Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » afaceri » economie » contabilitate
CONTABILITATEA VENITURILOR

CONTABILITATEA VENITURILOR


CONTABILITATEA VENITURILOR

Principalele obiective ale organizarii contabilitatii veniturilor sunt:

- evidenta si controlul indeplinirii planului de livrari, pe produse si clienti, potrivit conditiilor stabilite prin contractele economice ca premisa fundamentala a realizarii veniturilor;

- fundamentarea venturilor in bugetul de venituri si cheltuieli pe baza informatiilor din exercitiul anterior si a obiectivelor perioadei viitoare;

- delimitarea riguroasa a veniturilor in timp, pentru a le separa pe cele care apartin exercitiului curent, conform principiului independentei exercitiului;

Veniturile sunt reprezentate de totalitatea operatiilor economice care afecteaza patrimoniul intreprinderii prin marimea activului, daca se fac incasari numerar ori se inregistreaza in prealabil creantele asupra clientiilor, sau prin diminuarea provizioanelor, daca acestea raman fara obiect.



1 CLASIFICAREA VENITURILOR

1) Contabilitatea veniturilor se tine pe categorii de venituri, dupa natura lor, astfel:

a)     venituri din exploatare, care cuprind:

- venituri din vanzarea produselor, marfurilor, lucrarilor executate si serviciilor prestate;

- venituri din variatia stocurilor, reprezentand variatia in plus (crestere) sau in minus (reducere) dintre valoarea la cost de productie efectiv a stocurilor de produse si productie in curs de la sfarsitul perioadei si valoarea stocurilor initiale ale produselor si productiei in curs, neluand in calcul provizioanele pentru depreciere constituite.

- venituri din productia de imobilizari, reprezentand costul lucrarilor si cheltuielile efectuate de unitate pentru ea insasi, care se inregistreaza ca active imobilizate corporale si necorporale;

- venituri din subventii de exploatare, reprezentand subventiile pentru acoperirea diferentelor de pret si pentru acoperirea pierderilor, precum si alte subventii (finantarea activitatii de cercetare si alte finantari) de care beneficiaza unitatea;

alte venituri din exploatarea curenta cuprinzand veniturile din creante recuperate si alte venituri din exploatare;

b)     venituri financiare, care cuprind:

venituri din imobilizari financiare;

venituri din investitii financiare pe termen scurt;

venituri din creante imobilizate;

venituri din investitii financiare cedate;

venituri din diferente de curs valutar;

venituri din dobanzi;

venituri din sconturi obtinute;

- alte venituri financiare

c) venituri extraordinare - din subventii pentru evenimente extraordinare si altele similare.

3) Venituri dupa momentul constatarii si incorporarii

a)     venituri curente - constate, inregistrate si incorporate in rezultatul exercitiului curent

b)     venituri inregistrate in avans - constate in exercitiul N dar incorporate in exercitiul N+1

c)     venituri de realizat - realizate efectiv in exercitiul N si incorporate in rezultatul aceluiasi exercitiu, pentru care nu s-au intocmit documente de inregistrare

Ex vanzari de produse pentru care nu s-au intocmit facturi pana la inchiderea exercitiului

Tinand cont de momentul formarii lor veniturile pot fi:

a)       venituri angajate cu incasare ulterioara fata de momentul inregistrarii lor

b)       veniturile constante in momentul incasarii lor

c)       veniturile calculate fara a angaja o incasare

Dupa natura lor, in concordanta cu planul de conturi veniturile se clasifica in:

a)       venituri de exploatare:

grupa 70 Cifra de afaceri

grupa 71 Variatia stocurilor grupa

grupa 72 Venituri din productia de imobilizari

grupa 74 Venituri din subventii din exploatare

grupa 75 Alte venituri din exploatare

b)      venituri financiare

grupa 76 Venituri financiare

c)       venituri extraordinare

grupa 77 Venituri extraordinare

d)      venituri din ajustari

grupa 78 Venituri din ajustari

In cadrul grupelor se dezvolta in conturi de gradul I, structurate la randul lor pe conturi de gradul II.

Toate conturile de venituri din grupa 7, functioneaza dupa regula conturilor de pasiv, nu prezinta sold la sfarsitul lunii.

2 VENITURI DIN EXPLOATARE

Cifra de afaceri


Contul 701,,Venituri din vanzarea produselor finite " evidentiaza vanzarile de produse finite.In creditul contului se inregistreaza:

pretul de vanzare al produselor finite (exclusiv TVA), livrate clientiilor(411)

pretul de vanzare al produselor finite (exclusiv TVA) pentru care nu s-au intocmit facturi (418).

Contul 702,,Venituri din vanzarea semifabricatelor"

Semifabricatele sunt produse ale caror proces tehnologic a fost terminat intr-o faza se fabricatie si care trec in continuare in procesul tehologic al altei faze de fabricatie. Contul evidentiaza veniturile din vanzarea semifabricatelor. In creditul contului se inregistreaza:

pretul de vanzare al semifabricatelor livrate clientiilor (411)

pretul de vanzare al semifabricatelor pentru care nu s-au intocmit facturi (418).

Contul 703 Venituri din vanzarea produselor reziduale" evidentiaza vanzarile de produse reziduale cum ar fi: rebuturi, deseuri, etc. In creditul contului se inregistreaza pretul de vanzare a produselor reziduale livrate clientilor(411).

Contul 704 Venituri din lucrari executate si servicii prestate " evidentiaza veniturile obtinute din lucrarile si serviciile prestate unor clientii si stabilite pe baza de devize si pe baza de tarife. In creditul contului 704 se inregistreaza: -tarifele lucrarilor si serviciilor prestate pentru care au fost emise facturi catre clienti(411)

-tarifele lucrarilor si serviciilor pentru care nu s-au intcmit facturi(418) si incasate in numerar(531).

Contul 705,,Venituri din studii si cercetari " evidentiaza veniturile obtinute din studii si cercetari pentru terti pe baza de contracte de cercetare, comenzi. In creditul contului 705 se inregistreaza valoarea studiilor si a contractelor de cercetare pentru care au fost emise facturi catre clienti (411)

-valoarea studiilor si a contractelor de cercetare pentru care nu s-au intocmit facturi (418).

Contul 706 ,,Venituri din redevente, locatii de gestiune si chirii evidentiaza veniturile obtinute de agentul economic care acorda redevente, locatii de

gestiune, sau inchiriaza elemente patrimoniale. In creditul contului 706 se inregistreaza:

valoarea redeventelor pentru concesiuni, a locatiilor de gestiune si a chiriilor pentru care nu s-au intocmit facturi (418)

sumele datorate de personal reprezetand chirii care fac venituri ale unitatii (428)

valoarea redeventelor pentru concesiuni, a locatilor de gestiune si a chiriilor pentru care au fost intocmite facturi catre concesionar, locatari sau chiriasi(461)

sumele incasate in avans care se fac venituri ale exercitiului in curs (472)

sumele incasate reprezentand valoarea redeventelor datorate pentru concesiuni, a locatiilor de gestiune si a chiriilor precum si pentru folosirea brevetelor, marcilor si a altor drepturi similare (512, 531)

Contul 707 ,,Venituri din vanzarea marfurior", in creditul contului se inregistreaza: - pretul de vanzare al marfurilor livrate clientilor (411)

pretul de vanzare al marfurilor pentru care nu s-au intocmit facturi (418)

sumele incasate in numerar din vanzarea marfurilor (531)

Contul 708,,Venituri din activitati diverse , se considera venituri diverse, comisioane primite, servicii prestate in interesul personalului, venituri din valorificarea ambalajelor. In creditul contului 708 se inregistreaza:

sumele facturate clientilor reprezentand venituri din activitati diverse (411)

sumele datorate de clienti pentru care nu s-au intocmit facturi (418)

valoarea ambalajelor care circula in sistem de restituire, nerestituite de clienti (419)

sumele datorate de personal reprezentand consumuri efectuate pentru aceasta si care se fac venituri ale unitatii (428)

sumele incasate de la terti reprezentand venituri din activitatile diverse.

Contul 711,,Variatia stocurilor"

Se considera venituri atat productia vanduta ce se reflecta in creditul conturilor ce fac parte din grupa 70 (701-708), cat si variatia stocurilor de produse fabricate si comenzi in curs de executie de la finele perioadei fata de cele de la inceputul perioadei.

In creditul contului 711,,Variatia stocurilor" se inregistreaza:

-la sfartitul perioadei (lunar) costul productiei, lucrarilor si serviciilor in curs de executie (331, 332)

-costul de productie sau pretul de inregistrare al semifabricatelor, produselor finite si produselor reziduale obtinute,la finele perioadei, precum si diferentele intre pretul prestabilit si costul de productie aferent (341, 345, 346, 348)

- costul de productie sau pretul de inregistrare al animalelor si pasarilor obtinute din productie proprie si diferentele de pret aferente (361, 368)

In debitul contului 711 se inregistreaza:

-reluarea productiei, lucrarilor si serviciilor in curs de executie, la inceputul perioadei

-costul de productie sau pretul de inregistrare al semifabricatelor, produselor finite, produselor reziduale, animalelor si pasarilor vandute, constatate lipsa la inventariere precum si diferentele de pret aferente(341, 345, 346, 348, 361, 368)

Venituri din productia de imobilizari

Grupa 72 cuprinde:

Contul 721 ,,Venituri din productia de imobilizari necorporale", cu ajutorul acestui cont se tine evidenta veniturilor din productia de imobilizari necorporale. In creditul acestui cont se inregistreaza:-valoarea imobilizarilor necorporale realizate pe cont propriu (203, 205, 208, 233).

Contul 722,,Venituri din productia de imobilizari corporale", in creditul acestui cont se inregistreaza:- costul de productie al amenajarilor de terenuri realizate pe cont propriu (211, 231)

-costul de productie al mijloacelor fixe, realizate pe cont propriu, precum si al investitiilor efectuate la cele existente (212, 213, 214, 231).

Contul 741 ,,Venituri din subventii de exploatare"

Contul 741,,Venituri din subventii de exploatare",cu ajutorul acestui cont se tine evidenta subventiilor si imprumuturilor nerambursabile cuvenite persoanei juridice in schimbul respectarii anumitor conditii referitoare la activitatea de exploatare a acesteia. In creditul acestui cont se inregistreaza:

-subventiile de exploatare primite sau ce urmeaza a fi primite pentru acoperirea pierderilor si diferentelor de pret (445, 512).

Contul 754 ,,Alte venituri din exploatare"

Contul 754,, Venituri din creante reactivate",cu ajutorul acestui cont se tine evidenta creantelor reactivate privind clientii si debitori diversi. In creditul contului 754 se inregistreaza:

-veniturile din creante reactivate(411, 461)

Contul 758 ,, Alte venituri din exploatare"

Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta veniturilor realizate din alte surse decat cele nominalizate in conturile distincte de venituri ale activitatii de exploatare. In creditul contului 758 se inregistreaza:

sumele datorate de personal privind debite, remuneratii, sporuri sau adaosuri necuvenite, avansuri nejustificate (428)

valoarea amenzilor, despagubirilor si penalitatilor datorate de terti (461)

cota-parte a subventiilor pentru investitii recunoscuta la venituri corespunzator amortizarii inregistrate

bunurile sau valorile primite cu titlu gratuit (301, 302, 303, 361, 371,381,512,531)

drepturi de personal neridicate, prescrise (426)

bunurile rezultate din dezmembrarea unor imobilizari (301, 302, 303)

sumele cuvenite unitatii, datorate de catre bugetul statului, altele decat impozite si taxe (448)

datorii prescrise sau anulate (401 la 409, 428, 431 la 438, 441, 4423, 444, 446,447, 448,455,457,458, 462)

pretul de vanzare al imobilizarilor corporale si necorporale cedate (451, 461).

3 VENITURI FINANCIARE

Activitatea financiara a intreprinderii genereaza cheltuieli de natura financiara si poate genera veniturile financiare, de natura dividendelor, diferentelor favorabile de curs valutar sau pret de vanzare a valorilor speculate, sconturilor primite. Ele sunt evidentiate in grupa 76 ,,Venituri financiare", stucturata pe conturi de gradul I in functie de felul si natura venitului. In general veniturile financiare sunt corelative cu cheltuielile financiare, in sensul ca elementelor de venituri financiare le corespund elemente de cheltuieli financiare, ambele generate, de regula de aceeasi operatie economica.

Din grupa 76 fac parte:

Contul 761 ,,Venituri din imobilizari financiare

Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta veniturilor de imobilizari financiare (titluri de participare, interese de participare si alte titluri imobilizate). In creditul acestui cont se inregistreaza:

dividendele aferente titlurilor imobilizate (451, 452, 461, 512)

valoarea titlurilor imobilizate primite ca urmare a reinvestirii dividendelor (261, 262, 263).

Contul 762 ,,Venituri din investitii financiare pe termen scurt"

Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta veniturilor din investitii financiare pe termen surt. In creditul contului 762 se inregistreaza:

dividendele si dobanzile aferente investitiilor financiare pe termen scurt (451, 452, 461, 512).

Contul 763 ,, Venituri din creante imobilizate"

Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta veniturilor din creante imobilizate. In creditul contului 763 se inregistreaza:

dobanda aferenta creantelor imobilizate cedate (267, 512).

Contul 764 ,,Venituri din investitii financiare cedate"

Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta veniturilor nete rezultate din vanzarea titlurilor de plasament. In creditul contului 764 se inregisreaza:

pretul de vanzare al imobilizarilor financiare cedate

castigul rezultat din vanzarea investitiilor financiare pe termen scurt la un pret de cesiune mai mare decat valoarea contabila (461, 512).

Contul 765 ,,Venituri din diferente de curs valutar"

Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta veniturilor din diferente de curs valutar. In creditul contului 765 se inregistreaza:

diferentele favorabile de curs valutar, rezultate la incasarea creantelor in valuta(512, 531)

diferentele favorabile de curs valutar, rezultate la evaluarea creantelor in valuta la inchiderea exercitiului financiar (267, 409, 411, 413, 418, 451, 452, 456, 461)

diferentele favorabile de curs valutar, rezultate din decontarea datoriilor in valuta (161, 162, 166, 167, 168, 401, 403, 404, 405, 419, 451, 452, 455, 462)

diferentele favorabile de curs valutar, rezultate din evaluarea datoriilor in valuta la inchiderea exercitiului financiar

diferentele favorabile de curs valutar, rezultate din evaluarea la inchiderea exercitiului financiar a disponibilitatilor in valuta, existente in caserie sau in conturi la banci, precum si a altor valori de trezorerie cum sunt titluri de stat in valuta, acreditive si depozite pe termen scurt in valuta (512, 531, 508, 541,542).

Contul 766 ,,Venituri din dobanzi"

Cu ajutorul contului 766 se tine evidenta veniturilor financiare din dobanzile cuvenite pentru disponibilitatile din conturile bancare (inclusiv cele pentru investitii), pentru imprumuturile acordate sau pentru livrarile pe credit. In creditul acestui cont se inregistreaza:

dobanzile aferente creantelor imobilizate (267, 512)

dobanzile cuvenite, aferente imprumuturilor acordate in cadrul grupului (451, 452)

dobanzile aferente sumelor datorate de catre debitorii diversi (461)

dobanzile primite, aferente disponibilitatilor aflate in conturile curente (512)

dobanzi de primit aferente disponibilitatilor aflate in conturi curente (518)

dobanzi incasate in avans care fac venituri ale perioadei curente (472).

Contul 767 ,,Venituri din sconturi obtinute

Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta veniturilor din sconturile obtinute de la furnizori si alti creditori. In creditul contului 767 se inregistreaza:

valoarea sconturilor obtinute de la furnizori sau alti creditori (401, 404,462,512).

Contul 768 ,,Alte venituri financiare"

Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta veniturilor financiare, altele decat cele inregistrate in celelalte conturi din aceasta grupa. Contul 768 functioneaza similar celorlalte conturi din grupa 76,,Venituri financiare".

4 VENITURI EXTRAORDINARE

Grupa 77 ,,Venituri extraordinare" face parte:

Contul 771 ,,Venituri din subventii pentru evenimente extraordinare si altele similare

Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta acelor venituri rezultate din compensatiile primite pentru cheltuieli sau pierderi din calamitati sau alte evenimente extraordinare. In creditul contului 771 se inregistreaza:

subventiile primite drept compensatie pentru pierderi inregistrate de o societate, ca urmare a efectuarii unor cheltuieli generate de evenimente extraordinare (445)

5 VENITURI DIN AJUSTARI

Veniturile din ajustari sunt obtinute din anularea sau diminuarea ajustarilor constituite anterior.

Anularea ajustarilor are loc in cazurile in care acestea raman fara obiect.Pentru ajustarile pentru depreciere, ele raman fara obiect atunci cand elementele patrimoniale pentru care s-au constituit ies din patrimoniul unitatii prin vanzare, consum intern.

Diminuarea ajustarilor are loc la sfarsitul exercitiilor financiare cand ajustarile constituite anterior se reajusteaza, in sensul ca se reduc la situatia nou creata.

Intre conturile de cheltuieli din ajustari si venituri din ajustari exista o stransa legatura, deoarece orice cheltuiala poate deveni ulterior venit.

Din grupa 78,,Venituri din ajustari" fac parte:

Contul 781 ,,Venituri din ajustari privind activitatea de exploatare"

Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta veniturilor obtinute din diminuarea sau anularea ajustarilor pentru riscuri si cheltuieli, pentru deprecierea imobilizarilor corporale si necorporale, pentru deprecierea activelor circulante.

In creditul contului 781 se inregistreaza:

sumele reprezentand diminuarea sau anularea ajustarilor pentru riscuri si cheltuieli care privesc exploatarea (151)

sumele reprezentand diminuarea sau anularea ajustarilor pentru deprecierea imobilizarilor (290, 291, 293)

sumele reprezentand diminuarea sau anularea ajustarilor pentru deprecierea stocurilor si productiei in curs de executie (391 la 398)

sumele reprezentand diminuarea sau anularea ajustarilor pentru deprecierea creantelor -clienti (491, 496).

Contul 786 ,,Venituri financiare din ajustari"

Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta veniturilor financiare din ajustari. In creditul contului 786 se inregistreaza:

sumele reprezentand diminuarea sau anularea ajustarilor pentru deprecierea imobilizarilor financiare (296)

sumele reprezentand diminuarea sau anularea ajustarilor pentru deprecierea creantelor- decontari in cadrul grupului si cu asociatii (495)

sumele reprezentand diminuarea sau anularea ajustarilor pentru deprecierea titlurilor de plasament (590, 591, 592, 593 ,595, 596,598).





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.