Stabilirea inductorilor de costuri si construirea structurilor cantitative

Stabilirea inductorilor de costuri si construirea structurilor cantitative

Stabilirea inductorilor de costuri

Inductorii de costuri sau cost drivers reprezinta acele marimi de referinta sau unitati de masura ce sunt utilizate pentru alocarea costurilor indirecte (productie, administratie, desfacere). Alegerea inductorilor de cost se realizeaza tinand cont de urmatoarele criterii:

stimulatorii de costuri trebuie sa fie usor si fara complicatii identificabili si utilizabili pentru a diminua astfel costurile de evidenta;

utilizarea realizarilor indirecte sa fie exprimata pe cat posibil in raport cu ocazionarea acestora. Consumul de resurse evidentiat cu ajutorul stimulatorilor trebuie sa fie legat nemijlocit de apelarea efectiva a realizarilor indirecte. Astfel, se poate ajunge la perturbari in evidentierea costului produselor, cu atat mai mult cu cat ponderea costurilor de proces in costurile totale este mai mare.

stimulatorii pot influenta pozitiv sau negativ comportamentul personalului angajat, in special daca acesta crede ca realizarile si rezultatele lui sunt interpretate in raport cu stimulatorii de costuri. In acest caz, stimulatorii de costuri pot impulsiona activitatile eficiente, dar pot determina si reduceri ale unor activitati absolut necesare pentru ca personalul sa-si asigure o mai buna pozitie in cazul unei analize efectuate pe baza stimulatorilor de costuri. Ca urmare, angajatilor trebuie sa li se explice stimulatorii de costuri si functiile acestora.

Construirea structurilor cantitative

In vederea realizarii planificarii cantitatilor aferente activitatilor este necesar sa luam in calcul o perioada de plan mai mare de un an pentru a nu perturba eventualele restrictii datorate folosirii unor perioade mai scurte de timp. Mai intai se realizeaza planificarea cantitatilor aferente activitatilor suport (partiale), care reprezinta, de fapt, etalonul de masura pentru capacitatea si volumul realizarilor centrelor de costuri. Se poate alege unul dintre cele doua procedee posibile, si anume:

planificarea orientata pe capacitate. Prima data se identifica ce pondere din capacitatea totala a unui loc de costuri este ocupata de respectivul proces partial. Daca aceasta valoare este divizata la capacitatea necesara unei singure desfasurari a procesului partial, se obtine volumul ce se poate realiza cu privire la procesul partial analizat.

in cazul planificarii in conditii restrictive, la stabilirea cantitatilor de proces planificate nu se pleaca de la capacitati maxime, normale sau optime, ci in cele mai multe cazuri factorul restrictiv il reprezinta planul de desfacere. Cantitatile de proces planificate se stabilesc atunci in raport cu aceste elemente restrictive.