MANDATUL FARA REPREZENTARE

Sectiunea 1

CONTRACTUL DE INTERPUNERE

§ 1. NOTIUNE.

In unele cazuri, desi mandatarul lucreaza in interesul mandantului, incheie totusi actul in numele sau personal, fara a-l reprezenta pe mandant. In aceste situatii contractul incheiat intre mandant si mandatar se numeste "mandat fara reprezentare". Intrucat reprezentarea nu este de esenta, ci numai de natura contractului de mandat, alaturi de mandatul fara reprezentare din dreptul comercial (contract de comision, de consignatie, de expeditie), poate exista si un contract civil de mandat fara reprezentare, cunoscut sub numele de contract de interpunere (prête-nom, imprumut de nume).

Contractul de interpunere este, de fapt, un mandat simulat prin interpunere de persoane, un caz particular de interpunere de persoane[1]. Se recurge la aceasta formula juridica atunci cand o persoana (mandantul) vrea sa incheie un act juridic, dar in asa fel incat persoana sa sa nu fie cunoscuta de terti , cum ar fi cocontractantul mandatarului ocult si alti terti (creditori chirografari, rude cu vocatie eventuala la mostenire, succesori cu titlu particular etc.) sau numai acestia din urma (cocontractantul fiind partas la simulatie). In acest scop mandantul da un mandat unei alte persoane care, insa, contracteaza in nume propriu, si nu in calitate de mandatar.

NATURA JURIDICA.

Dupa cum am aratat, conventia de prête-nom este considerata, intr-o opinie , un caz particular de simulatie prin interpunere de persoane.

Alti autori[3] deosebesc simulatia prin interpunere de conventia de prête-nom, intrucat, in acest din urma caz, cocontractantul mandatarului ocult (tertul cu care contracteaza) nu este partas la simulatie; or, o veritabila simulatie - in aceasta conceptie - presupune o conventie secreta intre partile actului aparent (deci, intre aceleasi persoane).

Fata de aceasta din urma parere s-au exprimat obiectiuni[4] pe care le gasim justificate.

In primul rand, nu se poate afirma ca in cazul conventiei de prête-nom, cocontractantul mandatarului ocult nu este (niciodata) partas la simulatie. Sunt situatii in care nu numai mandantul si mandatarul ocult sunt partasi la simulatie, dar si persoana cu care acesta din urma contracteaza. Astfel, intr-o cauza solutionata de instanta suprema s-a facut "dovada, cu prisosinta, ca toate partile au fost in deplina cunostinta de cauza", deci, nu numai mandantul cumparator si "imprumutatoarea de nume" (mandatarul ocult), dar si vanzatorul care, fiind partas la simulatie, nu mai avea calitatea de tert fata de aceasta conventie secreta[5] , ci aceea de parte, cu toate consecintele care decurg din aceasta calitate (dovada simulatiei, raporturi contractuale cu mandantul potrivit regulilor de la mandatul cu reprezentare etc.). In asemenea situatii, numai fata de alte persoane interesate, care cu buna-credinta se bazeaza pe aparenta creata prin simulatie (si care vor avea calitatea de terti), situatia juridica reala - consacrata prin actul secret - va fi inopozabila (art. 1175 C. civ.).

In al doilea rand, mandatul simulat prin interpunere de persoane este o realitate care nu poate fi contestata, chiar daca cocontractantul mandatarului ocult nu este partas la simulatie, adica nu cunoaste faptul ca persoana cu care contracteaza este, in realitate, un simplu mandatar. Numai ca, in aceasta ipoteza, va avea si el calitatea de tert fata de actul secret, cu toate consecintele care rezulta din aceasta calitate.

In sfarsit, daca conventia de prête-nom se deosebeste de simulatia prin interpunere de persoane (deci este altceva) deoarece cocontractantul mandatarului ocult nu este partas la simulatie, atunci in mod firesc se pune intrebarea: ce natura juridica va avea o asemenea conventie si, mai ales, ce reglementare va guverna raporturile dintre parti, dintre parti si terti si intre acestia din urma? In lucrarile autorilor care neaga calificarea de simulatie a conventiei de prête-nom nu gasim un raspuns clar la aceste probleme.

In realitate, conventia de prête-nom este o simulatie prin interpunere de persoane, indiferent ca persoana care contracteaza cu mandatarul ocult este sau nu este partas la simulatie; in ambele cazuri, actul public consfinteste o situatie juridica necorespunzatoare realitatii, si deci este simulat, supus regimului juridic prevazut de art. 1175, C. civ. Numai ca in prima ipoteza, cocontractantul mandatarului ocult va avea calitatea de parte (fiind obligat, printre altele, sa-si procure o proba scrisa - contrainscris - pentru dovada simulatiei ), iar in a doua ipoteza va fi un tert care, alaturi de alte terte persoane, va avea castig de cauza daca isi intemeiaza pretentiile, cu buna-credinta, pe actul aparent (cel incheiat cu mandatarul ocult ).

§ 3. EFECTE JURIDICE. 

Conventia de interpunere nu este prin ea insasi ilicita, dar daca a fost intrebuintata in scopuri ilicite, pentru incalcarea sau eludarea unor dispozitii legale imperative sau prohibitive (frauda la lege), atat conventia dintre mandant si mandatarul ocult, cat si actul incheiat cu tertul cocontractant vor fi nule[8]. De exemplu, daca mandantului personal ii era interzisa incheierea actului respectiv. Fiind vorba de simulatie, potrivit regulilor aplicabile in materie, proba se poate face de catre terti, prin orice mijloace, iar de catre parti, prin contrainscris. "Daca simulatia a avut ca scop fraudarea legii, dovada fraudei se va putea face, chiar de parti, potrivit principiilor ce decurg din coroborarea dispozitiilor inscrise in art. 1191, 1198 si art. 1203 C. civ., prin orice mijloc de proba" .

Daca nu suntem in prezenta fraudei la lege, in cazul contractului de interpunere, raporturile dintre mandant si mandatar (persoana interpusa) se reglementeaza potrivit regulilor de la mandat. Aceasta regula este prevazuta expres in Codul comercial in materia contractului de comision (art. 405 alin. 2 C. com.), dar ea se impune si in lumina principiilor care guverneaza materia simulatiei in actele juridice civile. Ca si mandatarul, persoana interpusa este obligata sa predea mandantului tot ce a primit in executarea mandatului. In legatura cu aceasta obligatie, in practica judiciara s-a decis ca, atunci cand mandatarul ocult recunoaste drepturile mandantului (dobandite prin actul incheiat in numele sau, dar pe seama acestuia din urma), termenul prescriptiei nu va incepe sa curga decat in momentul in care mostenitorii mandatarului vor invoca existenta unor drepturi personale . Iar daca actiunea mandantului in declararea simulatiei nu are drept finalitate realizarea unui drept, ci este o actiunea in constatare, nu va fi supusa efectelor extinctive ale prescriptiei, potrivit principiului ca aparenta in drept poate fi inlaturata oricand, actul juridic simulat nefiind susceptibil de consolidare prin trecerea timpului .

Daca tertul este partas la simulatie, actul incheiat cu mandatarul va produce efecte si fata de el, in conditiile regulilor aplicabile mandatului cu reprezentare. Inseamna ca partea care are cunostinta ca persoana cu care a contractat este mandatar nu poate formula pretentii contra acestuia din urma, chiar daca mandatarul a semnat personal, adica a-si insoti semnatura sa de numele si prenumele mandantului .

In caz de neexecutare a obligatiilor de catre mandatarul ocult, mandantul poate intenta o actiune in declararea simulatiei pentru a inlatura aparenta creata prin actul public (dar nereal), in conditiile art. 1175 C. civ. In acest scop, este necesar sa faca dovada simulatiei prin actul juridic secret (real), fiind aplicabile si dispozitiile art. 1198 Cod civil , care permit utilizarea probei cu martori si prezumtii, daca a existat o imposibilitate (fie si morala), de a-si procura o dovada scrisa .

Fata de tertii de buna-credinta, care nu cunosc realitatea, inclusiv cocontractantul care n-a fost partas la simulatie, mandatarul apare ca adevaratul contractant si va deveni personal creditor sau debitor ori titular al dreptului real.

Intre terti si mandant raporturi juridice nu se stabilesc. Ei pot actiona unul impotriva altuia numai pe calea actiunii oblice (subrogandu-se in drepturile mandatarului) sau pot cere ca mandatarul sa le cedeze actiunea sa[14].

Cu conditia dovedirii simulatiei, tertul va putea actiona impotriva mandantului si in baza actului secret. Acest act insa nu poate fi invocat impotriva lui, daca n-a participat la simulatie si a fost de buna-credinta (art. 1175 C. civ.)[15]. Cum s-a aratat , este inadmisibila proba invocata de catre mandant intr-un litigiu cu tertul ce a contractat cu mandatarul, spre a dovedi simulatia procurii autentice in baza careia mandatarul a lucrat. Se poate, insa, admite proba spre a dovedi reaua-credinta a tertului contractant ce a concertat in mod fraudulos cu mandatarul, in scopul de a frustra pe mandant, intrucat un asemenea act nu poate angaja pe mandant (art. 1175 si art. 1546 C. civ.).

Raporturile dintre mandant si mandatar, pe de o parte, si raporturile lor cu tertii, pe de alta parte, se reglementeaza conform regulilor de la mandatul simulat, si in ipoteza in care - desi mandantul n-a urmarit ca persoana sa sa fie ascunsa fata de terti - totusi mandatarul nu comunica tertilor contractanti calitatea sa de reprezentant. Si in aceasta situatie - daca mandatul a fost valabil incheiat - dar mandatarul refuza sa-si execute obligatiile fata de mandant, acesta din urma trebuie sa intenteze o actiune in declararea simulatiei .

In cazul contractelor care se incheie, potrivit legii, intuitu personae, regulile care guverneaza contractul de interpunere de persoane nu sunt aplicabile. Contractul incheiat valabil in considerarea persoanei mandatarului fara reprezentare (de exemplu, contractul de societate civila) produce efecte numai fata de acea persoana, care devine titulara drepturilor si obligatiilor rezultand din actul incheiat[18]. Astfel fiind, mandantul nu devine proprietarul bunului dobandit, insa ca efect al mandatului (si daca nu exista impedimente legale) poate cere transferarea dreptului de proprietate asupra sa printr-un nou act de instrainare valabil, iar daca, independent de vointa mandatarului ocult, retransmiterea nu este posibila, el poate fi obligat numai la restituirea sumelor platite de mandant.

In schimb, s-a hotarat ca in cazul incheierii contractului in calitate de dobanditor de catre doua persoane, desi contractul s-a incheiat intuitu personae, se admite dovada simularii cumpararii de catre unul dintre semnatari, pretul fiind platit in realitate numai de catre celalalt. Dovada se poate face prin contrainscris iar daca actul a fost incheiat prin frauda, dol sau violenta, ori daca partile au un inceput de dovada scrisa, se admite si proba testimoniala, precum si prezumtiile[19].

Sectiunea 2

CONTRACTUL DE COMISION, DE CONSIGNATIE SI DE EXPEDITIE

Mandatul fara reprezentare isi gaseste aplicarea, in materie comerciala, sub forma contractului de comision, de consignatie si de expeditie.

§ 1. CONTRACTUL DE COMISION. NOTIUNE SI NATURA JURIDICA.

Mandatul civil implica, in mod obisnuit, reprezentarea; mandatul comercial poate fi atat cu reprezentare, cat  si fara reprezentare. Codul reglementeaza, pe langa mandatul comercial care este mandatul cu reprezentare si contractul de comision care este o forma tipica mandatului fara reprezentare.

Printr-un atare contract o parte, numita comisionar, se obliga pe baza imputernicirii celeilalte parti, numita comitent, sa incheie anumite acte de comert, in nume propriu dar pe seama comitentului, in schimbul unei remuneratii, numita comision .

Intrucat comisionarul incheie actele juridice in nume propriu, in contractul incheiat intre comisionar si tert, comisionarul este parte contractanta si, in consecinta, el are calitatea de debitor sau creditor, dupa caz, fata de tert. In acest sens art. 406 C. com. prevede: "Comisionarul este direct obligat catre persoana cu care a contractat ca si cum afacerea ar fi fost a sa proprie".

Rezulta ca prin incheierea contractului intre comisionar si tert, nu se stabilesc nici un fel de raporturi juridice intre comitent si tert. De aceea art. 406 alin. 2 C. com. dispune: "Comitentul nu are actiune in contra persoanelor cu care a contractat comisionarul si nici acestea nu au vreo actiune contra comitentului". Pentru nerespectarea obligatiilor din contractul incheiat intre comisionar si tert, raspunderea apartine partii contractante in culpa[21].

Intre comitent si comisionar exista raporturi juridice de mandat fiindca actul se incheie pe seama comitentului, dar acesta nu este reprezentat de comisionar in actul incheiat cu tertul, comisionarul lucrand in nume propriu (proprio nomine)[22].

§ 2. CONTRACTUL DE CONSIGNATIE. NOTIUNE SI NATURA JURIDICA.

In temeiul contractului de consignatie o parte numita consignant, incredinteaza celeilalte parti numita consignatar, anumite bunuri mobile pentru a fi vandute, in nume propriu, dar pe seama consignantului, la un pret stabilit anticipat, cu obligatia consignatarului de a remite consignantului pretul obtinut sau de a-i restitui bunul nevandut[23].

Asa cum s-a subliniat in doctrina, contractul de consignatie este, in esenta, un contract de comision - o varietate a contractului de comision, dar mai restrans in obiectul sau[24]. Intr-adevar ca si in cazul contractului de comision, in contractul de consignatie, consignantul imputerniceste pe consignatar sa incheie anumite acte juridice in nume propriu, dar pe seama consignantului. Aspectul particular consta in aceea ca imputernicirea consignantului data consignatarului se refera, intotdeauna, la vinderea unor bunuri mobile apartinand consignantului. Aceste acte juridice trebuie sa constituie fapte de comert pentru consignant (art. 405 C. com.).

In temeiul contractului de consignatie, consignatarul vinde bunul pe seama consignantului, dar in numele sau propriu. Ca atare, prin incheierea contractelor de vanzare - cumparare se stabilesc raporturi juridice intre consignatar, in calitate de vanzator si terti, in calitate de cumparatori. Prin aceste contracte nu se stabilesc raporturi juridice intre consignant si terti.

Intrucat insa contractele de vanzare - cumparare se incheie pe baza insarcinarii consignantului si pe seama acestuia, transferul dreptului real si al riscurilor opereaza direct intre consignant si terti. Concluzia se bazeaza si pe faptul ca, prin incredintarea bunurilor in consignatie, consignatarul nu devine proprietarul bunurilor respective ci consignantul pastreaza aceasta calitate. Aceleasi considerente fac ca pretul bunurilor incasat de la terti sa fie remis consignantului[25].

Raporturile dintre consignant si consignatar sunt guvernate de regulile mandatului care vor produce efecte corespunzatoare[26].

§ 3. CONTRACTUL DE EXPEDITIE. NOTIUNE SI NATURA JURIDICA.

Prin contractul de expeditie, o parte contractanta, numita expeditor - comisionar, se obliga fata de cealalta parte contractanta, numita comitent, ca in temeiul imputernicirii date de acesta sa incheie cu un caraus, in nume propriu dar pe socoteala comitentului un contract de transport de bunuri si sa indeplineasca toate prestatiile accesorii expedierii, iar comitentul se obliga sa-i plateasca o anumita suma de bani si pretul prestatiilor accesorii, precum si sa inapoieze cheltuielile obisnuite facute pe socoteala sa de catre expeditorul-comisionar

Printr-un asemenea contract se realizeaza activitatea de expediere a scrisorilor, sumelor de bani, coletelor si altele prin posta, C.F.R.., etc.

Contractul de expeditie este un contract complex, deoarece raporturile juridice ce se stabilesc intre partile acestui contract sunt de natura juridica diferita.

Astfel, in raporturile dintre expeditorul - comisionar si beneficiarul-comitent se suprapun doua contracte de drept civil, si anume: un contract de mandat si un contract de prestari de servicii, iar intre expeditorul-comisionar si caraus, in contract de transport.

In temeiul contractului de mandat, comitentul - beneficiar il imputerniceste pe expeditorul - comisionar sa incheie un act juridic - contract de transport - cu un caraus, in vederea transportarii bunurilor dintr-un loc in altul, iar in temeiul contractului de prestari de servicii, expeditorul - comisionar urmeaza sa execute toate operatiile necesare transportului, de exemplu, manipularea bunurilor (incarcare, descarcare, transbordare, primirea si eliberarea bunurilor in localitatea de destinatie).

Contractul de expeditie are un caracter complex si din punct de vedere al obiectului juridic al acestuia, in sensul ca are doua obiecte, si anume: unul principal, care consta in incheierea contractului de transport, si unul accesoriu, care consta in incheierea contractului de prestari de servicii[27].

In ipoteza in care detine mijloace de transport proprii, expeditorul comisionar va putea executa el insusi, in tot sau in parte, transportul bunurilor predate spre expeditie. In aceasta ipoteza, contractul de expeditie reprezinta o aplicare a procedeului tehnic al reprezentarii simple, cu sine insusi, in ce priveste obiectul sau principal, adica expeditorul - comisionar intruneste atat calitatea de mandatar, cat si pe aceea de caraus.

Concluzii

Lucrarea de fata isi propune, pe parcursul celor opt capitole, o analiza atenta a contractului de mandat atat sub aspect teoretic, cat si practic.

Astfel, primul capitol debuteaza cu un scurt istoric, preocupandu-se in egala masura de elemente de drept comparat si de cadrul legal actual care reglementeaza materia contractului de mandat.

Originea contractului de mandat o regasim in dreptul roman, care a constituit o sursa fundamentala de inspiratie pentru legislatiile civile moderne, Codul civil francez, preluat aproape in totalitate de cel roman, fiind un exemplu concludent in acest sens.

Cadrul legal al contractului de mandat este delimitat de dispozitiile art. 1532-1559 C. civ, care se refera la mandatul cu reprezentare, fara a se trage concluzia ca utilitatea mandatului fara reprezentare ar putea fi pusa la indoiala.

Reguli speciale privind contractul de mandat sunt prevazute si in alte materii, precum proprietatea industriala, in dispozitiile Codului de procedura civila, precum si in actele normative cu caracter special. Teoria generala a obligatiilor vine, de asemenea, in completarea acestor norme juridice.

Dreptul civil este dreptul comun in privinta reglementarii raporturilor patrimoniale dintre particulari, iar dispozitiile Codului Civil referitoare la mandat sunt aplicabile si contractelor comerciale de intermediere, in masura in care legea comerciala nu prevede contrariul.

Cel de al doilea capitol al lucrarii de fata analizeaza notiunea si caracterele juridice ale contractului de mandat.

Definitia mandatului se regaseste in art. 1532 C. civ., potrivit cu care mandatul este un contract prin care o persoana, numita mandatar, se obliga, fara plata, sa incheie unul sau mai multe acte juridice pe seama unei alte persoane, numita mandant, care ii da aceasta imputernicire si pe care il reprezinta. Articolul 35 alin. 2 din Codul familiei reglementeaza mandatul tacit reciproc intre soti, iar articolul 155 alin. 1 din Codul familiei prevede aplicarea regulilor de la mandat in cazul instituirii curatelei.

In ceea ce priveste caracterele contractului de mandat, retinem ca acesta este un contract, in principiu, cu titlu gratuit; potrivit art. 1534 C. civ., "mandatul este fara plata cand nu s-a stipulat contrariul" Prezumtia de gratuitate nu opereaza insa daca mandatarul este un profesionist. Mandatul este un contract, in principiu, consensual, cu precizarea ca mandatul trebuie incheiat in forma solemna, daca actul juridic la care participa mandatarul in numele mandantului urmeaza sa fie incheiat in aceeasi forma. Mandatul este un contract unilateral, atunci cand nu este remunerat, mandatarul fiind singura parte din contract care isi asuma obligatii. Mandatul este un contract sinalagmatic in cazul in care este remunerat, dand nastere la drepturi si obligatii reciproce, interdependente. Deoarece persoana contractanta are o insemnatate deosebita la incheierea contractului de mandat, rezulta ca mandatul se incheie intuitu personae

Pe parcursul capitolului al treilea se realizeaza o delimitare conceptuala a contractului de mandat, fata de alte contracte asemanatoare, precum contractul de munca si contractul de antrepriza.

Fiind remunerat, mandatul se aseamana cu contractul de munca si cu contractul de antrepriza, si totodata, asemanator contractului de mandat, in cadrul contractului de munca sau de antrepriza, o parte se obliga sa indeplineasca anumite acte pentru cealalta parte contractanta.

Cel de al patrulea capitol se ocupa cu studiul conditiilor de validitate ale contractului de mandat, avandu-se in vedere in acest sens: consimtamantul partilor, forma si dovada mandatului, capacitatea partilor, obiectul si intinderea mandatului, precum si varietatile contractului de mandat, actul cu sine insusi, dubla reprezentare si mandatul in interes comun.

Contractul de mandat ia nastere prin simplul consimtamant al partilor, care trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de dreptul comun in materie, asadar mandatul este un contract consensual, dupa cum rezulta din dispozitiile art. 1532 si art. 1532 C. civ.

Referitor la capacitatea mandantului, Codul Civil nu contine vreo dispozitie speciala, motiv pentru care sunt aplicabile regulile generale privitoare la capacitatea de a contracta. Mandantul trebuie sa aiba atat capacitatea de folosinta, cat si capacitatea de exercitiu, pentru a se putea obliga atat fata de mandatar, cat si fata de persoana cu care mandatarul trebuie sa incheie acte juridice.

Mandatarul trebuie sa aiba, in toate cazurile, capacitate deplina de exercitiu; doar trimisul (nuncius), care este un simplu mesager si nu un veridic reprezentant, poate fi o persoana chiar lipsita de capacitatea de exercitiu.

Ca o concluzie a acestei sectiuni, retine atentia faptul ca lipsa consimtamantului sau viciile de vointa sunt apreciate nu numai in persoana mandantului, dar si in aceea a mandatarului.

Ca si in cazul altor contracte, obiectul mandatului trebuie sa fie determinat (art. 948 pct. 3 C. civ), posibil si licit (art. 948 pct. 4 C. civ.). Mandatul poate avea ca obiect principal numai incheierea de acte juridice de catre mandatar, actele materiale putand avea numai caracter accesoriu. Actele juridice cu caracter strict personal (testamentul, casatoria, adoptia, recunoasterea maternitatii si paternitatii) nu pot fi facute niciodata prin mandatar.

Actul cu sine insusi si dubla reprezentare sunt cunoscute in literatura de specialitate sub denumirea comuna de "autocontract", intrucat contractul este incheiat "pentru doua parti diferite de vointa unei persoane, care actioneaza intr-o dubla calitate". O astfel de operatiune nu este de neconceput, din punct de vedere tehnico-juridic, deoarece acelasi individ poate actiona, pe taram juridic, in mai multe calitati.

Mandatul in interes comun nu se confunda cu mandatul remunerat. Este frecvent intalnit in materie comerciala, precum in cazul mandatului lichidatorului unei societati in nume colectiv, in care este el insusi asociat; mandatului dat de asigurat asiguratorului pentru a conduce procesul in locul sau; insarcinarea data corespondentului unui cotidian de a cauta, in schimbul unui comision si in cazul contractului comercial de agent.

In cazul mandatului in interes comun, mandatarul este cointeresat in incheierea actului care formeaza obiectul mandatului, agentul comercial se straduieste sa atraga o clientela pentru a putea vinde marfurile incredintate prin contract, iar mandantul are acelasi interes.

Capitolele al cincilea si al saselea sunt rezervate efectelor contractului de mandat, intre parti si terti.

Astfel, trebuie retinut ca obligatiile mandatarului sunt de a executa mandatul si de a da socoteala pentru executarea mandatului.

Principala obligatie a mandatarului, de a executa mandatul (art. 1539 C. civ.), o constituie o obligatie de a face. Neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a acestei obligatii face ca mandatarul sa fie raspunzator nu numai de dol (intentie), dar si de culpa simpla. Practica judiciara a consacrat raspunderea mandatarului pentru disparitia sumelor ce i-au fost incredintate, intrucat s-a dovedit neglijenta sa in pastrarea banilor.

Mandatarul are si obligatia de a da socoteala pentru executarea mandatului ori de cate ori mandantul i-o cere, aceasta obligatie fiind de esenta mandatului si ca atare, fiind comuna tuturor categoriilor sale. Tot in temeiul acestei obligatii, mandatarul este dator sa remita mandantului tot ce i s-a predat in puterea mandatului pe care l-a executat, chiar daca acestea nu s-ar cuveni mandantului (art. 1541 C. civ.). Exista si obligatii decurgand din substituirea mandatului. In principiu, mandatarul trebuie sa execute personal insarcinarea primita, deoarece contractul de mandat este incheiat intuitu personae, avand la baza increderea mandantului in mandatar.

In ceea ce priveste obligatiile mandantului, acesta este tinut sa restituie mandatarului toate cheltuielile (sume avansate si alte cheltuieli necesare si utile) facute cu ocazia executarii mandatului (art. 1547 C. com.), neputand refuza restituirea acestor cheltuieli. Mandantul trebuie sa plateasca si dobanzi la sumele avansate de mandatar, suportand si pierderile suferite de mandatar cu ocazia indeplinirii mandatului, daca nu i se poate imputa vreo culpa.

Cand mandatul este cu titlu oneros, mandantul este obligat sa plateasca remuneratia mandatului, chiar daca operatia in vederea careia a fost conferit mandatul nu s-a putut efectua.

O alta chestiune importanta este aceea a solidaritatii mandantilor, cand mai multe persoane au numit un singur mandatar pentru o afacere comuna, si cand fiecare mandant este raspunzator solidar pentru toate efectele mandatului.

Intre mandant si terti se creeaza raporturi juridice directe; ca urmare a actelor incheiate de mandatarul reprezentant, in fapt tertul trateaza cu mandatarul, in drept contracteaza cu mandantul. Efectele executarii contractului de mandat se produc nu intre mandant si mandatar, ci intre mandant si tert; mandantul, desi absent, a fost reprezentat de mandatar si, prin urmare, toate efectele legale active sau pasive ale actului incheiat de mandatar cu tertul se rasfrang asupra mandantului, care devine personal creditorul, respectiv debitorul tertului.

In ceea ce-l priveste pe mandatar, intrucat acesta contracteaza in numele si pe seama mandantului, nu se creeaza raporturi juridice intre el si tertul cu care contracteaza. Mandatarul nu devine personal nici creditor, nici debitor fata de tert si nici nu este indreptatit sa pretinda de la acesta din urma executarea actului, afara numai daca ar avea o imputernicire speciala in acest sens din partea mandantului.

Penultimul capitol trateaza cauzele generale, proprii tuturor obligatiilor contractuale, si anume: incetarea contractului ca urmare a executarii acestuia; expirarea termenului stipulat; indeplinirea conditiei rezolutorii prevazute de parti in contract; imposibilitatea fortuita de executare si cauzele speciale de incetare a contractului de mandat, respectiv revocarea mandatului, renuntarea mandatarului, moartea uneia dintre parti, punerea sub interdictie, insolvabilitatea si falimentul, precum si efectele incetarii mandatului.

Capitolul final al lucrarii de fata este rezervat in intregime mandatului fara reprezentare si varietatilor cestuia, respectiv: contractul de interpunere, contractul de comision, de consignatie si de expeditie.

Bibliografie

q       FR. DEAK, "Tratat de drept civil. Contracte speciale", Ed. Actami, Bucuresti, 1996.

q       FR. DEAK, ST. CARPENARU, "Contracte civile si comerciale", Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1993.

q       Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, "Drept comercial", Editura All Beck, Bucuresti, 2004.

IOSIF R. URS, SMARANDA ANGHENI, "Drept civil,. Contracte civile", Vol. III, Ed. Oscar print, Bucuresti, 1998.