Utilizarea directa a informatiilor contabile in cazul unor mecanisme specifice guvernantei

Utilizarea directa a informatiilor contabile in cazul unor mecanisme specifice guvernantei

Exercitarea controlului eficient asupra firmelor cotate la bursa nu este realizat de catre detinatorii legali ai capitalului, ci de managerii profesionisti angajati. Exista, desigur o serie de forte ale pietei, care determina managerii sa actioneze in interesul proprietarilor organizatiilor. Acestea includ, concurenta produselor de pe piata, piata, in calitate de factor de control organizational, si presiunea pietei muncii.

Cu toate acestea, in ciuda existentei acestor forte puternice, continua sa persiste o cerere pentru structurile guvernantei, create in functie de specificul circumstantelor, care se manifesta in cadrul fiecarei firme. Aceasta cerere este analizata de catre un numar impresionant de cercetatori, care verifica Consiliile de Administratie, contractele de recompensare, structurile axate pe drepturile de proprietate, contractele de debit, si legile privind valorile mobiliare elaborate in vederea disciplinarii managerilor sa actioneze in interesul furnizorilor de capital.

Cercetarea guvernantei in cadrul contabilitatii exploateaza rolul informatiei financiar-contabile in calitate de sursa a unor indicatori informationali credibili, care sustin existenta unor contracte realizabile, precum contractele de recompensare, cu remunerarea managerilor conditionati de indeplinirea standardelor de performanta, monitorizarea managerilor de catre Consiliile de Administratie si investitori si legiuitori externi, si exercitarea drepturilor investitorilor recunoscute de legile existente privind valorile mobiliare.

Utilizarea extinsa a cifrelor contabile in cadrul planurilor de recompensare ale managerilor de top la nivelul firmelor cotate la bursa in SUA, este foarte bine documentata. Spre exemplu, profitul contabil este folosit in cadrul planurilor anuale de recompensare. Castigurile pe actiune, venitul net, si venitul operational reprezinta masurile financiare cele mai comune.

Performanta castigurilor este analizata in vederea sporirii probabilitatii unor castiguri ale personalului de conducere. Se observa ca performanta contabila si pretul actiunilor sunt incluse in estimarea probabilitatii castigurilor.

Kaplan (1994) a descoperit ca probabilitatea unor castiguri, atat in cazul executivilor japonezi, cat si germani sunt corelate cu performanta castigurilor si pretului actiunilor. Estimarea probabilitatii obtinerii unor castiguri in ambele state indica faptul ca rentabilitatea actiunilor si veniturile negative sunt factori determinanti ai cifrei de afaceri. Regresiile care folosesc modificarile in recompensarea executivilor japonezi evidentiaza un impact semnificativ asupra castigurilor inainte de impozitare si asupra castigurilor negative, dar nu si asupra rentabilitatii actiunilor si cresterii vanzarilor.

Kaplan (1994) compara rezultatele executivilor japonezi cu cele obtinute in cazul executivilor americani si descopera ca, estimarea probabilitatii cifrei de afaceri in cazul executivilor japonezi este mai sensibila la castigurile negative.

Kaplan si Stromberg (2000) evidentiaza rolul informatiei contabile in cazul tranzactiilor cu capitalurile proprii. Ei analizeaza contractele de finantare intre capitalistii cu risc si antreprenori (venture capitalists and entrepreneurs). Au descoperit ca, finantarile capitalistilor cu risc le permit acestora sa-si aloce drepturi de trezorerie, de vot, in cadrul consiliilor, precum si a altor tipuri de drepturi de control. Alocarea drepturilor de trezorerie si de control este de regula, conditionata de masurile de performanta financiara si nonfinanciara verificate si analizate. Masurile financiare par sa cuprinda masurile standard din cadrul sistemului financiar-contabil, incluzand veniturile inainte de impozitare, profiturile din exploatare, castigurile nete. Drepturile de control sunt distribuite in asa fel incat, in conditiile in care firma nu exceleaza, capitalistii cu risc sa preia controlul, in timp ce antreprenorii obtin controlul doar asupra masurilor de imbunatatire a performantei.

Se argumenteaza ca acest lucru este posibil in cazul teoriilor care previzioneaza transferul controlului intre investitori, in conditiile obtinerii unor rezultate negative.