Merciologie - Ce este merciologia si care sunt sarcinile ei?

Merciologie

1. Ce este merciologia si care sunt sarcinile ei?

Merceologia este stiinta care, studiaza proprietatile marfurilor, sortimentele, calitatea, receptia, ambalarea si transportul, tinand seama de standardele si normele tehnice privind comerceahzarea lor,ingloband. notiuni de utilitate, calitate, necesitate, si eficienta economica.

Etimologia cuvantului merceologie provine din latinescu 'merx' care inseamna marfa si de la grecescul 'logos' care inseamna stiinta. Deci, merceologia poate fi tradusa prin 'stiinta marfurilor'. Cu alte cuvinte, merceologia este stiinta care studiaza valoarea de intrebuintare a martorilor si factorii de care depind proprietatile si intrebuintarile lor.

Sarcinile merceologiei sunt de a studia marfurile atat din punct de vedere tehnic cat si economic si social.

Studiul din punct de vedere tehnic reprezinta functia tehnica a merceologiei si studiul marfurilor din punct de vedere economic reprezinta functia economica a merceologiei.

2. Care este importanta merciologiei?

In conditiile economiei de piata, merceologia si-a dezvoltat continutul si si-a orientat sarcinile in directia imbunatatirii continue a calitatii marfurilor, a diversificarii sortimentelor, a gasirii solutiilor optime de asigurare si pastrare a valorilor de intrebuintare, de la producator la consumator. Merceologia elaboreaza si perfectioneaza mijloacele si metodele tehnice de control si verificare operativa si precisa a conditiilor de calitate a marfurilor prin sortare, ambalare, receptie, livrare, transport etc. in acest sens, merceologia contribuie la cresterea eficientei economice.

Merceologia contribuie la cunoasterea sortimentelor, a calitatii marfurilor, motiv pentru care este necesara perfectionarea continua a mijloacelor stiintifice de recunoastere opereativa si precisa a insusirilor marfurilor, precum si a mijloacelor de transport si depozitare, conditii care conduc la optimizarea timpului dintre productie si consum, care trebuie sa fie cat mai mic, sporind astfel eficienta economica.

3. Care sunt metodele specifice folosite in merciologie?

Metodele principale pentru studiul calitatii marfurilor pot fi grupate in trei mari categorii:

A)    metode generale

- metoda inductiva, prin analize de la particular la general, permite elaborarea unor prognoze si strategii pe baza unor date acumulate in timp;

metoda deductiva, care prin analizele cu caracter general, permite cunoasterea particularului;

- metoda analizei si sintezei permite prin descompunere aflarea aportului fiecarei parti la calitatea asamblului(analiza valorii) si prin regrupare permite aflarea sistemului de corelatii intre parti la calitatea ansamblului: estimari si cuantificari, optimizari calitative-

- metodele statistice permit analize si interpretari in sensul generalizarii datelor de la nivel de esantion la cel al lotului.

B)    metode clasice

- metodele psihosenzoriale sau organoleptice, care ofera date primare cu privire la forma, marime, culoare, aspect exterior, gust, prospetime, degradare etc. Aceste metode sunt rapide, economice, chiar daca de mai multe ori au un caracter orientativ;

- metodele experimentale, care constau in testari, analize, masuratori, simulari ce duc la evaluari ale comportarii produsului in exploatare. Spre deosebire de metodele organoleptice care sunt subiective, metodele exeperimentale se bazeaza pe informatiile obtinute prin tehnici precise, ceea ce le confera un caracter obiectiv;

- metodele de analiza structurala permit identificarea naturii materiilor prime si ponderii lor in produs, cu evaluarea calitatii, costului, pretului, acceptarii produslui;

- metoda tipologica, care permite desprinderea caracteristicilor specifice pentru definirea unei game sortimentale, a generatiilor de produse;

- metoda functionala, care permite evaluarea calitatii produselor complexe, de inalta tehnicitate, marfuri de folosinta indelungata, prin verificari pe standuri de proba, in laboratoare, poligoane, a nivelului performantelor in timp;

- metoda de analiza comparativa, care permite ierarhizarea produselor in functie de nivelul calitatii atins pe piata interna si externa, prin utilizarea indicatorului sintetic al calitatii si eficientei economice.

C)    metode moderne de conceptie

- analiza valorii, care urmareste reducerea costurilor inutile sau disproportionate ale unor parti din produse, fata de aportul lor la calitate si determina cresterea calitatii prin optimizarea proprietatilor esentiale si ale functiilor, in principal, metoda consta in identificarea tuturor posibilitatilor de diminuare a costurilor de fabricatie, concomitent cu cresterea valorii de intrebuintare a produselor.

- metoda 'Brain Storming', care permite trierea sistematica, identificarea si analiza celei mai bune solutii din punct de vedere tehnic si economic, sub aspectul oportunitatii.

Metodele cu care opereaza 'analiza valorii' asupra produselor industriale pot fi grupate astfel:

- metode intuitive, care favorizeaza aparitia ideilor creative prin intermediul grupului pluridisciplinar, prin care se selecteaza ideile cele mai valoroase, dintr-un numar mare de idei lansate de grup;

- metode analitice, care ofera cadrul pentru abordarea unei probleme, utilizand un chestionar pentru cautarea solutiei unei anumite probleme, indrumand astfel cercetarile intr-o anumita directie;

metode asociative de idei, metode deductive, de conceptie, de analiza combinatorie, de modelare matematica etc.

4. Care sunt proprietatile fizice ale marfurilor si prin ce se caracterizeaza?

Dintre cele mai semnificative proprietatile fizice ale marfurilor se pot mentiona: masa, higroscopicitatea, densitatea, caracteristicile dimensionale, proprietatile termice, electrice, optice etc.

Masa reprezinta proprietatea generala a marfurilor, care exprima 'cantitatea' de materie a unui produs si este cunoscuta in practica curenta sub numele de greutate, avand ca unitate de masura gramul.

Higroscopicitatea este proprietatea unor materiale de a absorbi sau ceda umiditatea din sau in, atmosfera.

Hidrofilia materialelor textile se refera la comportarea acestora in apa sau solutii apoase si este determinata de structura chimica si morfologica, de porozitate etc. Hidrofilia este specifica materialelor care contin in structura chimica grupe polare. De exemplu, bumbacul, care desi este higroscopic, in contact cu apa nu se uda imediat, decat dupa un timp indelungat, deci nu este hidrofil. Fibrele sintetice, cu mici exceptii nu sunt hidrofile.

Hidrofobia este proprietatea materialelor de a nu se uda si de a nu lega apa. In aceasta categorie intra materialele: polietilena, polipropilena, poliesterul etc.

Densitatea (masa volumica), este definita ca masa unitatii de volum. Densitatea poate fi reala sau aparenta. Densitatea reala se determina in cazul solidelor omogene si compacte cu relatia:

in care M - masa corpului in g

V - volumul real al acestuia, fara goluri, cavitati, aer, apa etc.

Densitatea aparenta r_a se calculeaza cu aceeasi formula cu precizarea ca volumul include, pe langa substanta de baza a corpului si volumul ocupat de apa, aer, impuritati etc. Aceasta densitate este specifica materialelor poroase: fire textile, semifabricate din filaturi, tesaturi, hartii etc.

Porozitatea se calculeaza prin diferenta celor 2 densitati, reala si aparenta.

Proprietati optice

Principalele proprietati optice ale marfurilor sunt:

Culoarea - este proprietatea campurilor vizuale care permite ochiului sa deosebeasca intre ele, doua parti vecine, omogene si egal iluminate, vazute simultan. Caracetristicile psihosenzoriale ale culorii sunt:

- nuanta - data de lungimea de unda a radiatiei monocromatice;

- intensitatea - data de cantitatea de alb cuprinsa in acea culoare;

- stralucirea - impresia vizuala produsa de o culoare, dupa cantitatea mai mica sau mai mare de negru pe care o contine;

- tonalitatea - se refera la perceptia calitativa a culorii si este indicata de culorile rosu, verde, galben, albastru.

in functie de impresia fiziologica produsa, culorile se impart in:

- culori calde, cu lungimi de unda mari, care contin in amestecul lor rosu, in primul rand, apoi portocaliu si purpuriu;

- culori reci, cum sunt albastrul si galbenul si combinatiile lor.

Transparenta, reprezinta proprietatea unor marfuri de a lasa sa treaca prin ele un fascicol de radiatii luminoase, fara a modifica in vreun fel caracterul fascicolului respectiv. Transparenta se exprima prin 'factorul de transmisie', care este raportul dintre razele luminoase incidente si cele care au trecut prin material.Transparenta este foarte buna cand factorul de transmisie este mai mare de 90 %(sticla, polistirenul, polimetacrilatul etc.)

Inversul transparentei este 'opacitatea', iar proprietatile intermediare sunt transluciditatea si opalescenta.

Transluciditatea este proprietatea unor corpuri de a transmite si difuza concomitent lumina, adica corpuri prin care daca privesti nu mai poti distinge contururi sau detaliile sursei de lumina.

Opalescenta se caracterizeaza prin aspectul laptos a unor medii dispuse in urma fenomenului de imprastiere a luminii. Datorita gradului diferit de imprastiere a radiatiilor, un corp opalescent apare roscat prin observare frontala si albastru prin observare laterala.

Proprietatile optice pot fi grupate in functie de caracterul lor, in doua grupe si anume:

proprietati optice calitative, cum ar fi: luciu, stralucire, culoare etc.

proprietati cantitative, cum ar fi. refractia, birefrigenta si gradul de alb

Proprietati mecanice

Proprietatile mecanice sunt parte integranta a proprietatile fizice si reprezinta modul de comportare a marfurilor in timpul utilizarii, sub actiunea unor forte exterioare care tind sa le modifice forma. Prin actiunea unei forte exterioare asupra unui corp, se produce o deplasare a particulelor lui, care are ca rezultat modificarea formei si dimensiunilor corpului, numita deformare. Deformarile pot fi elastice sau plastice.

Un corp sufera o deformare elastica, atunci cand dupa inlaturarea solicitarii corpul revine la forma initiala. Deformarea este plastica, atunci cand dupa inlaturarea solicitarii, corpul nu revine la forma initiala.

Cunoasterea comportarii produselor la solicitarile mecanice este deosebit de importanta pentru aprecierea durabilitatii acestora.

In functie de tipul solicitarilor la care sunt supuse materialele proprietatile mecanice pot fi: de tractiune, incovoiere, compresiune, torsiune, forfecare si frecare, in merceologie, valorile pentru proprietatile mecanice ale marfurilor se determina cu ajutorul diferitelor aparate, dispozitive, masini de incercari etc.

Proprietati termice

Proprietatiele termice ale marfurilor exprima modul de comportare a acestora la actiunea energiei termice, respectiv capacitatea lor de a primi, retine sau ceda caldura in contact cu exteriorul. Aceasta comportare este determinata in primul rand de structura chimica a produsului, dar si de valoarea temperaturii si a duratei de actiune a acesteia asupra acestuia.

Proprietatile termice se pot aprecia in principal prin urmatorii parametrii: capacitatea calorica, conductibilitatea termica, caldura specifica, termostabilitatea etc.

Proprietati electrice

Cunoasterea proprietatilor electrice ale produselor are o importanta deosebita pentru evaluarea capacitatii lor de incarcare electrostatica si deci a posibilitatilor de prelucrare tehnologica si utilizare. Din punct de vedere al proprietatilor electrice, materialele textile apartin clasei dielectricelor, ceea ce face ca proprietatile alectrice sa fie determinate de cele ale dielectricilor, exprimate prin: rezistivitate electrica, rezistenta electrica, constanta dielectrica si conductibilitatea electrica.

Proprietati magnetice

Proprietatile magnetice sunt caracteristice materialelor metalice feromagnetice. Caracteristica principala a materialelor este starea de magnetizare, care poate fi:

temporara, care depinde de existenta unui camp magnetic exterior

permanenta, care se mentine si in absenta unui camp magnetic exterior.

5. Prin ce se caracterizeaza proprietatile chimice ale marfurilor?

Toate marfurile, fie ele alimentare sau nealimentare(industriale), se caracterizeaza printr-o anumita compozitie chimica.

Comportarea produselor fata de agentii chimici, cum ar fi: acizii organici si minerali, agentii alcalini, oxidanti si reudcatori, solventii organici si altele, este determinata in primul rand de structura chimica a acestora, dar si de cea fizica si morfologica, iar in al doilea rand de concentratia agentului chimic, de temperatura si durata, in functie de comportarea produselor fata de agentii chimici se pot stabili domeniile de utilizare, mai ales pentru produsele industriale si de protectie, cum ar fi: filtrele, izolatori fata de actiunea unor agenti chimici agresivi, bena transportoare, haine de protectie etc. Comportarea unor produse fata de anumiti agenti chimici se apreciaza prin 'stabilitate', care este diferita la cele doua mari categorii de produse: polimere(organice) si anorganice.

Produsele pe baza de celuloza, atat cele naturale cat si cele artificiale,rezultate prin prelucrari tehnologice(transformate in fibre si fire textile si tehnice, produse de papetarie, folii etc.) se caracterizeaza prin urmatoarele proprietati:

- stabilitate redusa fata de acizii minerali(acizii sulfuric, clorhidric si azotic), deoarece acestia au actiune hidrolitica prin ruperea puntilor de oxigen dintre inelele glucozidice, scazand gradul de polimerizare. Pentru producerea hartiei de tip pergament se foloseste uneori acidul sulfuric, in acest sens, hartia se imbiba cu acid sulfuric la rece, o durata determinata, cand are loc o hidroliza superficiala, apoi urmeaza o spalare atenta, presarea si uscarea, dupa care se compactizeaza capatand insusiri, ca: impermeabilitatea fata de grasimi, capacitate de izolare electrica si o rezistenta mecanica destul de buna. Fata de acizii organici(acetic, formic, lactic etc) celulozele sunt stabile.

stabilitate buna fata de hidroxizi alcalini. Hidroxidul de sodiu sau de potasiu 11 concentratii medii, produce efecte speciale asupra firelor de bumbac, in sensul ca aceastea devin lucioase(asemanator matasii naturale), au o rezistenta la tractiune crescuta si o mai buna capacitate de vopsire. Tratamentul alcalin(NaOH 18 %) poarta numele de mercerizare si poate fi folosit si la fabricarea fibrelor artificiale tip viscoza, cu scopul de a inobila celuloza din cartoanele care constituie materia prima;

albirea materialelor celulozice, prin utlizarea oxidantilor de tipul: doritul sau hipocloritul de sodiu sau apa oxigenata, ozonul etc. Daca oxidarea are loc in mediu alcalin, exista pericolul scindarii catenei celulozice, cu reducerea gradului de polimerizare si scaderea proprietatilor mecanice.

Prin diferite tratamente chimice ale celulozei se pot obtine diverse produse derivate cum ar fi esterii si eterii celulozei cu cele mai variate domenii de utilizare. Pentru fabncarea fibrelor de tip viscoza, celuloza tratata anterior cu solutii de hidroxid de sodiu, se supune operatiei de xantogenare, care consta in tratarea cu sulfura de carbon, obtinandu-se 'xantogenatul de celuloza', care ulterior este solubil in solutii diluate de hdidroxid de sodiu. Aceste solutii vascoase se fixeaza in bai acide, in care are loc regenerarea celulozei.

Proteinele(lana, matasea naturala, pieile naturale etc.) se caracterizeaza prin urmatoarele proprietati fata de agentii chimici:

- utilizarea acizilor minerali, in concentratii moderate, la temperatutra camerei, nu produc efecte distructive asupra proteinelor, fiind mai stabile, in conditii similare, decat produsele celulozice;

o influenta importanta asupra lanii o are apa fierbinte si vaporii de apa. Actiunea vaporilor de apa asupra fibrelor de lana intinse timp de circa 2-3 minute, produce o scadere a dimensiunii longitudinale a acestora fata de cea initiala, dupa ce fibrele au fost relaxate. La un tratament identic, dar cu o durata mai mare, cea 30 minute, se constata o alungire a fibrelor dupa relaxare, spunandu-se in acest caz ca lana este fixata. Cunoasterea acestor mecanisme de comportare a lanii sub actiunea apei fierbinti si a vaproilor de apa, are o mare importanta in conducerea proceselor umede in tehnologia textila de prelucrare a produselor din lana;

- agentii alcalini au o actiune distructiva mult mai rapida si mai complexa decat acizii, motiv pentru care lana si proteinele in general sunt sensibile la alcalii Astfel, prin fierberea lanii in solutii diluate de 5 % NaOH, aceasta se dizolva complet si imediat. Tratamentele alcaline pot fi considerate cu o stabilitate relativa pana la temperatura de 50 °C, dupa care in structura lanii apar transformari profunde. Optimizarea conditiilor tehnologice in spalarea alcalina a lanii este de o mare importanta pentru conservarea proprietatilor initiale ale fibrelor si de care va depinde prelucrarea tehnologica de transformare in fire si deci calitatea acestora;

- enzimele pot produce, in anumite conditii, hidroliza proteinei, efectul fiin accelerat dupa indepartarea stratului reticular al fibrei;

- oxidantii, in functie de natura lor si de conditiile de tratare, pot afecta selectiv diferiti aminoacizi din catena proteica. Astfel, apa oxigenata afecteaza in principal catena polipeptidica, iar hipocloritii au o actiune specifica asupra puntii cistinice, scindand-o.

6. In ce constau proprietatile psihosenzoriale si estetice ale marfurilor?

Proprietatile psihosenzoriale

Respingerea sau acceptarea unui produs de catre consumator se face in functie de caracteristicile senzoriale ale produslui respectiv: aspect, miros, consistenta, culoare, percepute prin intermediul organelor de simt, care transmit informatii sistemului nervos central, determinand decizia. Raspunsul omului la actiunea factorilor externi este determinat de sensibilitatea organismului sau, de posibilitatea receptionarii unor factori de mediu intre care se stabilesc relatii biologice.

Pentru produsele alimentare proprietatile psihosenzoriale sunt importante atat in ce priveste luarea deciziei cat si a declansarii apetitului.

Pentru produsele industriale, proprietatile psihosenzoriale corelate cu cele estetice determina destinatia lor. Proprietatile psihosenzoriale pot fi apreciate prin: gust, miros, aroma, propreitati tactile, proprietati reologice.

Gustul este o forma a sensibilitatii chimice, care serveste la recunoasterea alimentelor, selectia si acceptarea lor. Perceperea gustului este datorat mugurilor gustativi plasati la nivelul papilelor limbii si pe suprafata mucoasei buco-faringiene.

Produsele alimentare pot fi clasificate in:

- produse sipide - care au gust;

- produse insipide - care nu au gust.

Mirosul este o proprietate caracteristica unei largi categorii de marfuri(alimente, cosmetice, chimice), cu o mare importanta in reglarea echilibrului fizico-psihologic al omului. Mirosul este determinat de substante odorante, introduse in produs, dintre care se pot aminti grupele osmofore (grupele alcoolice - GH^ - OH, cetonice =C=0, eterice - O -, nitro - NC^) si care ajung la receptorii mirosului situati in fosele nazale, determinand acceptarea sau respingerea unui produs. Pentru declansarea stimulilor, substanta odoranta trebuie sa fie intr-o anumita cantitate, care sa depaseasca pragul olfactiv.

Aroma este o caracteristica senzoriala complexa, la formarea careia participa atat proprietatile olfactive si gustative, cat si consistenta si temperatura produselor alimentare.

Proprietatile tactile sunt percepute de catre organism, datorita sensibilitatii terminatiilor nervoase libere, in analiza senzoriala cutanata sunt implicati, in special, receptorii de la nivelul pielii degetelor si ai mucoasei linguale si gingivale(pentru produse alimentare).

Proprietati estetice

Forma este un element esential in productia bunurilor de larg consum, fiind generata de structura materialului, de functionalitate si de utilitate. Datorita exeperientei, dezvoltarii tehnice si diversificarii produselor, precum si sensibilitatii omului, formele au evoluat spre simplitate si frumos.

Ornamentul este un element de podoaba sau un ansamblu de elemente decorative care, prin forma, culoare, ritm, au rolul de a infrumuseta, de a completa compozitia unui produs. El presupune o tehnica si o conceptie specifica a impodobirii, putand fi zoomorf, figurativ, floral, geometric, fantezist etc.

Proportia reprezinta raportul elementelor din punct de vedere cantitativ al marimilor.

Armonia este data de raporturile satisfacatoare intre parti. Ea reprezinta de asemenea raportul elementelor din punct de vedere calitativ, formand impresia generala de agreabil, placut.

Contrastul face parte din legile care privesc variatia, constituind un stimulent care nu lasa perceptia sa dispara.

7. Care sunt metodele nedistructive de control a calitatii marfurilor si prin ce se caracterizeaza?

Metodele de control nedistructiv se pot clasifica in functie de principiul fizic care sta la baza, in:

- metode magnetice si electromagnetice;

- metode cu solutii penetrante;

- metode cu ultrasunete;

- metode radiografice;

- metode optice;

- metode termice;

- metoda emisiei acustice;

- metoda microundelor.

Metodele magnetice de control nedistructiv constau in:

- incercarea cu pulbere feromagnetica, indicata la controlul pieselor mari;

- incercarea cu pulbere magnetica fluorescenta, aplicabila materialelor magnetice. Magnetizarea pieselor metalice se poate realiza in trei moduri:

- magnetizare longitudinala, care pune in evidenta fisurile transversale;

magnetizare circulara, care pune in evidenta defectele longitudinale prin campul magnetic creat in jurul si in interiorul piesei;

magnetizare multidirectionala, care permite detectarea simultana a defectelor din intreaga piesa.

Metodele cu solutii penetrante pentru determinarea fisurilor de suprafata utilizeaza solutii lichide, ca: uleiuri, coloranti, substante fluorescente.

Metoda utilizarii uleiului este cea mai simpla metoda de control si consta in introducerea pieselor intr-o baie de ulei, care patrunde in fisurile superficiale existente ale pieselor. Dupa ce piesele sunt scoase, urmeaza curatirea suprafetei si observarea particulelor de ulei patrunse in spatiile superficiale. Aceasta metoda, pe langa simplitate are si un cost foarte redus, insa are dezavantajul unor cheltuieli de munca relativ ridicate.

Metoda cu ultrasunete permite detectarea si localizarea defectelor interne situate in ime, fara riscul de a expune operatorul la nivele de radiatii periculaose. Aceasta metoda se utilizeaza cu succes in siderurgie si metalurgie, intrucat radiatiile ultrasonice pot fi transmise prin eorsimi mari de material, inaccesibile altor tipuri de radiatii.

Detectarea si localizarea defectelor interne se pot realiza prin doua metode:

- metoda prin transparenta, folosita cand energia trece complet prin piese, avand avantajul de a nu fi afectata de conturul si rugozitatea suprafetei;

- metoda prin impuls - ecou, aplicabila atat la detectarea si localizarea defectelor, cat si la masurarea grosimilor.

Metoda cu ultrasunete se utilizeaza cu succes pentru:

controlul defectelor interne din piese, in diferite faze alprocesului tehnologic de fabricatie;

- controlul imbinarilor sudate, nituite sau lipite;

- controlul structurii pieselor metalice.

Metodele radiografice sunt cele mai vechi metode de detectare nedistructive. Dintre acestea cele mai utilizate sunt:

-metodacu radiatii Roentgen;

-metoda cu radiatii gama;

-metodacu neutroni;

- metoda cu protoni.

Metodele optice se bazeaza pe utilizarea fenomenului fizic de interferenta, prin aplicarea idmicii laserilor si a holografici. Aceste metode sunt folosite pentru controlul produselor din metal, hartie, cauciuc, ceramica.

Metodele termice nedistructive folosesc pentru determinari incercari pasive si active. Prin incercarile pasive se controleaza variabile naturale de temperatura ale pieselor. Aceasta metoda se poate utiliza la verificarea circuitelor electrice in functiune, pentru detectarea locurilor supraincalzite, in care se afla piese defecte sau constructii necorespunzatoare. Prin incercarile active se cauta indepartarea caldurii din zona pieselor si masurarea variatiei de temperatura pentru determinarea caracteristicilor interne ale acestora.

Metoda emisiei acustice se bazeaza pe proprietatea metalelor de a emite semnale acustice, in cazul deformarilor si solicitarilor mecanice. Aceasta metoda este folosita pentru controlul rezervoarelor, sudurilor, pentru determinarea rezistentei la oboseala a structurilor metalice si a materialelor compuse. Pentru determinarea nivelului semnalelor acustice care se propaga in piese, se utilizeaza traductoare piezometrice.

Metoda microundelor, se utilizeaza pe scara redusa in industrie, fiind aplicata pentru:

determinarea grosimii materialelor metalice si nemetalice;

- analiza vibratiilor in armaturi;

- controlul contactelor releelor electrice;

- determinarea continutului de umiditate al materialelor.

Aceasta metoda are la baza metoda reflexiei realizata cu ajutorul unui oscilator, a unui detector si a unei ramificatii in T pentru separare.

8. Explicati pe scurt conceptul de calitate a marfurilor.

Termenul de calitate provine din limba latina, de la cuvantul qualis = mod, fel de a fi, care exprima insusirile esentiale ale unui obiect, serviciu, care-1 fac sa se deosebeasca de celelate produse sau servicii similare cu aceeasi destinatie sau utilizare. In general, 'calitatea produselor' reprezinta ansamblul insusirilor prin care un produs satisface o cerinta sociala si are in vedere parametri tehnico-economici, estetici, gradul de utilizare si eficienta economica in exploatare, respectiv, consum.

9. In ce faza de realizare a produsului se intalneste notiunea de calitate?

Notiunea de calitate se intalneste in toate fazele de realizare si existenta a uni produs, si anume: calitatea proiectata, certificata, prescrisa, contractata, reala, tehnica, comerciala.

Aceste aspecte(stadii, forme) ale calitatii exprima faze de realizare a calitatii sau momente din circuitul tehnic al produselor.

Calitatea proiectata, reflecta valorile individuale ale proprietatilor la un nivel ales, in urma compararii mai multor variante.

Calitatea certificata, exprima valorile individuale ale proprietatilor, atestate de o comsie de specialisti atestati, in laboratoare acreditate, neutre.

Calitatea prescrisa, indica nivelul limitativ al valorilor individuale ale proprietatilor, inscrise in standarde sau norme, specificatii, prescriptii etc.

Calitatea contractata, exprima valorile individuale ale proprietatilor asupra carora s-a convenit intre partile contractante.

Calitatea reala, exprima nivelul determinat la un moment dat pe circuitul tehnic si se compara cu calitatea prescrisa, certificata, contractata.

Calitatea tehnica sau industriala, exprima gradul de conformitate a valorilor individuale ale proprietatilor(de regula tehnico-functionale), fata de prescriptiile standardelor etc.. Calitatea tehnica exprima punctul de vedere al producatorului.

Calitatea comerciala, exprima nivelul caracteristicilor psihosenzoriale, varietatea sortimentala, marimea termenului de garantie,.activitatea service, modul de prezentare si ambalare, volumul cheltuielilor de exploatare si intretinere etc. Calitatea comerciala reprezinta punctul de vedere al comsumatorului prin prisma serviciului si al costului global.

10. Care sunt functiile calitatii si in ce constau?

Calitatea poate fi caracterizata prin urmatoarele functii: functia tehnica, functia economica si functia socila.

Functia tehnica a calitatii, se refera la caracteristici specifice produselor, care le imprima acestora proprietati intrinseci si care se regasesc intr-un anumit grad de'utilitate, de regula cuantificabil. Acest aspect, echivaleaza cu nivelul tehnic al produsului, care la randul lui evolueaza in timp, avand un caracter dinamic.

Carcateristicile tehnice ale produselor, sunt influentate de calitatea materiilor prime si a materialelor, de calitatea procesului tehnologic si de nivelul tehnic al mijloacelor de productie.

Functia economica a calitatii, vizeaza aspectele de ordin economic in fazele de producere si de utilizare, si se concretizeaza in 'eficienta economica' a produsului. Calitatea, semnifica din acest punct de vedere, gradul in care un produs indeplineste serviciul pentru care a fost realizat, in conditii de cost global minim.

Functia sociala a calitatii, rezida in influenta pe care o exercita calitatea produselor asupra conditiilor de munca, de trai, precum si a celor ecologice.

11. Care sunt documentele de prescriere si certificare a calitatii produselor?

Documentele care stau la baza prescrierii calitatii produselor sunt:

Standardele de Stat, obligatorii la nivelul economiei nationale, care contin reglementari cu privire la:

- materiile prime, materiale, combustibili, energie, produse industriale si agricole;

subansamble si piese de uz general;

- prescriptii si reguli cu caracter general in proiectare;

- metodologie, terminologie, clasificari, control tehnic si alte prescriptii.

Standardele de ramura si de intreprindere au un caracter obligatoriu pentru domeniul respectiv.

Certificatele de omologare sunt documente prin care se permite fabricarea industriala a produsului.

Normele tehnice, sunt reglementari speciale care, pat fi norme tehnico-departamentale, elaborate si aprobate de organele centrale sau locale, care au in subordine unitati productive si norme tehnice de intreprindere, care se elaboreaza, se aproba si se aplica numai intr-o singura intreprindere.

Caietele de sarcini, in cazul produselor cu un grad mai mare de complexitate, cu o inalta tehnicitate, se obisnuieste ca prescriptiile de calitate sa fie stabilite intr-un caiet de sarcini. Caietul de sarcini se inocmeste de unitatea producatoare, prin care se stabilesc: caracteristicile produsului si conditiile de receptie si livrare, ce trebuie acceptate de catre beneficiar. De regula, caietul de sarcini este utilizat pentru produsele unicate sau de serie mica.

Certificarea calitatii produselor se face prin urmatoarele documente:

Certificatul de calitate, care se intocmeste de unitatea producatoare, in care se mentioneaza tipul de analize efectuate, cum ar fi: fizice, mecanice, chimice, organoleptice, etc.in conformitate cu standardul sau caietul de sarcini in vigoare. Certificatul de calitate insoteste in mod obligatoriu produsul sau loturile de produse. Livrarea produselor fara certificatul de calitate, constituie contraventie si se sanctioneaza conform legii.

Buletinul de analiza, prin care se fac referiri la documentatia tehnica de executie (standarde, norme tehnice etc.), care a stat k baza fabricatie, punand in evidenta unele caracteristici: fizice, chimice, mecanice etc.

Certificatul de garantie, este documentul prin care se confirma calitatea produsului de folosinta indelungata si in acelasi timp se garanteaza cumparatorului ca orice defectiune sau disfunctie in utilizare va fi remediata prin activitatea de 'service'.

12. Prin ce se caracterizeaza receptia produselor si care sunt etapele receptiei calitative?

Receptia este operatia de verificare calitativa si cantitativa a loturilor de produse si marfuri, care se expediaza catre beneficiari, urmarind stabilirea concordantei intre calitatea furnizata si calitatea contractata. Receptia asigura schimbul de proprietate intre furnizor si beneficiar, moment in care:

- furnizorul isi asuma raspunderea pentru defectele ascunse, care apar in timpul pastrarii sau exploatarii la beneficiar - risc de ordinul I;

- beneficiarul isi asuma raspunderea pentru defectele aparente (vizibile), identificabile prin metode simple - risc de ordinul II.

Receptia calitativa se face in general la sediul furnizorului, insa poate avea loc si la sediul beneficiarului, unde verificarea calitatii se face de catre o comisie numita de acesta. Din momentul acceptarii produsului, se aplica timpul de garantie, oferit in special produselor de folosinta indelungata. Pe perioada de garantie, furnizorul asigura asistenta tehnica gratuita, in care intra inclusiv inlocuirea eventualelor piese defecte.

Receptia produselor sub aspect calitativ sau cantitativ,de catre comisiile de receptie numite la nivel de sectie sau unitate, se realizeaza in mai multe etape:

- verificarea starii mijlocului de transport, a sistemului de inchidere a usilor, a sigiliului aplicat de furnizor;

- verificarea documentatiei insotitoare (buletine de analiza, certificat de calitate);

- stabilirea metodelor de verificare a calitatii;

- controlul calitatii produselor prin control total sau prin esantionare;

- identificarea parametrilor statistici de control, stabiliti prin standard sau contract;

- prelevarea rezultatelor printr-o metoda standardizata;

- interpretarea rezultatelor si luarea deciziei de acceptare sau de respingere.

13. Prin ce se caracterizeaza obiectul de studiu al calimetriei si care sunt metodele?

Obiectul calimetriei este masurarea si estimarea calitatii in toate etapele si fazele de realizare a produsului: conceptie, proiectare, executie utilizare. Calimetria urmareste evaluarea gradului de utilitate a produsului(serviciului) dintr-o grupa sau subgrupa de marfuri cu aceeasi destinatie, printr-o determinare comparativa fata de nevoia exprimata de consumator prin cerintele de calitate.

Evaluarea calitatii, conform ISO 8402 consta in examinarea sistematica a masurii in care un produs este capabil sa satisfaca conditiile specificate, exprimate cantitativ sau calitativ.

Rezultatul evaluarii calitatii se exprima de cele mai multe ori, prin indicatori specifici determinati prin metode statistico-matematice.

Indicatorii statistici ai calitatii pot fi determinati in fiecare din etapele fluxului tehnologic de realizare a unui produs(de la conceptie, proiectare pana la utilizare), in scopul dirijarii nivelului calitativ, prin deciziile necesare asigurarii si imbunatatirii calitatii.

Necesitatea evaluarii calitatii in conditii specifice diferitelor domenii de aplicare, tinand cont de complexitatea masurarii si estimarii calitatii produselor si serviciilor, determina un mare numar de metode si procedee, care pot fi clasificate astfel:

- metode metastatistice:

dispersiologice;

- defectologice;

- combinate;

- metode tehnico-economice.

Metodele metastatistice se bazeaza pe 'controlul statistic la calitatii' proceselor de fabricatie, in cazul parametrilor masurabili, controlul se realizeaza prin metode dispersionare, iar in cazul parametrilor nemasurabili (atributivi), cu ajutorul metodelor defectologice.

Metodele tehnico-economice au ca scop estimarea calitativa sau a valorii 'noncalitatii' la nivelul unitatii productive.

14. Ce este fiabilitatea si care sunt principalii sai indicatori?

In timpul exploatarii produselor are loc o scadere a calitatii lor, care, uneori poate fi plasata intre anumite limite acceptabile.

Evolutia temporala a calitatii este determinata de fiabilitatea produselor, care se exprima prin proprietatea unui produs de a-si mentine parametri de performanta intre anumite limite stabilite, un anumit interval de timp, in conditii date.

Fiabilitatea unui produs (fiabilitate - siguranta in functionare) este definita prin probabilitatea ca produsul respectiv sa indeplineasca functia pentru care a fost creat, fara sa se defecteze un anumit interval de timp (t). Lipsa de fiabilitate sau 'nonfiabilitate' se manifesta prin 'defectare' sau 'cadere'. Caderile unui produs pot fi partiale sau totale, progresive sau bruste, iar produsul poate fi reparat sau nu.

Principalii indicatori ai fiabilitatii sunt:

a) Media timpului de buna functionare (MTBF) se aplica produselor care se pot repara si se calculeaza ca medie a timpilor de functionare

b) Frecventa (rata) caderilor (X) este inversa timpului de buna functionare

c) Functia de fiabilitate, R(t), exprima probabilitatea ca un produs sa functioneze fara defectiuni intr-un interval de timp t.

d) Functia de nonfiabilitate F(t), sau functia de repartitie cumulata a defectarilor este legata de functia de fiabilitate R(t)

15. Ce se intelege prin mentenabilitate, mentenanta si disponibilitate?

Pentru ca un produs sa fie in stare de functionare in orice moment nu este necesar sa aiba o fiabilitate ridicata, ci sa fie usor de utilizat, intretinut si reparat, inlaturarea defectarilor(caderilor) fie corectiv(dupa aparitia lor), fie preventiv(inaintea aparitiei lor) necesita un anumit timp, care depinde in principal de natura produsului si a defectului respectiv.

Din acest motiv, la aprecierea fiabilitatii unui produs se impune luarea in considerare si a capacitatii acestuia de a putea fi mentinut in stare buna de functionare. Aceasta reprezinta o caracteristica de calitate a unui produs, cunoscuta sub numele de mentenabilitate.

Mentenabilitatea reprezinta proprietatea unui produs de a putea fi intretinut si reparat intr-o anumita perioada de timp, si este determinata de:

- accesibilitatea la componentele produsului;

- existenta pieselor de schimb;

- existenta personalului calificat pentru intretinere si reparatii.

Accesibilitatea consta in posibilitatea de a permite montarea si demontarea cu usurinta a oricarei parti componente a unui produs complex.

Existenta pieselor de schimb este strict necesara pentru efectuarea reparatiilor si mentinerea in stare de functionare a produselor reparabile.

Existenta personalului calificat reprezinta un mijloc operativ si eficient de a urmarii modul de comportare in exploatare a produselor.

Din punct de vedere cantitativ, mentenabilitatea reprezinta probabilitatea ca un produs sa fie mentinut sau repus in stare de buna functionare intr-un anumit timp, in conditii de intretinere si reparare stabilite.

Totalitatea actiunilor tehnice si organizatorice determinate de mentinerea si readucerea in stare de functionare a unui produs reprezinta mentenanta produsului respectiv, reflectata prin costuri.

Costurile mentenantei, fie ca este preventiva(concretizata prin revizii, reglaje, inlocuiri de piese uzate) sau corectiva (actiuni de eliminare a defectiunilor aparute), pot fi deosebit de ridicate, ajungand chiar sa depaseasca costul initial al produsului.

Costul mentenantei revine utilizatorului si el reprezinta numai o parte din costul serviciului indeplinit de un produs in utilizare, cost denumit si cost global, intrucat el cuprinde: costul produsulm(cost de achizitionare si uneori de instalare), costul utilizarii (consum de energie); costul mentenantei.

Comportarea in exploatare a produselor se estimeaza intr-un mod sintetizator prin disponibilitate, caracteristica de calitate ce reflecta atat fiabilitatea, cat si mentenabilitatea.

Caracteristicile tehnice ale unui produs, verificate in timp determina 'nivelul disponibilitatii' acestuia.

Disponibilitatea poate avea urmatoarele sensuri:

- disponibilitatea de functionare, reprezinta probabilitatea ca un produs sa fie in stare de functionare la momentul t;

- disponibilitatea de timp, reprezinta procentul de timp in care un produs este in stare de functionare;

- disponibilitatea produsului, reprezinta procentul de produse disponibile dupa un anumit timp de functionare;

disponibilitatea misiunii, reprezinta procentul misiunii indeplinite intr-un anumit interval de timp.

16. Care sunt principalele sisteme de clasificare si codificare a marfurilor?

In practica economica se utilizeaza o mare varietate de clasificari ale marfurilor, care pot fi grupate in : clasificari sistematice, nesistematice si combinate.

Clasificarile sistematice asigura ordonarea produselor pe categorii relativ omogene, pe baza unor criterii prestabilite, stabilindu-se un sistem de relatii intre categoriile constituite. Majoritatea clasificarilor sistematice elaborate sunt ierarhice, cu structura arborescenta, pe trepte(niveluri) de detah'ere(agregare), intre care exista relatii de subordonare: treptele superioare se obtin prin agregarea celor interioare, derivate din ele.

Gruparile(categoriile) de produse corespunzatoare acestor trepte au o mare diversitate de denunun(diviziune, sectiune, grupa, clasa etc.).

Clasificarile nesistematice se refera la produsele aparute in ordinea cronologica, fara a tine cont de alte criterii.

Clasificarile combinate asigura ordonarea produselor pe un anumit numar de categorii omogene, in cadrul carora se realizeaza, in continuare, clasificarea nesistematica a elementelor componente.

Diferitele tipuri de clasificari ale produselor sunt asociate cu sisteme de codificare specifice.

Codul este o combinatie de elemente simbolice prin care se reprezinta o informatie. Aceste elemente pot fi litere(cod alfabetic), cifre(cod numeric) sau litere si cifre(cod alfanumeric).

Codificarea reprezinta, prin urmare, operatiunea de transpunere in cod a elementelor definitorii ale unor obiecte, servicii, fenomene etc.

Relatia dintre clasificari si codificari este definita de gradul de interdependenta sau de suprapunere a acestora. Principalul obiectiv al codificarii, care determina si functia de baza, este identificarea.

In cazul clasificarilor sistematice, utilizate in practica economica, codificarea este dependenta de ordonarea multimii produselor pe categorii, suprapunandu-se functia de identificare a codului cu functia sa de reprezentare a clasificarii.

Utilizarea eficienta a unui asemenea sistem de codificare presupune o structura unitara a criteriilor de clasificare si stabilirea unui numar optim de niveluri de detaliere, pentru a nu se ajunge la un cod de lungime mare. Solutia este foarte greu de gasit, daca nu chiar imposibil, o detaliere pana la nivelele elementelor multimii fiind foarte dificila.

In cazul clasificarilor nesistematice, produsele se identifica, de regula, printr-un cod secvential, acordat in ordinea numerelor naturale. Solutia prezinta avantajul uni cod de lungime mica, datorita utilizarii tuturor combinatiilor posibile ale caracterelor numerice. Prezinta insa, dezavantajul ca reprezentarea codificata nu poate sugera nici o informatie asupra categoriei din care face parte produsul.

Clasificarile combinate utilizeaza un sistem de codificare ierarhizat-secvential, cu doua zone: una de ordonare corespunzatoare clasificarii ierarhice, urmata de o zona secventiala, intre cele doua zone trebuie stabilit un raport optim, pentru ca lungimea codului sa nu fie prea mare. Clasificarile nesistematice si combinate au capatat o larga utilizare la nivel microeconomic, in diferite tari, urmarindu-se in principal, rezolvarea eficienta a codificarii marfurilor, potrivit cerintelor sistemelor informatice proprii ale intreprinderilor.

In conditiile proliferarii unei mari diversitati de clasificari de acest fel, a devenit necesara gasirea unor solutii de uniformizare a lor pe plan mondial, obiectiv atins prin elaborarea sistemelor: Codul universal al produselor(Universal Product Code - UPC) si Codul european al articolelor(European Article Numbering - EAN). Ambele sisteme utilizeaza codificarea cu bare.

17. Care sunt sistemele de codificare a publicatiei?

In contextul diversificarii continue a ofertei de carti si publicatii periodice, reflectare fireasca a progresului inregistrat in planul cunoasterii, a devenit necesara elaborarea unor sisteme specifice de prelucrare a informatiilor cu privire la aceste produse, in acest sens s-au elaborat doua sisteme de codificare, care se bucura, in prezent, de o larga recunoastere pe plan international si anume ISBN pentru carti si ISSN pentru publicatii periodice.

Sistemul ISBN de codificare a publicatiilor se bazeaza pe un cod cu 10 caractere numerice, grupate pe patru secvente, de lungime variabila si separate de cratima (ex. 973 -00000-0-0).

Semnificatia celor patru secvente de cod este urmatoarea:

prima secventa reprezinta codul tarii (ex codul 973 indica editorii din Romania)

a doua secventa reprezinta codul de identificare al editurii

a treia secventa reprezinta numarul de ordine al cartii editate (lungimea acestui cod variaza in functie de numarul cartilor publicate);

a patra secventa reprezinta cifra de control.

Utilizarea acestui sistem de codificare ofera o serie de avantaje, si anume:.

- faciliteaza gestionarea publicatiilor, de catre cei implicati in editarea si distribuirea lor;

permite identificarea precisa a publicatiilor in bancile de date bibliografice si prelucrarea pe calculator a informatiilor cu privire la acestea;

- permite accesul la Programul international de catalogare inaintea publicarii(CIP). Sistemul de codificare ISBN nu ofera protectie juridica in ceea ce priveste drepturile de autor, servind doar pentru identificarea publicatiilor.

Acronimul ISBN semnifica numar international standardizat al cartii (Intemational Standardizen Book Number). Acest cod se acorda de catre agentiile nationale ISBN, constituite intr-o retea internationala, coordonata de Agentia internationala de la Berlin.

Sistemul de codificare ISSN al publicatiilor periodice, se bazeaza pe un cod cu 8 caractere numerice, grupate pe doua secvente, separate de cratima(ex. 1234-5678). Primele 7 cifre reprezinta codul publicatiei, iar ultima cifra este cifra de control.

Utilizarea sistemului de codificare ISSN ofera o serie de avantaje:

faciliteaza gestionarea publicatiilor periodice, de catre cei implicati in editarea si distribuirea lor;

- permite identificarea precisa a publicatiilor periodice in bancile de date bibliografice;

- asigura evitarea erorilor in ceea ce priveste identificarea titlurilor acestor publicatii;

- permite accesul la Catalogul international al publicatiilor periodice codificate in acest sistem.

Prin sistemul de codificare ISSN se identifica in mod unic titlul unei publicatii periodice, independent de limba in care este redactat textul sau de tara in care se editeaza publicatia. Codul este acordat de catre agentiile nationale ISSN, constituite intr-o retea internationala, coordonata de Centrul International ISSN de la Paris.