductie se includ prolificitatea, capacitatea de alaptare, precocitatea, fecunditatea, natalitatea, si intervalul intre fatari, fiecare fiind alcatuit la randul sau dintr-un numar de componente.

Prolificitatea este definita prin capacitatea scroafelor de a produce mai multi purcei la o singura fatare, si poate fi estimata in doua moduri : numar total de purcei fatati, sau numar de purcei fatati vii.

Capacitatea de alaptare consta in greutatea lotului de purcei pe care il alapteaza o scroafa, la varsta de 21 zile.

Precocitatea sau varsta la prima fatare este un caracter cu implicatii economice, si se considera a fi optima cand scrofitele din rasele materne sunt montate la varsta de 220-240 zile.

Fecunditatea reprezinta numarul de femele ramase gestante din numarul total de femele montate.

Intervalul intre fatari este exprimat prin numarul de zile dintre doua fatari succesive, si se considera a fi optim un interval mediu de 160-175 zile.

Alte caractere de reproductie care pot forma obiectivul selectiei liniilor materne sunt : numarul de sfarcuri si longevitatea reproductiva a scroafelor.

I.1.1.2 Caracterele incluse in obiectivul selectiei liniilor paterne

In selectia liniilor paterne o atentie deosebita trebuie acordata caracterelor de productie si caracterelor ce vizeaza calitatea carnii, insa fara a fi neglijate unele caractere de reproductie cum ar fi marimea si aspectul testiculelor, sau calitatea materialului seminal.

Performantele de crestere si de valorificare a hranei determina eficienta economica a perioadei situata intre intarcarea purceilor si sacrificarea porcilor, cunoscuta in general sub denumirea de ingrasare. Aceasta notiune si-a pierdut in ultimul timp sensul, intrucat in prezent scopul principal il constituie producerea unei cantitati cat mai mari de carne, prin utilizarea eficienta a perioadei de crestere propriu-zise.

Caracterele de productie sunt cele care asigura o parte a eficientei productiei de carne. Principalele caractere din aceasta categorie, utilizate in selectie, sunt :

Viteza de crestere exprimata prin spor mediu zilnic (SMZ), sau prin varsta de realizare a unei greutati date (V ; varsta la greutatea de100 kg).

SMZ = greutatea animalului in ziua de control / varsta in ziua de control

V = varsta reala + [(100-greutatea reala)/SMZ ] ;

Consumul specific reprezinta raportul dintre cantitatea de hrana consumata si sporul total realizat in perioada de control.

CS = cantitatea de furaj consumata / spor total realizat ;

Grosimea stratului de slanina dorsal pe animalul viu se determina cu aparatele cu ultrasunete. Corectia stratului de slanina pentru o greutate data se face pe baza unei relatii de forma :

Gc = gd -[( grt-90)*0,20],

unde :

Gc este grosimea medie a stratului de slanina

gd - grosimea medie determinata a slaninii dorsale

grt - greutatea in viu la determinare ;

Aceasta corectie se aplica, intrucat in momentul testarii, indivizii nu au aceeasi greutate corporala.

Procentul de carne in carcasa. Este un caracter ce poate fi masurat prin sacrificarea animalului, direct pe carcasa, prin diferite metode, sau indirect pe animalul viu, prin determinarea grosimii stratului de slanina cu ultrasunete. Tinand seama de corelatia intens negativa dintre grosimea stratului de slanina determinata pe animalul viu si procentul de carne in carcasa, in medie -0,58, prin masurarea pe animalul viu a caracterului mentionat, se pot obtine informatii suficient de precise despre procentul de carne macra din carcasa.

Calitatea carnii. Imbunatatirea calitatii carnii de porc prezinta un interes tot mai mare, insusirile corespunzatoare de realizarea acestui caracter complex regasindu-se in orice program de ameliorare, in conditiile in care cresterea procentului de carne in carcasa inregistrata in ultimele decenii a dus la scadere calitatii acesteia. In ameliorarea porcilor pentru calitatea carnii o deosebita atentie trebuie acordata carnii PSE si DFD, in sensul reducerii incidentei acesteia, problema ce poate fii rezolvata partial prin selectia impotriva sensibilitatii la gena Hal.

I.1.2 Evolutia metodicii de ameliorare la porcine

In prezent, in toate tarile cu crestere avansata a porcinelor nu se mai poate concepe ameliorarea acestei specii fara testare reproducatorilor dupa insusirile legate de ingrasare si calitatea carcasei ( I. Dinu , 1974).

Primul program de ameliorare la porcine care includea testarea reproducatorilor a fost elaborat in Danemarca in anul 1907. Acest program se baza pe existenta a 250 de ferme de elita producatoare de vieri, care foloseau numai reproducatori masculi reusiti la testarea dupa descendenti efectuata in statiuni speciale. Aceasta metoda de selectie pe descendenti a fost considerata la acea vreme ″ una din cele mai eficace si sigure metode prin care se determina capacitatea de productie a unui nucleu de animale″ (Raicu E. si col, 1967).

In 1895 apare primul organism special pentru aprobarea fermelor de elita pentru rasele Landrace si Marele Alb, cu scopul de imbunatatii prin selectie calitatea carcasei si de a asigura producatorilor de carne rasele pure necesare obtinerii scrofitelor de reproductie.

In urma aplicarii programului danez de testare pe descendenti,   s-au obtinut rezultate insemnate in ameliorarea rasei Landrace danez pentru consum specific, spor mediu zilnic si calitatea baconului.

Dupa anul 1920, schema daneza de apreciere dupa descendenti s-a raspandit si in alte tari din Europa, in Canada, Noua Zeelanda, Australia.

Cercetand efectul aplicarii schemei daneze in Canada in perioada 1930-1950, Freeden constata ca rezultatele ei sunt foarte modeste, rezultate asemanatoare fiind obtinute si de Smith in Marea Britanie ( I. Dinu, 1976).

Cauzele acestei nereusite se datoreaza in principal faptului ca nu a fost aplicat intregul program danez, ci numai schema de apreciere pe descendenti, iar certificarea fermelor de elita a fost neglijata. Testarea vierilor s-a facut mai mult pentru reclama decat pentru a face selectie, vierii inrautatitori fiind folositi la reproductie, lasandu-se ideea ca tot ceea ce este testat este mai bun decat ceea ce nu este testat (Draganescu si Grosu, 2003).

Ca urmare s-a impus revizuirea radicala a metodei de selectie dupa descendenti, astfel trecandu-se la testare dupa pe performante proprii si dupa performantele colateralilor, promotoarea acestei metode fiind Anglia.

Analizand rezultatele aplicarii testarii dupa descendenti in Marea Britanie, in perioada 1957-1964, comisia Robertson ajunge la concluzia ca in afara de promovarea ideii de testare, statiunile de apreciere dupa descendenti n-au avut nici un rol in ameliorarea porcinelor.

Concluzia compararii celor doua metode de catre comisia Robertson a fost ca, aprecierea dupa performante proprii se poate aplica la un numar mare de vieri, este preselctiva, animalul poate fi folosit timpuriu la reproductie, este rapida si usoara dar mai putin exacta, in timp ce aprecierea dupa descendenti se poate aplica unui numar redus de vieri, este retrospectiva, scumpa, inceata si complicata, dar mai exacta (Dinu, 1976).

Desi testarea pe descendenti a vierilor ar permite cresterea intensitatii selectiei, se considera ca avantajul cantitativ al testarii pe performante proprii compenseaza dezavantajele calitative, si permite realizarea unui progres genetic de doua ori mai rapid in ameliorare populatiei, decat testarea dupa descendenti.

In Romania, testarea porcilor a inceput cu scop de cercetare in statiunea experimentala Dulbanu, in anul 1958, iar ca actiune oficiala in anul 1964 la Statiune de Testare Saftica.

A fost adoptat initial sistemul danez de testare, dupa descendenti, cu cate patru capete pe lot de fatare, echilibrate pe sexe, greutati prestabilite de incepere si incheiere a testarii, primele rezultate obtinute fiind comunicate de Papovici si col. (1966).

Odata cu dezvoltarea complexelor de selectie, Moldovan si col. (1971) comunica trecerea la un sistem combinat de testare, bazat pe testare pe performante proprii, colaterali si descendenti. Programul de ameliorare a fost revizuit in anul 1987. s-a pastrat aceeasi structura si s-au stabilit noi indici economico-productivi de urmarit in ameliorarea porcinelor.

In prezent s-a renuntat in totalitate la testarea indivizilor pe descendenti, estimarea valorii de ameliorarea facandu-se prin aplicarea metodologiei BLUP - modelul animal pe baza informatiilor care iau in considerare performantele proprii, ale rudelor colaterale si ale ascendentilor.

I.2. OPTIMIZAREA PROGRAMELOR DE AMELIORARE LA SUINE

I.2.1. Conceptul de program de ameliorare

In actiunea sa de modificare dirijata a structurii genetice a populatiei, omul are doar posibilitatea de a decide cati descendenti sa retina de la fiecare parinte si cum sa imperecheze indivizii retinuti, deci de a selectiona si de a dirija imperecherile( H. Grosu, P. A. Oltenacu, 2005).

Ameliorarea unei populatii se realizeaza printr-o combinatie deliberata a actiunii factorilor ameliorarii, aceasta combinatie fiind denumita program de ameliorare. Un grup de programe de ameliorare asemanatoare constituie o metoda de ameliorare, iar un grup de metode asemanatoare un sistem de ameliorare. Se pot distinge doua sisteme de ameliorare : sistemul de ameliorare in rasa curata si sistemul de ameliorare prin incrucisare, sau industrial (Grosu si col., 2005).

In prezent la porci si la pasari, se prefera exploatare hibrizilor. In acest context, dintr-un obiectiv in sine, sistemul de ameliorare in rasa curata devine anexa a sistemului de ameliorare industrial. Astfel, obiectivul selectiei populatiilor participante la incrucisare devine mai simplu, iar componenta esentiala a programului de ameliorare devine planul de selectie.

I.2.2 Aspecte ale programelor nationale de ameliorare a suinelor

Danemarca. Programul danez de crestere a porcilor, DanBred, este organizat de catre Comitetul National pentru Productia Porcilor (National Committee for Pig Production). In prezent exista doua cooperative de abatoare in Danemarca care sacrifica peste 24,5 milioane de porci anual, dintre care aproximativ 90 la suta sunt exportati .

Programul de ameliorare DanBred este responsabil de imbunatatirea genetica a porcilor si de aceea este considerat a fi o parte foarte importanta a intregii industrii. In aceasta directie, selectia este indreptata catre sporul mediu zilnic, consumul specific si proportia de carne. Pentru liniile materne se acorda o importanta deosebita marimii lotului.

In strategia de selectie sunt incluse calitatea carnii, longevitatea si conformatia.
Rasele utilizate in programul de ameliorare sunt Landrace, Yorkshire, Duroc si Hampshire, crescute in 42 de crescatorii private, cu un total de 9200 scroafe repartizate pe rase astfel:

Landrace danez.3.600 scroafe 

Yorkshire danez.2.600 scroafe 

Duroc danez.2.100 scroafe
Hampshire danez..900 scroafe

Pentru a fi aprobate, fermele de elita, trebuie sa aiba un efectiv de scroafe de minimum 100 si maximum 150 capete la rasele Landrace si Yorkshire, iar pentru rasele Duroc si Hampshire 100 capete. Testarea animalelor din fermele de elita se face atat in statiuni de testare cat si direct in ferma.

Structura de ameliorare este cea piramidala ( fig. 1):

Figura nr. 1 - Structura piramidala a programului DanBred

In statiunile de testare se pot testa 5000 de vierusi candidati pentru centrele de insamantari artificiale, acestia fiind alesi din loturile de fatare cu cea mai mare valoare de ameliorare.

Numarul de vierusi si femele testati in ferme este de 98.000 pe an.

La 25 kg, porcii sunt transferati in statiunile de testare, unde la 30 kg, intra in testare. Animalele sunt testate in grup de 12 capete, separat pe sexe, fiecare grup continand 5-6 loturi cu doi masculi de la fiecare lot. Grupul este tinut impreuna pana la greutatea vie de 100 kg, cand fiecarui individ i se determina sporul mediu zilnic, consumul specific si procentul de tesut muscular.

Pentru ierarhizarea materialului testat, se utilizeaza un index national bazat pe urmatoarele caracter : spor mediu zilnic, conversia furajelor, procent de tesut muscular in carcasa si fertilitate (tabel 1).

Tabel nr. 1

In programul danez de ameliorare, 98% din scroafe sunt insamantate artificial. Prin folosirea insamantarilor artificiale, se realizeaza o inrudire genetica intre crescatori, care permite aprecierea valorii de ameliorare a reproducatorilor cu descendenti in diferite ferme. Pentru a descreste consangvinizarea si pentru a accelera progresul genetic, in unitatile de elita durata de folosire a unui vier este de doar 2-3 luni. Prezentam in tabelul nr. 2 rezultatele medii obtinute de vieri in statiile de testare:

Tabel nr. 2

Performantele medii obtinute de vieri in statiile de testare

Canada. Ameliorarea genetica a suinelor este coordonata de un program federal in care sunt implicate si ministerele provinciale.

Scopul programului de ameliorare este de a asigura testarea si inregistrarea performantelor la porcine, de asemenea, de a asigura identificarea animalelor cu potential genetic superior.

Structura raselor crescute in Canada este urmatoarea :

Yorkshire  44%

Landrace  33%

Duroc  14%

Hampshire 7%

alte rase 2%

Aceste rase reprezinta aproximativ 10% din efectivul total de porcine.

Caracterele utilizate in selectie sunt : varsta corectata de realizare a greutatii de 100 kg, stratul de slanina corectat pentru greutatea de 100 kg, consumul specific in perioada de testare. Pe baza masurarii acestor caractere se calculeaza valoarea de ameliorare estimata utilizand prelucrarea statistica cu metodologia BLUP.

Valoarea de ameliorarea este calculata pentru : varsta la 100 kg, stratul de grasime corectat pentru 100 kg si un index de selectie de forma :

I = 100 + 17,68 (EBV /SD ) - 17,68 (EBV /SD

unde:

EBV este valoarea de ameliorare pentru varsta la 100 kg;

EBV este valoarea de ameliorare pentru stratul de slanina corectat la 100 kg;

SD este deviatia standard pentru caracterul corespunzator.

Pentru estimarea valorii de ameliorare, se utilizeaza atat performanta proprie, cat si valorile de ameliorare a rudelor, aflate in baza de date.

Pentru difuzarea genelor valoroase in populatiile de porcine din Canada, se utilizeaza insamantarile artificiale, structura de ameliorare fiind urmatoarea (fig. nr. 2) :

Figura nr.2 - Structura de ameliorare a porcinelor in Canada

Statele Unite ale Americii. Programul national de identificare a animalelor genetic superioare se numeste STAGES ( Swine Testing and Genetic Evaluation System). Acesta este destinat evaluarii reproducatorilor in conditiile testarii in ferme si cu posibilitatea de-a efectua analize si intre crescatorii.

Performantele colectate in ferma se refera la urmatoarele caractere:

numarul de purcei nascuti vii;

numar purcei intarcati;

greutatea lotului la 21 de zile;

varsta la 100 kg;

stratul de slanina dorsal.

Meritul genetic este exprimat ca diferente asteptate ale descendentilor (EDP) si reprezinta efectul genelor unui animal, care sunt transmise la descendenti si estimeaza modul in care viitori descendenti sunt prognozati sa aiba performante fata de seria de contemporani (Grosu, Oltenacu 2005).

Valoarea economica a programului de ameliorare se reflecta in profitul obtinut in fermele comerciale care cumpara vieri amelioratori din fermele de elita.

Figura nr. 3 - Fluxul informational in programul de

ameliorare al porcinelor SUA

Compania PIC( Pig Improvement Company). Este una dintre cele mai mari companii de producere a porcinelor din lume. Fondata in 1962, a reusit sa detina un fond genetic superior si colaboreaza cu peste 30 de tari, livrand anual peste 2 milioane animale de prasila. Programul de ameliorare se desfasoara pe o arie mare reprezentand chiar un program mondial de ameliorare genetica a porcinelor (figura nr. 4).

Programul este bazat pe incrucisarea unor linii specializate, linii ce au fost dezvoltate din diverse populatii de suine din rasele Marele Alb, Landrace, Duroc, Pietrain, Berkshire, Meishan si altele, care sa permita obtinerea porcului de carne in orice conditii.

Obiectivele si criteriile pentru selectie in cadrul companiei sunt prezentate in tabelul tabel nr. 3 :

Tabel nr. 3

pHu - pH ultim, respectiv la 24 ore de la sacrificare

Minolta L* - evaluare cu chronometrul Minolta.

Pentru viitor, se studiaza posibilitatea de introducere in programul de ameliorare a noi caractere, cum ar fi : calitatea carnii, rezistenta la boli, performantele de crestere pana la 130 kg, supravietuirea purceilor, productia de lapte pe scroafa etc. De asemenea se cauta introducerea a noi tehnici puse la dispozitie de biologia moleculara, imunologie si embriologie.

Figura nr. 4 - Programul de ameliorare PIC

I.2.3. Aspecte ale programului national de ameliorare a suinelor

Primul program de ameliorare la porcine in tara noastra a fost realizat in anul 1971, de catre Moldovan, in perioada in care cresterea porcinelor se caracteriza prin concentrarea si specializarea productiei, iar elementele luate in considerare au fost cele legate de eficienta economica si cele legate de situatia pietei nationale si mondiale a carnii de porc, cat si de realizarile pe plan mondial in tehnica de ameliorare a speciei.

Sistemul de ameliorare propus a fost cel national, cu structura piramidala, unde s-a preconizat cresterea in rasa curata a unui efectiv matca limitat, de cca. 7,5% din intregul efectiv de scroafe pe tara, restul de 92,5% din efectiv urmand sa constituie matca comerciala alcatuita din femele de rasa curata si metise.

In acea perioada s-au constituit primele mari unitati cu proces tehno­logic complet de selectie, bazat pe testarea dupa performante proprii. Introducerea testului performantelor proprii in selectia porcinelor a reprezentat un pas important in perfectionarea metodologiei de selectie.

Programul a fost revizuit si imbunatatit in anul 1987. S-a pastrat aceeasi structura, stabilindu-se insa noi indici economico-productivi de urmarit in ameliorarea porcinelor pentru acea perioada.

In conditiile trecerii la economia de piata, efectivele de porcine au inregistrat modificari atat sub aspect numeric (de la 11.671 mii in 1989, la 6.931 in 2003) cat si al structurii de proprietate.

Structura unitatilor de productie pentru care trebuie asigurat material de reproductie de catre fermele de selectie si hibridare se prezinta, in linii mari, dupa cum urmeaza:

unitati intensive ;

unitati semiintensive;

gospodarii extensive cu productie marfa, in conditii de mediu special oferite de diferite zone naturale ale tarii;

gospodarii de subzistenta (care cresc porci pentru nevoile de consum propriu).

Programul de ameliorare a efectivelor de porcine care se aplica in aceasta perioada este legiferat prin Ordinul nr. 657/2002 si cuprinde urmatoarele:

Scopul programului de ameliorare

Programul national de ameliorare a porcinelor vizeaza:

coordonarea la nivel national a managementului resurselor genetice;

maximizarea progresului genetic la nivelul companiilor de amelio­rare sau al fermelor de elita si producerea sistematica de scroafe hibride, astfel incat sa se obtina porci pentru taiere cu viteza mare de crestere, cu un consum redus de furaje si cu procent mare de carne in carcasa;

cresterea numarului de porci sacrificati pe scroafa pe an.

Obiective

Pentru rasele materne:

numar de purcei vii pe fatare - 12;

numar de fatari pe an - 2,2;

spor mediu zilnic in testare (30 - 100 kg) - 600 g/zi;

consum de furaj combinat/kg spor - 3 kg;

% carne in carcasa - 56%.

Pentru rasele paterne:

spor mediu zilnic in testare (30 - 100 kg) - 600 g/zi;

consum de furaj combinat/kg spor -2,8 kg;

% carne in carcasa - 59%. Pentru scroafe hibride:

numar purcei intarcati pe fatare - 9,5;

numar de fatari pe an - 2,2. Pentru porci comerciali:

spor mediu zilnic in testare (30 - 100 kg) - 700 g/zi;

consum de furaj combinat/kg spor - 3,5 kg;

% carne in carcasa - 55-57%.

Rasele utilizate in programul de ameliorare

Materialul biologic existent si cuprins in aceasta activitate este repre­zentat de rasele: Marele Alb, Landrace, ca rase materne, si Duroc, Linia Sintetica - 345 Peris si Hampshire, ca rase paterne. Pot fi angajate si unele rase sau linii perfectionate de pe plan mondial.

Structura sistemului de ameliorare

Structura sistemului de ameliorare a porcinelor presupune existenta unei piramide a ameliorarii in trei trepte (figura nr. 5).

Figura nr. 5 Structura de ameliorare a porcinelor din Romania

Treapta I (varful piramidei) cuprinde companiile de ameliorare, fermele de elita si fermele de multiplicare. Ele concentreaza nucleele cele mai valoroase din principalele rase materne si paterne, care indeplinesc cerintele minime pentru acreditare, prevazute in normele tehnice privind aprecierea porcinelor de reproductie.

Efectivul matca din aceasta categorie de unitati trebuie sa asigure reproducatorii necesari la nivel national. Se prevede ca acesta sa detina o pondere de maximum 5% (materne 3% si paterne 2%) din matca totala.

Pentru obtinerea unui progres genetic maxim la acest nivel al piramidei ameliorarii, se elaboreaza si se aplica programe de amelio­rare proprii fiecarei unitati de selectie, fundamentate stiintific, care sa maximizeze precizia si intensitatea selectiei si sa minimizeze intervalele intre generatii.

Progresul genetic realizat se difuzeaza in fermele de productie direct prin vierii si materialul seminal livrat, iar prin scrofite, prin intermediul fermelor de hibridare.

Treapta a II-a este reprezentata de fermele de hibridare care au ca obiectiv producerea de scrofite si, eventual, vierusi si livrarea acestora la fermele de productie din treapta a III-a.

Dimensionarea efectivelor matca aflate in aceasta treapta se face in functie de necesarul de inlocuire din fermele de productie. Inlocuirea matcii si aprecierea materialului de reproductie se fac in conformitate cu prevederile normelor tehnice, doar din fermele de elita.

Selectia in cadrul fermelor de simpla hibridare se limiteaza la cateva criterii fenotipice, intrucat materialul genetic afluit are valoare superioara.

Treapta a III-a este reprezentata de fermele de productie. La nivelul acestei trepte se aplica, in general, incrucisari ( trirasiale sau tetrarasiale) pentru utili­zarea de vieri din rasele paterne sau vieri hibrizi si femele hibride din incrucisarile simple sau rotationale, realizandu-se astfel hibrizi comerci­ali destinati taierii.

Metodica de ameliorare a raselor de porcine

In ameliorarea efectivelor de porcine se utilizeaza doua metode: ameli­orarea in rasa curata si ameliorarea prin incrucisare.

Ameliorarea in rasa curata. Progresele realizate in lucrarile de ameli­orare genetica au evidentiat importanta specializarii raselor pe directii diferite de productie. Specializarea pe directie materna, respectiv pentru productia de purcei, ia in considerare utilizarea raselor caracterizate prin performante superioare de reproductie, mentinandu-se o pondere corespunzatoare a selectiei pentru performantele de crestere si carcasa. Rasele incluse in aceasta directie de specializare sunt reprezentate de Marele Alb, Landrace si liniile specializate realizate in cadrul programelor de ameliorare ale fermelor de elita.

Specializarea pe directie paterna, respectiv pentru productie mare de carne in carcasa, viteza mare de crestere si consum specific redus, ia in considerare utilizarea raselor caracterizate prin performante superi­oare in aceasta privinta. Rasele incluse in aceasta directie de specializare sunt: Duroc, Hampshire, Linia Sintetica - 345 Peris si liniile specializate realizate in cadrul programelor de ameliorare ale fermelor de elita.

In vederea estimarii valorii de ameliorare, animalele se supun testarii dupa performante proprii de la nastere pana la realizarea greutatii de 100 kg si o varsta maxima de 181 zile .

Predictia valorii de ameliorare pentru performantele de productie si reproductie se face prin aplicarea metodologiei BLUP - model animal, pe baza informatiilor care iau in considerare ascendentii, performantele proprii, rudele colaterale si descendentii.

Ameliorarea prin incrucisare. Valorificarea eficienta a raselor in progra­mele de hibridare presupune:

stabilirea combinatiilor optime pentru realizarea de hibrizi comer­ciali prin incrucisari duble si rotationale;

producerea de hibrizi comerciali din combinatii optime, prin incru­cisarea in trepte sau rotationala in fermele de crestere intensiva, semiintensiva si extensiva.

Adoptarea sistemului de plata a porcilor de taiere pe baza grilei EUROP in functie de propor­tia de carne in carcasa se impune ca o necesitate obiectiva, determinand stimularea prin mijloace economice a procesului de ameliorare genetica a efectivelor de porcine.

I.2.4. Cercetari anterioare privind optimizarea programelor de   ameliorare la suine

Principalul obiectiv al unui program de ameliorare genetica la porcine este realizarea unui progres genetic maxim pe unitatea de timp si cheltuieli.

Elaborarea si mai ales aplicarea unui program de ameliorare reprezinta o lucrarea de o complexitate deosebita. Organizatiile interesate in aceasta directie, dupa stabilirea scopului urmarit, trebuie sa dispuna de mijloace necesare, care se refera atat la posibilitatile de a obtine datele pentru aprecierea animalelor, in sensul de a asigura spatii de testare, metodologii de testare adecvate scopului propus, abatoare pentru aprecierea carcaselor si a calitatii carnii, retete furajere corespunzatoare, cat si la posibilitatile de prelucrare si utilizare a informatiilor obtinute, in vederea estimarii valorii de ameliorare a reproducatorilor testati.

Pentru exploatarea maxima a progresului genetic obtinut, cele mai multe programe de ameliorare prevad valorificarea efectului de heterozis si complementaritatile intre populatii, prin intermediul incrucisarilor practicate pe ultimele trepte ale piramidei (Beris si Stoicia, 1983).

Planul de selectie, componenta a programului de ameliorare , este o inscrieie a intregului lant tehnologic de improspatare a matcii din prasila proprie, ce poate include ca factori ai ameliorarii consangvinizarea, incrucisarea sau racordarea la un sistem de incrucisare industriala.(R. Popa, 2005).

Prin varierea parametrilor si factorilor care influenteaza progresul genetic, se poate alcatui un numar infinit de planuri de selectie, dar intotdeauna trebuie ales acel plan care ofera progres genetic maxim pe unitatea de timp si cheltuieli.

Problema alegerii unui anumit plan de selectie, se rezolva prin optimizarea acestuia, adica obtinerea cele mai bune variante intr-o anumita situatie data. Cel mai simplu mod de optimizare a planului de selectie se realizeaza prin simulare.

Optimizarea programelor de ameliorare trebuie obligatoriu sa respecte trei principii de baza (Draganescu, 1979):

sesizarea variantelor posibile si eliminarea celor care contravin anumitor restrictii de ordin economic si/sau organizatoric

eliminarea variantelor bazate pe procedee cunoscute apriori ca fiind ineficiente

estimarea efectului selectiei si a eficientei economice a variantelor ramase in urma trierilor anterioare si retinerea aceleia care produce progresul genetic cel mai convenabil

Optimizarea programelor de ameliorare in rasa curata

Cele mai multe programe de ameliorare elaborate de diferite companii care se ocupa cu producerea de porci hibrizi, prevad in principal lucru cu suse sau linii neconsangvinizate. Linia neconsangvinizata reprezinta o populatie de porcine, la care cresterea coeficientului de consangvinizare are o valoare de cca. 1% pe generatie, crestere care nu face necesara introducerea regulata de reproducatori din exterior.

In alcatuirea suselor, se doreste ca efectivul initial sa provina din unitati indemne de boli, cu material biologic de elita, acordandu-se o atentie deosebita prolificitatii, deoarece ameliorarea acestui caracter este foarte dificila, necesitand un timp indelungat, si se reflecta direct asupra intensitatii selectiei care poate fi aplicata.

O atentie deosebita trebuie acordata optimizarii marimii optime a populatiei, pentru asigurarea variabilitatii genetice, aplicarii unei intensitati de selectie corespunzatoare si pentru evitarea consangvinizarii.

Ca surse de informare, in programele de ameliorare in rasa curata, sunt utilizate in special performantele proprii, completate ce cele ale colateralilor. Rezultatele remarcabile obtinute in ultimul timp s-au realizat prin introducerea electronizarii si automatizarii precum si a biotehnologiilor avansate.

Noile tehnologii statistice cuprinse in metodologia BLUP si metodele REML (Restricted Maximum Lickelihood) descrise de Hill si Meyer (1988) citati de Webb (1990) ofera urmatoarele avantaje pentru ameliorarea porcinelor :

Estimarea cu precizie mare a parametrilor genetici in populatiile supuse selectiei;

Compararea meritului genetic al reproducatorilor testati in diferite crescatorii, permitand selectia intre si in interiorul crescatoriilor;

Compararea meritului genetic al reproducatorilor necontemporani testati, astfel permitand compararea fiicelor cu mamele;

Utilizarea performantelor tuturor rudelor in aprecierea individului;

Compararea meritului genetic al indivizilor cu numar diferit de performante;

Estimarea progresului genetic in populatii fara a se apela la populatii de control sau la monte repetate.

Selectia pentru caracterele de productie

Caracterele de productie pot fi masurate pe ambele sexe, dar se poate vorbi de un control complet si unul incomplet.

In controlul complet, in cadrul crescatoriei, informatiile individuale sau de la familie pot fi folosite in selectie, astfel raspunsul maxim al selectiei pe baza performantei proprii poate fi obtinut cand raportul i/t = (i +i ) / (t +t ) atinge cote maxime. In conditiile utilizarii informatiilor de la colateralii sacrifcati, raportul i/t trebuie adaptat la numarul de candidati disponibili.

Controlul incomplet se aplica cand posibilitatile de control sunt reduse si limita biologica impusa de procentul scazut al speciei fac ca raspunsul asteptat anual al selectiei sa creasca linear cu logaritmul numarului de indivizi testati.

Cand capacitatea de control este limitata, repartitia inegala a locurilor de control intre cele doua sexe afecteaza intensitatea de selectie globala (Smith, 1969, citat de Beris si Stoicia, 1983).

Selectia pentru caracterele de reproductie

In timp ce pentru caracterele de productie exista o corelatie intre parametrii genetici estimati si cei realizati, pentru caracterele de reproductie situatia e mai putin clara. Prognozele teoretice arata ca metodele clasice de selectie pentru marimea lotului de fatare la porcine devin eficiente cu un progres anual de ordinul a 0,2 purcei la fatare si in populatii de marime limitata (Toro, 1988, citat de Beris si Stoicia,1983).

Tabel nr. 5

Raspunsurile anuale prognozate pentru marimea lotului de fatare

Includerea informatiilor de la diferite rude intr-un indice de selectie pentru ameliorarea marimii lotului de fatare, duce la cresterea preciziei selectiei si a ratei de progres anual.

Selectia simultana pentru caracterele de productie si reproductie

Cea mai simpla cale de ameliorare simultana a performantelor de productie si a celor de reproductie, pare sa fie cea cunoscuta din teoria indicilor de selectie.

Raspunsul selectiei pentru caracterele de productie depinde intr-o mare masura de numarul de locuri de testare pentru vierusi si scrofite, in timp ce raspunsul pentru caracterele de reproductie este in corelatie cu numarul de scroafe din nucleul de selectie.

In 1990 De Vries si col. (citati de Grosu, 2005) spun ca selectia simultana pentru caracterele de productie si cele de reproductie este justificata doar in fermele de elita cu un numar mare de scroafe. Acestia recomanda, pentru evitarea consangvinizarii utilizarea unui numar mare de vieri pe an. Astfel daca s-ar utiliza 40 de vieri rata de crestere a consangvinizarii ar fi de 0,5% pe an.

I.2.4.1. Cercetari anterioare privind optimizarea acuratetei selectiei

Progresul genetic depinde de acuratetea cu care au fost alesi ca parinti, indivizii a caror superioritate este cauzata de efectul aditiv al genelor, singura care se transmite de la parinti la descendenti. Aceasta valoare aditiva, numita si valoare de ameliorare, este mascata de alte interactiuni dintre gene (dominanta, epistazie) si de mediul special, de aceea acuratetea alegerii pe acest criteriu nu este niciodata 100% sau 1.

Acuratetea selectiei pe performante proprii este, data de radacina patrata a heritabiiitatii (h). Heritabilitatea (h²) depinde de variabilitatea fenotipica si genetica, care la randul lor sunt influentate de marimea populatiei.

Prin marimea populatiei se intelege efectivul-matca alcatuit din masculii si femelele folositi la reproductie. Marimea matcii influenteaza direct consangvinizarea, deriva genetica si indirect progresul genetic, pe calea variabilitatii care, la randul ei, afecteaza acuratetea si intensitatea selectiei. In al doilea rand, marimea populatiei influenteaza costul ameliorarii, in special in cazul selectiei familiale (Grosu si Draganescu, 2003).

Prin marime optima a unei populatii se intelege numarul minim de parintii ce asigura progres genetic maxim pe un timp suficient de lung.

Optimizarea marimii populatiei se realizeaza prin aplicarea tehnologiei de selectie unor populatii de marimi diferite si retinerea acelei variante care ofera progresul genetic maxim.

La porcine, Freeden (1967) ajunge la concluzia ca marimea optima a unei populatii inchise este de 4-5 vieri si minimum 60 de scroafe. Pentru a evita o crestere excesiva a consangvinizarii, in cazul unei populatii inchise, acesta recomanda cel putin 8-10 vieri si maximum posibil de scroafe.

Acuratetea selectiei nu depinde numai de marimea populatiei ci si de structura acesteia, reflectata in marimea familiilor (n). De exemplu, pentru pasari si porci un interes deosebit il reprezinta selectia combinata. Optimizarea pleaca de la maximizarea progresului genetic (AG=r_A;I*i*σA) si consta in maximizarea acuratetei. Acuratetea selectiei combinate (varianta Lush) se poate stabilii astfel:

rA;I = h * √1+

in care, n reprezinta marimea familiei de mama iar t corelatia intraclasa. Acuratetea selectiei depinde in acest caz de marimea familiei, de gradul de inrudire intre indivizi si de valoarea heritabilitatii.

Tabel nr. 6

Optimizarea acuratetei selectiei combinate prin marimea familiei

(dupa Grosu si Draganescu, 2003)

Se constata ca acuratetea selectiei creste odata cu n, in special la valori mici ale heritabilitatii.

De asemenea, acuratetea creste odata cu marimea familiei, la aceeasi valoare a heritabilitatii, insa cresterea este asimptotica.

I.2.4.2. Cercetari anterioare privind optimizarea intensitatii selectiei

Proportia sau numarul de indivizi dintr-o populatie ce se retin anual la reproductie in vederea improspatarii matcii sau pentru cresterea efectivului reprezinta intensitatea de selectie. Intensitatea selectiei creste daca se elimina din efectiv toti indivizii nevalorosi, retinand astfel doar plus variantele.

Lush considera ca procentul de retineri pentru reproductie la porcine, trebuie sa fie de 10-15% la femele din totalul de produsi nascuti vii, iar la masculi de 1-2% (dupa Grosu, 2005).

Nelson si Lush (1950) la taurine si Moriey (1953) la ovine, arata ca in jur de 20% din progresul realizat prin selectie se pierde prin consangvinizare. Orice progres genetic obtinut prin selectia pe performante proprii este contrabalansat de o crestere a coeficientului de consangvinizare cu 2,2% (Stephenson si col., citati de C. Draganescu, 1979).

In perioada ameliorarii clasice, accentul a fost pus pe maximizarea imediata a efectului selectiei, cu toate ca se stia faptul ca selectia prea intensa ar putea reduce castigul pe termen lung. Dempster (1955) si Robertson (1960), au aratat ca, in cazul unei populatii inchise, constanta numeric in succesiunea generatiilor, se poate obtine un maxim de progres genetic cand jumatate din populatie este selectionata.

Dempster (1955) si Robertson (1960), citati de J.WJames (1972), au aratat ca, atunci cand linkage-ul si epistazia sunt neimportante, cel mai mare progres intr-o populatie inchisa s-a obtinut cand proportia de retineri a fost de 50%. Hill si Robertson (1966) au aratat ca trebuie sa se aplice o intensitate mai mare a selectiei cand caracterul este afectat de gene transmise inlantuit.

Smith (1969) arata ca selectia trebuie sa fie mai intensa daca populatia de candidati este mare si heritabilitatea este mare si mai putin intensa, daca depresiunea de consangvinizare este mare.

Pentru estimarea intensitatii selectiei Smith (1969), propune urmatoarea relatie aproximativa:

i = 0,8 + 0,41 x In- (1/p - 1)

in care p reprezinta proportia de retinuti

Intr-o populatie izolata reproductiv valoarea progresului genetic este proportionala cu suma castigurilor genetice actualizate. James (1972) arata ca daca T ar reprezenta numarul de candidati la selectie si R rata de actualizare pe generatie, intensitatea selectiei care maximizeaza progresul genetic este o functie a produsului TR. James considera ca este optima acea intensitate a selectiei care maximizeaza valoare actualizata a raspunsului selectiei.

O selectie prea intensa asigura progres genetic mare dar si o consangvinizare mare, datorita scaderii variabilitatii populatiei, determinata de numarul mic de animale retinute la reproductie. Aceasta reducere a variabilitatii induce si scadere efectului selectiei pe termen lung.

Intensitatea optima a selectiei care poate maximiza progresul genetic pe termen scurt depinde de numarul candidatilor la selectie.

Raportul de sexe este si el o cale de marire a intensitatii selectiei. Freeden (1967) simuleaza cateva variante de planuri de selectie, pentru diferite valori ale raportului de sexe la porcine. Acesta simuleaza cateva variante de planuri de selectie, pentru diferite valori ale raportului de sexe (1:5, 1:10, 1:20 si 1:30). Rezultatele obtinute sunt exprimate in procente fata de varianta martor (1:5) in urmatorul tabel (tabel nr. 7).

Tabel nr. 7

Valorile intensitati de selectie la masculi in functie de raportul de sexe

Pentru mentinerea sub control a consangvinizarii se recomanda ca numarul minim de familii de tata, din care se vor retine masculi sa nu fie niciodata sub 4, indiferent de marimea populatiei.

O alta veriga a planului de selectie care poate influenta intensitatea selectiei este capacitatea de testare. Aceeasi capacitate de testare poate fi ocupata fie cu un numar mare de familii dar cu numar mic de indivizi in familie , fie cu un numar mic de familii dar cu numar mare de indivizi. Intrucat marimea populatiei este limitata, intre numarul de familii si marimea lor apare o contradictie, tradusa printr-o opozitie intre intensitatea selectiei (numarul de familii) si acuratetea selectiei (marimea familiei), care se rezolva prin optimizare (Grosu si Draganescu 2003). In acest caz, marimea optima a familiilor, se poate stabilii dupa relatia lui Robertson (1957):

in care: T reprezinta capacitatea de testare, S numarul minim de familii de tata, din care se vor retine masculi pentru evitarea consangvinizarii (4-6), iar h² heritabilitatea caracterului considerat (tabel nr. 8).

Se constata ca marimea optima a familiilor depinde in primul rand de capacitatea de testare si de numarul de masculi necesari in matca .

Tabel nr. 8

Influenta marimii capacitatii de testare asupra intensitatii selectie;

(dupa Skjervold si Langholz, 1964)

Din datele tabelului se constata ca la numar egal de masculi necesari testarii, intensitatea selectiei creste odata cu marimea capacitatii de testare.

I.2.4.3. Cercetari anterioare privind optimizarea intervalului de generatie

In 1944 Dickerson si Hazel atrag atentia asupra raspunsului anual al selectiei ca fiind dependent in mare masura de marimea intervalului de generatie, acesta din urma a incetat sa se mai stabileasca la intamplare, constituind un factor esential al programelor de ameliorare (Draganescu, 1979).

Intervalul de generatie este afectat in primul rand de structura de varsta, care la randul ei hotaraste durata medie de exploatare (d.m.e.). Durata medie de exploatare este parghia de baza prin care amelioratorul poate modifica intervalul de generatie, dar scaderea duratei medii de exploatare, duce la reducerea intervalului de generatie, insa afecteaza negativ acuratetea si intensitatea selectiei. Se considera insa ca scaderea d.m.e. este prioritara pentru maximizarea raspunsului selectiei, fata de cresterea acuratetei si a intensitatii selectiei (C. Draganescu, 1979). Durata medie de exploatare influenteaza si eficienta economica a fermei , intrucat performanta medie pe animal creste pana la o anumita varsta, dupa care incepe sa scada.

Optimizarea duratei medii de exploatare este necesara intrucat, afecteaza in directii contrare intervalul de generatie, acuratetea selectiei si intensitatea selectiei. Progresul genetic este maxim cand raportul i/T este maximizat, diferenta de selectie si intervalul de generatie fiind cei mai influentati de durata medie de exploatare ( H. Grosu, P. A. Oltenacu, 2005) .

Durata medie de exploatare depinde de biologia speciei. La speciile unipare numarul mic de produsi impiedica inlocuirea timpurie a parintilor, deci reducerea duratei medii de exploatare.

Turner (1968) optimizeaza structura de varsta la ovine, ajungand la concluzia ca durata medie de exploatare a oilor trebuie sa fie de 3-5, iar a berbecilor de 1-2 ani.

La porcine, Freeden (1967) recomanda o durata medie de exploatare de 1 an.

Olivier (1974) analizeaza problema ratei optime de inlocuire in ameliorarea animalelor, aratand ca intensitatea selectiei, precizia si intervalulu de generatie pot fi incluse intr-o singura variabila : varsta medie a animalelor la reforma, o functie simpla a ratei de reforma.

Pentru caracterele ce se masoara o singura data in viata productiva a indivizilor se pune problema maximizarii raportului i / T, care maximizeaza progresul genetic anual. Olivier prezinta urmatoarele rezultate cu privire la rata optima de inlocuire anuala (tabel nr. 9).

Tabel nr. 9

Rata optima de inlocuire a masculilor si femelelor in cazul selectiei pe baza unei singure performante proprii

(dupa L. Olivier, 1974, citat de Grosu, 2005)

Din datele prezentate in tabel se constata ca rata de inlocuire este mai mare la speciile prolifice, si totdeauna mai mare la masculi.

Pentru caracterele care se masoara repetat in viata productiva a individului intra in discutie maximizarea efectului genetic exprimat in unitati standard genetice (σA)

Tabel nr. 10

Rata optima de inlocuire a masculilor si femelelor in cazul selectiei pe baza performantelor repetate

(dupa L. Olivier, 1974, citat de Grosu, 2005)

Specia	Gaini (broiler)	Iepure	Porcine	Ovine	Taurine
Heritabilitatea
Repetabilitatea
Varsta optima la reforma (ani) - masculi - femele					3,04 4,58 6,27 8,49
Rata optima de inlocuire - masculi - femele					26 17
Raspunsul anual la selectie (rA,I*i)/T) exprimat in σA

Se constata ca la masculi, ratele de inlocuire sunt aproximativ aceleasi ca si in cazul selectiei pe o singura performanta proprie insa, la femele, se recomanda rate mai mici de inlocuire, pentru a crea oportunitatea unei cantitati mai mari de informatie fenotipica.

Optimizari matematice ale structurii de varsta au fost facute la noi in tara de Cornel Draganescu si Condrea Draganescu (1974), la taurine si ovine.

In cazul porcinelor, cercetari privind optimizarea intervalului de generatie au fost efectuate, la noi in tara tot de catre Draganescu, in 1974.

PARTEA A II-A

MATERIALUL CERCETAT SI METODA FOLOSITA

CAPITOLUL II.1. DESCRIEREA MATERIALULUI BIOLOGIC

Materialul cercetat este reprezentat de un esantion format din 990 de indivizi testati, apartinand la 63 familii de vieri din Linia sintetica 345 Peris. Datele sunt reprezentate de rezultatele obtinute in urma testarii pe performante proprii si in abator, din anul 2003.

Linia Sintetica 345 Peris (figura nr. 6) este o creatie biologica a institutului Peris, omologata ca rasa in anul 1988 si brevetata in 1994. Este un animal de carne, de talie mijlocie spre mare, in general de culoare alba sau cu diferite pete. Corpul este cilindric, iar trenul posterior foarte bine dezvoltat, asigurandu-se astfel o cantitate mare de carne de calitate superioara. Prolificacitatea este buna. Performantele de crestere, carcasa si de calitate a carnii situeaza Linia Sintetica 345 Peris la un nivel superior celorlalte rase paterne existente in Romania. Gena sensibilitatii la stres, prin selectia efectuata, a scazut considerabil(1%). Linia sintetica - 345 Peris se recomanda a fi utilizata ca vier terminal in incrucisari trirasiale, produsii comerciali obtinuti din aceasta combinatie avand performante de carcasa si carne deosebite.

Figura nr. 6 - Vier din Linia Sintetica 345 Peris

Modul de formare Crearea unei linii sintetice paterne urmareste reunirea unor patrimonii ereditare, determinate in mare masura aditiv (proportie de carne in carcasa, viteza de crestere) si retinerea lor prin selectie, in generatii succesive, in vederea realizarii unei linii paterne, utilizata in incrucisari terminale si adaptate la conditiile de exploatare intensiva prin folosirea vigorii hibride.

Tinand seama de obiectivele mentionate, pentru formarea Liniei Sintetice-345 Peris au fost studiate si utilizate urmatoarele rase:

- Rasa Duroc, cu o viteza buna de crestere, rezistenta la stres, calitate superioara a carnii, prezentand insa o grosime mai mare a slaninii pe spinare.

- Rasa Hampshire, cu un procent ridicat de carne in carcasa si consum specific redus, prezentand insa o viteza mai scazuta de crestere si unele probleme sub aspectul reproductiei in conditiile de exploatare intensiva.

Rasa Landrace belgian, caracterizata prin proportie mare de carne : jambon si cotlet, viteza satisfacatoare de crestere, prezentand insa o rezistenti scazuta la stres si un comportament mai putin corespunzator la exploatarea de tip intensiv, ceea ce a si determinat disparitia ei ca rasa curata in crescatoriile de selectie din Romania.

Linia Sintetica-345 Peris s-a format in perioada 1975 - 1987 la Institutul de Cercetare si Productie pentru Cresterea Porcinelor Peris, Ilfov si a cuprins patru etape:

. incrucisari reciproce intre Landrace belgian cu Duroc si Landrace belgian cu Hampshire;

. cresterea in sine pe cele doua directii, pe parcursul a doua generatii;

. incrucisarea reciproca a produsilor, corespunzatori scopului Landrace belgian x Duroc cu Landrace belgian x Hampshire din a IlI-a generatie;

. cresterea in sine si selectie pentru caracterele corespunzatoare scopului pe parcursul generatiilor succesive.

Selectia s-a efectuat exclusiv pe baza performantelor proprii de crestere si carcasa pana la generatia a IV-a, cand s-a inclus si criteriul de culoare pentru obtinerea de porci albi.

Studiile efectuate pe 400 scroafe matca si 60 vieri au evidentiat urma­toarele cote de participare a raselor in structura Liniei Sintetice-345 Peris 56,0% Landrace belgian, 36,5% Duroc si 7,5% Hampshire.

CAPITOLUL II.2. DESCRIEREA METODOLOGIEI DE LUCRU

II.2.1. Metoda de lucru abordata pentru estimarea parametrilor

genetici

Estimarea componentilor de varianta - covarianta, in lucrarea de fata, s-a realizat prin folosirea metodologiei probabilitatii maxime restranse, aplicata unui model tata (Restricted Maximum Lilkelihood - REML ), elaborata de Patherson si Thompson in 1971 (Grosu si col., 2005).

In cazul acestei metode se maximizeaza segmentul din functia probabilitatii maxime care este invariabila in raport cu efectele fixe. Astfel deplasarea care apare in cazul estimarii efectelor fixe este eliminata.

Aceasta metoda permite obtinerea de estimate ale parametrilor genetici in spatiul normal de definire.

II.2.2. Metoda de lucru abordata pentru estimarea importantei economice relative a caracterelor

Metoda de lucru abordata pentru estimarea importantei economice relative a caracterelor, in lucrarea de fata este metoda bazata pe utilizarea regresiei multiple.

L.N. Hazel (1943) propune ca importanta economica relativa atribuita unui caracter sa fie efectul relativ pe care este asteptat sa-l aiba cresterea sa cu o unitate asupra profitului net pe cap de animal (indicator global).

In cazul regresiei multiple variabila dependenta (indicatorul) depinde de doua sau mai multe variabile independente (caractere), X , X .. Xn

Ecuatia regresiei :

in care :

a este valoare lui Y cand X si X sunt zero, numita si intercept ;

by1,2 = coeficientul de regresie partiala a lui Y fata de X cand X este constant ;

by2,1 = coeficientul de regresie partiala a lui Y fata de X cand X este constant .

Coeficientii de regresie partiala sunt estimati utilizand metoda celor mai mici patrate. Sistemul de ecuatii normale pentru obtinerea numai a coeficientilor de regresie partiala este urmatorul :

Regresiile se estimeaza conform relatiilor :

Performantele diferitelor caractere sunt exprimate in unitati de masura diferite, iar in final pentru a obtine valori economice () comparabile coeficientii de regresie partiala sunt standardizati conform relatiei :

.

II.2.3. Metoda de lucru abordata pentru optimizarea obiectivului selectiei

Pentru stabilirea obiectivului selectiei, s-a ales ca metoda de lucru metoda indicilor de selectie pe doua sau mai multe caractere. Problema selectiei simultane pe mai multe caractere a fost abordata initial de catre Fr. Smith in 1936, la plante (Draganescu si Grosu, 2003).

Hazel si Lush (1942) dezvolta bazele construirii indicilor de selectie la animale, introducand conceptul de genotip agregat. Primii indici de selectie pe mai multe caractere au fost elabora si de Hazel in 1943, la porcine.

La noi in tara, problema indicilor de selectie a fost abordata pentru prima data, la porcine, in anul 1971 de catre St. Popescu Vifor.

In ipoteza existentei unei relatii de tip liniar intre fenotip si genotip, valoarea de ameliorare globala (genotip agregat, notat cu H), a unui animal este suma valorilor de ameliorare ale caracterelor din obiectivul ameliorarii (Ai), ponderate prin importantele lor economice relative (vi) (Grosu si col., 2005)

Ecuatia genotipului agregat este urmatoarea :

In care :

A Am reprezinta valorile de ameliorare ale caracterelor din obiectivul  ameliorarii;

- valorile economice relative ale caracterelor din obiectivul ameliorarii

Intrucat valoarea de ameliorare este o variabila necunoscuta, genotipul agregat va fi prognozat printr-un indice de selectie liniar:

In care :

reprezinta valorile fenotipice ale diferitelor caractere masurate pe candidatul la selectie sau pe rudele sale;

. - coeficientii de regresie ai genotipului catre fenotip

Indicele se calculeaza pentru fiecare candidat la selectie ca suma a performantelor sale (Pi), exprimate ca abatere de la media contemporanilor, ponderate cu o serie de coeficienti de regresie partiala ai genotipului catre fenotip (bi

Gradul de eficacitate al indicelui de calculeaza pe baza urmatoarei formule (acuratetea evaluarii genetice):

Progresul genetic partial, exprimat in unitati intensitatea selectiei, pentru fiecare caracter a fost estimat pe baza urmatoarei relatii :

In lucrarea de fata s-au imaginat mai multe variante de indici care combina doua, trei, patru, si respectiv cinci caractere, in fiecare varianta fiind mentinut caracterul procent de carne in carcasa, intrucat acesta este principalul caracter ce se doreste a fi imbunatatit in cadrul liniilor paterne de suine.

PARTEA A III-A

REZULTATELE CERCETARILOR PROPRII SI DISCUTAREA LOR

CAPITOLUL III.1. CERCETARI PROPRII PRIVIND ESTIMAREA PERFORMANTELOR MEDII IN POPULATIA ANALIZATA

Rezultatele cercetarilor privind performantele medii sunt prezentate in tabelul nr. 11.

Tabel nr. 11

Performantele medii ale efectivului luat in studiu

Rezultatele obtinute privind nivelul performantelor medii, arata ca acestea se incadreaza in limitele normale specifice liniilor paterne de suine. O atentie deosebita trebuie, insa, acordata valorilor mari ale coeficientului de variabilitate in special pentru caracterele grosimea stratului de slanina (42,74%), si sporul mediu zilnic (16,47%). Acestea arata ca selectia aplicata pana in prezent fie a neglijat importanta acestor doua caractere, directia de ameliorare pentru acestea fiind gresita, fie a fost ineficienta reusind astfel sa creeze o mare variabilitate intre indivizi, implicit populatia sa devina heterogena.

Ineficienta muncii de selectie este cauzata fie de stabilirea incerta a obiectivului selectiei, fie pe folosirea nejudicioasa a spatiului de testare.

CAPITOLUL III.2. CERCETARI PROPRII PRIVIND STABILIREA STRUCTURII GENETICE A POPULATIEI ANALIZATE

III.2.1. Rezultatele cercetarilor proprii privind estimarea componentilor observationali ai variantei si covariantei

Rezultate obtinute dupa prelucrarea datelor primare sunt prezentate in tabelul nr. 12 :

Tabel nr. 12

Componentii observationali ai variantelor si covariantelor pentru caracterele considerate

In urma rezultatelor obtinute se poate observa, asa cum reiese si din tabelul nr. 12, ca ponderea cea mai mare din varianta fenotipica totala este detinuta de varianta intrafamiliala, iar valoarea cea mai mare a fost obtinuta pentru caracterul greutatea la iesirea din testare. Acelasi lucru se poate remarca si in cazul covariantelor intre caracterele luate in studiu.

III.2.2. Rezultatele cercetarilor proprii privind estimarea

heritabilitatii caracterelor analizate

Valorile obtinute privind heritabilitatea caracterelor aflate in studiu sunt prezentate in tabelul nr. 13 :

Tabel nr. 13

Valorile heritabilitatii caracterelor analizate

Dupa estimarea heritabilitatilor caracterelor a reiesit ca toate caracterele studiate sunt intens heritabile, iar metoda de selectie ce poate fi aplicata este selectia pe performante proprii, informatiile ce provin de la indivizii testati fiind suficiente pentru predictia valorii de ameliorare.

III.2.3. Rezultatele cercetarilor proprii privind estimarea

interdependentei caracterelor analizate

In urma calculelor efectuate, pe baza componentilor observationali ai variantelor si covariantelor prezentati in subcapitolul III.2.1, s-au obtinut urmatoarele valori ale corelatiilor, prezentate in tabelul nr. 14.

Tabel nr. 14

Corelatiile fenotpice, genotipice si de mediu intre caracterele analizate

In urma estimarii corelatiilor ce se stabilesc intre caracterele studiate, se poate observa ca in majoritatea cazurilor corelatiile sunt intens pozitive, cu exceptia combinatiei grosimea stratului de slanina x procentul de carne in carcasa unde corelatia este intens negativa.

Acesta corelatie negativa este de dorit sa apara in cadrul selectiei liniilor paterne, intrucat unul din scopurile ameliorarii acestor linii este acela de a creste cantitatea de carne slaba din carcasa, implicit de a reduce grosimea stratului de slanina.

Cunoscut fiind faptul ca procentul de carne in carcasa se determina greu pe animalul viu, in sensul preciziei pe care o ofera aceasta metoda, atentia trebuie indreptata mai mult spre selectia pentru grosimea stratului de slanina, caracter ce se determina usor si cu mare precizie pe animalul viu. Introducand astfel in obiectivul selectiei acest caracter, se va face implicit si o selectie indirecta pentru caracterul procent de carne in carcasa, datorita corelatiei intens negative dintre ele. 

CAPITOLUL III.3. CERCETARI PROPRII PRIVIND STABILIREA IMPORTANTEI ECONOMICE RELATIVE A CARACTERELOR

Indicatorul global este reprezentat de maximizarea sporului mediu zilnic in carne.

Rezultatele obtinute in urma stabilirii importantei economice pentru varianta de indici ce combina doua caractere sunt prezentate in tabelul numarul 15.

Tabel nr. 15

Varianta cu indici pe doua caractere

Rezultatele obtinute in urma stabilirii importantei economice pentru varianta de indici ce combina trei caractere sunt prezentate in tabelul numarul 16.

Tabel nr. 16

Varianta cu indici pe trei caractere

Rezultatele obtinute in urma stabilirii importantei economice pentru varianta de indici ce combina patru caractere sunt prezentate in tabelul numarul 17.

Tabel nr. 17

Varianta cu indici pe patru caractere

Pentru varianta de indiciii ce combina cinci caractere s-au obtinut urmatoarele rezultate:

Varianta cu indice pe cinci caractere

%CC: 0,1631

GV: 0,0001

GSS: -0,1596

SMZ: -0,2716

SMZ carcasa: 1,2680

In urma analizei rezultatelor, privind importanta economica relativa a caracterelor, se poate observa ca cea mai mare valoare obtinuta pentru caracterul procent de carne in carcasa (0,8567), s-a obtinut in varianta de indice ce combina doua caractere, respectiv caracterele procent de carne in carcasa si grosimea stratului de slanina. Valoarea minima obtinuta pentru importanta economica relativa a acestui caracter (-0,1342), s-a obtinut in varianta de indice ce combina patru caractere, respectiv procentul de carne in carcasa, greutatea la iesirea din testare, grosimea stratului de slanina, si sporul mediu zilnic.

CAPITOLUL III.4. CERCETARI PROPRII PRIVIND OPTIMIZAREA

OBIECTIVULUI SELECTIEI POPULATIEI ANALIZATE

III.4.1 Varianta cu indici de selectie pe doua caractere

Prin combinarea celor cinci surse de informatie, in cupluri de cate doua, mentinand in structura indicilor caracterul procent de carne in carcasa, au rezultat patru variante de indici.

Indice de selectie ce combina performanta pentru procentul de carne in carcasa si greutatea la iesirea din testare

In vederea obtinerii coeficientilor de regresie partiali, au fost alcatuite matricile de variante-covariante fenotipice si genetice rezultate in urma stabilirii structurii genetice. Astfel:

Pe baza acestor matrice a fost determinat vectorul coeficientilor de regresie. Astfel:

Acuratetea evaluarii genetice pe baza unui astfel de indice este de 0,6705

Castigul genetic asteptat prin aplicarea unui astfel de indice (progresul genetic exprimat in "unitate intensitate a selectiei") va fi:

Indice de selectie ce combina performanta pentru procentul de carne in carcasa si grosimea stratului de slanina

In vederea obtinerii coeficientilor de regresie partiali, au fost alcatuite matricile de variante-covariante fenotipice si genetice rezultate in urma stabilirii structurii genetice. Astfel:

Pe baza acestor matrice a fost determinat vectorul coeficientilor de regresie. Astfel:

Acuratetea evaluarii genetice pe baza unui astfel de indice este de 0,6304

Castigul genetic asteptat prin aplicarea unui astfel de indice (progresul genetic exprimat in "unitate intensitate a selectiei") va fi:

Indice de selectie ce combina performanta pentru procentul de carne in carcasa si sporul mediu zilnic

In vederea obtinerii coeficientilor de regresie partiali, au fost alcatuite matricile de variante-covariante fenotipice si genetice rezultate in urma stabilirii structurii genetice. Astfel:

Pe baza acestor matrice a fost determinat vectorul coeficientilor de regresie. Astfel:

Acuratetea evaluarii genetice pe baza unui astfel de indice este de 0,6330

Castigul genetic asteptat prin aplicarea unui astfel de indice (progresul genetic exprimat in "unitate intensitate a selectiei") va fi:

Indice de selectie ce combina performanta pentru procentul de carne in carcasa si sporul mediu zilnic in carcasa

In vederea obtinerii coeficientilor de regresie partiali, au fost alcatuite matricile de variante-covariante fenotipice si genetice rezultate in urma stabilirii structurii genetice. Astfel:

Pe baza acestor matrice a fost determinat vectorul coeficientilor de regresie. Astfel:

Acuratetea evaluarii genetice pe baza unui astfel de indice este de 0,6375

Castigul genetic asteptat prin aplicarea unui astfel de indice (progresul genetic exprimat in "unitate intensitate a selectiei") va fi:

Pentru a putea fi evidentiate mai usor, rezultatele obtinute in urma calculelor efectuate pentru varianta cu indici pe doua caractere, au fost centralizate in tabelul nr. 18.

Tabel nr. 18

Dupa cum se poate vedea, cea mai slaba varianta de indice elaborata este cea care combina caracterele procent de carne in carcasa si greutatea la iesirea din testare. Progresul genetic ce se poate obtine aplicand acesta varianta este de -0,4022 % pentru primul caracter, si 0,5761 kg pentru cel de-al doilea. Acuratetea selectiei pentru aceasta este de 0,6705.

Varianta care aduce cel mai mare castig genetic, este cea care combina caracterele procent de carne in carcasa si grosimea stratului de slanina. Astfel valorile obtinute pentru acesta varianta de indice sunt de 3,2183 % pentru primul caracter, si de -2,8611 mm pentru cel de-al doilea, acuratetea evaluarii fiind de 0,6304.

III.4.2 Varianta cu indici de selectie pe trei caractere

In urma combinarii surselor de informatie, in cupluri de cate trei caractere s-au obtinut sase variante de indicii, in fiecare varianta fiind mentinut caracterul procent de carne in carcasa.

Indice de selectie ce combina performanta pentru procentul de carne in carcasa, greutatea la iesirea din testare si grosimea stratului de slanina.

In vederea obtinerii coeficientilor de regresie partiali, au fost alcatuite matricile de variante-covariante fenotipice si genetice rezultate in urma stabilirii structurii genetice. Astfel:

Pe baza acestor matrice a fost determinat vectorul coeficientilor de regresie. Astfel:

Acuratetea evaluarii genetice pe baza unui astfel de indice este de 0,6805

Castigul genetic asteptat prin aplicarea unui astfel de indice (progresul genetic exprimat in "unitate intensitate a selectiei") va fi:

Indice de selectie ce combina performanta pentru procentul de carne in carcasa, greutatea la iesirea din testare si sporul mediu zilnic.

In vederea obtinerii coeficientilor de regresie partiali, au fost alcatuite matricile de variante-covariante fenotipice si genetice rezultate in urma stabilirii structurii genetice. Astfel:

Pe baza acestor matrice a fost determinat vectorul coeficientilor de regresie. Astfel:

Acuratetea evaluarii genetice pe baza unui astfel de indice este de 0,7144

Castigul genetic asteptat prin aplicarea unui astfel de indice (progresul genetic exprimat in "unitate intensitate a selectiei") va fi:

Indice de selectie ce combina performanta pentru procentul de carne in carcasa, greutatea la iesirea din testare si sporul mediu zilnic in carcasa.

In vederea obtinerii coeficientilor de regresie partiali, au fost alcatuite matricile de variante-covariante fenotipice si genetice rezultate in urma stabilirii structurii genetice. Astfel:

Pe baza acestor matrice a fost determinat vectorul coeficientilor de regresie. Astfel:

Acuratetea evaluarii genetice pe baza unui astfel de indice este de 0,7036

Castigul genetic asteptat prin aplicarea unui astfel de indice (progresul genetic exprimat in "unitate intensitate a selectiei") va fi:

Indice de selectie ce combina performanta pentru procentul de carne in carcasa, grosimea stratului de slanina si sporul mediu zilnic.

In vederea obtinerii coeficientilor de regresie partiali, au fost alcatuite matricile de variante-covariante fenotipice si genetice rezultate in urma stabilirii structurii genetice. Astfel:

Pe baza acestor matrice a fost determinat vectorul coeficientilor de regresie. Astfel:

Acuratetea evaluarii genetice pe baza unui astfel de indice este de 0,6352

Castigul genetic asteptat prin aplicarea unui astfel de indice (progresul genetic exprimat in "unitate intensitate a selectiei") va fi:

Indice de selectie ce combina performanta pentru procentul de carne in carcasa, grosimea stratului de slanina si sporul mediu zilnic in carcasa.

In vederea obtinerii coeficientilor de regresie partiali, au fost alcatuite matricile de variante-covariante fenotipice si genetice rezultate in urma stabilirii structurii genetice. Astfel:

Pe baza acestor matrice a fost determinat vectorul coeficientilor de regresie. Astfel:

Acuratetea evaluarii genetice pe baza unui astfel de indice este de 0,6396

Castigul genetic asteptat prin aplicarea unui astfel de indice (progresul genetic exprimat in "unitate intensitate a selectiei") va fi:

Indice de selectie ce combina performanta pentru procentul de carne in carcasa, sporul mediu zilnic si sporul mediu zilnic in carcasa.

In vederea obtinerii coeficientilor de regresie partiali, au fost alcatuite matricile de variante-covariante fenotipice si genetice rezultate in urma stabilirii structurii genetice. Astfel:

Pe baza acestor matrice a fost determinat vectorul coeficientilor de regresie. Astfel:

Acuratetea evaluarii genetice pe baza unui astfel de indice este de 0,7304

Castigul genetic asteptat prin aplicarea unui astfel de indice (progresul genetic exprimat in "unitate intensitate a selectiei") va fi:

Rezultatele obtinute sunt centralizate in tabelul numarul 19.

Indici de selectie pe trei caractere

Tabel nr. 19

Din rezultatele obtinute se poate vedea, cea mai slaba varianta de indice elaborata este cea care combina caracterele procent de carne in carcasa greutatea la iesirea din testare, si grosimea stratului de slanina. Progresul genetic ce se poate obtine aplicand acesta varianta este de -0,5117 % pentru primul caracter, 10,2873 kg pentru cel de-al doilea, si 2,1563 mm pentru cel de-al treilea. Acuratetea selectiei pentru aceasta este de 0,6805.

Varianta care aduce cel mai mare castig genetic, este cea care combina caracterele procent de carne in carcasa, grosimea stratului de slanina, si sporul mediu zilnic in carcasa. Astfel valorile obtinute pentru acesta varianta de indice sunt de 3,0820 % pentru primul caracter, de -3,3389 mm pentru cel de-al doilea, si de 0,0121g pentru al treilea, acuratetea evaluarii fiind de 0,6396.

III.4.3 Varianta cu indici de selectie pe patru caractere

In urma combinarii surselor de informatie, in cupluri de cate patru caractere s-au obtinut patru variante de indicii, in fiecare varianta fiind mentinut caracterul procent de carne in carcasa.

Indice de selectie ce combina performanta pentru procentul de carne in carcasa, gruetatea la iesirea din testare, grosimea stratului de slanina si sporul mediu zilnic.

In vederea obtinerii coeficientilor de regresie partiali, au fost alcatuite matricile de variante-covariante fenotipice si genetice rezultate in urma stabilirii structurii genetice. Astfel:

Pe baza acestor matrice a fost determinat vectorul coeficientilor de regresie. Astfel:

Acuratetea evaluarii genetice pe baza unui astfel de indice este de 0,9744

Castigul genetic asteptat prin aplicarea unui astfel de indice (progresul genetic exprimat in "unitate intensitate a selectiei") va fi:

Indice de selectie ce combina performanta pentru procentul de carne in carcasa, gruetatea la iesirea din testare, grosimea stratului de slanina si sporul mediu zilnic in carcasa.

In vederea obtinerii coeficientilor de regresie partiali, au fost alcatuite matricile de variante-covariante fenotipice si genetice rezultate in urma stabilirii structurii genetice. Astfel:

Pe baza acestor matrice a fost determinat vectorul coeficientilor de regresie. Astfel:

Acuratetea evaluarii genetice pe baza unui astfel de indice este de 0,8369

Castigul genetic asteptat prin aplicarea unui astfel de indice (progresul genetic exprimat in "unitate intensitate a selectiei") va fi:

Indice de selectie ce combina performanta pentru procentul de carne in carcasa, gruetatea la iesirea din testare, sporul mediu zilnic si sporul mediu zilnic in carcasa.

In vederea obtinerii coeficientilor de regresie partiali, au fost alcatuite matricile de variante-covariante fenotipice si genetice rezultate in urma stabilirii structurii genetice. Astfel:

Pe baza acestor matrice a fost determinat vectorul coeficientilor de regresie. Astfel:

Acuratetea evaluarii genetice pe baza unui astfel de indice este de 0,7104

Castigul genetic asteptat prin aplicarea unui astfel de indice (progresul genetic exprimat in "unitate intensitate a selectiei") va fi:

Indice de selectie ce combina performanta pentru procentul de carne in carcasa, grosimea stratului de slanina, sporul mediu zilnic si sporul mediu zilnic in carcasa.

In vederea obtinerii coeficientilor de regresie partiali, au fost alcatuite matricile de variante-covariante fenotipice si genetice rezultate in urma stabilirii structurii genetice. Astfel:

Pe baza acestor matrice a fost determinat vectorul coeficientilor de regresie. Astfel:

Acuratetea evaluarii genetice pe baza unui astfel de indice este de 0,6347

Castigul genetic asteptat prin aplicarea unui astfel de indice (progresul genetic exprimat in "unitate intensitate a selectiei") va fi:

Rezultatele obtinute sunt centralizate in tabelul numarul 20.

Indici de selectie pe patru caractere

Tabel nr. 20

Din rezultatele obtinute se poate vedea, cea mai slaba varianta de indice elaborata este cea care combina caracterele procent de carne in carcasa greutatea la iesirea din testare, grosimea stratului de slanina, si sporul mediu zilnic in carcasa. Progresul genetic ce se poate obtine aplicand acesta varianta este de 0,1951 % pentru primul caracter, 9,0645 kg pentru cel de-al doilea, -0,2687 mm pentru cel de-al treilea, si 0,0499 pentru ultimul. Acuratetea selectiei pentru aceasta este de 0,8369.

Varianta care aduce cel mai mare castig genetic, este cea care combina caracterele procent de carne in carcasa, greutatea la iesirea din testare, grosimea stratului de slanina, si sporul mediu zilnic. Astfel valorile obtinute pentru acesta varianta de indice sunt de 2,7761 % pentru primul caracter, de 0,0704 kg pentru cel de-al doilea, de -2,3415 mm pentru al treilea, si 0,0056 g pentru ultimul acuratetea evaluarii fiind de 0,9744.

III.4.4 Varianta cu indici de selectie pe cinci caractere

Aceasta varianta de indice combina cele cinci surse de informatie, intr-un singur cuplu, astfel:

Indice de selectie ce combina performanta pentru procentul de carne in carcasa, gruetatea la iesirea din testare,grosimea stratului de slanina, sporul mediu zilnic si sporul mediu zilnic in carcasa.

In vederea obtinerii coeficientilor de regresie partiali, au fost alcatuite matricile de variante-covariante fenotipice si genetice rezultate in urma stabilirii structurii genetice. Astfel:

Pe baza acestor matrice a fost determinat vectorul coeficientilor de regresie. Astfel:

Acuratetea evaluarii genetice pe baza unui astfel de indice este de 0,7632

Castigul genetic asteptat prin aplicarea unui astfel de indice (progresul genetic exprimat in "unitate intensitate a selectiei") va fi:

Rezultatele obtinute in urma elaborarii acestei variante de indice sunt prezentate in tabelul numarul 21:

Indici de selectie pe cinci caractere

Tabel nr. 21

Desi progresul genetic obtinut pentru caracterul procent de carne in carcasa, este suficient de bun, valorile negative obtinute pentru celelalte caractere, cu exceptia caracterului grosimea stratului de slanina unde este de dorit sa apara, demonstreaza ineficienta, acestei variante de indice.

CONCLUZII SI RECOMANDARI

Performantele medii ale efectivului analizat se incadreaza in limitele normale, specifice liniilor paterne de suine.

O atentie deosebita trebuie acordata valorii mari a coeficientului de variabilitate pentru caracterul grosimea stratului de slanina (42,74%). Acesta arata ca selectia aplicata pana in prezent fie a neglijat importanta acestor doua caractere, directia de ameliorare pentru acestea fiind gresita, fie a fost ineficienta reusind astfel sa creeze o mare variabilitate intre indivizi, implicit populatia sa devina heterogena.

Dupa estimarea heritabilitatilor caracterelor a reiesit ca toate caracterele studiate sunt intens heritabile, iar metoda de selectie ce poate fi aplicata este selectia pe performante proprii, informatiile ce provin de la indivizii testati fiind suficiente pentru predictia valorii de ameliorare

In urma stabilirii corelatiilor dintre caracterele studiate, s-a observat po ca acestea sunt intens pozitive, cu exceptia combinatiei grosimea stratului de slanina x procentul de carne in carcasa unde corelatia este intens negativa. Acesta corelatie negativa este de dorit sa apara in cadrul selectiei liniilor paterne, intrucat unul din scopurile ameliorarii acestor linii este acela de a creste cantitatea de carne slaba din carcasa, implicit de a reduce grosimea stratului de slanina.

Cea mai buna varianta de indice pe doua caractere a fost cea care combina caracterele caracterele procent de carne in carcasa si grosimea stratului de slanina. Progresul genetic estimat a fost de 3,2183 % pentru primul caracter, si de -2,8611 mm pentru cel de-al doilea, acuratetea evaluarii fiind de 0,6304.

In cazul variantei de indici pe trei caractere, varianta care aduce cel mai mare castig genetic, este cea care combina caracterele procent de carne in carcasa, grosimea stratului de slanina, si sporul mediu zilnic in carcasa. Astfel valorile obtinute pentru acesta varianta de indice sunt de 3,0820 % pentru primul caracter, de -3,3389 mm pentru cel de-al doilea, si de 0,0121g pentru al treilea, acuratetea evaluarii fiind de 0,6396.

Pentru varianta de indici de selectie pe patru caractere rezultate superioare au fost obtinute in cadrul variantei care combina caracterele procent de carne in carcasa, greutatea la iesirea din testare, grosimea stratului de slanina, si sporul mediu zilnic. Valorile obtinute pentru acesta varianta de indice au fost de 2,7761 % pentru primul caracter, de 0,0704 kg pentru cel de-al doilea, de -2,3415 mm pentru al treilea, si 0,0056 g pentru ultimul acuratetea evaluarii fiind de 0,9744.

Ultima varianta de indice elaborata, care combina toate caracterle studiate, a avut urmatoarele rezultate : 2,8232 %, -4,9936kg, -3,4324 mm, -0,0165 g, -0,161 g. Desi, si in acesta varianta se estimeaza o imbunatatire destul de buna a caracterului ce se doreste a fi ameliorat (procent de carne in carcasa), rezultatele sunt inferioare comparativ cu varianta ce combina patru caractere.

Se recomanda a se introduce in selectie caracterele : procent de carne in carcasa, greutatea la iesirea din testare, grosimea stratului de slanina, si sporul mediu zilnic, intrucat cele mai bune rezultate au fost obtinute la aceasta varianta de indice.

BIBLIOGRAFIE

Beris Liviu, Stoicia Maria - Genetica si ameliorarea suinelor. Editura Ceres, Bucuresti, 1984;

2. Dinu I. si col. - Tratat de suinicultura. Ed. Coral Sanivet, Bucuresti, 2002.
3. Draganescu C. - Ameliorarea animalelor. Ed. Ceres, Bucuresti, 1979.

Draganescu Condrea, Grosu Horia - Ameliorarea animalelor. Editura AgroTehnica, Bucuresti, 2003

Dragatoiu Tomita - Studiul markerilor genetici la suine. Teza de doctorat, USAMV Bucuresti, 1999

6. Grosu H. si col. - Modele liniare utilizate in ameliorarea genetica a animalelor. Ed. Coral Sanivet, Bucuresti, 1997.

Grosu H, P. A. Oltenacu - Programe de ameliorare genetica in yootehnie. Ed. Ceres, Bucuresti, 2005

Popa Razvan - Cercetari privind optimizarea unui program de ameliorare la o linie paterna de porci in conditii de insamantari artificiale. Teza de doctorat, USAMV Bucuresti, 2005.

Program de ameliorare a efectivelor de porcine din Romania, Ordinul 657/2002 din Monitorul Oficial 134, martie 2003.