Aspecte generale referitoare la contractul civil (si a celui comercial)

ASPECTE GENERALE REFERITOARE

LA CONTRACTUL CIVIL

(SI A CELUI COMERCIAL)

1. Definitia si delimitarea contractului civil 1.1. Definitia contractului civil

Etimologic, termenul contract provine din cuvantul latin contrariere, cu semnificatia de a trage sau de a suporta ceva impre­una ori de a se reuni.

in sistemul de drept roman termenul contract este sinonimul termenului conventie. Aceasta concluzie rezulta fara echivoc din exprimarea folosita de catre legiuitor. Astfel, Titlul III din Cartea III (despre diferite moduri prin care se dobandeste proprietatea) a Codului civil poarta denumirea despre contracte sau conventii. Deci, legiuitorul roman foloseste cele doua notiuni ca fiind sinonime.

Uneori, in doctrina se face distinctie intre notiunea juridica de contract si aceea de conventie. Aceasta distinctie se intemeiaza pe dispozitiile art. 1101 din Codul civil francez, potrivit carora contractul este conventia prin care una sau mai multe persoane se obliga fata de una sau mai multe alte persoane sa dea, sa faca sau sa nu faca un anumit lucru^U7.

Deci, s-ar putea sustine ca, in dreptul francez, conventia repre­zinta genul, iar contractul specia.

in sistemul de drept roman, potrivit art. 942 C.civ., contractul reprezinta acordul de vointa dintre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge intre dansii un raport juridic.

Proiectul Codului civil, in art. 905, preconizeaza sa defineasca contractul ca fiind acordul de vointa intre doua sau mai multe parti cu intentia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.

Practic, termenul conventie, din textul Codului civil francez, a fost inlocuit in textul art. 942 C.civ. cu sintagma acordul de vointa.

Oricum, chiar din analiza celor expuse mai sus, se poate deduce ca orice contract este, in esenta lui o conventie, si nicidecum un ac

unilateral. S-ar putea insa sustine ca intr-adevar, orice contract este o conventie, adica un acord de vointa, dar nu orice conventie este un contract. Spre exemplu, nu este contract o cesiune de creanta sau o remitere de datorie, ci o modalitate de stramutare a crean­telor¹¹⁸, respectiv o modalitate de efectuare a platii¹¹⁹.

Revenind la definitia data contractului prin art. 942 C.civ., in opinia noastra, se impun unele aprecieri de ordin critic, si anume:

in primul rand, in text s-a omis sa se ataseze termenului acord pe acela de vointa;

in al doilea rand, referirea din text la persoane este prea generala si de natura sa estompeze faptul ca acestea sunt parti contractante, precum si imprejurarea ca, intr-un caz sau altul, doua sau mai multe persoane pot alcatui o parte contractanta;

in al treilea rand, in text nu este exprimata suficient de clar imprejurarea ca partile actioneaza cu intentia de a constitui sau stinge intre ele raporturi juridice, adica de a se obliga juridiceste;

in al patrulea rand, textul este lacunar, deoarece nu se refera si la modificarea raportului juridic;

in al cincilea rand, sub aspect gramatical, definitia legala cuprinde un evident dezacord intre subiectul persoane si pronumele dansii.

Neindoielnic, art. 905 din Proiect, citat mai sus, va elimina o parte din inconvenientele actualei definitii legale a contractului civil.

in opinia noastra, pentru a defini juridic contractul civil, ar trebui sa se aiba in vedere cel putin urmatoarele imprejurari:

contractul, in esenta lui, este un act juridic, mai exact un act juridic bilateral;

partile contractante, indiferent ca sunt persoane fizice sau persoane juridice si, in acest din urma caz, persoane juridice de drept public sau de drept privat, se afla pe pozitie de egalitate juridica, adica nici una dintre ele nu se afla in situatia de a-si impune vointa in raport cu cealalta;

la incheierea contractului trebuie sa participe cel putin doua parti, indiferent de imprejurarea ca fiecare parte este alcatuita dintr-o singura persoana fizica sau juridica ori din doua sau mai multe persoane;

vointa partilor contractante trebuie sa fie concordanta, deoa­rece, in caz contrar, nu ne mai aflam in prezenta unui acord de vointa, ci a unui litigiu;

contractul trebuie sa aiba ca efect, dupa caz, nasterea, modificarea sau stingerea intre parti a unor raporturi juridice, deoa­rece, de principiu, in sistemul de drept roman, nimeni nu poate dobandi drepturi si nici nu poate fi obligat civil prin vointa altei persoane;

pentru a-l deosebi de alte categorii de contracte, in definitie ar trebui sa se faca precizarea ca raporturile juridice care, dupa caz, se nasc, se modifica ori se sting prin contract sunt de natura civila;

raporturile juridice nascute din contracte, adica, de fapt, drepturile si obligatiile civile ce deriva din acestea pentru partile contractante, trebuie sa fie conforme cu legea care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri¹²⁰.

Fata de aceste aspecte, contractul civil ar putea fi definit ca fiind actul juridic civil prin care doua sau mai multe parti, persoane fizice sau juridice, de comun acord, dar in conditiile legii care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri, convin asupra nasterii, modificarii ori stingerii intre ele a unor raporturi juridice civile.

Oricum, din definitia legala si din cea propusa mai sus, se poate constata cu certitudine ca, de esenta contractului, sunt doua imprejurari, si anume:

acordul de vointa al partilor contractante¹²¹ (mutuus consensus);

nasterea, modificarea sau stingerea de drepturi si obligatii civile intre ele.

1.2. Delimitarea contractului civil de contractul comercial

a. Aspecte generale

Delimitarea contractului civil de alte genuri de contracte, in special de contractul comercial, constituie o necesitate izvorata, mai ales, din ratiuni de ordin practic, dar si teoretice.

intr-adevar, in practica, mai ales in caz de litigiu intre partile contractante, se pune problema apartenentei contractului la o ramura de drept sau alta, adica a calificarii contractului. Corecta calificare a unui contract concret este de cea mai mare importanta practica, deoarece numai o astfel de calificare asigura o aplicare corecta a legii.

Atunci cand judecatorul este investit cu solutionarea unui litigiu, una dintre primele probleme pe care trebuie sa si-o puna este de a stabili carei ramuri de drept ii apartine raportul juridic dedus judecatii. Numai dupa ce se rezolva corect aceasta problema se va putea determina care sunt normele juridice aplicabile, adica normele dreptului civil sau normele dreptului comercial ori ale altei ramuri de drept.

Sub aspect teoretic, problema delimitarii contractului civil de contractul comercial este impusa de faptul ca exista multe asema­nari intre cele doua categorii de contracte.

Pentru realizarea unei corecte delimitari se folosesc diferite criterii, dintre care cele mai importante sunt: calitatea partilor con­tractante, principiile care guverneaza raporturile dintre partile con­tractante, obiectul contractului si cauza contractului.

Neindoielnic, problema delimitarii se pune si in raport cu alte categorii de contracte, cum ar fi fata de contractul de munca. Totusi, dat fiind faptul ca cele mai semnificative asemanari exista intre contractul civil si contractul comercial, gasim de cuviinta ca, in continuare, sa trecem in revista principalele puncte de legatura si, mai ales, deosebirile dintre cele doua categorii de contracte.

b. Contractul civil si contractul comercial

Principalele asemanari si deosebiri ce exista intre contractul civil si contractul comercial sunt sintetizate in cele ce urmeaza¹²²:

in temeiul art. 1 alin. 2 C.com., reglementarile din Codul civil referitoare la contracte, in general, si la diferite specii de contracte constituie dreptul comun si pentru materia contractelor comerciale. Spre exemplu, in cazul contractului de vanzare comerciala se vor aplica, in ordine, dispozitiile art. 60-73 C.com. referitoare la vanzare, ale art. 1-59 C.com. privind dispozitiile generale, faptele de comert, comerciantii, registrele comerciantilor si obligatiile comerciale, in general. in masura in care acestea nu prevad, vor fi completate cu dispozitiile art. 942-1222 C.civ. (despre contracte si conventii) si ale art. 1294-1404 C.civ. [despre vinderi);

in cadrul ambelor contracte partile se afla in situatie de egalitate juridica, adica nici una nu este subordonata, sub aspect juridic, celeilalte. Neindoielnic, egalitatea juridica nu inseamna si o egalitate a prestatiilor. Egalitatea juridica se traduce in faptul ca

partile, prin acordul lor de vointa, adica de comun acord, decid asupra incheierii, modificarii sau stingerii contractului dintre ele;

partile contractante, in contractele civile pot fi, in principiu, orice persoane fizice sau juridice, care au capacitatea de a contracta¹²³. in schimb, in cazul contractelor comerciale, cel putin una dintre parti trebuie sa aiba calitatea de comerciant. Potrivit art. 7 C.com., sunt comercianti aceia care fac fapte de comert, avand comertul ca o profesie obisnuita si societatile comerciale. Pentru a fi comerciant, persoana trebuie sa indeplineasca cumulativ trei conditii, si anume: persoana sa faca fapte de comert¹²⁴; faptele de comert sa fie facute ca profesie obisnuita; persoana sa fi obtinut autorizatia administrativa prevazuta de lege. Trebuie facuta precizarea ca persoana, pentru a fi comerciant, trebuie sa faca actele sau faptele de comert in nume personal. Art. 1 alin. 2 din Legea nr. 26/1998 privind registrul comertului dispune ca sunt comercianti urmatoarele persoane fizice sau juridice: persoanele fizice sau asociatiile comer­ciale, care efectueaza in mod obisnuit acte de comert; societatile comerciale; regiile autonome; grupurile de interes economic cu caracter comercial; organizatiile cooperatiste. in schimb, nu sunt . considerati comercianti, potrivit Codului comercial: statul, judetul si comuna (art. 8); minorii si interzisii (art. 10); prepusii, reprezentantii (art. 392) si comis voiajorii (art. 402-403).

in cazul ambelor contracte, partile pot fi alcatuite dintr-o singura persoana fizica sau juridica ori din doua sau mai multe persoane insa in cazul contractelor comerciale cel putin una dintre parti trebuie sa aiba calitatea de comerciant;

obiectul contractului civil poate consta in orice actiune sau inactiune a partilor contractante, care genereaza intre ele raporturi juridice civile, iar obiectul contractului comercial il pot constitui numai actele¹²⁵ sau faptele de comert¹²⁶;

cauza este un element esential care converteste natura civila a contractului in contract comercial. Spre exemplu, in cazul contrac­tului de vanzare-cumparare comerciala, cauza determinanta este de a cumpara spre a revinde, si nicidecum pentru a pastra bunul spre folosul sau propriu. in exemplul dat, dorinta de revanzare trebuie sa existe la data cumpararii bunului. Totodata, este necesar ca intentia de revanzare sa fie si manifesta, adica ea sa fi fost facuta cunos­cuta partenerului de contract. Astfel, dorinta de castig sau animus lucri ramane cauza principala a convertirii contractului civil in contract comercial. De asemenea, spre deosebire de materia civila, in cadrul careia, in temeiul art. 1532 C.civ., mandatul este, de regula, gratuit, in materie comerciala, potrivit art. 374 alin. 2 C.com., mandatul comercial nu se presupune a fi gratuit. Altfel spus, contractul comercial este, de regula oneros, iar contractul civil este, dupa caz, oneros sau gratuit;

spre deosebire de contractul civil, care poate fi sinalagmatic sau unilateral, contractul comercial este perfect sinalagmatic, deoa­rece obligarea reciproca a partilor si interdependenta prestatiilor privesc atat contractele care esentialmente au acest caracter, cat si contractele care in domeniul civil pot fi, dupa caz, unilaterale sau bilaterale, intrucat in comert orice serviciu se plateste. De fapt, in materie comerciala, ca regula generala, nu se fac concesii, ci se promoveaza interese etc.

Distinctia dintre cele doua categorii de contracte isi releva importanta, dupa cum s-a mai precizat, in special, in caz de litigiu in legatura cu procedura aplicabila. Astfel, litigiile din materie civila sunt supuse normelor de procedura de drept comun, prevazute pentru procedura contencioasa (art. 41-330⁴ C.pr.civ.). in schimb, in cazul litigiilor din materie comerciala sunt incidente dispozitiile speciale ale Codului de procedura civila prevazute de art. 720¹-720¹⁰ {dispozitii privind solutionarea litigiilor in materie comerciala).

1.3. Principiul libertatii contractuale

Legislatia civila din domeniu consacra principiul libertatii contractuale^²¹ ca o consecinta a autonomiei de vointaT.

in materie contractuala, principiul autonomiei de vointa se concretizeaza in urmatoarele aspecte¹²⁹:

contractul este considerat principalul izvor al obligatiilor civile, toate celelalte izvoare avand caracter subsidiar. Aceasta concluzie este sustinuta si de numarul impresionant de mare al textelor legale consacrate de Codul civil contractului, in general (art. 942- 1222) si unor tipuri de contracte, in special (art. 1294-1823)¹³⁰ in raport cu celelalte izvoare, adica cu delictele, cvasidelictele si cvasicontractele (art. 986-1003);

marea majoritate a normelor juridice destinate reglementarii contractului civil, in general, si a diverselor contracte civile, in special, sunt dispozitive sau supletive, iar cele imperative sunt intr-un numar foarte redus, avand rol de protectie pentru partile contractante si de respectare a ordinii publice. Drept urmare, partile contractante au posibilitatea ca, prin acordul lor de vointa, sa stabileasca continutul contractelor conform intereselor lor;

contractul se incheie prin simplul acord de vointa, in materie fiind consacrat principiul consensualismului.

Cu toate acestea, intr-un stat de drept, cum este si Romania¹³¹, in formarea raporturilor juridice, inclusiv a celor contractuale, vointa individului uman este lipsita de puterea de a da nastere la drepturi si obligatii daca nu este intemeiata pe lege. Necesarmente, contractele pot exista si se pot desfasura numai intr-un cadru legal, stabilit de dreptul obiectiv¹³². Practic, asa dupa cum s-a afirmat in doctrina¹³³, vointa trebuie sa fie in serviciul dreptului si nu dreptul in serviciul vointei.

A se vedea: B. Starck, op.cit., pp. 5-7; L. Pop, op.cit, pp. 31-32. Dispozitiile art. 1223-1293 din Codul civil despre contractul de casatorie si despre drepturile respective ale sotilor au fost abrogate expres prin art. 49 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice.

Potrivit art. 1 alin. 3 din Constitutie, Romania este stat de drept (s.n.), democratic Si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din Decembrie 1989, si sunt garantate.

Potrivit art. 1 alin. 5 din Legea fundamentala, in Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie. Constitutia consacra astfel si principiul legalitatii.

in planul contractelor civile, aceasta realitate este reflectata si de urmatoarele imprejurari¹³⁴:

se constata o crestere a importantei si a frecventei celorlalte izvoare de obligatii de natura extracontractuala, cum sunt faptele ilicite si imbogatirea fara justa cauza. De asemenea, jurisprudenta tinde sa recunoasca tot mai multa valoare autonoma de izvor de obligatii angajamentului unilateral de vointa;

ca urmare a largirii continutului notiunii de ordine publica, in scopul declarat al ocrotirii drepturilor si libertatilor omului, mai ales libertatea si proprietatea individuala, a crescut ponderea normelor juridice, inclusiv in materie contractuala;

creste numarul exceptiilor de Ia principiul consensualismului, in special prin impunerea formei autentice, ceruta ad validatem sau a celei scrise, impusa ad probationem;

a crescut numarul contractelor civile a caror clauze esentiale sun stabilite prin lege;

libertatea contractuala, intemeiata pe teoria autonomiei de vointa, este mult ingradita de aparitia si cresterea numarului contractelor fortate, reglementate imperativ prin lege, cum ar fi, spre exemplu, cele din domeniul asigurarilor de bunuri sau cele referitoare la respectarea dreptului de preemtiune.

Plecand de la aceste realitati, plastic s-a afirmat in doctrina ca autonomia de vointa este un mit perimat.

Sub aspect juridic, libertatea de a contracta¹³⁵ face parte din continutul capacitatii civile a persoanei fizice si a persoanei juridice, mai precis din capacitatea de exercitiu a acestora, adica din dreptul lor de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatii, savarsind acte juridice¹³⁶. Dar, dupa cum se va putea constata din cele ce urmeaza, libertatea de a contracta nu actioneaza ca un liber arbitru, ea se manifesta in cadrul limitelor impuse de lege.

Libertatea de a contracta este prevazuta implicit si de art. 5 C.civ. Astfel, potrivit acestui text, nu se poate deroga prin conventii

sau dispozitii particulare, la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri. Art. 5 C.civ. are si semnificatia de a fixa limitele libertatii contractuale, care sunt ordinea publica si bunele moravuri.

Deci, libertatea contractuala este recunoscuta tuturor subiectelor de drept civil, insa cu respectarea ordinii publice si a bunelor mora­vuri, ca limite generale ale acesteia.

Ordinea publica cuprinde toate dispozitiile imperative ale drep­tului public si ale dreptului privat prin care se apara institutiile si valorile de baza ale societatii, se asigura dezvoltarea economiei de piata si ocrotirea sociala a tuturor persoanelor¹³⁷.

Bunele moravuri desemneaza totalitatea regulilor de conduita, care s-au conturat in constiinta societatii, a caror respectare s-a impus cu necesitate printr-o experienta si practica indelungata. Continutul bunelor moravuri este variabil in timp si in spatiu¹³⁸.

Toate contractele sau clauzele contractuale prin care s-ar incalca aceste limite generale ale libertatii de a contracta sunt sanctionate cu nulitate absoluta.

in acest context, cu referire la limitele libertatii contractuale, evocam doar dispozitiile art. 966 C.civ., precum si pe cele ale art. 968 C.civ. referitoare la cauza conventiilor. Astfel, potrivit art. 966 C.civ., obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa ori nelicita nu poate avea nici un efect, iar in temeiul art. 968 C.civ., cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice. Se poate constata ca dispozitiile art. 968 C.civ. sunt mai cuprinzatoare decat cele ale art. 5 C.civ., deoarece, alaturi de ordinea publica si bunele moravuri, se refera si la interdictiile legale, adica la normele juridice imperative.

De asemenea, libertatea de a contracta, fiind o expresie a capacitatii civile de exercitiu, se impune a fi luate in considerare si dispozitiile art. 1-3 din Decretul nr. 31/1954, si anume:

drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute in scopul de a satisface interesele personale, materiale si culturale, in acord cu interesul public, potrivit legii si regulilor de convietuire sociala (art. 1);

drepturile civile pe care le au persoanele juridice sunt re­cunoscute in scopul de a asigura cresterea neincetata a bunastarii

materiale si a nivelului cultural al oamenilor muncii, prin dezvoltarea puterii economice a tarii (art. 2);

- drepturile civile sun ocrotite de lege. Ele pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic si social (art. 3).

Principiul libertatii contractuale se completeaza cu principiul fortei obligatorii a contractului, stipulat de art. 969 C.civ. Astfel, in temeiul acestui text, conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante (alin. 1) si ele se pot revoca numai prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege (alin. 2). Practic, dupa cum sugestiv s-a exprimat doctrina, principiul fortei obligatorii a contractului prelungeste principiul libertatii contractuale dincolo de momentul incheierii contractului, adica in domeniul executarii si in cel al existentei /u/¹³⁹.

Clasificarea contractelor civile

1.1. Aspecte generale

Conceptul de contract civil este un concept general, obtinut printr-un proces de abstractizare si generalizare a caracterelor co­mune diferitelor contracte civile speciale pe care le subsumeaza. Acest concept este sintetizat in definitia pe care am dat-o contrac­tului civil.

intre aceasta categorie juridica generala si diferitele specii de contracte, se impune o anumita clasificare, intemeiata pe diferite criterii generale, clasificare ce ar trebui sa permita o justa carac­terizare a fiecarei specii particulare de contract. Clasificarea ne da posibilitatea sa intelegem faptul ca, in fond, toate nenumaratele contracte speciale se incadreaza in diferite tipuri, ale caror caracteristici pot fi exprimate succint, dar cuprinzator, in insasi denumirile date acestor tipuri.

Fiecare dintre clasificarile rezultate prezinta insemnatate pentru stabilirea regimului juridic aplicabil speciilor de contracte ce se subsumeaza unui anumit tip. Astfel, spre exemplu, atunci cand vom stabili ca un anumit contract este bilateral sau sinalagmatic, vom sti, fara sa fie necesare alte precizari, ca acelui contract i se va aplica un anumit regim juridic, care este valabil pentru toate contractele sinalagmatice, fara deosebire.

in literatura juridica, de regula, sunt propuse urmatoarele criterii de clasificare a contractelor civile:

dupa cum au sau nu consacrata o reglementare expresa prin lege, sunt contracte numite si contracte nenumite;

dupa continutul lor, sunt contracte sinalagmatice sau bila­terale si contracte unilaterale;

dupa scopul urmarit, sunt contracte cu titlu oneros si contracte cu titlu gratuit. La randul lor, contractele cu titlu oneros se subclasifica in contracte comutative si contracte aleatorii, iar cele cu titlu gratuit in contracte dezinteresate si liberalitati;

dupa modul sau durata de executare, sunt contracte cu executare dintr-o data si contracte cu executare succesiva;

dupa corelatiile care exista intre ele, sunt contracte principale si contracte accesorii;

dupa alte criterii.

1.2. Contractele numite si contractele nenumite Sunt numite acele contracte ce corespund unei operatiuni juridice determinate si care au consacrata o reglementare speciala in legislatia civila.

Sunt astfel de contracte, potrivit Codului civil, spre exemplu: . - contractul de vanzare-cumparare (art. 1294-1404); -

contractul de schimb (art. 1405-1409);

contractul de locatiune (art. 141-1490);

contractul de societate (art. 1491-1531);

contractul de mandat (art. 1532-1559);

comodatul sau imprumutul de folosinta (art. 1560-1575);

contractul de imprumut de consumatie sau mutuum (art. 1576-1590) etc.

in schimb, sunt nenumite acele contracte ce nu au consacrata o reglementare legala expresa, fiind supuse normelor juridice generale din materie contractuala, adica dispozitiilor art. art. 942-1222 C.civ. (despre contracte si conventii).

Aceasta clasificare prezinta importanta, dupa cum s-a putut banui, sub aspectul normelor juridice ce le sunt aplicabile.

Astfel, contractele numite vor fi carmuite de normele speciale ce le sunt incidente, si in masura in care acestea, pentru un aspect sau altul, nu prevad sau sunt incomplete se vor aplica normele generale din materie. Spre exemplu, contractul de vanzare-cumparare va fi supus dispozitiilor art. 1294-1404 C.civ. si, in masura in care acestea nu prevad, vor fi completate corespunzator cu dispozitiile generale prevazute de art. 942-1222 C.civ. referitoare

la contracte sau conventii. in concret, spre exemplu, fiindca normele juridice consacrate contractului de vanzare-cumparare nu cuprind referiri speciale la cauza acestuia, vor fi aplicate dispozitiile generale ale art. 966-968 C.civ. {despre cauza conventiilor). Mai facem preci­zarea ca, in cadrul concursului dintre normele generale si cele speciale, vor fi incidente principiile generalis lex specialibus non derogat si specialia generalibus derogant.

Pe de alta parte, in cazul contractelor numite, partile nu sunt obligate sa prevada intregul lor continut, adica toate clauzele si implicatiile lor, ci, in masura in care nu deroga de la dispozitiile legale dispozitive sau supletive consacrate acelui contract, acestea se vor aplica contractului in cauza in mod automat si complet. Altfel spus, este suficienta simpla calificare a contractului pentru a i se aplica regimul juridic ce-i este consacrat.

Cat priveste contractele nenumite, dupa cum s-a precizat deja, vor fi supuse normelor generale referitoare la contracte sau conventii.

in opinia noastra, chiar daca pentru unele contracte legea insti­tuie norme juridice dispozitive sau supletive, acestea nu pot fi folosite de parti pentru a reglementa raporturile lor juridice in cadrul unor contracte nenumite, deoarece, si in aceste conditii, normele respective isi pastreaza caracterul special, fiind deci supuse principiului exceptiones sunt strictissimae interpretations^uo.

in viitoarea reglementare, ca regula generala, in temeiul art. 906 alin. 1 din Proiect, toate contractele vor fi supuse regulilor gene­rale prevazute de Capitolul I (despre contract, adica art. 905-1064) din Titlul II (izvorul obligatiilor) al Cartii V (obligatiile).

Contractele nenumite insa potrivit art. 907 din Proiect, se vor completa, daca va fi cazul, cu regulile contractului cu care prezinta cele mai stranse legaturi si, in lipsa, cu dispozitiile capitolului referitoare la contract (art. 905-1064)¹⁴¹.

1.3. Contractele sinalagmatice sau bilaterale si contractele unilaterale.

Cele doua categorii de contracte au consacrate definitii legale.

Astfel, in temeiul art. 943 C.civ., contractul este bilateral sau sinalagmatic cand partile se obliga reciproc una catre alta (s.n.)¹⁴². Proiectul, in art. 911, prevede ca contractul prin care partile se obliga reciproc este sinalagmatic numai daca obligatiile asumate sunt interdependente.

Deci, ceea ce este specific pentru contractele sinalagmatice este reciprocitatea si interdependenta obligatiilor. Din caracterul reciproc si interdependent al obligatiilor rezulta si caracterul, de regula, concomitent al acestora.

in cazul contractelor sinalagmatice fiecare parte intruneste cumulativ calitatea de creditor si pe aceea de debitor. Spre exemplu, in cazul unui contract de vanzare-cumparare, vanzatorul este creditorul pretului si debitorul bunului vandut, iar cumparatorul debitorul pretului si creditorul bunului vandut.

Contractele unilaterale sunt, potrivit art. 944 C.civ., atunci cand una sau mai multe persoane se obliga catre una sau mai multe persoane, fara ca acestea din urma sa se oblige. Deci, aceste contracte dau nastere la obligatii numai in sarcina uneia dintre parti.

Contractele unilaterale nu trebuie confundate cu actele juridice unilaterale. Astfel, primele, chiar daca dau nastere la obligatii numai pentru una dintre parti, sunt totusi, in fond, acte juridice bi sau

multilaterale, deoarece sunt rezultatul vointei concordante a cel putin doua parti contractante. De fapt, in general, contractul civil este exemplul tipic de act juridic bilateral. Actul juridic unilateral se deosebeste esential de contract, deoarece acesta este rezultatul vointei unei singure persoane.

in categoria contractelor unilaterale sunt incluse, spre exemplu: mandatul gratuit (art. 1532 C.civ.), contractul de imprumut de folosinta (art. 1561 C.civ.), contractul de depozit gratuit (art. 1593 alin. 1 C.civ.), contractul de gaj (art. 1628 C.civ.) etc.

Diviziunea contractelor in sinalagmatice si unilaterale prezinta importanta practica sub cel putin doua aspecte, si anume:

sub aspectul efectelor, data fiind reciprocitatea, interdepen­denta si concomitenta prestatiilor, exceptia de neexecutare a contractului (exceptio non adimpleti contractus), problema suportarii riscurilor si aceea a rezolutiunii sunt incidente numai in cazul contractelor sinalagmatice;

sub aspect probatoriu, in situatia in care proba se face prin inscris sub semnatura privata, numai in cazul contractului sinalagmatic se aplica regula multiplului exemplar, prevazuta de art. 1179 C.civ., iar formalitatea bun si aprobat, stipulata de art. 1180 C.civ., este incidenta in cazul contractelor unilaterale care contin obligatia de plata a unei sume de bani sau de a da o cantitate de bunuri de gen.

1. Contracte oneroase si contracte gratuite

a. Aspecte generale

in temeiul art. 945 C.civ., contractul oneros este acela in care fiecare parte voieste a-si procura un avantaj si, potrivit art. 946 C.civ., contractul gratuit sau de binefacere este acela in care una din parti voieste a procura, fara echivalent, un avantaj celeilalte.

Ab initio, facem precizarea ca sunt contracte care prin esenta lor sunt oneroase sau gratuite ori numai prin natura lor pot avea caracter oneros, respectiv caracter gratuit. Astfel, spre exemplu, sunt oneroase, prin esenta lor, contractul de vanzare-cumparare (art. 1294-1404), contractul de schimb (art. 1405-1409) si contractul de inchiriere (art. 1446-1453 C.civ.). in schimb, sunt gratuite prin esenta lor, spre exemplu, comodatul (art. 1561 C.civ.) si contractul de donatie (art. 801 si urm. C.civ.).

in cazul contractelor oneroase, gratuitatea ar schimba insasi esenta lor, transformandu-le in liberalitati, iar in cazul celor gratuite,

onerozitatea prea mare le-ar schimba in contracte oneroase. Spre exemplu, daca, in temeiul unui contract, proprietatea asupra unui bun este transferata fara echivalent de la o persoana la alta, acel contract nu va mai fi de vanzare-cumparare (art. 1294 si urm. C.civ.), ci de donatie (art. 801 si urm. C.civ.) sau, daca pentru folosinta unui lucru imprumutat se va cere o plata, nu ne mai aflam in prezenta unui comodat sau imprumut gratuit¹⁴³ (art. 1561 si urm. C.civ.), ci a unui contract de locatiune (art. 1410 si urm. C.civ.). in sfarsit, sunt contracte care sunt gratuite sau oneroase numai prin natura lor, cum ar fi, spre exemplu, contractul de mandat (art. 1532-1559 C.civ). Contractul va ramane de mandat, indiferent de imprejurarea ca mandatarul este sau nu remunerat¹⁴ Aceeasi este situatia si in cazul contractului de depozit voluntar¹⁴⁵, a fideju-siunii¹⁴⁶, a imprumutului de consumatie¹⁴⁷, care pot fi, in raport cu vointa partilor, dupa caz, contracte oneroase sau gratuite.

In acele situatii in care, insa un anumit contract se afla la limita dintre caracterul oneros sau gratuit, pentru a stabili daca acel contract a ramas gratuit sau, dimpotriva a devenit oneros, se impune stabilirea unor criterii de distinctie pentru cele doua categorii de contracte. in doctrina, pentru a identifica caracterul oneros sau gratuit al unui contract, s-au propus urmatoarele criterii¹⁴⁸: cel al reciprocitatii prestatiilor¹⁴⁹; cel al echivalentei avantajelor patrimo­niale¹⁵⁰; criteriul cauzei¹⁵¹.

Fata de cele relevate mai sus, se poate sustine ca este oneros contractul care are drept cauza determinanta intentia de a procura pentru sine sau pentru altul un folos drept echivalent al obligatiei asumate si este gratuit acel contract care are drept cauza determinanta intentia de a procura un folos altcuiva fara a urmari, din punct de vedere juridic, nimic in schimb (animus donandi).

Proiectul, in art. 911, preconizeaza o definitie explicita pentru contractele oneroase si implicita pentru cele gratuite. Astfel, potrivit acestui text din Proiect, contractul prin care fiecare parte doreste sa isi procure un avantaj in schimbul obligatiilor asumate este cu titlu oneros (alin. 1), iar celelalte contracte sunt cu titlu gratuit (alin. 2J¹⁵².

Distinctia dintre cele doua tipuri de contracte prezinta importanta practica cel putin sub urmatoarele aspecte:

sub aspectul conditiilor de validitate, datorita efectului de insaracire pe care il produc, de regula, asupra patrimoniului dispunatorului, legea instituie unele incapacitati de a dispune sau de a primi prin acte juridice gratuite¹⁵³;

sub aspectul conditiilor de forma, legea impune pentru actele gratuite, uneori sub sanctiunea nulitatii absolute, anumite cerinte de forma, de regula, forma inscrisului autentic¹⁵⁴;

de regula, contractele gratuite, spre deosebire de cele oneroase, sunt contracte intuitu personae. Pe cale de consecinta, eroarea asupra persoanei cu care s-a contractat constituie viciu de consimtamant si poate determina anulabilitatea contractului;

~ raspunderea partilor este angajata cu mai multa severitate in cazul contractelor oneroase¹⁵⁵;

in materie succesorala, reductiunea liberalitatilor excesive, care incalca rezerva succesorala si institutia raportului privesc numai contractele gratuite, nu si cele oneroase¹⁵⁶;

actiunea pauliana (revocatorie), prevazuta de art. 975 C.civ., are sanse mai mari de admisibilitate in cazul contractelor gratuite, decat in situatia celor oneroase. Astfel, in cazul primelor este suficient sa se dovedeasca frauda debitorului, iar in situatia celor din urma trebuie sa se dovedeasca si reaua-credinta a tertului dobanditor.

b. Contracte comutative si contracte aleatorii

Potrivit art. 947 alin. 1 C.civ., contractul cu titlu oneros este

comutativ atunci cand obligatia unei parti este echivalentul obligatiei

celeilalte.

Textul citat este criticabil din cel putin doua puncte de vedere, si

anume:

in primul rand, a caracteriza contractul comutativ exclusiv prin echivalenta prestatiilor, inseamna a pune semnul egalitatii intre aceste contracte si contractele sinalagmatice. Chiar daca contractul comutativ poate fi si sinalagmatic, ceea ce este particular insa acestuia este faptul ca existenta si intinderea drepturilor si obligatiilor partilor contractante sunt certe si pot fi apreciate chiar din momentul incheierii contractului, iar eventualele fluctuatii ale lor tin de riscul contractului. Deci, ceea ce este specific acestui contract nu este numai echivalenta prestatiilor, ci si certitudinea lor. Exprimam opinia, in acest context, ca, fata de conditia echivalentei prestatiilor, pusa in cuprinsul textului art. 947 alin. 1 C.civ., contractul comutativ este intotdeauna sinalagmatic. Reciproca insa nu este valabila, deoarece contractul sinalagmatic poate fi, dupa caz, comutativ sau aleatoriu;

in al doilea rand, atasarea, in textul art. 947 alin. 1 C.civ., la termenul contract a apelativului cu titlu oneros constituie, sub aspect juridic si gramatical, dupa cum s-a mai subliniat, un pleonasm, deoarece contractul, ca atare, constituie un titlu. in opinia noastra, pentru evitarea pleonasmului, ar fi fost suficient daca textul

s-ar fi referit, pur si simplu, la contractul oneros. De fapt, aceasta observatie este valabila pentru toate acele texte legale in care se face vorbire despre contracte cu titlu oneros sau contracte cu titlu gratuit.

Deci, se poate defini contractul comutativ ca fiind acel contract in cazul caruia existenta si intinderea prestatiilor datorate de catre parti sunt certe si pot fi apreciate chiar la momentul incheierii contractului, ele nedepinzand in nicio masura de hazard.

Marea majoritate a contractelor sunt comutative. Spre exemplu, au acest caracter contractul de vanzare-cumparare cu pret determinat, contractul de schimb, contractul de locatiune, contractul de schimb etc.

in schimb, in temeiul art. 947 alin. 2 C.civ., contractul este aleatoriu cand echivalentul depinde, pentru una sau toate partile, de un eveniment incert.

Doctrina defineste contractul aleatoriu¹⁵⁷ ca fiind contractul in cazul caruia existenta sau intinderea dreptunlor si a obligatiilor partilor sau numai ale uneia dintre ele depinde de un eveniment incert^⁵⁸.

Deci, ceea ce este specific acestui contract, este tocmai faptul ca, simetric opus contractului comutativ, la momentul incheierii contractului nu se poate calcula cu certitudine intinderea drepturilor si obligatiilor partilor sau a uneia dintre ele, deoarece acestea depind de hazard. Altfel spus, sansa de castig sau de pierdere pentru parti sau pentru una dintre ele nu depinde de vointa lor, ci de sansa, adica de hazard.

Sunt contracte aleatorii, spre exemplu, contractul de joc si prinsoare (art. 1636-1638 C.civ.), contractul de intretinere pe viata, contractul de renta viagera (art. 1639-1651 C.civ.), contractul de renta agricola reglementat de Titlul XI (art. 1-18) din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente¹⁵⁹ etc.

Facem precizarea ca prin vointa partilor poate fi determinat sau schimbat caracterul comutativ sau aleatoriu al unui anumit contract. Astfel, spre exemplu, un contract de vanzare-cumparare va fi aleatoriu daca pretul consta in plata catre vanzator sau o alta persoana desemnata de el a unei rente viagere.

Proiectul, in art. 913, ofera si el o definitie explicita contractului aleatoriu (alin. 1) si implicita celui comutativ (alin. 2). Astfel, potrivit art. 913 din Proiect, vor fi considerate aleatorii contractele care, prin natura lor, ofera fiecarei parti speranta unui castig, dar si riscul unei pierderi, determinate de un eveniment incert survenit ulterior incheierii lor. Celelalte contracte vor fi comutative¹⁶⁰.

Distinctia dintre cele doua categorii de contracte prezinta impor­tanta, mai ales, sub aspectul leziunii-viciu de consimtamant. Astfel, actiunea in anulabilitate pentru leziune (actiunea in resciziune) este admisibila numai in cazul contractelor comutative, nu si in cazul celor aleatorii¹⁶¹.

c. Contracte gratuite sau dezinteresate si liberalitati

Sunt considerate dezinteresate acele contracte gratuite prin care se urmareste a se face un serviciu persoanei gratificate fara ca patrimoniul dispunatorului sa sufere o micsorare directa.

Sunt astfel de contracte, spre exemplu, mandatul gratuit¹⁶² si comodatul¹⁶³.

Sunt reputate liberalitati acele contracte care au ca rezultat micsorarea irevocabila si fara echivalent a patrimoniului dispuna-torului si marirea corespunzatoare a patrimoniului gratificatului⁶

Exemplul tipic de liberalitate este contractul de donatie¹⁶⁵.

Distinctia dintre actele dezinteresate si liberalitati prezinta interes practic sub cel putin doua aspecte, si anume:

in primul rand, conditiile de forma sunt mai restrictive in cazul liberalitatilor, decat in cazul actelor dezinteresate. Astfel, dupa cum s-a mai precizat, spre deosebire de actele dezinteresate, care sunt contracte consensuale, liberalitatile sunt contracte solemne;

in al doilea rand, normele privind reductiunea si raportul, din materie succesorala, se aplica numai in cazul liberalitatilor excesive, nu si in cazul actelor dezinteresate¹⁶⁶.

1.5. Contracte cu executare dintr-o data si contracte cu executare succesiva

Contractele cu executare dintr-o data sau uno ictu^K1 sunt acele contracte a caror executare presupune o singura prestatie din partea debitorului, ce se executa imediat, de regula, chiar in momentul incheierii contractului.

Facem precizarea ca aceste contracte pot fi, dupa caz, bi sau multilaterale ori unilaterale, motiv pentru care, in opinia noastra, este incorect, sub aspect juridic, sa se sustina ca, in cazul lor, partile au obligatia sa execute obligatiile ce si le datoreaza una celeilalte in unul si acelasi moment, care coincide, de regula, cu momentul incheierii contractului¹⁶⁸. Se induce astfel ideea ca aceste contracte pot fi numai sinalagmatice, imprejurare care, neindoielnic, nu corespunde realitatii.

Exemplul tipic de contract cu executare dintr-o data este darul manual, adica acea specie de donatie care presupune, pentru existenta ei, traditiunea (predarea) bunului donat.

in schimb, contractele cu executare succesiva sunt acele contracte a caror executare presupune din partea debitorului mai multe prestatii de acelasi fel, executate continuu sau esalonat in timp. Deci, este cu executare succesiva contractul care presupune din partea debitorului fie o prestatie continua intr-un anumit interval de timp, cum ar fi, spre exemplu, contractul de furnizare a gazelor naturale sau a energiei electrice, fie prestatii de acelasi fel la diferite intervale de timp, cum ar fi, spre exemplu, contractul de intretinere sau contractul de renta viagera ori de renta agricola.

Aceasta clasificare prezinta importanta practica sub cel putin patru aspecte, si anume:

in primul rand, sanctiunea, care intervine in caz de neexecutare culpabila a obligatiilor contractuale, este rezolutiunea, adica punerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului sau restituirea prestatiilor, in cazul contractului cu executare dintr-o data si rezilierea, adica incetarea efectelor contractului pentru viitor, in cazul in care contractul este cu executare succesiva;

in al doilea rand, nulitatea opereaza atat ex tune (pentru trecut), cat si ex nune (pentru viitor) in cazul contractelor cu executare dintr-o data si, de regula, numai ex nune in cazul contractelor cu executare succesiva;

in al treilea rand, termenul prescriptiei extinctive incepe sa curga diferit. Astfel, in temeiul art. 12 din Decretul nr. 167/1958¹⁶⁹, in cazul in care un debitor este obligat la prestatii succesive, dreptul la actiune cu privire la fiecare din aceste prestatiuni se stinge printr-o prescriptie deosebita;

in al patrulea rand, exista deosebiri si in ceea ce priveste modul de solutionare a problemei riscurilor contractuale.

1.6. Contracte principale si contracte accesorii

Sunt principale contractele care au o existenta de-sine-statatoare si a caror soarta nu este legata de aceea a altor contracte incheiate intre parti sau intre alte persoane.

Majoritatea contractelor sunt principale.

Sunt accesorii contractele care insotesc unele contracte principale, de a caror soarta depind.

Spre exemplu, sunt contracte accesorii urmatoarele: contractul de gaj, contractul de ipoteca (art. 1769-1777 C.civ.), contractul de

Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva a fost publicat in Buletinul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 11 din 15 iulie 1960.

fidejusiune (art. 1652-1684 C.civ.), arvuna (art. 1297-1298 C.civ.), clauza penala (art. 1066 si urm. C.civ.), compromisul (art. 1537 si urm. C.civ.) etc.

in raporturile dintre contractul principal si cel accesoriu, sub aspectul valabilitatii si al eficacitatii, este incident pnncipiul accesorium sequitur principale, adica contractul accesoriu urmeaza soarta contractului principal.

1.7. Alte criterii

in doctrina, contractele civile sunt clasificate si dupa alte criterii, dintre care, exempli gratia, le evocam pe urmatoarele:

in raport cu posibilitatea partilor de a le stabili continutul, sunt contracte negociate, contracte de adeziune si contracte fortate;

in raport cu efectele lor, sunt contracte constitutive sau trans-lative de drepturi reale si contracte creatoare de raporturi obligationare;

dupa structura, se face distinctie intre contracte simple si contracte complexe¹⁷⁰;

in raport cu forma pe care o imbraca manifestarea de vointa, sunt contracte consensuale¹⁷¹ si contracte solemne etc.

Proiectul preconizeaza sa defineasca urmatoarele categorii de contracte:

contractele sinalagmatice (art. 911);

contractele cu titlu oneros (art. 912);

contractele aleatorii (art. 913); contractele de adeziune (art. 914)¹⁷²;

contractele incheiate cu consumatorii (art. 915)¹⁷³.

2. incheierea contractului 2.1. Oferta de a contracta

2.1.1. Notiuni introductive

Prin incheierea contractului se intelege realizarea acordului de vointa a partilor contractante asupra clauzelor contractuale. Acest acord se realizeaza prin intalnirea concordanta a ofertei de a contracta cu acceptarea acesteia.

Oferta de a contracta si acceptarea acesteia reprezinta cele doua laturi ale vointei de a contracta, laturi care, prin intalnirea lor, se reunesc in ceea ce se numeste vointa de a contracta, adica in contract.

Pe de alta parte, operatiunea de incheiere a contractului nu poate fi despartita de acele aspecte care tin de validitatea contractului incheiat, deoarece orice contract trebuie sa se incheie in ideea validitatii sale, adica pentru a produce efecte juridice.

Validitatea contractului presupune mai mult decat o simpla analiza a mecanismului de formare a acordului de vointe, ea presupune examinarea de-sine-statatoare a ceea ce art. 948 C.civ. numeste conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii'⁴, adica:

capacitatea de a contracta;

consimtamantul valabil al partii ce se obliga;

un obiect determinat;

o cauza licita.

Neindoielnic, o analiza detaliata a cerintelor enumerate mai sus ar excede obiectului lucrarii de fata, deoarece acestea, traditional si rational, sunt abordate in contextul mai general al teoriei actului juridic'⁵. Daca s-ar proceda astfel, ar insemna practic sa fie reluate in cadrul teoriei generale a contractului civil toate institutiile juridice ce se analizeaza in cadrul teoriei actului juridic. Acesta este in fapt si motivul pentru care, in continuare, ne vom margini doar la o evo­care a aspectelor generale legate de aceste cerinte, ocupandu-ne in detaliu de analiza mecanismului propriu-zis al incheierii contractului, concretizat in calea de formare a acordului de vointa, prin reunirea concordanta a ofertei de a contracta cu acceptarea acesteia.

Examinarea capacitatii partilor contractante presupune, in raport cu particularitatile fiecarui contract in parte, cercetarea ambelor componente ale acesteia, adica atat existenta capacitatii de folosinta, cat si existenta si valabilitatea celei de exercitiu. Vor fi avute in vedere, in raport cu situatia concreta a fiecarei parti, neaparat, existenta unor incapacitati, precum si limitele capacitatii de folosinta sau de exercitiu.

Consimtamantul, ca hotarare a partilor contractante de a se obliga juridiceste, va fi analizat sub urmatoarele aspecte: daca provine de la o persoana cu discernamant; daca este exprimat cu intentia de a produce efecte juridice; daca este exteriorizat in formele preva­zute de lege; daca nu este alterat de vreun viciu de consimtamant.

Obiectul va fi analizat, atat sub aspectul indeplinirii cerintelor generale, cat si a celor speciale cerute pentru diferite contracte. Astfel, sub aspectul cerintelor generale, va fi analizat daca obiectul: exista, este in circuitul civil, este determinat sau determinabil, este posibil, este licit si moral.

in sfarsit, in legatura cu cauza contractului se va analiza daca aceasta exista, este reala, licita si morala.

2.1.2. Definitia ofertei de a contracta

Etimologic, termenul oferta provine din cuvantul din limba latina offero, care inseamna a pune in fata, a prezenta sau a oferi.

Oferta de a contracta mai este denumita in doctrina si policitatiune, termen care provine din cuvantul tot de origine latina pollicitatio, care inseamna promisiune.

Formularea si lansarea ofertei de a contracta, indiferent de modalitatea practica in care au loc, reprezinta momentul initial al procesului de incheiere a contractului, adica primul pas in formarea acordului de vointa.

Uneori, mai ales in materie comerciala, oferta de a contracta este precedata de reclama, publicitate, prospectarea pietii, discutii, negocieri etc, cu scopul formularii unei oferte realiste si valabile din punct de vedere juridic. Toate aceste activitati, plasandu-se intr-o faza precontractuala, daca sunt producatoare de daune, vor deter­mina, pentru persoana culpabila, eventual, o raspundere delictuala, si nicidecum una contractuala.

Oferta poate fi facuta in scris, verbal sau chiar in mod tacit^m, legea neimpunand vreo conditie de forma pentru valabilitatea acesteia.

Tacerea, in sine, nu are nicio semnificatie juridica, mai ales din partea ofertantului. in schimb, tacerea concretizata in diferite atitudini poate avea uneori semnificatie juridica. Sunt ipoteze in care chiar legiuitorul confera tacerii o anumita semnificatie juridica. Astfel, spre exemplu, potrivit art. 1437 C.civ., dupa expirarea termenului stipulat pentru contractul de locatiune, daca locatarul ramane si este lasat in posesie, atunci se considera locatiunea ca reinnoita. in acest caz, tacerea concordanta a locatarului si locatorului echivaleaza cu reinnoirea contractului de locatiune sau tacita relocatiune (reinchihere) ori tacita reconductiune.

Oferta de a contracta poate fi adresata unei persoane determi­nate sau publicului. Spre exemplu, este o oferta adresata publicului stationarea unui mijloc de transport intr-o statie sau expunerea unui bun in vitrina unui magazin.

in sfarsit, oferta poate fi facuta cu termen sau fara termen.

Fata de aceste precizari, se poate sustine ca oferta de a contracta reprezinta manifestarea unilaterala de vointa a unei persoane, adresata unei persoane determinate sau publicului, prin care se lanseaza, cu sau fara termen, propunerea de a incheierea un anumit contract, in conditiile determinate prin aceasta.

2.1.3. Conditiile ce trebuie sa le indeplineasca oferta

Fiind o manifestare unilaterala de vointa, adica o exteriorizare a vointei interne, oferta de a contracta trebuie sa intruneasca toate cerintele generale ale consimtamantului si unele cerinte specifice, determinate de imprejurarea ca aceasta reprezinta punctul initial al incheierii contractului¹⁷⁷.

Fata de aceasta realitate, oferta de a contracta trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

sa fie o manifestare de vointa care sa provina, in cazul persoanei fizice, de la o persoana cu discernamant, si in cazul persoanei juridice, de la un reprezentant legal al acesteia;

sa fie o manifestare de vointa reala, serioasa, neviciata si cu intentia de a angaja din punct de vedere juridic, deoarece un contract incheiat iocandi causa (din gluma) sau din simpla curtoazie este nul;

sa fie ferma, adica sa exprime o propunere care, prin accep­tarea ei pura si simpla, sa conduca la incheierea contractului in conditiile stipulate in continutul acesteia. Spre exemplu, nu este ferma oferta in cazul careia, spre exemplu, pentru instrainarea unui bun, instrainatorul isi rezerva dreptul de a modifica propunerea de pret;

oferta sa fie neechivoca, adica sa exprime fara dubii intentia ofertantului de a se angaja juridic prin simpla ei acceptare. Nu indeplineste aceasta cerinta oferta care, in opinia noastra, lasa loc de incertitudine, deoarece este imprecisa sau incompleta in privinta autorului, obiectului si continutului acesteia. Spre exemplu, este vorba despre o oferta echivoca de.vanzare, expunerea unui bun in vitrina unui magazin fara sa aiba afisat pretul de vanzare, deoarece se creeaza confuzie cu alte operatiuni, cum ar fi cele de reclama sau publicitate;

sa fie precisa si completa, adica sa cuprinda toate
elementele necesare care, in ipoteza unei acceptari pure si simple,
conduce la incheierea valabila a contractului. Dupa cum s-a afirmat
mai sus, in opinia noastra, oferta, daca este imprecisa sau
incompleta, este si echivoca.

in viitoarea reglementare, potrivit art. 921 din Proiect, oferta de a contracta trebuie sa cuprinda elementele esentiale ale contractului si sa reflecte intentia ofertantului de a se obliga in cazul acceptarii.

2.1. Obligativitatea ofertei

a. Preliminarii

Este de notorietate faptul ca actualul Cod civil reprezinta legea generala sau dreptul comun in raport cu Codul comercial¹⁷⁸, iar acesta, la randul lui si pe cale de consecinta, este, in ultima analiza, o lege speciala fata de primul. in acest sens, sunt lipsite de echivoc dispozitiile art. 1 C.com., conform carora in comert se aplica legea de fata (alin. 1) si acolo unde ea nu prevede se aplica Codul civil (alin. 2). Drept urmare, raportul dintre normele Codului civil si cele ale Codului comercial este guvernat de principiile generalis lex specialibus non derogat si specialia generalibus derogant.

Pentru a respecta acest raport legal, eventualele lacune ale Codului comercial sunt complinite cu ajutorul normelor Codului civil. Reciproca insa este exclusa fiindca, cu valoare de principiu, o lege speciala, fiind derogatorie de la dreptul comun, este de stricta interpretare si aplicare. Daca am admite ca unele dispozitii ale Codului comercial pot fi folosite pentru a fundamenta juridic unele solutii din materie civila, ar trebui sa fim de acord, evident inadmisibil, ca acesta este, in raport cu Codul civil, in acelasi timp, atat o lege speciala, cat si o lege generala.

in opinia noastra, fundamentarea juridica a unor solutii din materia dreptului civil cu ajutorul unor norme juridice stabilite pentru materia comerciala nu poate fi justificata nici prin analogia legi?⁷⁹ (ubi eadem est legis ratio, ibi eadem est legis dispositio), deoarece extensia analogica a unei norme juridice este admisibila daca in discutie se afla raporturi sociale care sunt nu numai asemanatoare, dar si de aceeasi natura.

Contrar acestei realitati juridice, in lipsa unor norme exprese din Codul civil, doctrina motiveaza juridic diferite aspecte legate de formarea contractului civil, cum ar fi obligativitatea ofertei de a contracta sau momentul incheierii contractului civil, de regula, prin unele dispozitii ale Codului comercial.

in incercarea de a canaliza, sub acest aspect, lucruiile in fagasul lor normal, in cele ce urmeaza ne vom stradui sa identificam in principiile fundamentale ale dreptului civil, si daca va fi cazul in cele fundamentale ale dreptului roman¹⁸⁰, argumentele juridice

ELEMENTE DE DREPT PUBLIC SI PRIVAT

pentru cele doua probleme generate de formarea contractului civil¹⁸¹.

in opinia noastra, problema, chiar daca pare esentialmente teoretica isi poate dezvalui importanta practica mai ales in caz de litigiu, deoarece atat partile litigante, cat si instanta de judecata sunt obligate de lege sa-si motiveze, nu numai in fapt, dar si in drept pretentiileT², respectiv hotarareaT³. Neindoielnic, este suficient de lesnicios de inlaturat o motivare in drept care ignora raportul firesc ce exista intre normele juridice generale si cele speciale. Astfel, spre exemplu, o hotarare, prin care instanta de judecata ar admite cererea de repunere a reclamantului in termenul de acceptare a ofertei pentru incheierea unui contract civil, motivata pe dispozitiile art. 35 alin. 1 C.com.¹⁸⁴, ar fi data, in opinia noastra, cu aplicarea gresita a legii, deoarece, pe' de o parte, este folosita o norma juridica straina de natura civila a litigiului, si pe de alta parte, este extinsa, pe calea analogiei legii, aplicarea unei norme juridice speciale, de stricta interpretare si aplicare, la o ipoteza generala.

b. Motivarea juridica din doctrina

Problema obligativitatii ofertei se pune numai pentru intervalul de timp cuprins intre lansarea acesteia si acceptarea ei, deoarece, dupa acceptare avem de a face cu un contract deja format, in privinta caruia va fi incident principiul inscris in art. 969 C.civ.

Aceasta problema se pune, de asemenea, numai in ipoteza in care intre lansarea ofertei si acceptarea ei exista un interval de timp, determinat, dupa caz, fie de faptul ca s-a stabilit un termen pentru acceptarea ei ori ofertantul si destinatarul nu sunt fata in fata la incheierea contractului.

Evident, nu se pune o astfel de problema atunci cand ofertantul si destinatarul se afla fata in fata, iar oferta lansata este acceptata imediat si fara rezerve de catre destinatar. Practic, in aceasta ipoteza, oferta si acceptarea ei se convertesc instantaneu in contractul incheiat.

De principiu, se pune problema daca oferta adresata unei persoane determinate absente, dupa ce a fost lansata si a ajuns la destinatar, inainte ca acceptarea sa fi fost adusa la cunostinta ofertantului, da nastere vreunei obligatii in sarcina ofertantului si, in caz de raspuns afirmativ, care este temeiul juridic al acestei obligatii.

Unii autori, constatand ca in Codul civil nu exista un text expres, care sa solutioneze aceasta problema, recurgand la interpretarea prin analogie si extensiva a dispozitiilor art. 35 alin. 1 C.com.¹⁸⁵, au concluzionat ca, si in materia formarii contractului civil, se impune mentinerea ofertei pe durata de timp hotarata de ofertant sau, in lipsa, intr-un termen necesar, in raport cu natura contractului, pentru ca destinatarul ei sa delibereze si sa se pronunte asupra propunerii ofertantului¹⁸⁶.

Alti autori¹⁸⁷, confruntati cu aceeasi problema, folosindu-se de prevederile art. 37 teza 1 C.com., concluzioneaza ca si in domeniul

formarii contractului civil, atata timp cat oferta nu a fost acceptata, ea poate fi revocata unilateral de catre cel ce a facut-o, insa cu distinctiile ce rezulta din imprejurarea ca oferta este facuta unei persoane prezente sau uneia absente si, in acest din urma caz, daca s-a stabilit sau nu un termen de acceptare¹⁸⁸.

Pentru ipoteza analizata, fiind de acord cu concluzia unanima a doctrinei, conform careia ofertantul isi poate retrage unilateral oferta numai daca destinatarul nu s-a pronuntat in legatura cu ea in termenul stabilit sau, in lipsa, intr-un termen rezonabil, nu putem insa accepta ca temei legal al acestei solutii dispozitiile Codului comercial, indiferent daca acestea sunt cele ale art. 35 alin. 1¹⁸⁹ sau ale art. 37 teza 1¹⁹⁰, deoarece astfel dispozitii legale consacrate pentru o materie speciala ar trebui sa se aplice intr-o materie generala.

Deci, urmeaza sa identificam in domeniul dreptului civil argu­mentele juridice care sa impuna ofertantului, in ipoteza analizata, obligatia de a mentine oferta in termenul stabilit sau intr-un termen rezonabil.

in opinia noastra, aceste argumente trebuie cautate chiar in cerintele pe care doctrina si jurisprudenta le-au identificat pentru valabilitatea ofertei, cerinte care in mare parte sunt fundamentate pe unele principii generale de drept sau ale dreptului civil.

Unanim este admis in doctrina ca oferta de a contracta, printre altele, trebuie sa fie ferma, adica sa fie facuta cu intentia de a contracta¹⁹¹, si nicidecum din simpla curtoazie sau iocandi causa.

Intentia de angajare juridica se deduce si din faptul ca oferta trebuie sa reprezinte o manifestare de vointa constienta, reala, neviciata, sincera, serioasa si onesta¹⁹². De asemenea, intentia de angajare juridica mai presupune consecventa, stabilitate si absenta fraudei.

Pe de alta parte, retragerea surprinzatoare sau intempestiva a ofertei, adica fara motive temeinice¹⁹³, dupa ce aceasta a ajuns la cunostinta destinatarului, inainte de a se scurge termenul de acceptare stabilit sau fara a lasa acestuia suficient ragaz pentru a o analiza si a se pronunta in legatura cu ea, denota, dupa caz, fie indecizia sau neseriozitatea ofertantului ori, mai grav, intentia de a-l pagubi pe destinatar, dar in ambele ipoteze reaua lui credinta, adica exercitarea abuziva a dreptului de retractare.

in opinia noastra, obligativitatea de mentinere a ofertei in termenul stabilit sau intr-un termen rezonabil are ca temei de fapt vointa exprimata a ofertantului de a se angaja juridic, iar ca temei

de drept principiul bunei-credinte , inscris in art. 57 din Constitutie si in numeroase texte din Codul civil¹⁹⁵.

Facem precizarea ca art. 970 alin. 1 C.civ. dispune ca conven­tiile trebuie executate cu buna-credinta. Se poate constata insa ca acest text legal nu poate fi incident in cazul problemei abordate, intrucat are in vedere un moment ulterior incheierii contractului, adica cel al executarii lui.

De fapt, in consens cu cele argumentate mai sus, Proiectul, prin art. 909, preconizeaza obligarea expressis verbis a partilor contractante sa actioneze cu buna-credinta atat la incheierea contractului, cat si pe timpul executarii sale. Mai mult, prin art. 926 se preconizeaza instituirea raspunderii civile a ofertantului pentru prejudiciul cauzat prin revocarea ofertei inaintea expirarii termenului stabilit pentru acceptare.

Facem precizarea ca Proiectul, prin art. 924, implicit, stabileste momentul pana la care poate fi revocata oferta si acceptarea. Astfel, potrivit art. 924, oferta si acceptarea nu produc efecte daca revocarea ajunge la cunostinta celeilalte persoane anterior ori concomitent cu actul revocat. In cazul- ofertei adresata publicului, pentru ca revocarea sa produca efecte, art. 925 din Proiect pune conditia ca aceasta sa fie facuta in aceeasi forma cu oferta sau intr-o modalitate care permite sa fie cunoscuta in masura in care a fost cunoscuta oferta insasi.

c. Efectele retragerii intempestive a ofertei

Fata de aceasta situatie de fapt si de drept, va trebui sa constatam ca retragerea ofertei, dupa caz, inainte de implinirea termenului de acceptare, respectiv inaintea scurgerii termenului rezonabil, este de natura sa determine angajarea raspunderii civile a ofertantului fata de destinatar, daca, evident, acesta reuseste sa probeze ca a suferit, ca urmare a retragerii intempestive a ofertei, un prejudiciu. Neindoielnic, ne aflam in domeniul raspunderii civile

delictuale, adica in ipoteza prevazuta de art. 998 C.civ., adica in aceea in care orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara (s.n.)¹⁹⁶.

in opinia noastra, din punct de vedere juridic, este exclusa angajarea raspunderii civile contractulale pentru simplul si evidentul motiv ca nu exista inca un contract legal format, deoarece cele doua vointe inca nu s-au intalnit, adica lipseste consimtamantul partilor, una din conditiile esentiale pentru validitatea contractului stipulate de art. 948 pct. 2 C.civ.

Tot la fel, nu poate fi angajata raspunderea contractuala nici in ipoteza in care destinatarul a acceptat oferta, dar inainte ca aceasta sa ajunga la cunostinta ofertantului, el, adica ofertantul, a retras-o. Se impune aceasta precizare, intrucat, nici in acest caz contractul inca nu este format, deoarece, dupa cum vom dezvolta intr-o subsectiune viitoare, momentul incheierii contractului este momentul in care acceptarea ofertei de catre destinatar a ajuns la cunostinta ofertantului. Atata vreme cat cele doua vointe inca nu s-au intalnit, ne aflam intr-o faza precontractuala si, pe cale de consecinta, raspunderea civila a partii aflate in culpa va fi tot extracontractuala, adica, de fapt si de drept, delictuala¹⁹⁷. in aceasta ipoteza, in opinia noastra, instanta de judecata, chiar cu titlu de reparatie in natura, nu ar putea sa dea o hotarare care sa tina loc de contract, deoarece, pur si simplu, contractul nu a existat in fapt, intrucat cele doua vointe nu s-au intalnit¹⁹⁸. Chiar daca solutia pare formala, reparatia in natura ar putea sa constea, in acest caz, in punerea ofertantului in situatia de a cunoaste acceptarea si, pe cale de consecinta, numai daca este cazul, in obligarea acestuia la inche­ierea contractului¹⁹⁹.

2.1.5. Oferta si antecontractul sau promisiunea de a contracta

a. Aspecte generale

Oferta nu trebuie confundata cu antecontractul sau promisiunea de a contracta.

Dupa cum just s-a exprimat doctrina, oferta de a contracta este un act juridic de esenta unilaterala, iar antecontractul este un act juridic bilateral, ce are la baza un acord de vointa²⁰⁰.

Antecontractul se poate prezenta in doua ipostaze²⁰¹, si anume:

ca promisiune unilaterala de a contracta;

ca promisiune bilaterala de a contracta.

b. Promisiune unilaterala de a contracta

Promisiunea unilaterala de a contracta se particularizeaza prin aceea ca numai una dintre parti isi asuma obligatia de a contracta, in acest caz, promitentul isi asuma o obligatie de a face, iar cealalta parte are un drept de optiune de a contracta sau nu.

in ipoteza in care beneficiarul promisiunii opteaza pentru con­tractare, iar promitentul nu-si respecta promisiunea si refuza sa mai contracteze, beneficiarul este in drept sa pretinda daune-interese.

Sub aspectul naturii juridice, promisiunea unilaterala de a con­tracta este un antecontract unilateral, deoarece genereaza obligatii numai in sarcina promitentului. Daca in schimbul dreptului de optiune ce i se confera beneficiarul se obliga la plata unei sume de bani, promisiunea unilaterala de a contracta se converteste intr-un antecontract sinalagmatic.

Dovada promisiunii unilaterale de a contracta se face conform regulilor generale aplicabile in materia probatiunii drepturilor de creanta²⁰², chiar daca contractul, care urmeaza a se incheia in temeiul acesteia, ar fi un contract solemn, deoarece, dupa cum s-a precizat mai sus, obligatia nascuta din aceasta este o obligatie de a face.

Obligatia promitentului, generata de promisiunea unilaterala de a contracta, se stinge, dupa caz, la expirarea termenului prestabilit prin conventia partilor sau, in lipsa unui astfel de termen, la implinirea termenului general de prescriptie, care incepe sa curga din ziua perfectarii conventiei intre parti.

c. Promisiunea bilaterala de a contracta

Promisiunea sinalagmatica de a contracta se particularizeaza prin aceea ca ambele parti se obliga reciproc sa incheie impreuna, in viitor, un contract in anumite conditii. in acest caz, oricare dintre parti poate cere obligarea celeilalte parti la incheierea contractului.

Chiar daca promisiunea bilaterala de a contracta este, in esenta ei, sinalagmatica nu trebuie, totusi, identificata cu contractul propriu-zis, deoarece contractul urmeaza sa se incheie tocmai in temeiul acesteia.

Aceasta promisiune nu se confunda nici cu oferta, deoarece, in timp ce oferta este un act unilateral, ea materializeaza, de fapt si de drept, intalnirea a doua vointe. Promisiunea bilaterala de a con­tracta nu se confunda cu oferta si fiindca aceasta nu devine caduca prin decesul promitentului sau incapacitatea acestuia. Altfel spus, decesul sau incapacitatea promitentului nu stinge obligatia de a contracta.

Atunci cand contractul proiectat comporta, pentru validitatea lui, indeplinirea anumitor conditii imperativ stabilite de lege, cum ar fi, spre exemplu, forma solemna, obligatia de a incheia contractul, asumata de ambele parti, presupune si respectarea acestor conditii.

Obligatia de a incheia contractul fiind doar o obligatie de a face pentru ambele parti, nerespectarea ei este susceptibila sa genereze numai dreptul de a pretinde, de catre partea interesata, daune-interese. Astfel, spre exemplu, daca, in cazul unei promisiuni de vanzare-cumparare, promitentul-vanzator nu-si respecta obligatia ce-i revine si vinde lucrul altei persoane, beneficiarul promisiunii de vanzare nu poate pretinde predarea lucrului, deoarece prin efectul antecontractului de vanzare-cumparare el nu a devenit proprietarul acestuia, iar vanzarea ce a fost perfectata cu alta persoana, sub rezerva fraudei, este o vanzare valabila.

In schimb, daca lucrul promis se mai gaseste inca in patri­moniul promitentului vanzator si nu exista impedimente legale ca obligatiile asumate de parti prin promisiunea de vanzare-cumparare sa fie executate in natura, la cererea partii interesate, instanta de

judecata va putea da o hotarare care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare.

Hotararea judecatoreasca, data in conditiile prezentate, are caracter constitutiv de drepturi si, in temeiul acesteia, opereaza transferul proprietatii de la vanzator la cumparator pe data ramanerii ei irevocabile²⁰³. Aceasta solutie isi are temeiul juridic in dispozitiile art. 1073, conform carora debitorul are dreptul de a dobandi indepli­nirea exacta a obligatiei, si in caz contrar, are dreptul la dezdaunare. De asemenea, solutia se impune si prin rigorile principiului execu­tarii in natura si intocmai a obligatiilor, precum si cel al repararii in natura a pagubelor²⁰

2.1.6. Caducitatea ofertei

Caducitatea, in general, inseamna ineficacitatea unui act juridic datorata survenirii unui eveniment ulterior acelui act si independent de vointa partilor, care impiedica producerea efectelor sale.

Principalul efect al caducitatii ofertei consta in faptul ca determina lipsirea de efecte a acceptarii, chiar daca este facuta in termen. Caducitatea produce efecte retroactive, care urca pana in momentul lansarii ofertei. Altfel spus, in caz de caducitate, se considera retroactiv ca oferta nici nu a existat.

in materie contractuala nu exista un text cu valoare de principiu, care sa reglementeze caducitatea actului juridic. Sunt insa regle­mentate unele ipoteze de caducitate a diferitor acte juridice. Spre exemplu, art. 924 C.civ. reglementeaza caducitatea legatului, statu­and ca orice dispozitie testamentara devine caduca, cand acela in favoarea caruia a fost facut a murit inaintea testatorului sau art. 814

alin. 2 C.civ. reglementeaza implicit caducitatea donatiei, daca actul de acceptare este anterior mortii celui ce daruieste.

Doctrina, de regula, invoca dispozitiile art. 814 alin. 2 C.civ. ca temei juridic si pentru caducitatea acceptarii ofertei, fara insa sa prezinte o motivare a acestei teze²⁰⁵.

Decesul sau incapacitatea ofertantului sunt intr-adevar eveni­mente care determina caducitatea ofertei, dar temeiul juridic al acesteia, in lipsa unui text expres valabil pentru intreaga materie contractuala, va trebui cautat in principiile dreptului civil.

Decesul determina incetarea calitatii de subiect de drept a ofertantului si, la fel ca si incapacitatea lui, face imposibila luarea de catre acesta la cunostinta despre acceptare. Deci, se ajunge intr-o imposibilitate faptica de intalnire a celor doua vointe, adica de realizare a consimtamantului partilor si, drept urmare, de incheiere a contractului. in ultima instanta, in caz de caducitate, ofertantul ajunge in imposibilitate de a contracta, deoarece, fie ca a disparut ca subiect de drept, fie ca a devenit incapabil. Privite astfel lucrurile, este evident faptul ca dispozitiile art. 948 pct. 2 C.civ., care preved consimtamantul partilor ca o conditie esentiala a contractului si ale art. 950 pct. 2 C.civ., care-i declara incapabili de a contracta pe interzisi, pot constitui temei de drept si pentru caducitatea ofertei, intr-o interpretare a fortiori, in opinia noastra, textul art. 950 pct. 2 C.civ. poate fi folosit si pentru ipoteza decesului ofertantului.

2.2. Acceptarea ofertei

2.2.1. Definitia si formele acceptarii

Acceptarea ofertei de a contracta reprezinta manifestarea unilaterala de vointa a destinatarului ofertei prin care acesta isi exprima acordul cu oferta primita si, pe cale de consecinta, cu incheierea contractului in conditiile stabilite prin oferta.

Acceptarea ofertei reprezinta cea de a doua latura a consim­tamantului, adica a consensului. Acceptarea poate fi expresa sau tacita.

Va fi tacita acea acceptare care rezulta din anumite imprejurari, gesturi sau atitudini ale destinatarului, cum ar fi, spre exemplu, executarea de catre acceptant a obiectului ofertei. Oricum, si in ipoteza acceptarii tacite, intentia destinatarului de a se angaja juridic trebuie sa fie neechivoca, adica sa fie certa, fiindca qui tacet cum loqui consentire videtur (cine tace se pare ca este de acord) nu reflecta in toate imprejurarile intentia persoanei de a se obliga juridic.

in opinia noastra, nu trebuie sa se faca confuzie intre acceptarea tacita si tacerea propriu-zisa a destinatarului. Acceptarea tacita este o acceptare in cazul careia vointa de angajare juridica rezulta neindoielnic din diferite acte sau fapte ale destinatarului, iar tacerea propriu-zisa inseamna lipsa oricarei reactii din partea acestuia dupa primirea ofertei²⁰⁶.

Mai facem precizarea ca, in ipoteza in care legea sau ofertantul au stabilit anumite cerinte speciale de validitate sau de forma pentru acceptare, pentru ca aceasta sa produca consecinte juridice, este necesara respectarea cerintelor respective.

in viitoarea reglementare, in art. 922 din Proiect se prevede expressis-verbis ca acceptarea poate fi si tacita, dar numai daca legea, obiceiul sau relatiile contractuale o permit.

2.2.2. Conditiile pe care trebuie sa le intruneasca acceptarea

intocmai ca si oferta, acceptarea trebuie sa intruneasca urma­toarele cerinte:

sa fie reala, constienta, neviciata, serioasa si facuta cu intentia de angajare juridica;

sa fie ferma;

sa fie neechivoca;

In doctrina se sustine ca tacerea poate insemna acceptare in urmatoarele imprejurari: cand legea da tacerii o astfel de semnificatie. in acest sens, exemplul tipic este cel oferit de art. 1437 C.civ (tacita reinchiriere); cand partile au convenit anterior, ca tacerea destinatarului sa echivaleze acceptare. Solutia, in opinia noastra, este fireasca, incadrandu-se in posibilitatile conferite partilor de libertatea de a contracta; cand oferta este facuta exclusiv in interesul destinatarului. Exprimam rezerve fata de aceasta din urma teza, deoarece, de principiu, nimeni nu poate sa dobandeasca obligatii sau drepturi prin vointa altei persoane. De fapt, legislatia civila ne ofera suficiente exemple de acte gratuite pentru care legea pune expres conditia acceptarii lor de catre cel gratificat, chiar daca acceptarea este tacita. Evocam, cu titlu de exemplu, acceptarea donatiei (art. 814 si urm. C.civ.) si acceptarea mostenirii (art. 686 si urm. C.civ.).

sa fie precisa si completa;

in plus, acceptarea trebuie sa fie pura si simpla, deoarece, in caz contrar, constituind o contraoferta, relanseaza procesul precon-tractual²⁰⁷.

Acceptarea trebuie sa intervina inainte ca oferta sa fi devenit caduca ori sa fi fost revocata. in ipoteza in care partile au stabilit un termen pentru acceptare, iar acesta a fost depasit, in opinia noastra, principiul libertatii contractuale da posibilitatea ofertantului sa dea eficienta juridica si unei astfel de acceptari.

in sfarsit, daca oferta a fost adresata unei anumite persoane, acceptarea trebuie sa reprezinte manifestarea de vointa a persoanei respective, iar daca a fost adresata publicului, acceptarea poate proveni de la orice persoana care indeplineste conditiile pentru a incheia contractul respectiv.

2.3. Momentul si locul incheierii contractului

Aspecte generale

Momentul Incheierii contractului este momentul in care oferta se intalneste cu acceptarea sau altfel spus acest moment mar­cheaza realizarea acordului de vointa, adica a consimtamantului.

Determinarea acestui moment urmeaza a se face in functie de trei ipoteze, si anume²⁰⁸:

ofertantul si acceptantul se afla unul in prezenta celuilalt;

contractul se incheie prin telefon;

ofertantul si acceptantul nu se afla in acelasi loc, iar con­tractul se incheie prin corespondenta.

Avand in vedere faptul ca ofertantul si destinatarul ofertei, care se afla fata in fata, au posibilitatea sa comunice nemijlocit, fara a face apel la mijlocirea corespondentei, momentul incheierii contrac­tului, in aceasta ipoteza, este chiar momentul in care se realizeaza acordul de vointa. Tot la fel se considera incheiat si contractul in cazul caruia partile comunica prin intermediul telefonului.

Neindoielnic, dat fiind principiul autonomiei de vointa, si in aceste ipoteze, partile au posibilitatea sa considere contractul ca fiind incheiaHntr-un alt moment.

incheierea contractului prin corespondenta

Datorita decalajului in timp dintre oferta si acceptare, determinat de imprejurarea ca ofertantul si acceptantul, neaflandu-se fata in

fata la momentul in care primul propune oferta, iar cel de-al doilea o accepta, comunica prin intermediul corespondentei, face ca pro­blema momentului incheierii contractului sa se puna intr-un chip deosebit, in comparatie cu primele doua ipoteze mentionate.

Si in acest caz, momentul incheierii contractului este, evident, momentul in care vo[nta ofertantului se intalneste concordant cu vointa destinatarului. in concret, acest moment este acela in care acceptarea ofertei de catre destinatar ajunge efectiv la cunostinta ofertantului. De fapt, aceasta solutie se incadreaza in teza doctrinara numita sistemul informari?⁰⁹.

in dreptul civil roman, in prezent, nu exista un text expres, cu valoare de principiu, care sa consfinteasca acest sistem pentru contractul civil in general. Totusi, solutia se impune, deoarece contractul fiind potrivit art. 942 C.civ. un acord de vointa intre doua s-au mai multe persoane, pentru realizarea si certitudinea existentei acestui acord, este absolut necesar ca vointa ofertantului si a destinatarului sa se intalneasca, adica sa se converteasca in consimtamant si sa se realizeze astfel conditia esentiala stipulata de art. 948 pct. 2 C.civ.

Reiteram faptul ca in materie comerciala, in aplicarea dispozi­tiilor art. 942 C.civ., prin art. 35 alin. 1 C.com., contractul sinalagmatic intre persoane indepartate se considera ca este incheiat numai atunci cand acceptarea a ajuns la cunostinta propuitorului in termenul hotarat.

Pentru a nu determina supradimensionarea lucrarii, semnalam doar faptul ca in doctrina sunt prezentate si alte trei sisteme (teorii) in legatura cu momentul incheierii contractului, si anume: Sistemul emisiunii sau al declaratiunii, in cadrul caruia, pornindu-se de la dispozitiile art. 1533 alin. 2 C.civ., se considera incheiat contractul chiar in momentul in care destinatarul ofertei si-a manifestat acordul cu oferta primita. Acest sistem nu poate fi primit, deoarece, pe de o parte, este transformata nejuridic in dreptul comun o norma speciala de stricta interpretare si aplicare, si pe de alta parte, este nesocotit principiul egalitatii partilor contractante, deoarece momentul incheierii contractului este lasat la discretia destinatarului; Sistemul expedierii, in cadrul caruia se considera drept moment al incheierii contractului momentul in care destinatarul a expediat catre ofertant acceptarea ofertei. Si acest sistem ofera posibilitatea de nesocotire a principiului egalitatii, intrucat destinatarul poate oricand, pana la ajungerea acceptarii la destinatie, sa si-o retraga; Sistemul receptiei, in cazul caruia contractul este considerat incheiat in momentul in care acceptarea a ajuns la ofertant, indiferent de faptul ca ofertantul a luat sau nu la cunostinta de cuprinsul lui. Sistemul este considerat rational. Critica, mai mult teoretica, ce i se poate aduce, consta in aceea ca contractul este considerat incheiat chiar daca nu exista certitudine ca ofertantul a luat la cunostinta efectiv despre acceptare. Pentru o prezentare a acestor sisteme, a se vedea: C. Statescu si C. Barsan, op.cit., p. 51; L. Pop, op.cit., pp. 48-50.

De asemenea, acest sistem este consacrat si de art. 84 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat²¹⁰, in cazul contractelor cu element de extrane­itate, adica atunci cand partile au domiciliul sau sediul in state diferite.

Evident, aceste reguli nu se aplica in situatia in care legea sau partile au stabilit un alt moment sau un alt loc de incheiere a contractului.

in viitoarea reglementare, aceasta regula va fi consacrata expressis-verbis. Astfel, in temeiul art. 920 alin. 1 din Proiect, contractele se vor considera incheiate in momentul si in locul in care ofertantul ia cunostinta despre acceptare. De la aceasta regula de drept comun, alin. 2 va institui si o exceptie. Astfel, daca accep­tarea nu va fi ceruta ori nu va fi necesara potrivit naturii afacerii sau obiceiurilor, contractul se va considera incheiat in locul si momentul inceperii executarii acestuia. Acceptantul va fi obligat, in aceasta ipoteza, sa comunice de indata ofertantului inceperea executarii.

Mai mult, dupa cum am mai precizat, in viitoarea reglementare, prin art. 928 din Proiect, oferta, acceptarea sau revocarea, precum si orice instiintare sau declaratie va fi prezumata a fi cunoscuta din momentul in care va ajunge la destinatar, afara numai daca se va dovedi ca nu a luat la cunostinta de ele din motive ce nu-i vor fi imputabile.

Practic, in viitoarea reglementare se va realiza, in opinia noastra, o imbinare a sistemului receptiunii cu cel al informarii.

Determinarea momentului incheierii contractului prezinta impor­tanta practica sub mai multe aspecte, dintre care, exempli gratia, le evocam pe cele ce urmeaza²¹¹:

in raport cu momentul incheierii contractului se apreciaza posibilitatea de revocare si de caducitatea a ofertei, precum si, pe cale de consecinta, de lipsire de efecte a acceptarii;

viciile de consimtamant si, in general, cauzele de nulitate sau de anulabilitate se analizeaza in raport cu acest moment. Astfel, aceste cauze trebuie sa existe cel mai tarziu pana in momentul incheierii contractului. Daca, spre exemplu, disproportia vadita intre prestatiile partilor contractante a aparut dupa momentul incheierii

contractului nu ne mai aflam in prezenta unei leziuni, ci in prezenta impreviziunii, imprejurare ce da posibilitatea partii contractante sa ceara revizuirea contractului, adica reechilibrarea prestatiilor;

momentul incheierii contractului intereseaza si sub aspectul legii aplicabile contractului. Astfel, contractul va fi supus legii aflate in vigoare la data incheierii acestuia²¹². Se impune aceasta con­cluzie, deoarece in sistemul de drept civil roman aplicarea in timp a legilor este supusa principiului neretroactivitatii²¹³ si principiului aplicarii imediate a legii noi²¹⁴;

efectele contractului se produc, ca regula generala, incepand din momentul incheierii acestuia. De aici decurge si consecinta ca, daca nu s-a prevazut altfel, in cazul contractelor translative de drepturi reale, dreptul si, deci riscurile se transmit din acest moment catre dobanditor. in acest sens, cu titlu general, potrivit art. 971 C.civ., in contractele ce au de obiect translatia proprietatii sau unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimtamantului partilor si lucrul ramane in rizico-pericolul²¹⁵ dobanditorului, chiar si atunci cand nu i s-a facut traditiunea lucrului, in materia contractului de vanzare-cumparare, acest principiu este particularizat de art. 1295 alin. 1 C.civ., conform caruia vinderea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator, in privinta vanzatorului, indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul inca nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat. Aceeasi regula se aplica in materie de schimb²¹⁶ si in materie de antrepriza²¹⁷;

ELEMENTE DE DREPT PUBLIC SI PRIVAT

momentul incheierii contractului intereseaza si sub aspectul calcului termenelor de prescriptie, intrucat, in temeiul art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva²¹⁸, in obligatiile care urmeaza sa se execute la cererea creditorului, precum si in acelea al caror termen de executare nu este stabilit, prescriptia incepe sa curga de la data nasterii raportului de drept. Practic, daca partile contractante nu au stabilit un anumit termen pentru executarea prestatiilor ce fac obiectul contractului, termenul de prescriptie extinctiva incepe sa curga de la data incheierii contractului. Daca contractul este afectat de vicii de consimtamant, vor fi incidente dispozitiile art. 9 din Decretul nr. 167/1958. in concret, potrivit art. 9 alin. 1 din acest act normativ, prescriptia dreptului la actiune in anularea unui act juridic pentru violenta, incepe sa curga de la data cand aceasta a incetat. in schimb, in temeiul art. 9 alin. 2, in caz de viclenie ori eroare sau in celelalte cazuri de anulare, prescriptia incepe sa curga de la data cand cel indreptatit, reprezentantul sau legal sau persoana chemata de lege sa-i incuviinteze actele, a cunoscut cauza anularii insa cel mai tarziu de la implinirea a 18 luni de la data incheierii actului;

de regula, momentul incheierii contractului determina si locul incheierii acestuia, fiindca si nasterea acestuia, ca act juridic, se produce inevitabil nu numai intr-un anumit moment, ci si intr-un anumit loc;

in ipoteza in care oferta este adresata mai multor persoane nedeterminate, momentul incheierii contractului, determinat de prima acceptare primita, face ca acceptarile ulterioare sa ramana fara efect.

2.3.3. Locul incheierii contractului

Dupa cum s-a subliniat anterior, momentul incheierii contrac­tului constituie criteriul in raport cu care se determina si locul incheierii acestuia.

Acesta este de fapt si motivul pentru care sistemul adoptat pentru a determina momentul incheierii contractului influenteaza decisiv si stabilirea locului de incheiere a contractului.

in cazul contractelor cu element de extraneitate, in temeiul art. 79 alin. 2 din Legea nr. 105/1992, text puternic influentat de sistemul receptiunii, in ipoteza in care partile contractante, aflate in

Decretul nr. 167/1958 a fost publicat in Buletinul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 11 din 15 iulie 1960. state diferite, au negociat prin schimb de scrisori, telegrame sau telefon, contractul se considera incheiat in tara domiciliului sau sediul partii de la care a pornit oferta ferma de contractare ce a fost acceptata.

Oricum, in lipsa de dispozitie legala sau de intelegere contrara a partilor, locul incheierii contractului va fi acolo unde cele doua vointe s-au intalnit²¹⁹.

In situatia in care contractul se incheie intre persoane prezente, aflate fata in fata, locul, in lipsa de stipulatie contrara, va fi chiar acela in care se gasesc partile la data realizarii acordului lor de vointa. Tot la fel, in cazul in care contractul este incheiat prin telefon, locul va fi acela unde se afla ofertantul.

Deci, daca contractul se incheie prin corespondenta, in sistemul receptiei, locul incheierii contractului este localitatea in care se afla ofertantul si unde i s-a adresat corespondenta. De regula, acest loc este localitatea in care se afla domiciliul persoanei fizice sau sediul persoanei juridice, dar partile pot conveni si asupra unui alt loc pentru primirea corespondentei. in acest sens, spre exemplu, sunt dispozitiile art.-93 C.pr.civ. referitoare la domiciliul ales²²⁰.

Locul incheierii contractelor unilaterale este acolo unde accep-tantul a primit oferta sau, daca se incheie prin telefon, locul de unde vorbeste destinatarul ofertei.

in ipoteza de exceptie, in care nu este necesara acceptarea ofertei, locul incheierii va fi considerat ca fiind locul in care se afla domiciliul sau sediul destinatarului la data primirii ofertei.

Contractele solemne se incheie la locul unde s-au indeplinit formalitatile prevazute de lege pentru validitatea lor. Daca acestea imbraca forma inscrisului autentic, acest loc este acolo unde con­tractul a fost autentificat²²¹, iar daca, in executarea in natura a promisiunii bilaterale de a contracta, in cauza s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca care tine loc de contract, locul incheierii acestuia este locul unde se afla sediul instantei care s-a pronuntat asupra fondului si a investit hotararea judecatoreasca cu formula executorie ²².

in doctrina, majoritatea autorilor sustin ca locul incheierii contractului prezinta importanta mai ales din punct de vedere al dreptului international privat, deoarece acest loc poate determina legea aplicabila in caz de conflict de legi in spatiu, daca contractul contine un element de extraneitate²²³.

in realitate, locul incheierii contractului poate constitui element de extraneitate si, in temeiul art. 1 si urm. din Legea nr. 105/1992, va determina calificarea contractului civil ca fiind de drept international privat²²⁴, caz in care contractul va fi carmuit de legea indicata de normele conflictuale din materie contractuala.

De asemenea, in doctrina²²⁵ se sustine ca locul incheierii con­tractului prezinta importanta in ceea ce priveste instanta competenta sa solutioneze litigiile ce ar putea sa apara intre contractanti²²⁶.

3. Forta obligatorie a contractului intre partile contrac­tante

3.1. Notiuni introductive

Principiul fortei obligatorii a contractului este consacrat, intr-o formulare devenita celebra, de art. 969 alin. 1 C.civ., conform careia conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante (s.n.). '

Textul art. 969 alin. 1 C.civ. este, in fapt, o traducere a art. 1134 din Codul civil francez.

Prin expresia conventiile legal facute trebuie sa intelegem ca textul nu da putere de lege oricarei conventii, ci numai acelora care sunt incheiate cu respectarea dispozitiilor imperative ale legii, adica nu sunt afectate de nulitate²²⁷.

Expresia au putere de lege isi are originea in formularea energica tiennent lieu de loi, preluata de redactorii Codului civil francez de la renumitul jurisconsult Domat. Prin aceasta expresie se intelege faptul ca fiecare parte contractanta este obligata prin clauzele contractului incheiat in conditiile legii intocmai cum este obligat prin dispozitiile legale.

Pentru a intari caracterul obligatoriu al contractului intre partile acestuia, in alin. 2 al art. 969 C.civ. se prevede ca ele, adica con­tractele, se pot revoca prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege. Deci, in principiu, nici una dintre partile contrac­tante nu are libertatea de a revoca unilateral un contract legal incheiat.

De fapt, textul art. 969 C.civ. instituie si principiul fortei obligatorii a contractului, principiu fundamentat pe ideea de asigurare a ordinii sociale si pe respectarea angajamentelor asumate de catre participantii la circuitul civil, care incheie contracte civile.

Forta obligatorie a contractului civil nu poate fi fundamentata exclusiv pe principiul autonomiei de vointa, deoarece intr-un stat de drept libertatea omului, inclusiv in materie contractuala, trebuie sa fie compatibila cu cerintele legii. Forta obligatorie a contractului isi gaseste fundamentul si explicatia nu in puterea creatoare de drept a vointelor individuale, in autonomia de vointa, ci in interesul public al stabilitatii raporturilor juridice, precum si in imperativul moral al respectarii cuvantului dat.

Este evident faptul ca, daca oricare dintre partile contractante ar putea sa-si revoce ad mutuum consimtamantul, in raporturile juridice ar domni o totala nesiguranta, sursa permanenta de bulversare a relatiilor sociale.

in general, principiul obligativitatii contractului este analizat din doua puncte de vedere, si anume:

obligativitatea contractului in raporturile dintre partile contractante;

obligativitatea contractului in raporturile cu alte persoane, care nu au calitatea de parti contractante sau relativitatea efectelor contractului.

Pe de alta parte, din interpretarea per a contrario a art. 969 alin. 1 C.civ. se deduce cu certitudine ca nu au forta obligatorie, nici macar intre partile contractante, acele contracte care sunt incheiate fara respectarea dispozitiilor legale imperative. Aceasta concluzie deriva si din exigentele principiului legalitatii, inscris in art. 1 alin. 5 din Constitutie, conform caruia, in Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie. Spre exemplu, inserarea intr-un contract de vanzare-cumparare a unei clauze de negarantie pentru evictiunea rezultata dintr-o fapta personala a vanzatorului, ulterioara vanzarii, neindicata expres, contravine unei dispozitii imperative a legii, in speta normei prevazute de art. 1339 C.civ.

in schimb, nerespectarea de catre parti a dispozitiilor legale dispozitive, permisive sau supletive, nu afecteaza valabilitatea contractului, intrucat aceste norme, fie ca nu impun sau nu interzic savarsirea unei actiuni, fie ca permit subiectilor de drept sa-si aleaga conduita de urmat²²⁸. Spre exemplu, este legala exonerarea conventionala de obligatia de garantie pentru evictiune cand aceasta consta, spre exemplu, intr-o tulburare savarsita de un tert. Solutia este legitimata de faptul ca art. 1337 C.civ., care instituie raspunderea de drept a vanzatorului pentru evictiunea totala sau partiala a cumparatorului, are caracter supletiv, ceea ce rezulta, de altminteri, si din textul art. 1338 C.civ. De fapt, cu titlu general, chiar si in cazul in care au fost nesocotite unele norme juridice, care determina nulitatea relativa a contractului, partile au posibilitatea sa inlature cauza de nulitate prin ratificarea acestuia.

Nu sunt legal facute nici contractele care, fara sa incalce o norma legala determinata, nesocotesc insa ordinea publica si bunele moravuri, adica limitele generale ale autonomiei de vointa.

Forta obligatorie a contractelor poate fi limitata uneori si in alt mod. Astfel, exista asa-zisele contracte fortate, ale caror efecte sunt predeterminate de legiuitor in chip imperativ, astfel incat vointa partilor nu are alta putere decat de a declansa aplicarea statutului statornicit prin lege, fara a putea adauga alte efecte ori a inlatura efectele prevazute expres de normele legale. Cu titlu de exemplu, evocam, in acest sens, contractul de asigurare de autoturisme, sau inchirierea locuintelor in conditiile Legii nr. 112/1996²²⁹.

in viitoarea reglementare, principiul obligativitatii contractelor va fi consacrat prin dispozitiile art. 985 din Proiect, care preiau in mare parte actuala formulare a art. 969 C.civ.. Astfel, potrivit textului acestuia, contractele valabil incheiate au putere de lege intre parti. Ele se modifica sau inceteaza numai prin acordul partilor sau din cauze autorizate de lege.

Pentru a nu determina supradimensionarea lucrarii, in continuare vom analiza numai primul aspect al obligativitatii contractului, adica cel dintre partile contractante.

3.2. Continutul principiului obligativitatii contractului intre partile contractante

3.2.1. Aspecte generale

Obligativitatea contractului prezinta o insemnatate deosebita, atat pentru corectitudinea si eficienta raporturilor dintre parti, cat si pentru certitudinea si stabilitatea raporturilor juridice in general. Aceasta obligativitate nu deriva numai din vointele individuale ale partilor contractante, ci constituie un adevarat imperativ social, deoarece insasi legea impune respectarea stricta a contractelor legal incheiate.

Un climat de securitate sociala si de ordine juridica, ce trebuie sa caracterizeze o societate moderna, impune si respectarea tuturor contractelor, inclusiv a celor civile si comerciale, intrucat si prin intermediul acestora se pun in opera o mare parte a drepturilor subiective civile ale subiectelor de drept, recunoscute si protejate prin norme juridice.

De aceea, principiul pacta sunt servanda nu poate fi fundamentat numai pe cerintele morale ale respectarii cuvantului dat, ori pe cerintele juridice ale respectarii vointei individual? exprimate, ci se inscrie in cerintele societatii insasi, cerinte intarite cu puterea pe care dreptul Ie-o confera²³⁰.

Principiul obligativitatii contractului pentru partile contractului determina cel putin urmatoarele consecinte²³¹:

partile contractante sunt tinute sa execute intocmai, una fata de cealalta, obligatiile la care s-au indatorat prin contract;

contractul, in principiu, nu poate fi revocat prin vointa uneia din partile contractante, adica unilateral;

obligatiile contractuale trebuie executate cu buna-credinta. 3.2.2. Obligatia partilor de a executa contractul Principala semnificatie a principiului fortei obligatorii a contrac­tului este aceea ca partile sunt obligate sa execute intocmai toate prestatiile la care s-au indatorat prin contract.

Executarea intocmai a obligatiilor contractuale de catre debitor se concretizeaza in urmatoarele:

executarea acestora in totalitate²³²;

executarea corespunzatoare a obligatiilor²³³;

executarea in termenul stabilit a obligatiilor contractuale²³⁴;

executarea obligatiilor cu buna-credinta²³⁵;

utilizarea de catre creditor a tuturor mijloacelor legale²³⁶.

Exista insa unele cazuri de abatere de la forta obligatorie a contractelor independente de orice manifestare de vointa a partilor sau cel putin a uneia dintre ele.

Exempli gratia, le evocam pe cele ce urmeaza:

ipoteza contractelor incheiate intuitu personae, care sunt incheiate in considerarea unei anumite persoane, ale carei calitati sunt esentiale pentru fiinta insasi a contractului. in cazul unui astfel de contract, decesul persoanei contractante face sa inceteze forta obligatorie a contractului, iar efectele lui nu se transmit la mostenitorii persoanei decedate. Un astfel de contract este, spre exemplu, imprumutul de folosinta prevazut de art. 1563 alin. 2 C.civ. si contractul de mandat, care, in temeiul art. 1552 pct. 3, inceteaza, printre altele, prin moartea mandantului sau a mandatarului;

ipoteza prorogarii legale a termenului unor contracte, cum ar fi, spre exemplu, prelungirea sau reinoirea contractelor de inchiriere privind unele spatii locative, conform art. 1 si art. 2 din Legea nr. 17/1994²³⁷;

ipoteza intervenirii unui caz de forta majora pe timpul derularii contractului cu executare succesiva, caz in care se suspenda, pe timpul cat dureaza cauza de forta majora, executarea obligatiilor contractuale.

3.2.3. Desfacerea contractului numai prin consimtamantul partilor sau prin cauze autorizate de lege

Contractul, chiar daca este rezultatul unui acord de vointe, nu poate fi sustras limitelor prevazute de lege, deoarece, dupa cum s-a mai subliniat, libertatea contractuala nu actioneaza ca un liber arbitru.

Contractul, fiind incheiat, nu numai prin acordul de vointe al partilor contractante, dar si cu respectarea legii, se impune partilor contractante cu aceeasi forta juridica cu care se impune insasi legea. Drept urmare, apare firesc ca legiuitorul sa ingradeasca partilor, de principiu, posibilitatea de a abdica de la obligatiile lor contractuale prin vointa lor unilaterala. Altfel spus, asa cum contractul este rezultatul unui mutuus consensus si revocarea lui trebuie sa fie consecinta unui mutuus dissensus sau obligatio contrario consensu dissolvitur.

Astfel, dupa cum s-a mai precizat, in temeiul art. 969 alin. 2 C.civ., ele, adica contractele, se pot revoca prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege. Se instituie astfel principiul simetriei intre modul de incheiere a contractului si modul lui de revocare.

Posibilitatea revocarii contractului prin vointa comuna a partilor poate fi privita si ca o aplicare pura si simpla a principiului consacrat in art. 969 alin. 1 C.civ.²³⁸

Din continutul art. 969 alin. 2 C.civ. se poate deduce faptul ca necesitatea consimtamantului partilor pentru incetarea contractului incheiat initial apare doar ca o dispozitie legala de principiu.

De fapt, ideea caracterului exceptional al denuntarii contrac­tului, altfel decat prin consimtamantul mutual al partilor, este cuprinsa in partea a doua a art. 969 alin. 2 C.civ., unde se prevede expressis-verbis ca revocarea conventiilor se poate realiza si din cauze autorizate de lege.

intre cauzele autorizate de lege, neindoielnic, s-ar putea inscrie si denuntarea unilaterala. Evident, conditia esentiala care se pune pentru denuntarea unilaterala a contractului este ca aceasta sa fie expres stipulata de lege.

Legislatia civila cunoaste unele ipoteze in care este permisa denuntarea unilaterala a diverselor contracte, dintre care, exempli gratia, le evocam pe urmatoarele:

daca contractul de locatiune a fost facut fara termen, concediul, adica denuntarea, trebuie sa se dea, conform art. 1436 alin. 2 C.civ., de la o parte la alta, observandu-se termenele defipte de obiceiul locului;

contractul de mandat inceteaza, conform art. 1552 C.civ., printre altele, prin revocarea mandatarului (pct. 1) si, in temeiul art. 1556 C.civ., mandatarul poate renunta la mandat, notificand mandantului renuntarea sa etc.

Nimic nu se opune insa ca partile insesi sa prevada in contractul ce se incheie posibilitatea de denuntare unilaterala a acestuia. in ultima instanta, in aceasta ipoteza, ne aflam intr-un caz special de consimtamant mutual, deoarece chiar daca denuntarea va fi unilaterala, clauza respectiva este stabilita prin consimtamantul mutual al partilor.

ELEMENTE DE DREPT PUBLIC SI PRIVAT

Pentru ca o astfel de clauza sa aiba eficienta juridica este necesar sa intruneasca urmatoarele cerinte:

clauza de denuntare unilaterala sa nu contravina vreunei dispozitii legale imperative, cum ar fi, spre exemplu, includerea ei intr-un contract declarat de lege irevocabil, cum este cazul contrac­tului de donatie, conform art. 801 C.civ.;

clauza de denuntare unilaterala sa nu prezinte, in realitate, o conditie pur potestativa din partea celui ce se obliga, deoarece obligatia insesi, asumata sub o astfel de conditie, este nula, conform art. 1010 C.civ.