Notiunea, continutul economic si importanta bilantului contabil

Notiunea, continutul economic si importanta bilantului contabil

Determinarea obiectului contabilitatii trebuie inceputa de la clasificarea sferei de aplicare a acesteia. Contabilitatea reflecta patrimoniul si sursele de formare ale acesteia care apartin unei intreprinderi concrete.

O importanta deosebita are principiul autonomiei intreprinderii care consta in faptul ca in contabilitate si in rapoartele financiare isi gasesc reflectare nu mijloacele proprietarilor, ci ale intreprinderii.

Continutul obiectului contabilitatii nu poate fi evidentiat fara luarea in considerare a interdependentei dintre relatiile economice si juridice ale subiectului. Aceasta legatura reciproca permite de a determina patrimoniul ca un complex de mijloace economice care au valoare, iar drepturile si obligatiile ca relatiile aparute la procurarea acestora. Mijloacele prin care se exprima patrimoniul au un continut concret, pot fi determinate nu numai din punct de vedere economic, ci si fizic.

Unul din elementele de baza ale metodei contabilitatii care da posobilitatea de a reflecta la o data determinata patrimoniul intreprinderii, pe de o parte, si pe surse de formare a acestora, pe de alta parte este bilantul contabil. Aceasta se asigura prin faptul ca diversele tipuri de bunuri si sursele acestora sunt evaluate in expresie baneasca, obtinindu-se astfel de indicatori importanti ai situatiei financiare a intreprinderii, cum sunt profitabilitatea, solvabilitatea, lichiditatea, viteza de rotatie a mijloacelor circulante etc.

Bilantului contabil se intocmeste in scopul familiarizarii utilizatorilor de informatie cu situatia financiara a intreprinderii. Acesta contine toate datele referitoare la patrimonial intreprinderii si sursele de formare a acestuia, de aceea constituie elementul de baza al metodei contabilitatii.

Ca element al metodei contabilitatii bilantul contabil prezinta simultan, ordonat si sintetic, patrimoniul si situatia economico-financiara a intreprinderii. El se manifesta ca un tablou care cuprinde in forma sintetica si in expresia valorica activele si pasivele la un moment dat in intreprindere, precum si rezultatele economico-fmanciare, obtinute in perioada pentru care se intocmeste.

Informatiile oferite de acest calcul periodic de sinteza al contabilitatii fundamenteaza procesul decizional, iar prin urmarea modificarilor ce intervin in structura elementelor patrimoniale, se efectueaza controlul acestui proces, prin compararea rezultatelor obtinute cu parametrii luati in consideratie la adoptarea deciziilor.

Notiunea de bilant este foarte veche. Nu se cunoaste exact cand si cine a creat acest instrument contabil. Ca si contabilitatea, bilantul este o opera anonima la care si-au adus contributia generatii si generatii de autori, practicieni si teoreticieni de vechi tipuri. Aristotel in lucrarea 'Politica', vorbeste de bilantul preventiv, respectiv de bugetul de venituri si cheltuieli.   Autorul italian Branbilla vorbeste de bilantul cetatii Treviza din 1341, iar alti autori sustin ca anul 1368, s-ar fi incheiat un bilant al cetatii Roma si mai tarziu Milano, ca socoteala finala de activitate.

Etimologic, cuvantul bilant corespunde notiunii de cintar cu doua talgere, presupune a se afla in echilibru derivind in cuvintul "bi' si "lanx'.

De la prima definitie data, de "cintar al averii in corelatie cu sursele sale de dobindire', bilantul a facut obiectul unor preocupari permanente, practice si teoretice.

Bilantul contabil deschide si incheie ciclul operatiunilor contabile, concretizind dubla reprezentare a patrimoniului si prezentind intr-o forma generalizata si sintetizata situatia economico-financiara a intreprinderii.

Esenta bilantului contabil este reflectata prin urmatoarele: permite gruparea mijloacelor pe tipuri si surse de formare a acestora. Aceasta da posibilitate de a reflecta la o data determinata patrimoniul intreprinderii grupat pe tipuri, pe de o parte, si pe surse de formare a acestora, pe de alta parte.

Pe planul cunoasterii contabile, bilantul are rol de a demonstra si realiza dubla reprezentare. El ridica procesul de recunoastere la nivelul superior al sintetizarii generalizarii informatiilor. In acest fel se desprind interdependenta si corelatiile care caracterizeaza activitatea economica, precum si factorii de influenta. Totodata, este punct de plecare pentru fundamentarea si cunoasterea regulilor de functionare a conturilor. Pe planul practicii contabile si al muncii de conducere a unitatilor gestionate, bilantul permite punerea in corelatie a tuturor conturilor in care se reflecta elementele patrimoniale ale intreprinderii. El este procedeul prin care se incheie si cu care incepe un ciclu contabil, oferind o imagine clara si fidela a situatiei si completa a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute .

Bilantul contabil consta din doua parti: partea stanga numita activ si partea dreapta numita pasiv.

In activul bilantului se reflecta mijloacele grupate pe tipurile acestora (active), in pasiv - pe surse de formare (pasive). Prin urmare, atit in activul bilantului, cit si in pasivul lui sint grupate aceleasi mijloace, numai ca dupa diverse criterii, de aceea totalurile activului si pasivului trebuie sa fie intotdeauna egale.

Daca activul se noteaza cu litera A , iar pasivul - cu litera P, vom obtine egalitatea:

A = P

Ambele parti ale bilantului contabil constau din cinci capitole: doua capitole in activ si trei in pasiv. Fiecare capitol arata un grup generalizat de active sau pasive ale intreprinderii format dupa un criteriu determinat. Stuctura acestuia va fi prezentata in tabelul ce urmeaza.

Tabelul 4

Structura bilantului contabil

In partea stinga a bilantului sint plasate activele (A), grupate dupa perioada de exploatare si de utilizare a acestora in: active pe termen lung (capitolul 1) si active curente (capitolul 2). In partea stinga sint indicate sursele de finantare: proprii (capitolul 3) si imprumutate, adica datoriile (capitolele 4 si 5). Ultimele de asemenea se divizeaza pe termeni de achitare in datorii pe termin lung si datorii pe termen scurt.

Intrucat in activul bilantului sunt plasate activele (A) , iar in pasiv - capitalul propriu (CP) si datoriile (D), se obtine urmatoarea egalitate:

A = CP + D

Ecuatia bilantiera (activ = pasiv) este principala particularitate a bilantului contabil, care da posibilitatea contabilului sa verifice corectitudinea reflectarii in contabilitatea curenta a tuturor operatiilor economice. Aceasta este necesar pentru ca utilizatorii de informatii sa-si imagineze de ce mijloace dispune intreprinderea, care este structura si starea acestora.

Totodata nu toate mijloacele au surse de procurare similare. Unele intra la intreprindere pe seama surselor proprii, altele pe seama surselor imprumutate. Este important ca utilizatorii de informatii sa stie acest lucru pentru a aprecia posibilitatile finantarii intreprinderii, situatia financiara stabila sau instabila a acesteia.

Prezentarea dualista a patrimoniului intreprinderii poate avea loc numai la o data anumita.   Pregatirea zilnica a informatiei pentru intocmirea bilantului contabil necesita mari cheltuieli de munca si timp, duce la scumpirea informatiei furnizate. Insa acest lucru nu este atit de necesar. Utilizatorii vor sa ia cunostinta de situatia financiara a intreprinderii periodic, la expirarea unei perioade determinate a activitatii economice. Din aceste considerente bilantul contabil se prezinta la data solicitata si termenii prevazuti de Legea Contabilitatii.

Prin urmare, bilantul contabil la data intocmirii nu reflecta utilizarea mijloacelor, ci starea acestora, ceea ce il deosebeste de alte bilanturi.

Este necesar de remarcat ca bilantul contabil reflecta doar mijloacele de care dispune intreprinderea, datele carora nu se obtin prin calcule, ci cu ajutorul evidentei integrale, exacte si sistematice. Informatia se include in bilantul contabil numai in cazul in care aceasta este perfectata cu documentele primare si reflectata in conturile contabile in baza unor anumite metode de evaluare.

Toate acestea permit ca bilantul contabil sa oglindeasca real si obiectiv situatia patrimoniului, sa cuprinda mai exact si integral toate mijloacele intreprinderii si sursele de formare a acestora.

Structurile calitative folosite in cadrul bilantului pentru modelarea situatiei patrimoniului se definesc simultan prin prisma juridicului, economicului si financiarului.

Astfel, din punct de vedere juridic, activul prin compozitia lui grupeaza elementele in bunuri reale si creante, iar pasivul in capital propriu si datorii.

Intr-o optica economica, prin subdiviziunile de activ si pasiv trebuie sa se faca distinctia intre structurile privind activitatea de investitie si activitatea de exploatare.

In mod corespunzator, activul se imparte in active de investitie si active de exploatare (stocuri, creante, lichiditate), iar pasivul in capitaluri si datorii, din care datorii financiare si datorii de exploatare.

Aprecierea financiara grupeaza activele in raport de lichiditate (termenul de transformare in bani), iar pasivele in functie de exigibilitatea (termenul de plata). Ca urmare in structura activului se disting active durabile, stocuri, active realizabile si active disponibile (lichiditati), iar in cea a pasivului se delimiteaza capitaluri permanente (pe termen lung) si datorii pe termen scurt.

In situatia in care obiectul modelarii bilantiere este fundamentat pe categoria de resurse economice, activul desemneaza utilizarea resurselor in activitatea economica sau sociala, iar pasivul, originea resurselor.

In cadrul activului sunt delimitate utilizari permanente sau durabile de resurse sub forma de bunuri de investitie, utilizari temporare sau curente sub forma de stocuri, creante, valori mobiliare de plasament si disponibilitati si utilizari generale de activitate nerentabila privind consumarea resurselor. Pasivul, prin structura sa, delimiteaza cele trei modalitati de formare a resurselor si anume: resurse permanente sau pe termen lung, furnizate de prorprietar, resurse temporar curente, asigurate de tertii (furnizori, banci) si resurse rezultat, sub forma profiturilor realizate la sfirsitul fiecarui exercitiu financiar.

Pornind de la gruparile de mai sus, contabilitatea conciliaza cele trei interpretari oferind o optica integrativa asupra lor. Astfel, activul, prin componenta sa, evidentiaza destinatia si lichiditatea bunurilor economice, iar pasivul, clasificarea surselor de finantare in functie de modul de constituire (surse proprii si surse straine) exigibilitatea lor.

Faptele economice efectuate in cadrul intreprinderii influenteaza asupra totalului general si structurii bilantului contabil.

Exista patru tipuri de modificari in bilant sub influenta faptelor economice.

Astfel, esenta primului tip de modificari - valoarea unui activ creste, iar valoarea celui de al doilea activ scade, in acest caz se produc modificari numai in cadrul activului bilantului, iar totalul ramane fara schimbari.

Daca se va nota suma mentionata cu "a', modificarile rezultate din operatiunea economica in egalitate bilantiera vor fi redate in felul urmator:

A+a-a=P

Al doilea tip de modificari - valoarea unui pasiv creste, iar al celui de-al doilea pasiv scade. In acest caz se produc modificari numai in pasivul bilantului.

Daca se va nota aceasta suma cu litera "b', modificarile in urma operatiunii efectuate in ecuatia bilantiera vor fi redate in felul urmator:

A = P + b - b

Cel de-al treilea tip de modificari se produce in cazul cind la intreprindere intra active. In acest caz se majoreaza un post al pasivului si concomitent un post al activului, adica se mareste atit activul, cit si pasivul bilantului cu aceeasi suma.

Notind suma mentionata cu "c' se va obtine ecuatia bilantiera tinind cont de influenta acestei operatiuni:

A+c=P+c

Cel de-al patrulea tip de modificari se produce in cazul cind activele ies de la intreprindere. In acest caz se micsoreaza un post al activului si concomitent un post al pasivului, adica se micsoreaza atit activul, cit si pasivul bilantului cu aceeasi suma.

Daca se va nota suma specificata cu litera "d', dupa operatiunea efectuata vom obtine urmatoarea ecuatie bilantiera:

A-d=P- d

In literatura economica se evidentiaza mai multe feluri de bilanturi care pot fi clasificate dupa urmatoarele criterii:

v    Dupa statutul juridic al intreprinderii se deosebesc 3 feluri de bilanturi:

bilant initial, care se intocmeste la infiintarea intreprinderii;

bilant curent, care se completeaza in cursul activitatii economice intreprinderii la termenul stabilit de legislatia in vigoare;

bilant de lichidare, care se completeaza la lichidarea intreprinderii.

v    Dupa perioada de intocmire se deosebesc:

bilanturi intermediare, care se intocmesc dupa fiecare trimestru si jumatate de an;

bilanturi anuale, se intocmesc dupa terminarea perioadei de gestiune.

v    In dependenta de sfera de cuprindere, bilanturi sunt:

bilanturi primare, care se intocmesc la nivelul unitatilor economice in baza datelor din conturile contabile;

bilanturi consolidate, care se intocmesc la nivelul grupurilor de intreprinderi (se reflecta numai ceea ce se refera la relatiile dintre aceste intreprinderi);

bilanturi centralizate, care se intocmesc la nivelul ministerelor, departamentelor si economia nationala in ansamblu.

Ca unul din instrumentele principale si caracteristice metodei contabilitatii, bilantul indeplineste mai multe functii a caror cunoastere este necesara pentru al utiliza in raport cu rolul deosebit pe care il are in sistemul de informatii al intreprinderii.

Principalele functii sunt:

Functia generalizatoare;

Functia informationala;

Functia analitica.

Importanta acestor functii este diferita atit din punct de vedere al teoriei, cit si cel al practicii. Astfel, pentru teoria contabilitatii, o importanta deosebita o prezinta functia de generalizare, in timp ce pentru practica contabila o importanta mai mare are functia de informare, desi si celelalte functii sunt larg utilizate.

Functia generalizatoare a bilantului este o manifestare a procedeului generalizarii in cadrul metodei contabilitatii a procesului cunoasterii contabile si o expresie a momentului final a fluxului de prelucrare a datelor si informatiilor contabile dintr-o unitate patrimoniala. In organizarea procesului cunoasterii contabile, datele si informatiile referitoare la obiectul studiat parcurg un drum ascendent de la simplu la complex, de la particular la general. In acest sens actioneaza toate procedeele si instrumentele folosite de metoda contabilitatii. Bilantul reflectind momentul suprem al acestui flux, el asambleaza toate valentele contabilitatii in partida dubla. In bilant se preiau datele individuale din fiecare cont. Aceste date sunt grupate si sistematizate in functie de natura lor, cu corelatiile dintre ele, in asa fel incit se obtin date sintetice cu o mare densitate informationala care centralizeaza si generalizeaza intreaga masa a informatiilor economico-fmanciare care au intrat in sistemul contabilitatii.

Functia informationala este determinata de rolul bilantul contabil in sistemul contabil informational, fiind asigurata datorita indicatorilor continuti in acesta si, in primul rind, reflectarii datelor privind mijloacele si sursele de formare a acestora care sunt atit de necesare conducerii intreprinderii. Datorita naturii sintetice si generalizatoare, datele din bilantul contabil prezinta integral situatia agentului economic in momentul respectiv, dau posibilitate de a intelege modul de asigurare a gestiunii economice. Conform datelor din bilant se creeaza imaginea despre marimea si structura patrimoniului intreprinderii, gradul de finantare a acestuia din mijloacele proprii si sursele imprumutate, ponderea posturilor de activ si pasiv in volumul total, despre faptul, daca anul de gestiune pe care a fost intocmit bilantul s-a incheiat cu profit sau pierderi etc. Obtinand astfel de date din bilant, conducerea agentului economic poate lua decizii importante in ce priveste lichidarea neajunsurilor si dezvoltarea aspectelor pozitive ale activitatii sale .

Functia analitica constituie continuare si aprofundare a functiei informationale. Ea se bazeaza pe constatarea factorilor care influenteaza indicatorii bilantului, stabilirea valorii acestei influente. Aceasta functie se exprima si se realizeaza prin verificarea diverselor introconecsiuni, care trebuie sa fie asigurate intre datele bilantului propriu zis, capitolele si posturi ale acestuia sau intre bilant si anexele lui ori alte formulare din rapoarte financiare.

Functia analitica este importanta in procesul gestionarii intreprinderii. In acest sens ea se concretizeaza in nota explicativa la raportul anual in care se analizeaza toti indicatorii economici si financiari si factorii care au influentat pozitiv sau negativ asupra nivelului acestora. De exemplu, cu ajutorul datelor din bilant se determina solvabilitatea (lichiditatea ) intreprinderii - unul dintre cei mai importanti indicatori care reflecta situatia financiara a acestuia. In acest scop, de exemplu, din totalul activelor pe termen scurt se scade totalul datoriilor pe termen scurt.

Valorificarea acestor functii ale bilantului este o problema de conducere pe baze stiintifice, in care reflexiei financiare a fenomenelor economice si tendintei lor evolutive trebuie sa li se acorde importanta cuvenita, caci pe un astfel de temei se poate asigura rentabilitatea si eficienta intreprinderilor, fenomen de mare importanta in lupta concurentiala.

De asemenea, in sistemul contabilitatii, bilantul indeplineste o functie tehnico-contabila, asigurind deschiderea si inchiderea conturilor, precum si prezentarea la sfirsit de perioada a mijloacelor economice existente cu resursele lor de formare, inclusiv rezultatele activitatii desfasurate.

Bilantul contabil reprezinta deci, cea mai completa si exacta sursa de caracterizare a activitatii trecute, dar si de elaborare a prognozelor pentru intreprindere. Bilantul contabil reprezinta un procedeu de grupare a mijloacelor economice a entitatii pe tipuri si surse de formare a acestora in expresie baneasca la o data determinata.

Bilantul serveste la reflectarea pozitiei financiare a entitatii, oferind informatii depre capacitatea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar, precum si despre necesitatile de creditare viitoare si capacitatea de onorare a acestora.

In unele cazuri pentru determinarea indicatorilor financiari, pe linga datele din bilantul contabil se utilizeaza si informatii din alte rapoarte financiare.