AMBALAREA CONSERVELOR VEGETALE

1. AMBALAJE FOLOSITE IN INDUSTRIA CONSERVELOR VEGETALE

Ambalarea produselor horticole reprezinta operatia de introducere a acestora nearanjate sau aranjate in ambalaje, dupa o anumita metoda si schema. Astfel, se mentine integritatea si calitatea produselor in timpul transportului, manipularii si depozitarii si se asigura o prezentare cat mai atragatoare a legumelor si fructelor in timpul valorificarii. Ambalajele se folosesc pentru:

valorificarea fructelor si legumelor in stare proaspata;

in tehnologia de industrializare.

Functiile ambalajelor

1. Functia de protectie cuprinde mai multe aspecte:

Protectia mecanica

In timpul procesului de fabricatie, transport, depozitare si desfacere, produsele sunt supuse la solicitari mecanice: tractiune, compresiune, forfecare, soc, vibratii etc. Ca urmare, alegerea materialului pentru confectionarea ambalajului se face in functie de intensitatea solicitarilor la care este supus produsul si in raport cu natura lui. Functia de protectie mecanica o pot exercita ambalajele din materiale metalice, sticla, lemn, carton, materiale plastice, materiale complexe.

Protectia chimica

In majoritatea cazurilor, calitatea produselor este influentata de procesele chimice si electrochimice care au loc la suprafata de contact dintre produse si mediu. Mediul exterior poate actiona chimic asupra produselor prin continutul in vapori de apa, oxigen, ozon, substante solide abrazive (urme de nisip si de praf) etc. Alegerea unui ambalaj corespunzator este legata de fenomenele de interactiune dintre produs si ambalajul respectiv. Se pot utiliza tabla cositorita ca atare sau vernizata, ambalaje de sticla, materiale plastice, materiale complexe etc.

Protectia impotriva microorganismelor

In vederea asigurarii pastrarii calitatii produselor alimentare si a evitarii reinfectarii unui produs cu microorganisme din mediul exterior, este necesar ca ambalajele sa fie perfect etanse.   In acelasi timp, ele trebuie sa se preteze la o curatire perfecta si usoara, pentru a preveni infectarea produselor alimentare cu microorganismele existente pe ambalaj.

Protectia impotriva insectelor si rozatoarelor

Protectia fata de lumina

Multe produse alimentare horticole isi reduc valoarea alimentara si isi schimba calitatile senzoriale sub actiunea luminii. Pentru a preveni degradarea produselor alimentare sub actiunea luminii se pot folosi ambalaje colorate din sticla de culoare bruna, ambalaje cu coeficient de reflexie mare (foita de aluminiu) etc.

2. Functia de portionare

Se refera la promovarea si tipizarea unor unitati modulate de transport si desfacere de produse ambalate care sa inlesneasca operatiile de manipulare, transport, depozitare si desfacere ale acestora.

3. Functia de promovare

Este menita sa asigure o prezentare clara si sugestiva a continutului, sa indice termenul de garantie si de valabilitate, cantitatea masei si pretul, sa dea indicatii privind avantajele produsului, modul de intrebuintare, data fabricatiei etc.

Ambalajul, constituie unul din principalele mijloace de reclama a produselor prin intermediul caruia se realizeaza informarea cumparatorilor si stimularea acestora la cumpararea produselor.

Un ambalaj de calitate superioara trebuie sa formeze un ansamblu organic cu marfa "sa vanda marfa", sa ofere continutul si sa atraga simpatia cumparatorului, astfel incat acesta sa se hotarasca rapid asupra achizitionarii marfii.

Clasificarea ambalajelor

Clasificarea ambalajelor se face dupa mai multe criterii:

dupa materialul din care sunt confectionate: ambalaje metalice, ambalaje din sticla, ambalaje din materiale plastice, ambalaje din carton, ambalaje din hartie, ambalaje din lemn, ambalaje din materiale complexe etc.;

dupa sistemul de ambalare: ambalaje fixe, ambalaje demontabile si ambalaje pliante;

dupa rigiditatea ambalajului: ambalaje rigide, ambalaje semirigide si ambalaje suple;

dupa caracteristicile de circulatie: ambalaje de inventar (care fac parte din inventarul fabricii), ambalaje refolosibile, ambalaje nerefolosibile sau pierdute, ambalaje valorificabile, ambalaje fiziologice;

dupa cerintele impuse de buna conservare a produselor: ambalaje sterile.

2. ANALIZA AMBALAJELOR METALICE UTILIZATE IN INDUSTRIA CONSERVELOR VEGETALE

Materiale de confectionat ambalaje metalice

Ambalajele metalice sub forma de cutii de conserve detin o pondere importanta in industria conservelor de fructe si legume.

Materialele folosite la confectionarea cutiilor metalice sunt: tabla cositorita, tabla cositorita lacuita, tabla de aluminiu si tabla cromata.

Tabla cositorita

Tabla cositorita este fabricata din otel moale avand grosimea intre 0,11 - 0,37 mm, obtinuta prin laminare la rece, avand pe ambele fete un strat de cositor. Tabla poate fi cositorita la cald sau electrolitic. Avantajul cositoririi electrolitice consta in faptul ca permite aplicarea unei cantitati de staniu dorite, realizandu-se acoperiri sub 20 g/m². In plus, cu acest procedeu, se poate obtine tabla cu acoperiri diferentiate de cositor pe cele doua fete. La cutiile confectionate din tabla cositorita, in cazul produselor bogate in substante proteice, se constata colorarea suprafetei interioare care poarta denumirea de marmorare. Evitarea marmorarii se poate realiza prin folosirea unei pelicule de lac sulfo-rezistenta, cu buna aderenta la tabla, prin realizarea unei pelicule de oxid de aluminiu pe cale electrolitica si prin asa numita operatie de pasivizare a tablei, adica formarea unui strat superficial de oxizi de crom.

Tabla cositorita lacuita

Alegerea tipului de tabla cositorita electrolitic si a lacului de protectie se face in functie de natura si agresivitatea produselor ce urmeaza sa fie ambalate. Prezinta interes interdependenta ce exista intre calitatea tablei cositorite electrochimic - respectiv natura filmelor de pasivizare si lacurile de protectie (vernisurile) care intra in contact cu conservele alimentare in perioada de depozitare a produselor. Vernisurile se fabrica, fie pe baza de uleiuri naturale, fie de natura sintetica avand la baza rasini fenolice (antisulf), rasini epoxidice (antiacide), rasini vinilice sau amestec de rasini epoxidice si fenolice riguros dozate. Stratul de lac trebuie sa fie perfect aderent la tabla cositorita si sa nu se desprinda in timpul operatiilor mecanice de formarea cutiilor sau in timpul sterilizarii. Lacul nu trebuie sa influenteze asupra produsuluui ce se conserva prin gust, miros sau culoare.

Tabla cromata

Tabla cromata a aparut ca un inlocuitor al tablei cositorite, deoarece sursele de cositor sunt limitate. Este o tabla de otel moale avand grosimea intre 0,2 - 0,8 mm, cu continut sarac de carbon, laminata la rece si acoperita pe cale electrolitica cu un strat de crom metalic cu grosimea de 0,02 - 0,05 μ. Tabla cromata se prelucreaza prin rulare si sudura (cutii rotunde), prin ambutisare (cutii ovale, patrate, capace si capsule), prin rulare si lipire cu adezivi (cutii rotunde). Tabla cromata nu poate fi lipita cu cositor. In general tabla cromata este cu 10 - 20% mai ieftina decat tabla cositorita electrolitic. Tabla cromata are o buna aderenta la lacuri insa la imprimare prezinta unele dificultati. Fata de tabla cositorita are caracteristici egale sau mai bune la coroziune, la actiunea sulfului, la temperaturi ridicate, la aderenta lacului si a cernelei, la zgarieturi si exfoliere.

Tabla de aluminiu

In ultimul timp din tabla de aluminiu se fabrica ambalaje pentru conserve prin ambutisare. Acest material sub forma de folie are avantajele ca: nu absoarbe lichidele sau grasimile, este netoxic, nu favorizeaza dezvoltarea bacteriilor, asigura o impermeabilitate perfecta, poseda o mare rezistenta termica, este opac la lumina, usor deformabil si pliabil, poseda o mare putere de reflectare si o buna stralucire, nu este atacat decat de solutii acide sau bazice puternice, nu are nici o afinitate pentru sulf. Printre dezavantajele pe care le prezinta aluminiul, se pot cita urmatoarele: netransparenta, capacitatea mai mare de dilatare, tendinta de a se sifona, rezistenta si alungire scazute. Sub forma de folie simpla domeniul de utilizare pentru ambalaje este relativ limitat. Foliile de aluminiu se utilizeaza insa pe scara larga cu alte materiale de ambalaj care compenseaza defectele acestora.

Pasivizarea tablei cutiilor de conserve

In functie de procedeul de fabricatie tabla poate fi cositoria la cald sau electrolitic, materialul de baza fiind tabla de otel laminata la rece.

Tabla cositorita electrolitic este supusa unui tratament de pasivizare, chiar in cadrul fluxului tehnologic de fabricare. Acesta se realizeaza:

pe cale chimica, prin simpla imersie a tablei in solutii oxidante (continand acid cromic sau solutii acide de bicromat);

fie electrochimic, prin trecerea tablei printr-o solutie de electroliti continand saruri de crom hexavalent in conditii electrochimice (polaritate si densitate de curent) determinate.

Pe suprafata tablei se formeaza un film de pasivizare format din oxizi de staniu si oxizi de crom.

Confectionarea cutiilor metalice

Fabricarea cutiilor de conserve se realizeaza in unitati moderne (Intreprinderea de ambalaje metalice pentru industria alimentara Tecuci, Buftea, FAM Galati) dotate cu instalatii complet automatizate de mare productivitate. Pe scara industriala sunt utilizate cutiile compuse si cutiile ambutisate.

Cutiile compuse

Cutiile compuse sunt formate din corp, fund si capac. Procesul tehnologic de confectionare a cutiilor cuprinde doua linii de fabricatie: confectionarea corpului si confectionarea capacelor.

Schema tehnologica de confectionare a corpului cutiilor de conserve, care cuprinde operatiile de: linierea si divizarea foii de tabla, taierea colturilor, indoirea marginilor, rolarea corpului cutiei, faltuirea si lipirea corpului si bordurarea lui.

Pe linia de confectionare a capacelor se face divizarea in straifuri pentru doua randuri de capace, stantarea capacului, rolarea, aplicarea masei de etansare (cauciucarea) si uscarea masei de etansare. Urmeaza aplicarea fundului cutiei.

La confectionarea cutiilor metalice se utilizeaza urmatoarele materiale auxiliare: decapantii, aliajul de lipit si materialele de etansare.

Decapantii sunt amestecuri formate din clorura de zinc si clorura de amoniu avand rolul de a curata si degresa suprafetele de tabla ce se lipesc.

Aliajul de lipit este folosit pentru lipirea faltului longitudinal al corpului cutiei. Aliajul este format din staniu si plumb in anumite proportii stabilite in functie de caracteristicile tablei utilizate la fabricarea corpului; pentru tabla cositorita: 50% staniu si 50% plumb, iar pentru tabla cositorita vernizata: 60% staniu si 40% plumb.

Materialele de etansare asigura etanseitatea cutiilor intre capac si corpul cutiei. In interiorul faltului trebuie sa existe un material elastic, care poate sa fie o solutie de cauciuc natural etc.

Cutiile de conserve ambutisate

Cutiile de conserve ambutisate sunt formate din cutia propriu-zisa si din capac. Ele sunt de diferite forme: rotunde, ovale, paralelipipedice. Procesul tehnologic de confectionare a acestor cutii cuprinde doua linii de fabricatie: confectionarea corpului si confectionarea capacelor. Corpul acestor cutii se confectioneaza prin presarea bucatilor de tabla divizate, iar tehnologia de confectionare a capacelor este identica cu cea de la cutiile compuse. Pentru confectionarea acestor cutii se foloseste tabla de otel laminata la rece, cositorita electrolitic si lacuita. Tehnologia de fabricare a cutiilor de conserve ambutisate prezinta urmatoarele avantaje: se realizeaza economii de tabla, material de etansare si material de lipit.

Inchiderea cutiilor de conserve

Se poate realiza cu masini de inchis automate sau semiautomate. Inchiderea cutiilor se face prin actiunea de presare a rolelor asupra marginii capacului si a bordurii cutiei, in doua faze. In prima faza se formeaza profilul faltului prin actionarea rolei I, iar in etapa a doua se preseaza profilul faltului prin actionarea rolei II . Controlul inchiderii se face prin verificarea imbinarii reale a faltului cutiilor. Acest control se recomanda a se efectua din ora in ora si dupa fiecare reglare a masinilor de inchis. In acest scop se executa masuratori cu precizie de 0,01 mm pentru elementele faltului. Masuratorile se fac in ordinea urmatoare:

Inaltimea faltului (H) se masoara in minim trei locuri diferite, pe circumferinta cutiei, facandu-se media masuratorilor.

Carligul capacului (C_c) si carligul cutiei (C_f) se masoara dupa sectionarea unei portiuni din falt de circa 1 cm, cu ajutorul unui bonfaier.

Grosimea tablei capacului (G_c) si a corpului (G_f) se masoara pe portiuni in care tabla nu este deformata. Inchiderea corecta realizeaza un falt normal ale carui dimensiuni se pot determina cu ajutorul unui micrometru de constructie speciala cu care se masoara latimea, grosimea si inaltimea faltului. In cazul in care nu exista un micrometru pentru controlul rapid al dimensiunilor exterioare la falturi se poate folosi sablonul. Pentru fiecare tip de tabla si profil al rolei de inchidere se va folosi un sablon adecvat. Proeminenta "a" serveste pentru controlul adancimii faltului si are dimensiunea de 3,175 mm. Trei sectiuni "b", "c" si "d" servesc pentru controlul grosimii faltului. Faltul trebuie sa fie liber in sectiunea "b" si nu poate fi mai mare decat sectiunea "c". Grosimea faltului care corespunde cu sectiunea "c" este considerata normala. Daca faltul intra liber in sectiunea "d" atunci el este strans prea tare. Daca nu intra in sectiunea "c" , atunci nu este strans suficient de catre rolele de strangere (rola II). Sectiunile "e" si "f" servesc pentru masurarea carligelor corpului si capacelor. Carligul capacului sau al corpului trebuie sa intre in sectiunea "a" si nu trebuie sa intre in sectiunea "f". Sectiunea "g" serveste pentru controlul inaltimii faltului care nu trebuie sa depaseasca, pentru cutiile mici 3,175 mm. Distanta h = 50,8 mm se foloseste pentru aprecierea inaltimii bordurii capacului. Teancul de 26 - 27 capace trebuie sa intre liber in aceasta sectiune. Etanseizarea cutiilor de conserve se realizeaza prin imbinarea carligului corpului cu al cutiei si formarea faltului. Faltul cutiei de conserve trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

etanseitate - aceasta conditie trebuie sa fie asigurata atat din punct de vedere al realizarii unei etanseitati perfecte fata de mediul exterior, cat si al unei rezistente satisfacatoare la diferite actiuni exterioare: sterilizare, lovituri, conditii de depozitare improprii;

rezistenta mecanica - in timpul procesului de sterilizare a conservelor faltul este supus la presiuni ridicate. Imbinarile care prezinta o aparenta etanseitate sub actiunea presiunii interne se pot desprinde sau prezinta defectele cunoscute sub denumirea de "ciocuri", care compromit ermeticitatea cutiei de conserve. De asemenea, falturile cu rezistenta mecanica redusa se deformeaza usor sub actiunea factorilor exteriori;

rezistenta la coroziune - prezenta zgarieturilor, a rizurilor sau a exfolierii stratului de cositor, in urma operatiei de inchidere, provoaca o coroziune rapida a tablei, o degradare a aspectului comercial si in ultima instanta pierderea etanseitatii cutiei.

Concluzie: Pentru a se asigura etanseitatea faltului cutiei de conserve este necesar sa se realizeze o executie corespunzatoare a acesteia printr-o imbinare corecta a carligelor capacului si a corpului cutiei si printr-o repartizare uniforma a pastei de cauciuc care asigura ermetizarea.

Verificarea etanseitatii faltului

Pentru a asigura reducerea la minim a procentului de rebuturi este necesar sa se execute un control riguros al operatiei de inchidere, respectiv a faltului.

Controlul faltului se face in urmatoarea succesiune:

a)     controlul exterior al faltului;

b)     verificarea dimensiunilor exterioare;

c)     controlul vizual al sectiunii faltului;

d)     verificarea dimensiunilor elementelor interne ale faltului;

e)     verificarea la etanseitate a faltului.

a) Controlul exterior al faltului

Prin verificarea exterioara a faltului se intelege controlul formei faltului, a starii suprafetei lui si a absentei defectiunilor mecanice.

Un falt normal trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa nu fie tras in sus, muchea inferioara a faltului sa fie tesita, partea superioara a faltului sa fie plata, latimea faltului sa fie uniforma, exceptand partea cea mai ingrosata din dreptul lipiturii cutiei, partea inferioara a faltului sa fie presata de corpul cutiei. Faltul nu trebuie sa prezinte umflaturi, taieturi, arsuri sau o laminare excesiva.

b) Verificarea dimensiunilor exterioare

Pentru verificarea exacta a dimensiunilor faltului se foloseste un micrometru de constructie speciala, cu care se masoara latimea, grosimea si inaltimea faltului.

Masuratorile se fac in patru puncte opuse ale cutiei si la o distanta de minim 20 mm de ingrosarea faltului.

c) Controlul vizual al sectiunii faltului

Pentru examinarea imbinarii faltului este necesar sa se faca sectionarea acestuia. In acest scop se executa cu bonfaierul o taiere triunghiulara sau romboidala, dupa care se loveste usor carligul capacului, pentru a realiza o deplasare a portiunii sectionate si a face vizibila constructia faltului. Prin compararea sectiunii obtinute ca etalon, se pot pune in evidenta defectiunile posibile si se poate regla masina de inchis.

Faltul normal trebuie sa fie strans si sa aiba o imbinare de ordinul 1,2 - 1,5 mm. O atentie deosebita trebuie sa se acorde examinarii sectiunii faltului in zona scobiturii interioare unde sunt posibile cele mai frecvente si periculoase accidente.

d) Verificarea dimensiunilor elementelor interne ale faltului

Pentru masurarea carligelor si pentru verificarea carligului capacului se procedeaza la deschiderea faltului. In acest scop se pileste portiune superioara a faltului pe grosimea tablei capacului, reprezentand 1/6 - 1/8 din circumferinta cutiei, dupa care se fac doua taieturi in unghi, cu bonfaierul. Prin lovituri usoare, incepand de la unul din capetele taieturii se desprinde carligul capacului de sub carligul corpului, separandu-se.

Una din caracteristicile importante care trebuie verificate este marimea gofrajului pe carligul capacului. In cazul existentei unui gofraj vizibil, faltul trebuie considerat neermetic. De asemenea, inelul de cauciuc trebuie sa acopere complet suprafata carligului corpului. Aceasta metoda de deschidere a faltului prezinta dezavantajul ca se poate pili si o parte din carligul corpului. Pentru a evita acest neajuns se propune o metoda mai eficace, care consta in executarea unui orificiu in centrul cutiei cu un dorn, dupa care se elimina cu un cleste tabla de pe capac pana la falt. Sectionarea faltului se face cu un bonfaier si apoi se separa carligele corpului de ale capacului.

e) Verificarea la etanseitate a faltului

S-au realizat nomograme care permit calculul imbinarii reale, in functie de elementele masurabile.

Pentru stabilirea procentului de imbinare a faltului se foloseste nomograma in functie de cateva masuratori exterioare. Aceasta nomograma cuprinde trei coloane si anume:

in prima coloana din partea stanga sus, se prezinta suma dintre grosimea tablei capacului si corpului in mm (G_c + G_f) cu valori cuprinse intre 0,30 si 0,66 mm (pe un singur rand orizontal); in aceiasi coloana sub linia ingrosata a primului rand cu suma (G_c + G_f) se afla inscrise valorile sumelor carligelor capacului si corpului in mm (C_c + C_f) cu valori cuprinse intre 3,23 si 5,40 mm;

in a doua coloana se prezinta inaltimea faltului cu valori cuprinse pe primul rand intre 3,38 si 4,01 mm, iar pe ultimul rand (randul al 19-lea deasupra liniei ingrosate) valorile sunt cuprinse intre 2,41 si 3,05 mm. In continuarea coloanei a doua in jos pe verticala sunt specificate procentele de imbinare a faltului cu valori intre 47% si 9% pe primul rand orizontal si intre 98% si 82% pe ultimul rand orizontal;

in coloana a treia (partea dreapta de sus) se prezinta suma a doua grosimi de capac si o grosime de corp (2G_c + G_f) in mm cu valori cuprinse intre 0,41 si 1,41 mm.

Pentru a avea siguranta etanseitatii inchiderii unei cutii de conserve procentul imbinarii reale trebuie sa fie de minimum 55%.

Prezentam un exemplu de folosire a nomogramei "Stabilirea procentului de imbinare a unui falt in functie de cateva masuratori exterioare".

Dupa efectuarea masuratorilor consideram:

Se calculeaza suma G_c + G_f = 0,26 mm + 0,24mm = 0,50 mm, care corespunde pe nomograma cu 0,51 mm fiind valoarea cea mai apropiata.

Se calculeaza suma C_c + C_f = 2,1 mm + 2,0 mm = 4,1 mm, corespunzatoare in nomograma valorii de 4,11 mm.

De la valoarea 2G_c + G_f = 2 · 0,26 mm + 0,24 mm = 0,76 mm din nomograma se urmareste pe orizontala H = 3,0 mm si de la suma C_c + C_f = 4,11 mm (corespunzatoare valorii G_c + G_f = 0,50 mm), pe orizontala se urmareste intersectia cu verticala din H = 3,0 mm si se afla in acest fel procentul de imbinare reala de 65 %.

Pentru realizarea imbinarii reale corespunzatoare este necesara reglarea corecta a rolelor in functie de presiunea talerelor masinii de inchis.

Indicatia cea mai buna asupra etanseitatii faltului se obtine prin calcularea imbinarii procentuale a faltului folosind elementele determinate anterior:

Pentru controlul rapid si precis al faltului se foloseste un proiector special care are posibilitatea de a mari de 40 ori.

Dispozitivul este format dintr-o platforma de fixare a sectiunii cu dispozitiv de reglare a luminozitatii si cu un ecran pe care se proiecteaza imbinarea faltului, marita.

Pentru determinare se detaseaza cu un bonfaier o portiune de falt cu o grosime de 1 cm. Se curata sectiunea intai cu o pila fina, apoi cu o hartie abraziva, pentru a se indeparta resturile de material rupte de bonfaier, dupa care se fixeaza intr-un inel special cu ceara rosie. Se aseaza epruveta astfel obtinuta pe platforma inferioara si se urmareste pe ecran imaginea obtinuta.

Tabelul 7. Standarde privind ambalajele metalice pentru industria conservelor vegetale

3. VERIFICAREA ERMETICITATII CONSERVELOR ALIMENTARE

Prezenta lucrare stabileste metodele de verificare a ermeticitatii recipientelor (cutiilor de tabla si borcanelor) cu conserve de legume, fructe, carne, peste, mixte etc.

Verificarea ermeticitatii conservelor alimentare se face prin una din urmatoarele metode:

metode cu vid in doua variante:

varianta I cu exicator, cu vid si baie de apa pentru cutii si borcane;

varianta II cu exicator, cu vid si hartie de filtru pentru cutii;

metoda cu presiune pentru cutii;

metoda cu apa calda pentru cutii;

metoda indirecta, prin masurarea gradului de vid pentru borcane.

1. Metoda cu apa calda

1.1.Aparatura si materiale:

vas emailat de 3 - 6 l;

benzina sau alt solvent.

1.2.Pregatirea recipientelor:

Recipientele care constituie proba pentru analiza se introduc intr-un vas cu apa calda (40 - 45⁰C) unde se tin 10 - 15 minute. Se scot din apa, se indeparteaza etichetele si se usuca prin stergere, apoi cu o bucata de vata imbibata in benzina sau alt solvent, se sterge bine faltul si, in cazul cutiilor si linia de sudura, iar in cazul borcanelor, se sterge si regiunea din jurul capacului.

1.3.Modul de lucru:

Cutia cu produs se introduce intr-un vas cu apa incalzita la fierbere. Nivelul apei trebuie sa fie cu minimum 5 cm peste suprafata superioara a recipientului si temperatura apei nu trebuie sa scada sub 85⁰C.

Cutiile se mentin in apa 5 - 7 minute, atat cu capacul in sus cat si cu capacul in jos.

Degajarea unor bule de aer, periodic sau in curent continuu, pe suprafata cutiei, indica neermeticitatea acesteia.

Observatie:

Bulele de aer izolate care pot sa apara, in diferite locuri ale faltului cutiei de tabla sau din marginea indoita a capacului borcanelor de sticla, nu sunt indicii de neermeticitate, ele pot proveni din falturi sau indoitura respectiva.

2. Metoda indirecta, prin masurarea gradului de vid

2.1.Aparatura si materiale:

vacuumetru portativ, cu gradatii 0 - 760 mm Hg, prevazut cu un ac pentru perforarea capacului metalic si cu o garnitura de cauciuc pentru etansare;

benzina sau alt solvent.

2.2.Pregatirea recipientelor:

Conform punctului 1.2.

2.3.Modul de lucru:

Se aplica vacuumetru portativ in pozitie verticala pe mijlocul capacului si se apasa cu putere, astfel incat varful acului tubular sa perforeze capacul si sa se asigure etanseitatea in portiunea de contact cu capacul borcanului; se citeste in acelasi timp depresiunea indicata de acul vacuumetrului, care trebuie sa fie de minim 2,72 N/cm² (200 mm Hg). Daca dupa perforarea capacului acul indicator al vacuumetrului ramane in pozitia zero, acesta este un indiciu ca recipientul nu este etans. Metoda nu permite precizarea punctelor de neetanseitate.

4. ANALIZA AMBALAJELOR DIN STICLA UTILIZATE IN INDUSTRIA CONSERVELOR VEGETALE

Sticla ca material de ambalaj

Sticla este cel mai vechi ambalaj pentru produse lichide sau pastoase. Desi concurata de materialele plastice, celulozice si metalice, datorita unor imbunatatiri ale tehnologiei de fabricatie si limitarii din ce in mai mult a unor resurse de materii prime pentru celelalte produse, sticla dupa o perioada de usor regres este din nou privita ca un material de perspectiva. Locul pe care sticla si-l mentine se datoreaza calitatilor sale ca material de ambalaj.

Avantajele sticlei:

este inerta chimic in contact cu produsele alimentare, fiind rezistenta la actiunile acizilor si bazelor;

este impermeabila la gaze, vapori, lichide si arome;

nu are miros si nu retine mirosurile;

este rigida, deci isi mentine formele initiale;

este transparenta ceea ce permite un control vizual al produselor continute;

rezista la socurile termice ce intervin la operatiile de sterilizare;

este igienica, putand fi usor spalata;

poate fi obtinuta in diverse coloratii;

este relativ ieftina;

are o rezistenta suficienta pentru a rezista la manipularile ce intervin pe liniile de imbuteliere si la operatiile de incarcare-descarcare;

permite o inchidere etansa si usor de realizat in diferite sisteme si cu diverse materiale, deschiderea ambalajului facandu-se de asemenea usor;

ambalajele pot fi reutilizate.

Dezavantajele ambalajelor din sticla sunt: fragilitatea, depozitare dificila, greutate relativ mare.

Dintre tipurile de sticla, cea calco-sodica reprezinta aproximativ 90% din productia globala folosita pentru confectionarea recipientelor.

Clasificarea ambalajelor din sticla

Ambalajele din sticla pot fi: butelii cu diametrul interior al gatului de maxim 30 mm si borcane peste 30 mm.

In functie de modul de aplicare a masei de etansare care asigura inchiderea ermetica a capacului metalic pe gura recipientului de sticla se intalnesc urmatoarele sisteme de inchidere, la care:

masa de etansare este dispusa frontal (Omnia, Twist-off etc);

masa de etansare este dispusa lateral (Silavac);

masa de etansare este dispusa in acelasi timp frontal si lateral cu prelungire pe gura recipientului (White-cap).

Borcanele permit prezentarea produselor intr-o mare diversitate, atat ca forma de prezentare, cat si ca sistem de inchidere. In prezent se cunosc aproximativ 36 sisteme de inchidere.

In principiu, sistemele de inchidere trebuie sa asigure o buna prindere a capacului de gura borcanului, etanseizarea propriu-zisa fiind asigurata cu ajutorul garniturii de cauciuc sau de material plastic.

Se deosebesc trei grupe mari de procedee de inchidere: mecanice (sistemul S.K.O. si Phoenix), prin vid (sistemul Vapor-vacuum) si mixte (Omnia, Garda, Keller). Cele mai utilizate sisteme de inchidere sunt: Omnia, Keller, Twist-off si Eurocap.

Sisteme de inchidere

Inchiderea Omnia

Borcanele Omnia se prezinta intr-o gama variata de forme, capacitati si diametre ale gurii recipientelor.

Principiul de inchidere la acest sistem de borcane consta in realizarea unui vid in interior, capacul, avand rolul unei supape, care da posibilitatea eliminarii aerului, in timpul procesului de sterilizare.

Borcanele Omnia pot fi inchise cu o gama mare de capace, dintre care la noi se folosesc doua grupe:

capace fara nervuri, cunoscute sub denumirea de "G.P.S." si care se folosesc pentru produse ce se conserva ca atare sau care se pasteurizeaza la maxim 95⁰C (compot, gem etc);

capace cu nervuri, cunoscute sub denumirea de "Retorting" care se folosesc pentru produse ce se sterilizeaza la 120⁰C.

Capacele sunt confectionate din tabla de aluminiu lacuita pe ambele fete. In vederea asigurarii etanseitatii, capacul este prevazut cu un inel de cauciuc.

Fixarea capacelor Omnia se face cu ajutorul unor dispozitive speciale cu bacuri prin apasarea capului de inchidere peste capacul aplicat pe borcan. In functie de diametrul capacului, capul de inchidere are: 11 bacuri pentru Φ = 43 mm, 15 bacuri pentru Φ = 68 mm si 18 bacuri pentru Φ = 83 mm.

Operatia de inchidere se realizeaza in doua etape: in prima faza se face presarea puternica a capacului pe gura borcanului, astfel ca sa se imprime portiunea plata a gurii pe inelul de cauciuc, iar in faza a doua are loc strangerea partii rolate a capacului la partea de jos a profilului gurii, de catre bacurile capului de inchidere.

Pentru a se realiza inchiderea este necesar sa se fixeze inaltimea dispozitivului de inchidere in asa fel, incat intre partea de jos a lui si capacul borcanului sa existe o distanta de 9,5 - 10 mm.

Reglarea joasa a capacului poate duce la spargerea borcanelor, in timp ce reglarea inalta realizeaza o apasare insuficienta a capacului pe gura borcanului, care nu se imprima suficient pe inelul de cauciuc, iar bacurile nu vor putea presa asupra partii rolate a capacului.

De asemenea, arcul care apasa capul de inchidere nu trebuie sa fie prea strans, pentru ca sa se realizeze presarea capacului, fara sa deterioreze inelul de cauciuc.

Etanseizarea propriu-zisa se realizeaza in timpul operatiei de sterilizare si racire. Prin incalzirea produsului, sub actiunea presiunii interne formate, capacul functioneaza ca o supapa ce permite eliminarea aerului si a gazelor.

Dupa racirea recipientelor, capacul revine la normal, in interiorul borcanului realizandu-se un vid a carui valoare este functie de temperatura atinsa.

Principalele defectiuni ce apar la inchiderea Omnia sunt urmatoarele:

strangerea neuniforma a capacului, datorita unei ovalitati mari a gurii borcanului. Ovalizarea gurii nu are un rol important in asigurarea inchiderii, dar in cazul unei ovalizari excesive, etanseitatea nu se mai formeaza;

fixarea defectuoasa a capacului datorita asezarii necorespunzatoare a acestuia pe gura borcanului;

invartirea capacului datorita folosirii unor inele de cauciuc necorespunzatoare sau a unei inchideri nesatisfacatoare. Rotirea capacului se poate constata si in cazul in care gura borcanului a fost umeda inainte de inchidere. In acest ultim caz, etanseitatea nu este afectata;

perforarea capacului datorita utilizarii unor borcane care prezinta defectul "imbinare in relief".

Verificarea etanseitatii borcanelor Omnia se poate face astfel: se prinde capacul intre degete si se trage in sus si in jos, in cel putin patru locuri diferite.

In cazul in care capacul se misca, se strange putin arcul capului de inchidere. Pentru un control mai riguros se scoate capacul si se controleaza inelul de cauciuc. La o inchidere buna, pe inelul de cauciuc trebuie sa apara gura borcanului bine imprimata pe toata circumferinta. Trebuie sa se evite o imprimare prea puternica, deoarece apare pericolul taierii garniturii de cauciuc.

Pentru a preveni aparitia de rebuturi este necesar sa se verifice planitatea gurii recipientului. In acest scop, borcanele se verifica punandu-se cu gura in jos pe o bucata de cristal slefuita. Daca prin impingere laterala are loc un joc, se considera necorespunzator. Prin folosirea de borcane la care linia de sudura a corpului se prelungeste peste profilul gurii, pana la partea de sus a lui, pot apare diferente care sa nu permita o inchidere etansa.

In vederea obtinerii unei inchideri mecanice mai bune, in ultimul timp se foloseste un cap de inchidere care realizeaza strangerea intregii parti rolate a capacului in jurul coronitei, cu exceptia a patru zone de 3 mm, dispuse diametral, care asigura "respiratia" borcanului.

Inchiderea Twist-off

Acest sistem de inchidere se recomanda pentru conservarea produselor care nu se consuma integral la deschiderea recipientului, ca de exemplu gemul, dulceata, sosurile etc.

Profilul gurii borcanului este prevazut cu patru sau sase inceputuri de filet, ceea ce permite ca fixarea capacului sa se faca prin rotirea cu 74⁰, respectiv 48⁰.

Capacele sunt realizate din tabla cositorita electrolitic, lacuita pe ambele fete, terminate la extremitati cu un rolaj, care este prevazut cu 4 - 6 proeminente (gheare) ce au rolul de a se fixa de filet. Etanseizarea este realizata de o garnitura de cauciuc care se gaseste pe partea interioara a capacului.

Inchiderea Twist-off se poate realiza manual sau cu ajutorul masinilor automate de inchis.

Inchiderea buteliilor de sticla

Inchiderea buteliilor se realizeaza cu dopuri de pluta cu lungime medie de 1,5 cm, partial cu dopuri din polietilena de joasa presiune, cu capsule coroana confectionate din tabla de otel lacuita, prevazute pentru ermetizare cu rondele de pluta aglomerata acoperite cu spot din folie de aluminiu sau hartie caserata cu polietilena, cu masa de etansare pe baza de policlorura de vinil polimerizata prin tratament termic, cu folie de staniol etc.

In afara de cele mentionate, se mai folosesc inchiderile filetate si inchiderile cu arc, coroana ambalajului fiind prevazuta cu orificii care servesc pentru fixarea capetelor arcului.

Tabelul 8. Standarde privind ambalajele din sticla pentru industria conservelor vegetale

5. CONTROLUL CALITATII AMBALAJELOR DIN STICLA

Verificarea dimensiunilor - se face cu aparate obisnuite de masurat.

Examinarea culorii, transparentei si a defectelor - se face vizual si prin palpare.

Verificarea capacitatii - se face cu apa, cu ajutorul unui cilindru gradat de capacitate corespunzatoare, pana la linia de imbinare a formei de gura cu forma borcanelor - la borcanele cu sistem de inchidere Omnia.

Verificarea planitatii fundului - se face in felul urmator: se asaza borcanul pe o suprafata perfect plana si i se aplica pe gura o masa de aproximativ 1 kg (o placa de metal cu configuratia gurii borcanului). Se apasa usor cu mana pe partea superioara si daca nu se produc miscari de balans, planitatea fundului este buna.

Verificarea planitatii gurii - se face in felul urmator: se asaza borcanul cu gura in jos pe o placa metalica de control, perfect plana. Pe fundul borcanului se aplica o masa de aproximativ 1 kg si se verifica daca un spion de 0,3 mm intra intre placa de control si suprafata de asezare a gurii borcanului. Daca spionul nu patrunde in nici un punct intre placa de control si gura borcanului planitatea gurii este buna.

Verificarea grosimii peretilor - se face spargand borcanele destinate acestei incercari si masurand grosimea peretilor in diferite puncte (1,6 mm - sticla calcosodica).

Determinarea rezistentei la soc termic - se face in felul urmator: se pregatesc trei bai cu apa avand temperaturile de 40⁰C, 100⁰C si 60⁰C. Baile vor fi prevazute in interior cu plase de sarma suficient distantate de pereti si de fund, astfel incat borcanele, atunci cand sunt introduse in baie sa nu sufere un soc mecanic. Se introduc borcanele in prima baie si se tin 5 minute, se scot si se introduc imediat in baia cu temperatura de 100⁰C unde se tin tot 5 minute si apoi in baia cu temperatura de 60⁰C. Dupa 5 minute se scot borcanele din ultima baie, se sterg si se examineaza.

6. MARCAREA CONSERVELOR ALIMENTARE

conform STAS 4100-76

GENERALITATI

Prezentul standard se refera la marcarea conservelor alimentare de toate categoriile, ambalate in recipiente inchise ermetic si sterilizate, precum si la marcarea ambalajelor de transport folosite pentru acestea.

Marcarea recipientelor se face in mod diferit, in functie de felul acestora - metalice sau de sticla - si de procedeul de marcare - stantare, stampilare, etichetare sau litografiere.

In anexa se dau exemple de marcare a recipientelor in conformitate cu prevederile din prezentul standard.

MARCAREA RECIPIENTELOR METALICE

2.1. Variante de marcare

Marcarea recipientelor metalice se poate face prin urmatoarele variante:

stantare sau stampilare pe capac si etichetare pe corp;

stantare sau stampilare pe capac si litografiere de corp;

litografiere si stantare pe capac.

2.2. Marcarea prin stantare sau stampilare pe capac si etichetare de corp

2.2.1. Pe capac se stanteaza sau stampileaza urmatoarele specificatii:

a)     intreprinderea producatoare, printr-o litera mare (de la A la Z) sau prin una sau doua cifre si o litera mare;

b)     data fabricatiei (in ordinea de mai jos):

anul prin ultimele doua cifre;

luna prin doua cifre (01 pana la 12);

ziua prin doua cifre (01 pana la 31);

c)     grupa de conserve printr-o cifra si sortimentul prin una, doua sau trei cifre.

2.2.2. Cele trei grupe de specificatii de la pct. 2.2.1. se inscriu pe trei randuri, in ordinea de la pct. 2.2.1.

2.2.3. Semnele stantate trebuie sa aiba inaltimea de min. 4,5 mm; adancimea de presare trebuie sa fie uniforma si de circa 0,5 mm. Semnele trebuie sa fie vizibile.

2.2.4. Simbolurile (cifrele si literele) corespunzatoare intreprinderilor producatoare din tara si numerele de ordine ale grupelor si sortimentelor de conserve se stabilesc de organul central coordonator.

2.2.5. Tusul utilizat la stampilare trebuie sa fie rezistent la sterilizare si la conditiile de depozitare a conservelor.

2.2.6. Eticheta care se aplica pe corpul recipientului trebuie sa contina urmatoarele specificatii:

denumirea intreprinderii producatoare sau marca de fabrica;

denumirea sortimentului, tipul si calitatea;

numarul standardului sau al normei tehnice interne de conditii tehnice de calitate;

masa neta;

pretul;

termenul de valabilitate.

OBSERVATII:

Denumirea intreprinderii producatoare sau marca de fabrica poate fi marcata prin aplicarea unui bulin.

Conservele care nu sunt destinate fondului pietii pot fi livrate, cu acordul beneficiarului, neetichetate.

Conservele marcate pentru export si care se livreaza pe piata interna trebuie sa fie marcate suplimentar, prin stampilare intr-un loc vizibil sau prin aplicarea unui bulin, urmatoarele specificatii:

denumirea intreprinderii producatoare sau marca de fabrica;

pretul;

termenul de valabilitate.

2.3. Marcarea prin stantare sau stampilare pe capac si litografiere de corp

2.3.1. Pe capac se stanteaza sau stampileaza urmatoarele specificatii:

a)     intreprinderea producatoare, conform pct. 2.2.1. lit. a, daca nu este marcata pe corp;

b)     data fabricatiei, conform pct. 2.2.1. lit. b.

2.3.2. Cele doua grupe de specificatii de la pct. 2.3.1. se inscriu pe doua randuri.

2.3.3. La efectuarea stantarii sau stampilarii trebuie respectate si prevederile de la pct. 2.2.3., 2.2.4. si 2.2.5.

2.3.4. Pe corpul recipientului se marcheaza prin litografiere specificatiile de la pct. 2.2.6.

2.3.5. Observatiile (1) si (3) de la pct. 2.2.6. sunt valabile si in cazul recipientelor litografiate.

2.4. Marcarea prin litografiere si stantare pe capac

2.4.1. Pe capac se marcheaza prin litografiere specificatiile de la pct. 2.2.6., iar prin stantare data fabricatiei, conform pct. 2.2.1. lit. b.

OBSERVATIE: Intreprinderea producatoare poate fi marcata si prin stantare in loc de litografiere pe un rand distinct.

2.4.2. La efectuarea stantarii trebuie respectate si prevederile de la pct. 2.2.3. si 2.2.4.

2.4.3. Observatiile (1) si (3) de la pct. 2.2.6. sunt valabile si in cazul recipientelor marcate numai pe capac.

3. MARCAREA RECIPIENTELOR DE STICLA

3.1. Recipientele de sticla se marcheaza prin etichetare sau prin stampilare pe capac si etichetare, pe corp cu urmatoarele specificatii:

denumirea intreprinderii producatoare sau marca de fabrica;

denumirea sortimentului, tipul si calitatea;

numarul standardului sau al normei tehnice interne de conditii tehnice de calitate;

data fabricatiei conform pct. 3.2.;

masa neta;

pretul;

termenul de valabilitate.

Specificatiile trebuie sa fie citete.

OBSERVATIE: Denumirea intreprinderii producatoare sau marca de fabrica poate fi marcata prin aplicarea unui bulin.

3.2. Data fabricatiei se marcheaza astfel:

ziua prin doua cifre (01 pana la 31);

luna prin litere (IAN., FEB., MART., APR., MAI, IUN., IUL., AUG., SEPT., OCT., NOV., DEC.) sau prin cifre conform pct. 2.2.1. lit. b;

anul prin ultimele doua cifre.

Pe etichete marcarea datei fabricatiei se realizeaza prin stampilare sau perforare.

3.3 Tusul utilizat la stampilarea pe capac trebuie sa fie rezistent la sterilizare si la conditiile de depozitare a conservelor.

3.4. Observatiile de la pct. 2.2.6. sunt valabile si in cazul conservelor in recipiente de sticla.

4. MARCAREA AMBALAJELOR DE TRANSPORT

4.1. Ambalajele de transport (lazi, palete-lazi etc) in care se introduc recipientele cu conserve alimentare trebuie sa fie marcate prin etichetare si/sau sablonare cu urmatoarele specificatii:

denumirea intreprinderii producatoare sau marca de fabrica;

denumirea sortimentului, tipul si calitatea;

numarul standardului sau al normei tehnice interne de conditii tehnice de calitate;

felul, marimea si numarul recipientelor;

data fabricatiei (luna si anul);

termenul de valabilitate.

Ambalajele de transport care contin recipiente de sticla trebuie sa fie prevazute in plus cu semnul avertizor pentru produse fragile conform STAS 5055-1-91 si STAS 5055-2-91.

4.2. In interiorul fiecarui ambalaj de transport se introduce un tichet de control al ambalatorului.

ANEXA

EXEMPLE DE MARCARE A RECIPIENTELOR CU CONSERVE ALIMENTARE

A1. Exemple de marcare a unei cutii de tabla care contine ghiveci in ulei (grupa 3 conserve in ulei si sortimentul 57), fabricat de intreprinderea cu simbolul 1F la 10 august 1974.

a)     Pe capac, prin stantare sau stampilare:

1F

Pe corpul cutiei, prin etichetare:

Fabrica de conserve

GHIVECI IN ULEI

STAS 4880-74

420 g

Lei

Termen de valabilitate..

b)     Pe capac, prin stantare sau stampilare: 740810

Pe corpul cutiei, prin litografiere:

Fabrica de conserve

GHIVECI IN ULEI

STAS 4880-74

420 g

Lei

Termen de valabilitate..

c)     Pe capac, prin stantare sau stampilare:

1F

Pe corpul cutiei, prin litografiere:

GHIVECI IN ULEI

STAS 4880-74

420 g

Lei

Termen de valabilitate..

Pe corpul cutiei, printr-un bulin:

Fabrica de conserve

d)     Pe capac, prin stantare: 740810

Pe capac prin litografiere:

Fabrica de conserve

GHIVECI IN ULEI

STAS 4880-74

420 g

Lei

Termen de valabilitate..

A2. Exemple de marcare a unui borcan de sticla care contine acelasi tip de conserva de le pct. A1.

a)     Pe eticheta

Fabrica de conserve

GHIVECI IN ULEI

STAS 4880-74

420 g

Lei

Termen de valabilitate..

b)     Pe capac, prin stampilare: 740810

Pe eticheta:

Fabrica de conserve

GHIVECI IN ULEI

STAS 4880-74

420 g

Lei

Termen de valabilitate..

Codul cu bare EAN (European Article Numbering)

La 3 februarie 1977, la Bruxelles a luat fiinta o societate internationala pentru codificarea marfurilor. Numele asociatiei EAN a fost schimbat in 1991 in International Article Numbering Association, dar abrevierea EAN a fost pastrata.

Codul cu bare este cel mai simplu si cel mai ieftin sistem de identificare automata a unui produs. El se bazeaza pe reprezentarea printr-o asociere de bare (inchise la culoare) si spatii libere, codificarea folosind un numar de simboluri (cifre), caractere simbolizate impartite in trei seturi A, B si C si grupuri de separatoare (caractere auxiliare) constituite din cate doua linii subtiri, paralele si ceva mai lungi, avand si un rol de centrare in momentul lecturii codului.

Caracterele simbolizate in seturile A si B incep intotdeauna la stanga cu un model de culoare deschisa (un spatiu liber) si se termina la dreapta cu un model de culoare inchisa, in timp ce caracterele simbolizate in setul C incep la stanga cu un model de culoare inchisa si se termina la dreapta cu un spatiu liber.

Codul EAN-13 contine 13 simboluri (cifre), caractere simbolizate impartite in trei seturi A, B si C si trei grupuri de separatoare (caractere auxiliare).

Cifrele trebuie sa fie clare pentru a permite si identificarea vizuala intrucat ele furnizeaza urmatoarele informatii:

codul tarii format din primele doua cifre, prin care se identifica organizatia locala de codificare;

codul producatorului format din urmatoarele cinci cifre, atribuit de organizatia locala de codificare;

codul produsului alcatuit din urmatoarele cinci cifre, atribuit de producator;

cifra de control

Citind de la stanga la dreapta, codul EAN-13 trebuie compus astfel:

un separator lateral;

6 caractere simbolizate in seturile A si B;

un separator central;

6 caractere simbolizate in setul C;

un separator lateral.