Continutul si structura situatiei financiare finale

Continutul si structura situatiei financiare finale

Situatia financiar patrimoniala este o problema complexa care sintetizeaza intreaga activitate economica a unei unitati economice. Ea este in centrul atentiei echipei manageriale, a reprezentantilor orgenelor financiare ale statului, a creditorilor a agentilor economici cu care intra in legaturi de cooperare pentru obtinerea resurselor de productie sau prin intermediul carora isi valorifica produsele finite.

Analiza financiar patrimoniala studiaza modul de realizare a autofinantarii in conditiile autonomiei decizionale, de asigurare a integritatii patrimoniului si de realizare a unor relatii normale cu persoane terte cu care unitatea economica coopereaza.

Analiza situatiei financiar-patrimoniale este obligatorie in cazul fuzionarii firmelor, a privatizarilor societatilor comerciale cu capital de stat, pentru cotatiile la bursa.

Documentele oficiale folosite pentru incheierea exercitiului financiar sunt situatiile financiare. Pe baza acestora se asigura o imagine fidela, clara si completa a patrimoniului, a situatiei financiare cat si a rezultatului obtinut.

Discutate prin prisma procesului de raportare financiara, ca parte componenta a acestuia, situatiile financiare sunt alcatuite de regula din: bilant, contul de profit si pierdere, situatia modificarilor pozitiei financiare fata de conjuncturi economice; care pot fi prezentate in diferite moduri, de exemplu ca situatie a fluxurilor de trezorerie sau situatie a fluxurilor de fonduri: note explicative, alte situatii si alte materiale suplimentare care sunt parte integranta a situatiilor financiare.

Nu se includ in situatiile financiare rapoartele directorilor, declaratiile presedintelui consiliului de administratie, discutiile si analizele conducerii si elementele similare care pot fi incluse intr-un raport financiar anual.

Daca se face recurs la IAS 1 "Prezentarea situatiilor financiare", un set complet de situatii financiare anuale include : bilant, contul de profit si pierdere, o situatie care sa reflecte dupa caz: toate modificarile capitalului propriu; altele decat cele care rezulta din tranzactiile de capital cu proprietarii si distribuirile catre proprietari , situatia fluxurilor de trezorerie, politicile contabile si notele explicative.

Intocmirea situatiilor financiare cu intreaga lor formatie de documente de sinteza reprezinta un proces complex de agregare a datelor in vederea construirii indicatorilor economico-financiari privind situatia patrimoniului si datele obtinute.

Derularea acestui proces se concretizeaza intr-o suita de lucrari, dintre care unele cu caracter preliminar, iar altele referitoare la redactarea sau completarea propriu-zisa a bilantului. Lucrarile preliminare sunt denumite lucrari de inchidere a exercitiului, fiind structurate astfel:

stabilirea balantei conturilor inainte de inventariere;

inventarierea generala a activelor si datoriilor ;

contabilitatea operatiilor de regularizare privind: diferente la inventariere, amortizari, provizioane pentru deprecieri, provizioane pentru riscuri si cheltuieli, diferente de curs valutar delimitarea in timp a veniturilor si cheltuielilor;

stabilirea balantei conturilor dupa inventariere;

determinarea rezultatului exercitiului si distribuirea profitului sau finantarea pierderii;

redactarea bilantului contabil;

Pentru a stabili corect rezultatul exercitiului este necesara separarea in timp a cheltuielilor si veniturilor inregistrate in cursul exercitiului sau preluate ca sold din exercitiul precedent.

In afara regularizarii cheltuielior si veniturilor se cuprind: operatii privind inregistrarea cheltuielilor ( facturi neprimite, documente de plata neintocmite) si venituri de realizat, operatii privind regularizarea cheltuielilor determinate de facturi primite fara bunuri materiale si prestari de servicii.

Datele furnizate de bilantul contabil permit aprecieri asupra gestiunii financiare a agentilor economici, bilantul fiind o sursa de informatii pe care se poate stabili valoarea firmei. Acesta pune la dispozitia managerilor date cu privire la marimea resurselor financiare utilizate in activitatea unitatii si modul lor de folosire in cursul unei perioade de gestiune.

Bilantul contabil reflecta starea patrimoniala a agentilor economici la un moment dat. El se incheie la sfarsitul perioadei de gestiune care coincide cu sfarsitul anului calendaristic sau sfarsitul exercitiului financiar. In bilant sunt redate atat elemetele de activ cat si sursele lor de constituire ( elementele de pasiv).

Elementele de activ reprezinta bunuri detinute de societatea comerciala si creantele in vederea crearii unor structuri de productie impuse de cerintele pietei.

Prima grupa de elemente patrimoniale este denumita si grupa alocarilor permanente sau stabile, iar a doua grupa reda alocarile ciclice sau temporare si care sunt recuperate dupa fiecare ciclu de exploatare.

Elementele de pasiv ale bilantului contabil sunt grupate dupa insusirea lor de a deveni scadente la un anumit termen.

In prima parte sunt oglindite datoriile ce trebuie platite intr-o perioada de pana la un an, apoi sunt redate datoriile ce trebuie platite intr-o perioada mai mare de un an si in ultima parte este pus in evidenta capitalul propriu, format din capitalul social, primele de capital, rezerve si rezultatele financiare reportate sau ale exercitiului financiar.

Masurarea elementelor patrimoniale din raportarile financiare in sistem IAS este procesul prin care se determina valorile monetare care trebuie recunoscute pentru elementele incluse in bilant si contul de profit si pierdere. Aceasta implica alegerea metodei de contabilizare.

Un numar de metode de contabilizare diferite sunt folosite intr-o masura mai mare sau mai mica si in combinatii variabile in raportarile financiare.

Aceste metode includ:

Costul istoric este costul de origine evaluat, masurat si inregistrat la intrarea activelor si crearea datoriilor. In cazul activelor, costul istoric delimiteaza suma in numerar platita in momentul cumpararii sau productiei pentru a dobandi de buna voie si in cunostinta de cauza un bun economic. In cazul datoriilor, costul istoric reprezinta valoarea echivalentelor obtinute in schimbul obligatiei sau, in anumite imprejurari (de exemplu, in cazul impozitului pe profit), la valoarea ce se asteapta sa fie platita in numerar sau echivalente de numerar pentru a stinge datoriile, in cursul normal al afacerilor.

Costul curent; activele sunt inregistrate la valoarea nominala curenta denominata in

moneda sau echivalentele monetare care ar trebui platita daca acelasi activ sau unul echivalent ar putea fi obtinut in conditii normale.

Elementele de pasiv sunt inregistrate la valoarea prezenta.

Valoarea realizabila. Activele sunt inregistatae la valoarea nominala curenta

denominata in moneda sau echivalentele monetare care ar putea fi obtinute in mod normal prin vanzarea de active in cazul unei proceduri normale de vanzare de active.

Obligatiile sunt inregistrate la valoarea lor de plata, adica valoarea nominala curenta denominata in moneda sau echivalentele monetare care trebuie platite pentru a stinge obligatiile in conditiile functionarii normale a intreprinderii.

Valoarea prezenta. Activele sunt inregistrate la valoarea actualizata a viitoarelor intrari

de numerar pe care respectivele elemente de activ se estimeaza ca le va genera in conditiile functionarii normale a intreprinderii.

Atat in teorie cat si in practica se poate vorbi de urmatoarele tipuri de bilant:

bilant patrimonial;

bilant de lichidare sau financiar;

bilant functional;

Bilantul patrimonial are la baza conceptia patrimoniala potrivit careia rolul bilantului este de inventariere a averii cu scopul de a se putea stabili valoarea reala a patrimoniului.

Acest tip de bilant prezinta interes pentru actionari ce doresc sa cunoasca valoarea investitiei lor , dar si pentru creditori intrucat elementele patrimoniale constituie garantie materiala pentru imprumuturile acordate si dobanda aferenta.

Structura bilantului patrimonial *:

Bilantul contabil permite aprecieri asupra conditiilor de echilibru financiar, structurii financiare a unitatii economice, solvabilitatii si capacitatii de plata a agentilor economici.

Clarificarea unor probleme cu privire la politica de investitii sau politica financiara a managerilor unei firme, presupune ca , pe langa bilantul contabil, sa se utilizeze si informatiile din anexele la bilantul contabil.

Daca se doreste aprecierea activitatii manageriale , atunci se va apela si la bugetul de venituri si cheltuieli, precum si la o serie de alte informatii legate de potentialul tehnic si uman etc.

Analiza pe verticala este in general o analiza structurala si urmareste ponderea grupelor in activul sau pasivul bilantului, structura grupelor pe capitole, a capitolelor pe posturi si a posturilor pe elemente .

Analiza combinata este o imbinare a celor doua tipuri.

* Ioan Pana .Analiza economico-financiara. Editura Universitatii din Pitesti, 2008

Bilantul de lichidare . Acest tip de bilant are in vedere conceptia patrimoniala a unitatilor, clasificarea elementelor din bilant in functie de lichiditate sau exigibilitate si obtinerea echilibrului financiar al bilantului pornind de la categoria de fond de rulment.

Bilantul de lichidare se intocmeste pornindu-se de la bilantul contabil la care se aduc urmatoarele corectii :

eliminarea non-valorilor;

gruparea activelor si pasivelor dupa factorul timp in doua categorii: peste un an; sub un an.

Grupa non-valorilor cuprinde : cheltuielile de constituire si cercetare dezvoltare; primele de rambursare a obligatiunilor; conturile de regularizare si asimilate; conturile de conversie-activ si cele de conversie-pasiv.

Corectiile referitoare la gruparea activelor si pasivelor se refera la eliminarea creantelor si datoriilor cu scadenta de peste un an si includerea dividendelor in grupa datoriilor sub un an.

De asemenea provizioanele pentru riscuri si cheltuieli vor fi tratate diferentiat. In timp ce provizioanele justificate se vor regrupa in functie de probabilitatea de scadenta, provizioanele nejustificate vor fi asimilate rezervelor numai pentru partea ce ramane dupa aplicarea impozitului pe profit.

Schematic bilantul financiar se prezinta astfel*:

ACTIVE	PASIVE
ACTIVE IMOBILIZATE	CAPITAL PROPRIU
	DATORII PE TERMEN MEDIU SI LUNG
ACTIVE CIRCULANTE
	DATORII PE TERMEN SCURT

Pe baza bilantului de lichidare se pot face aprecieri cu privire la solvabilitatea globala, lichiditatea unitatilor economice si normele de prudenta financiara ce trebuie respectate.

Situatia neta contabila (SN) se stabileste prin insumarea urmatoarelor elemente componente: capital social (Ks); primele de emisiune, de aport si de fuziune (PR); rezultatele financiare- profit sau pierdere- reportate (RFR); rezervele legale reglementate (R v).

SN=Ks+PR +RFR+Rv

Calcularea resurselor proprii, (Rp) se face pe baza urmatoarelor elemente:

capitalul social subscris (Ksb);

capitalul social subscris si nevarsat (Ksn);

*Ioan Pana. Analiza economico-financiara. Editura Universitatii din Pitesti,2008.

rezultatele financiare reportate (RFr);

rezultatele financiare ale exercitiului curent (RFc);

profitul distribuit in cursul anului (Pb);

subventiile pentru investitii primite (Sbv);

cheltuielile de constituire (Cc);

cheltuielile de repartizat pe mai multe exercitii financiare (Cr);

primele pentru rambursarea obligatiunilor (Pro);

titlurile de participare (Tp);

obligatiunile convertibile(Oc);

Rp=Ksb-Ksn+PR (+/-) RFr (+/-) RFc -Pd +Sbv-Cc-Cr-Pro+Tp+Oc

Activul net corectat, se stabileste pe baza datelor din bilantul de lichidare dupa ce s-a facut reevaluarea posturilor de activ , indeosebi a activelor imobilizate.

Pentru oglindirea cat mai exacta a activului net corectat se impune ca unele datorii sa fie revizuite sau corectate.

Un agent economic are asigurata lichiditatea , putand face fata angajamentelor de plata ajunse la scadenta, daca pasivele si activele cu scadenta sub un an coincid.

Aceasta apreciere nu tine seama de intarzierea platilor de catre clienti , de creantele ce pot fi recuperabile si de posibilitatea incetinirii rotatiei stocurilor.

Bilantul functional se bazeaza pe principii ce incearca sa depaseasca conditia patrimoniala, facand o clasificare a operatiunilor din cadrul unei unitati economice, in raport cu functia pe care acestea o indeplinesc.

Se poate vorbi de doua categorii de nevoi:

nevoi financiare, independente de ciclul de productie si care corespund activelor fixe;

nevoi financiare legate direct de ciclul de exploatare si care se refera la stocuri si creante;

In paralel exista doua categorii de resurse:

resurse ce nu tin de ciclul de exploatare unde sunt cuprinse capitalurile proprii si datoriile pe termen mediu si lung;

resurse generate direct de ciclul de exploatare care se refera la datoriile pe termen fata de bugetul statului, furnizori,salariati, etc.

Valorile de trezorerie se grupeaza la randul lor in urmatoarele doua categorii:

valori de trezorerie de activ unde sunt incluse titlurile de plasament si disponibilitatile,

valori de trezorerie de pasiv ce cuprind creditele curente si disponibilitatile de cont

curent.

In conditiile in care resursele vor fi superioare trebuintelor, trezoreria este pozitiva, in

caz contrar este neagativa.

Bilantul functionl se prezinta astfel*:

*Ioan Pana. Analiza economico-financiara. Editura Universitatii din Pitesti, 2008.

Pe baza bilantului functional se pot calcula:

fondul de rulment net contabil,

necesarul de fond de rulment,

trezoreria neta,

Fondul de rulment net contabil corespunde excedentului capitalurilor permanente si se

calculeza ca diferenta intre capitalurile permanente si valorile imobilizate.

Necesarul de fond de rulment se refera la acele nevoi generate de ciclul de exploatare care nu si-au gasit finantare in resursele ciclice generate de activitatea de exploatare.

Trezoreia neta reprezinta diferenta dintre valorile trezoreriei de activ si cele ale trezoreriei de pasiv.