Cadrul contabil conceptual international (IASB)

Cadrul contabil conceptual international (IASB)

Cadrul contabil conceptual este o metanorma care serveste drept ghid atat pentru normalizarea contabila (emiterea de norme contabile) cat si pentru aplicarea acestora in practica sau solutionarea unor cazuri pentru care nu exista norme. El stabileste:

• obiectivul situatiilor financiare;
• utilizatorii informatiei contabile;
• situatiile financiare;
• elementele situatiilor financiare;
• criteriile de recunoastere ale elementelor situatiilor financiare.

a) Obiectivul situatiilor financiare

Cadrul contabil conceptual   international: Situatiile financiare trebuie sa furnizeze informatii privind pozitia financiara, performantele si modificarea pozitiei financiare aferente unei intreprinderi in vederea fundamentarii deciziilor unor categorii largi de utilizatori.

b) Utilizatorii informatiei contabile

Cadrul contabil international numeste urmatoarele categorii de utilizatori ai situatiilor financiare:

• investitorii actuali si potentiali;
• creditori financiari;
• parteneri comerciali (clenti, furnizori);
• salariatii;
• managerii;
• statul;
• publicul.

c) Situatiile financiare

Cadrul contabil international: solicita intocmirea a cinci tipuri de situatii financiare:

1. Bilantul contabil (balance-sheet, engl.);

2. Contul de profit si pierdere (income statement, engl.);

3. Tabloul fluxurilor de trezorerie (cash-flow statement, engl.)

4. Tabloul variatiei capitalurilor proprii (statement of changes in equity, engl.);

5. Politici contabile si note explicative (accounting policies and explainatory notes, engl.).

d) Elementele situatiilor financiare

Cadrul contabil conceptual international defineste cinci elemente ale situatiilor financiare:

Active (assets, engl.): resurse controlate de intreprindere, provenite din tranzactii sau evenimente trecute si de la care se asteapta beneficii economice viitoare;

Datorii (liabilities, engl.): obligatii prezente ale intreprinderii provenite din tranzactii sau evenimente trecute si de la care se asteapta iesiri de beneficii economice viitoare;

Capitaluri proprii (owner s equity, engl.): interesul rezidual al proprietarilor in activele firmei dupa deducerea datoriilor;

Venituri (revenues, engl.): cresteri de beneficii economice viitoare sub forma de cresteri de active sau diminuari de datorii, care au ca rezultat o crestere a capitalurilor proprii diferita de cea legata de contributiile proprietarilor;

Cheltuieli (expenses, engl.): diminuari de beneficii economice viitoare sub forma de micsorari de active sau cresteri de datorii, care au ca rezultat o diminuare a capitalurilor proprii diferita de cea legata de distribuirile in favoarea proprietarilor.

e) Criterii de recunoastere a elementelor situatiilor financiare

Cadrul contabil conceptual international cere ca doua criterii sa fie indeplininite pentru a putea recunoaste un element in situatiile financiare:

1. Probabilitate mare de generare/diminuare de beneficiilor economice viitoare;
2. Modalitate fiabila (credibila) de evaluare.

Aplicatie: Care dintre unrmatoarele elemente nu pot fi recunoscute ca active conform cadrului conceptual international (IASB):

• Impozitul pe profit de plata la finele exercitiului;
• Echipamente industriale achizitionate cu 2 ani inainte la un cost de 200.000.000lei. Durata economica de viata estimata la data achizitiei: 15 ani. Durata utila de viata 3 ani. Valoare reziduala 160.000.000lei;
• Charisma managerului;
• Mijloace de transport achizitionate cu 7 ani inainte la un cost de achizitie de 50.000.000lei. Durata economica de viata estimata la data achizitiei: 10 ani. Durata utila de viata: 7 ani. Valoare reziduala 0lei.
• Marfuri achizitionate la un cost de 100.000.000lei, pret actual de vanzare 110.000.000lei.
• Prototipul unui utilaj (rezultat al activitatii de cercetare-dezvoltare a firmei), evaluat la un cost de productie de 300.000.000 lei, dar a carui fezabilitate economica nu a fost inca demonstrata.

Argumentati raspunsul.

f) Principiile contabile

Principiile contabile sunt enunturi teoretice cu grad mare de generalitate, acceptate de comunitatea profesionala pentru intocmirea si difuzarea informatiei contabile, cele mai des utilizate fiind:

Principiul entitatii contabile (the entity principle, engl. enunta faptul ca orice organizatie (o intreprindere de asigurari, o institutie publica, un grup de societati comerciale, etc.) este o structura autonoma pentru care se organizeaza contabilitatea. In tarile de drept latin, entitatea contabila corespunde cu un titular de patrimoniu, respectiv comerciantul, persoana fizica sau juridica. Orice intreprindere este considerata, din punct de vedere contabil, ca o entitate autonoma, care poseda un patrimoniu propriu, distinct de cel al proprietarilor si partenerilor sai economici si care este obligata "sa organizeze si sa conduca contabilitatea proprie". Principiul entitatii presupune ca fiecare organizatie trebuie privita ca o "unitate de observare" a faptelor contabile, pentru care se produc si difuzeaza informatii contabile. Acest principiu are drept consecinta organizarea contabilitatii de fiecare entitate contabila (privita ca un subiect de drept, ca in cazul persoanelor fizice si juridice sau ca o realitate economica, cum este cazul grupurilor de societati si care nu sunt un subiect de drept), facandu-se distinctia intre afacere si proprietarii ei. Aplicarea principiului de face mai usor sau mai dificil in functie de organizarea juridica a afacerii, ca o intreprindere individuala sau una societara. De exemplu, in cazul unei intreprinderi individuale, unde patronul este si manager, este uneori dificil sa se delimiteze unele cheltuieli personale de cheltuielile afacerii.

Principiul cuantificarii monetare, conform caruia in contabilitate sunt retinute doar faptele care pot fi cuantificate monetar, acesta se aplica la toate datele si evaluarile contabile si deci, priveste toata informatia contabila, indiferent de gradul ei de prelucrare.

Principiului continuitatii activitatii, care presupune ca activitatea intreprinderii este asigurata intr-un viitor previzibil, limitat de regula la urmatorul exercitiu financiar, are incidente asupra informatiei contabile din toate situatiile financiare. Astfel, atunci cand continuitatea activitatii nu este asigurata, bilantul contabil este prezentat in valori lichidative, contul de profit si pierdere prezinta cheltuielile, veniturile cat si rezultatul inainte de impozitare generate de abandonul de activitate sau lichidare totala, tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie sa furnizeze marimile fluxurilor nete de trezorerie aferente activitatii abandonate distinct de cele aferente activitatilor pentru care activitatea este asigurata iar in anexa (note) se furnizeaza o serie de informatii privind abandonul de activitate sau lichidarea totala (descrierea activitatii abandonate, data si faptul care a generat abandonul de activitate, exercitiul in cursul caruia se asteapta terminarea abandonului de activitate, daca acesta poate sa fie determinat, pretul net de vanzare sau intervalul de preturi ale activelor pentru care intreprinderea a incheiat acorduri irevocabile de vanzare, etc). La fel, atunci cand continuitatea activitatii este asigurata, aceasta prezumtie afecteaza informatia contabila din toate situatiile financiare deoarece toata informatia contabila, si nu doar cea bilantiera, este prelucrata pe baza acestei ipoteze.

Principiul costul istoric, conform caruia valoarea contabila, adica valoarea de inregistrare in contabilitate, este valoarea din momentul efectuarii tranzactiei, indiferent de variatia puterii de cumparare a monedei. Insa, chiar si in economiile cu mare stabilitate monetara, exista o crestere naturala a preturilor, motiv pentru care valoarea din momentul efectuarii unei tranzactii devine o valoare istorica in raport cu puterea actuala de cumparare a monedei in care s-a facut evaluarea.

Principiul partidei duble, care explica tehnica inregistrarilor contabile. Principiul partidei duble presupune ca orice tranzactie sa fie inregistrata, cu aceesi suma, in cel putin doua conturi, unul (sau mai multe) debitor (sau debitoare) si unul (sau mai multe) creditor (sau creditoare), asigurandu-se totdeauna egalitatea intre suma (sau sumele) debitoare si suma (sau sumele) creditoare. Aplicarea partidei duble afecteaza toata informatia contabila deoarece pe baza datelor din conturi se intocmesc toate situatiile financiare. Doar in anexa se prezinta si informatii care nu sunt de natura contabila (cum sunt numarul mediu de salariati, prezentarea intreprinderi, descrierea politicilor si metodelor contabile etc).

Principiului intangibilitatii bilantului de deschidere, conform caruia bilantul de deschidere al unui exercitiu trebuie sa corespunda cu bilantul de inchidere al exercitiului precedent;  

Principiului necompensarii: nu sunt admise compensari intre posturile de activ si cele de pasiv din bilant si nici intre posturile de cheltuieli si cele de venituri din contul de profit si pierdere, fiecare element trebuind sa fie contabilizat in mod distinct.

Principiul prevalentei economicului asupra juridicului: potrivit acestui principiu, informatiile prezentate in situatiile financiare trebuie sa reflecte realitatea economica si financiara si nu doar forma lor juridica.

Principiului pragului de semnificatie (sau importantei relative): intreprinderea   trebuie sa furnizeze toate informatiile care ar putea influenta evaluarile si deciziile tertilor. Acest principiu, a carui aplicare este legata de judecatile profesionale ale contabililor, determina gradul de detaliere a informatiei contabile din situatiile financiare si, in mod special, continutul anexei.

principiului contabilitatii de angajamente, conform caruia tranzactiile si alte evenimente sunt recunoscute in momentul producerii lor, si nu pe masura decontarii lor monetare (platii sau incasarii, dupa caz). Astfel, in contul de profit si pierdere cheltuielile si veniturile sunt recunoscute in momentul angajarii lor, indiferent de data platii cheltuielilor sau incasarii veniturilor. In cele mai multe cazuri, angajarea corespunde cu transferul de proprietate care se realizeaza odata cu facturarea. De asemenea, practicarea unei contabilitati de angajamente face ca situatiile financiare (bilantul si anexa) sa prezinte utilizatorilor informatii privind obligatiile de plata si sumele de incasat.

Principiul conectarii cheltuielilor la venituri, este in legatura cu recunoasterea veniturilor si explica modul de recunoastere a cheltuielilor. Conform acestui principiu, intai trebuie recunoscut venitul si apoi se procedeaza la recunoasterea cheltuielii adica "cheltuielile urmeaza veniturile".

Principiul independendentei exercitiului: conform acestui principiu, in contabilitatea financiara activitatea intreprinderii este decupata in exercitii financiare egale cu anul calendaristic, in vederea evaluarii pozitiei financiare, performantelor si modificarii pozitiei financiare, informatii utile unei game largi de utilizatori. Situatiile financiare care prezinta aceste informatii (bilant, contul de profit si pierdere, tabloul fluxurilor de trezorerie sau situatia privind modificarea capitalurilor proprii cat si notele si alte materiale explicative) sunt intocmite si publicate cel putin anual. Toata informatia contabila este prelucrata avand ca unitate de timp exercitiul financiar pentru care se intocmesc rapoartele financiare. Fluxurile de valoare care nu pot fi contabilizate in contul de rezultate drept cheltuieli sau venituri ale exercitiului curent sunt "suspendate" in bilantul contabil, pana cand acestea indeplinesc criteriile de recunoastere ca elemente care contribuie la formarea rezultatului exercitiului pentru care se face raportarea.

Principiul permanentei metodelor: pentru asigurarea comparabilitatii informatiei contabile de la o perioada la alta pentru aceeasi intreprindere ca si intre intreprinderi diferite, trebuie respectat permanentei metodelor. In baza acestui principiu, "masurarea si prezentarea efectului financiar al acelorasi tranzactii si evenimente trebuie efectuate intr-o maniera consecventa in cadrul unei intreprinderi si de-a lungul timpului pentru acea intreprindere, si intr-o maniera consecventa pentru diferite intreprinderi" (Cadrul generalIASC, paragraful 39).

Principiul prudentei, (conservatism, engl.) conform caruia nu este permisa supraevaluarea activelor si veniturilor si nici subevaluarea datoriilor si cheltuielilor, prin luarea in calcul a tuturor incertitudinilor care greveaza activitatea intreprinderii. In mod tehnic, prudenta presupune anticiparea pierderilor, prin contabilizarea oricaror cheltuieli, chiar daca acestea sunt probabile, conform relatiei:

Venituri certe

cheltuieli certe

cheltuieli probabile

= rezultatul exercitiului (+/-).

In felul acesta, un venit nu este contabilizat decat in momentul obtinerii (realizarii) sale efective pe cand o cheltuiala este contabilizata chiar daca este eventuala.

Acest principiu s-a impus in practica contabila odata cu extensia societatilor pe actiuni, ca forme de organizarea afacerilor, in scopul protejarii intereselor actionarilor si creditorilor, prin temperarea tentatiei managerilor de a prezenta o imagine prea optimista asupra intreprinderii, prin supraevaluarea rezultatului si activelor intreprinderii. O supraevaluare a profitului ar antrena distribuirea de dividende fictive prin diminuarea capitalurilor investite de actionari. Insa, aplicarea prudentei diminueaza aceasta posibilitate si asigura mentinerea increderii investitorilor. De asemenea, principiul prudentei este cea mai veche si mai utilizata modalitate de gestionare a riscurilor de afaceri prin anticiparea contabila a oricarei pierderi, prin estimarea si inregistrarea oricarei pierderi probabile. Bilantul este afectat prin prezentarea activului pentru o valoare minima, adica valorile initiale diminuate cu toate pierderile de valoare sub forma de amortizari si provizioane; in schimb, pasivul este prezentat la o valoare maxima prin inscrierea unor datorii probabile sub forma provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli. (Anexa detaliaza informatiile privind amortizarile si provizioanele si prezinta informatii privind plusurile temporare de valoare care nu au fost contabilizate ca urmare a aplicarii principiului prudentei.)

Aplicarea prudentei este mai evidenta in tarile continental-europene, caracterizate printr-un pesimism si secret al afacerilor mai accentuat decat in tarile anglo-saxone unde principiul prudentei nu se aplica de o maniera sistematica.

Aplicarea principiilor contabile se face in actul de producere si difuzare a informatii contabile, care se finalizeaza prin intocmirea, auditarea si publicarea situatiilor financiare. Toate aceste situatii financiare, privite impreuna, reprezinta o constructie intelectuala, elaborata plecand de la concepte (adica de la principiile contabile, privite ca ipoteze de lucru), care trebuie sa reflecte (fidel) o realitate. Fidelitatea reprezentarii realitatii de catre situatiile financiare depinde de gradul de elaborare al conceptelor (principiile contabile), de coerenta dintre ele, de aplicarea lor cu buna credinta de catre contabili si auditori (altfel spus, de etica celor care fac contabilitatea) si de alti factori.