Siguranta si securitatea alimentara

Siguranta si securitatea alimentara

Politica securitatii alimentare a UE cuprinde lanturile alimentare umane si animale. Ea furnizeaza o vasta legislatie si descrie responsabilitatea producatorilor si a furnizorilor in mentinerea calitatii alimentatiei. Reglementarile UE sunt considerate printre cele mai severe din lume.

Legislatia europeana a fost complect revizuita, spre sfarsitul anilor 90, pentru a fi mai stiintifica si mai transparenta. In 1997, un consiliul stiintific european a fost stabilit . opt noi comitete stiintifice s-au reunit intr-un comitet stiintific director. Agentia europeana pentru securitatea latului alimentar (EFSA) a luat fiinta in 2002. EFSA este un organism independent care lucreaza in stransa colaborare cu numeroase agentii stiintifice si institutii ale statelor membre ale UE. Ea furnizeaza, in mod independent, sfaturi (consilieri) stiintifice asupra tuturor materialelor avand o legatura directa sau indirecta cu securitatea alimentara. Ea acopera toate nivelurile productiei alimentare, de la productia primara la livrarea catre consumator. EFSA se insarcineaza si cu evaluarea riscurilor in interiorul lantului alimentar si evaluarea stiintifica a tuturor materialelor in legatura cu alimentatia, fie ca este vorba despre sanatatea umana sau animala, ori vegetala.

Notiunea de "siguranta alimentara" cuprinde doua acceptiuni:

- ea este sinonima cu acoperirea cantitativa si calitativa a nevoilor alimentare cu alimente si apa

- securitatea sanitara a produselor destinate alimentatiei umane

In Europa acest subiect are o preocupare majora, desi in primii ani dupa razboi a fost pusa baza unei agriculturi intensive. Dupa un timp insa, securitatea alimentara se extinde la mediul inconjurator, prin prospectarea sanatatii consumatorului iar in perspectiva produsele trebuie sa atinga un nivel de securitate neegalat in trecut si succesiunea unui numar de crize legate de riscurile chimice sau biologice care au existat dintotdeauna. Exista si elementele de criza ca dioxina, vaca nebuna, gripa aviara, poluarea cu cianura, mareea neagra, care au creat o anumita panica si o noua perceptie a riscului.

In 2000 apare Cartea alba despre securitatea alimentara a comisiei Comunitatilor Europene in care securitatea alimentara devine prioritate absoluta si o premiza a asigurarii unui nivel ridicat de protectie a sanatatii consumatorilor. Aceasta stabileste si politici nationale concrete in domeniu.

Pe plan international exista mai multe institutii cu misiuni in domeniul securitatii alimentelor si anume:

Organizatia Natiunilor Unite pentru alimentatie si agricultura FAO

Organizatia mondiala a sanatatii OMS

Oficiul International al epizotiilor OIE

Normele alimentare sunt realizate de Comisia organizatiei Codex Alimentarius, fiind si punct de referinta pentru capurile de conflicte.

Organizatia mondiala a comertului OMC are si ea un cadru legislativ care se refera la schimburile internationale si la reglarea conflictelor.

Aceasta a incheiat doua acorduri specifice: - acordul SPS asupra aplicarii masurilor sanitare si fitosanitare si asupra obstacolelor tehnice in comert OTC si are ca obiectiv prescriptii referitoare la compozitie si etichetare.

Dar, exista inca multe dificultati de depasit, cum ar fi:

Echivalenta sistemelor oficiale de control. Masurile de control se mai numesc si "evaluare de conformitate", acestea reprezentand acelasi grad de importanta ca si reglementarile propriu-zise. Evident, deosebit de important este sistemul de cooperare intre intreprinderi si serviciile oficiale. Prin introducerea sistemului HACCP s-a emis ipoteza rolului profesionistilor de a stapani procesele industriale si punctele critice ale acestora, cat si a serviciilor oficiale - de a evalua conformitatea acestor modalitati. Aceeasi idee sta la baza luarii in considerare a sistemelor de asigurare a calitatii aplicate voluntar de profesionisti, ce decurg din normele standardelor ISO 9000, ISO 9001 pentru adaptarea planurilor de control si luarea celor mai corecte decizii.

Definitia anumitor produse: ca si carnea pentru carnati, siropurile, mierea, este clar sa nu corespunda din punct de vedere al compozitiei pentru toate tarile avand aceleasi denumiri, produse diferite ca si compozitie. Deci, in general legea tarii de consum o invinge pe aceea a tarii exportatoare, readucand durabilitatea obstacolelor la schimburile comerciale.

Utilitatea tehnologica - se refera la aditivi in special, deoarece trebuie stiut daca sunt cu adevarat utili.

Marcarea - este unul din cele mai importante mijloace de gestionare a riscurilor. In amonte se impune marcarea originii tuturor materiilor prime, specificatii calitative si modificarile lor in urma prelucrarii. Aceasta marcare "ascendenta" este parte integranta a asigurarii calitatii prin sistemele normelor standardelor ISO 9000, pe baza carora pot fi prevenite anumite riscuri legate de originea materiilor prime (vezi vaca nebuna). Marcarea "descendenta" sau in aval este si ea deosebit de utila deoarece de ea depinde urmarirea loturilor susceptibile de a fi retrase de bunavoie de specialisti in caz de pericol.

Desigur, reglementarea poate sa impuna neconditionat respectarea regulilor de marcare precis impuse, cu o conditie esentiala in cadrul international si anume - sa se precizeze bine ca se admite si orice sistem prezentand garantii echivalente.

Indicarea obligatorie a anumitor corecturi in legatura cu istoricul unui produs - se refera la a raspunde la intrebarea legata de preocuparea consumatorilor referitoare la anumite procese de conservare, la folosirea hormonilor sau organismelor modificate genetic; de a fi informati pentru a alege liber daca consuma sau nu alimentele respective.

Principiul precautiei: Presupune ca atunci cand nu posedam informatii stiintifice suficiente despre periculozitatea unei practici sau a unei substante, este bine sa ne abtinem de a consuma alimentele respective.

Lucrarile Codex Alimentarius:

Codex Alimentarius a aparut in 1962 si are ca obiectiv elaborarea de norme, directive si recomandari referitoare la produsele alimentare cu scopul de a proteja sanatatea consumatorilor, asigurarea legalitatii practicilor comerciale si armonizarea definitiilor exigentelor si standardelor legate de produsele alimentare si de favorizare a comertului international.

Dimensiunea europeana a sigurantei alimentare:

Politica securitatii alimentare a U.E. cuprinde lanturile alimentare umane si animale si furnizeaza o vasta legislatie descriind responsabilitatea producatorilor si furnizorilor in mentinerea calitatii alimentare.

Organismele romanesti care reglementeaza securitatea alimentara

Institutiile de control - actorii locali din Romania sunt: O.J.P.C. (Oficiile judetene de protectie a consumatorilor), cu A.N.P.C. (Asociatia nationala de protectie a consumatorilor, ca si for conducator), Inspectia Sanitar-veterinara si Inspectoratul de Stat pentru sanatate publica. Desigur, conform ultimelor hotarari, HG nr.681/19.07.2001, functioneaza in tara si Comitetul Interministerial pentru Supravegherea Pietei Produselor si Serviciilor si Protectia Consumatorilor, care are ca principala sarcina de a analiza si evalua sistemul actual de supraveghere a pietei din Romania, de a armoniza legislatia nationala cu cea comunitara in domeniu, de a stabili responsabilitati operatorilor economici si atributii organismelor de control abilitate, de a delimita laboratoarele specializate, organismele care certifica conformitatea produselor, metode de control, formarea personalului specializat pentru controlul pe piata al produselor si serviciilor. Producatorii romani sunt obligati sa puna pe piata numai produse cu caracteristici calitative prescrise pe baza unor criterii obiective (continut dat de microorganisme si reziduuri).

Azi, calitatea produselor si securitatea este asigurata de:

Responsabilitatea operatorilor economici (producatori, prelucratori si distribuitori), cu respectarea stricta a normelor de igiena;

O legislatie permanent adaptata reglementarilor din U.E.

Un sistem de aprobare si control, insotit de un set de sanctiuni aplicate de autoritatile publice;

Sistemul HACCP - proces de autocontrol si analiza riscurilor prin punctele critice.

Reglementarile legale care stipuleaza aceste lucruri sunt:

- Ordinul 975/1998 al Ministrului Sanatatii privind aprobarea normelor igienico-sanitare pentru alimente, completata cu Ordinul 438/2003 privind aditivii alimentari.

- Ordinul 976/1998 al Ministerului Sanatatii privind productia, prelucrarea, depozitarea, pastrarea, transportul si desfacerea alimentelor.

- Ordonanta 21/1992 privind protectia consumatorilor, cu completarile ulterioare.

- Legea 98/1994 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la Normele de igiena si sanatate publica.

- Hotararea de Guvern 106/2002 privind etichetarea alimentelor.

- Legea de igiena si sanatate publica.

- Ordonanta 42/2004 de infiintare a Agentiei Veterinare si de Siguranta Alimentelor.

- Ordinul Ministerului Agriculturii 357/2003 - Regulamentul cu privire la acordarea, suspendarea, retragerea licentelor de fabricatie.

- Ordonanta de Urgenta a Guvernului 97/2001 - Norme privind fabricarea, circulatia si comercializarea alimentelor.

Sistemul HACCP (Hazard Analysis Critical Control Points)

Scurt istoric

-1959 - Corporatia Pillsbury, alaturi de laboratoarele NASA si laboratoarele NATICK ale Armatei SUA, au initiat si aplicat aceasta metoda in realizarea alimentelor incapsulate, pentru membrii misiunilor spatiale, aceste alimente necesitand 100 % asigurare impotriva contaminarii bacteriene si virusurilor patogeni, toxinelor si pericolelor chimice sau fizice, care ar fi putut cauza imbolnavirea astronautilor.

-1971- Metoda HACCP a fost prima data facuta publica in SUA, la Conferinta Nationala pentru Protectia Alimentelor, in urma careia compania Pillsburry a obtinut contractul pentru pregatirea de specialisti din randul FDA (Food and Drugs Administration) pentru aplicarea metodei HACCP.

-1973- Metoda HACCP a fost adoptata de FDA, pentru inspectia intreprinderilor specializate in fabricarea conservelor cu aciditate scazuta, la care se pune foarte serios problema contaminarii cu Clostridium botulinum. Aceasta este prima aplicatie cunoscuta pentru industria alimentara civila.

- incepand cu anul 1975 -, aceasta metoda, prin perfectionari si adaptari ulterioare, a fost folosita cu succes si in alte sectoare ale industriei alimentare.

Prezentarea principiilor de actiune ale sistemului HACCP

Asigurarea sigurantei alimentului nu poate rezulta numai dintr-o acumulare de mijloace tehnice. Aceasta implica in plus o interventie riguroasa in ceea ce priveste adaptarea resurselor materiale, tehnice, umane si a activitatilor intreprinderii la obiective precis definite (elemente determinante ale securitatii produselor alimentare). Acest principiu de baza conduce la identificarea celor 4 misiuni sau functii fundamentale ale metodei HACCP, precum si a celor 7 principii de actiune care decurg din acestea.

Cele 4 functii fundamentale ale metodei HACCP sunt:

analiza pericolelor;

identificarea punctelor critice;

supravegherea executiei;

verificarea eficacitatii sistemului (evaluarea   performantelor).

Cele 7 principii de actiune ale metodei HACCP sunt:

Efectuarea analizei pericolelor, care cuprinde:

a)       identificarea pericolelor asociate unui produs alimentar in toate stadiile de fabricatie;

b)       evaluarea probabilitatii de aparitie a acestor pericole (analiza riscurilor).

c)       identificarea masurilor preventive necesare pentru tinerea sub control a acestor pericole.

2. Determinarea punctelor critice, prin care se pot tine sub     control riscurile identificate (CCP);

3. Stabilirea limitelor critice care trebuie respectate, pentru a     tine sub control fiecare punct critic de control identificat;

4. Stabilirea unui sistem de monitorizare, care sa permita     asigurarea controlului efectiv al punctelor critice de control     (CCP-urilor);

5. Stabilirea de actiuni corective, care trebuie aplicate atunci     cand sistemul de monitorizare indica faptul ca a aparut o     deviatie fata de limitele critice stabilite (atunci cand un     CCP este in afara controlului);

6. Stabilirea procedurilor specifice de verificare, destinate     sa confirme faptul ca sistemul HACCP functioneaza     eficace.

7. Stabilirea unui sistem documentar (proceduri si inregistrari     operationale) adecvate acestor principii si aplicarii lor. Programul de igienizare-un suport absolut necesar pentru succesul sistemului HACCP

Normele de igiena privind alimentele si protectia sanitara a acestora, aprobate de Ministerul Sanatatii, O.M.S. 976/1998 (publicat in Monitorul oficial al Romaniei nr. 268/11 iunie 1999), precum si Directiva Consiliului Comunitatii Europene nr. 93/43/EEC/14 iunie 1993, stabilesc regulile generale privind igiena produselor alimentare si procedurile de verificarea conformitatii cu aceste reguli.

Stabilirea programului de igienizare include curatirea echipamentului si mentinerea igienei in mediul de fabricatie si in mediul exterior al intreprinderii, controlul insectelor si al daunatorilor, calitatea igienica a surselor de apa, igiena personala si instruirea igienico-sanitara a personalului, reguli privind manipularea produselor. Normele de igiena privind protectia sanitara a alimentelor se aplica tuturor intreprinderilor din industria alimentara care produc, prelucreaza, servesc, depoziteaza, pastreaza, transporta si desfac alimente, intreprinderi ce functioneaza pe baza autorizatiei sanitare.