Evaluarea si calculatia in contabilitate

EVALUAREA SI CALCULATIA IN CONTABILITATE

Notiunea si principiile evaluarii patrimoniului

in contabilitate

Contabilitatea masoara si inregistreaza in unitati monetare, elementele patrimoniale si operatiile care modifica masa patrimoniului. Unitatea monetara se identifica cu banii, in functia lor de masura a valorii. Banul este unitatea de masura a valorii economice, asa cum metrul este unitatea de distanta sau hectarul unitatea stabila pentru suprafata. Pe aceasta cale se omogenizeaza masa patrimoniului si se creeaza posibilitatea centralizarii si sintetizarii datelor contabile.

In mod concret, functia banului, ca unitate de masura a valorii se realizeaza prin semnul monetar propriu fiecarei tari, in Romania un asemenea semn fiind leul.

In baza elementelor prezentate mai sus, evaluarea in contabilitate consta in cuantificarea si exprimarea in unitati monetare a marimii elementelor patrimoniale (active si pasive, cheltuieli si venituri) si a operatiilor economice si financiare ca modificari intervenite in masa patrimoniului.

Prin mijlocirea unitatii monetare, se masoara in expresie baneasca, valoarea elementelor componente ale patrimoniului. In acest scop se pondereaza cantitatea de evaluat masurata in unitati fizice sau de munca cu pretul sau costul unitar. Pretul, in cazul iesirilor si costul in situatia intrarilor prin achizitie sau din productie proprie.

Doua criterii stau la baza evaluarii patrimoniului, unitatea si timpul.

Primul criteriu, unitatea, considera ca valoarea trebuie sa reprezinte costul sau sacrificiul consimtit la un moment dat pentru a aduce bunul respectiv in patrimoniu sau pretul ce se poate realiza daca bunul existent s-ar vinde pe piata. Cel de al doilea criteriu, timpul, vizeaza momentul plasarii evaluarii in trecut, in prezent sau viitor.

Pornind de la cele doua criterii, pentru a evalua la timpul prezent un activ provenit din trecut, exemplu un strung ca mijloc fix, exista o gama de posibilitati cum sunt:

a) costul istoric echivalent costului de achizitie, deci o valoare contabila la timpul trecut cand s-a procurat strungul;

b) costul curent, ca valoare contabila actuala de intrare estimata la timpul prezent pentru strungul provenit din trecut;

c) valoarea de realizare, ca valoare actuala de iesire ce s-ar obtine prin vanzarea strungului provenit din trecut;

d) valoarea actualizata, ca valoare la timpul viitor ce s-ar obtine prin insumarea fluxurilor de venituri nete asteptate intre timpul prezent si timpul viitor cand iese din patrimoniu. Exemplu: valoarea contabila bazata pe costul istoric la 31. XII. 1999 este de 5,000,000 lei, rata de actualizare egala cu rata dobanzii sau rata medie a profitului este de 20%, perioada intre timpul prezent si sfarsitul vietii mijlocului fix este de 2 ani.

Valoarea actualizata = 5,000,000 lei (1 + 0,2)² = 7 200 000 lei

Similar activelor se procedeaza si in cazul datelor ca pasive care provin din trecut si trebuie evaluate la timpul prezent.

Nici o baza de evaluare nu are o aplicabilitate generala si nu este satisfacatoare in mod absolut. Pornind de la aceasta situatie, baza cea mai des adoptata este costul istoric. Acesta reprezinta valoarea contabila de intrare sau de origine a elementelor patrimoniale. Exemplu: la 20 martie 1998 s-a achizitionat un stoc de marfa la costul de 100 000 lei.

Costul istoric este o valoare reala la momentul intrarii activelor si constituirii datoriilor. Ulterior, ea isi pierde aceasta calitate datorita variatiei preturilor si modificarii puterii de cumparare a monedei.

Optiunea pentru costul istoric se explica prin faptul ca este singurul cost consemnat in documentele justificative, si deci poate fi verificat, avand o determinare obiectiva si fiind validat in cazul tranzactiilor de piata derulate.

Intrucat costul istoric este un cost real al timpului trecut, la timpul prezent, cand isi pierde din aceasta calitate, cu ocazia evaluarii activelor si datoriilor se procedeaza la o serie de corective. Exemplu: stocurile sunt trecute in bilant la valoarea cea mai mica dintre valoarea de intrare bazata pe costul istoric si valoarea actuala bazata pe pretul pietei.

Pornind de la limitele bazelor de evaluare, a fost nevoie sa fie adoptate trei principii pentru cuantificarea sau masurarea patrimoniului in contabilitate: stabilirea unitatii monetare, costul istoric si prudenta.

1) Principiul stabilitatii unitatii monetare. Unitatea monetara nu este o unitate de masura constanta, ea reprezinta insasi o valoare a carei marime se modifica prin variatia preturilor si a puterii de cumparare a monedei. Pentru a depasi acest inconvenient, in economiile stabile se procedeaza ca si cum unitatea monetara este stabila.

Conventia de mai sus este reconsiderata in conditiile inflatiei persistente si cand se procedeaza la contabilizarea variatiilor de pret si organizarea unei contabilitati de inflatie.

2) Principiul costului istoric. Toate activele si datoriile sunt evaluate si inregistrate in contabilitate de la intrare si pana la iesire la costul istoric. Acest cost se modifica numai prin reevaluarea, cand noua valoare substituie vechea valoare.

3) Principiul prudentei consta in evaluarea cu precautie sau rezonabila a elementelor patrimoniale, astfel incat sa se previna supraevaluarea activelor si veniturilor, respectiv, subevaluarea pasivelor si cheltuielilor. O asemenea cerinta apare in toate cazurile cand apar incertitudini sau estimari care planeaza in evaluarea elementelor patrimoniale. Exemplu: deprecierea stocurilor, alegerea metodelor de amortizare, variatia cursului de schimb valutar privind datoriile si creantele in devize, reclamatiile de calitate si defecte cu privire la produsele in garantie, clienti indoielnici aflati in litigiu etc.

Cateva exemple concrete privind aplicarea principiului prudentei sunt semnificative: contabilizarea miscarilor valorii activelor prin depreciere si necontabilizarea cresterii valorii lor; contabilizarea datoriilor probabile si necontabilizarea activelor probabile; contabilizarea pierderilor probabile si necontabilizarea beneficiilor probabile; stabilirea rezultatului (profitului - pierderii) in functie de productia vanduta si nu in functie de cea produsa etc. Toate aceste modalitati diminueaza rezultatul contribuind implicit la conservarea capitalului propriu.

Formele de evaluare in contabilitate

Evaluarea in contabilitate se diferentiaza in raport de momentul efectuarii, natura elementelor patrimoniale si a operatiilor care modifica masa patrimoniului. Astfel, in raport de momentul cand se efectueaza, evaluarea este la intrarea si iesirea elementelor patrimoniale, la inventarierea si reprezentarea elementelor patrimoniale in cadrul bilantului contabil.

In ceea ce priveste natura elementelor patrimoniale, se pot diferentia urmatoarele forme de evaluare: evaluarea imobilizarilor corporale si necorporale; evaluarea stocurilor; evaluarea titlurilor de valoare; creantelor si datoriilor in lei sau valuta, creantelor si datoriilor in devize, lingourilor si monedelor de aur si argint; cheltuielilor si veniturilor. Natura operatiilor care modifica masa patrimoniului impune distinctii in cazurile: intrari prin achizitie, prin productie proprie, prin aport in natura, cu titlu gratuit, respectiv iesiri prin vanzare, consum si cu titlu gratuit.

A) Evaluarea la intrare sau la prima inregistrare in contabilitate se bazeaza pe costul istoric care, in raport cu natura elementelor patrimoniale si a operatiilor economice si financiare capata urmatoarele semnificatii concrete:

a) costul de achizitie pentru bunurile materiale (imobilizari corporale si stocuri) procurate cu titlu oneros (de plata) format din:

pretul de cumparare;

+ cheltuielile de transport - aprovizionare (costul mijloacelor de transport, incarcare descarcare etc.)

+ taxe nerecuperabile (exemplu, primele de asigurare, taxele vamale etc.);

+ alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea in stare de utilitate a bunului respectiv (exemplu, conectarea la reteaua electrica);

- reducerile comerciale primite de la furnizori (exemplu, reduceri pentru defecte de calitate, pentru permanetizarea relatiilor cu clientii etc.).

= COSTUL DE ACHIZITIE

Exemplu: o intreprindere a cumparat din import materii prime in conditiile, valoare externa FOB, adica la sursa de vanzare, 10 000 USD x 32 000 lei, transport extern 1 000 USD x 32 000 lei, taxa vamala 10 %, comisionul vamal 1 %, transport intern 10,000,000 lei.

Valoarea FOB 320, 000, 000 lei

10 000 USD x 32 000 lei

+ Transport extern 32,000,000 lei

1 000 USD x 32 000 lei

= VALOAREA FRANCO FRONTIERA ROMANA 352,000,000 lei

+ Taxa vamala 35,200,000 lei

352,000,000 lei x 10 %

+ Comisionul vamal 3,520,000 lei

352,000,000 lei x 1 %

= COST DE ACHIZITIE VAMA 390,720,000 lei

+ Transportul intern 10,000,000 lei

= COST DE ACHIZITIE INTREPRINDERE 400,720,000 lei

+ Taxa pe valoarea adaugata (TVA) 76,136,800 lei

400,720,000 lei x 19 %

= COST DE ACHIZITIE x TVA 476,856,800 LEI

b) costul de productie pentru imobilizarile si stocurile realizate prin constructie sau productie proprie (cladiri construite cu forte proprii, produse fabricate etc.) alcatuit din:

Costul de achizitie al materiilor prime si materialelor directe consumate;

+ Alte cheltuieli directe de productie (exemplu salarii directe acordate muncitorilor de

baza);

+ Cota cheltuielilor indirecte de productie (cheltuieli privind regia de fabricatie cum

sunt amortizarea utilajelor, reparatia utilajelor, combustibilul consumat pentru scopuri

tehnologice etc.) determinate rational ca fiind legate de fabricatia bunului (exemplu,

cheltuieli inregistrate 1,000,000 lei, iar gradul de folosire a utilajului este de 90 %, in

costul de productie se include 900,000 lei);

= COSTUL DE PRODUCTIE

c) valoarea de utilitate pentru aportul in natura (exemplu mijloace fixe) la capitalul social sau obtinute cu titlu gratuit, este o valoare actuala stabilita in functie de pretul pietei, utilitatea bunului pentru intreprindere, starea (gradul de uzura) si amplasarea sa (tara sau strainatate, vilan sau intravilan etc.);

d) pretul de achizitie pentru titlurile de valoare (actiuni, obligatiuni si alte titluri de valoare cumparate); cheltuielile accesorii sunt considerate cheltuieli de exploatare;

e) valoarea nominala egala cu sumele de primit in schimbul creantelor, de platit in schimbul datoriilor sau sumelor asteptate a fi platite in cazul datoriilor din impozite si taxe;

f) valoarea in lei la cursul de schimb din momentul consemnarii creantelor si datoriilor in devize, respectiv derularii operatiilor de incasari / plati privind lichiditatile in valuta;

g) pretul pietei din ziua cand se deruleaza operatiile privind lingourile si monedele de aur sau argint;

h) valoarea corespondenta in cazul cheltuielilor si veniturilor, stabilita prin asociere cu activele si pasivele transformate in cheltuieli / venituri. Astfel, cheltuielile sunt evaluate, dupa caz, ca o crestere a pasivului (in cazul cheltuielilor sub forma de datorii) sau o diminuare a activului (in cazul cheltuielilor sub forma platilor si consumurilor stocate). Veniturile sunt evaluate, dupa caz, in acelasi timp cu o crestere de activ (deci, cu valoarea creantei asupra clientului sau lichiditatii incasate in cazul vanzarilor si costul de productie in cazul veniturilor din productia proprie de imobilizari si stocuri).

B) Evaluarea la iesire sau la a doua inregistrare. Se efectueaza in principiu, la valoarea contabila de intrare. Daca bunuri similare de natura stocurilor sau titlurilor de valoare au valori contabile diferite si nu exista posibilitatea identificarii valorii contabile de intrare, evaluarea se face la costul mediu ponderat de intrare (CMP), pretul primului lot intrat (FIFO), in ordinea cronologica a epuizarii loturilor, pretul ultimului lot intrat (LIFO) in ordinea invers cronologica a epuizarii loturilor. Exemplu: situatia sortimentului din marfa "X" se prezinta astfel:

- Stocuri la 1. I.N. 100 kg. x 100 lei;

- Intrari 15. I.N. 1,000 kg. x 110 lei;

20. I.N. 800 kg. x 120 lei;

- Iesiri 17. I.N. 700 kg. x ? lei;

25. I.N. 900 kg. x ? lei.

Evaluare CMP calculat la sfarsitul lunii

CMP = 100 kg. x 100 lei + 1000 kg. x 110 lei + 800 kg. x 120 lei   = 113,68 lei

100 kg. + 1000 kg. + 800 kg.

Valoarea la iesire = (700 kg. + 900 kg.) x 113,68 = 181,888 lei

Evaluare FIFO

100 kg. x 100 lei = 10.000 lei

Prima iesire 600 kg. x 110 lei = 66.000 lei

700 kg. - 76.000 lei

400 kg. (ramase din 1.000 kg) x 110 lei = 44.000 lei

A doua iesire 500 kg. x 120 lei = 60.000 lei

900 kg. 104.000 lei

Evaluare LIFO

Prima iesire 700 kg. x 110 lei = 77.000 lei

800 kg. x 120 lei = 96.000 lei

A doua iesire 100 kg. * x 110 lei = 11.000 lei

107.000 lei

*(din restul de 300 kg. din prima intrare)

C) Evaluarea la inventariere. Se efectueaza cu ocazia inventarierii patrimoniului la inchiderea exercitiului financiar. Constituite obiect al inventarierii patrimoniului la inchiderea exercitiului financiar. Constituie obiect al inventarierii si evaluarii numai activele si datoriile.

Evaluarea se bazeaza in principiu pe valoarea actuala la 31. XII.N, fiind denumita

valoare de inventar.

Valoarea de inventar ca expresie a valorii actuale este estimata in functie de pretul pietei, utilitatea bunului pentru unitatea patrimoniala, situatia in care se afla bunurile materiale (gradul de uzura), creantele / datoriile (certe sau incerte la incasare / plata) si amplasarea bunurilor (tara sau strainatate, vilan sau intravilan etc.)

D) Evaluarea la bilant. Se bazeaza pe valoarea neta bilantiera rezulta in urma inventarierii. In acest scop, in cazul activelor, se compara valoarea contabila de intrare cu valoarea de inventar si se retine cea mai mica valoare. Procedand astfel, in toate cazurile in care valoarea de inventar este mai mica decat valoarea contabila de intrare, diferenta corespunzatoare este tratata ca o depreciere a activelor si se inregistreaza ca o cheltuiala care diminueaza rezultatul intreprinderii.

In ceea ce priveste datoriile sunt evaluate la valoarea contabila de intrare, bazata pe valoarea nominala. In ceea ce priveste capitalurile proprii se evalueaza la valoarea contabila de intrare, cu precizarea ca in cadrul lor, rezultatul exercitiului, ca structura de capitaluri proprii, (profit sau pierdere) preia prin intermediul cheltuielilor orice diferenta intre valoarea contabila de intrare si valoarea neta bilantiera.

Reevaluarea in contabilitate

Pentru a asigura o informatie reala si corecta privind situatia patrimoniului se procedeaza la reevaluarea activelor si pasivelor. O asemenea operatie asa cum prevede Legea contabilitatii nr. 82/1991 se poate efectua numai prin hotarare de guvern si numai in situatia in care s-a acumulat o modificare semnificativa in evolutia preturilor.

Reevaluarea consta in modificarea si substituirea valorilor contabile de intrare ale elementelor patrimoniale cu noua valoare actuala sau curenta.

Noua valoare stabilita in urma evaluarii poate fi egala cu valoarea contabila veche bazata pe costul istoric, inmultita cu indicele variatiei preturilor sau valoarea contabila de intrare bazata pe costul istoric fiind inlocuita prin costul curent (valoarea actuala adoptata in momentul reevaluarii).

De regula constituie obiect al reevaluarii, elementele patrimoniale de activ sub forma imobilizarilor corporale si cele financiare.

Plusvaloarea (cresterea de valoare) rezulta din reevaluare este reflectata in mod direct in cadrul capitalurilor proprii, marind nivelul acestora, iar minusvaloarea (micsorare de valoare) este tratata ca o cheltuiala exceptionala, micsorand in mod corespunzator rezultatul.

Capitalul economic in contabilitate.

Notiune si principii

Calculul economic in contabilitate are ca obiect determinarea costurilor care cad in sarcina valorilor obtinute de catre o intreprindere. De aceea, el se identifica prin calculatia costurilor.

Costurile desemneaza in expresie baneasca raporturile globale si analitice dintre consumurile de resurse si rezultatul obtinut sub forma de produse si servicii.

Termenul global desemneaza raportul dintre venitul total al intreprinderii si costul total, iar cel analitic vizeaza delimitarea si localizarea costurilor pe feluri de produse si servicii ca purtatori de valoare (costuri), pe fiecare activitate consumatoare de resurse si producatoare de rezultate si pe locurile de activitate care ocazioneaza cheltuieli si participa la realizarea de produse si servicii (sectii, ateliere).

Daca se are in vedere legatura cu procedeele de productie (productia de masa, productia de serie, productia individuala etc.) calculatia analitica se dezvolta dupa caz pe fiecare produs, pe faze de productie, pe comenzi de fabricatie, pe repere ca parti componente ale produsului si pe operatii tehnologice.

Pentru intreprinderea de comert, calculatia costurilor pe produs se reduce, de regula, la determinarea costurilor de achizitie privind stocurile cumparate, adica insumarea cheltuielilor privind pretul de cumparare, transportul si aprovizionarea, taxele nedeductibile etc.

Calculatia costurilor reprezinta un ansamblu de operatii matematice corelate intre ele prin care se evalueaza, masoara si ventileaza cheltuielile in scopul determinarii marimii costurilor pe feluri de produse si servicii. De asemenea, prin comparatie cu pretul de vanzare se determina rezultatul - profitul sau pierderea - pe fiecare produs si serviciu.

Determinarea costurilor si rezultatelor analitice se bazeaza pe urmatoarele principii si reguli: principiul determinarii pe feluri de costuri, principiul delimitarii in timp si principiul delimitarii pe locuri de costuri.

1) Principiul delimitarii pe feluri de costuri consta in separarea costurilor in raport de diferite criterii, dupa cum urmeaza:

a) dupa natura resurselor utilizate:

- costul materialelor consumate;

- costul serviciilor primite de la terti;

- costul manoperei;

- amortizarea;

- impozite si taxe.

b) dupa legatura cu purtatorul de costuri:

- costuri directe;

- costuri indirecte.

Costurile directe se identifica nemijlocit fara ambiguitati, pe feluri de produse si servicii, exemplu: consumurile de materii prime, materiale consumabile directe, salariile cuvenite muncitorilor direct productivi pentru munca prestata in productie si alte cheltuieli directe exemplu consumul de energie pentru scopuri tehnologice.

Costurile indirecte au un caracter comun mai multor produse si se delimiteaza pe produse si servicii prin calcul intermediar, in baza unor chei de repartizare sau imputare. Exemplu, cheltuielile indirecte de productie privind intretinerea si functionarea utilajelor, administrarea si conducerea sectiilor de productie, cheltuielile generale de administratie ocazionate de administrarea si conducerea generala a intreprinderii si cheltuielile de desfacere in cea mai mare parte.

c) in functie de variatia costurilor la o variatie a volumului fizic al productiei sau activitatii:

- costuri variabile;

- costuri fixe.

Costurile variabile sunt in general proportionale cu un anumit nivel de productie sau activitate, exemplu, materiile prime si salariile pentru munca directa in productie. In ceea ce

priveste costurile fixe sunt cheltuieli relativ constante fata de variatia nivelului de productie sau de activitate. Exemplu, cheltuielile cu administratia si conducerea sectiilor de productie sau cheltuielile generale de administratie.

2) Principiul delimitarii in timp a costurilor presupune ca, fiecarei perioade de calculatie (luna, trimestru, an) sa i se atribuie acea parte din costuri care se coreleaza prin efect cu productia obtinuta.

In baza acestui principiu, costurile se impart in costurile perioadei curente (angajate sau ocazionate in cursul perioadei), costuri initiale preluate prin transfer din perioada precedenta (exemplu, costurile inregistrate in avans in perioada "N + 1" privind plata anticipata a chiriilor preluate in perioada "N") si costurile transferate ca sold final pentru perioada urmatoare (exemplu, costurile inregistrate in avans privind plata anticipata a chiriei in perioada "N" pentru perioada "N + 1").

Acelasi principiu impune separarea costurilor intre productia vanduta si productia stocata (stocuri de produse nevandute, stocuri de productie in curs de executie).

3) Principiul delimitarii pe locuri de costuri determina delimitarea costurilor pe locurile de activitate (sectii de productie, ateliere, laboratoare, uzine etc.) care le-au angajat. Procedand astfel se raspunde la problematica unde au fost ocazionate costurile pentru a controla eficienta consumurilor, a stabili raspunderi si a ajuta prin intermediul locurilor de costuri comune (indirecte) calculatia pe fiecare produs si serviciu. Exemplu, cheltuielile indirecte de productie se inregistreaza mai intai pe sectii de productie, iar in cadrul fiecarei sectii sunt repartizate pe felurile de produse fabricate.

Formule privind costurile folosite in calculatie

In calculatia costurilor, in raport de necesitatile informationale si decizionale se folosesc mai multe formule privind costurile. Astfel , in raport de modul de decontare si imputare asupra rezultatului exercitiului, costurile se diferentiaza in costul produsului si costul perioadei.

Costul produsului cuprinde toate cheltuielile asociate cu bunurile produse destinate desfacerii. Pe aceasta cale, cheltuielile sunt decontate asupra rezultatului, proportional prin costul vanzarilor. Costurile aferente productiei stocate si productiei de imobilizari sunt recunoscute ca active bilantiere.

Costul perioadei delimiteaza cheltuielile constatate care, de regula nu au legatura directa cu productia de produse si servicii destinate vanzarii. In consecinta, cheltuielile constatate in cursul perioadei sunt decontate (repartizate) asupra rezultatului exercitiului. In aceasta situatie se afla de regula, cheltuielile generale de administratie si cheltuielile de desfacere.

Costul unui produs sau al unei activitati poate fi mai mult sau mai putin complet, variabil sau direct. In mod corespunzator se diferentiaza urmatoarele formule de costuri: cost complet, cost de productie, cost variabil si cost direct.

a) formula costului complet

Costuri directe de productie aferente produsului "J".

+ Cota de costuri indirecte de productie repartizate asupra produsului "J".

+ Cota de costuri generale de administratie repartizate asupra produsului "J".

+ Cota de costuri cu desfacerea repartizate asupra produsului "J".

= Costul complet al produsului "J".

b) formula costului de productie definita astfel:

Costuri directe de productie aferente produsului "J".

+ Cota de costuri indirecte de productie repartizate rational asupra produsului "J".

+ Dobanda la creditele bancare contractate pentru productia cu ciclu lung de fabricatie (daca este cazul).

= Costul complet al produsului "J".

c) formula costului variabil consta in delimitarea la nivelul fiecarui produs sau serviciu numai a costurilor variabile. Costurile fixe sunt tratate in categoria costurilor perioadei;

d) formula costului direct se caracterizeaza prin delimitarea si includerea in costul produsului numai a costurilor directe. In ceea ce priveste costurile indirecte sunt incluse in costul perioadei.

Exemplificativ, calculatia costurilor bazata pe schema impartirii costurilor in costuri directe si indirecte si formula costului complet se prezinta astfel:

Se presupune ca intreprinderea are o singura sectie de productie in cadrul careia se fabrica doua produse "X" si "Y". Intreprinderea nu a efectuat cheltuieli de desfacere si nu exista productie neterminata la inceputul si sfarsitul perioadei.

Tabloul privind colectarea si ventilarea cheltuielilor pe cele doua produse si locuri de activitate se prezinta astfel:

Tabloul

DESTINATIA CHELTUIELILOR FELUL CHELTUIELILOR	COSTURI DIRECTE			COSTURI INDIRECTE
	X	Y	TOTAL	CHELTUIELI INDIRECTE DE PRODUCTIE	CHELTUIELI GENERALE DE ADMINISTRATIE
1	2	3	4	5	6
1. Materii prime si materiale consumabile 2. Salarii 3. Amortizari				400 600 1 000	300 200 500
I. TOTAL COSTURI PRIMARE				2 000	1 000
4. Costuri indirecte de productie repartizate			2 000
II. TOTAL COST DE PRODUCTIE
5. Cheltuieli generale de administratie repartizate	600	400	1 000
III. TOTAL COST COMPLET
6. Cantitatea de productie fabricata (bucati)			x
IV. COSTUL UNITAR PE PRODUS (Rd. III. Impartit la rd. 6.)	4,10	4,80	x
7. Cantitatea de productie vanduta		800	x
8. Pretul de vanzare	6,00	6,20	x
V. VENITURI (REALIZARI) DIN VANZAREA PRODUCTIEI (rd. 7 x rd. 8)

Tabloul (continuare)

Pentru determinarea costului complet al fiecarui produs alaturi de costurile directe, evidentiate nemijlocit pe produs, a fost necesara delimitarea ca pozitii distincte a cheltuielilor indirecte in vederea repartizarii lor pe fiecare produs.

Pentru repartizare s-au efectuat urmatoarele calcule:

a) repartizarea cheltuielilor indirecte de productie, proportional cu salariile directe:

calcularea coeficientului de repartizare (KCIP);

Total cheltuieli indirecte de productie = 2000 = 0,4

KCIP = Total salarii directe 5000

determinarea costurilor indirecte de productie repartizate pe fiecare produs:

Produs "X" = 0,4 x 4 000 lei (salarii directe) = 1 600 lei.

Produs "Y" = 0,4 x 1 000 lei (salarii directe) = 400 lei

TOTAL 2 000 lei

b) repartizarea cheltuielilor generale de administratie, proportional cu total costuri directe de productie:

determinarea coeficientului de repartizare (KCGA)

Total cheltuieli generale de administratie = 1 000 = 0,1

KCGA Total costuri directe de productie

determinarea costurilor generale repartizate pe fiecare produs.

Produs "X" = 0,1 x 6 000 lei = 600 lei

Produs "Y" = 0,1 x 4 000 lei = 400 lei

TOTAL 1 000 lei

Calculatia preturilor si tarifelor

Pretul reprezinta numarul de unitati monetare necesare pentru a vinde / obtine o marfa sau un serviciu la un moment dat, intr-un anumit loc si functie de o calitate specifica a produsului.

In cazul serviciilor prestate, pretul este particularizat sub denumirea de tarif.

In functie de destinatiile produselor si serviciilor se disting urmatoarele categorii de preturi:

1) pretul producatorului vanzator este un pret de producator calculat pe baza costurilor sale de productie si a unei rate a profitului considerata normala sau necesara, dupa caz. Pretul stabilit este un pret propus cumparatorilor spre a fi acceptat. O asemenea situatie se explica prin faptul ca in economia de piata, pretul este rezultatul raportului liber dintre oferta si cererea pietei privind produsul delimitat ca obiect al calculatiei.

Pentru evaluarea pretului unitar al producatorului se pot folosi doua formule, dupa cum urmeaza:

a) Formula ratei profitului:

Costuri directe materiale.

+ Costuri directe cu manopera (personalul).

+ Alte costuri directe specifice.

+ Costuri directe de desfacere.

+ Costuri indirecte de fabricatie repartizate.

+ Costuri indirecte de administratie generala repartizate.

+ Costuri indirecte de desfacere repartizate.

= COSTUL COMPLET COMERCIAL

+ Costul complet x rata profitului.

100

= PRETUL DE VANZARE AL PRODUCATORULUI

+ TVA pret de vanzare x % TVA

= PRETUL DE VANZARE CU TAXA

b) Formula marjei brute sau contributiei de acoperire bruta:

Costuri directe materiale.

+ Costuri directe cu manopera (cu personalul).

+ Alte costuri directe de productie.

+ Costuri indirecte de productie repartizate.

= COSTUL DE PRODUCTIE

+ Marja bruta de productie sau contributia de acoperire bruta.

costul de productie x rata marjei.

calculata pe baza relatiei

PRETUL DE VANZARE AL PRODUCATORULUI.

+ TVA (pret de vanzare x % TVA).

= PRETUL DE VANZARE CU TAXA.

Optiunea pentru o formula sau alta privind costul apartine intreprinderii in functie de politica de preturi practicata. In acest sens este de remarcat faptul ca tot mai mult calculul economic se indreapta spre costurile partiale: costul de productie, costul variabil si costul marginal.

2) pretul de livrare este pretul la care circula marfurile pe canalele de distributie, intre vanzator si cumparator prin urmare, si pretul de vanzare al producatorului devine un pret de livrare. El se stabileste pe baza formulei:

Pretul de vanzare fara TVA.

+ Accizele sau alte impozite pe circulatia marfurilor stabilita procentual sau in cote fixe.

procentual: pretul de vanzare fara TVA x % de impozit;

cote fixe: cota de impozit pe unitatea fizica.

= PRETUL DE LIVRARE CU ACCIZE

+ TVA (pretul de LIVRARE x % TVA).

= PRETUL DE LIVRARE CU TAXA

Exemplu: o intreprindere de import a achizitionat din import materii prime in conditiile: valoarea franco-frontiera romana 10 000 USD x 32 000 lei; taxa vamala 10 %, comisionul vamal 0,5 %, comisionul societatii de import 3 %.

Valoarea externa la pret de cumparare

10 000 USD x 32 000 lei 320,000,000 lei

+ Taxa vamala 10 %

320,000,000 lei x 10 % 32,000,000 lei

+ Comisionul vamal

320,000,000 lei x 0,5 % 1,600,000 lei

= VALOAREA IN VAMA 353,600,000 lei

+ Comisionul societatii de import 3 %

320,000,000 lei x 3 % 9,600,000 lei

= PRETUL DE VANZARE LA INTERN 363,200,000 lei

+ TVA 22 % 79,904,000 lei

= PRETUL DE VANZARE LA INTERN CU TAXA 443,104,000 lei

3) pretul cu ridicata este pretul comerciantului angrosist (de angro) construit pe baza relatiei:

Pretul de achizitie unitar cu TVA pretul de livrare, fara accize.

+ Cheltuieli de transport - aprovizionare pe unitate de produs.

+ Alte cheltuieli accesorii pe unitate de produs pentru a aduce bunul in stare de vanzare.

= COSTUL UNITAR DE ACHIZITIE

+ Adaosul comercial (marja comerciala).

(costul de achizitie x % Adaos comercial).

= PRETUL CU RIDICATA (ANGRO)

+ TVA (pretul cu ridicata x % TVA ).

= PRETUL CU RIDICATA (ANGRO) CU TAXA

4) pretul cu amanuntul (de detaliu) este pretul la care se vand produsele si serviciile catre populatie. Este construit similar pretului cu ridicata (angro) cu deosebirea ca pretul de livrare sa cuprinda si accizele deoarece populatia reprezinta stadiul final al consumului.

REMARCA. Calculatiile de pret prezentate mai sus devin numai simple estimari in cazul unor preturi deja existente pe piata. Acestea sunt cunoscute prin intermediul unor liste de preturi, in cazul preturilor anterioare fixate, in cazul preturilor stabilite de concurenta, in cazul preturilor prescrise de client si in cazuri similare.

In aceste situatii se procedeaza la calcularea marjei sau contributiei acoperitoare pe baza relatiei:

Pretul de piata fixat.

- Costul de productie stabilit la nivel de intreprindere.

= MARJA SAU CONTRIBUTIA ACOPERITOARE CALCULATA

In continuare se compara marja calculata cu marja necesara acoperitoare stabilita de intreprindere pentru a decide in ce masura productia si vanzarea produsului sunt rentabile.

Daca intreprinderea opteaza pentru costul complet se determina profitul calculat care se compara cu profitul necesar stabilit de catre intreprindere. Formula de calcul a profitului este:

Pretul de piata fixat.

- Costul de productie stabilit la nivel de intreprindere .

= PROFITUL CALCULAT

Calculatia obligatiilor fiscale

Obligatiile fiscale se identifica cu impozitele si taxele datorate si decontate cu bugetul de stat. Ele pot reprezenta, dupa caz, impozite directe ( exemplu, impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe dividende etc. ) si impozite indirecte (exemplu, accizele, taxa pe valoarea adaugata, taxa vamala etc.).

Urmatoarele elemente care stau la baza calcularii obligatiilor fiscale sunt:

a) obiectul impunerii este structura fiscala ce sta la baza asezarii impozitului sau taxei, respectiv venitul, profitul, pretul sau tariful. Exemplu: profitul impozabil pentru impozitarea profitului, valoarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate in cazul impozitarii TVA, produsele de tutun in cazul accizelor;

b) baza de calcul, de regula obiectul impunerii reprezinta marimea valorica a obiectului impunerii, exemplu, profitul impozabil se calculeaza ca diferenta intre veniturile realizate exclusiv veniturile deductibile fiscal si cheltuielile deductibile fiscal corespondente veniturilor realizate; in cazul TVA, baza de calcul este egala cu valoarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate exclusiv TVA; in cazul accizelor pentru produsele din tutun din import, baza de impozitare pentru stabilirea componentei procentuale o reprezinta valoarea in vama stabilita potrivit legii, la care se adauga taxele vamale si alte taxe speciale dupa caz;

c) cota de impozitare este marimea impozitului sau taxei care se aplica la baza de calcul pentru a determina suma de plata. Ea poate fi fixa sau procentuala. Exemplu: accizele la produsele din import si din tara se calculeaza prin aplicarea unei cote fixe pe tona de produse, in schimb impozitul pe profit se calculeaza prin aplicarea procentului de 35 % la profitul impozabil;

d) facilitatile (inlesnirile) fiscale acordate la plata sunt reglementate prin textele legale si apar sub forma de reduceri, bonificatii, amanari, esalonari, scutiri. Exemplu: acciza totala datorita bugetului de stat pentru tigarete se reduce cu 20 % in situatia in care agentii

economici producatori utilizeaza in retetele de fabricatie cel putin 50 % tutun din productia interna:

e) sanctiunile sunt consecintele nerespectarii termenului legal de plata a impozitului sau a neplatii obligatiilor fiscale. Sanctiunile sunt date prin majorari de intarziere sau amenzi contraventionale. Exemplu: neplata accizelor la termenele stabilite atrage calcularea majorarilor de intarziere, conform dispozitiilor legale in vigoare de 0,25 % pentru fiecare zi de intarziere.

In continuare se prezinta calculul accizelor privind produsele din tutun .

Potrivit Ordonantei de urgenta privind regimul accizelor si al altor taxe indirecte nr. 82/1997, pentru tigarete, indiferent de provenienta si calitatea acestora, se datoreaza bugetului de stat o acciza specifica, stabilita in ECU pe 1 000 tigarete, la care se adauga o cota procentuala de 20 % aplicata asupra bazei de impozitare, dupa cum urmeaza:

a) Acciza specifica pentru 1 000 tigari = 4 ECU x cursul valutar;

La 13 ianuarie 1998, cursul valutar 1 ECU a fost de 9 161 lei.

4 ECU x 9 161 lei = 36 644 lei

b) Acciza specifica, se aplica cota de 20 % la pretul de livrare, mai putin acciza, respectiv pretul producatorului care nu poate fi mai mic decat suma costurilor ocazionate de obtinerea produsului respectiv. Pentru 1 000 tigari KENT LITHE pretul de livrare fara acciza este de 150 000 lei.

150 000 x 20 % = 30 000 lei.

c) Acciza totala la 1 000 tigari = Componenta specifica + Componenta procentuala = 36 644 + 30 000 lei = 66 644 lei.