Definirea conceptului de audit intern

Definirea conceptului de audit intern

Functia de audit intern a cunoscut transformari succesive pana la stabilizarea definirii

conceptului. Aceste abordari progresive au scos in evidenta o serie de elemente, care trebuie retinute pentru conturarea cadrului in care se inscrie auditul intern.

Din analiza evolutiei functiei auditului intern, pana in prezent, putem aprecia urmatoarele elemente de implicare in viata entitatii auditate, si anume:

- consiliere acordata managerului;

- ajutorul acordat salariatilor, fara a-i judeca;

- independenta si obiectivitate totala a auditorilor.

a) Consiliere acordata managerului

Auditul intern reprezinta o functie de asistenta a managerului, pentru a-i permite sa-si

administreze mai bine activitatile. Componenta de asistenta, de consiliere atasata auditului intern il distinge categoric de orice actiune de control sau inspectie si este unanim recunoscuta ca avand tendinte de evolutie in continuare.

Auditul intern este aproape de fiecare responsabil, precum agentul fiscal care consiliaza si rezolva problemele legate de impozite si taxe. Responsabilul, managerul este consiliat de auditorul intern pentru a gasi solutii de rezolvare a problemelor sale, intr-o cu totul alta maniera, in sensul ca prin dispozitiile luate sa asigure un control mai bun al activitatilor, programelor si actiunilor sale.

Profesionalismul auditorului intern este arta si maniera de a emite o judecata de valoare asupra instrumentelor si tehnicilor folosite, cum ar fi: reguli, proceduri, instructiuni, sisteme informatice, tipuri de organizare s.a., care reprezinta ansamblul activitatilor de control utilizate de managerul institutiei sau responsabilul unui loc de munca, recunoscut de specialisti drept control intern.

Rolul auditorului intern este acela de a asista managerul pentru abordarile practice succesive deja elaborate si prin analiza ansamblului sa contribuie la imbunatatirea sistemului de control intern si a muncii cu mai multa securitate si eficacitate.

In consecinta, se accepta unanim ca auditorul intern consiliaza, asista, recomanda, dar nu decide, obligatia lui fiind de a reprezenta un mijloc care sa contribuie la imbunatatirea controlului pe care fiecare manager il are asupra activitatilor sale si a celor in coordonare, in vederea atingerii obiectivelor controlului intern. Pentru realizarea acestor atributii auditorul intern dispune de o serie de atuuri fata de management, si anume:

- standarde profesionale internationale;

- buna practica recunoscuta in domeniu, care ii da autoritate;

- tehnici si instrumente, care-i garanteaza eficacitatea;

- independenta de spirit, care ii asigura autonomia sa conceapa ipoteze si sa formuleze recomandari;

- cercetarea si gandirea lui este detasata de constrangerile si obligatiile unei activitati permanente de gestionare zilnica a unui serviciu;

b) Ajutorul acordat salariatilor fara a-i judeca

Intr-o entitate in care auditul intern face parte din cultura organizatiei acesta este acceptat cu interes, dar intr-o entitate care se confrunta cu riscuri potentiale importante, cu absenta conformitatii cu reglementarile de baza, cu o eficacitate scazuta si o fragilitate externa a acesteia, datorita deturnarilor de fonduri, disparitiei activelor sau frauda, este evident ca managerul respectiv va fi judecat, apreciat, considerat in functie de constatarile auditorului intern.

Intr-un caz standard, misiunea de audit intern poate sa evidentieze ineficacitate, redundanta in sistem sau posibilitati de imbunatatire a activitatilor/actiunilor, dar exista mai multe motive pentru care managementul nu trebuie sa fie pus direct in discutie:

. Obiectivele auditului intern au in vedere un control asupra activitatilor, care sa conduca la imbunatatirea performantei existente si nu la judecarea acestuia, asa cum specialistul in fiscalitate ajuta la o mai buna aplicare a regimului fiscal. Chiar daca responsabilul este judecat in urma rapoartelor sale de audit, acesta nu este obiectivul auditului intern.

. Realizarile auditului intern nu trebuie puse in discutie de cel auditat, iar daca totusi acest lucru este facut sa se efectueze intr-o maniera pozitiva. Spre exemplu, este cazul unei insuficiente, nereguli importante descoperita de auditorul intern, care imediat o aduce la cunostinta managerului si pe care acesta o va solutiona fara intarziere. In acest caz, disfunctia semnalata prin raportul de audit intern a dus la o actiune corectiva, care a avut ca rezultat si aprecierea auditorului ca un responsabil dinamic si eficace.

. Responsabilitatile auditorului intern trebuie sa aiba in vedere ca adesea analiza cauzelor unei nereguli scoate la iveala existenta unor puncte slabe care isi au originea in insuficiente asupra carora responsabilul nu are un bun control. Cu aceasta ocazie, se observa ca solutiile trebuie sa vina pe cale ierarhica sau chiar de la nivelul organizatiei, daca sunt probleme de dimensiune culturala, de formare profesionala, de buget, de organizare, de natura informatica s.a.

c) Independenta totala a auditorilor interni

Functia de audit intern nu trebuie sa suporte influente si presiuni care ar putea fi contrare obiectivelor fixate. Standardele profesionale de audit intern definesc principiul independentei sub doua aspecte:

- independenta compartimentului in cadrul organizatiei, de aceea el trebuie sa functioneze subordonat celui mai inalt nivel ierarhic;

- independenta auditorului intern, prin practicarea obiectivitatii, adica auditorii interni trebuie sa fie independenti de activitatile pe care le auditeaza.

Independenta si obiectivitatea sunt abateri de la functia de audit intern, care dauneaza

eficacitatii si rigorii muncii de audit. Spre exemplu: Trebuie sa avem in vedere ca nu putem fi medic si pacient in acelasi timp, fara sa stabilim un diagnostic cel putin subiectiv.

Respectarea standardului privind independenta presupune unele reguli:

. auditul intern nu trebuie sa aiba in subordine vreun serviciu operational;

. auditorul intern sa poata avea acces in orice moment la persoanele de la toate nivelele ierarhice, la bunuri, la informatii, la sistemele electronice de calcul;

. recomandarile pe care le formuleaza sa nu constituie in nici un caz masuri obligatorii pentru management.

Realizand ca idealul absolut nu va fi atins nici in audit, de aceea vorbim despre riscul de audit, un risc rezidual dupa trecerea auditorului intern. Obiectivitatea ramane scopul care trebuie atins, fiecare avand datoria sa faca tot posibilul pentru a se apropia cat mai mult de acest deziderat.

Independenta si obiectivitatea este deseori controversata, mai ales de catre auditorii interni care nu inteleg aceasta independenta atunci cand se afla intr-o structura ierarhica.

In realitate, independenta auditorului intern este supusa unei duble limitari:

. auditorul intern, ca orice responsabil din organizatie, trebuie sa se conformeze strategiei si politicii directiei generale;

. auditorul intern trebuie sa fie independent in exercitarea functiei sale, dar respectand standardele de audit intern. Aceasta este o limitare deontologica, dar neinsotita de sanctiune, si de aceea auditorul intern trebuie sa-si impuna in mod constient respectarea standardelor profesionale.

In anul 1999, I.I.A. din S.U.A. a emis o noua definitie a auditului intern, in urma unui studiu efectuat cu 800 studenti, coordonat de auditorii din universitatile australiene, astfel :

Auditul intern este o activitate independenta si obiectiva, care da unei organizatii o asigurare in ceea ce priveste gradul de control detinut asupra operatiunilor, o indruma pentru a-i imbunatati operatiunile, si contribuie la adaugarea unui plus de valoare.

Auditul intern ajuta aceasta organizatie sa isi atinga obiectivele, evaluand, printr-o abordare sistematica si metodica, procesele sale de management al riscurilor, de control si de conducere a intreprinderii, si facand propuneri pentru a le consolida eficacitatea.

Auditul reprezinta procesul desfasurat de persoane fizice sau juridice legal abilitate, numite auditori, prin care se analizeaza si evalueaza, in mod profesional, informatii legate de o anumita entitate, utilizand tehnici si procedee specifice, in scopul obtinerii de dovezi, numite probe de audit, pe baza carora auditorii emit intr-un document, numit raport de audit, o opinie responsabila si independenta, prin apelarea la criterii de evaluare care rezulta din reglementarile legale sau din buna practica recunoscuta unanim in domeniul in care isi desfasoara activitatea entitatea auditata.

Definitia impune cateva precizari si anume:

a) procesul de audit, numit si misiune de audit, se deruleaza pe baza unor standarde nationale sau internationale;

b) auditorii sunt persoane care dobandesc aceasta calitate in conditiile strict reglementate de legislatia in vigoare;

c) entitatea auditata poate fi: o unitate patrimoniala (societate comerciala, regie autonoma etc.), guvernul in ansamblu, ministere sau, dupa caz, departamente ministeriale, programe, actiuni, tranzactii, operatiuni;

d) analiza informatiilor in misiunea de audit se face pe baza unor procedee si tehnici unanim recunoscute in domeniu, care furnizeaza auditorului probe de audit, pe baza carora el isi fundamenteaza opinia;

e) evaluarea si interpretarea rezultatelor obtinute se efectueaza in conditiile existentei si luarii in consideratie a unor criterii de evaluare care au la baza referinte contabile identificate (norme contabile nationale sau internationale sau referinte contabile recunoscute unanim in domeniu) sau principii sanatoase de management, respectiv buna practica manageriala recunoscuta de specialistii in domeniu.