Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » afaceri » economie » contabilitate
Evaluarea stocurilor

Evaluarea stocurilor


Evaluarea stocurilor

Potrivit reglementarilor contabile romanesti, evaluarea stocurilor se face la urmatoarele momente: la intrarea in patrimoniu, la iesirea din patrimoniu, la inventariere, la data intocmirii bilantului.

1 Evaluarea stocurilor la intrarea in patrimoniu

Stocurile intrate in patrimoniu sunt evaluate si inregistrate in contabilitate in functie de modul lor de dobandire, astfel:

a)      Stocurile cumparate (materii prime, marfuri, ambalaje etc.) se evalueaza la costul de achizitie, care are urmatoarea structura:

pretul de cumparare fara TVA;



taxe nerecuperabile ( taxe vamale, accize, comisioane, taxe de asigurare etc.)

cheltuieli de transport, manipulare si alte cheltuieli care pot fi atribuite direct achizitiei de stocuri;

TVA inscrisa in factura furnizorului, in cazul in care cumparatorul nu este platitor de TVA;

b)       Stocurile fabricate ( produse finite, semifabricate etc.) se evalueaza la costul de productie, format din:

cheltuieli directe: cu materii prime, cu materiale, cu salariile muncitorilor direct productivi etc;

cota de cheltuieli indirecte: cu amortizarea utilajelor, cu reparatiile, cu salariile personalului de conducere din sectii etc.

c)       Stocurile obtinute cu titlu gratuit se evalueaza la valoarea justa (de utilitate), care reprezinta pretul presupus ca il accepta un client in cadrul unei tranzactii comerciale.

d)       Stocurile aduse ca aport in natura se evalueaza la valoarea de aport, stabilita in urma evaluarii.

Urmatoarele reprezinta exemple de costuri care nu trebuie incluse in costul stocurilor, ci sunt recunoscute drept cheltuieli ale perioadei in care au survenit, astfel:2

pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de productie inregistrate peste limitele normale admise;

cheltuielile de depozitare, cu exceptia cazurilor in care aceste costuri sunt necesare in procesul de productie, anterior trecerii intr-o faza de fabricatie;

regiile (cheltuielile) generale de administratie care nu participa la aducerea stocurilor in forma si locul final;

costurile de desfacere

Evaluarea stocurilor la iesirea din patrimoniu

La data iesirii din entitate sau la darea in consum, bunurile se evalueaza si se scad din gestiune la valoarea lor de intrare.3

Stocurile, la iesirea din patrimoniu prin vanzare, consum, donatie, distrugere etc, se evalueaza prin aplicarea uneia dintre urmatoarele metode:

1. Metoda identificarii specifice (IS) - consta in evaluarea bunurilor la costul istoric (de intrare). Se poate folosi in cazul produselor de folosinta indelungata, care se pot identifica prin serie, data de intrare, cost de achizitie.

2. Metoda costului mediu ponderat (CMP) - presupune calcularea mediei ponderate a costurilor unui anumit element, fie periodic (de exemplu la sfarsitul lunii), fie dupa fiecare receptie.

Cand se calculeaza la sfarsitul lunii, costul mediu ponderat (CMP) se stabileste ca un raport intre valoarea stocului initial (VSi) plus valoarea intrarilor (Vi) si cantitatea existenta in stocul initial (QSi) plus cantitatile intrate (Qi), adica:

CMP = (V Si + Vi ) / (QSi + Qi)

Cand se calculeaza dupa fiecare receptie, costul mediu ponderat (CMP) se stabileste ca un raport intre valoarea stocului precedent (VSp) plus valoarea intrarilor (Vi ) si cantitatea existenta din stocul precedent (QSp) plus cantitatile de intrare (Qi ), adica:

CMP = (V Sp + Vi ) / (QSp + Qi)

Daca se pondereaza cantitatile iesite (QE) cu costul unitar mediu ponderat se obtine valoarea bunurilor iesite (VE) adica:

VE= CMP x QE

3. Metoda "prima intrare - prima iesire" (FIFO) - se bazeaza pe ipoteza ca primele articole iesite din patrimoniu sunt evaluate la costul primelor articole intrate. Aplicarea metodei FIFO are ca efect evaluarea stocurilor finale la cele mai recente preturi, fiind atribuite stocurilor iesite preturile cele mai vechi.

Metoda FIFO poate fi utilizata indiferent de fluxul real al stocurilor, deoarece presupunerea se face in legatura cu fluxul costurilor si nu al bunurilor.

4. Metoda "ultima intrare - prima iesire" (LIFO) - se bazeaza pe ipoteza ca primele articole iesite din patrimoniu sunt evaluate la costul articolelor intrate. In acest fel, stocul final este evaluat la cele mai vechi preturi.

Presupunerea folosita de acesta metoda nu corespunde cu miscarea reala a stocurilor din majoritatea intreprinderilor.

Evaluarea stocurilor la inventariere si la inchiderea exercitiului

La inventarierea patrimoniului, inventariere ce are loc cel putin o data pe an, de regula la sfarsitul exercitiului, stocurile se evalueaza la valoarea actuala, denumita si valoare de inventar. Valoarea actuala se stabileste in functie de utilitatea bunului, starea acestuia si pretul pietei.

Cu acest prilej se stabilesc:

Diferentele cantitative in pus sau in minus dintre situatia faptica stabilita la inventarierea din teren si situatia scriptica din contabilitate;

Diferentele valorice in plus sau in minus dintre valoarea contabila (de intrare ) si valoarea actuala (de inventar);

In bilant, stocurile trebuie sa fie inregistrate la valoarea cea mai mica dintre valoarea contabila si valoarea de inventar. Astfel, daca se constata ca :

1. Valoarea de inventar > Valoarea contabila , in listele de inventariere se va inscrie valoarea contabila;

2. Valoarea de inventar < Valoarea contabila, in listele de inventariere se va inscrie valoarea de inventar. Pentru diferenta dintre valoarea contabila (mai mare) si valoarea de inventar (mai mica) se constituie un provizion pentru deprecierea stocurilor.

Alte metode de evaluare a stocurilor

In functie de specificul activitatii, se mai pot folosi urmatoarele metode de evaluare a stocurilor:

a)   Costul sau pretul standard - ia in considerare nivelurile normale ale consumurilor de materiale si de manopera, de eficienta si de utilizare a capacitatilor de productie. Aceste costuri trebuie actualizate periodic, in functie de conditiile existente la un moment dat.

- Diferentele dintre costul standard si costul efectiv (de achizitie sau de productie) se inregistreaza distinct in contabilitate, incluzandu-se in costuri pe masura consumului productiv sau vanzarii bunurilor respective.

- Diferentele de pret se repartizeaza asupra valorii bunurilor iesite cu ajutorul unui coeficient (K) care se calculeaza astfel:

Coeficient de repartizare

Soldul initial al diferentelor de pret

Diferente de pret cumulate aferente intrarilor in cursul anului

( K )

Sold initial al stocurilor la pret standard

Valoarea cumulata la pret standard a stocurilor intrate

Acest coeficient se pondereaza cu valoarea bunurilor iesite la cost standard, obtinandu-se diferentele de pret aferente bunurilor iesite, care se repartizeaza asupra costurilor.

b)   Pretul cu amanuntul - este folosit in comertul cu amanuntul pentru a determina costul stocurilor de articole numeroase si cu miscare rapida, care au marje de adaos comercial similare si pentru care nu este practic sa se foloseasca alta metoda. Costul stocurilor vandute se calculeaza prin deducerea valorii marjei brute din pretul de vanzare al stocurilor.

Metoda aleasa trebuie aplicata cu consecventa pentru elemente similare de natura stocurilor si a activelor fungibile de la un exercitiu financiar la altul. Daca, in situatii exceptionale, administratorii decid sa schimbe metoda de determinare a costului pentru un anumit element de stocuri sau alte active fungibile, in notele explicative trebuie sa se prezinte urmatoarele informatii:

- motivele schimbarii metodei de determinare a costului, si

- efectele sale asupra rezultatului

O entitate trebuie sa utilizeze aceleasi metode de determinare a costului pentru toate stocurile care au natura si utilizare similare. Pentru stocurile cu natura sau utilizare diferita, folosirea unor metode diferite de calcul al costului poate fi justificata.



ORDIN Nr.3.055 din 29 octombrie 2009 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene Publicat in Monitorul Oficial,nr. 766  bis din 10 noiembrie 2009

Idem

ORDIN Nr.3.055 din 29 octombrie 2009 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene Publicat in Monitorul Oficial,nr. 766 bis din 10 noiembrie 2009





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.