Efectele contractului de mandat intre parti

EFECTELE CONTRACTULUI DE MANDAT intre parti

Intrucat mandatarul este reprezentantul mandantului, contractul de mandat produce efecte nu numai intre parti (mandant si mandatar), dar si in privinta tertului cu care se incheie actul juridic ce formeaza obiectul mandatului. Ca atare, in examinarea acestei probleme deosebim, pe de o parte obligatiile partilor, iar pe de alta parte, efectele executarii mandatului[1].

Sectiunea 1

OBLIGATIILE MANDATARULUI

§ 1. Obligatia de a executa mandatul.

Principala obligatie a mandatarului este de a executa mandatul (art. 1539 C. civ.). Aceasta constituie o obligatie de a face. Neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a acestei obligatii face ca mandatarul sa fie raspunzator nu numai de dol (intentie), dar si de culpa simpla. Astfel, in practica judiciara s-a angajat raspunderea mandatarului pentru disparitia sumelor ce i-au fost incredintate, intrucat s-a dovedit neglijenta sa in pastrarea banilor[2]. Intr-o alta speta , s-a retinut ca paratul, acceptand sa primeasca buteliile de aragaz cu scopul reincarcarii, la rugamintea reclamantului, cu sau fara nici o compensatie, este obligat, ca mandatar, sa raspunda cand, datorita culpei sale, au disparut buteliile. Dar mandantul poate actiona si impotriva tertului care a sustras lucrul de la mandatar, deoarece, "prin faptul ca a dat mandat, nu se poate zice ca s-a desesizat de dreptul sau de proprietate" .

Totodata s-a decis ca simplul fapt al remiterii efectelor cumparate de mandatar in mainile mandantului nu constituie o ratificare si nu descarca pe mandatar de raspundere, cand ulterior mandantul descopera ca prin executarea mandatului i s-a cauzat un prejudiciu .

Si asociatul insarcinat cu administrarea societatii civile raspunde fata de coasociatii sai nu numai de dol, ci si de culpa sa, deoarece dispozitiile speciale relative la societati nu contin nici o derogare de la regulile generale privind raspunderea mandatarului (art. 1514, 1508 si 1540 C. civ.) .

Prin executarea mandatului, in sensul art. 1593 C. civ., nu trebuie inteleasa neaparat incheierea actului proiectat. Daca mandatarul, cu toate diligentele depuse, nu poate incheia actul juridic in conditiile imputernicirii primite, raspunderea lui nu va fi angajata .

Indatorirea de a depune toata diligenta in executarea mandatului este consacrata in terminis in ceea ce il priveste pe mandatarul avocat; potrivit art. 7 din Statut, avocatul trebuie sa depuna toata diligenta pentru apararea libertatilor, drepturilor si intereselor legitime ale clientului. Continutul acestei indatoriri este detaliat in art. 34 din Legea 51/1995 (art. 104 din Statut). Astfel avocatul este dator sa studieze temeinic cauzele care i-au fost incredintate, sa se prezinte la fiecare termen la instantele de judecata sau la organele de urmarire penala ori la alte institutii, conform mandatului incredintat, sa manifeste constiinciozitate si probitate profesionala, sa pledeze cu demnitate fata de judecatori si de partile din proces, sa depuna concluzii scrise sau note de sedinta ori de cate ori natura sau dificultatea cauzei cere aceasta sau instanta de judecata dispune in acest sens.

Si in materie comerciala raspunderea comisionarului, potrivit art. 408 C. com., poate fi angajata numai in cazul in care acesta, ca intermediar, nu-si indeplineste intocmai insarcinarile primite de la comitent.

Intr-o speta[8], intrucat nu s-a facut dovada ca prestatia asumata de comisionar, de realizarea a operatiunilor de schimb valutar, s-a facut necorespunzator si ca acesta este culpabil pentru intarzierea in obtinerea valutei necesare pretului din contractul extern, instanta a decis ca raspunderea comisionarului nu poate fi angajata.

Probele administrate in cauza au invederat dificultatile, pe plan general in obtinerea fondurilor valutare, cu toate diligentele depuse de comisionar; a rezultat ca intarzierea schimbului valutar a fost determinata de lipsa resurselor de valuta, precum si de influentele nefavorabile ale devalorizarii monedei nationale fata de cea din contractul extern, care nu sunt imputabile comisionarului, ci sunt riscuri ale activitatii comerciale.

Potrivit art. 1540 alin. 2 C. civ., diligenta ceruta mandatarului in indeplinirea mandatului va fi apreciata cu mai putina rigurozitate daca mandatul este cu titlu gratuit. In acest caz, culpa mandatarului se apreciaza in concret (culpa levis in concreto), deci in functie de diligenta pe care o depune in propriile sale treburi.

Daca mandatul este cu titlu oneros, raspunderea lui se va aprecia dupa tipul abstract (culpa levis in abstracto) , al omului prudent si diligent (bonus pater familias), adica dupa regula generala aplicabila raspunderii contractuale (inclusiv prezumtia de culpa) art. 1080 alin. 1 C. civ.

Daca lucrul detinut in baza mandatului piere fortuit mandatarul nu raspunde, chiar daca l-ar fi putut salva, sacrificand un bun propriu, intrucat art. 1566 C. civ. (din materia comodatului) nu este aplicabil in materia mandatului .

Indiferent de caracterul oneros sau gratuit al mandatului, partile pot modifica, prin acordul lor, intinderea raspunderii mandatarului, marind-o sau atenuand-o. Totusi acesta nu ar putea fi exonerat prin contract de actele sale culpabile savarsite cu intentie, caci este admis ca nimeni nu poate sa-si asigure, prin conventii, impunitatea pentru astfel de acte; o asemenea conventie ar fi contrara ordinii de drept si ca atare nula (art. 5 C. civ.) .

§ 2. Obligatia de a da socoteala.

Mandatarul trebuie sa dea socoteala despre executarea mandatului ori de cate ori mandantul i-o cere. Aceasta obligatie tine de esenta mandatului si ca atare, este comuna tuturor categoriilor sale. Totodata nu s-ar putea concepe ca, prin conventie, mandatarul sa fie dispensat de obligatia amintita .

In temeiul acestei obligatii, mandatarul este dator sa remita mandantului tot ce i s-a predat in puterea mandatului pe care l-a executat, chiar daca acestea nu s-ar cuveni mandantului (art. 1541 C. civ.). Aceasta dispozitie se explica prin ideea ca, daca mandatarul a primit in executarea mandatului anumite bunuri sau sume, el le-a primit pentru mandant, pe care il reprezinta, iar nu pentru sine; este logic ca aceste bunuri sa fie predate mandantului, deoarece o eventuala actiune pentru restituirea platilor nedatorate s-ar exercita, de catre tertul pagubit, impotriva mandantului, fata de care mandatul isi produce efectele, iar nu impotriva mandatarului .

In practica judiciara s-a retinut ca mandatarul insarcinat cu administrarea unei averi succesorale este dator sa dea socoteala de lucrarile sale si sa remita succesiunii ceea ce a primit in puterea mandatului sau .

Sumele de bani cuvenite mandantului si intrebuintate de mandatar in folosul sau sunt producatoare de dobanzi din ziua intrebuintarii, fara sa fie nevoie de vreo punere in intarziere. Sumele nerestituite de mandatar, dar neintrebuintate de el, poarta dobanzi numai "din ziua cand i s-au cerut acele sume" (art. 1544 C. civ.). Inseamna ca, prin derogare de la art. 1088 alin. 2 C. civ., punerea in intarziere a mandatarului se poate face printr-o simpla notificare (nu neaparat actiune in justitie) .

Intrucat dreptul la actiune a mandantului pentru predarea sumelor de bani sau altor bunuri primite de mandatar de la terti in cursul executarii mandatului nu se poate naste de la data incheierii contractului de mandat, prescriptia incepe sa curga - potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 - de la data incetarii contractului, fie prin executarea lui, fie prin alte moduri de incetare a raporturilor dintre parti (cum ar fi si expirarea termenului suspensiv prevazut in contract). In cazul in care mandantul a incredintat mandatarului o garnitura de mobila spre a o vinde si a-i preda pretul incasat - fara sa se fi prevazut un termen pentru executarea mandatului - termenul de prescriptie a actiunii prin care mandantul solicita obligarea mandatarului la plata sumei incasate cu titlu de pret curge de la data incetarii contractului de mandat prin executarea lui, respectiv de la data cand mandatarul parat a vandut o garnitura de mobila .

In legatura cu inceperea curgerii termenului de prescriptie de la data executarii contractului, se pune problema stabilirii acestui moment, mai ales in cazul sumelor de bani ridicate de la CEC sau alta unitate bancara in baza unei "clauze de imputernicire". Este unanim admis in literatura de specialitate si in practica judecatoreasca ca o asemenea clauza reprezinta un mandat, o imputernicire data de catre titularul libretului beneficiarului clauzei de a ridica suma de bani depusa .

Spre deosebire de clauza testamentara, care este un act juridic pentru cauza de moarte (legat cu titlu particular) ce urmeaza sa-si produca efectele numai dupa decesul titularului libretului, clauza de imputernicire, fiind un mandat, se limiteaza numai la timpul cat titularul libretului este in viata[17]. Intrucat mandatul se stinge la moartea mandantului (art. 1552 C. civ.), mandatarul poate ridica- in tot sau in parte- suma inscrisa in libretul nominativ numai in timpul vietii titularului, respectiv numai pana la revocarea imputernicirii de catre titular comunicata CEC. La data mortii titularului, mandatul inceteaza, suma inscrisa in libret la acea data face parte din activul succesoral lasat se titular si nu mai poate fi retrasa de persoana imputernicita .

Fiind vorba de un mandat, sumele ridicate apartin mandantului si deci persoana imputernicita trebuie sa dea socoteala, la cerere, mandantului- iar in caz de moarte, mostenitorilor sai - de operatiile efectuate si sa le remita sumele incasate si neintrebuintate in interesul titularului libretului , daca raporturile de mandat nu sunt dublate de alte raporturi juridice (donatie, plata unei datorii etc.).

Intr-o speta[20] s-a retinut ca reclamantul, trecut la clauza de imputernicire, a lichidat doua librete C.E.C ale defunctei, care in acea perioada se afla in spital in stare de coma, decesul producandu-se dupa cateva zile. Datorita imprejurarilor in care s-au petrecut faptele- starea de coma a titularului- nu a fost posibil ca persoana trecuta la clauza de imputernicire sa dea socoteala de sumele retrase de la C.E.C., in fata titularului; urmeaza ca aceasta persoana este tinuta sa dea seama mostenitorilor titularului. Inlaturarea sumelor respective din masa succesorala poate fi dispusa numai daca se stabileste prin probe, ca sumele astfel retrase au fost intrebuintate in interesul celui caruia ii apartineau. In caz contrar, ele urmeaza sa fie luate in calcul ca activ al patrimoniului succesoral.

Intr-o alta speta[21], parata, inscrisa la clauza de imputernicire, a incasat suma aflata in depozit dupa doua zile de la moartea titularului de libret, neadusa la cunostinta C.E.C. Instanta de fond si de recurs au respins actiunea mostenitorului prin care solicita restituirea sumei, cu motivarea ca parata a cheltuit suma incasata de la C.E.C pentru inmormantare, potrivit intelegerii cu titularul de libret. Pe buna dreptate s-a cerut casarea hotararilor, intrucat calitatea de mandatara a paratei a incetat la moartea titularului de libret, cheltuielile suportate cu inmormantarea lui si care reprezinta pasiv succesoral, urmand a fi valorificate in cadrul cererii reconventionale. In legatura cu aceasta din urma actiune, in doctrina se arata ca incetarea mandatului la moartea mandantului si obligatia mandatarului de a da socoteala mandantului, respectiv mostenitorilor sai, este o regula de drept comun aplicabila in raporturile dintre mandatar si mostenitorii mandantului. In interesul securitatii depunerilor la C.E.C., aceasta regula urmeaza sa fie aplicata consecvent si deci actiunea mostenitorului ar urma sa fie admisa asa cum s-a cerut prin recursul extraordinar. Pe de alta parte, intrucat s-a dovedit folosirea integrala a sumei incasate de la C.E.C. in scopul aratat, ar urma sa fie admisa si cererea conventionala, deoarece cheltuielile de inmormantare reprezinta o sarcina a mostenirii care, potrivit dreptului comun, se suporta de mostenitori, ei realizand o imbogatire fara just temei prin suportarea lor de catre o alta persoana. Prin urmare, recursul extraordinar ar urma sa fie admis asa cum a fost formulat, constatandu-se compensarea judecatoreasca a sumei cerute prin actiune cu cea pretinsa in cadrul cererii reconventionale.

Obligatia de a da socoteala exista si in cazul in care beneficiarul clauzei de imputernicire este desemnat totodata ca titular al clauzei testamentare. Este posibil ca aceeasi persoana sa cumuleze calitatea de mandatar si legatar cu titlu particular al titularului de libret, dar aceasta interferenta de fapt nu atrage dupa sine confundarea celor doua clauze. Dupa cum s-a subliniat in practica judecatoreasca cele doua clauze trecute in libretul C.E.C. "reprezinta doua acte juridice de natura si cu efecte diferite" .

Rezulta ca imputernicitul nu poate fi exonerat de obligatia de a da socoteala mostenitorilor titularului de libret de sumele de bani ridicate in timpul vietii acestuia, pe simplul motiv ca este si beneficiar al clauzei testamentare. Odata ce a ridicat sumele in timpul vietii titularului, a actionat in calitate de mandatar si datoreaza socoteala mandantului, cat timp este in viata, si mostenitorilor lui dupa moarte. Ridicand sumele in timpul vietii titularului de libret, legatul ramane fara obiect in privinta sumelor ridicate, el producand efecte numai in privinta soldului existent in depozit la data mortii testatorului titular de libret .

In cazul cand sumele retrase de la C.E.C. au fost investite de catre catre imputernicit intr-un bun comun cu sotul sau, obligatia de a restitui titularului libretului aceste sume revine ambilor soti. In speta parata-recurenta, in temeiul clauzei de imputernicire, a ridicat de pe carnetul C.E.C. al reclamantului o suma de bani cu care a facut unele imbunatatiri la cladirea - aflata in constructie - ce constituie bun comun, potrivit Codului familiei.

Desigur, si sumele ridicate de la C.E.C. in temeiul clauzei de imputernicire si nerestituite mandantului vor purta dobanzi din ziua intrebuintarii lor de catre mandatar in folosul sau, respectiv la data punerii in intarziere daca nu le-a folosit.

Spuneam mai sus ca se pune intrebarea referitoare la momentul inceperii curgerii termenului de prescriptie a actiunii avand ca obiect predarea sumelor de bani ridicate de la unitatea bancara. Intrucat problema nu poate fi solutionata in baza art.7 din Decretul nr.167/1958, s-a adoptat solutia adoptarii art.8 alin.1 din acelasi decret, respectiv calcularea prescriptiei din momentul in care titularul de libret (mandantul) a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba ce i-a fost pricinuita de mandatar prin ridicarea sumelor de bani si nerespectarea obligatiei de a da socoteala .

Practica judiciara este si ea consecventa acestei solutii. Intr-o speta[27] s-a decis ca in situatia in care titulara unui libret CEC a depus o suma de bani, stabilind, prin clauza de imputernicire, si o alta persoana cu drept sa-i ridice, aceasta din urma, in temeiul clauzei, a incasat treptat intreaga suma depusa, dar a refuzat sa o dea titularei (pe motiv ca a intretinut-o), termenul de prescriptie (trei ani) in cadrul caruia titulara mandanta poate pretinde suma de la imputernicita (mandatara) curge de la data cand reclamanta a aflat de lichidarea economiilor. Cum aceasta s-a petrecut in 1986, dreptul la actiune, in speta, nu era prescris.

Intrucat restituirea lucrului poate fi ceruta si prin actiunea personala (ex contractu) ni se pare utila o delimitarea celor doua actiuni:

q       actiunea reala in revendicare prezinta avantajul ca este imprescriptibila si poate fi intentata si impotriva tertelor persoane, cum ar fi, de pilda, depozitarul (care o poate paraliza, daca este cazul numai prin invocarea uzucapiunii, in ipoteza imobilelor, sau a posesiei de buna-credinta, in cazul mobilelor), dar implica dovada, uneori dificila, a dreptului de proprietate;

q       actiunea personala prezinta avantajul pentru mandant ca il scuteste de a mai face dovada dreptului sau de proprietate. Simpla dovada a contractului este suficienta pentru a justifica cererea de restituire. Dar aceasta actiune este supusa prescriptiei extinctive (si anume, in cadrul termenului general de prescriptie - trei ani), si poate fi intentata numai impotriva mandatarului nu si impotriva tertilor.

§ 3. Obligatii decurgand din substituirea mandatarului.

In principiu, mandatarul trebuie sa execute personal insarcinarea primita, deoarece contractul de mandat este incheiat intuitu personae, avand la baza increderea mandantului in mandatar. In contractul de mandat se poate prevedea, insa, dreptul mandatarului de a-si substitui o terta persoana, trecandu-i parte sau toate drepturile ce-i sunt conferite de mandant .

Facultatea de substituire trebuie sa fie prevazuta in mod formal[29]. Dar, in practica judiciara s-a decis ca substituirea este eficienta si in cazul in care, desi mandatarului nu i s-a conferit dreptul de substituire, substituirea nici n-a fost interzisa expres. Astfel, s-a aratat ca in baza unei procuri prin care se confera mandatarului drepturi nelimitate si nu se opreste dreptul de a-si substitui pe altcineva, mandatarul poate fi substituit de altul in drepturile sale .

In cazul cand s-a facut substituirea mandatarul este obligat sa raspunda de faptele substituitului dar numai in urmatoarele cazuri[31]:

A. Daca a efectuat substituirea fara sa fi avut acest drept (art. 1542 pct. 1 C. civ.). Mandatarul raspunde de faptele persoanei substituite fara drept, tot asa cum raspunde de faptele sale proprii[32].

B. Daca a fost autorizat, printr-o clauza expresa sa se substituie (fara aratarea persoanei) si a trecut puterile asupra unei persoane cunoscuta ca incapabila sau de insolvabilitate notorie - culpa in eligendo (art. 1542, pct. 2 C. civ.). Termenul de "incapabil" este intrebuintat in textul citat cu sensul de nedestoinic. Chestiunea de a sti daca persoana substituita este sau nu notoriu nedestoinica ori insolvabila este, desigur, o chestiune de fapt, care poate sa fie dovedita prin toate mijloacele permise de lege, inclusiv prin proba cu martori . Daca mandatarul a fost autorizat sa se substituie (fara indicarea persoanei), va putea acorda acest drept si substituitului, dar va raspunde fata de mandant si pentru alegerea facuta de substituit . Iar daca mandatarul a fost autorizat sa se substituie, cu aratarea persoanei, va raspunde numai daca a trecut puterile asupra unei alte persoane; in acest caz va raspunde in conditiile substituirii fara drept.

In toate cazurile, mandantul are o actiune directa contra substituitului (art. 1542 alin. 2 C. civ.). In schimb, substituitul poate actiona impotriva mandantului numai pe calea actiunii oblice (art. 947 C. civ.), intrucat posibilitatea intentarii unei actiuni directe - derogatorii de la regulile generale - nu poate fi recunoscuta in lipsa unei dispozitii exprese a legii. Dar daca mandatarul a fost autorizat sa-si substituie o terta persoana (cu sau fara aratarea persoanei), consideram ca substituitul poate actiona impotriva mandantului in baza raporturilor directe pe care le are - prin intermediul mandatarului - cu mandantul. In acest caz, nu mai suntem in prezenta unei "actiuni directe" propriu-zise, caci aceasta vizeaza ipotezele lipsite de fundamentul raporturilor juridice directe . In privinta actiunii directe a mandantului legea nu mai face aceasta distinctie - conferind actiune directa si in lipsa autorizatiei de substituire - fiind fara relevanta practica existenta sau inexistenta raporturilor juridice dintre mandant si substituit.

In raporturile dintre mandatar si persoana substituita se aplica regulile mandatului .

In cazul reprezentarii judiciare, substituirea printr-un alt avocat constituie o obligatie legala, in ipoteza impiedicarii avocatului de a indeplini serviciul avocatial (art. 10 si 109 din Statut). Aceasta obligatie se circumscrie indatoririi generale a avocatului de a depune toate diligentele necesare pentru realizarea serviciului avocatial in vederea caruia a fost angajat (art. 34 din Legea 51/1995, art. 7 din Statut).

Legea nu cere ca procura prin care un avocat substituie in drepturile ce-i sunt conferite de diferitii sai clienti pe un alt avocat cu care colaboreaza sa fie speciala procesului sau clientului pentru care l-a substituit.

Ca atare, s-a decis[36] ca in baza procurii generale de substituire date de un avocat altuia, pentru a face orice acte si a-l reprezenta in justitie in toate drepturile clientilor sai, avocatul substituit are dreptul si calitatea de a face apel in numele clientilor avocatului ce i-a substituit, chiar daca procura data acestuia de catre client este posterioara aceleia de substituire, insa anterioara introducerii apelului.

§ 4. Pluralitatea mandatarilor.

Daca imputernicirea a fost data printr-un singur mandat mai multor mandatari nu exista solidaritate intre ei decat daca solidaritatea s-a stipulat in mod expres (art. 1543 C. civ.). Obligatia comuna mai multor mandatari este deci divizibila. Situatia este inversa in materie comerciala, unde obligatiile se prezuma a fi solidare, afara de cazul unei stipulatii contrare (art. 42 C. com.) . In materie de mandat comercial, solidaritatea comandatarilor este prevazuta expres de art. 389 alin. 3 C. com. In cazul pluralitatii de mandatari fiecare dintre ei poate executa mandatul singur, daca nu s-a prevazut altfel in contract. Astfel, atunci cand mandatul este dat mai multor persoane, fara sa fie cumulativ, fiecare dintre mandatari este imputernicit sa semneze apelul .

Dispozitii similare exista in materie comerciala. Potrivit art. 389 alin. 1 C. com., daca mai multi mandatari sunt numiti prin acelasi act, fara a se arata ca ei trebuie sa lucreze impreuna, fiecare dintre ei poate lucra in lipsa celuilalt. Daca prin act se declara ca mandatarii trebuie sa lucreze impreuna, si mandatul nu este primit de toti, acei ce accepta se socotesc autorizati a-l indeplini, cand ar forma majoritatea celor numiti (art. 389 alin. 2 C. com.).

Sectiunea 2

OBLIGATIILE MANDANTULUI

§ 1. Dezdaunarea mandatarului.

Mandantul este obligat sa restituie mandatarului toate cheltuielile (sume avansate si alte cheltuieli necesare si utile) facute cu ocazia executarii mandatului (art. 1547 C. com.). El nu poate refuza restituirea acestor cheltuieli chiar daca operatia in vederea careia a fost conferit mandatul nu a putut fi efectuata si nici sa ceara reducerea lor pe motiv ca ar fi fost exagerate, daca mandatarului nu i se poate imputa nici o culpa (art. 1548 C. civ.). Cheltuielile folositoare mandantului sunt supuse restituirii, chiar daca culpa mandatarului a determinat revocarea mandatului .

Mandantul trebuie sa plateasca si dobanzi la sumele avansate de mandatar; aceste dobanzi sunt datorate de drept din ziua cand mandatarul a facut plata, fara a fi nevoie de punere in intarziere (art. 1550 C. civ.). Aceasta dispozitie se deosebeste de cea cuprinsa in art. 1544 cu privire la situatia in care mandatarul datoreaza dobanzi. Explicatia sta in ideea ca anticipatiile facute de mandatar profita mandantului din chiar ziua efectuarii cheltuielilor respective .

De asemenea mandantul suporta si pierderile suferite de mandatar cu ocazia indeplinirii mandatului, daca nu i se poate imputa vreo culpa (art. 1549 C. civ.). De exemplu, paguba rezultata din accidentul intamplat cu ocazia diriguirii unor lucrari facute pentru mandant . In doctrina se precizeaza ca instantele (cu toata formularea larga a textului) trebuie sa aiba in vedere numai pagubele suferite de mandatar - fara vreo culpa din partea sa - si care sunt "ocazionate", adica in conexiune (nu neaparat legatura cauzala) cu activitatile desfasurate de mandatar in executarea mandatului, iar nu si alte pagube suferite fara legatura cu executarea contractului .

Caracterul personal si netransmisibil al obligatiei de intretinere nu exclude posibilitatea de a fi executata prin mandatar. S-a decis ca in aceasta situatie, persoana care a prestat intretinerea poate pretinde despagubiri, in virtutea mandatului, iar cel in numele si pe seama caruia s-a prestat intretinerea are obligatia de dezdaunare a mandatarului .

§ 2. Plata remuneratiei.

Cand mandatul este cu titlu oneros, mandantul este obligat sa plateasca suma stipulata (art. 1547 C. civ.), chiar daca operatia in vederea careia a fost conferit mandatul nu a putut fi efectuata. Ratiunea acestui text este ca mandatarul nu s-a obligat sa faca sa reuseasca afacerea pentru care i s-a dat mandatul, ci numai sa depuna toate eforturile necesare pentru a-si indeplini insarcinarea. Asadar el nu poate fi facut responsabil de eventuala nereusita a operatiei proiectate .

Astfel, actul juridic prin care o persoana insarcineaza pe cineva sa-i gaseasca bani cu imprumut si sa negocieze cu cei dispusi a imprumuta, pana cand partile cad de acord, este un mandat salariat. Obligatia unui asemenea mandatar consta in a gasi pe cel dispus sa imprumute, a pune in legatura partile doritoare de a contracta, a mijloci pentru inlaturarea dificultatilor, a starui in fine, spre a se ajunge la incheierea conventiei. El, indeplinindu-si obligatia, are dreptul la plata convenita. Asadar partea care nu mai vrea sa se prezinte la autentificarea unui contract de imprumut ipotecar, fiindca nu i-ar mai conveni procentele, este in culpa si trebuie sa plateasca onorariul intermediarului .

Intrucat legea comerciala nu cuprinde dispozitii derogatorii, textele din Codul civil privitoare la obligatiile mandantului si, in particular cele referitoare la obligatia de plata a remuneratiei, urmeaza sa se aplice si in materie comerciala (art. 1 alin. 2 C. com.).

Instantele comerciale au dat, in chestiunea care ne intereseaza, solutii similare celei de mai sus.

Astfel, cu privire la contractul de misitie[46] s-a decis ca acesta este definitiv si isi produce efectele sale independent de contactul in vederea caruia s-a incheiat. Astfel, din moment ce este constatat in fapt ca mijlocitorul a stabilit acordul de vointa intre parti, in vederea incheierii unei afaceri, misiunea sa este terminata si debitorul este dator sa plateasca comisionul stipulat, oricare ar fi soarta contractului sau a obligatiilor ce vor rezulta din acel acord de vointa . Comisionul este datorat din momentul in care acordul de vointe s-a stabilit, fara ca misitul sa garanteze si executarea conventiei .

Rezulta ca misitul nu incheie personal contractul, ci numai constata perfectarea lui pe baza consimtamantului exprimat de catre parti, iar acest fapt este suficient pentru a-l indreptati sa primeasca comisionul.

In acest sens este si o alta decizie din practica judiciara in care se arata ca, contractul de misitie fiind un contract nenumit, dar avand natura unui contract asemanator cu al mandatului salariat, trebuie sa i se aplice regulile de la acest mandat; prin urmare, conform dispozitiilor art. 1547 C. civ., mandantul trebuie sa plateasca onorariul stipulat atunci cand misitul a facut toate demersurile pentru indeplinirea mandatului sau, aducand pe parti pana la desavarsirea juridica a unui contract .

Principiile de drept care guverneaza materia - aceea a contractelor de intermediere - nu opresc, insa partile ca, la incheierea unor asemenea conventii, sa prevada orice stipulatii, cat timp acestea nu sunt contrare ordinii publice si bunelor moravuri. S-a retinut ca atunci cand achitarea comisionului datorat misitului a fost conditionata de realizarea vanzarii, in toate conditiile ei principale, misitul nu poate pretinde comisionul daca vanzarea nu s-a realizat. In speta in contractul de vanzare - cumparare s-a inclus clauza ca vanzarea este conditionata de achitarea unei arvuni din partea cumparatorului, astfel incat, desi partile cazusera de acord asupra obiectului si pretului, conventia de vanzare nu a devenit, prin aceasta, perfecta, deoarece nu s-a indeplinit conditia din clauza sus mentionata, fapt ce a si dus, ulterior, la nerealizarea vanzarii. Misitul insa a pretins sa i se plateasca comisionul, considerand ca a realizat conventia din momentul acordului de vointa al partilor, ceea ce este gresit. In motivarea hotararii se arata ca numai daca mandatarul si-a indeplinit intocmai insarcinarea sa, are dreptul de a cere, la randul sau, executarea contraprestatiilor convenite de mandant prin contractul de mandat. Ca atare, nefiind indeplinita, de catre misit (care este un mandatar comercial) insarcinarea primita din partea mandantului sau (aceea de a determina perfectarea contractului), el nu este indreptatit sa primeasca comisionul .

Conform art. 1548 C. civ., numai culpa mandatarului in indeplinirea mandatului il poate scuti pe mandant (total sau in parte) de plata remuneratiei. Cu alte cuvinte, mandantul va fi exonerat de aceasta obligatie daca insuccesul operatiei proiectate s-ar datora faptului ca mandatarul nu a depus, pentru realizarea insarcinarii sale, diligentele unui bun gospodar. Potrivit principiilor care guverneaza contractul de misitie, obligatia de a starui in vanzare din partea misitului este de natura contractului. In speta, numai denaturand continutul contractului, instanta a statuat (pentru a obliga totusi pe parat la plata comisionului, desi misitul nu a staruit in vanzare) ca reclamantul (misitul) nu avea obligatia de a starui ca vanzarea sa se faca prin intermediul sau .

Chiar daca mandatul a fost executat dupa expirarea termenului stipulat, dar mandantul se foloseste de actul incheiat, el este obligat sa plateasca remuneratia, considerandu-se ca a renuntat implicit la termenul stipulat .

In legatura cu salariul stipulat mandatarului, in literatura de specialitate si in practica judiciara se considera ca acesta, avand caracterul unei simple indemnizatii, trebuie sa fie proportional cu munca si serviciile prestate de mandatar . Cauza obligatiei mandantului de a plati salariul este posterioara acestei obligatii, astfel incat numai dupa terminarea serviciilor mandantul este in masura sa aprecieze daca salariul este proportional cu munca depusa si, in caz de disproportie, lipsind cauza pentru o parte din salariu, acesta poate fi redus de justitie in raport cu serviciile aduse si cu munca depusa. Daca salariul s-a stipulat dupa terminarea serviciilor sau daca mandantul intelege, prin plata ulterioara a serviciilor, sa confirme cuantumul salariului stipulat, obligatia de plata a salariului are cauza pentru intreg salariul, intrucat mandantul poate sa aprecieze importanta serviciilor si a muncii depuse si, deci, in acest caz, salariul nu mai poate fi redus in justitie .

Dreptul instantei de a reduce salariul mandatarului, ori de cate ori ar fi exagerat, constituie o derogare de la principiul libertatii conventiilor. El se intemeiaza pe interpretarea art. 1547 si 1548 C. civ., referitoare la obligatiile mandantului; cum aratam mai sus, printre aceste obligatii este si cea de a plati mandatarului sumele avansate de el si salariul sau; insa art. 1548 dispune ca mandantul va trebui intotdeauna sa plateasca aceste sume, chiar daca afacerea nu a reusit si nu va putea cere reducerea sumelor avansate de mandatar. Din imprejurarea ca art. 1548 arata ca nereductibila numai suma reprezentand cheltuielile avansate de mandatar, jurisprudenta a dedus per a contrario ca salariul poate fi redus .

De asemenea, partile se vor putea adresa instantei judecatoresti pentru ca aceasta sa fixeze cuantumul salariului cuvenit mandatarului, in cazul in care nu a fost determinat prin contractul de mandat. De exemplu, daca o persoana se adreseaza unui avocat pentru a-i conduce si sustine un proces, fara sa se fi precizat onorariul avocatului, fiecare dintre parti poate cere instantei ca ulterior sa se fixeze cuantumul . In acest sens, instanta va avea in vedere valoarea pricinii, respectiv suma pe care avocatul a adus-o in patrimoniul clientului sau, precum si diligenta depusa de avocat in executarea mandatului .

Dar instanta poate sa procedeze si din oficiu la marirea sau micsorarea onorariilor avocatilor - in limitele prevazute in tabloul onorariilor minimale - ori de cate ori, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecata, va constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat (art. 274 alin. 3 C. proc. civ.). Intr-o speta, instanta a redus onorariul de la 1200 de lei la 300 de lei cu motivarea ca avocatul a redactat numai cererea si nu s-a prezentat niciodata in instanta . S-a reprosat acestui text de lege ca ar contraveni principiului libertatii conventiilor, dar obiectia nu este justificata. In realitate, instanta nu intervine in raporturile dintre avocat si clientul sau; clientul ramane liber sa-l remunereze pe avocat cu suma stipulata in contractul de asistenta juridica. Cu alte cuvinte intre parti mandatul isi produce din plin efectele. Instanta mareste sau micsoreaza cheltuielile de judecata reprezentand onorariul de avocat; in acest fel, partea care s-ar afla in culpa procesuala si ar trebui sa suporte aceste cheltuieli, este la adapost de eventuale prejudicii ce ar rezulta din stipularea unor onorarii exagerate.

§ 3. Solidaritatea mandantilor.

Cand mai multe persoane au numit un singur mandatar pentru o afacere comuna, fiecare mandant este raspunzator solidar pentru toate efectele mandatului. Asadar, solidaritatea mandantilor este legala (art. 1551 C. civ.), spre deosebire de situatia pluralitatii de mandatari, intre care, dupa cum am aratat, nu exista solidaritate decat daca a fost stipulata.