Diagnosticul financiar-contabil al intreprinderii

DIAGNOSTICUL FINANCIAR-CONTABIL

AL INTREPRINDERII

Functia contabil-financiara are ca scop principal obtinerea resurselor financiare si contabilizarea tuturor miscarilor economico-financiare ale activitatilor intreprinderii.

Diagnosticul contabil-financiar are ca obiective in viziunea CECCAR urmatoarele:

a.  aprecierea fiabilitatii datelor cuprinse in situatiile financiare;

b.  examinarea si estimarea starii de sanatate financiare privind: cresterea activitatii, echilibrul financiar, rentabilitatea si riscurile financiare.

1. Rolul diagnosticului de acest tip in aprecierea fiabilitatii situatiilor financiare ale intreprinderilor

Efectuarea acestui diagnostic se va baza pe analiza elementelor componente ale functiei financiar-contabile, in conditiile unei intreprinderi in exploatare, respectiv a obiectivelor diagnosticului, adica:

a.  aprecierea fiabilitatii datelor cuprinse in situatiile financiare;

b.  examinarea si estimarea starii de sanatate financiara.

Intrebarile la care trebuie sa raspunda diagnosticul financiar-contabil pot fi de genul:

structura capitalului este adecvata activitatii desfasurate

intreprinderea reuseste sa-si mentina echilibrul?

intreprinderea reuseste sa-si plateasca obligatiile pe termen scurt,

mediu si lung?

gestiunea resurselor este corespunzatoare

eficienta resurselor utilizate depaseste nivelul mediu al domeniului

de activitate

care este tendinta indicatorilor urmariti

Procesul parcurs de analiza este inversul evolutiei reale a fenomenului, pornind de la rezultate catre elementele componente si factorii de influenta.

Etapele parcurse in elaborarea diagnosticului financiar sunt urmatoarele:

prelucrarea informatiilor contabile, prin corectii si regrupari in vederea realizarii bilantului financiar;

identificarea caracteristicilor diagnosticului si calculul indicatorilor financiari;

interpretarea si aprecierea indicatorilor din punct de vedere al echilibrului, starii, gestiunii, si eficientei activitatii;

stabilirea punctelor tari si a punctelor slabe ale activitatii intreprinderii, a oportunitatilor si riscurilor;

stabilirea premizelor privind activitatea viitoare a intreprinderii.

Mijloacele de realizare a diagnosticului financiar-contabil utilizeaza datele si informatiile primite din partea intreprinderii, prevazute in lista anexa a contractului si pe cele rezultate din interferenta cu celelalte diagnostice ale functiilor intreprinderii.

4.1.1. Aprecierea fiabilitatii situatiilor financiare

Procedurile de lucru se rezuma numai la teste de validitate, nu si la cele de conformitate, expertul evaluator de intreprinderi intervenind in avalul sistemului contabil si anume asupra situatiilor de iesire, adica asupra situatiilor financiare pe ultimii trei ani, compuse din: bilant; cont de profit si pierdere; situatia modificarii capitalurilor proprii; situatia fluxurilor de trezorerie; politici contabile si note explicative, daca intreprinderea evaluata aplica Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS).

Daca intreprinderea aplica Reglementarile contabile simplificate armonizate cu directivele europene, atunci Situatiile financiare anuale simplificate vor fi formate din: bilant; cont de profit si pierdere; situatia modificarii capitalurilor proprii; politici contabile si note explicative; situatia fluxurilor de trezorerie (optional).

Daca entitatea este microintreprindere atunci situatiile financiare anuale vor fi compuse din bilant, cont de profit si pierderi si date informative.

Aprecierea fiabilitatii datelor cuprinse in situatiile financiare se bazeaza pe doua elemente-cheie:

a) cunoasterea suficienta a intreprinderii si a concluziilor celorlalte diagnostice: administrarea sau managementul intreprinderii, juridic, comercial si tehnic de exploatare;

b) cunoasterea principiilor si metodelor proprii de contabilitate ale sectorului de activitate.

Dupa fundamentarea acestor elemente-cheie, se va proceda la verificarea daca situatiile financiare primite:

sunt coerente: exista corelatia datelor din bilant, cont de profit si pierdere, situatiile modificarii capitalului propriu, fluxurilor de trezorerie, politicile contabile si notele explicative;

sunt prezentate dupa principiile contabile si reglementarile in vigoare;

tin cont de elementele posterioare incheierii exercitiului financiar;

prezinta o imagine fidela a pozitiei financiare, a performantelor si modificarilor acesteia, bazata pe existenta inventarului intregului patrimoniu (din ultimul an), efectuat in acord cu Normele in cauza aprobate de ministrul finantelor publice;

prezinta o corecta intocmire a contului de profit si pierdere;

prezinta o corecta stabilire a profitului net si a destinatiilor acestuia, potrivit dispozitiilor legale.

4.1.2. Examinarea si aprecierea starii de sanatate financiara - componenta a diagnosticului financiar-contabil

Aceasta componenta a diagnosticului financiar-contabil are ca obiectiv examinarea evolutiei activitatii intreprinderii prin compararea multianuala (trei ani), grupand datele si informatiile avute la dispozitie in raport cu categoria informatiei utilizate.

In mod obisnuit, aceste informatii sunt calitative, dar in general diagnosticul financiar-contabil se sprijina pe prelucrarea informatiilor exprimate in termeni monetari provenind in mod deosebit din componentele situatiilor financiare.

Dupa suportul contabil utilizat se disting, de regula:

Analiza structurii bilantului contabil.

Analiza performantelor intreprinderii.

4.1.2.1. Analiza structurii bilantului contabil

Modalitatea actuala de prezentare in forma de "lista" si nu de "oglinda" (activ/pasiv) a bilantului contabil scoate in evidenta elemente bilantiere ca, de pilda:

ACTIVE IMOBILIZATE = 21400 RON

ACTIVE CIRCULANTE  = 22100 RON

stocuri = 6000 RON

creante = 8100 RON

casa + banci = 8000RON

CHELTUIELI IN AVANS  = X

DATORII SUB UN AN (nefinanciare) = 9200 RON

TOTAL (B+C) - (D+I)  = 12900 RON (22100 RON-9200 RON)

TOTAL A + E  = 34300 RON (22100 RON-9200 RON)

DATORII PESTE UN AN  = 6000 RON

PROVIZIOANE PENTRU RISCURI = 600 RON

VENITURI IN AVANS  = X

CAPITAL SI REZERVE  = 27700 RON

Rezulta doua "totaluri" cu semnificatie in analiza financiara, intrucat totalul:

E = reprezinta fondul de rulment (FR), adica totalul activelor circulante (22100 RON) care nu sunt finantate de echivalentul de "pasiv" al acestora, respectiv, in exemplul dat, de datoriile sub un an (9200 RON).

F = reprezinta resursele stabile sau capitalul permanent pe care il are intreprinderea la dispozitie, adica:

Capital si rezerve = 27700 RON

Provizioane pentru riscuri = 600 RON

Datorii peste un an = 6000 RON

TOTAL = 34300 RON

Altfel spus, rezulta ca FR poate fi determinat si ca diferenta intre capitalul permanent (34300 RON) si partea din acesta "blocata" in activele imobilizate (21400 RON). FR este partea ce ramane din capitalul permanent destinat sa finanteze (sa acopere) activele circulante nefinantate de pasivele circulante existente (9200).

Din totalul activelor circulante (22100 RON), daca se "izoleaza" trezoreria - casa si banca - (8000 RON), diferenta (14100 RON) ar urma sa fie finantata (acoperita) de pasivele circulante (9200 RON), activele circulante neacoperite (14100 RON - 9200 RON = 4900 RON) urmand a fi acoperite (finantate) de FR. Aceasta diferenta (4900 RON) reprezinta necesarul de fond de rulment (NFR).

Asezand sub forma de "oglinda" elementele bilantiere ce urmeaza a fi finantate (acoperite) de FR, obtinem:

Rezulta ca "trezoreria" este un fel de variabila de ajustare a FR, adica ea reprezinta punctul de frictiune pentru a realiza echilibrul bilantier: fie ca trezoreria acumuleaza disponibilitati, daca FR este superior NFR (cum este cazul de mai sus), fie ca ea (trezoreria) se reduce si devine eventual negativa, daca FR existent nu acopera NFR. Aceasta situatie poate fi reprezentata sub forma:

Trezoreria negativa poate fi acoperita prin credite bancare sau nu mai poate fi acoperita din aceste surse, cand intreprinderea nu se mai bucura de increderea bancii, fie pentru ca inregistreaza datorii restante (purtatoare de dobanzi), fie este declarata de creditori, la tribunal, in incetare de plati (faliment).

O trezorerie pozitiva indica o lichiditate a intreprinderii la un moment dat, adica FR > NFR.

Relatia dintre NFR si trezorerie este in mod deosebit importanta pentru intreprindere, prezentand o structura financiara fragila, chiar daca exista un nivel de performante economice favorabile.

Constatarea "lichiditatii" bilantului este posibila intrucat asezarea posturilor este facuta in bilant in ordinea crescatoare a lichiditatii activului si in cea a exigibilitatii pasivului.

Analiza "lichiditatii" releva o dubla capacitate a intreprinderii:

de a face fata scadentelor sale de trezorerie (lichiditate);

de a acoperi angajamente de o oarecare maturitate - de pilda, datorii sub un an - cu active de maturitate corespondenta - active circulante (solvabilitate).

Durata activelor si pasivelor este considerata ca un factor primordial al echilibrului financiar.

In fond, exista o diferenta intre activele (sau pasivele) pe termen de peste un an si activele (sau pasivele) pe termen sub un an si reinnoibile; ritmul de reinnoire a elementelor sub un an poate uneori sa fie modificat sau intrerupt, dezechilibrand astfel structura financiara a intreprinderii. De pilda, cunoscuta stare de "blocare in lant", prin care datoriile (pasivele) sub un an fiind neplatite, se aditioneaza in asa fel incat NFR devine negativ, determinand existenta unei trezorerii negative (adica nelichida).

Lichiditatea ramane o conditie de apreciere a calitatii administrarii intreprinderii.

O intreprindere poate fi fragila financiar, chiar lipsita de lichiditati, dar in acelasi timp sa aiba o activitate performanta.

In fond, o intreprindere nu este nelichida decat in masura in care nu gaseste inca un investitor care sa despotmoleasca trezoreria; de aceea, trebuie sa gaseasca intotdeauna investitori (sau imprumutatori) atunci cand intreprinderea este sanatoasa, iar lipsa de lichiditati este trecatoare; invers, toate crizele durabile sau vitale de lichiditati sunt, de regula, expresia unei ineficiente.

Lichiditatea este o notiune dinamica deoarece ea este rezultatul unui flux de intrari si iesiri banesti decalate in timp. De pilda, o intreprindere de jucarii angajeaza cheltuieli tot anul, iar incasarile sale se situeaza intre lunile noiembrie si ianuarie anul urmator; desigur, la 30 octombrie trezoreria sa este net negativa; la 30 martie, in mod contrar, devine pozitiva, aceasta pentru ca intreprinderea isi asuma riscul de a nu avea lichiditati datorita activitatii sale cu caracter sezonier.

Analiza structurii bilantului cu ajutorul ratelor este foarte importanta in cadrul diagnosticului financiar-contabil.

Ratele de structura sunt indicatori care caracterizeaza compozitia patrimoniului, apreciind raporturile privind activul si pasivul bilantului.

In ceea ce priveste activul, se urmareste stabilirea ponderilor fiecarui element pentru a determina conditiile tehnico-economice; astfel, o intreprindere de o inalta tehnologie utilizeaza mijloace fixe si prezinta astfel imobilizari deosebit de mari ca valoare; o intreprindere cu ciclu lung de fabricatie (constructii navale, civile) prezinta rate de stoc in valori care reflecta "greutatea" lor.

Cu privire la pasiv, ratele de structura furnizeaza indicatori asupra compozitiei finantarii. Pe de o parte, permit aprecierea autonomiei financiare, iar pe de alta parte, favorizeaza estimarea stabilitatii finantarii. Ratele de structuri sunt prezentate in tabelul ce urmeaza.

In ceea ce priveste ratele de sinteza, ele compara sistematic elemente de activ si de pasiv, oferind posibilitatea stabilirii conditiilor de finantare ale unor elemente de activ si posibilitatilor de rambursare a datoriilor sub un an, prin componentele activului circulant lichid sub un an (ratele S3 si S4). Si aceste rate sunt prezentate in tabel distinct in continuare.

Ratele de rotatie scot in evidenta termenele si viteza de rotatie a unor elemente (stocuri, creante, datorii), lamurind astfel: conditiile in care se realizeaza activitatea (credit client, credit furnizori, durate stocaje) si incidenta lor asupra solvabilitatii intreprinderii. Aceasta are interesul sa recupereze rapid lichiditatile asociate stocurilor si creantelor (termene scurte sau viteze de rotatie ridicate) si sa achite furnizorii cat mai tarziu posibil, evident, cu consimtamantul lor (termene lungi sau viteze de rotatie slabe). Si aceste rate sunt prezentate intr-un tabel distinct in continutul temei.

RATELE DE STRUCTURA:

COMPONENTELE ACTIVULUI

RATELE DE STRUCTURA:

COMPONENTELE PASIVULUI

RATELE DE SINTEZA

RATELE DE ROTATIE

4.1.2.2. Analiza performantelor intreprinderii

Examinarea in dinamica (ultimii trei ani) a contului de rezultate - profit si pierdere - pune in evidenta orientarea strategica a conducerii intreprinderii, evolutia elementelor componente ale rezultatelor obtinute si, in ultimul rand, modalitatea de conducere si de obtinere a performantelor ei.

Prin modalitatea de prezentare a contului de profit si pierdere se obtin rezultatele partiale pe naturi (de exploatare, financiare, extraordinare) si agregarea lor (rezultat brut, net). Nu se prezinta modalitatea in care cu mijloacele (bunuri si servicii) obtinute de la terti intreprinderea a reusit sa creeze noi valori economice, respectiv ce plus de valoare s-a reusit sa se adauge acestor mijloace primite de la terti.

De aceea se recurge la calcularea unor indicatori cum ar fi: valoarea adaugata (VA); excedentul sau deficitul brut al exploatarii (EBE, DBE); rezultatul exploatarii (RE); rezultatul curent al exercitiului (RCE); rezultatul brut si net total (RB, RN); capacitatea de autofinantare (CAF).

Valoarea adaugata (VA) reprezinta contributia intreprinderii la crearea produsului intern brut (PIB) si se obtine ca o diferenta intre veniturile din exploatare si cheltuielile cu materialele si prestatiile externe.

Un alt indicator care nu figureaza in contul de profit si pierdere, dar reprezinta un surplus (sau un deficit) potential rezultat din activitatea intreprinderii il reprezinta Excedentul brut al exploatarii (EBE) sau Deficitul brut al exploatarii (DBE), dupa cum s-a obtinut rezultatul exploatarii (profit sau pierdere).

EBE se obtine ca diferenta intre Valoarea adaugata, mai putin Cheltuielile de personal si Cheltuielile cu alte impozite si taxe.

EBE constituie un indicator de rezultat, o masura a performantei realizate de intreprindere din activitatea sa de exploatare, el ramanand totusi un rezultat partial, netinand seama de celelalte cheltuieli suportate de activitatea de exploatare (cheltuielile cu amortizari si provizioane, de pilda).

In contul de profit si pierdere sunt inscrise cheltuieli care au fost inregistrate in contabilitate, dar care nu au fost achitate (platite), ele figurand "ocult" ca niste resurse financiare pe care intreprinderea le are la dispozitie; este cazul cheltuielilor cu amortizari si provizioane.

Daca rezultatul contabil este un rezultat economic este util sa se dispuna de un rezultat "de trezorerie" sau de aptitudinea intreprinderii de a degaja, din propria sa activitate, resurse interne de finantare. Acesta este sensul capacitatii de autofinantare - CAF - care, in fapt, este singura resursa proprie de finantare a intreprinderii. Acest indicator se determina dupa formula:

Rezultatul net al exercitiului financiar

+Cheltuieli cu amortizari si provizioane

+Valoarea contabila a elementelor de activ cedate

- Venituri din cesiunea elementelor de activ

- Venituri din provizioane si ajustarea la inflatie.

Capacitatea de autofinantare - CAF - este un indicator de performanta al intreprinderii.

Extrem de importante pentru diagnosticul financiar-contabil sunt si ratele de rentabilitate (care sunt prezentate in tabel distinct in cadrul temei)

Aceste rate permit studiul performantelor intreprinderii. Unele dintre aceste rate constau in compararea rezultatelor obtinute cu totalurile operatiilor de exploatare sau de vanzare, care au permis obtinerea acestor rezultate. Se foloseste, astfel, notiunea de marja.

Alte rate compara rezultatele intreprinderii cu mijloacele puse la dispozitie pentru a le obtine. Aceste mijloace pot corespunde elementelor economice figurand in activ (rate de randament al activelor); ele pot, de asemenea, sa fie estimate in termeni financiari, plecand de la capitalul avansat de proprietarii intreprinderii (rate de rentabilitate).

Ratele in sine (singulare) nu pot exprima o tendinta existenta in timp; de aceea, analiza lor in dinamica (de pilda, pe ultimii trei ani) poate releva concluzii importante, de regula pentru fundamentarea unor proiectii viitoare, atunci cand acestea necesita actualizarea lor. De pilda intalnim rate de crestere a:

Cifrei de afaceri nete (CA)

Productiei (Q);

Valorii adaugate (VA);

Excedentului brut al exploatarii (EBE);

Rezultatului net (RN);

Rata de crestere se determina dupa formula:

unde:

N - valoarea actuala a indicatorului;

N-1 - valoarea indicatorului in anul anterior.

RATELE RENTABILITATII

Diagnosticul financiar-contabil, aflat in interactiune cu celelalte diagnostice ale functiilor intreprinderii, constituie unul din cele mai complexe diagnostice, prin concluziile sale relevante, definind profilul financiar al intreprinderii. De aceea, este necesar ca diagnosticul financiar-contabil sa tina seama de o serie de factori cum ar fi:

Sectorul de activitate intrucat de tipul de activitate al intreprinderii depind caracteristicile sale structurale: ponderea imobilizarilor, natura stocurilor, duratele creditelor clienti/furnizori si, mai ales, volumul mediu al cifrei de afaceri generat de fiecare salariat.

Sectorul de activitate poate, la propriul sau ritm de crestere, sa aiba un decalaj fata de conjunctura economica globala. De pilda, sectorul articolelor de lux poate rezista mai bine la o recesiune economica decat alte sectoare, cum ar fi cel al bunurilor de consum.

Statutul intreprinderii, deoarece este dificil sa se analizeze cifra de afaceri fara sa se faca referire la statutul juridic si economic al intreprinderii.

O mica intreprindere familiala este preocupata mai ales sa supravietuiasca. Se cauta raspuns la posibile intrebari de genul: Obiectivul conducatorilor este acela de a face sa prospere valoarea patrimoniala sau de a obtine un venit regulat? Conducerea intreprinderii se situeaza la nivelul sau ierarhic sau la cel al grupului? Cum este organizat controlul capitalului? Care este tipul puterii: familial, managerial etc.?

Punctele forte si slabe ale intreprinderii, oportunitatile si riscurile ei deoarece exista diferite niveluri de intelegere a acestora. Ele sunt, de regula, asociate strategiilor care se desprind din diagnosticele functiilor intreprinderii. Nu este intotdeauna pertinent sa se invoce strategia unei microintreprinderi pe o piata locala. Din contra, contactul direct si interviurile cu conducatorii si salariatii permit sa se obtina o situatie a locurilor de munca, sa se estimeze starea de spirit, sa se cunoasca modalitatea functionarii interne. Si aici se cauta raspunsuri la intrebari probabile de genul: Care este ambitia conducatorilor? Care pare sa fie motivarea salariatilor? Care este tipul de organizare a muncii? Cum sunt realizate relatiile ierarhice? Mijloacele de productie si instalatiile fac obiectul unei intretineri atente si al unor reinnoiri regulate?

La un nivel mai avansat, punctele forte si punctele slabe ale intreprinderii, oportunitatile si riscurile ei trebuie sa largeasca analiza pietei intreprinderii si capacitatea sa de a se dezvolta.

Este necesar ca expertul evaluator de intreprinderi sa acorde o atentie deosebita compartimentelor sau persoanelor care au responsabilitatea de a urmari piata, inovarea (innoirea) produselor si politica vanzarilor.

Analiza costurilor Analiza financiara are si scopul de a releva ceea ce conturile nu lasa sa se intrevada la prima abordare, dar ea nu interzice efectuarea unui fel de "reperaj" prealabil, observand cateva posturi ale documentelor de sinteza si situarea intreprinderii in raport cu unele standarde sectoriale.

De la inceput, este vorba de a identifica factori atipici, in sens favorabil sau nefavorabil.

Se va observa, de asemenea, evolutia vanzarilor: cifra de afaceri este stabila, crescatoare, descrescatoare, oscilanta? Sub rezerva efectelor inflatiei si a conjuncturii economice, rata cresterii CA este prima expresie a sanctiunilor pietelor.

Observarea rezultatului vine in mod firesc. Cu siguranta rezultatul net este un sold inselator, dar aprecierea sa poate fi reasezata si completata cu cele ale rezultatelor exploatarii, financiare si extraordinare.

Patru puncte pot fi focalizate la prima observatie asupra bilantului:

evolutia trezoreriei aparente (investitii financiare pe termen scurt + disponibilitati - sume datorate institutiilor de credit) aduce o indicatie asupra lichiditatii;

evolutia imobilizarilor brute permite aprecierea politicii de investitii;

nivelul si evolutia ratei de indatorare financiare ofera o imagine globala a structurii financiare;

se poate, in sfarsit, verifica daca afectarea beneficiului da loc la plata dividendelor.

La finalul acestei parti a temei vom prezenta si o alta viziune asupra indicatorilor ce pot fi utilizati in diagnosticul financiar-contabil, aceea a lui Manate Daniel.

Analiza situatiilor financiare compuse din bilant, cont de profit si pierderi, situatia fluxurilor de trezorerie,politici contabile si notele explicative este utila procesului de evaluare in primul rand deoarece constituie un mod de investigare si identificare rapida a unei parti a principalilor determinanti ai valorii firmei, permitand inclusiv aprecierea evolutiei in timp a acesteia si, in al doilea rand , deoarece faciliteaza comparatia firmei cu principalii sai competitori, permitand totodata incadrarea sa in contextul concurential al sectorului sau de activitate. Indicatorii economici sunt rapoarte matematic-statistice sub forma unor numere relative, rezultate prin impartirea a doua marimi absolute, care sunt considerate elemente componente ale indicatorilor. Utilitatea indicatorilor economici se manifesta in urmatoarele directii:

furnizeaza informatii economice rationale despre firma sau despre partile acesteia;

descriu stari si evolutii economice ale firmei;

descriu in cadrul sistemelor de indicatori conexiuni, cauze si efecte din cadrul intreprinderii analizate.

Dintre multiplele posibilitati de clasificare a indicatorilor economico-financiari, de o buna utilitate pentru evaluator, este cea dupa caracterul economic al indicatorilor. Aceasta clasificare pleaca de la incadrarea marimilor absolute in doua categorii principale prezentate mai sus: marimi de risc sau marimi statice sau de stare si respectiv marimi de rentabilitate sau marimi dinamice sau de miscare. Subliniem necesitatea de a utiliza indicatori care sa fie cat mai simplu de calculat, compusi pe cat posibil din marimile absolute prezentate direct in situatiile financiare publicate, pentru a usura procesul de analiza si de comparare a diverselor intreprinderi in interesul evaluarii.

Aceasta clasificare are avantajul ca pune si trateaza problema analizei economico-financiare in termeni de rentabilitate/risc, fapt fundamental in analiza valorii, fiind totodata, un mod de abordare coerent cu definitia si modul de determinare a ratei de actualizare si respectiv de capitalizare in abordarea bazata pe venituri si este comun investitorilor rationali care actioneaza pe pietele internationale de capital.

In baza acestui tip de clasificare vom avea indicatori de risc sau de stare sau statici si respectiv indicatori de rentabilitate sau de miscare sau dinamici. .

1. Indicatori de risc sunt cei in care la numarator au o marime de risc. Acestia sunt de doua tipuri: 1.1.Indicatori de risc de tip ;1.2.Indicatori de risc de tip .

Indicatori de risc de tip :

Indicatori de risc de tip :

Indicatori de rentabilitate sunt cei in care la numarator au o marime de rentabilitate. Ei sunt tot de doua categorii: 2.1 Indicatori de rentabilitate de tip ; 2.2. Indicatori de rentabilitate de tip .

Indicatori de rentabilitate de tip :

Indicatori de rentabilitate de tip :

Indicatorii de risc de tip 1 pot fi construiti ca si Indicatori de structura a activelor/pasivelor si ca indicatori ai echilibrului financiar (exprimand solvabilitatea pe termen scurt si lung a firmei).

1. Indicatorii de structura a activelor sunt obtinuti prin raportarea unor elemente de activ fie la total active, fie la grupa de active din care fac parte. Aceste rate permit evaluatorului comparatia structurii activelor si pasivelor firmei evaluate cu structura sectoriala sau cu cea a principalilor concurenti, in functie de specificul firmei si al domeniului sau de activitate, putem alege cei mai semnificativi indicatori de structura. Este utila si analiza in dinamica, acompaniata de studiul indicelui de crestere pe fiecare componenta a ratelor.

Valorile acestor rate pot constitui prime semnale de continuare a investigatiilor pe diverse aspecte relevante pentru evaluare. Sunt astfel industrii in care activele corporale au o pondere mare in activ, de exemplu siderurgie, petrol, gaze sau minerit, in timp ce in alte sectoare, activele circulante (stocuri si creante) au o pondere mai ridicata, de exemplu in comertul en-gros. O abatere semnificativa de la media sectoriala ar trebui investigata mai in detaliu, putand revela aspecte in termeni de risc pentru afacerea respectiva.

Drept indicatori de structura a activelor sunt de mentionat: 1.1) ponderea imobilizarilor corporale in total active; 1.2.) ponderea activelor curente in total active; 1.3.) ponderea creantelor in active curente si in active totale; 1.4) ponderea stocurilor in active curente.

1.1. Ponderea Imobilizarilor Corporale in Total Active

Gradul de imobilizare al activului este specific diverselor domenii de activitate. O marime peste medie arata excesul de imobilizare a surselor de finantare pe termen lung. In acest caz, trebuie corelat cu alte rate cum ar fi rotatia activelor imobilizate in cifra de afaceri au rentabilitatea activelor pentru a avea o imagine completa asupra modului de utilizare a activelor.

1.2. Ponderea Activelor Curente in Total Active:

1.3. Ponderea Creantelor in active curente si in active totale:

Ponderea Creantelor in Active Curente:

Ponderea Creantelor in Total Active:

Acesti ultimi doi indicatori, urmariti in evolutie si comparativ cu cei ai concurentilor, ofera informatii despre politicile comerciale ale firmei si puterea de negociere a clientilor acesteia. impreuna cu concluziile analizei sectoriale si ale diagnosticului comercial, vor sta la baza dimensionarii creantelor si a ciclului cash in perioada de previziune.

1.4. Ponderea Stocurilor in Activele Curente si in Total Active:

,

1.4.1 Ponderea Stocurilor de Marfuri in Activele Curente si in Total Active:

,

1.4.2 Ponderea Stocurilor de Produse Finite in Activele Curente si in Total Active:

,

Ponderea Stocurilor de Materii Prime si Materiale in Activele Curente si in Total Active:

,

Acesti ultimi trei indicatori, urmariti in evolutie si comparativ cu cei ai concurentilor, ofera informatii despre managementul stocurilor, politicile comerciale ale firmei si puterea de negociere a clientilor acesteia. Impreuna cu concluziile analizei sectoriale si ale diagnosticului comercial, acesti indicatori vor sta la baza dimensionarii stocurilor si a ciclului cash in perioada de previziune.

Semnificatia notatiilor este urmatoarea:

C = creante

S = stocuri

SM = stocuri de marfuri

SPF = stocuri de produse finite

SMP = stocuri de materii prime si materiale

AC = active curente sau circulante

IC = imobilizari corporale

TA = total active

PB = profit brut

CA = cifra de afaceri

2. Indicatorii de structura ai pasivelor sunt obtinuti prin raportarea unor elemente de pasiv fie la total pasive, fie in cadrul grupei de pasive din care fac parte. O parte din indicatorii de structura ai pasivelor au vocatie si ca indicatori de echilibru financiar, oferind informatii despre solvabilitatea pe termen lung a firmei. Acestia vor fi trecuti in revista la indicatorii de solvabilitate pe termen lung. Dintre indicatorii de structura a pasivelor sunt de enumerat urmatorii: 2.1.) ponderea datoriilor catre furnizori; 2.2.) ponderea altor datorii curente in pasive curente; 2.3.) ponderea datoriilor financiare (imprumuturi bancare si obligatare) in total datorii.

2.1. Ponderea Datoriilor catre Furnizori se determina in trei variante:

2.1.1 Ponderea Datoriilor catre Furnizori in total Pasive Curente:

2.1.2 Ponderea Datoriilor catre Furnizori in Total Datorii:

2.1.3 Ponderea Datoriilor catre Furnizori in Total Pasive:

Acesti trei indicatori, urmariti in evolutie si comparativ cu cei ai concurentilor, ofera informatii despre puterea de negociere a furnizorilor intreprinderii. impreuna cu concluziile analizei sectoriale si ale diagnosticului comercial vor sta la baza dimensionarii datoriilor catre furnizori si a ciclului cash in perioada de previziune.

2.2. Ponderea altor Datorii Curente in Pasive Curente:

2.3. Ponderea Datoriilor Financiare (imprumuturi Bancare si Obligatare) in total datorii:

unde:

CP = capitaluri proprii

PC = pasive curente

DF = datorii catre furnizori

ADC = alte datorii curente

DF = datorii financiare (imprumuturi bancare si obligatare)

DT = datorii sau obligatii totale

TP = total pasive

Indicatorii echilibrului financiare exprima solvabilitatea pe termen scurt si lung al firmei, capacitatea acesteia de a-si achita obligatiile conform scadentelor pe baza mijloacelor de plata pe care le detine. Distingem asadar:1)indicatori de lichiditate sau de solvabilitate pe termen scurt;2)indicatori de solvabilitate.

1. Indicatorii de lichiditate sau de solvabilitate pe termen scurt sunt cunoscuti si sub numele de indicatori de lichiditate si arata capacitatea firmei de a face fata datoriilor exigibile pe termen scurt. Se obtin prin raportarea unor marimi absolute de risc din activ la marimi absolute de risc din pasiv si interpretarea marimii lor se face in contextul industriei si subsectorului din care face parte intreprinderea evaluata. Pentru a contracara caracterul static al indicatorilor de lichiditate este recomandabil ca analiza lor sa fie corelata cu analiza fluxurilor de numerar, a profitabilitatii si a plafoanelor de creditare pentru descoperirile de trezorerie, pentru a putea estima mai bine evolutia lor in perioada de previziune. Din aceasta categorie fac parte: 1.1.) lichiditate generala; 1.2.) lichiditate redusa; 1.3.) lichiditate imediata; 1.4.1.) fond de rulment net sau capital de lucru net; 1.4.2.) rata de finantare a stocurilor; 1.4.3.) raportul dintre capitalul de lucru net si total active; 1.4.4.) raportul dintre capitalul de lucru net si capital permanent.

1.1. Lichiditatea generala (Lg) sau Rata curenta arata capacitatea intreprinderii de a mobiliza resurse pe termen scurt (stocuri, creante si disponibilitati) pentru achitarea obligatiilor exigibile pe termen scurt; recomandarea generala pentru marimea acestui vizeaza o plaja cuprinsa in intervalul (1,8 - 2); aceasta plaja exprima capacitatea firmei respective de a sustine operatiile sale pe termen scurt; cu toate acestea, esentiala este compararea lichiditatii generale a firmei evaluate cu lichiditatea medie specifica sectorului din care face parte. 

, unde:

AC = active curente (circulante), reprezentand active care fie sunt numerar sau echivalente de numerar cu utilizare nerestrictionata, fie sunt detinute pe termen scurt sau pentru comercializare si care se asteapta a fi realizate in termen de 12 luni de la data bilantului, fie se asteapta a fi realizate, consumate sau vandute in cursul normal al ciclului operational de exploatare¹. AC se compun din stocuri, creante si conturi asimilate si active de trezorerie (disponibilitati si titluri de plasament).

PC = DTS = pasive (obligatii, datorii) curente sau pasive (obligatii, datorii) pe termen scurt, reprezinta pasive exigibile pe termen scurt, in termen de 12 luni de la data bilantului sau care se asteapta a fi achitate in cursul normal al ciclului de exploatare al intreprinderii. Pasivele curente se compun din datorii de exploatare si in afara exploatarii, nefinanciare (furnizori, datorii catre salariati etc.) si pasive de trezorerie (credite de trezorerie si solduri creditoare ale conturilor curente la banci).

Mai plastic exprimat, Lg arata cati lei de AC corespund la 1 leu PC. Valori prea mari ale indicatorului nu duc neaparat la interpretari pozitive. Astfel, desi lichiditatea este buna, se impune o analiza in structura activelor circulante, pentru a depista probleme de tipul:

Un nivel foarte ridicat al stocurilor, ceea ce inseamna imobilizarea unei parti semnificative din lichiditati in stocuri. O atentie deosebita trebuie acordata valorii stocurilor, putand intalni frecvent situatii in care valoarea contabila a stocurilor sa fie mult diferita de valoarea cu care pot fi valorificate. Astfel exista stocuri de produse finite cu miscare lenta sau greu vandabile, care in mod normal nu mai pot fi valorificate la valoarea contabila din diverse motive (depreciere morala sau fizica, schimbarea gusturilor consumatorilor etc.). Totodata, pot exista stocuri de produse finite a caror valoare creste in timp (ex. unele bauturi alcoolice, materialul lemnos utilizat la producerea instrumentelor muzicale etc.) sau a caror posibilitate de valorificare pe piata este conjunctural mai mare decat valoarea contabila. Pentru a elimina impactul stocurilor in determinarea lichiditatii firmei se calculeaza Rata rapida (vezi mai jos).

Un nivel foarte ridicat al creantelor, ceea ce poate duce la o criza de lichiditati in cazul in care o parte din clienti au probleme financiare sau sunt rau intentionati.

Un nivel prea ridicat al disponibilului, ceea ce poate releva un management prea conservator, prea prudent, neutilizand la maxima lor eficienta resursele financiare, element care poate afecta profitabilitatea pe termen lung a firmei.

Daca se adevereste ca numitorul este excesiv de mic, pot fi identificate probleme care provoaca reducerea perioadei de plata a furnizorilor, legate de:

putere de negociere foarte mare a furnizorilor, explicata de dependenta de anumiti furnizori, de o situatie de monopol sau oligopol pe piata de aprovizionare;

dependenta ridicata de lantul de distribuitori;

ponderea ridicata a unor furnizori de utilitati, care impun conditii de plata dezavantajoase (de exemplu plata in avans a consumurilor sau plata intr-un termen extrem de scurt etc.).

1.2. Lichiditatea redusa (Lr) sau Rata rapida sau Testul acid sau Rata lichiditatii partiale

Analiza poate fi extinsa la Lichiditatea redusa, prin scaderea stocurilor din numarator, pe considerentul ca transformarea lor in cash este de mai lunga durata decat a elementelor ramase in numarator. Marimi peste 1 a indicatorului pot fi interpretate favorabil dar, si in acest caz este necesara comparatia cu sectorul. Semnificatia Lr poate fi mai bine inteleasa daca este insotita de o analiza a vechimii creantelor si a capacitatii de plata si sanatatii financiare a clientilor care au restante mari la plata.

1.3. Lichiditatea imediata (Li)

Continuand rationamentul, prin scaderea si a creantelor din activele curente, ramanem doar cu numerarul si echivalentul de numerar, adica cu disponibilitatile, reprezentand sumele ce pot fi mobilizate imediat de intreprindere. Rezultatul raportat la pasivele curente poarta denumirea de lichiditate imediata si nu exista prescriptii general valabile pentru acest indicator, referinta prezentand-o valorile medii din sector.

1.4. Alte marimi absolute si indicatori ai solvabilitatii pe TS

Diferenta dintre Activele curente si Pasivele curente reprezinta o marime absoluta denumita: 1.4.1.) Capital de Lucru Net sau Fond de Rulment Net (in engleza Working Capital). FRN = CLN = AC - PC

Observam ca valoarea sa poate fi pozitiva sau negativa, exprimand valoarea absoluta a activelor lichide ce excede pasibilele exigibile pe termen scurt si poate fi destinata finantarii operatiunilor de exploatare, sursa a cresterii firmei si valorii pentru proprietarii sai. Intre doua intreprinderi la care toti indicatorii ar fi egali cu exceptia CLN, cea care are un CLN pozitiv are un avantaj important fata de cea care are un CLN negativ. Interpretarea uzuala a unui CLN pozitiv este capacitatea firmei de a-si finanta fara probleme achizitiile curente, dezvoltarea unor produse/servicii ori achitarea obligatiilor sale curente.

Din CLN (FRN) deriva ratele de finantare a unor elemente componente ale AC, cum unt Stocurile. Plecand de la componenta stocurilor, putem calcula: 1.4.2.) Rata de finantare a Stocurilor,cu urmatoarele variante: a) Rata de finantare a Stocurilor totale (); b) Rata de finantare a Stocurilor de produse finite( ); c) Rata de finantare a Stocurilor de materii prime (), etc.

Pentru evaluator prezinta interes si cele doua aspecte esentiale ale politicilor legate de capitalul de lucru: nivelul optim al AC si modul lor de finantare. Un prim indicator de risc de tip 1 derivat este: 1.4.3.) Raportul dintre CLN si Total Active ()care reprezinta o alta modalitate de evaluare a lichiditatii firmei; cu cat valoarea sa este mai mare cu atat lichiditatea intreprinderii este mai buna.

Un alt indicator de risc de tip 1, derivat este: 1.4.4.) Raportul dintre CLN si Capitalul permanent al firmei, compus din Capitaluri proprii si Datoriile financiare (datoriile pe termen mai mare de un an) - (). La firmele cotate, se va folosi valoarea de piata a Capitalului permanent. Astfel Capitalurile proprii din bilant vor fi inlocuite cu Capitalizarea bursiera iar daca intreprinderea a emis obligatiuni sau actiuni preferentiale listate, atunci acestea vor fi considerate la valoarea lor de piata, care este cotatia bursiera. La un raport de 0,2 semnificatia este ca pentru un efort investitional de 1 leu, care acopera valoarea de piata a capitalurilor proprii si a datoriilor financiare, 20 % din plasament este acoperit doar din capitalul de lucru net. Practic, cu cat valoarea acestui raport este mai mare, cu atat sunt premise mai favorabile ca valoarea firmei respective sa fie mai ridicata.

Pentru evaluarea acoperirii efortului investitional la firmele cotate se poate folosi si un alt indicator de risc inrudit cu cel anterior, raportul dintre CLN si Capitalizarea bursiera - .

In cazul in care lichiditatea Activelor curente este discutabila sau nu sunt suficiente informatii pentru a aprecia acest lucru, putem utiliza in completare si un alt indicator de risc valoros, obtinut prin raportarea Disponibilitatilor la Capitalizarea bursiera (la firmele cotate) - sau prin raportarea la Capitalurile proprii sau la Capitalul permanent - , (la firmele necotate). Cu cat piata de capital pe care este listata o companie are o eficienta informationala mai ridicata, cu atat va fi mai mare corelatia dintre valoarea acestui indicator si cotatia bursiera. Astfel, cresterea valorii indicatorului - va duce, in mod normal, si la cresterea cotatiei, deoarece CB efortul financiar al investitorilor este acoperit in masura mai mare de disponibilitatile firmei.

2. Indicatorii de solvabilitate arata capacitatea firmei de a face fata datoriilor pe termen mediu si lung. Cum analiza valorii firmei prin metode financiare face apel la previziuni pe un interval mediu-lung cuprins intre 3-10 ani, indicatorii de solvabilitate sunt mai relevanti decat cei de lichiditate, intrucat solvabilitatea pe termen scurt a firmei, respectiv lichiditatea sa, este in continua schimbare. Riscul este vazut ca o expresie a volatilitati si incertitudinii incasarilor de numerar ale firmei raportate la platile pe care le are de facut aceasta si care au un grad ridicat de certitudine si situare in timp. Principala utilitate a acestor rate este de a permite evaluatorului sa aprecieze oportunitatea previzionarii finantarii prin imprumuturi bancare sau obligatare, in perioada explicita si sa dimensioneze aceste datorii financiare precum si costul aferent (dobanzi, cupoane etc.) in situatiile financiare pro forma.

Daca solvabilitatea pe termen lung a firmei este solida si exista un potential real de dezvoltare si profitabilitate, iar imaginea firmei pe piata este una pozitiva, se pot previziona si alte tipuri de finantare in functie de contextul evaluarii, de exemplu finantare prin emisiune de actiuni ordinare sau preferentiale. Drept indicatori de solvabilitate mai importanti sunt de amintit urmatorii: 2.1.) Rata indatorarii sau rata levierului; 2.2.) multiplicatorul capitalului; 2.3.) rata solvabilitatii generale; 2.4.) rata autonomiei financiare; 2.5.) rata datoriilor totale pe capitalul permanent; 2.6.) rata datoriilor; 2.7.) solvabilitatea patrimoniala; 2.8.) rata datoriilor financiare; 2.9.) gradul de independenta al firmei; 2.10.) indicele de finantare permanenta.

2.1. Rata indatorarii sau Rata levierului ()

Poate fi exprimata si procentual, prin inmultirea cu 100. Este un indicator al gradului in care capitalurile proprii participa la finantarea operatiunilor firmei. Cu cat este mai ridicata aceasta rata, cu atat este mai mare vulnerabilitatea firmei la schimbarile nefavorabile ale unor conditii din mediul extern, cum ar fi, in mod special, cresterea ratei dobanzilor pe piata monetara. Costul capitalului va creste in aceasta situatie si poate duce la ingreunarea acoperirii cheltuielilor financiare cu dobanzile, contribuind totodata la diminuarea profiturilor si implicit a valorii firmei. Pentru a avea sanse la contractarea unor datorii financiare noi, indicatorul trebuie sa aiba valori subunitare.

Riscul afacerii analizate este mai mare in conditiile unei valori mari a acestei rate, combinate cu o volatilitate ridicata a vanzarilor in perioada previzionata. La fel este si in cazul unei proportii mari a activelor necorporale in total active deoarece, in mod uzual, valoarea de lichidare a activelor necorporale este considerabil diminuata comparativ cu valoarea de lichidare a activelor corporale. Daca exista perioade previzionate in care sunt pierderi, rata indatorarii trebuie sa fie cat mai scazuta, deoarece capacitatea firmei de a acoperi costurile capitalului imprumutat este mult redusa in conditii de lipsa a profitabilitatii. Cel mai bun indicator in aprecierea marimii ratei indatorarii este insa media sa sectoriala, specifica diferitelor domenii de activitate.

Multiplicatorul capitalului (MC):

+ Rata indatorarii. Arata numarul de ori cu care capitalurile proprii sunt cuprinse in total pasive.

Rata solvabilitatii generale )

Valori mari arata o acoperire a datoriilor totale cu activele firmei, indicand o solvabilitate ridicata.

Rata autonomiei financiare (Indicatorul capacitatii de imprumut sau Rata independentei financiare)

Capacitatea de imprumut exprima aptitudinea intreprinderii de a contracta imprumuturi in functie de structura sa financiara si capacitatea sa de autofinantare. Se considera ca, pentru a avea acces la credite noi, datoriile pe termen mediu si lung, nu trebuie sa depaseasca jumatate din fondurile proprii si in nici un caz marimea acestora. O marime peste 50 % poate fi considerata satisfacatoare, dar si in acest caz media sectoriala si practicile bancare sunt un ghid relevant.

2.5. Rata Datoriilor Totale pe Capitalul Permanent ()

Arata proportia Datoriilor totale in Capitalul permanent al firmei. Semnificatia generala este aceeasi ca si a Ratei indatorarii. Cu cat are valori mai scazute, cu atat cresc sansele de a putea contracta noi imprumuturi.

2.6. Rata Datoriilor ()

Este un indicator al solvabilitatii generale, avand aceleasi semnificatii ca si Rata indatorarii. Cu cat este mai mica, cu atat sansele de a putea contracta obligatii financiare noi sunt mai mari. O valoare mai mica de 30 % arata o stare foarte buna din punct de vedere a datoriilor.

2.7. Solvabilitatea patrimoniala ()

Arata ponderea capitalurilor proprii in total pasive. Interpretarea sa trebuie facuta in contextul industriei din care face parte firma si al specificului economiei nationale de care apartine. O marime de 50 % poate fi considerata normala, in timp ce valori sub 35 % reprezinta un semnal de alarma in ce priveste capacitatea de a contracta noi imprumuturi. Daca acest indicator are o valoare mai ridicata de 50 %, exista premise favorabile ca intreprinderea sa poata contracta credite bancare sau obligatare in perioada de previziune iar acestea pot fi deci incluse in situatiile financiare pro forma.

2.8. Rata Datoriilor Financiare ()

Rata datoriilor financiare pe termen mediu si lung (DTM si DTL) este un indicator al gradului de indatorare pe termen mediu si lung, util in analiza efectului de levier financiar. Se analizeaza impreuna cu Rata independentei financiare. O valoare sub 1 ofera sanse bune de contractare a altor obligatii financiare pe termen mediu si lung, dar interpretarea sa trebuie sa tina seama de practicile bancare.

2.9. Gradul de independenta al firmei )  

Se recomanda sa fie folosit impreuna cu indicatorul capacitatii de imprumut. O valoare in jurul lui 1 este considerata satisfacatoare, cu observatia ca trebuie raportata la media sectoriala.

2.10. Indicele de finantare permanenta ()

Este un indicator ce combina doua marimi absolute Daca este supraunitar arata un fond de rulment pozitiv.

Alte marimi absolute ce prezinta interes din punct de vedere al echilibrului financiare sunt creditele si platile restante. Creditele restante se urmaresc in cifre absolute si in procente fata de totalul creditelor angajate. Platile restante totale (din care catre furnizori si creditori) se urmaresc in cifre absolute si in procente fata de volumul platilor de la inceputul perioadei.

1.2. Indicatori de risc de tip ii cuprind pe urmatorii:1)marimea intervalului;2)rata datoriilor financiare pe capacitatea de autofinantare;3)gradul de acoperire a datoriilor totale cu active;4)rata datoriilor la cifra de afaceri.

1. Marimea intervalului = , unde:

Pentru a evalua capacitatea firmei de a face fata unor eventuale perioade de criza de lichiditati se poate folosi raportul dintre AC si Costurile zilnice medii de exploatare, denumit si marimea intervalului, care este un indicator de risc de tip 2.

2.Rata Datoriilor Financiare pe Capacitatea de Autofinantare:

Acest indicator de risc de tip 2 permite masurarea capacitatii de rambursare a capitalurilor imprumutate, prin raportarea sa la capacitatea de autofinantare.

Capacitatea de autofinantare (CAF) este o marime absoluta de rentabilitate sau de miscare, care consta in ansamblul resurselor financiare obtinute din operatiile de exploatare de care intreprinderea ar putea dispune, in absenta dividendelor, pentru a-si acoperi nevoile financiare pentru continuarea activitatii si dezvoltare. CAF masoara capacitatea intreprinderii de a finanta, din propriile sale resurse, nevoile financiare curente: dividende, investitii, rambursarea datoriilor. Analizata in dinamica, CAF ofera un termen bun de comparatie de la un an la altul.

CAF se poate determina ca diferenta dintre veniturile monetare si cheltuielile monetare aferente unor incasari/plati efective:

CAF = Excedentul (sau Deficitul) brut din exploatare + alte venituri din exploatare(mai putin cele din provizioane si eventualele subventii pentru investitii virate in cursul exercitiului) - alte cheltuieli din exploatare(mai putin cele cu amortizari si provizioane) + venituri financiare (mai putin cele din provizioane) - cheltuieli financiare (mai putin cele legate de amortizari si provizioane) - participarea angajatilor la profit - impozitul pe profit

Daca urmarim sa ignoram impactul cedarilor de active in perioada analizata, din veniturile de exploatare se deduc si cele din cedarea de active iar din cheltuielile de exploatare se deduc si cele aferente valorii nete contabile a activelor cedate. Notam ca determinarea CAF este laborioasa si, de multe ori, lipsesc informatii relevante care sa permita analiza unor societati comparabile si din punctul de vedere al capacitatii de autofinantare.

3. Gradul de acoperire al Datoriilor Totale cu Active (Gadt):

4. Rata datoriilor la Cifra de afaceri ():

Arata proportia datoriilor totale in vanzarile firmei semnaland capacitatea acesteia de a genera venituri pentru a-si achita obligatiile. Pentru calculul acestei rate in cursul anului, se poate lucra cu Cifra de afaceri pe ultimele 12 luni

1 Indicatori de rentabilitate cuprind doua mari grupe:1) Indicatori de rentabilitate de tip ;2) Indicatori de rentabilitate de tip .

1.1. Principalii indicatori de rentabilitate de tip 1 sunt ratele marjelor.

Ratele marjelor exprima, in general, eficienta economico-financiara a firmei, se calculeaza in marime, se analizeaza in evolutie si se compara cu media sectoriala si cu valorile inregistrate de principalii concurenti. Dintre indicatorii mai importanti din aceasta categorie enumeram:

1.1.) ratele marjelor, cu urmatoarele variante:

1.1.1.) rata excedentului (deficitului) brut de exploatare sau rata asupra marjei brute de exploatare;

rata asupra rezultatului brut al exploatarii dupa cheltuielile financiare;

1.1.3.) rata asupra rezultatului exploatarii dupa amortizare;

1.1.4.) rata marjei comerciale;

1.1.5.) marja de profit brut;

1.1.6.) marja de profit net;

1.1.7.) rata profitului marginal;

1.2.) valoarea adaugata si indicatorii derivati din aceasta:

1.2.1.) rata valorii adaugate;

1.2.2.) ponderea remunerarii personalului in valoarea adaugata;

1.2.3.) ponderea amortizarii in valoarea adaugata;

1.2.4.) ponderea rezultatului net in valoarea adaugata;

impactul remunerarii actionarilor asupra valorii adaugate;

1.2.6.) impactul fiscalitatii asupra valorii adaugate;

1.2.7.) impactul remunerarii furnizorilor de capital asupra valorii adaugate;

1.2.8.) valoarea adaugata creata pe salariat;

1.2.9.) valoarea adaugata la 1000lei active imobilizate;

1.3.) cifra de afaceri necesara pentru realizarea de profit;

1.4.) serviciul datoriei,cu urmatoarele variante:

1.4.1.) rata serviciului datoriei;

1.4.2.) acoperirea cheltuielilor financiare;

1.5.) rata de prelucrare a cheltuielilor financiare din excedentul

brut de

exploatare;

1.6.) acoperirea cheltuielilor financiare de rezultatul din

exploatare.

1.1.1 Rata Excedentului (Deficitului) Brut de Exploatare sau Rata asupra Marjei Brute de Exploatare:

, numita si rata marjei brute de acumulare, arata eficienta activitatii de exploatare, independent de impactul fiscalitatii (marimea impozitelor), al structurii financiare (costul capitalului imprumutat), al rezultatului exceptional, si al politicii de amortizare si investitii.

O modalitate alternativa de calcul consta in raportarea EBE la productia exercitiului - PE (

1.1.2 Rata asupra Rezultatului Brut al Exploatarii dupa Cheltuielile Financiare:

, numita si rata marjei brute de acumulare, elimina influenta costului capitalului imprumutat, permitand estimarea impactului structurii financiare.

1.1.3 Rata asupra Rezultatului Exploatarii dupa Amortizare:

, numita si rata marjei brute de acumulare, elimina influenta costului capitalului imprumutat, permitand estimarea impactului structurii financiare.

1.1.4 Rata Marjei Comerciale () :

Marja comerciala = Cifra de afaceri (veniturile din vanzarile de marfuri) - costurile marfurilor vandute ± variatia stocurilor de marfuri (se scade cresterea stocului de marfuri la sfarsit de perioada fata de inceputul perioadei, respectiv se aduna scaderea stocului de marfuri de la sfarsitul perioadei fata de inceputul perioadei). Marja totala pe firma se calculeaza ca suma dintre marja comerciala si marja aferenta activitatilor de productie si servicii sau prestari (productia exercitiului - cumparari de materii prime, materiale etc. consumate ± variatia stocului de materiale).

Aceasta rata este specifica intreprinderilor de comert si arata rentabilitatea activitatilor comerciale, furnizand si informatii privind politica de preturi a firmei. Se analizeaza impreuna cu evolutia cifrei de afaceri.

O crestere a ratei, corelata cu scaderea cifrei de afaceri, poate semnifica, de exemplu, o politica de majorare a preturilor in conditiile unei pozitii puternice pe piata, sustinuta de un raport foarte competitiv calitate/pret. Situatia optima se intalneste daca atat rata cat si cifra de afaceri sunt in crestere, semnificand consolidarea pozitiei firmei pe piata si/sau livrarea unor produse mai competitive decat ale concurentei.

Scaderea ratei, corelata cu cresterea cifrei de afaceri, poate semnifica o politica de preturi joase, cauzata de penetrarea pe o piata noua, intensificarea concurentei etc., evidentiind diverse constrangeri.

Marjele de profit arata rentabilitatea vanzarilor prin exprimarea profitului brut sau net obtinut la un leu cifra de afaceri, fiind expresii ale eficientei globale a afacerii, adica a capacitatii acesteia de a genera profit din vanzari.

1.1.5 Marja de Profit Brut: - sau rata marjei brute

1.1.6 Marja de Profit Net: - sau rata marjei nete

Aceasta din urma rata se urmareste in evolutie si se compara cu marja medie specifica sectorului de activitate principal din care face parte compania evaluata. Cea mai favorabila interpretare apare in cazul cand se inregistreaza un trend crescator al marjei, ca urmare a cresterii ambilor termeni ai raportului, in conditiile in care profitul net are o rata de crestere mai mare decat cresterea cifrei de afaceri, semnificatia fiind aceea a unui management competent si a unei afaceri competitive. Exista sectoare in care o marja de 15 % poate parea nesatisfacatoare in timp ce in alte domenii o marja de 5 % va fi considerata de exceptie. O atentie speciala in interpretarea indicatorului este recomandata in cazul firmelor din sectoare cu specific sezonier, in care veniturile fluctueaza in functie de factori cum sunt perioada anului sau conditiile meteo (exemplu constructii, productia de papusi, umbrele sau bauturi racoritoare etc.).

1.1.7 Rata Profitului Marginal ):

, este data de raportul dintre variatia profitului net si variatia cifrei de afaceri. Analiza sa, prin descompunerea termenilor raportului, permite identificarea cauzelor evolutiei sale, facilitand previziunile ulterioare. Astfel, scaderea ratei poate semnifica fie o crestere a costurilor interne cu efect in diminuarea profitului, fie scaderea cifrei de afaceri din cauze ce pot fi examinate mai in detaliu. Cum insa profitul net contine incidenta fiscalitatii, a amortismentelor, a costului capitalului imprumutat si a operatiilor exceptionale, utilizarea acestei rate necesita prudenta, fiind recomandata in corelare cu ratele marjelor prezentate
anterior.

1.2. Valoarea adaugata si indicatorii derivati

Valoarea adaugata (VA) este o marime absoluta de rentabilitate, care reprezinta surplusul de valoare obtinuta in decursul unei perioade prin procesarea intrarilor in firma (resurse materiale, umane, financiare si informationale), fiind un indicator semnificativ in aprecierea viabilitatii unei intreprinderi si a profitabilitatii operatiunilor sale. O valoare adaugata ridicata asociata unei afaceri constituie o premisa a unei valori ridicate a afacerii respective, VA fiind o rezerva din care sunt remunerati factorii angajati in circuitul economic al firmei. Determinarea VA se poate face prin doua metode, substractiva si respectiv aditiva.

a) Metoda substractiva (deductiva sau metoda de productie) Daca din Valoarea productiei (VP) realizata in perioada a carei VA o calculam scadem costul consumurilor intermediare aferente productiei (Cci), rezultatul este VA produsa (VA) si este aferenta productiei (P), care nu este neaparat si vanduta. Consumurile intermediare cuprind intre altele, costul de achizitie al materiilor prime si materialelor, utilitati, combustibili, servicii prestate de terti.

VA = VP-Cci

Daca dorim sa calculam VA inregistrata efectiv, in urma vanzarii produselor firmei (VA^E), atunci costul consumurilor intermediare aferente productiei vandute (Cci^E) se scade din Cifra de Afaceri (CA). Dificultatea acestei operatii consta in separarea consumurilor intermediare aferente productiei vandute de costul consumurilor aferente productiei stocate.

VA^E = CA-Cci^E

In cazul in care se deruleaza activitati comerciale de tipul vanzarilor de marfuri, Valoarea adaugata de obtine prin deducerea din CA realizata a costului de achizitie al marfurilor vandute (Camv) si altor consumuri de la terti, specificate mai sus (Ct), cum sunt serviciile prestate de terti, utilitati, combustibili etc.

VA = (CA - Camv) - Ct = Mc - Ct, unde

Mc = marja comerciala

Pentru intreprinderi care sunt si din sfera productiei si a distributiei: VA = (VP - Cci^p) + (Mc - Ct), unde termenii au semnificatiile de mai sus

b) Metoda aditiva, numita si metoda de repartitie prezinta destinatarii valorii adaugate create de intreprindere in procesul economic de realizare si desfacere al produselor si serviciilor. Astfel VA se repartizeaza intre principalii participanti ai ciclului de exploatare: investitorii care detin participatii in capitalul social al societatii, remunerati prin distribuirea de dividende din profitul net, furnizorii de capitaluri financiare (imprumuturi bancare sau obligatare), remunerati prin intermediul cheltuielilor financiare, statul remunerat prin intermediul impozitelor si taxelor, salariatii si colaboratorii remunerati prin salarii, cote de participare la profit si alte avantaje si, in fine, intreprinderea prin amortizare si profit nedistribuit, ca surse de autofinantare in vederea dezvoltarii si sustinerii investitiilor.

VA = (Dividende + Profit nedistribuit + Cota de participare a salariatilor la profit) + Salarii si cheltuieli asimilate + Cheltuieli financiare + Cheltuieli cu impozite si taxe + Amortizarea = Profit net + Salarii si cheltuieli asimilate + Cheltuieli financiare + Cheltuieli cu impozite si taxe + Amortizarea

Indicatori derivati:

Rata valorii adaugate masoara integrarea pe verticala a intreprinderii; cu cat e mai mare, cu atat gradul de integrare e mai mare, intreprinderea avand o capacitate mai ridicata de a-si asigura mai multe faze din procesul de fabricatie, recurgand mai putin la colaborari; marimea sa variaza sensibil in functie de sectorul economic de activitate predominant al intreprinderii; sunt sectoare in care marimea sa este foarte ridicata, in special in domeniile de varf, care folosesc tehnologii sofisticate sau personal supercalificat si rata de reinnoire a produselor este inalta (genetica, INTERNET, telecomunicatii, productia de soft) si sectoare in care valoarea sa este mai scazuta, gradul de prelucrare al materiilor prime si materialelor fiind redus (industria extractiva, distributie, productia de cherestea etc.);

1.2.2.) ponderea remunerarii personalului in valoarea adaugata: permite aprecierea ponderii remunerarii personalului in VA;

ponderea amortizarii in valoarea adaugata: permite aprecierea ponderii amortizarii in VA;

ponderea rezultatului net in valoarea adaugata: este un indicator de rentabilitate, valori ridicate ale indicatorului fiind asociate cu valori ridicate a titlului respectiv, aratand un potential de remunerare mai mare pentru investitori (dividende), intreprindere (profit reinvestit) si salariati (cota de participare la profit);

1.2.5.) impactul remunerarii actionarilor asupra valorii adaugate :

permite aprecierea impactului remunerarii actionarilor in VA;

impactul fiscalitatii asupra valorii adaugate: permite aprecierea impactului fiscalitatii asupra VA;

impactul remunerarii furnizorilor de capital asupra valorii adaugate: permite aprecierea impactului remunerarii furnizorilor de capital asupra VA;

1.2.8.) valoarea adaugata creata pe salariat: , unde Nms este numarul mediu de salariati; arata VA creata per salariat;

valoarea adaugata la 1000 lei active imobilizate arata VA la 1000 lei active imobilizate.

1.3. CA necesara pt. realizarea de profit

Cu cat valorile indicatorului sunt mai mici cu atat avem o interpretare mai favorabila.

1.4. Serviciul datoriei 

Prezinta interes pentru evaluator pentru aprecierea echilibrului financiar, se poate analiza si prin doi indicatori de rentabilitate de tip 1:

1.4.1.) Rata serviciului datoriei =

1.4.2.) Acoperirea Cheltuielilor Financiare =

Indica puterea firmei de a acoperi costul creditelor utilizate semnaland expunerea la risc a creditorilor si a actionarilor. Se calculeaza si se apreciaza in evolutie. Cu cat valorile obtinute sunt mai mari cu atat interpretarea este mai favorabila semnificand existenta resurselor pentru acoperirea serviciului datoriei. Interpretari favorabile exista la valori mai mari de 2.

1.5. Rata de prelevare a Cheltuielilor Financiare din Excedentul Brut de Exploatare:

Cu cat este mai redusa valoarea acestui indicator, cu atat mai mic este impactul cheltuielilor financiare asupra rezultatului din exploatare si exista premise mai favorabile de creare a valorii pentru actionari.

1.6. Acoperirea Cheltuielilor Financiare de Rezultatul din Exploatare

Este comuna si folosirea unui indicator inrudit, raportul dintre Rezultatul din exploatare si Cheltuielile financiare (engl. Times Interest Earned - TIE), care arata numarul de ori cu care sunt acoperite cheltuielile financiare de rezultatul din exploatare. Se foloseste rezultatul din exploatare, deoarece contine si cheltuielile financiare. Cu cat acest numar de ori este mai mare cu atat riscul legat de acoperirea costului capitalurilor imprumutate este mai scazut. Marimea sa trebuie insa judecata in contextul situatiei fluxurilor de numerar si a disponibilitatilor generate de vanzari.

Unii autori recomanda ca la RE sa se adauge amortizarea pentru a surprinde dimensiunea monetara a acestui indicator, intrucat amortizarea nu reprezinta o iesire de numerar si am avea imaginea sumei disponibile pentru plata cheltuielilor financiare. Personal nu consideram oportun acest mod de calcul, deoarece destinatia amortizarii este refacerea parcului de utilaje si echipamente a intreprinderii si nu acoperirea cheltuielilor financiare, iar prin acest mod de calcul, s-ar introduce o alterare a semnificatiei indicatorului.

2. Indicatori de rentabilitate de tip se pot grupa in doua categorii principale de indicatori de rentabilitate de tipul 2. Prima categorie o reprezinta indicatorii clasici de rentabilitate (profitabilitate), care exprima capacitatea de a genera profit. A doua categorie este constituita din indicatori de activitate, numiti si de rotatie sau de gestiune care exprima viteza de transformare a activelor in lichiditati si viteza de reinnoire a datoriilor. Trebuie remarcat ca indicatorii de activitate, care arata viteza sau numarul de rotatii pot fi incadrati in grupa indicatorilor de rentabilitate, in timp ce duratele exprimate in zile a unei rotatii pot fi incadrate in categoria indicatorilor de risc.

Indicatori clasici de rentabilitate cuprind la randul lor:

1) rentabilitatea economica,care cunoaste urmatoarele variante:

1.1) in functie de active totale;

1.2) in functie de rezultatul exploatarii;

1.3) in functie de activul economic;

1.4) in functie de capitalul permanent;

2) rentabilitatea financiara,ce se exprima prin trei variante:

2.1) profitabilitatea(rentabilitate comerciala sau rata marjei

nete);

2.2) indicatorul managementului activelor;

2.3) levierul financiar;

3) rata rentabilitatii costurilor;

4) rentabilitatea capitalului social;

5) rata rentabilitatii brute a capitalurilor de exploatare;

6) marja teoretica de indatorare a firmei,

7) politica de autofinantare,relevata de trei rate:

7.1) rata de autofinantare a imobilizarilor corporale;

7.2) rata de autofinantare a investitiilor corporale si financiare;

7.3) rata de autofinantare a nevoilor globale de finantare.

Acesti indicatori au forma generala de tipul urmator: , iar rezultatul este o marime de rentabilitate (dinamica): excedent brut de exploatare, profit brut, profit net, dividend, valoare adaugata etc.

Efortul este de tipul unei marimi de risc (statica): capitaluri proprii, capitaluri permanente, total active, active imobilizate, fond de rulment etc.

1. Rentabilitatea economica - are multiple modalitati de calcul.

Rentabilitatea economica a exploatarii este un indicator relevant pentru aprecierea profitabilitatii activitatilor de exploatare ale firmei, ignorand rezultatul financiar si cel exceptional. Exista mai multe modalitati de exprimare a acestei rentabilitati, in discutie intrand atat numaratorul cat si numitorul.

1.1) rentabilitatea economica in functie de excedentul brut al exploatarii si de active totale: , unde EBE = excedentul (deficitul) brut al exploatarii si AT = active totale;

1.2) rentabilitatea economica in functie de rezultatul exploatarii si de active totale: , unde RE = rezultatul din exploatare;

, unde

AE = Activ Economic putand fi echivalat cu - Capital Permanent = CP + = Capitaluri Proprii + Datorii Financiare pe Termen Mediu si Lung CI capitalul investit (vezi si Cap. 3)

1.4)rentabilitatea economica in functie de excedentul brut al exploatarii si de activul economic:

Descompunerea rentabilitatii economice are ca scop compararea indicatorilor rezultati din descompunere cu cei ai sectorului si respectiv ai concurentilor. Descompunand expresia din varianta 1.1, rezulta prima varianta de descompunere:

, unde

CA = cifra de afaceri iar

= marja bruta asupra cifrei de afaceri, indicator de rentabilitate de tip 1;

= viteza de rotatie a activelor totale in cifra de afaceri, indicator de rentabilitate de tip 2.

Cea de a doua modalitate de descompunere este urmatoarea:

,unde:

VA = valoarea adaugata, marime absoluta de rentabilitate;

= active imobilizate, marime absoluta de risc;

= marja bruta asupra cifrei de afaceri;

= valoarea adaugata ce revine la 1 leu de imobilizari, fiind un indicator de rentabilitate de tip 2 ce arata productivitatea;

= gradul de imobilizare al activului, indicator de risc de tip 1, arata ponderea imobilizarilor in total active, este un indicator specific pentru fiecare sector economic.

O alta modalitate de exprimare o reprezinta Rentabilitatea bruta a activului, determinata ca raport intre profitul brut si activul total mediu.

Rentabilitatea bruta a activului = , unde

PB este profitul brut al perioadei iar Activul total mediu reprezinta valoarea medie a activelor de la inceputul si sfarsitul perioadei.

Rentabilitatea financiara - (Return of equity - ROE in literatura anglo-saxona) este, in opinia specialistului Manate Daniel, cel mai semnificativ indicator economico-financiar, aratand rentabilitatea capitalului investit de catre proprietarii firmei, fiind important in special din punctul acestora de vedere. Afacerile care genereaza rentabilitati ridicate pentru proprietari asigura o remunerare substantiala a capitalurilor investite, investitorii fiind inclinati sa accepte preturi mai ridicate pentru titlurile respective.

, unde:

PN = profitul net la finele perioadei analizate

CP = capitalurile proprii medii ale perioadei sau de la finele perioadei analizate

In opinia autorului este mai semnificativ pentru evaluator sa foloseasca capitalurile proprii medii ale perioadei analizate, deoarece profitul fiind o marime de miscare, un rezultat al activitatii intregii perioade, ar trebui raportat la efortul mediu al perioadei.

O atentie deosebita trebuie acordata valorilor trimestriale sau semestriale ale indicatorului, la afacerile sezoniere din sectoare cum sunt agricultura, constructiile, turismul sau care au o ciclicitate specifica a vanzarilor pe parcursul unui an, din sectoare cum sunt productia de lactate, papusi etc.

Descompunerea pe trei directii esentiale pentru orice intreprindere (descompunerea Du Pont): profitabilitate, management al activelor si grad de indatorare (levier financiar), ne permite o analiza aprofundata asupra factorilor de influenta care actioneaza asupra Rf si, in ultima instanta, asupra valorii afacerii. In alta ordine de idei, descompunerea rentabilitatii financiare are ca scop compararea indicatorilor rezultati din descompunere cu cei ai sectorului si respectiv ai concurentilor. O prima modalitate de descompunere este urmatoarea:

, unde:

= indicator de rentabilitate de tip 1 (numit si rentabilitate comerciala sau rata marjei nete), aratand profitul generat de fiecare leu vanzari si fiind specific fiecarei industrii si sector economic. Dimensionarea preturilor produselor/serviciilor este o problema cruciala pentru orice afacere. Profiturile firmei pot rezulta fie dintr-un volum mare de vanzari la un pret scazut, fie printr-un volum redus al vanzarilor corelat cu preturi ridicate. Cu toate acestea, vanzarile, oricat de mari ar fi, nu sunt generatoare de valoare pentru proprietarii afacerii daca nu aduc si profit. Pretul produselor/serviciilor firmei trebuie astfel dimensionat, incat sa asigure atat profitabilitatea pe produs, cat si stabilitatea pe termen lung a vanzarilor. Rentabilitatea comerciala trebuie analizata in contextul mix-ului de marketing in firma, fiind o expresie a nivelului concurentei sectoriale si a succesului pe o anumita piata a unui produs sau a unei firme. Devine extrem de important pentru o intreprindere sa lucreze cu o marja neta cat mai mare, aceasta fiind un tampon in riscul de afacere. Odata cu deteriorarea conditiilor mediului de afaceri, marja ridicata asigura rezerva care sa sustina ajustarea preturilor sau cresterea costurilor resurselor utilizate.

O marja ridicata, cu un trend crescator poate fi asociata cu o serie de elemente pozitive, singulare sau conjugate, dintre care pot fi mentionate: a)controlul costurilor si o putere ridicata de negociere cu furnizorii;b) putere mare de negociere cu clientii (frecvent intalnita in situatii de monopol sau oligopol);c) efectul pozitiv al economiilor de scara de care se poate beneficia in anumite sectoare;d) eliminarea unor activitati/produse neprofitabile;e) controlul lantului de distributie etc. Cresterea ratei marjei nete poate avea si o cauza mai putin sanatoasa, cum ar fi de pilda reducerea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare in domenii cu o rata inalta a schimbarilor (telecomunicatii, calculatoare, comert electronic etc.), ceea ce poate periclita viabilitatea pe termen lung a firmei in favoarea cresterii profiturilor imediate. Capacitatea de inovare si de dezvoltare a firmei in perioada previzionata va fi in mod cert afectata de un control excesiv si neselectiv al costurilor in directii cum ar fi dezvoltarea resurselor umane, cercetare sau marketing.

= indicator de rentabilitate de tip 2, numit si indicator al managementului activelor, exprimand viteza de rotatie a activelor totale in cifra de afaceri (vanzarile generate de fiecare leu active totale) si aratand astfel eficienta utilizarii activelor. Indicatorul este specific fiecarei industrii si sector economic, existand sectoare "capital intensive", care necesita un volum mare de active pentru a putea functiona si a genera vanzari (minerit, metalurgie, cai ferate, transport aerian etc.) si, totodata, si sectoare care necesita un volum redus de active pentru a functiona si a genera vanzari (comert, servicii, productia de software, consultanta etc.). Daca industriile de primul tip au in general rate mai scazute de rotatie a activelor, celelalte inregistreaza valori mai mari. O companie dintr-o industrie capital-intensiva poate beneficia de efectul economiilor de scara obtinand marje ridicate, dar o parte semnificativa din numerarul generat va trebui dirijat spre investitii noi de capital si pentru mentinerea celor existente, pentru a putea sustine vanzarile viitoare.

Analiza poate fi extinsa prin studiul rotatiei diverselor elemente de activ, in special a stocurilor. Intensificarea rotatiei stocurilor implica mai putine active necesare pentru realizarea unui leu vanzari. Un management performant al stocurilor poate sustine cresterea Rf a firmei, fiind astfel unul din determinantii valorii acesteia.

= este un indicator de risc de tip 1 al structurii financiare al firmei ce exprima gradul de indatorare al acesteia (denumit si levier financiar sau parghie financiara). Cresterea acestui indicator mareste rentabilitatea financiara in conditiile cresterii gradului de indatorare. Capitalul imprumutat poate sustine extinderea activitatii firmei prin lansarea de produse noi sau penetrarea unor piete noi, implementarea unor programe investitionale, inclusiv achizitii ale altor afaceri pentru o integrare orizontala sau verticala.

Pe de alta parte, costul capitalului imprumutat afecteaza insa profitul net al firmei, scazand astfel rata marjei nete. Totodata, in cazul unei proportii mai mari a datoriilor in capital, exista in general intre investitori perceptia unui risc mai ridicat decat in cazul intreprinderilor neindatorate sau cu leviere scazute.

Analiza comparativa a evolutiei si a levierului financiar permite evaluatorului sa inteleaga contributia modificarii structurii financiare la variatia rentabilitatii financiare.

Descoperim astfel ca determinanti ai valorii firmei rata marjei profitului net, rotatia activelor si levierul financiar. Premisele maximizarii valorii unei afaceri se intrunesc in conditiile in care fiecare din acesti trei indicatori au valori ridicate, la extremele superioare ale sectorului economic al firmei. Daca urmarim o analiza si mai aprofundata a rentabilitatii financiare, descompunerea se poate extinde rezultand urmatoarea relatie:

, unde:

= indicator de rentabilitate de tip 1 ce arata impactul impozitelor asupra profitului;

= indicator de rentabilitate de tip 1 ce arata impactul cheltuielilor financiare si fiscale asupra profitului;

= indicator de rentabilitate de tip 1 ce exprima rentabilitatea activitatii de exploatare, masurand eficienta acesteia si aratand sanatatea "operationala" a firmei.

3. Rata rentabilitatii costurilor ;

4. Rentabilitatea capitalului social = ;

5. Rata rentabilitatii brute a capitalurilor de exploatare = ;

Capitalul de exploatare este compus din Capitaluri proprii si Datorii de exploatare (datorii exigibile pe termen scurt). Arata rentabilitatea bruta a capitalurilor de exploatare.

este un indicator de rentabilitate de tip 2 care exprima marja teoretica de care dispune intreprinderea pentru a se indatora.

7. Politica de autofinantare poate fi apreciata prin analiza evolutiei urmatorilor trei indicatori de rentabilitate de tip 2:

7.1. Rata de autofinantare a imobilizarilor corporale . Aceasta rata masoara partea finantarii proprii in investitiile corporale ale perioadei.

7.2. Rata de autofinantare a investitiilor corporale si financiare . Masoara gradul de acoperire si investitiile directe (corporale) si indirecte (participatii) din finantarea proprie.

7.3. Rata de autofinantare a nevoilor globale de finantare . Nevoia de finantare globala este data de totalitatea investitiilor in imobilizari corporale si financiare si nevoile legate de activitatea de exploatare (variatia CLN) si de activitatile de finantare (rambursarea datoriilor). Autofinantarea este o marime absoluta de rentabilitate sau de miscare care consta in ansamblul resurselor interne obtinute din activitatea desfasurata care raman la dispozitia intreprinderii, dupa remunerarea aporturilor de capital externe, obtinandu-se dupa scaderea dividendelor distribuite din Capacitatea de autofinantare(CAF). Cum legislatia Romaniei permite achitarea unei cote de participare la profit catre salariatii intreprinderii din profitul net, este just ca si aceasta marime sa se deduca din CAF pentru a determina AF. O politica de amortizare accelerata(permisa prin Noul Cod Fiscal pentru anumite imobilizari corporale) reduce profitul net, dar amelioreaza autofinantarea prin decalarea impozitului pe profit.

AF = CAF - Dividende distribuite - Participarea salariatilor la profit

Indicatorii de activitate (de rotatie sau de gestiune) masoara viteza de transformare a activelor in lichiditati si viteza de reinnoire a datoriilor, reprezentand semnale importante privind activitatea intreprinderii evaluate. Indicatorii de gestiune sunt de doua tipuri principale: 1)viteza de rotatie (sau numarul de rotatii) al unui element de activ/pasiv ;2) durata in zile a rotatiei unui element de activ/pasiv. Cei din primul tip, sunt calculati ca raport intre fluxul de rotatie al perioadei (marime absoluta de rentabilitate care poate fi cifra de afaceri, veniturile totale, veniturile financiare, veniturile din exploatare etc.) si elementul de activ/pasiv a carui numar sau viteza de rotatie se calculeaza. Ei fac astfel parte din categoria indicatorilor de rentabilitate de tipul 2.

Viteza de rotatie = Numarul de rotatii =

Numarul de rotatii este deci un numar de ori, care masoara viteza de rotatie a elementului de activ sau de pasiv. Se mai numeste si Rotatia elementului de activ/pasiv (rotatia stocurilor, creantelor, furnizorilor etc.).

Fluxul de rotatie al perioadei pentru rotatia stocurilor, poate fi costul de productie al perioadei, pentru stocurile de produse finite si de productie in curs sau respectiv costul cu materiile prime, materialele consumabilele al perioadei, pentru stocurile de materii prime, materiale etc.

Pentru creante, fluxul de rotatie al perioadei este Cifra de afaceri.

Pentru furnizori, fluxul de rotatie al perioadei este dat de volumul cheltuielilor cu serviciile si achizitiile de la terti.

Pentru simplificarea si standardizarea calculelor si pentru a facilita comparatia cu indicatorii sectoriali si, respectiv, ai altor intreprinderi comparabile, multi evaluatori calculeaza rotatiile in functie de cifra de afaceri. Acest flux reprezinta o informatie mai accesibila decat fluxurile de rotatie mentionate mai sus.

Totodata, se poate lucra cu marimile medii ale elementelor de activ/pasiv sau cu marimile de la sfarsitul perioadei considerate. Pentru coerenta, indicatorii se vor construi identic pentru toate firmele comparate.

Indicatorii de gestiune de tipul al doilea se calculeaza prin raportarea elementului de activ/pasiv la fluxul de rotatie al perioadei si raportul se inmulteste cu numarul de zile al perioadei. Din acest punct de vedere ar putea fi incadrati in categoria indicatorilor de risc de tipul 2. Practic insa cum Durata unei rotatii (in zile) a unui element de activ/pasiv este o alta metoda de exprimare a vitezei de rotatie si pentru a respecta principiul unitatii de ratiune vom prezenta acesti indicatori impreuna.

Durata unei rotatii = Nr. zile al perioadei sau

Durata unei rotatii =

Pentru o luna se lucreaza cu 30 de zile, pentru trei luni cu 90 de zile, pentru un an cu 360 sau 365 etc. Nu exista insa o standardizare unanim acceptata in privinta numarului de zile dintr-un an care sa fie prins in calcule. Unii analisti si scoli financiare adopta o perioada de 360 de zile in timp ce altii opteaza pentru 365 de zile.

Pe baza principiilor prezentate mai sus se poate calcula viteza de rotatie si durata rotatiei exprimata in zile pentru orice element de activ/pasiv, raportat la orice tip de flux de rotatie al perioadei analizate.

Este necesara si in cazul diagnosticului financiar-contabil ca alaturi de examinarea mediului intern, sa se aprecieze si influentele mediului exterior intreprinderii si, impreuna cu constatarile facute in timpul efectuarii acestui diagnostic, sa se stabileasca concluziile adecvate sub forma punctelor forte,a celor slabe,oportunitatilor si riscurilor, asa cum sunt prezentate schematic in tabelul care urmeaza:

Faza de diagnostic(indiferent despre care diagnostic este vorba) este cruciala pentru o intreprindere, deoarece ajuta la rezolvarea unor cerinte necesare in evaluare:

a)    definirea problemelor;

b)   identificarea principalelor cauze;

c)    identificarea altor relatii semnificative;

d)   identificarea campului spatial si relational al problemei;

e)    analiza aspectelor prospective ale problemei;

f)    analiza potentialului tehnic, uman si financiar al intreprinderii;

g)   coerenta principalelor elemente identificate cu elementele proiectului intreprinderii.

Amploarea analizei-diagnosticului depinde si de factori cum ar fi :

a)  natura cererii;

b) contextul interventiei.

Punctele-cheie ale unei analize-diagnostic (indiferent de tipul de diagnostic) sunt urmatoarele:

centrare pe elemente esentiale (consultantul nu se pierde in amanunte);

gasirea si analiza disfunctionalitatilor;

analiza punctelor tari si slabe ale intreprinderii;

analiza tendintelor de evolutie in care se inscrie problema examinata;

analiza si clarificarea lanturilor de cauzalitate, a relatiilor cauza-efect;

anticiparea evolutiilor susceptibile de a aparea in sistem, consecintele si schimbarile avute in vedere.

Rolul diagnosticului ,indiferent de domeniul la care se refera,este multiplu si vizeaza cu prioritate sa ajute managerii intreprinderii sa se distanteze in raport cu datele aprioric cunoscute si sa treaca la o faza de elaborare de solutii inovatoare, care sa imbunatateasca situatia intreprinderii.

Dupa faza de diagnostic trebuie retinute solutiile usor de implementat. La sfarsitul fazei se elaboreaza un raport de diagnostic care prezinta principalele elemente cantitative si calitative identificate.

In cadrul diagnosticului financiar-contabil mai poate fi continuata analiza pentru a determina:

1. riscul de afacere (cu ajutorul pragului de rentabilitate al vanzarilor; efectul de levier de exploatare sau operational);

2. riscul financiar (cu ajutorul efectului de levier financiar);

riscul de faliment (global) al firmei (cu ajutorul levierului global si al metodelor bazate pe scoruri).

Aspecte interesante legate de analiza riscului de faliment (global) al firmei dezvaluie metodele bazate pe scoruri. Acestea metode folosesc combinatii liniare de diversi indicatori, cu un nivel important de semnificatie pentru precizarea incapacitatii de plata a obligatiilor angajate. Indicatorilor li se ataseaza coeficienti diferiti de ponderare, in functie de importanta fiecaruia, estimata prin prelucrari statistice pe esantioane de firme cu probleme financiare si firme - martor, fara dificultati financiare. Observatiile istorice se produc de regula pe intervale lungi de timp, ce pot depasi uneori chiar 15 ani. Obiectul analizei il constituie identificarea combinatiei lineare optime de indicatori care sa asigure diferentierea pe cele doua segmente de firme.

Pe baza distributiei rezultate in urma aplicarii functiei scor la diverse intreprinderi, acestea pot fi clasificate cu o probabilitate acceptabila sub aspectul riscului de faliment in perioada urmatoare. Calculul scorului Z pentru o anumita intreprindere se face cu o functie Z, de forma:

, unde:

= indicatorii selectati in urma observatiilor

= coeficientii de ponderare a indicatorilor

Mentionam ca exista o serie de modele internationale cunoscute si utilizate de functii scor, intre care mentionam modelul Altman, modelul Conan & Holder, modelul Centralei Bilanturilor din Banca Centrala a Frantei etc. Aceste modele vor fi prezentate in partea finala a acestei parti a lucrarii. Totodata exista si specialisti romani care au realizat modele similare cu cele straine enumerate anterior,dar adaptate la specificul economiei romanesti,cum ar fi modelele lui Ion Anghel,Paul Ivoniciu sau Gheorghe Bailesteanu , la care ne vom referi sintetic in continuare.

Modelul Ion Anghel

Un instrument autohton care se poate dovedi mai util in previzionarea falimentului companiilor romanesti decat diverse functii scor straine, este functia scor "A", dezvoltata de dr. ec. Ion Anghel in Teza sa de doctorat privind Analiza discriminanta si previziunea falimentului, sustinuta la Academia de Studii Economice Bucuresti. Construirea modelului s-a fundamentat pe analiza datelor financiare ale perioadei (1994-1998) ale unui esantion de 276 de intreprinderi, distribuite in 12 ramuri din economia romaneasca. Avand in vedere ca volumul activelor din esantion (1998) a fost de peste 23 mii de miliarde lei iar numarul de salariati (1998) era de peste 175 de mii de persoane, putem considera acest esantion ca reprezentativ pentru economia nationala. Analiza capacitatii de predictie apriorice a functiei a evidentiat o rata de succes de 97%, ceea ce confirma rata ridicata a succesului predictiei functiei A.

Daca A < 0 - suntem in situatia iminenta a falimentului firmei;

Daca 0 > A > 2,05 - suntem intr-o situatie de incertitudine, ce poate impune o analiza suplimentara;

Daca A > 2,05 - riscul de faliment este improbabil, starea firmei fiind buna.

Modelul Paul Ivoniciu

Un alt instrument autohton de previzionare a falimentului companiilor romanesti, este functia scor "I", elaborata de economistul Paul Ivoniciu. Construirea modelului s-a fundamentat pe analiza datelor financiare ale perioadei pentru un esantion de peste 50 de intreprinderi, distribuite in diverse ramuri din economia romaneasca.

, unde:

= venituri totale incasate si incasabile;

= active totale corectate, din care s-au dedus cheltuielile inregistrate in avans;

CAF = capacitatea de autofinantare;

Creante = creante corectate in functie de probabilitatea de incasare si cursul valutar (la cele in valuta);

DT = datorii totale corectate in functie de dobanzi si penalitati necontabilizate si in functie de cursul valutar (la cele in valuta);

D = disponibilitati si titluri de plasament, corectate in functie de lichiditate, cotatii bursiere, curs valutar (la cele in valuta);

DTS = datorii pe termen scurt;

= fond de rulment corectat prin adunarea veniturilor inregistrate in avans si deducerea cheltuielilor inregistrate in avans;

Interpretarea rezultatelor se face astfel:

Daca I < 0 - suntem in situatia iminenta a falimentului firmei;

Daca 0 < I < 1,5 - risc ridicat de faliment, cu probabilitate de   faliment intre (64-81)%;

Daca 1,5 < I < 3 - suntem intr-o situatie de incertitudine, ce poate impune o analiza suplimentara, cu probabilitate intre (46-64)%;

Daca 3 < I < 4,5 - risc ridicat de faliment, cu probabilitate de faliment intre (29-46)%;

Daca 4,5 < I < 6 - risc mic de faliment, cu probabilitate de faliment intre (12-29)%;

Daca I > 6 - riscul de faliment este improbabil, starea firmei fiind buna, cu probabilitate de faliment intre (0-12)%.

Modelul Gheorghe Bailesteanu

Un alt instrument autohton de previzionare a falimentului companiilor romanesti, este functia scor "B", elaborata de dr. ec. Gheorghe Bailesteanu.

B = 0.444 + 0,909 G₂ + 0,0526 G₃ + 0,0333 G₄ - 1,414,

, unde:

AC = active curente;

PC = pasive curente;

PN = profit net;

A = amortizare;

RC = ratele de rambursat la credite;

ChF = cheltuieli financiare;

CA = cifra de afaceri;

P = profit,

C = costuri;

Si in cazul acestei metode interpretarea rezultatului se face astfel:

Daca B < 0,5 - suntem in situatia iminenta a falimentului firmei;

Daca 0,5 < B < 1,1 - risc ridicat de faliment, zona limitata;

Daca 1,1 < B < 2 - suntem intr-o situatie de incertitudine, zona intermediara;

Daca B > 2 - riscul de faliment este improbabil, starea firmei fiind buna, zona favorabila.

In opinia profesorului universitar doctor Alexandru Gheorghiu diagnosticul global al firmei se poate realiza utilizand urmatoarele metode:

SWOT (Strenghts, Weaknesses, Opportunities, Threats);

Roland Berger;

A.G. (Alexandru Gheorghiu);

CEMATT;

Histograma;

Scoring (metoda scorurilor).

Modelul SWOT, care semnifica puncte tari, puncte slabe, oportunitati si riscuri, este conceput sub forma prezentata in Tabelul 4.1.

Exemplificarea din tabelul mentionat poate fi dezvoltata punand in evidenta specificul firmei. Din motive de spatiu sunt prezentate numai doua componente: resurse si relatii, dar in mod normal se completeaza si cu celelalte trei componente. De asemenea, se poate introduce un sistem de punctaj (de obicei de la 1 la 5), pentru a putea fixa in final o nota medie. Pentru a aprecia cat mai corect, este util a opera si cu coeficienti de importanta si in consecinta se determina nota medie ca o medie ponderata dupa relatia

in care:

x₁, x₂, x_i - parametrii luati in considerare, cu nota respectiva;

i - coeficientul de importanta pe fiecare parametru (sau numarul de puncte acordat pe fiecare parametru, dupa o anumita scara);

I - nota medie sau punctajul mediu pe firma, care permite caracterizarea medie a situatiei firmei.

Tabelul 4.1

Modelul Roland Berger este prezentat in Tabelul 4.2, pe exemplul unei firme din ramura constructiilor de masini. In acest model, utilizat de firma de consultanta R.B., componentele sunt: produse, concurenta, distributie, productie, financiar si management. Pe fiecare dintre aceste componente s-au stabilit "criterii" prin care se fac detalieri pentru a surprinde aspectele esentiale. In continuare se fac caracterizari sub forma de intrebari care permit aprecieri printr-un sistem de punctaj cu note de la 1 (cea mai slaba) la 5 (cea mai buna).

Tabelul 4.2

Dupa aprecieri urmeaza masurile principale considerate necesare pentru remediere. Aceste masuri servesc ca fundamentare in planurile pe termen scurt si in strategia financiara a firmei (pe termen mediu si lung).

In final se stabileste o nota medie avand in vedere ca au fost notate 28 de criterii, deci:

Nota medie este sub 3, ceea ce reflecta un echilibru fragil. Firma este caracterizata ca neviabila economic fara cooperare internationala si se recomanda divizarea acesteia pentru a-i creste eficienta.

Modelul Alexandru Gheorghiu (A.G.), care este prezentat in Tabelul 4.3, are urmatoarea divizare a componentelor cu coeficienti de importanta:

financiar  0,18

piata si concurenta 0,14

cercetare-dezvoltare  0,14

produse  0,14

management  0,14

productie  0,10

comercial  0,10

personal  0,06

Total  1,00

Tabelul 4.3

Componente

Grad de impor­tanta

Criterii

Caracterizare

Apreciere

Masuri necesare

FINANCIAR

Cifra de afaceri

Se situeaza la nivelul anului 1989

Profit

Situat la nivel mondial pentru tipul de activitate (6%)

Se recomanda mentinerea costurilor in parametri acceptabili

Capital propriu

S-a consolidat ponderea capitalului propriu in activul total si autonomia financiara a ajuns la 100%

Utilizarea creditelor in conditii de eficienta

Lichiditate

Situatie favorabila atat la lichiditatea generala, cat si la cea imediata

Datorii totale

Firma este indatorati in proportie de 14%

Necesar de fond de rulment

Fondul de rulment are o pondere relativ scazuta - 35%

Masuri pentru capitalizare

Patrimoniu net

cresterea substantiala a patrimoniului net reducerea ponderii fondului propriu in totalul surselor

Capitalizare Cresterea rezervelor si a altor finantari

Prag de rentabilitate

Productia pe sem. I depaseste punctul critic cu 47%

PIATA Sl CONCURENTA

Piata interna Piata externa

Stabila - 70% din vanzari in dezvoltare -30% din vanzari

Dezv. act. de marketing pentru extinderea pe noi segmente de piata

Tendinte ale pietei

Cresterea pe termen mediu

Valorificarea in interesul firmei a tendintelor actuale printr-o politica activa de marketing

Ca si in alte modele, componenta financiara are coeficientul de importanta cel mai ridicat. Cele opt componente sunt divizate in continuare pe criterii care sa puna in evidenta cele mai importante aspecte ale componentei respective.

Sistemul de notare este diferit fata de alte modele, in sensul ca se dau noua note, pe langa cele cinci note (de la 1 la 5) dandu-se si note care marcheaza jumatatea intervalului (1,5; 2,5; 3,5 s.a.m.d.). Un asemenea sistem de notare deriva din obiectivul fundamental al firmei, adica masurarea competitivitatii pe plan national (nota maxima 4), dar si international (nota maxima 5).

Pentru o tara ca Romania, comertul international si competitivitatea pe piata externa sunt indispensabile asigurarii eficientei economice si progresului national.

In cazul firmei analizate s-au dat note de 4,5 atunci cand aceasta a avut rezultate competitive la scara internationala, respectiv 30% din vanzari s-au efectuat pe piete externe vestice.

Nota medie generala (3,96) a rezultat din calculul unei medii ponderate astfel:

.

Raportarea s-a facut la numarul total de criterii notate (51). Concluzia generala la care s-a ajuns, avand in vedere sistemul de notare, este ca agentul economic este viabil in conditii de competitie interna si internationala. Aceasta se datoreaza intr-o masura importanta compartimentului de cercetare-dezvoltare, care, prin capacitatea sa inovativa, a determinat o restructurare radicala a gamei de produse, in acord cu cerintele pietei interne si externe.

Modelul CEMATT (Centrul de Management si Transfer Tehnologic). Modelul este publicat in cartea "Analiza diagnostic a societatilor comerciale in tranzitie", Editura Tehnica, 1994, aparuta sub coordonarea lui C. Mereuta. Nivelul sintezei globale se prezinta in tabelul 4.4 astfel:

Tabelul 4.4

Elementele componente, numite DAD (directii de analiza-diagnostic), ale diag­nosticului global au fost stabilite in numar de sase si s-au fixat coeficienti de ponderare astfel:

financiar  0,21

marketing  0,17

tehnologic  0,15

calitate  0,17

management  0,15

resurse umane  0,15

Total  1,00

Diagnosticul financiar a fost impartit in zece subdiviziuni astfel:

ponderea capitalului imprumutat in raport cu cifra de afaceri;

evolutia fondului de rulment;

rentabilitatea activitatii;

rentabilitatea financiara;

productivitatea capitalului investit;

evolutia indatorarii nete;

remunerarea factorului munca;

rata autonomiei financiare;

lichiditatea patrimoniala;

viteza de rotatie a stocurilor de productie.

Fiecare dintre elementele DAD se descompune pentru o analiza aprofundata. Sistemul de notare este de 1 la 5 si se stabilesc note medii pe fiecare componenta. Media generala de apreciere a firmei si de clasificare rezulta dintr-o medie ponderata cu coeficienti de importanta a tuturor mediilor obtinute pe fiecare dintre cele sase componente DAD.

5. Modelul sub forma de histograma. In Tabelul 4.5 vom prezenta o histograma partiala, adica numai cu referire la potentialul financiar, dar in acelasi mod se poate prezenta pentru toate componentele.

Tabelul 4.5

Coloanele de la S₁ la S₄ reflecta o gradare a evaluarii starilor pe patru trepte. In coloanele in care s-au inscris anumiti coeficienti, acestia au fost stabiliti fie fata de o stare normala, fie fata de un coeficient prestabilit. De exemplu, la lichiditatea generala, coeficientul normal este intre 1,8 si 2; un coeficient de 0,45 semnifica lichiditate mica. La viteza de rotatie a stocurilor, 0,50 reprezinta jumatate din viteza normala, care pentru firma data putea fi, de exemplu, de 10 rotatii (s-au realizat numai 5 rotatii).

Coeficientul mediu a fost stabilit ca o medie ponderata tinand cont de gradul de importanta (K_i). Coeficientul mediu obtinut, de 0,53, indica o situatie de echilibru dificil in care se afla firma (intre S₂ si S₃).

6. Metoda scorurilor (scoring) a fost si este utilizata in special de catre investitori si creditori ai firmelor,pentru a stabili riscul la care se expun. Functia-scor se bazeaza pe o combinare liniara a unui grup de indicatori semnificativi, fiecare avand un coeficient de pondere stabilit pe baza statistica.

Aplicarea metodei presupune observarea pe o perioada mare (de exemplu 15 ani) a unui ansamblu de firme format din doua grupe distincte: una cu dificultati financiare si alta cu o activitate normala. Pentru fiecare dintre cele doua grupe se determina cea mai buna combinatie liniara de rate, care sa permita diferentierea grupelor.

Distributia diferitelor scoruri permite clasificarea intreprinderilor din punctul de vedere al sanatatii financiare. Scorul Z atribuit fiecarei firme se determina cu ajutorul functiei

Z = a₁x₁ + a₂x₂ + a₃x₃ + + a_nx_n, in care:

x - ratele implicate in analiza;

a - coeficientii de ponderare.

In teoria si practica economica internationala au fost elaborate o serie de modele. Dintre cele mai cunoscute sunt: modelul Altman, modelul Conan si Holder, modelul Centralei Bilanturilor a Bancii Frantei etc.

a) Functia Z, stabilita de Altman are urmatoarea formula:

Z = 3,3x₁ + 1,0x₂ + 0,6x₃ + 1,4x₄ + 1,2x₅, in care:

x₁ - rezultatul curent inaintea impozitarii/activ total;

x₂  - cifra de afaceri/activ total;

x₃ - capitalizare bursiera/imprumuturi;

x₄ - profitul reinvestit/activ total;

x₅ - activ circulant/activ total.

b) Modelul Conan si Holder pentru intreprinderile industriale se exprima prin functia Z = 0,24x₁ + 0,22x₂ + 0,16x₃ - 87x₄ - 10x₅, in care:

x₁ - rezultatul brut al exploatarii/datorii;

x₂- capital permanent/activ total;

x₃ - valori realizabile si disponibile/activ total;

x₄ - cheltuieli financiare/cifra de afaceri;

x₅ - cheltuieli cu personalul/cifra de afaceri.

Riscul de faliment depinde de valoarea scorului. Se disting trei zone:

zona nefavorabila - pentru Z < 4;

zona de incertitudine - pentru Z < 9;

zona favorabila - pentru Z > 9.

Pe aceasta baza s-a stabilit probabilitatea falimentului in functie de valoarea scorului:

Scor Z  Probabilitatea falimentului

Negativ > 80%

- 1,5 75 - 80% Zona cu risc mare de faliment

70 - 75%

- 8,5 50 - 70% Zona de incertitudine

9,5 35%

10 30% Zona cu risc redus (favorabila)

13 15%

16

c) Functia scor stabilita de Centrala Bilanturilor a Bancii Frantei cuprinde o baterie de opt note cu coeficienti de ponderare, astfel:

Z = - l,255x₁ - 2,003x₂ - 0,824x₃ + 5,22lx₄ - 0,689x₅- l,164x₆ + + 0,706x₇ + l,408x₈,

in care indicatorii (ratele) si coeficientii de ponderare stabiliti pe baza statistica sunt prezentati in tabelul 4.6 de mai jos:

In functie de valoarea lui Z se disting trei zone:

o zona nefavorabila: Z < - 0,25;

o zona de incertitudine: - 0,25 < Z < 0,125;

o zona favorabila: Z > 0,125.

Metoda scorurilor completeaza metodele clasice ale analizei riscului de faliment, fiind o metoda preponderent predictiva. Intrucat reprezinta metode determinate in alte economii, cu alte caracteristici si nivel de dezvoltare, predictiile pe baza functiilor scor mentionate mai sus trebuie privite cu prudenta si completate cu analiza indicatorilor de solvabilitate pe termen scurt si lung, cu studiul pragului de rentabilitate si a efectelor de levier operational, financiar si global.

In incheiere facem observatia ca in tara noastra, in perioada actuala, nu sunt intrunite conditiile pentru aplicarea metodei scorurilor cu coeficienti de ponderare fixati in alte tari, care exprima situatia specifica tarilor respective. Credem ca este mai indicat sa se utilizeze modelele romanesti la care am facut referire mai inainte in lucrare,pentru ca tin mai bine seama de caracteristicile economiei si firmelor autohtone.