PROPRIETATILE MARFURILOR

Importanta cunoasterii proprietatilor marfurilor

Mentinerea invatamantului comercial la un nivel de actualitate tehnica suficient de apropiata de preocuparile producatorilor de marfuri, astfel incat viitorii specialisti din comert sa constituie parteneri competenti si cooperanti pentru specialistii din productie este un deziderat realizabil prin studiu tehnico-practic temeinic, singura modalitate de a crea abilitati si disponibilitate la comunicare profesionala.

In marea majoritate a situatiilor, obiectul cercetarii marfurilor il constituie, cu prioritate, elementele tehnice, intrucat acestea sunt cele ce definesc cu maxima obiectivitate cvasitotalitatea marfurilor, chiar si in cazul marfurilor imateriale. Aceasta dominanta a aspectelor tehnice este evidenta nu numai in literatura de specialitate si materia legislativ-normativa, ci si in materialele comerciale uzuale care subliniaza prioritar informatia tehnica.

De altfel, civilizatia contemporana se caracterizeaza printr-o patrundere agresiva a elementelor tehnice in toate aspectele vietii, fapt care prilejuieste nenumarate avantaje, dar si motive de ingrijorare. Tehnicizarea vietii umane, la un nivel fara precedent in istoria omenirii risca sa deterioreze grav si ireversibil echilibre in organizare sociala si indeosebi echilibre sensibile specifice fiintei umane ca entitate biologica.

Numeroase luari de pozitii si avertismente cu privire la viitorul omului indica printre factorii responsabili de aceasta stare de lucruri si contradictiile crescande dintre cerintele reale ale fiintei umane si efectele directe si mai ales cele tardive ale consumului exagerat de tehnica. O categorie importanta de efecte nedorite este generata de cunoasterea defectuoasa sau necunoasterea tehnicii care alcatuieste universul cotidian al omului modern. Se poate considera cu deplin temei ca intre lumea oamenilor si lumea tehnicii create de om pentru imbunatatirea conditiilor de viata se dezvolta un conflict care nu poate fi depasit decat printr-o reasezare de raporturi si o reconsiderare a nevoii de educatie tehnica perpetua la toate nivelurile sociale.

Specialistii din domeniul marfurilor si comertului in general constituie factori notorii de armonizare a relatiilor om-tehnica printr-o judicioasa activitate de informare si educare a cumparatorilor si, respectiv, de colaborare cu producatorii in directia umanizarii maxime a elementelor tehnice care compun o buna parte a ofertei contemporane.

Clasificarea proprietatilor marfurilor

Gruparea proprietatilor dupa principalele criterii se prezinta astfel:

A. dupa relatia cu marfa, se grupeaza:

a) proprietati intrinseci, proprii marfii, care tin de natura materiei constitutive, cum sunt: structura, masa specifica, compozitia chimica.

b) proprietati extrinseci, atribuite marfii, respectiv consideratii (simboluri), categorii economice (pret) etc. Gruparea este proprie marfurilor tangibile

B. dupa natura lor, adica domeniul de cercetare caruia i se asociaza, proprietatile sunt:

a) fizice generale (structura, masa specifica, dimensiunile);

b) fizice speciale (mecanice, electrice, optice, piretice etc.);

c) chimice (compozitia chimica, potentialul activ);

d) biologice (potentialul vital, toleranta biologica - microbiana / bacteriana / fungica);

d) ergonomice (confortabilitate, silentiozitate, manevrabilitate);

e) ecologice (potential poluant, caracter autodegradabil);

f) economice (caracterul pretului).

C. dupa nivelul de relevanta pentru calitatea marfii, se deosebesc:

a) proprietati majore (critice);

b) proprietati importante ;

c) proprietati minore.

Proprietatile majore (critice) influenteaza in mare masura functia dominanta a bunului comerciabil, lipsa ori diminuarea lor antrenand suprimarea ori scaderea utilitatii reale a produsului (de exemplu, prospetimea - la preparatele culinare, netezimea talpii - la fiarele de calcat, etanseitatea imbinarilor - la articolele pneumatice pentru plaja, veridicitatea - la informatii etc.). Proprietatile importante sunt mai numeroase, ponderea importantei lor fiind relativ apropiata de ponderea frecventei. Proprietatile minore au o pondere a frecventei superioara ponderii importantei, ele influentand exclusiv utilitatea variabila a marfii.

D. dupa modalitatea de apreciere si masurare, se remarca:

a) proprietati apreciabile prin simturi (organoleptice sau senzoriale);

b) proprietati masurabile direct sau indirect cu ajutorul unor mijloace adecvate (instrumente, aparate etc).

Proprietatile organoleptice sau senzoriale sunt proprietati care reprezinta expresia reactiei senzoriale specific umane fata de proprietatile intrinseci ale marfii. Evaluarea lor presupune experienta acumulata in sisteme personale de valorizare, alcatuite din multimea informatiilor insusite prin excitarea simturilor (fondul informational biologic) si multimea informatiilor dobandite prin invatare (fondul informational - cultural). Cele doua grupuri de informatii se organizeaza in perechi elementare, fiecarei informatii biologice atasandu-i-se una culturala, respectiv o semnificatie.

Data fiind importanta factorului psihic in evaluarea proprietatilor senzoriale, acestea sunt numite adesea proprietati psihosenzoriale.

Proprietatile masurabile sunt, in general, proprietati intrinseci, fapt pentru care constituie, in aproape toate cazurile, caracteristici ale marfii.

Masurarea lor se realizeaza prin folosirea unor instrumente adecvate care, in conditii bine precizate, indica marimea caracteristicii masurate.

Obiectivitatea acestor caracteristici nu este absoluta; maxima obiectivitate se obtine in cazul respectarii conditiilor precizate pentru determinare, referitoare deopotriva la marfa (prescriptiile de conditionare), la aparat (respectarea clasei de precizie, reglarea, etalonarea etc.) si la operator (citirea corecta, repetarea determinarii, metodologia de calcul a valorii caracteristicii etc.).

E. dupa modul de exprimare a nivelului proprietatii, exista:

a) proprietati exprimabile notional;

b) proprietati exprimabile cifric.

Proprietatile exprimabile notional sunt, in general, cele determinabile senzorial. Nivelul lor este evidentiabil prin termeni sau expresii ce permit evaluari graduale (adjective si adverbe, cu gradele lor de comparatie), care, in unele situatii, alcatuiesc scale notionale consacrate. Este important ca expresiile selectate sa aiba o sugestivitate maxima si sa circule larg cu semnificatie unitara.

Se exprima notional, de exemplu, proprietatile cromatice (nuante slabe, deschise, medii, inchise, tari), gustative, olfactive etc. In unele cazuri se pot intalni expresii cu valoare adjectivala ori perechi de adjective: gust dulce-amarui, tuseu moale-onctuos etc.

Exprimarea cifrica este specifica caracteristicilor pentru care sunt consacrate metode de masurare si unitati de masura. Acest mod de exprimare prezinta avantajul evidentierii preciziei marimii proprietatii, cu efecte favorabile pentru determinarea obiectiva a calitatii si pentru o corecta circulatie a informatiei specifice. Exemple de caracteristici cu exprimare cifrica: masa specifica a fierului: 7,8 g/cm³, lungimea (unui ax) = 960 mm, lungimea de unda a unui fascicul de lumina monocroma l = 560 nm etc.

Exprimarile cifrice absolute pot fi si sub forma de interval (ex.: 7-12 mg/l) sau de limita inferioara (ex. cel putin 1,2 ⁰C) ori superioara (max. 3,5 g NaCl / l). Se folosesc frecvent exprimari cifrice relative: procente (%) sau promile (‰).

In cele mai multe cazuri, proprietatilor le sunt asociate marimi fizice consacrate, cognoscibile prin masurare.

Masurarea caracteristicilor fizice

Cunoasterea marimii proprietatilor (caracteristicilor) reprezinta o necesitate primordiala nu numai pentru productia de bunuri, ci si pentru activitatea comerciala. De altfel, uniformizarea terminologiei si a unitatilor de masura constituie o premiza a dezvoltarii comertului in spatii economice tot mai largi.

Istoria actualelor unitati de masura nu este prea veche: in secolul al XVIII-lea se ajunsese la concluzia ca trebuie sa se introduca un sistem rational si coerent de unitati de masura, bazat pe etaloane de marime invariabila si reproductibile pe baza unor marimi si fenomene naturale. In timpul Revolutiei franceze s-au definit exact unitatile pentru lungimi si mase, respectiv metrul si kilogramul si s-au construit etaloane din platina pentru aceste marimi, punandu-se astfel bazele Sistemului Metric Zecimal (SMZ). In anul 1875, s-a hotarat crearea Biroului International de Masuri si Greutati, cu sediul la Sevres, si convocarea periodica a Conferintei Generale de Masuri si Greutati.

In Romania, demersurile pentru introducerea SMZ au inceput in 1835 si s-au incheiat la 1 ianuarie 1866, cand a intrat in vigoare Legea de la 15/27 septembrie 1864. Dintre personalitatile cu aport remarcabil la introducerea SMZ in Romania, se disting prin opera cu totul deosebita Petrache Poenaru (1799-1875) si Ion D. Ghica (1816-1897).

Exista mai multe sisteme de unitati de masura care au la baza unitati fundamentale independente. Acestea sunt definite de un organism international specializat – Conferinta Generala de Masuri si Unitati. Cel mai important dintre acestea este Sistemul International [SI], care este deja acceptat in marea majoritate a tarilor lumii

Din unitatile fundamentale se deduc unitatile derivate. Marimile derivate pot fi reprezentate ca produse de puteri cu exponenti intregi ale marimilor fundamentale (de ex., viteza = lungime · timp^-1).

Din 1961, Romania a adoptat ca unic sistem de masura, legal si obligatoriu, Sistemul international [SI]

. In afara SI se utilizeaza in diverse domenii, ca sisteme tolerate, si: sistemul practic MKSA (metru, kilogrammasa, secunda, amper), sistemul tehnic MKgfS (metru, kilogramforta, secunda), sistemul electrostatic (CGS), sistemul CGS-electromagnetic.

Cele sapte marimi si unitati fundamentale ale SI se prezinta astfel:

- pentru lungime: metrul, simbol – m;

- pentru timp: secunda, simbol – s;

- pentru masa: kilogram, simbol - kg;

- pentru intensitatea curentului electric: amperul, simbol – A;

- pentru temperatura: gradul Kelvin, simbol – K;

- pentru cantitatea de materie: molul, simbol – mol;

- pentru intensitatea luminoasa: candela, simbol – cd.

Fiecare din cele sapte unitati fundamentale (cu exceptia kg) ale SI este definita in raport de procese si fenomene din cele mai stabile si mai obiectiv masurabile, astfel incat sa se asigure un control riguros asupra valorii fiecareia din unitatile definite.

Pentru facilitarea utilizarii comode a unitatilor de masura in diversele domenii, s-au stabilit prefixe cu circulatie internationala. Aceste prefixe sunt prezentate in tabelul 3.1

Tabelul 3.1

Prefixe pentru multiplii si submultiplii zecimali ai unitatilor de masura

In literatura mai veche, dar si in practica, se folosesc adesea alte sisteme de unitati din care unele se mai pastreaza inca in uz.

Masurarea proprietatilor fizice ale marfurilor face obiectul unor metode standardizate care prescriu nu numai instrumentarul, etapele modalitatea de masurare, calcul si notare a rezultatelor, ci si numeroase alte aspecte legate de procedurile ce preced masurarea propriuzisa. Una din etapele pregatitoare se refera la conditionarea probelor (epruvetelor). Cel mai adesea, se indica in acest scop mentinerea epruvetelor timp de minim 24 de ore in asa numita atmosfera standard. Atmosfera standard presupune un microclimat definit prin anumite valori ale temperaturii, umiditatii relative a aerului, circulatiei curentilor de aer, intensitatii luminoase etc. Valorile acestor parametri sunt diferite pentru anumite ipostaze ale atmosferei standard (care este definita diferit pentru climat arctic, temperat, tropical).

Pentru testarile marfurilor comercializabile in Romania se fac conditionari in atmosfera standard - climat temperat. Acest climat presupune, conform standardului corespunzator, urmatoarele valori pentru temperatura si pentru umiditatea din spatiile de conditionare:

- temperatura sa fie de 20 2⁰ C;

- umiditatea relativa a aerului sa fie de 65

Caracterizarea principalelor proprietati fizice generale

Cele mai importante proprietati fizice generale sunt: izotropia/anizotropia, nivelul de omogenitate, starea de agregare, structura, masa (specifica), sorbtia, conductibilitatea si caldura specifica. Din categoria proprietatilor fizice speciale o importanta deosebita au proprietatile mecanice, proprietatile optice, proprietatile magnetice, proprietatile electrice si proprietatile piretice.

Izotropia/anizotropia se refera la uniformitatea de comportament a unei structuri in functie de directia de raportare din masa sa. Sunt izotrope structurile care au proprietatile fizice independente de directia de referinta; astfel de comportament prezinta toate gazele si majoritatea lichidelor (exceptie facand cristalele lichide si sticlele). Anizotrope sunt toate cristalele (solidele cristaline), care au anumite proprietati (duritatea, clivabilitatea[1], viteza luminii etc.) cu valori diferite pe diferite directii din masa cristalului.

Omogenitatea/neomogenitatea se refera la comportarea manifestata pe directii paralele. Este omogen corpul care prezinta aceeasi comportare pe directii paralele (de ex., solidele cristaline). Comportarea diferita a unui corp pe directii paralele ilustreaza starea de neomogenitate.

Starea de agregare. Toate cele trei stari consacrate de fizica clasica au corespondent in lumea marfurilor.

Gazele reprezinta sisteme moleculare in miscare perpetua, compuse din atomi ale caror numar, ordine si configuratie sunt riguros specifice. Distantele dintre atomi si dintre molecule se exprima in angströmi (1 angstr m = 1 x 10^-10m). Gazele nu au forma ori volum proprii. Compresibilitatea este o proprietate notorie a gazelor, presiunea si temperatura constituind cei doi factori care stau la baza procedeului de obtinere a gazelor lichefiate, de care depind numeroase sectoare de activitate. Ca marfuri, gazele se prezinta in stare lichefiata, in recipiente speciale (ex., azotul lichid pentru frigotehnie, dioxidul de carbon lichefiat pentru bauturi gazoase etc.) sau diluate in apa ori alt solvent (ex., amoniacul).

Lichidele sunt corpuri cu volum propriu, dar fara forma proprie. Compresibilitatea lichidelor este practic nula, aceasta proprietate fiind mult si eficient valorificata in tehnica (elemente hidraulice). Lichidele isi au corespondent intr-o mare varietate de marfuri: alimente, bauturi, carburanti, solventi, vopsele s. a. Aceste marfuri se produc, transporta si comercializeaza fie in vrac, fie dozate. In legatura cu starea lichida, este importasnta studierea proprietatii de solubilitate. Diversele substante cu stare de agregare lichida sau nelichida se dizolva (solubilitate) sau nu se dizolva (insolubilitate) in medii lichide. Lichidele care nu se dizolva in alte lichide sunt nemiscibile cu acestea.

Solidele sunt, in acceptiune larga, corpuri cu forma proprie si volum constant. In sens strict delimitat, sunt solide numai structurile la care celulele constitutive, atomice sau moleculare, sunt aranjate intr-o retea regulata, adica au o structura cristalina; in acest sens, substantele amorfe si sticlele nu sunt solide. Solidele au o compresibilitate comparabila cu cea a lichidelor, fiind foarte putin compresibile. Cea mai mare parte a marfurilor se prezinta in stare solida.

In afara acestor stari, in domeniul marfurilor se intalnesc mai multe stari tranzitive, cu proprietati particulare. Cele mai cunoscute situatii sunt:

reostructurile, alcatuite din mase de solide, de granulatie apropiata, care prezinta comportari asemanatoare lichidelor atunci cand se afla in cantitati mari;

- suspensiile, alcatuite din amestecuri mecanice de structuri aflate in stari de agregare diferite: solid in lichid (produse alimentare, vopsele), lichid in lichid (emulsii cosmetice, lapte), gaz in lichid (creme) etc.

- substantele vascoase, respectiv lichide cu proprietati ce tind spre proprietatile solidelor (exemplu, gelurile);

- gazele dizolvate in apa sau alt lichid, care au corespondent in marfuri cum sunt amoniacul, produsele de fermentatie, aerosolii etc.

Starea de agregare este riguros determinata de temperatura si presiune.

Pentru mai multa rigoare, se foloseste termenul de faza, ce defineste partea omogena a unei stari de agregare, separata de celelalte parti printr-o suprafata bine precizata. Modificarile starii de agregare (transformarile de faza) ale unui produs reprezinta procese fizice ce se petrec cu consum sau eliberare de energie

Schimbarea starii de agregare echivaleaza cu schimbarea substantei, determinand schimbarea radicala a proprietatilor. Transformarile de faza cunosc numeroase aplicatii in practica, in toate domeniile.

In legatura cu starea de agregare, foarte importante sunt unele proprietati, cum sunt : temperatura de topire, temperatura de fierbere, temperatura de vaporizare, care constituie constante ale materialelor si indicatori de verificare a veritabilitatii.

Structura materiei se refera la organizarea materiei fizice si la nivelul de coerenta al acestei organizari. Structura fizica propriuzisa prezinta numai solidele.

Dupa nivelul de referinta, se disting urmatoarele categorii structurale:

- microstructura este observabila exclusiv prin mijloace optice, respectiv lupa si microscop. In functie de caracterul structurii, se disting: solide amorfe si solide cristaline. Microstructura determina proprietatile fizice si chimice esentiale ale structurii de referinta.

- macrostructura (structura macroscopica) evidentiaza ordonarea structurii la nivelul observabil cu ochiul liber si, mai ales, cu aparatura specializata: lupa binoculara, stereomicroscop etc. Macrostructura determina unele proprietati fizice importante: porozitatea, capilaritatea, permeabilitatea, higroscopicitatea, dar si unele proprietati optice (culoarea, fenomenul de moar) si estetice (textura).

Masa reprezinta una din cele mai importante caracteristici ale unei marfi. La marfuri, semnificatia masei variaza in functie de context, si anume:

a/ cantitatea de materie incorporata intr-o anumita marfa, situatie in care are statut de factor cantitativ. Se exprima in unitati masice (kg) si se determina cu balanta. Se inscrie in toate documentele care insotesc marfa. Unele din aceste documente cuprind nu numai masa propriuzisa a marfii, respectiv masa neta, ci si masa bruta, adica marfa si ambalajul. Diferenta dintre masa bruta si masa neta o reprezinta tara (daraua), adica masa ambalajului, recipientului, cutiei, vehiculului etc. in care se afla marfa.

In comert este consacrata si masa comerciala, respectiv cantitatea platita din masa reala a unei marfi higroscopice (care absoarbe sau cedeaza apa). Masa comerciala se calculeaza cu formula:

M_c = M_n (100 + u_a) / (100+u_r),

in care:

M_c = masa comerciala, unitati masice;

M_n = masa neta, unitati masice;

u_a = umiditatea admisa a marfii, procente;

u_r = umiditatea reala a marfii, procente.

b/ cantitatea de materie considerata in raport cu unitatea de volum, suprafata, lungime, bucata etc., ipostaze in care are statut de caracteristica de calitate. Este cazul marfurilor caracterizate de volum (marfuri in vrac -kg/m³), produselor laminare (hartie, tesaturi - kg/m²), produselor de tip filamentar (fire, cabluri, tevi - kg/m), ori identificabile la bucata (oua, fructe, cereale, leguminoase - g/buc. sau g/100 buc). In cazul raportarii la unitatea de volum, caracteristica se numeste masa specifica sau densitate.

Densitatea sau masa specifica reprezinta cantitatea de materie a unei unitati de volum din marfa considerata. Se disting doua variante cu care se opereaza:

a/ densitate absoluta, respectiv masa (in g) a unei unitati de volum (1 cm³), varianta specifica indeosebi teoriei;

b/ densitate relativa, marime adimensionala care reprezinta raportul dintre densitatea absoluta a marfii considerate si densitatea absoluta a apei la temperatura de 4⁰C (unde are valoarea maxima, de 1 g/ cm³); aceasta varianta este folosita foarte frecvent in practica.

Numeroasele situatii particulare ale marfurilor, au impus stabilirea mai multor variante ale densitatii, astfel: densitate aparenta (la produsele poroase), densitatea in gramada (la materialele pulverulente, granulare; la randul sau, aceasta varianta cuprinde subvariante referitoare la starea materialului: in stare tasata, in stare afanata), densitatea in stiva (pentru materiale stivuibile), greutatea hectolitrica (masa a 100 l produs) etc. Densitatea este un indicator al calitatii deosebit de sensibil la manopere frauduloase si unul din principalii indicatori de veritabilitate.

Masurarea densitatii se face prin: metoda areometrului (la lichide), metoda balantei Mohr-Westphall (la lichide) si metoda picnometrului (la lichide si la solide).

Porozitatea este caracteristica solidelor data de macrostructura si reprezinta raportul dintre volumul corpului considerat si volumul porilor din masa corpului. Valoarea porozitatii se exprima procentual. Porozitatea este caracteristica definitorie pentru produsele de panificatie si patiserie, pentru numeroase materiale folosite la realizarea confectiilor textile si a incaltamintei etc. Caracteristica inversa porozitatii este compactitatea.

Higroscopicitatea este caracteristica de baza a structurilor in compozitia carora se afla apa. Aceste structuri isi modifica permanent continutul propriu de apa prin preluarea/cedarea de vapori de apa din mediu. Continutul de umezeala se realizeaza prin adsorbtie (fixarea apei in macrocapilare si aderarea mecanica a condensului pe neregularitatile macrostructurii), absorbtie (fixarea apei in microcapilare) si chemosorbtie (apa legata chimic). Scaderea continutului de apa este efectul desorbtiei, care constituie procesul de pierdere a apei din produs..

Umiditatea reprezinta efectul direct al higroscopicitatii si are semnificatia de continut total de apa, in orice forma, din masa marfii. Constituie una din caracteristicile definitorii pentru numeroase marfuri. Continutul de umiditate se exprima in procente masa. Produsele higroscopice contin in mod natural apa, aceasta umiditate naturala fiind recunoscuta si acceptata ca umiditate legala (mentionata in standardele de produs) purtand adesea denumiri consacrate, cum este cazul fibrelor textile, pentru care umiditatea legala se numeste repriza. In tranzactii se tine cont de valoarea umiditatii legale pentru marfa comercializata si se procedeaza la corectarea masei comerciale in functie de umiditatea legala si de umiditatea reala, determinata prin metode specifice.

Pentru cele mai multe structuri naturale care constituie marfuri (lemn uscat, fibre textile, cereale, leguminoase etc.), umiditatea legala in conditiile atmosferei standard -zona temperata variaza aproximativ in plaja 8 -17 %.

Umiditatea unui produs se determina prin indepartarea apei cu ajutorul unor incinte speciale, numite etuve si cantariri repetate.

Umiditatea, u = (M_o - M₁)/ M₁ x 100,

unde: M₀ = masa produsului continand apa;

M₁= masa produsului fara apa, adus la masa constanta

In general, umiditatea diverselor produse variaza de la valori subunitare pana la 80 90 % (legume si fructe proaspete).

Permeabilitatea semnifica proprietatea unor structuri de a lasa sa treaca prin ele diverse substante. Este foarte importanta pentru numeroase domenii in comert; o importanta remarcabila o are in marfuri alimentare, textile, incaltaminte. Inversul permeabilitatii este impermeabilitatea si este proprietate esentiala pentru anumite categorii de materiale (umbrele, filtre, corturi).

Caracterizarea proprietatilor fizice speciale

Cele mai importante proprietati fizice speciale sunt proprietatile mecanice, proprietatile optice, proprietatile electrice, proprietatile termice si piretice.

Proprietati mecanice se refera la comportarea materialelor la solicitari exterioare. Aceste proprietati constituie un element esential in alegerea destinatiei diverselor materiale. Solicitarile materialelor sunt grupate in : solicitari in volum (mecanice, termice fizice prin iradiere) si solicitari de suprafata (fizice, chimice, biologice si tribologice). Cele mai importante solicitari volumice sunt: tractiunea, compresiunea, forfecarea, incovoierea, torsiunea (rasucirea) si presiunea hidrostatica. Cele mai importante solicitari ale suprafetei, situatiile practice si efectele actiunii lor sunt: a/ solicitarile factorilor climatici (asupra suprafetelor de orice fel, pe care le murdaresc si dezagrega indeosebi ca urmare a fenomenului de adsorbtie); b/ solicitarile termice, expuse iradierii si fenomenelor electrice (suprafetele expuse caldurii, iradierii, curentului electric, cum sunt: componentele electrice, izolatorii etc care prezinta efecte de pasivizare, oxidare, ardere); c/ solicitari electrochimice (recipienti, piese de caroserie etc, aflate in contact cu fluide, care sunt expuse coroziunii si electrolizei); d/ solicitari determinate de curgerea fluidelor (specifice conductelor, robinetelor, ventilelor si in general suprafetelor in contact cu medii in curgere, care prezinta fenomene de cavitatie si eroziune); e/ solicitari tribologice - ca efect al frecarii (specifice suprafetelor in contact cu piese mobile, cum este cazul lagarelor, franelor etc , expuse riscului de gripare, lipire, deformare prin contact); f/ solicitari biologice (specifice suprafetelor in contact cu elemente ale lumii vii - micro si macroorganisme, care genereaza fenomene de coroziune biologica s.a.) .

Modurile de comportare la aceste solicitari se numesc generic rezistente, existand si denumiri cu semnificatii particulare: rezilienta (proprietatea de a suporta solicitari mari si de scurta durata – socuri – la incovoiere), duritatea (rezistenta la compresiune punctiforma).

Duritatea - este pentru majoritatea materialelor solide cea mai importanta caracteristica fizico-mecanica. Se determina prin mai multe metode si dupa mai multe scari, specializate diferitelor structuri: materiale organice, materiale anorganice, metale etc. Scara Mohs este o scara universala, cuprinzand 10 trepte de duritate, echivalente duritatilor a 10 minerale, si anume: 1. talc, 2. sare (gips), 3. calcit, 4. fluorina, 5. apatita, 6. feldspat, 7. cuart. 8. topaz, 9. corindon, 10. diamant. Metodele de determinare a duritatii poarta, in general, numele scarii de masurare: Brinell, Martens, Poldi, Rockwell, Shore.

Proprietatile mecanice prefigureaza durabilitatea produselor, indeosebi la produsele tehnice. Durabilitatea reprezinta capacitatea unui bun de mentinere a proprietatilor initiale un timp cat mai indelungat, in conditii de utilizare normala. Din definitie, rezulta ca durabilitatea caracterizeaza bunurile de folosinta indelungata, in perioada de exploatare.

Proprietati optice

Lumina este deopotriva radiatie corpusculara si fenomen fizic ondulatoriu caracterizat de lungimi de unda cuprinse intre 360 - 720 nm. Proprietatile derivate din relatia structura – comportare la lumina sunt:

a/ transparenta – specifica structurilor materiale care permit trecerea aproape totala a luminii; la aceste substante, transmisia luminii este practic totala (cvasitotala);

b/ transluciditatea – exprima o stare intermediara a comportamentului fata de transmisia luminii (partiala si multidirectionala); sunt considerate translucide (opale) foarte multe din substantele care prezinta transluciditate tipica;

c/ opacitatea – specifica structurilor cu transmisie foarte scazuta sau nula;

d/ limpezime – proprietate a structurilor cu transmisie foarte inalta (sticle, lichide incolore);

e/ luciu – specifice structurilor la care factorul de reflexie al luminii este aproximativ egal cu cel al luminii primite; din punct de vedere merceologic, luciul cuprinde urmatoarele categorii: - luciu diamantin (adamantin); -luciu sticlos (materiale vitroase, cereale), - luciu metalic; - luciu matasos; - luciu redus (semiluciu); - structuri mate.

Proprietati termice si piretice

Aceste proprietati reprezinta comportarea diferitelor materiale la actiunea energiei termice si a focului. Principalii factori implicati in determinarea unui anumit comportament il constituie: starea suprafetei, presiunea, temperatura.

Cele mai importante proprietati termice si piretice sunt: caldura specifica, dilatarea termica, conductibilitatea termica, izolarea termica, stabilitatea termica si stabilitatea piretica.

Caldura specifica – cantitatea de caldura necesara unui gram de materie pentru cresterea temperaturii cu un grad, fara modificari de natura fizica si chimica. Unitatea de masura - caloria = cantitatea de caldura necesara unui gram de apa pentru ridicarea temperaturii cu 1⁰ C, egala aproximativ cu 4,585 J. Diversele materiale care compun marfurile se ordoneaza in functie de valoarea caldurii specifice, exprimata in cal grad Celsius / g, astfel: apa = 1; cauciuc = 0,5, textile = 0,28 … 0,44; ceramice = 0,25, metale = 0,1 … 0,2.

Dilatarea termica – reprezinta marirea dimensiunilor sau volumului sub actiunea caldurii. Dilatarea poate fi: liniara sau volumica. Dilatarea termica este caracteristica de material. Marimea dilatarii volumice de la zero absolut pana la temperatura de topire pentru diverse materiale este de 67 %, iar cea liniara de circa 2%. Exista numeroase exceptii (structuri cu dilatare mai accentuata sau, dimpotriva, foarte redusa) care prezinta un interes deosebit in practica.

Conductibilitatea termica – proprietatea unei structuri de a asigura propagarea energiei termice. Caracteristica specifica, numita conductivitate termica este direct proportionala cu suprafata si timpul de trecere si invers proportionala cu grosimea stratului conducator. Conductivitate termica mare prezinta metalele. Din punct de vedere al conductibilitatii, materialele se grupeaza in: a/ termoizolatori (materialele care au o conductivitate mai mica de 0,2 kcal · m · ⁰C / h), b/ termoconductori.

Termoizolarea – proprietatea materialelor izolatoare de a conduce foarte putin caldura. Proprietatea este foarte importanta pentru produsele textile, materialele pentru incaltaminte, materialele pentru mobilier etc.

Stabilitatea termica este proprietatea de a rezista la acumulari de energie termica. Dupa aceasta proprietate, materialele se grupeaza in: a/ termorezistente (cu o mare rezistenta la temperaturi ridicate; de exemplu: azbestul, ceramica refractara etc.); b/ termostabile (rezista suficient de bine pentru temperaturi relativ ridicate); c/ termolabile (isi modifica proprietatile sub actiunea caldurii).

Stabilitatea piretica – comportarea la flacara (foc deschis); dupa acest criteriu, materialele sunt: pirorezistente (ignifuge); pirostabile; pirolabile (combustibile). Principala caracteristica a materialelor combustibile este capacitatea calorifica, exprimata in kcal /kg.

O lista de proprietati termo-fizice sunt legate de starea de agregare (v. mai sus, Starea de agregare).

Proprietati chimice

Cele mai cunoscute proprietati chimice ale marfurilor cu continut material sunt: compozitia chimica, stabilitatea chimica, rezistenta chimica, pH-ul

Compozitia chimica reflecta natura substantei/substantelor care compun o marfa cu continut material. In lumea marfurilor se deosebesc: compozitii unitar elementara, amestecuri, aliaje, compozitii complexe rezultate ale unor reactii in urma carora substantele care au intrat in reactie au avut ca rezultat substante noi etc. Substantele cu compozitie unitar elementara se intalnesc in general in comertul cu reactivi, materii prime chimice, metalurgie. In cele mai multe situatii se intalnesc compozitii chimice binare, ternare, complexe („materiale compozite“).

Compozitia chimica este prezentata sub forma formulei chimice si a listei de constituenti, la care se precizeaza cota de participare cantitativa, in unitati absolute sau in procente.

Principalul indicator compozitional al unei substante este puritatea acesteia, indicata procentual. In unele cazuri, puritatea este exprimata indirect, prin indicatorul „continut maxim de impuritati“.

Dupa sursa de constituire, componentele unei marfi cu continut material sunt: native, adaugate si accidentale. Componentele native sunt tipice substantei, avand rolul esential in folosirea marfii respective, asa cum este cazul „substantei active“ dintr-un medicament sau al substantelor trofice de baza dintr-un aliment. Componentele adaugate intentionat („aditivi“) au roluri bine cunoscute tehnologilor, constituind materii prime si elemenete distincte in reteta produsului, cum este cazul excipientilor din medicamente, al gamei largi a aditivilor din produsele alimentare si din marfurile nealimentare (cauciuc, mase plastice etc.). Componentele adaugate ilicit urmaresc realizarea de falsuri si constituie materie de contrafaceri. Componentele ajunse accidental intr-o substanta constituie un indicator al tehnologiei, profesionalismului si hazardului, de natura limitelor. Se disting doua categorii de substante accidentale: impuritatile tipice, asupra carora se poate estima natura si frecventa de aparitie (cazul obisnuit al nisipului ori al substantelor detergente in produsele alimentare) si impuritatile atipice, care sunt rezultatul hazardului, natura lor si ipostazele de aparitie avand caracter imprevizibil.

In cazul diferitelor categorii de marfuri s-au consacrat modalitati particulare de exprimare a compozitiei chimice. Astfel, in cazul marfurilor alimentare, se folosesc exprimari de forma: g/100 g produs sau % (pentru componentele native, dominante), mg/100 g produs sau mg % (pentru componente adaugate, slab reprezentate), μg/100 g produs (pentru componente foarte slab reprezentate) si μg/g produs (pentru componente prezente „in urme“).

Stabilitatea chimica reprezinta un tip de comportament inertial al unei substante in raport cu mediul inconjurator sau cu substantele din vecinatate ori cu care ia contact. Din punct de vedere al stabilitatii chimice, diversele substante sunt: foarte stabile (cazul metalelor nobile), stabile, relativ stabile si instabile („labile chimic“).

Rezistenta chimica este proprietatea unei substante care evidentiaza comportamentul sau chimic la factori de actiune precizati (factori de mediu, clase de substante chimice – acizi, baze, halogeni etc.). Se deosebesc substante rezistente, respectiv sensibile la actiunea factorului/ factorilor considerat/ti.

Caracteristici tehnice de siguranta

Reprezinta insusiri ale unor marfuri care in perioada de consum/exploatare prezinta riscuri potentiale de un anumit fel. La materialele de constructie, de exemplu, coeficientul de siguranta semnifica raportul dintre o tensiune limita si tensiunea maxima existenta practic. Restrictiile de natura economica si cele privind economisirea de resurse materiale pentru a asigura constructii usoare, reclama coeficienti de siguranta de 1,1 1,5. Cand riscurile generate de deteriorarea materialelor se refera la vieti umane ori pagube insemnate, se opteaza pentru valori mult mai mari ale acestor coeficienti

La alte grupe de marfuri siguranta semnifica lipsa riscurilor de accidentare a utilizatorilor, indeosebi cand acestia apartin unor categorii cu discernamant limitat: copii, varstnici, bolnavi etc. In unele tari dezvoltate, standardele vizand produsele (jucarii, articole de menaj, carucioare etc.) destinate acestor categorii sunt printre putinele care mai au caracter obligatoriu.

Alte grupuri distincte de marfuri asupra carora se fac cercetari sistematice in directia separarii domeniului de siguranta de cel de nesiguranta il constituie combustibilii, substantele chimice periculoase, otravurile, explozibilii etc.