CADRUL LEGAL PRIVIND DISPUNEREA SI EFECTUAREA EXPERTIZELOR JUDICIARE
Procedura dispunerii si efectuarii expertizelor judiciare este reglementata de Codul de procedura civila si Codul de procedura penala ale Romaniei, din care redam, in continuare, in extras, sectiunile aferente.
1. CODUL DE PROCEDURA CIVILA
(extras)
SUBSECTIUNEA 5 EXPERTIZA
Art. 201- Cand pentru lamurirea unor imprejurari de fapt instanta considera necesar sa cunoasca parerea unor specialisti, va numi, la cererea partilor ori din oficiu, unul sau trei experti, stabilind prin incheiere punctele asupra carora ei urmeaza sa se pronunte si termenul in care trebuie sa efectueze expertiza. Termenul va fi stabilit astfel incat depunerea expertizei la instanta sa aiba loc conform dispozitiilor art. 209.
Cand este necesar, instanta va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate.
In domeniile strict specializate, in care nu exista experti autorizati, din oficiu sau la cererea oricareia dintre parti, judecatorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalitati ori specialisti din domeniul respectiv. Punctul de vedere va fi prezentat in camera de consiliu sau in sedinta publica, partile fiind indreptatite sa puna si ele intrebari.
Dispozitiile referitoare la expertiza, cu exceptia celor privind aducerea cu mandat, sanctionarea cu amenda si obligarea la plata de despagubiri, sunt aplicabile in mod corespunzator in cazurile prevazute la alin. 2 si 3.
La efectuarea expertizei in conditiile alin. 2 pot participa si experti desemnati de parti, daca prin lege nu se dispune altfel.
Art. 202 - (1) Daca partile nu se invoiesc asupra numirii expertilor, ei se vor numi de catre instanta, prin tragere la sorti, in sedinta publica, de pe lista intocmita si comunicata de catre biroul local de expertiza, cuprinzand persoanele inscrise in evidenta celor autorizate, potrivit legii, sa efectueze expertize judiciare.
Incheierea de numire va stabili si plata expertilor.
Art. 203 - Abrogat prin O.U.G. nr.
Art. 204 - Expertii se vor recuza pentru aceleasi motive ca si judecatorii.
Recuzarea trebuie sa fie ceruta in termen de 5 zile de la numirea expertului, daca motivul ei exista la aceasta data; in celelalte cazuri termenul va curge de la data cand s-a ivit motivul de recuzare.
Recuzarile se judeca in sedinta publica, cu citarea partilor si a expertului.
Art. 205 - Dispozitiile privitoare la citare, aducerea cu mandat si sanctionarea martorilor care lipsesc sunt deopotriva aplicabile expertilor.
Daca expertul nu se infatiseaza, instanta poate dispune inlocuirea lui.
Art. 206 - Expertul, precum si cei solicitati sa exprime punctul de vedere potrivit art. 201 alin. 3 vor depune urmatorul juramant: «Jur ca imi voi indeplini cu cinste si nepartinire insarcinarea incredintata de instanta de judecata. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!» Dispozitiile art. 193 alin. 2-7 sunt aplicabile in mod corespunzator.
Pentru depunerea juramantului, ei vor fi chemati in camera de consiliu, indata dupa numire, fara citarea partilor. Instanta va constata depunerea juramantului prin incheiere.
Art. 207 - Daca expertii pot sa-si dea de indata parerea, vor fi ascultati chiar in sedinta, iar parerea lor se va trece intr-un proces-verbal, intocmit potrivit art. 198.
Art. 208 - Daca pentru expertiza este nevoie de o lucrare la fata locului, ea nu poate fi facuta decat dupa citarea partilor prin carte postala recomandata, cu dovada de primire, aratand zilele si orele cand incepe si continua lucrarea. Dovada de primire va fi alaturata lucrarii expertului.
Partile sunt obligate sa dea expertului orice lamuriri in legatura cu obiectul lucrarii.
Art. 209 - Expertul numit este dator sa-si depuna lucrarea cu cel putin 5 zile inainte de termenul sorocit pentru judecata.
Art. 210 - Cand sunt mai multi experti cu pareri deosebite lucrarea trebuie sa cuprinda parerea motivata a fiecaruia.
Art. 211 - Expertii sunt datori sa se infatiseze inaintea instantei spre a da lamuriri ori de cate ori li se va cere, caz in care au dreptul la despagubiri, ce se vor stabili prin incheiere executorie.
Art. 212 - Daca instanta nu este lamurita prin expertiza facuta, poate dispune intregirea expertizei sau o noua expertiza.
Expertiza contrarie va trebui ceruta motivat la primul termen dupa depunerea lucrarii.
Art. 213 - Expertii care vor cere sau vor primi mai mult decat plata statornicita se vor pedepsi pentru luare de mita.
La cererea expertilor, tinandu-se seama de lucrare, instanta le va putea mari plata cuvenita prin incheiere executorie data cu citarea partilor.
Art. 214 - Daca expertiza se face de o alta instanta prin delegatie, numirea expertilor si statornicirea platii ce li se cuvine se va putea lasa in sarcina acestei instante.
CODUL DE PROCEDURA PENALA
(extras)
SECTIUNEA IX - CONSTATAREA TEHNICO-STIINTIFICA SI CONSTATAREA MEDICO-LEGALA
Art. 112: Folosirea unor specialisti
Cand exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situatii de fapt si este necesara lamurirea urgenta a unor fapte sau imprejurari ale cauzei, organul de urmarire penala poate folosi cunostintele unui specialist sau tehnician, dispunand, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice.
Constatarea tehnico-stiintifica se efectueaza, de regula, de catre specialisti sau tehnicieni care functioneaza in cadrul ori pe langa institutia de care apartine organul de urmarire penala. Ea poate fi efectuata si de catre specialisti sau tehnicieni care functioneaza in cadrul altor organe.
Art. 113: Obiectul si materialul constatarii tehnico-stiintifice
Organul de urmarire penala care dispune efectuarea constatarii tehnico-stiintifice stabileste obiectul acesteia, formuleaza intrebarile la care trebuie sa se raspunda si termenul in care urmeaza a fi efectuata lucrarea.
Constatarea tehnico-stiintifica se efectueaza asupra materialelor si datelor puse la dispozitie sau indicate de catre organul de urmarire penala. Celui insarcinat cu efectuarea constatarii nu i se pot delega si nici acesta nu-si poate insusi atributii de organ de urmarire penala sau de organ de control.
Specialistul sau tehnicianul insarcinat cu efectuarea lucrarii, daca socoteste ca materialele puse la dispozitie ori datele indicate sunt insuficiente, comunica aceasta organului de urmarire penala in vederea completarii lor.
Art. 114: Constatarea medico-legala
In caz de moarte violenta, de moarte a carei cauza nu se cunoaste ori este suspecta, sau cand este necesara o examinare corporala asupra invinuitului ori persoanei vatamate pentru a constata pe corpul acestora existenta urmelor infractiunii, organul de urmarire penala dispune efectuarea unei constatari medico-legale si cere organului medico-legal, caruia ii revine competenta potrivit legii, sa efectueze aceasta constatare.
Exhumarea in vederea constatarii cauzelor mortii se face numai cu incuviintarea procurorului.
Art. 115: Raportul de constatare tehnico-stiintifica sau medico-legala
Operatiile si concluziile constatarii tehnico-stiintifice sau medico-legale se consemneaza intr-un raport.
Organul de urmarire penala sau instanta de judecata, din oficiu sau la cererea oricareia dintre parti, daca apreciaza ca raportul tehnico-stiintific ori medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise, dispune refacerea sau completarea constatarii tehnico-stiintifice ori medico-legale, sau efectuarea unei expertize.
Cand refacerea sau completarea constatarii tehnico-stiintifice ori medico-legale este dispusa de instanta de judecata, raportul se trimite procurorului, pentru ca acesta sa ia masuri in vederea completarii sau refacerii lui.
SECTIUNEA X - EXPERTIZELE
Art. 116: Ordonarea efectuarii expertizei
Cand pentru lamurirea unor fapte sau imprejurari ale cauzei, in vederea aflarii adevarului, sunt necesare cunostintele unui expert, organul de urmarire penala ori instanta de judecata dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize.
Art. 117: Expertiza obligatorie
Efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie in cazul infractiunii de omor deosebit de grav, precum si atunci cand organul de urmarire penala sau instanta de judecata are indoiala asupra starii psihice a invinuitului sau inculpatului.
Expertiza in aceste cazuri se efectueaza in institutii sanitare de specialitate. In vederea efectuarii expertizei, organul de cercetare penala cu aprobarea procurorului sau instanta de judecata dispune internarea invinuitului ori inculpatului pe timpul necesar. Aceasta masura este executorie si se aduce la indeplinire, in caz de opunere, de organele de politie.
De asemenea, efectuarea unei expertize este obligatorie pentru a se stabili cauzele mortii, daca nu s-a intocmit un raport medico-legal.
Art. 118: Procedura expertizei
Expertiza se efectueaza potrivit dispozitiilor din prezentul cod, afara de cazul cand prin lege se dispune altfel. Dispozitiile art. 113 se aplica in mod corespunzator.
Expertul este numit de organul de urmarire penala sau de instanta de judecata, cu exceptia expertizei prevazute in art. 119 alin.
Fiecare dintre parti are dreptul sa ceara ca un expert recomandat de ea sa participe la efectuarea expertizei.
Art. 119: Experti oficiali
Daca exista experti medico-legali sau experti oficiali in specialitatea respectiva, nu poate fi numit expert o alta persoana, decat daca imprejurari deosebite ar cere aceasta.
Cand expertiza urmeaza sa fie efectuata de un serviciu medico-legal, de un laborator de expertiza criminalistica sau de orice institut de specialitate, organul de urmarire penala ori instanta de judecata se adreseaza acestora pentru efectuarea expertizei.
Cand serviciul medico-legal ori laboratorul de expertiza criminalistica sau institutul de specialitate considera necesar ca la efectuarea expertizei sa participe sau sa-si dea parerea si specialisti de la alte institutii, poate folosi asistenta sau avizul acestora.
Art. 120: Lamuriri date expertului si partilor
Organul de urmarire penala sau instanta de judecata, cand dispune efectuarea unei expertize, fixeaza un termen la care sunt chemate partile, precum si expertul, daca acesta a fost desemnat de organul de urmarire penala sau de instanta.
La termenul fixat se aduce la cunostinta partilor si expertului obiectul expertizei si intrebarile la care expertul trebuie sa raspunda si li se pune in vedere ca au dreptul sa faca observatii cu privire la aceste intrebari si ca pot cere modificarea sau completarea lor.
Partile mai sunt incunostintate ca au dreptul sa ceara numirea si a cate unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care sa participe la efectuarea expertizei.
Dupa examinarea obiectiilor si cererilor facute de parti si expert, organul de urmarire penala sau instanta de judecata pune in vedere expertului termenul in care urmeaza a fi efectuata expertiza, incunostintandu-l totodata daca la efectuarea acesteia urmeaza sa participe partile.
Art. 121: Drepturile expertului
Expertul are dreptul sa ia cunostinta de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. In cursul urmaririi penale cercetarea dosarului se face cu incuviintarea organului de urmarire.
Expertul poate cere lamuriri organului de urmarire penala sau instantei de judecata cu privire la anumite fapte ori imprejurari ale cauzei.
Partile, cu incuviintarea si in conditiile stabilite de organul de urmarire penala sau de instanta de judecata, pot da expertului explicatiile necesare.
Art. 122: Raportul de expertiza
Dupa efectuarea expertizei, expertul intocmeste un raport scris.
Cand sunt mai multi experti se intocmeste un singur raport de expertiza. Daca sunt deosebiri de pareri, opiniile separate sunt consemnate in cuprinsul raportului sau intr-o anexa.
Raportul de expertiza se depune la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata care a dispus efectuarea expertizei.
Art. 123: Continutul raportului
Raportul de expertiza cuprinde:
a)partea introductiva, in care se arata organul de urmarire penala sau instanta de judecata care a dispus efectuarea expertizei, data cand s-a dispus efectuarea acesteia, numele si prenumele expertului, data si locul unde a fost efectuata, data intocmirii raportului de expertiza, obiectul acesteia si intrebarile la care expertul urma sa raspunda, materialul pe baza caruia expertiza a fost efectuata si daca partile care au participat la aceasta au dat explicatii in cursul expertizei;
b)descrierea in amanunt a operatiilor de efectuare a expertizei, obiectiile sau explicatiile partilor, precum si analiza acestor obiectii ori explicatii in lumina celor constatate de expert;
c)concluziile, care cuprind raspunsurile la intrebarile puse si parerea expertului asupra obiectului expertizei.
Art. 124: Suplimentul de expertiza
Cand organul de urmarire penala sau instanta de judecata constata, la cerere sau din oficiu, ca expertiza nu este completa, dispune efectuarea unui supliment de expertiza fie de catre acelasi expert, fie de catre altul.
De asemenea, cand se socoteste necesar, se cer expertului lamuriri suplimentare in scris, ori se dispune chemarea lui spre a da explicatii verbale asupra raportului de expertiza. In acest caz, ascultarea expertului se face potrivit dispozitiilor privitoare la ascultarea martorilor.
Lamuririle suplimentare in scris pot fi cerute si serviciului medico-legal, laboratorului de expertiza criminalistica ori institutului de specialitate care a efectuat expertiza.
Art. 125: Efectuarea unei noi expertize
Daca organul de urmarire penala sau instanta de judecata are indoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiza, dispune efectuarea unei noi expertize.
Art. 126: Lamuriri cerute la institutul de emisiune
In cazurile privitoare la infractiunea de falsificare de moneda sau de alte valori, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate cere lamuriri institutului de emisiune.
Art. 127: Prezentarea scriptelor de comparatie
In cauzele privind infractiuni de fals in inscrisuri, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate ordona sa fie prezentate scripte de comparatie.
Daca scriptele se gasesc in depozite publice, autoritatile in drept sunt obligate a le elibera.
Daca scriptele se gasesc la un particular care nu este sot sau ruda apropiata cu invinuitul sau inculpatul, organul de urmarire penala ori instanta de judecata ii pune in vedere sa le prezinte.
Scriptele de comparatie trebuie vizate de organul de urmarire penala sau de presedintele completului de judecata si semnate de acela care le prezinta.
Organul de urmarire penala ori instanta de judecata poate dispune ca invinuitul sau inculpatul sa prezinte o piesa scrisa cu mana sa, ori sa scrie dupa dictarea ce i s-ar face.
Daca invinuitul sau inculpatul refuza, se face mentiune in procesul-verbal.
Politica de confidentialitate |
.com | Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
Baltagul – caracterizarea personajelor |
Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
Caracterizarea lui Gavilescu |
Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
Actionare macara |
Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
Turismul pe terra |
Vulcanii Și mediul |
Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
Termeni si conditii |
Contact |
Creeaza si tu |