METODE DE EVALUARE - CONTABILITATE

METODE DE EVALUARE - CONTABILITATE

I.  Definitii

In prezenta recomandare, termenii de mai jos au urmatorul sens:

Activul net contabil se determina ca diferenta intre totalul acti­velor si totalul datoriilor (imprumuturi, datorii catre furnizori si creditori si alte datorii).

Actualizarea este metoda prin care se asigura comparabilitatea unor parametri economici si indicatori financiari care se obtin in perioade diferite de timp. Se realizeaza si se exprima prin doua tehnici speciale, dupa cum este luat in calcul factorul timp: tehnici de capitalizare sau de fructificare, cand factorul timp se ia in calcul din directia trecut - prezent - viitor si tehnici de actualizare propriu-zisa, cand factorul timp se ia in calcul din directia viitor - prezent - trecut.

Bilantul contabil este documentul contabil de sinteza prin care se prezinta activul si pasivul unitatii patrimoniale, precum si rezultatele financiare ale perioadei pentru care se intocmeste, potrivit legii.

Bilantul functional este instrumentul de analiza, pe baza pos­turilor din bilantul contabil, a principalelor functii ale intreprinderii: functiile de investitii, de exploatare si de trezorerie -in activ si functia de finantare - in pasiv.

Schematic, bilantul functional se prezinta astfel:

prinderii, actualizate si corectate in functie de exigentele pietei, pe baza constatarilor din diag de eval.

Capitalurile proprii reprezinta capitalul social, alte fonduri proprii, rezerve legale si statutare, provizioane cu caracter de rezerva, profituri nerepartizate.

Capitalurile permanente reprezinta capitalurile proprii plus obligatiile fin pe termen lung.

Cash-flow flux de lichiditati. Fluxul anual de lichiditati nete, folosit in evaluarea unei intreprinderi, se obtine de regula prin metoda indirecta, respectiv prin insumarea profitului net cu amortizarile si provizioanele pentru riscuri si cheltuieli si scaderea variatiei necesarului de fond de rulment si a fondurilor necesare pentru investitiile de mentinere (nu de dezvoltare).

Goodwill - parte din valoarea globala a unei intreprinderi care are ca sursa buna gestionare si exploatarea elementelor intangibile de care dispune acea intreprindere; se obtine prin capitalizarea profitului obtinut de intreprindere peste pragul sau de rentabilitate.

Intreprinderea este o entitate economica ce presupune des­fasurarea unei activitati social-economice, in scopul obtinerii unor avantaje: active economice (sectii, magazine etc.), societati comerciale, regii autonome.

Obligatiile nefinanciare sunt datorii nepurtatoare de dobanzi, de regula nebancare.

Obligatiile financiare sunt datorii purtatoare de dobanzi, de regula bancare.

Valoarea de achizitie (de origine sau istorica) reprezinta totalitatea costurilor necesare pentru achizitionarea si punerea bunului sau a activului in stare de utilizare, de folosire.

Valoarea curenta se obtine corijand valoarea istorica cu inflatia care a avut loc de la data achizitiei si cu coeficientul de invechire (uzura fizica, uzura morala si uzura functionala).

Valoarea de utilizare (de folosinta, de inlocuire) reprezinta totalitatea costurilor necesare pentru dobandirea unui bun susceptibil de a fi folosit in acelasi scop, in aceleasi conditii de utilizare, avand aceeasi durata prezumata de folosinta si posedand aceleasi performante ca si bunul supus reevaluarii.

Valoarea de piata reprezinta suma estimata pentru care o pro­prietate ar putea fi schimbata la data evaluarii, intre un cumparator si un vanzator, hotarati si avizati, care actioneaza in cunostinta de cauza, prudent si fara constrangeri, intr-o tranz echilibrata, dupa un marketing adecvat.

Valoarea reziduala reprezinta suma neta pe care intreprinderea sconteaza sa o obtina in schimbul unui bun, la finele duratei sale de utilizare, dupa deducerea tuturor costurilor de cedare prevazute.

Valoarea recuperabila reprezinta suma pe care intreprinderea sconteaza sa o obtina din folosirea viitoare a unui bun, inclusiv valoarea sa reziduala.

II. Evaluarea patrimoniala; metodologia determinarii activului net corectat

Activul net contabil - ANC - (patrimoniul net, avutia sau bogatia unei intreprinderi) reprezinta excedentul tuturor bunurilor si creantelor intreprinderii (activ) asupra tuturor datoriilor acesteia (pasivul exigibil). Activul net contabil se identifica cu valoarea patrimoniala a intreprinderii, determinata pe baza bilantului contabil; incidentele fiscalitatii si ale politicilor intreprinderii in domeniul amortizarii si metodelor contabile nu recomanda aceasta valoare ca valoare de tranzactie.

Activul reevaluat (ARC sau valoarea matematica a intreprinderii) rezulta din reevaluarea, respectiv corectarea tuturor elementelor patrimoniale de activ - cu deosebire imobilizari, stocuri si elemente monetare in valuta -, tinand seama de:

deprecierea monetara;

modalitatile de amortizare;

evolutia preturilor;

modalitatile de contabilizare a operatiilor si proceselor;

utilitate;

orice alt factor depistat cu ocazia diagnosticului intreprinderii, care poate antrena distorsiuni importante intre bilantul contabil si bilantul economic, intre valorile contabile si valorile de circulatie ale bunurilor.

Nu este uzuala folosirea acestei valori in tranzactii, deoarece nu tine cont de datoriile intreprinderii la data tranzactiei; se foloseste de regula in asocieri cu parti ale intrep, in divizari, fuziuni, partaje etc.

Activul net corectat (ANC) al unei intreprinderi se det parcurgandu-se succesiv trei etape:

separarea tuturor elementelor patrimoniale de activ in elemente necesare exploatarii si elemente in afara exploatarii (necesare intreprinderii);

reevaluarea tuturor elementelor patrimoniale de activ necesare exploatarii;

calculul matematic al activului net corectat.

Separarea elementelor patrimoniale de activ (cu deosebire imobilizari si stocuri) in elemente necesare exploatarii si elemente in afara exploatarii se face in functie de utilitatea fiecarui bun, exprimata si masurata prin gradul de participare la realizarea profiturilor.

Rezultatul acestei operatiuni se poate concretiza:

fie in determinarea unei capacitati beneficiare superioare fata de profiturile inregistrate prin bilanturi, atunci cand pe cale de expertiza si diagnostic se constata o posibila crestere a gradului de utilitate a elementelor patrimoniale de activ,

fie in folosirea in alte scopuri sau cu alte destinatii a bunurilor mobile si imobile, fara utilitate sau cu utilitate redusa, in realizarea obiectului exploatarii societatii respective; pot fi avute in vedere cai de restructurare cum ar fi: formarea de noi societati comerciale, inchirierea, concesionarea, asocierea etc., ori pur si simplu valorificarea, fie si ca materiale.

Aceste bunuri materiale urmeaza a se evalua in valoarea venala, adica suma trezoreriei ce se va degaja la cesiunea lor. Indiferent de modul specific de evaluare, elementele patrimoniale in afara exploatarii se au in vedere, in mod distinct, cu ocazia aplicarii formulelor de evaluare a societatii respective.

Evaluarea tuturor elementelor patrimoniale de activ necesare exploatarii se face tinand seama de factorii enumerati la paragraful 16 si are drept scop ajustarea posturilor din bilantul contabil cu diferentele rezultate, obtinandu-se astfel bilantul economic al intreprinderii, adica un bilant cuprinzand patrimoniul adus la nivelul pietei. Sunt supuse reevaluarii imobilizarile, stocurile, creantele, disponibilitatile banesti si valorile mobiliare de plasament - din activ, obligatiile si provizioanele pentru riscuri si cheltuieli - din pasiv.

Terenurile figureaza de regula in bilantul contabil la valoarea de achizitie sau la o valoare administrativa (stabilita prin dispozitii legale).

Evaluarea terenurilor se face tinand seama de factorii prevazuti la paragraful 16, daca sunt construite sau neconstruite, precum si de numerosi alti parametri: amplasare, cerere si oferta, grad de urbanizare, zona construibila sau nu etc.

Estimarea valorii terenului neconstruit se face de regula printr-o expertiza; in toate cazurile este imp de stabilit: riscurile de expropriere, posibilitatile de construire, serviciile urbanistice, infra­structura etc.

Pentru evaluarea terenurilor construite se pot utiliza si metodele:

practicarea unei abateri forfetare de 15-30% din valoarea proprietatii imobiliare (teren inclus);

comparatia de piata, pretul pe metru patrat de teren.

Cladirile si constructiile speciale se evalueaza diferit, in functie de destinatie si de scopul evaluarii, astfel:

cand evaluarea cladirilor si a constructiilor speciale se face ca bunuri independente, in scopul vanzarii, gajarii sau pentru a fi aduse ca aport la capital, trebuie avute in vedere o serie de principii specifice acestor categorii de bunuri:

a)      trebuie patruns in intimitatea imobilului, urmarind, in principal: calitatea constructiei si a instalatiilor, randamentul, terenul si amenajarile aferente, specificitatea imobilului, uni sau multifunctionalitatea, securitatea imobilului (incendii, inundatii), costurile de punere in folosinta, pozitia geografica fata de factorii de utilitate (transport, comunicatii) sau fata de clientela, regimul juridic fiscal si de proprietate;

b)     estimarea deprecierii acumulate a unei cladiri sau constructii se face tinand seama de urmatoarele trei mari categorii de deprecieri: deprecierea fizica (pierderea valorii proprietatii datorata uzurii, dezintegrarii, folosirii in serviciu si altor factori fizici care reduc viata si functionalitatea proprietatii), invechirea functionala (pierderea valorii cauzata de imposibilitatea proprietatii de a indeplini optim functia pentru care este utilizata, ca urmare a unor factori precum: superproportionalitate, costuri de operare excesive, inadecventa etc.) si invechirea economica (pierderea valorii cauzata de factori externi, cum ar fi: modificari in relatia cerere-oferta, decizii legislative, zonarea si schimbarea de vecinatate etc.);

c)      ca metode de evaluare se pot aplica, de catre expertii evaluatori, metodele patrimoniale (bazate pe valori de inlocuire), metodele bazate pe randament (pornind de la chirii pentru cladirile si constructiile de locuit sau de la profiturile obtinute pentru cladirile si constructiile industriale sau comerciale) si metodele combinate;

- cladirile si constructiile speciale pentru exploatare indus­triala se clasifica in: ateliere, sectii, depozite, birouri adminis­trative etc.

Se considera ca orice constructie de exploatare, in masura in care este efectiv utilizata, are o valoare de folosinta care depinde de felul constructiei si de invechirea acesteia, si care poate fi determinata prin doua metode: prin valoarea de reconstructie (pentru fiecare tip de constructie se obtine un pret pe mp la care se aplica diferiti coeficienti de corectie, dintre care cel mai important este coeficientul de invechire; o varianta mai rapida a acestei metode consta in substituirea valorii de constructie ca noua cu valoarea de inlocuire calculata de catre un cabinet de expertiza, aplicandu-se coeficientii mentionati) si prin valoarea de achizitie (se reactualizeaza valoarea de inregistrare in functie de unii coeficienti care se aplica succesiv: de reevaluare, de adaptare, de invechire etc.).

Imobilizarile corporale - bunuri mobile care fac obiectul unor tranzactii curente - se reevalueaza la aceste preturi, adaptate la conditiile de folosinta. Daca bunurile respective nu pot fi evaluate prin comparatii de piata, se procedeaza la aplicarea succesiva asupra valorilor de inregistrare a unor coeficienti de reevaluare (la stabilirea carora se va tine seama de toti fact prez la parg16) si de invechire.

La evaluarea imobilizarilor corporale - bunuri mobile - se are in vedere ca asupra valorii actioneaza, cu sensuri contradictorii, doi factori: durata de viata ramasa (cu cat este mai mare, cu atat valoarea este mai mare) si uzura morala (care contribuie la diminuarea valorii).

Imobilizarile necorporale inregistrate in bilantul contabil nu se iau in calculul valorii activului net corectat, cu exceptia cheltuielilor de cercetare si dezvoltare care privesc produse noi sau dezvoltari de activitati, care sunt luate in calcul cu valoarea scriptica.in cazul in care elementele intangibile sunt bine gestionate si exploatate, ele influenteaza valoarea intreprinderii, nu patrimonial, ci prin rentabilitatea degajata de aceasta peste pragul pretins de piata, in functie de efortul investitional facut.

Imobilizarile financiare pot consta in credite pe termen mediu si lung acordate si titluri de participare la capitalul social al altor intreprinderi.

Creditele se iau in calculul valorii patrimoniale a intreprinderii cu valoarea scriptica, cele in valuta fiind insa actualizate la raportul de schimb al zilei; creditele trebuie sa fie platite cu dobanda pietei.

Titlurile de participare se evalueaza atunci cand pachetul este minoritar, prin capitalizarea dividendelor procurate de acestea; cand pachetul este majoritar se poate aplica aceeasi metoda sau se procedeaza la evaluarea globala a societatii in care s-a investit si, pe aceasta baza, se determina valoarea unui titlu si respectiv a pachetului.

Actiunile si titlurile care coteaza la bursa se eval prin met rec de organismul de bursa (CNVM).

Stocurile de materii prime, materiale, combustibil, piese de schimb, obiecte de inventar si semifabricate din afara, dupa separarea celor fara miscare sau cu miscare lenta, se evalueaza la preturile zilei sau la media preturilor de aprovizionare din cea mai recenta perioada.

Stocurile de productie neterminata si semifabricate din productie proprie se evalueaza la nivelul costurilor efective, corectate cu gradul de inaintare in realizarea fizica a produsului, determinat de expertiza tehnica.

Stocurile de produse finite se evalueaza la nivelul preturilor de vanzare, mai putin beneficiile si eventualele cheltuieli de desfacere cuprinse in acestea.

Creantele, dupa inlaturarea din calcul a creantelor incerte, intra in calculul valorii patrimoniale a intreprinderii cu valoarea scriptica; cele in valuta se actualizeaza la raportul de schimb al monedei nationale din ziua respectiva.

Disponibilitatile banesti intra in calculul valorii patrimoniale a intreprinderii la nivel scriptic, cele in valuta insa fiind actualizate la raportul de schimb al monedei nationale din ziua respectiva.

Diferentele din reevaluarea activelor fixe influenteaza capitalurile proprii ale intreprinderii, diferentele rezultate din reevaluarea activelor circulante se inregistreaza in capitalurile proprii, in cazul evaluarilor efectuate in scopul realizarii unor tranzactii, sau in venituri, in cazul evaluarilor in alte scopuri.

Obligatiile in valuta se actualizeaza la raportul de schimb al monedei nationale din ziua evaluarii, diferentele fiind regularizate pe seama capitalurilor proprii, in cazul evaluarii in scopul unei tranzactii, sau pe seama rezultatelor financiare, in cazul evaluarilor in alte scopuri.

Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli cu caracter de rezerva se cuprind in activul net, dupa ce s-au dedus eventuale sarcini fiscale aferente.

Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli nefundamentate se regu­larizeaza pe seama rezultatelor fin.

Pe baza ajustarilor prezentate la paragrafele 18-30 se elaboreaza bilantul economic al intreprinderii, care cuprinde patrimoniul cu valori de piata sau foarte apropiat de acestea.

Activul net corectat poate fi calculat prin doua metode: substrac-tiva si aditiva.

Metoda substractiva consta in deducerea din totalul activului reevaluat corectat (valoarea matematica) a tuturor datoriilor actualizate.

Metoda aditiva consta in corectarea capitalurilor proprii din bilantul contabil cu influentele din reevaluarea elementelor patrimoniale de activ.

Activul net corectat reprezinta valoarea patrimoniala propriu-zisa sau val intrinseca a intrep.

Evaluarile patrimoniale au unele limite care impun prudenta in folosirea acestora:

au un caracter static si nu tin seama de strategiile intreprinderii;

valorile patrimoniale sunt incomplete, intrucat elem intangibile (necorp) nu sunt luate in calcul;

pentru ca o valoare patrimoniala sa fie semnificativa, trebuie indeplinite cumulativ patru conditii:

posibilitatea efect reev bunurilor din activul intrep pe baza de comparatii de piata;

prima de risc a intreprinderii sa fie cat mai redusa;

un nivel satisfacator de investitii;

posibilitatea determinarii cu certitudine a pragului de ren­tabilitate al intreprinderii.

III. Evaluarea prin rentabilitate; metodologia deti capacitatii beneficiare a unei intrep

Pentru evaluarea prin rentabilitate a unei intreprinderi, de regula, intra in logica lucrarilor trei elemente de calcul: rata de capitalizare, de fructificare sau de actualizare; profitul, respectiv acel profit care exprima capacitatea beneficiara a intreprinderii si care, de regula, difera de profitul din bilanturile contabile; perioada de referinta.

Rata de capitalizare sau de actualizare este formata, de regula, din rata de baza (neutra) la care se adauga prima de risc a intreprinderii de evaluat.

Rata neutra corespunde unor plasamente fara riscuri si cel mai adesea marimea ei se stabileste la nivelul dobanzii practicate la impru­muturile de stat.

Prima de risc este cu atat mai mare cu cat exploatarea prezinta riscuri; riscurile interne se stabilesc cu ocazia diagnosticului de evaluare, iar riscurile externe prin documentare si investigatii exterioare ale evaluatorilor, inclusiv in legatura cu rentabilitatea ramurii din care face parte intreprinderea.

Capacitatea beneficiara reprezinta aptitudinea unei intreprinderi de a degaja un beneficiu in viitorul apropiat, in conditii de gestiune normale, identice cu cele din perioadele trecute, daca nu au loc in viata intreprinderii schimbari semnificative; ea constituie rezultatul economic rezonabil la care un eventual cumparator ar putea sa se astepte, resp randamentul fin al totalit capitalurilor care finanteaza exploatarea.

Capacitatea beneficiara se exprima, de regula, cifric, prin profitul net, dividende si cash-flows.

Capacitatea beneficiara se determina parcurgandu-se succesiv trei etape: studiul rezultatelor trecute (de regula, pe minimum trei ani); examenul previziunilor (de regula, pe minimum trei ani); mixajul constatarilor din primele doua etape si calculul matematic al capacitatii beneficiare.

Studiul rezultatelor trecute are drept scop determinarea acelui profit din bilantul contabil, real, cert, stabil, ce poate fi considerat ca fiind reproductibil in viitor.

Se porneste de la profitul din bilantul contabil, caruia i se aduc doua categorii de corectii:

corectii pe orizontala, intre exercitii, datorate unor influente asupra profiturilor din bilant, cum ar fi: incidentele fiscalitatii, incidentele metodologiei contabile, distorsiunile voluntare ale rezultatului financiar;

corectii pe verticala, respectiv corectarea tuturor marjelor, de la cifra de af si pana la profitul net.

Lista corectiilor ce se aduc profiturilor din bil ct este nelim, cele mai frecvente referindu-se la:

amortismente: se inlatura orice exces de amortizare si se adauga orice insuficienta de amortizare, referinta constituind-o fie legea fiscala, fie standardele profesionale emise de expertii tehnici;

salarii si asimilate salariilor: insuficientele sau exagerarile trebuie adaugate sau eliminate, referinta constituind-o standardele si studiile efectuate de experti in munca si protectia sociala;

stocuri: se verifica daca sistemul de evaluare a fost constant pe intreaga perioada, realitatea si jocul stocurilor de la inceput si sf de perioada, anomaliile tb reintegrate sau deduse din rez cont;

profituri si pierderi exceptionale: se retin numai acele profituri care provin din operatiuni obisnuite, care se reproduc in mod sistematic in viitor;

provizioane: se analizeaza fiecare natura si se readuc in rezultatele financiare provizioanele nefundamentate;

sinergii: efectele sinergice presupun complementaritate de activitati ale caror rezultate sunt superioare celor reiesite din insumarea algebrica a rezultatelor individuale. Printr-un diagnostic bine executat, se pot descoperi toate complemen- taritatile din activitatea intreprinderii si se pot ajusta rezultatele financiare;

obligatii: se studiaza finantarea intreprinderii prin efectul de levier, aducandu-se, daca este cazul, ajustari profitului din bilantul contabil.

Examenul previziunilor consta in verificarea credibilitatii previziunilor efectuate, sub aspectele: coerentei dintre ipotezele de evaluare si constatarile din diagnosticul pe perioadele trecute; coerentei cifrice intre profiturile previzionale si profiturile corectate din perioadele trecute.

Capacitatea beneficiara se poate calcula in una din urmatoarele variante:

ca medie a profiturilor an corectate din perioadele trecute si a profiturilor anuale previzionale;

ca medie a profiturilor anuale corectate din perioadele trecute;

ca medie a profiturilor anuale previzionale;

ca medie a profiturilor anuale din unele perioade trecute si viitoare.

Perioada de referinta corespunde perioadei de prognoza a intreprinderii, respectiv perioada la sfarsitul careia proprietarul ar trebui sa-si modifice atitudinea fata de afacerea sa, adica sa provoace asemenea schimbari in viata intreprinderii incat sa-i permita sa-si reia ciclul vietii. Astfel de schimbari constau in masuri de restructurare cum ar fi: divizarea, asocierea, formarea de noi societati comerciale, injectii de capital pentru modernizarea echipamentelor si a tehnologiilor, pentru reinnoirea produselor etc. Din punctul de vedere al investitorului, perioada de prognoza corespunde cu termenul de recuperare a investitiei sale.

IV. Evaluarea intreprinderii prin metode combinate

Evaluarile combinate presupun, ca si cele prin rentabilitate, abordarea financiara, intrucat se bazeaza, pe fluxurile antrenate de activitatea intreprinderii intr-o perioada trecuta sau viitoare.

Metodele de evaluare combinata pot fi grupate, in functie de tehnicile aplicate, in:

tehnici bazate pe ponderarea intre o valoare patrimoniala si una prin rentabilitate;

tehnici bazate pe asocierea la val patrim a intrep a unuia sau mai multor elemente intangibile.

V. Gama de metode

1. Abordarea patrimoniala in evaluarea intreprinderii
2. Abordarea performantelor financiare in evaluarea intreprinderii
3. Abordari bazate atat pe patrimoniu cat si pe performante

1. Abordarea patrimoniala in evaluarea intreprinderii
1. Valoarea contabila (Anc)

Anc = Active totale - Datorii totale

sau

Anc = Capitaluri proprii + Rezultat net (dupa distribuire

Limitata

2. Valoarea reala sau matematica. Urmare a diferentelor ce pot sa apara intre bilantul contabil si cel economic ca rezultat al uzantelor contabili si fiscale (care conduc la indepartarea de realitatea economica).

Factori: eroziunea monetara; raportul de schimb al monedei nationale; evolutia preturilor; sistemul de amortizare etc

Se elimina non-valorile

Se ajusteaza provizioanele

Reevaluarea titlurilor de participare, creantele si obligatiile in devize;

Corectarea activului in functie de utilitate.

Se obtine ANCorectat sau AN reevaluat.

Corectiile in activ se pot face in trei variante:

in functie de valoarea probabila de negociere;

in functie de valoarea de utilizare, de folosinta sau intrinseca;

in functie de valoarea lor de lichidare.

Valoarea matematica/reala respectiv ANC se poate obtine prin metoda substractiva sau prin metoda aditiva (Capitaluri proprii + influente din reevaluarea activelor).

Se poate folosi numai in cazul continuitatii activitatii.

3. Valoare activului net reevaluat (Anr) se obtine pornind de la valorile corectate la inflatie la care se tine cont de eroziunea monetara.

Corectia la inflatie se poate face tinand cont de indicii de variatie a preturilor pe fiecare element de activ sau global (firmele de evaluare folosesc indici globali).

4. Valoare de reconstituire sau valoarea capitalurilor permanente necesare exploatarii (CPNE)

Se porneste de la intrebarea: Cat l-ar costa pe un nou venit pe piata pentru a obtine o intreprindere identica?

Presupune realizarea a doua serii de calcule:

un cost de reconstituire la valorile patrimoniale brute ale activelor economice: Imobilizari brute (fara active financiare) + NFR brut

un cost de reconstituire la valorile patrimoniale nete ale activelor economice: Imobilizari nete (fara active financiare) + NFR net

Activul economic sau Capitalul de exploatare se poate stabili pe seama:

i. activelor: A C + Anec + NFR

ii. pasivelor: Cpr + Dat fin

Vrec= CPNE - Datorii

Valoare de continuitate.

5. Activ net de lichidare (ANL)

Intreprinderi in dificultate

ANL

Activ net contabil

+ Plusvaloarea elem de AC si AN determinate pe valori lichidative

Minusvaloarea elem de AC si AN determinate pe valori lichidative

Costuri de lichidare

Obligatii fiscale(impoz) as plus valorii, in cazul in care depasesc pierderea din lichidare

Val de lichidare Val lichidativa a activelor - Val pasivului exigibil - chelt de lichidare

6. Valoarea substantiala bruta (VSB)

VSB = Activul reevaluat

+ valoarea bunurilor folosite de I fara sa fie proprietara

valoarea bunurilor pe care este proprietara dar nu le foloseste

VSB redusa = VSB - Obigatiile nefinanciare

VS Neta = VSB - Total datorii

2. Abordarea performantelor financiare in evaluarea intreprinderii
3. Abordari bazate atat pe patrimoniu cat si pe performante