Curentul (clasic) de la cambridge

CURENTUL (CLASIC) DE LA CAMBRIDGE

In timp ce Fisher dezvolta propria teorie cantitativa a banilor un grup de economisti de la Cambridge, Anglia, (A. Marshall, A.C. Pigou), desi obtineau o ecuatie identica cu cea a lui Fisher (M^d = k x PY), aveau o abordare si interpretare semnificativ diferite. In opinia acestora, in analiza cererii de bani trebuie avuta in vedere (pe langa nivelul tranzactiilor si institutiile care afecteaza modul de desfasurare a tranzactiilor) si cantitatea de bani pe care indivizii doresc sa o detina, date fiind anumite circumstante. Astfel, potrivit ecuatiei de la Cambridge, indivizii dispun de o anumita flexibilitate in stabilirea cantitatii de bani pe care o detin si nu sunt intru totul supusi constrangerilor institutionale (cum ar fi posibilitatea sau nu a utilizarii cartilor de credit). In acest fel se acorda un rol ratelor dobanzilor in determinarea cererii de bani.

Economistii de la Cambridge identifica doua proprietati ale banilor care motiveaza detinerea acestora: utilizarea ca (i) mijloc de schimb si ca (ii) mijloc de tezaurizare. Pornind de la prima functie a banilor, reprezentantii curentului de la Cambridge sustin ideea lui Fisher potrivit careia cererea de bani este determinata  (dar nu exclusiv) de nivelul tranzactiilor si ca exista o componenta (tranzactionala) a cererii de bani care este proportionala cu nivelul tranzactiilor.

In acelasi timp, referindu-se la cea de-a doua functie a banilor, economistii de la Cambridge sugereaza ca cererea de bani este influentata, de asemenea, de averea indivizilor. Pe masura ce averea creste, cantitatea de bani detinuta creste, banii fiind un mijloc de tezaurizare a averii. Intrucat averea, in termeni nominali, este proportionala cu venitul nominal, economistii de la Cambridge considerau componenta de tezaurizare a cererii de bani ca fiind proportionala cu venitul nominal.

Concluzia economistilor de la Cambridge a fost aceea ca cererea de bani este proportionala cu venitul nominal:

M^d  = k x PY (5)

unde: k = constanta de proportionalitate.

Desi economistii de la Cambridge, la fel ca si Fisher, utilizeaza in ecuatie o constanta de proportionalitate si considera ca venitul nominal este determinat de cantitatea de bani, in abordarea celor dintai se acorda indivizilor libertatea de a hotari cantitatea de bani pe care doresc sa o detina. Astfel, k poate fluctua pe termen scurt ca urmare a faptului ca utilizarea banilor ca mijloc de tezaurizare depinde de randamentele (asteptate) ale altor active care functioneaza ca mijloace de tezaurizare a valorii. Daca randamentele altor active se modifica, k se poate, de asemenea, modifica.

Departajari dintre teoria lui Fisher si cea a economistilor de la Cambridge: Fisher acorda importanta factorilor tehnologici si nu confera nici un rol ratelor dobanzilor in influentarea cererii de bani; economistii de la Cambridge iau in calcul libertatea de decizie a indivizilor referitoare la cantitatea de bani detinuta si considera ca ratele dobanzilor influenteaza, intr-o oarecare masura, cererii de bani.