Scurt istoric al reglementarii contractului colectiv de munca

Scurt istoric al reglementarii contractului colectiv de munca

1.Reglementarea contractului colectiv de munca pana la 23 august 1944.Dezvoltarea industriala de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX si , ca o consecinta , cresterea numarului salariatilor au condus la necesitatea reglementarii raporturilor dintre patroni si lucratori.Instrumentul capabil sa corespunda acestui deziderat a fost contractul colectiv de munca.Aparitia si impunerea sa sunt considerate un mare succes al miscarii muncitoresti .De retinut este ca el a fost folosit inainte de a fi legiferat , sub forma intelegerii dintre patroni si reprezentantii sindicatelor in urma grevelor , ca mijloc de rezolvare a conflictelor de munca , motiv pentru care contractul colectiv de munca a fost numit un "copil al grevei".

In tara noastra ,s-a vorbit pentru prima data de contractul colectiv de munca in anul 1909 cu ocazia proiectului Orleanu , cand s-a recunoscut importanta acestui contract pentru pacea sociala.

Contractul colectiv de munca a fost reglementat initial , pe cale indirecta , prin Legea conflictelor de munca din 1920.Acest act normativ , se arata in expunerea de motive a Legii contractelor de munca din 1929 "introducand procedura obligatorie a conciliatiunii si in unele cazuri arbitrajul obligatoriu , a impus pe cale legala , dar indirecta , regimul conventiilor colective de munca , caci de cele mai multe ori rezultatul ca si hotararea de arbitraj imbraca forma unui contract colectiv de munca".Referire directa la acest contract face Legea contractelor profesionale din 1921, desi utilizeaza o alta terminologie.

Necesitatile practice au dus la intocmirea unui proiect de lege special asupra reglementarii contractului colectiv de munca din 1919 , care insa nu a fost adoptat de Parlament.

Chiar si nereglementat expres , contractul colectiv de munca era tot mai frecvent folosit in practica , asa incat legiferarea sa va deveni realitate in anul 1929 , prin Legea asupra contractelor de munca.

Instaurarea dictaturii regale la 10 februarie 1938 a avut drept consecinta , printre altele , dizolvarea sindicatelor si infiintarea breslelor , singurele competente de a incheia "conventiuni colective de munca".Cu toate acestea se constata o crestere a numarului de contracte in acea perioada.

Un anumit recul s-a produs dupa adoptarea Legii regimului muncii in timp de razboi din octombrie 1941.Aceasta lege nu a modificat formal regimul contractelor colective de munca, dar , prin intensificarea arbitrajului obligatoriu , a facut ca factorii de productie sa ajunga in putinele cazuri sa incheie contracte de munca.Prin aceasta lege , muncitorii nu sunt reprezentati prin delegati alesi,ci prin delegati numiti de inspectoratul de munca.

2.Reglementarea contractului colectiv de munca dupa 23 august 1944 pana la 22 decembrie 1989.Dupa 23 august 1944 , sindicatele se bucura de avantajul de a incheia , fie prin patroni izolati, fie prin asociatii de patroni contracte colective de munca.In decembrie 1945 s-a intocmit un contract model adaptabil la specificul fiecarei industrii , care a facilitat incheierea de contracte pe termen de 6 luni , in inteprinderile din toate ramurile de productie .

Contractul colectiv de munca devine , in noile conditii , din ce in ce mai mult, nu doar instrumentul de reglementare a raporturilor dintre cele doua parti in procesul muncii , ci cel prin care "salaritii isi iau sarcina de a indeplini si depasi planul de productie , iar inteprinderea se obliga sa puna la dispozitia salariatilor mijloacele necesare pentru a-si duce la bun sfarsit sarcinile si sa ridice nivelul de viata a celor ce muncesc".

Codul muncii din 1950 ,a abrogat , printre alte acte normative , si Legea asupra contractelor de munca din 5 aprilie 1929 .Atat sub imperiul acestui cod ,cat si al celui din 1972 , clauzele principale ale unui contract colectiv -cele privind salariile , concediile , timpul de munca etc.erau inlocuite cu dispozitiile legii , rolul contractului fiind acela de a mobiliza si stimula initiativa creatoare a oamenilor muncii , de a determina o atitudine inaintata a acestora fata de munca, de productie si fata de proprietatea obsteasca.

Sub imperiul , atat al Codului muncii din 1950 , cat si al celui din 1972,incheierea contractelor colective de munca era obligatorie;pentru mentinerea conceptiei unitare si asigurarea respectarii dispzitiei legii erau intocmite si utilizate contracte- tip, cu clauze prestabilite.

3.Reglementarea contractului colectiv de munca dupa anul 1990.O prima schimbare a fost determinata de adoptarea Legii nr.13/1991 privind contractul colectiv de munca[1].Prin aceasta lege au fost abrogate prevederile art.76-80 din Codul muncii , redandu-se rolul traditional al contractului colectiv de munca de instrument aflat exclusive la indemana partenerilor sociali , pentru a stabili , fara nici o ingradire - prin negociere - conditiile de munca , drepturile si obligatiile reciproce in procesul muncii.Necesitatea perfectionarii reglementarii a determinat adoptarea Legii nr.130/1996 .Una din noutatile importante aduse de aceasta lege priveste reprezentarea patronului si a salariatilor la negocierea colectiva si deci la incheierea contractului.

Codul muncii -legea nr.53/2003 -reia , in mare , unele dispozitii dar , totodata aduce noutatea ce trebuie mentionata:introduce negocierea obligatorie nu numai in cazul in care angajatorul are mai putin de 21 de salariati , dar si la nivelul grupurilor de angajatori , al ramurilor de activitate , precum si la nivel national.De asemenea , introduce termenul de angajator in locul celui de patron.