Situatia fluxurilor de trezorerie

Situatia fluxurilor de trezorerie

Rolul pe care il indeplineste trezoreria in finantarea activitatii si in asigurarea perenitatii unei intreprinderi, a facut ca, in ultimul timp, analizele fundamentate pe conceptul de trezorerie sa fie considerate de prima importanta. Utilizatorii conturilor anuale sunt din ce in ce mai mult interesati sa aprecieze capacitatea unitatii de a genera lichiditati si echivalente de lichiditati, momentul si siguranta aparitiei lor, precum si necesitatile de finantare ale intreprinderii. Trezoreria sta la baza determinarii unor indicatori de analiza si gestiune financiara pe termen scurt (asigurarea solvabilitatii) si pe termen lung (determinarea nevoii de finantare), favorizand totodata elaborarea previziunilor privind evolutia situatiei financiare a unitatii.

Situatia fluxurilor de trezorerie a aparut ca raspuns la aceste nevoi concrete. Aceasta 'permite utilizatorilor situatiilor financiare: (i) sa evalueze capacitatea intreprinderii de a degaja lichiditati; (ii) sa determine necesitatile de lichiditati; (iii) sa prevada scadentele si riscul incasarilor viitoare; (iv) sa compare rezultatele intreprinderii, prin eliminarea efectelor utilizarii diferitelor metode contabile pentru aceleasi operatii si evenimente.'

Importanta si utilitatea situatiei fluxurilor de trezorerie se dezvaluie in contextul folosirii impreuna cu celelalte situatii financiare a informatiilor continute, permitandu-le utilizatorilor sa evalueze modificarea activului net al intreprinderii, structura sa financiara si capacitatea de a influenta valoarea si momentul producerii fluxurilor de lichiditati, in vederea adaptarii la circumstantele si oportunitatile in continua schimbare.

Potrivit IAS nr.7 'Situatia fluxurilor de trezorerie' o unitate trebuie sa prezinte fluxurile de trezorerie (intrari si iesiri de lichiditati) grupate pe activitati: de exploatare, de investitii si de finantare. O asemenea structurare are ca obiectiv oferirea de informatii utilizatorilor, care sa le permita aprecierea efectelor acestor activitati asupra situatiei financiare a intreprinderii, marimii lichiditatilor si echivalentelor de lichiditati, precum si relatiilor ce se stabilesc intre activitati. Lichiditatile se refera la disponibilitatile banesti si depozitele la vedere, iar echivalentele de lichiditati la investitiile financiare pe termen scurt, cu lichiditate foarte mare, ce pot fi transformate usor intr-o suma cuantificabila de disponibilitati si care prezinta un risc redus de variatie a valorii. Daca activitatea de exploatare a unei intreprinderi este principala activitate generatoare de venit (disponibilitati), activitatea de investitii consta in achizitionarea si instrainarea de active pe termen lung (inclusiv investitiile care nu sunt considerate echivalente de lichiditati), iar cea de finantare include operatiile care modifica marimea si structura capitalurilor proprii si a datoriilor unei unitati.

Fluxurile de trezorerie generate de activitatea de exploatare apar ca urmare a desfasurarii de operatiuni si tranzactii din obiectul activitatii de baza al unitatii, generatoare de venituri incasabile ori de cheltuieli platibile, ce intra in determinarea profitul net sau a pierderii. Astfel de fluxuri sunt determinate de operatii de exploatare, cum sunt: incasari din vanzari de bunuri, lucrari si servicii; plati pentru cumparari de bunuri, lucrari si servicii; incasari de redevente, comisioane, onorarii si alte venituri; plati catre si in numele angajatilor; plati sau restituiri de impozite. De asemenea, o unitate poate detine titluri de plasament in scopul tranzactionarii, caz in care acestea sunt asimilate stocurilor achizitionate in vederea revanzarii. Fluxurile de trezorerie provenite din cumpararea si vanzarea titlurilor de plasament sunt considerate, din acest motiv, operatii de exploatare. Nu sunt incluse in sfera fluxurilor de trezorerie acele operatii de exploatare generatoare de venituri si cheltuieli care nu determina intrari si iesiri de disponibilitati. Fluxurile de trezorerie generate de cumpararea sau vanzarea imobilizarilor nu sunt incluse in activitatea de exploatare, ci in cea de investitii. In cazul institutiilor financiare, imprumuturile acordate sau primite sunt considerate, de obicei, activitati de exploatare, din moment ce se refera la principala activitate generatoare de venituri si cheltuieli a acestor entitati. Fluxurile de trezorerie din activitatea de exploatare sunt cele mai relevante in analiza si evaluarea intreprinderii, deoarece exploatarea detine ponderea cea mai mare in totalul operatiunilor derulate. Ele permit aprecierea masurii in care activitatea de exploatare a generat suficiente lichiditati pentru mentinerea capacitatii de functionare a unitatii, rambursarea imprumuturilor, plata dividendelor, realizarea de noi investitii, fara a apela la resurse de finantare externe. De asemenea, cunoasterea fluxurilor de trezorerie din exploatare, coraborate cu alte informatii, permite previzionarea viitoarelor fluxuri de trezorerie generate de activitatea de exploatare.

Fluxurile de trezorerie provenite din activitatea de investitii detin o pondere mai mica in totalul circulatiei disponibilitatilor din cadrul unitatii, ceea ce nu inseamna ca relevanta lor este mai redusa decat a fluxurilor de exploatare. Prezentarea lor distincta este importanta intrucat reflecta platile actuale pentru procurarea de bunuri si valori ce contribuie la obtinerea de venituri si incasari viitoare. Determina asemenea fluxuri de numerar activitatile de investitii, cum sunt: plati efectuate pentru cumparari de mijloace fixe, terenuri, active necorporale si alte valori pe termen lung; incasarile din vanzari de terenuri, mijloace fixe sau alte valori detinute durabil; platile pentru achizitia de actiuni, parti sociale si obligatiuni emise de alte societati (cu exceptia celor considerate drept echivalente de lichiditati sau cumparate in vederea tranzactionarii sau considerate drept echivalente de lichiditati); imprumuturile acordate unor terti( in cazul institutiilor nefinanciare); imprumuturile restituite de catre terti(in cazul institutiilor nefinanciare); platile pentru contracte futures, forward, contracte de optiuni si contracte swap (cu exceptia contractelor detinute in vederea tranzactionarii, plasamentului sau cand platile sunt considerate operatiuni de finantare); incasarile din contracte futures, forward, contracte de optiuni si contracte swap (cu exceptia contractelor detinute in scopul tranzactionarii, plasamentului sau cand platile sunt considerate operatiuni de finantare).

Fluxurile de trezorerie provenite din activitatea de finantare permit previzionare nevoilor viitoare de disponibilitati, determinate de retragerea fondurilor investite de catre proprietari sau de scadenta rambursarii unor datorii. Operatiile de finantare care stau la baza unor asemenea circuite de disponibilitati se concretizeaza in: incasari din emisiunea de actiuni si alte instrumente de capital propriu; plati catre actionari determinate de retragerea lor din societate sau de rascumpararea propriilor actiuni; incasari din emisiuni de obligatiuni, bonuri de tezaur, titluri de imprumut ipotecar si a altor titluri de credit pe termen scurt sau lung; plati pentru rascumparari de obligatiuni si rambursari de imprumuturi; plati efectuate de locatar pentru reducerea obligatiilor provenite dintr-o operatiune de leasing financiar.

Sunt insa si situatii in care o tranzactie singulara poate sa includa fluxuri de trezorerie care corespund mai multor activitati. De exemplu, cand rambursarea unui imprumut include atat capitalul imprumutat cat si dobanda aferenta perioadei de creditare, valoarea imprumutului se incadreaza in activitatea de finantare, iar dobanda, in cea de exploatare.

Potrivit IAS 7 o unitate trebuie sa raporteze fluxurile de trezorerie din activitatea de exploatare dupa una din metodele:

metoda directa, prin care sunt prezentate structurile principale de incasari si plati;

metoda indirecta, prin care profitul net sau pierderea sunt ajustate cu efectele tranzactiilor ce nu genereaza disponibilitati, amanarile ori angajamentele de plati sau incasari din exploatare trecute ori viitoare si cu elementele de venituri si cheltuieli asociate fluxurilor de trezorerie din investitii si finantari.

Desi norma mentionata ofera posibilitatea optiunii intre cele doua metode, totusi, sugereaza raportarea fluxurilor de trezorerie din activitati de exploatare potrivit primei metode. Se apreciaza ca metoda directa furnizeaza informatii ce sunt utile estimarii fluxurilor viitoare, date care nu sunt disponibile in cazul folosirii metodei indirecte.