Analiza economico-financiara

ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

1. Analiza documentelor financiar-contabile de sinteza

Obiectivul situatiilor financiare il constituie furnizarea informatiilor cu privire la situatia financiara si performantele unei firme, utile unei sfere largi de utilizatori in adoptarea deciziilor economice. Situatia patrimoniului firmei este influentata de resursele economice pe care aceasta le controleaza, de structura sa financiara, lichiditatea si solvabilitatea si de capacitatea sa de a se adapta schimbarilor mediului in care isi desfasoara activitatea. Aceste informatii sunt oferite in primul rand bilant. Informatiile privind performanta unei firme, in special profitabilitatea acesteia, sunt oferite de contul de profit si pierdere, iar cele privind modificarea situatiei financiare sunt oferite de tabloul fluxurilor de numerar. Informatiile continute in cele trei documente financiare se interrelationeaza deoarece ele reflecta diferit aspecte ale acelorasi tranzactii sau ale altor evenimente.

Situatiile financiare cuprind si o serie de note, materiale suplimentare si alte informatii relevante pentru necesitatile utilizatorilor, cu privire la:

continutul posturilor din bilant si contul de profit si pierdere;

riscurile si incertitudinile ce afecteaza firma;

orice resurse sau obligatii care nu apar in bilant;

informatii despre segmentele geografice sau industriale de activitate;

efectul modificarii preturilor in economie asupra firmei.

Grupele majore de utilizatori ai situatiilor financiare includ:

Investitorii - interesati de riscul inerent tranzactiilor si de beneficiile aduse de investitiile lor;

Angajatii - interesati de capacitatea firmei de a oferi remuneratii, pensii si alte avantaje;

Creditorii financiari - interesati de informatii asupra abilitatii firmei de a achita la scadenta imprumuturile acordate si dobanzile aferente;

Furnizorii si alti creditori comerciali - interesati de informatii asupra capacitatii firmei de a plati la scadenta sumele datorate;

Clientii - interesati de informatii despre continuitatea activitatii unei intreprinderi;

Guvernul si institutiile sale - solicita informatii pentru reglementarea activitatii firmelor, ajustarea politicilor fiscale si calculul indicatorilor macroeconomici;

Publicul - primeste informatii cu privire la evolutiile recente si tendintele legate de prosperitatea firmei si a sferei activitatilor acesteia.

Caracteristicile calitative ale informatiilor cuprinse in situatiile financiare[1] - sunt atributele care determina utilitatea informatiilor oferite de situatiile financiare:

Inteligibilitatea - informatiile furnizate de situatiile financiare trebuie sa poata fi usor intelese de catre utilizatori;

Relevanta - informatiile trebuie sa fie relevante in raport cu necesitatile informationale ale utilizatorilor. Relevanta informatiei este influentata de natura sa si de pragul de semnificatie:

o       Pragul de semnificatie - informatiile sunt considerate semnificative daca omisiunea sau declararea lor eronata ar putea influenta deciziile economice ale utilizatorilor.

Credibilitatea - informatia este credibila daca nu contine erori semnificative, nu este partinitoare, iar utilizatorii pot avea incredere ca reprezinta corect ceea ce informatia si-a propus sa reprezinte sau ceea ce se asteapta in mod rezonabil sa reprezinte:

o       Reprezentarea fidela - informatia trebuie sa reprezinte cu fidelitate tranzactiile si alte evenimente pe care aceasta fie si-a propus sa le reprezinte, sau ceea ce ar putea fi de asteptat, in mod rezonabil, sa reprezinte. Dificultatile apar nu datorita partinirii ci datorita dificultatilor inerente identificarii tranzactiilor sau a altor evenimente ce urmeaza a fi evaluate (ex. goodwill);

o       Prevalenta economicului asupra juridicului - evenimentele si tranzactiile trebuie contabilizate si prezentate in concordanta cu fondul lor si realitatea economica, si nu doar cu forma lor juridica (ex. instrainarea unui activ dar cu mentinerea dreptului de a se bucura in continuare de beneficii economice viitoare de pe urma activului respectiv nu poate fi raportata ca o simpla vanzare);

o       Neutralitatea - informatia cuprinsa in situatiile financiare trebuie sa fie neutra, adica lipsita de influente. Situatiile financiare nu sunt neutre daca, prin selectarea si prezentarea informatiei, influenteaza luarea unei decizii sau formularea unui rationament pentru a realiza un rezultat sau obiectiv predeterminat;

o       Prudenta - includerea unui grad de precautie in exercitarea rationamentelor necesare pentru a face estimarile cerute in conditii de incertitudine, astfel incat activele si veniturile sa nu fie supraevaluate, iar datoriile si cheltuielile sa nu fie subevaluate. Nu este insa permisa constituirea de rezerve ascunse sau provizioane excesive si nici subevaluarea sau surpaevaluarea deliberata;

o       Integralitatea - informatia din situatiile financiare trebuie sa fie completa in limitele rezonabile ale pragului de semnificatie si ale costului obtinerii acelei informatii.

Comparabilitatea - masurarea si prezentarea efectului financiar al acelorasi tranzactii si evenimente trebuie efectuata intr-o maniera consecventa in cadrul unei intreprinderi de-a lungul timpului si pentru diferite intreprinderi. Este necesara informarea utilizatorilor asupra politicilor contabile utilizate in elaborarea situatiilor financiare si despre orice schimbare a acestor politici precum si efectele unor astfel de schimbari. Se permite astfel identificarea tendintelor in pozitia financiara si performantele firmei, sau comparatia cu alte firme.

Alinierea sistemului contabil la cerintele Standardelor Contabile Internationale (IAS). Modificari ale bilantului contabil in sistemul IAS

In baza prevederilor O.M.F. nr. 403/1999 pentru aprobarea Reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunitatii Economice Europene si cu Standardele de Contabilitate Internationale se va realiza alinierea sistemului contabil national la cerintele impuse prin Standardele contabile internationale.[2] Finalitatea acestui demers vizeaza comunicarea informatiei contabile de catre societatile comerciale romanesti intr-un limbaj contabil international, general recunoscut si inteles de investitori, in vederea sporirii increderii acestora si atragerii pe aceasta cale a unui volum cat mai ridicat al investitiilor in economie.

Trecerea la noul sistem contabil se va realiza incepand cu exercitiul financiar incheiat la 31.12.1999, in mod gradual, pe parcursul urmatorilor 5 ani, dupa cum urmeaza:

pentru anul 1999 un esantion pilot compus din 13 societati comerciale de interes national (ISDEX S.A., TAROM S.A., ROMGAZ S.A., MOBIL ROM S.A., AUTLIV S.A., ADMINISTRATIA NATIONALA A DRUMURILOR) sau societati cotate in ringul BURSEI DE VALORI BUCURESTI - BVB (ALRO S.A., AUTOMOBILE DACIA S.A., ARCTIC S.A., EXCELENT S.A., POLICOLOR S.A., TERAPIA S.A., COMPA S.A.);

pentru anul 2000 aplicarea noului sistem contabil va viza societati cotate la BVB, regii autonome, companii si societati de interes national, categorii specifice de intreprinderi ce opereaza pe piata de capital - lista acestora urmand a fi stabilita prin ordin al Ministerului Finantelor;

incepand cu anul 2001 sfera agentilor economici care vor aplica noul sistem contabil se va extinde la toti cei care vor indeplini cel putin doua dintre criteriile mentionate in tabelul urmator:

incepand cu anul 2006 utilizarea noului sistem contabil va fi obligatorie cu exceptia firmelor care, potrivit legislatiei in vigoare la acea data, se vor incadra in categoria societatilor mici.

Potrivit noilor reglementari, situatiile financiare anuale trebuie sa ofere o imagine fidela a patrimoniului intreprinderii, precum si a profitului sau pierderii si fluxurilor de trezorerie ale acesteia pentru respectivul exercitiu financiar, cuprinzand:

Bilantul;

Contul de profit si pierdere;

Situatia fluxurilor de trezorerie;

Note la conturile anuale.

Evaluarea posturilor cuprinse in situatiile financiare ale unei firme trebuie realizata pe baza unui numar de noua principii contabile (fata de sase stipulate in vechiul Regulament privind aplicarea Legii contabilitatii nr. 82/91):

Principiul continuitatii activitatii;

Principiul permanentei metodelor;

Principiul prudentei;

Principiul independentei exercitiului;

Principiul evaluarii separate a elementelor de activ si de pasiv (nou introdus);

Principiul intangibilitatii;

Principiul necompensarii;

Principiul prevalentei economicului asupra juridicului (nou introdus);

Principiul pragului de semnificatie (nou introdus).

In evaluarea posturilor cuprinse in situatiile financiare sunt permise atat tratamente contabile de baza (aferente regulilor costului istoric) cat si unele tratamente contabile alternative - ajustarea la inflatie.

Capitolul 2

Analiza situatiei patrimoniului

2. Analiza situatiei patrimoniului

Sursa principala de informatii in vederea analizei situatiei patrimoniului unui agent economic este bilantul contabil.

Continutul bilantului, forme prescurtate

In cadrul sistemului financiar-contabil din Romania, bilantul contabil reprezinta un document financiar sintetic, intocmit la sfarsitul unei perioade de gestiune, care reflecta situatia patrimoniala si situatia rezultatelor unei societati, situatie redata prin intermediul contului de profit si pierdere - parte integranta a bilantului. De asemenea o serie de alte informatii obligatorii cu caracter complementar sunt redate prin intermediul anexelor la bilant (repartizarea profitului, evolutia stocurilor, situatia creantelor si datoriilor, etc.) si in cadrul raportului de gestiune intocmit de conducerea agentului economic.

Unele sisteme contabile practicate in alte tari impun intocmirea si a unui al treilea document de sinteza - declaratia fluxurilor de numerar, situatie in care reflecta circulatia monetara (fluxurile de incasari si plati) la nivelul perioadei analizate. Intocmirea declaratiei fluxurilor de numerar va deveni obligatorie incepand cu exercitiul financiar 2000 si in tara noastra.

Cele trei documente financiar-contabile de sinteza, amintite mai sus, se constituie in sursa principala de informatii a analizei financiare si punct de plecare al demersului de apreciere a performantelor si calitatii gestiunii financiare, respectiv de stabilire a valorii oricarei firme.

In conformitate cu Legea contabilitatii 82/1991, principalele regrupari de posturi de activ bilantier sunt urmatoarele:

active imobilizate;

active circulante;

conturi de regularizare si asimilate;

prime privind rambursarea obligatiunilor.

Elementele activului bilantier sunt ordonate in functie de criteriul lichiditatii[3], astfel incat partea superioara a activului bilantier regrupeaza activele cu cel mai scazut grad de lichiditate (active imobilizate), iar partea inferioara a activului regrupeaza activele lichide: stocuri, creante si disponibilitati (active circulante).

La randul sau, pasivul bilantier este structurat dupa cum urmeaza:

capitaluri proprii;

provizioane pentru riscuri si cheltuieli;

datorii;

conturi de regularizare si asimilate.

La ordonarea elementelor de pasiv a fost avut in vedere criteriul exigibilitatii[4] acestor elemente, partea superioara a pasivului regrupand elemente cu exigibilitate redusa (capitaluri proprii si datorii pe termen mediu sau lung), in timp ce partea inferioara a pasivului evidentiaza datoriile cu exigibilitati apropiate (credite bancare pe termen scurt si datoriile de exploatare - catre furnizori, buget sau personalul propriu.

Pentru a facilita demersul analizei financiare vom decurge in cele ce urmeaza la o reprezentare sintetica in format orizontal a bilantului (format caracterizat prin prezentarea alaturata pe orizontala a elementelor de activ, respectiv pasiv bilantier). O reprezentare grafica simplificata a bilantului contabil utilizat in sistemul financiar-contabil este urmatoarea:

ACTIVUL BILANTIER

I. Activele imobilizate reprezinta ansamblul bunurilor mobile sau imobile, achizitionate sau produse de catre firma, reflectand decizia de investitie pe termen lung. Prin natura lor, ele concura la desfasurarea activitatii economice pe perioada mai multor cicluri de exploatare, motiv pentru care ele sunt denumite si utilizari stabile.

Imobilizarile necorporale regrupeaza urmatoarele active: cheltuieli de constituire, cheltuieli de cercetare-dezvoltare, brevete, licente, marci de fabricatie, concesiuni, fond comercial. Valoarea imobilizarilor necorporale amortizabile este redata in bilant prin intermediul valorii nete (valoarea de intrare in patrimoniu - amortizarea acumulata).

In categoria imobilizarilor corporale se regasesc terenurile si mijloacele fixe. La randul lor, mijloacele fixe cuprind in principal: cladiri, constructii speciale, utilaje, echipamente si mijloace de transport. Valoarea imobilizarilor corporale amortizabile este redata in bilant prin intermediul valorii nete (valoarea de intrare in patrimoniu - amortizarea acumulata).

Imobilizarile financiare constau in: titluri de participare, titluri imobilizate ale activitatii de portofoliu si alte titluri si creante imobilizate.

II. Activele circulante evidentiaza ansamblul stocurilor, creantelor si valorilor de trezorerie (titluri de plasament, disponibilitati si alte valori) care se reinnoiesc de regula in decursul unui ciclu de exploatare.

Stocurile constau in ansamblul bunurilor destinate a fi vandute in aceeasi stare sau dupa transformarea lor in cadrul procesului de productie. Ele se regasesc sub forma marfurilor, materiilor prime, materialelor consumabile, produselor finite, a ambalajelor sau obiectelor de inventar.

Creantele reprezinta drepturile firmei de a incasa anumite sume de bani in contul:

marfurilor, produselor finite si serviciilor livrate;

relatiilor stabilite cu personalul propriu, proprietarii sau bugetul de stat.

In categoria disponibilitatilor se regasesc: titlurile de plasament, disponibilitatile in conturi la banci si in casa, precum si alte valori de trezorerie (cecuri, acreditive, efecte de incasat, etc.).

III. Conturile de regularizare de activ insumeaza cheltuielile inregistrate in avans, diferentele de conversie de activ si alte elemente tranzitorii si de regularizat de activ. Diferentele de conversie de activ consemneaza aparitia unei pierderi latente (nerealizate inca) datorate influentelor cursurilor de schimb valutare asupra creantelor si datoriilor in devize: deprecierea valorii unei creante sau cresterea valorii unei datorii.

IV. Primele privind rambursarea obligatiunilor - sumele inregistrate reprezinta diferenta intre valoarea rambursata detinatorilor obligatiunilor si valoarea nominala a obligatiunilor. Aceste prime sunt cheltuieli financiare ce trebuie amortizate pe durata imprumutului obligatar.

PASIVUL BILANTIER

I. Capitalurile proprii - reprezinta expresia contabila a averii proprietarilor firmei, compusa din aportul proprietarilor la capitalul social si primele legate de capital, diferentele din reevaluare, rezervele si alte fonduri proprii, rezultatele reportate din anii precedenti, rezultatul exercitiului, subventiile pentru investitii si provizioanele reglementate.

II. Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli sunt asimilate capitalurilor proprii, fiind constituite, de regula, la finele exercitiului pentru acele elemente de patrimoniu a caror realizate sau plata este incerta, ori pentru cheltuielile care devin exigibile in perioadele urmatoare.

III. Datoriile regrupeaza imprumuturile si datoriile asimilate, obligatiile catre furnizori si conturile asimilate, si ansamblul celorlalte datorii ale firmei catre buget, personal sau proprietari.

IV. Conturile de regularizare de pasiv reprezinta venituri inregistrate in avans, diferente de conversie de pasiv si alte elemente tranzitorii si de regularizat de pasiv. Diferentele de conversie de pasiv consemneaza aparitia unui castig latent (nerealizat inca), datorat influentelor cursurilor de schimb valutare asupra creantelor si datoriilor in devize: deprecierea unei datorii sau aprecierea valorii unei creante.

Dimensiunile bilantului

Prezentul paragraf va aborda in continuare trei dimensiuni distincte care ii sunt asociate bilantului contabil in mod curent[6]:

Dimensiunea patrimoniala sau juridica;

Dimensiunea economica sau functionala;

Dimensiunea financiara.

In acceptiunea sa juridica, bilantul contabil releva situatia patrimoniala a firmei la un moment dat, prezentand in cadrul partii sale de activ ansamblul drepturilor patrimoniale pe care le detine firma la momentul incheierii bilantului contabil, in timp ce partea de pasiv bilantier regrupeaza ansamblul angajamentelor patrimoniale ale firmei la acelasi moment de timp. Poate fi amintit aici si faptul ca bilantul contabil reprezinta unicul document oficial de gestiune cu caracter probatoriu.

Reprezentarea grafica simplificata a bilantului contabil corespunzatoare dimensiunii sale juridice este prezentata in figura urmatoare.

Drepturile patrimoniale pot fi delimitate in doua categorii: drepturi de proprietate si drepturi de creanta. Drepturile de proprietate confera firmei dreptul de a utiliza bunurile materiale sau imateriale pe care aceasta le detine. Drepturile de creanta sunt drepturi pe care firma le are asupra tertilor ca urmare a angajamentelor contractate cu diversii ei parteneri.

Angajamentele patrimoniale ale firmei corespund obligatiilor asumate de firma, putand fi si ele delimitate in doua mari categorii: capitaluri proprii si datorii. Capitalurile proprii exprima valoarea (contabila) a drepturilor pe care proprietarii firmei le detin asupra acesteia. In general, proprietarii nu beneficiaza de garantii din partea firmei cu privire la rambursarea fondurilor investite, sau remunerare sub forma dividendelor. Capitalurile proprii includ aporturile proprietarilor firmei la constituirea capitalului social, precum si profiturile degajate pe parcursul activitatii firmei si reinvestite, respectiv rezervele constituite conform prevederilor legale. Datoriile regrupeaza imprumuturi contractate de firma sau obligatii de plata catre terti (buget, furnizori, propriul personal, alti creditori). Datoriile firmei pot fi si ele delimitate in doua categorii:

Datorii financiare - apar in urma contractarii de catre firma a unor imprumuturi purtatoare de dobanzi (credite bancare sau imprumuturi din emisiuni de obligatiuni), firma fiind obligata la rambursarea acestor imprumuturi si a dobanzilor in functie de modalitatile de plata si scadentele convenite cu creditorii sai;

Datorii de exploatare - regrupeaza obligatiile asumate de firma fata de furnizori, personal, proprietarii firmei sau buget (datorii fiscale - impozit pe profit, impozit pe dividende, TVA, impozit pe salarii, contributii la asigurari sociale sau fonduri speciale).

Dimensiunea functionala a bilantului urmareste descrierea cat mai reala a activitatii economice a firmei, cu scopul aprecierii eficientei acesteia si a capacitatii firmei de a asigura continuitatea activitatii sale. Corespunzator acestei abordari structura bilantului functional regrupeaza posturile de activ si pasiv in functie de natura sau destinatia lor raportata la activitatea economica a firmei, activitate care poate fi descrisa pe baza a doua mari cicluri:

Ciclul de investitii - ciclu de activitate cu o intindere in timp indelungata, in cadrul caruia resursele de care dispune firma sunt alocate in vederea realizarii unor investitii durabile, necesare realizarii obiectului de activitate al firmei (terenuri, cladiri, echipamente, etc.), valoarea acestora fiind recuperata pe durata mai multor exercitii financiare prin metoda amortizarii; elementele activului bilantier asociate acestui ciclu sunt denumite generic active imobilizate;

Ciclul de exploatare - ciclu care include fazele de aprovizionare, productie, vanzare, incasarea contravalorii productiei sau marfurilor vandute, ciclu care, de regula se desfasoara pe perioade de timp subanuale. Elementele activului bilantier corespunzatoare acestui ciclu sunt activele circulante, numite si active de exploatare (stocuri si creante comerciale). Elementele pasivului referitoare la ciclul de exploatare sunt datoriile de exploatare sau comerciale.

Dimensiunea financiara a bilantului are in vedere exclusiv lichiditatea elementelor de activ, respectiv exigibilitatea resurselor de care dispune firma la un moment dat, urmarind modul de atragere, respectiv alocare a resurselor in raport cu disponibilitatea acestora si posibilitatea convertirii lor rapide in numerar. O posibila reprezentare grafica a bilantului in acceptiunea sa financiara este prezentata mai jos.

Reprezentarea are in vedere gruparea elementelor de activ in functie de lichiditatea lor, activele imobilizate fiind elemente de activ cu o lichiditate redusa (fiind numite din acest motiv si alocari permanente), in timp ce activele circulante au o lichiditate mai buna (fiind numite si alocari ciclice). Elementele de pasiv sunt si ele grupate in raport cu exigibilitatea resurselor pe care le reprezinta. Astfel, exigibilitatea capitalurilor proprii este practic nula, iar cea a datoriilor pe termen mediu si lung este redusa (acestea fiind contractate pentru perioade de timp mai mari de un an); ansamblul acestor resurse formeaza resursele aflate in mod stabil la dispozitia firmei, fiind denumite si capitaluri permanente. Datoriile financiare pe termen scurt precum si datoriile de exploatare au scadente cuprinse intre cateva zile si maximum un an, exigibilitatea lor fiind deci ridicata; din acest motiv ele sunt numite si resurse temporare.

Analiza structurala a bilantului contabil

Un interes particular in cadrul analizei financiare il prezinta analiza structurala a bilantului contabil. Aceasta analiza studiaza ponderea diferitelor elemente de activ sau pasiv in totalul bilantului si masura in care ponderile calculate corespund (sau nu) specificului activitatii derulate de firma care face obiectul analizei. Aceasta metoda permite degajarea unor concluzii prin studiul evolutiei ponderilor posturilor bilantiere in timp sau pe baza unor comparatii intre firme.

Indicatorii de structura ai activului caracterizeaza compozitia patrimoniului economic al firmei si releva constrangerile tehnice, economice sau juridice sub imperiul carora aceasta opereaza, fiind puternic influentati de apartenenta sectoriala si natura activitatii firmei. Indicatorii de structura ai pasivului analizeaza asa-numita structura de finantare a firmei ca expresie a politicii de finantare proprii acesteia, caracterizand ansamblul resurselor de care dispune firma la un moment dat din punctul de vedere al originii si al gradului de exigibilitate al acestora.

2.3.1. Indicatori de structura ai activului bilantier

Ponderea imobilizarilor corporale = Imobilizari corporale

Activ total

Acest indicator reflecta intensitatea in capital a activitatii desfasurata de firma analizata. Indicatorul atinge valori ridicate in cazul firmelor care opereaza in sectoare economice care reclama existenta unor infrastructuri importante sau unor echipamente costisitoare: productia sau distributia energiei, transporturi, industrie grea (siderurgie), industrie hoteliera sau sectorul amenajarilor funciare. Indicatorul permite relevarea constrangerilor tehnico-economice specifice naturii activitatii firmei analizate. Totusi, trebuie mentionat faptul ca valoarea indicatorului poate fi influentata semnificativ si de politica de investitii a firmei, regimul de amortizare utilizat sau utilizarea de echipamente obtinute in regim de leasing.

Ponderea imobilizarilor financiare = Imobilizari financiare

Activ total

Indicatorul furnizeaza unele informatii asupra amplorii relatiilor financiare stabilite intre firma considerata si alti agenti economici, oferind unele informatii asupra politicii de investitii a firmei: optiunea de crestere interna (investitii in ciclul operational: investitii si/sau exploatare), sau investitii in sensul cresterii externe (dobandirea de participatii la capitalul altor firme). Indicatorul prezinta valori importante in cazul firmelor de tip holding al caror obiect de activitate este reprezentat de gestionarea unui portofoliu de participatii.

Ponderea stocurilor = Stocuri

Activ total

Si acest indicator sugereaza amploarea constrangerilor tehnico-economice care deriva din natura activitatii firmei. Astfel valoarea indicatorului este extrem de redusa in cazul firmelor prestatoare de servicii, dar poate atinge valori importante in cazul firmelor productive care realizeaza produse cu ciclu lung de fabricatie (de exemplu sectorul constructiilor navale sau de aeronave), firmelor care activeaza in sfera constructiilor sau a distributiei. Indicatorul este insa influentat de pozitia firmei in cadrul ciclului sau de viata, stocurile fiind nesemnificative in faza de crestere rapida a firmei, dar putand deveni importante pe durata fazei de maturitate si in etapa de declin. Alti factori care pot influenta valoarea indicatorului sunt politica de aprovizionare a firmei sau fluctuatiile sezoniere care sunt specifice unor sectoare economice cum sunt agricultura si industria alimentara (ca urmare a perioadelor scurte in care este posibila aprovizionarea cu materii prime), sau industria jucariilor si serviciile de tipul parcurilor de distractii (ca urmare a fluctuatiei puternice a cererii specifica in astfel de sectoare).

Analiza acestui indicator poate fi si mai relevanta daca este realizata la nivelul fiecareia dintre categoriile principale de stocuri:

Stocuri de marfuri;

Stocuri de produse finite;

Productie in curs de executie;

Stocuri de materii prime;

Stocuri de materiale.

Ponderea creantelor comerciale = Clienti si conturi asimilate

Activ total

Indicatorul releva politica de creditare a clientilor practicata de firma sau, intr-un cadru mai larg, uzantele de plata specifice sectorului in care firma opereaza. Marimea sa este determinata de durata creditului comercial practicat de firma in relatia cu clientii sai. Pentru cazul firmelor care au ca si clienti preponderent persoane fizice si ale caror incasari se realizeaza indeosebi in numerar, valoarea indicatorului este extrem de redusa.

Ponderea disponibilitatilor = Disponibilitati

Activ total

Disponibilitatile unei firme trebuie sa se regaseasca intr-un volum suficient pentru ca aceasta sa fie in masura sa-si onoreze in orice moment integral si la termen obligatiile de plati curente. Un volum insuficient al disponibilitatilor poate determina dereglari ale fluxului de plati, dupa cum un volum constant ridicat poate insemna costuri de operare suplimentare (in situatia in care sunt angajate imprumuturi bancare) si totodata costuri de oportunitate ca urmare a nefructificarii sumelor respective fie in cadrul ciclului de investitii si in cadrul celui de exploatare, fie sub forma plasamentelor financiare. In acest context, trebuie sa atragem in mod deosebit atentia asupra necesitatii unei planificari cat mai riguroase (lunara, saptamanala si chiar zilnica) a fluxurilor de incasari si plati si implicit a nivelului trezoreriei.

2.3.2. Indicatori de structura ai pasivului bilantier

Ponderea capitalurilor permanente[11]= Capitaluri permanente

Pasiv total

Acest indicator exprima gradul de stabilitate a resurselor de finantare de care dispune intreprinderea la un moment dat, din punctul de vedere al exigibilitatii acestora. Un grad ridicat de stabilitate confera firmei un grad ridicat de libertate in alocarea resurselor de care dispune atat in directia ciclului de investitii (pe termen lung) cat si a celui de exploatare (pe termen scurt), in timp ce un grad mic de stabilitate al resurselor disponibile ar putea pune firma in imposibilitatea de a aloca resursele necesare ciclului de investitii.

Ponderea capitalurilor proprii = Capitaluri proprii

Pasiv total

Indicatorul este conceput pentru a releva gradul de autonomie financiara a firmei - masura in care aceasta se finanteaza pe seama resurselor proprii. Un grad redus de autonomie creste gradul de vulnerabilitate al intreprinderii fata de mediul extern (prin actiunea unor factori cum ar fi de exemplu evolutia ratei dobanzilor la credite sau a ratelor de schimb valutar) si o expune in mai mare masura riscului de faliment.

Pentru cresterea gradului de acuratete a aprecierii gradului de stabilitate a resurselor, respectiv a autonomiei unei firme, literatura de specialitate propune operare a doua retratari a datelor bilantiere utilizate in calculul celor doi indicatori.

Un prim factor perturbator in calculul si interpretarea valorilor celor doi indicatori il constituie amortizarea imobilizarilor, ca urmare a faptului ca aceasta reprezinta o cheltuiala fictiva , care afecteaza rezultatul fiecarui exercitiu financiar, diminuand rezultatele si masa capitalurilor proprii. Astfel, desi amortizarea acumulata reprezinta o resursa stabila, ea nu figureaza ca atare in pasivul bilantier, motiv pentru care in calculul celor doi indicatori de mai sus, atat numitorul cat si numaratorul expresiilor ar trebui corectate cu aceasta valoare. Valoarea amortizarii acumulate a imobilizarilor se regaseste in cuprinsul unei anexe a bilantului contabil intitulata "Situatia activelor imobilizate".

O a doua retratare are in vedere cazul provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli, elemente care sunt regrupate in pasivul bilantier in categoria capitalurilor proprii. Ea reclama existenta unor informatii suplimentare cu privire la motivele pentru care aceste provizioane au fost constituite. Daca acestea au fost create pentru acoperirea unor riscuri certe si apropiate in timp, ele trebuie privite ca fiind resurse temporare si trebuie deci excluse din categoria capitalurilor proprii. Restul provizioanelor, constituite pentru riscuri care nu sunt susceptibile sa se produca intr-un termen mai apropiat de un an, pot fi privite ca avand caracter de resurse stabile. In lipsa informatiilor amintite mai sus analistul s-ar putea considera obligat, conform principiului prudentei, sa asimileze ansamblul provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli ca resurse temporare, acestea urmand a fi eliminate integral din categoria capitalurilor proprii.

Capitolul 3

Analiza rezultatelor

3. Analiza rezultatelor

3.1. Continutul contului de profit si pierdere

In timp ce bilantul contabil ofera o imagine asupra starii patrimoniale a unei firme la un moment dat, contul de profit si pierdere isi propune prezentarea unui tablou al veniturilor si cheltuielilor realizate de firma ca urmare a desfasurarii unui ansamblu de operatiuni economice, financiare sau de investitii.

In acceptiunea Regulamentului de aplicare a Legii contabilitatii nr. 82/91 veniturile si cheltuielile unei entitati patrimoniale sunt definite dupa cum urmeaza.

Veniturile unei firme reprezinta ansamblul sumelor sau valorile incasate sau de incasat din:

Livrarile de bunuri, executarea de lucrari, prestarile de servicii si din avantajele pe care unitatea patrimoniala a consimtit sa le primeasca;

Executarea unei obligatii legale sau contractuale din partea tertilor;

Venituri exceptionale.

In cadrul veniturilor, pentru determinarea rezultatului exercitiului se cuprind de asemenea, veniturile din:

Productia stocata;

Productia imobilizata;

Diminuarea sau anularea provizioanelor;

Pretul de vanzare al activelor cedate.

In contrapartida, cheltuielile reprezinta sumele sau valorile de platit pentru:

Consumurile, lucrarile executate si serviciile prestate de care beneficiaza firma;

Remunerarea personalului;

Executarea unor obligatii legale sau contractuale de catre firma;

Cheltuieli exceptionale.

In cadrul cheltuielilor pentru determinarea rezultatului exercitiului se cuprind, de asemenea:

Amortizarile si provizioanele constituite;

Valoarea contabila a activelor cedate.

Contul de profit si pierdere intocmit in conformitate cu prevederile Legii contabilitatii 82/91 regrupeaza ansamblul veniturilor si cheltuielilor aferente unei perioade de gestiune in functie de natura lor:

Venituri si cheltuieli de exploatare;

Venituri si cheltuieli financiare;

Venituri si cheltuieli exceptionale.

In cele ce urmeaza vom descrie succint principalele elemente de venituri si cheltuieli care compun contul de profit si pierdere in cadrul standardului contabil national.

In cadrul veniturilor din exploatare se regasesc:

Venituri din vanzarea marfurilor;

Venituri din productia vanduta - venituri din vanzarea produselor, lucrarilor executate si din serviciile prestate;

Venituri din productia stocata - variatia stocurilor de produse intre finele si inceputul perioadei de gestiune, evaluate in costuri de productie, mai putin eventuale provizioane pentru deprecierea acestor stocuri;

Venituri din productia de imobilizari - costul de productie al imobilizarilor corporale sau necorporale executate pe cont propriu;

Venituri din subventii de exploatare reprezentand subventiile primite pentru acoperirea diferentelor de pret si pentru acoperirea pierderilor, precum si alte subventii (finantarea activitatii de cercetare si alte finantari) de care beneficiaza firma din partea statului;

Alte venituri din exploatare - cuprinzand venituri din creante recuperate si alte venituri din exploatare.

Ansamblul veniturilor din vanzarea marfurilor si a celor rezultate din vanzarea produselor, a lucrarilor executate si din serviciile prestate formeaza cifra de afaceri la nivelul unei perioade.

Productia firmei la nivelul unei perioade (productia exercitiului) poate fi determinata prin insumarea veniturilor din productia vanduta (evaluate in preturi de vanzare) cu productia stocata si cea imobilizata, ambele evaluate in costuri de productie.

Cheltuielile pentru exploatare regrupeaza:

cheltuielile privind marfurile - costul de achizitie al produselor achizitionate si revandute in aceeasi stare;

cheltuielile cu materiile prime si materialele - costul materiilor prime si al materialelor date in consum;

cheltuielile cu energia si apa - evidentiaza consumurile de materii prime nestocabile (energie, apa);

cheltuielile cu lucrarile si serviciile prestate de terti - contravaloarea lucrarilor prestate de colaboratori, costul transporturilor de bunuri si de personal, costul intretinerilor si reparatiilor, costurile cu redeventele si chiriile platite;

cheltuielile cu impozite, taxe si varsaminte asimilate - reflecta contravaloarea prelevarilor fiscale obligatorii de tipul: impozitului pe cladiri, impozitului pe terenuri, contributiei la fondul special pentru cercetare-dezvoltare, TVA colectata aferenta bunurilor si serviciilor folosite in scop personal, etc.;

cheltuielile cu amortizarile si provizioanele - evidentiaza cheltuielile de exploatare determinate de constituirea amortizarii calculate asupra imobilizarilor corporale si necorporale si provizioanelor constituite pentru deprecierea elementelor de activ.

Veniturile financiare reprezinta ansamblul veniturilor realizate in principal din:

participatii (sub forma dividendelor cuvenite), alte imobilizari financiare si creante imobilizate;

titluri de plasament - evidentiaza castigul net (diferenta favorabila dintre pretul de vanzare si pretul de achizitie) rezultat din vanzarea titlurilor de plasament;

diferente favorabile de curs valutar - sunt venituri obtinute fie in urma stingerii obligatiilor de plata contractate in devize, fie rezultate din plasamentele in devize sub forma depozitelor sau conturilor la vedere;

dobanzi - reprezinta veniturile generate de plasamentele monetare ale firmei in relatia cu banca sau cu alti debitori.

Cheltuielile financiare includ:

pierderi din creante legate de participatii - reflecta valoarea nerecuperata a imprumuturilor pe termen mediu si lung acordate de firma altor societati, respectiv sumele cu titlu de garantii platite si nerecuperate;

cheltuieli privind titlurile de plasament cedate - se refera la pierderea neta rezultata din vanzarea titlurilor de plasament (diferenta nefavorabila dintre pretul de vanzare si pretul de achizitie);

cheltuieli din diferente de curs valutar - constau in diferentele nefavorabile de curs valutar aferente disponibilitatilor bancare, din casa sau acreditivelor exprimate in devize;

cheltuieli privind dobanzile - reflecta valoarea dobanzilor datorate ca urmare a contractarii de imprumuturi pe termen mediu si lung, si/sau a dobanzilor platite in contul creditelor bancare pe termen scurt;

cheltuieli cu amortizarile si provizioanele - se refera fie la valoarea provizioanelor pentru deprecierea imobilizarilor financiare sau a primelor privind rambursarea obligatiunilor amortizate, fie se refera la provizioanele constituite pentru riscuri si cheltuieli cand acestea privesc activitatea financiara.

Veniturile exceptionale sunt o reflectare a operatiunilor economice ale firmei care au caracter ocazional, nefiind legate de activitatea curenta, de exploatare. Ele se impart in doua categorii: venituri exceptionale din operatiuni de gestiune si venituri exceptionale din operatiuni de capital.

Veniturile exceptionale din operatiuni de gestiune sunt venituri care nu sunt legate de activitatea normala, curenta a firmei, dar se refera la operatiuni de exploatare: bunuri sau valori primite gratuit sau rezultate din dezmembrarea unor imobilizari.

Veniturile exceptionale din operatiuni de capital regrupeaza venituri provenind din operatiuni cu caracter nerepetitiv cum ar fi cele de cedare (vanzare) a activelor firmei.

In mod similar, cheltuielile exceptionale se grupeaza in doua categorii: cheltuieli exceptionale privind operatiile de gestiune si cheltuieli privind operatiile de capital.

In prima categorie sunt regrupate cheltuielile privind valoarea despagubirilor, amenzilor sau penalitatilor datorate sau platite, sau cele privind pierderile din calamitati sau din donatii acordate.

In cea de a doua categorie intra un cuantum din contravaloarea activelor cedate, respectiv partea ramasa neamortizata a acestora.

Corespunzator categoriilor de venituri si cheltuieli de mai sus sunt determinate aceleasi trei categorii de rezultate. Forma simplificata a contului de profit si pierdere utilizat in sistemul financiar-contabil din tara noastra se prezinta astfel:

Rezultatul net al exercitiului este evidentiat ca post distinct in pasivul bilantier in categoria capitalurilor proprii, reprezentand, in situatia in care firma este profitabila, sporul de avere al proprietarilor firmei realizat pe parcursul exercitiului incheiat.

In cazul unui bilant intocmit dupa repartizarea profitului valoarea capitalurilor proprii se va majora cu cota reinvestita (nedistribuita sub forma dividendelor) din profitul net al perioadei. Evident, in situatia in care rezultatul exercitiului reprezinta o pierdere, aceasta va reduce masa capitalurilor proprii sub nivelul inregistrat de acestea la inceputul perioadei analizate.

3.2. Tehnici de analiza a rezultatelor

Metodele larg utilizate de analiza a informatiilor continute in cadrul contului de profit si pierdere vizeaza mai multe aspecte:

studiul contributiei elementelor de venituri si cheltuieli grupate in functie de natura lor la formarea rezultatului unei perioade - analiza structurala;

analiza veniturilor si cheltuielilor care revin diverselor functiuni ale firmei - analiza functionala;

analiza pragului de rentabilitate;

regruparea informatiilor sub forma asa-numitelor marje de acumulare - analiza soldurilor intermediate de gestiune - accent valoare adaugata;

analiza capacitatii de autofinantare.

Un interes aparte il prezinta si analiza dinamicii elementelor de venituri, cheltuieli sau a rezultatelor, in vederea identificarii tendintelor survenite in evolutia acestora.

3.2.1. Analiza structurala a contului de rezultate

Analiza structurala urmareste stabilirea contributiei diferitelor categorii de elemente de venituri si cheltuieli la formarea rezultatului unui exercitiu.

Acest tip de analiza urmareste studiul ponderilor detinute de diversele elemente de venituri in totalul veniturilor aferente unei perioade oferind informatii asupra aportului a trei categorii majore de operatiuni (operationale, financiare si cu caracter exceptional - cum ar fi cesiunea de active) la formarea veniturilor perioadei.

In paralel sunt urmarite ponderile diferitelor categorii de cheltuieli in totalul cheltuielilor aferente unei perioade (sau doar al celor pentru exploatare). In acest mod, prin raportare la realizarile perioadei anterioare, este posibil studiul mutatiilor (favorabile sau nu) care au loc in structura cheltuielilor, independent de volumul de activitate al firmei la nivelul perioadelor analizate:

Concluzii relevante pot fi obtinute si prin studiul comparativ al ponderilor cheltuielilor firmei analizate cu cele calculate pentru cazul unor firme cu obiect similar de activitate, sau pe baza unor valori medii sectoriale.

Modificarea volumului activitatii sau a naturii acesteia poate antrena in cazul unei firme modificari semnificative a structurii cheltuielilor. Pentru a lua in calcul si posibilele implicatii ale schimbarii volumului de activitate sau a structurii acesteia asupra structurii cheltuielilor este recomandabil calculul ponderilor diferitelor categorii de cheltuieli in cifra de afaceri a perioadei sau, optional, in totalul veniturilor.

3.2.2. Analiza functionala a contului de profit si pierdere

Acest tip de analiza urmareste o regrupare a elementelor de venituri si cheltuieli continute in contul de profit si pierdere in raport cu principalele functiuni care le genereaza la nivelul unei firme:

Functiunea de productie;

Functiunea comerciala;

Functiunea administrativa.

Vanzari

- costul marfurilor revandute Comerciala

Profitul brut al vanzarilor (marja bruta)

- cheltuielile de desfacere Comerciala

Profitul din exploatare (rezultatul exploatarii)

Profitul inainte de impozitare

Profitul net (rezultatul exercitiului)

Aceasta retratare permite separarea cheltuielilor in raport cu functiunea responsabila de producerea lor si instituirea unui control mai eficient al costurilor: reducerea costurilor de productie, sau limitarea costurilor administrative, etc.

3.2.3. Analiza cheltuielilor directe si indirecte - pragul de rentabilitate

Acest tip de analiza permite studiu pragului de rentabilitate la nivelul intregii firme, al unei anumite activitati, sectii de productie sau chiar la nivelul unuia din produsele aflate in nomenclatorul de fabricatie.

Ea impune o delimitare a cheltuielilor firmei in doua mari categorii:

cheltuieli directe sau variabile - legate direct de volumul de activitate al firmei, de o anumita activitate sau chiar de fabricarea unui produs;

cheltuielile indirecte (sau fixe) - cheltuieli independente de volumul de activitate sau comune unei activitati sau sectii.

In categoria cheltuielilor directe vor fi regrupate:

cheltuielile reprezentand consumuri de materii prime si materiale necesare realizarii produselor;

cheltuielile cu manopera directa - remuneratiile personalului direct productiv;

cheltuielile care sunt expresia consumurilor de utilitati consumate in procesul de productie (energie, abur, apa, gaze naturale, combustibili).

Cheltuielile indirecte regrupeaza ansamblul celorlalte cheltuieli:

amortizarea imobilizarilor;

cheltuielile reprezentand salariile personalului administrativ;

cheltuielile cu iluminatul si incalzirea;

cheltuielile cu lucrarile si serviciile prestate de terti (in masura in care acestea nu pot fi alocate pe produse, activitati sau sectii de productie);

cheltuieli cu impozite, taxe si alte varsaminte asimilate (cu exceptia impozitului pe profit);

cheltuielile financiare cu dobanzile.

Reasezarea acestor informatii preluate din contul de profit si pierdere se poate realiza in formatul de mai jos:

Pe aceasta cale este posibil si studiul contributiei marjei asupra cheltuielilor directe la nivelul unei activitati, sectii sau produs la acoperirea cheltuielilor indirecte globale ale firmei. Avand in vedere imperativul acoperirii prin venituri a tuturor categoriilor de cheltuieli ale unei firme (inclusiv cele indirecte) decurge necesitatea realizarii unor produse cu o marja asupra cheltuielilor directe cat mai ridicata.

Informatiile necesare unei asemenea analize trebuie sa fie furnizate de contabilitatea interna de gestiune a firmei.

3.2.4. Analiza rezultatelor pe baza soldurilor intermediare de gestiune

Este o metoda de analiza a rezultatelor unui agent economic care asigura uniformizarea informatiilor la nivel microeconomic cu cele consacrate la nivel macroeconomic. Astfel, insumarea valorilor adaugate - unul din soldurile intermediare - realizate de agentii economici rezidenti formeaza produsul intern brut.

In cadrul acestei metode se realizeaza o retratare a elementelor contului de profit si pierdere constand in agregarea si calculul indicatorilor la nivelul unor trepte succesive de acumulare in formarea profitului net al perioadei, marjele de acumulare corespunzatoare fiind urmatoarele:

productia exercitiului si/sau marja comerciala, dupa caz;

valoarea adaugata;

excedentul brut de exploatare;

rezultatul exploatarii;

rezultatul curent;

rezultatul net al exercitiului.

Productia exercitiului (PE) - este prima treapta de acumulare prezenta in cazul agentilor economici din sfera productiei. Productia exercitiului este determinata prin insumarea valorii productiei vandute (exprimata in preturi de vanzare exclusiv TVA) cu valoarea productiei stocate si a celei imobilizate (ambele exprimate in costuri de productie). In cazul agentilor care desfasoara activitati comerciale prima treapta de acumulare este reprezentata de marja comerciala (MC). Marja comerciala reprezinta acumularea rezultata pe seama activitatii comerciale a firmei, fiind determinata ca diferenta intre veniturile din vanzarea marfurilor si cheltuielile cu marfurile vandute;

Valoarea adaugata (VA) - este expresia sporului de valoare rezultat pe seama utilizarii factorilor de productie, respectiv plusul de valoare adaugat la valoarea bunurilor intrate in circuitul economic, ca urmare a prelucrarii si transformarii acestora conform specificului obiectului de activitate al agentului considerat.

Conceptul de valoare adaugata permite realizarea unei distinctii intre consumurile interne si cele externe ale unei firme, permitand relevarea contributiei acesteia la crearea de valoare suplimentara in raport cu valoarea bunurilor si serviciilor achizitionate de la terti. Un interes aparte il prezinta si repartizarea valorii adaugate la nivelul unei perioade intre participantii directi si indirecti la activitatea economica a firmei (salariati, stat, creditori, actionari si intreprindere).

Valoarea adaugata se poate calcula prin doua metode:

i)            metoda de productie (sintetica, deductiva);

ii)          metoda de repartitie (aditiva).

i) Metoda de productie releva modul in care se formeaza valoarea adaugata, respectiv faptul ca valoarea adaugata este generata din activitatea de productie (sau comert), ea reprezentand plusul de valoare adaugat la valoarea materiilor prime si materialelor supuse prelucrarii.

In cazul metodei de productie determinarea valorii adaugate se realizeaza prin deducerea din valoarea productiei exercitiului (PE), respectiv a marjei comerciale (MC), dupa caz, a consumurilor externe sau intermediare (cheltuieli cu materii prime si materiale, energie si apa, respectiv servicii prestate de terti - CI).

VA = PE + MC - CI

ii) Metoda de repartitie porneste de la destinatia valorii adaugate, aceasta contribuind la formarea veniturilor primare ale participantilor la circuitul economic:

venituri primare ale salariatilor (salarii si cheltuieli asimilate);

venituri primare ale statului (impozite si taxe, inclusiv impozit pe profit);

venituri primare ale aportatorilor de capitaluri (dobanzi si dividende);

venituri primare ale agentilor economici (cota reinvestita din profitul net si amortizarea).

Determinarea valorii adaugate prin metoda de repartitie se face prin insumarea remunerarilor care revin participantilor la circuitul economic:

VA = Chs + Pn + A + Cf + IT

Chs  = cheltuielile salariale si asimilate

Pn = profitul net

A   = amortizarea

Cf = cheltuielile financiare

IT = impozitele si taxele

Intr-o reprezentare schematica simplificata, determinarea valorii adaugate pe baza elementelor contului de profit si pierderi intocmit la nivelul unei perioade se realizeaza astfel:

Daca se are in vedere faptul ca valoarea adaugata este o sursa de venit primar pentru toti participantii la circuitul economic al unei firme este evidenta necesitatea realizarii si comercializarii pe piata de catre acestia a unor produse cu valoare adaugata cat mai ridicata.

Excedentul brut de exploatare (EBE) - reprezinta acumularea bruta rezultata din activitatea de exploatare, ramasa la dispozitia firmei pentru autofinantarea investitiilor si remunerarea aportatorilor de fonduri in cadrul firmei (creditori si actionari):

EBE = VA - Cheltuieli cu personalul - Impozite si taxe + Subventii de exploatare

Aceasta marja de acumulare este foarte des utilizata pentru compararea performantelor firmelor care urmare a faptului ca nu este influentata de:

Politica de finantare a firmei - nefiind luate in considerare veniturile sau cheltuielile financiare;

Politica de investitii - nefiind afectata de valoarea amortizarii;

Politica fiscala - nu tine cont de impozitul pe profit;

Elementele exceptionale.

Rezultatul exploatarii (RE) - masoara rentabilitatea intregii activitati de exploatare prin deducerea tuturor cheltuielilor aferente:

RE = EBE + Alte venituri din exploatare + Venituri din amortizari si provizioane - - Cheltuieli cu amortizari si provizioane - Alte cheltuieli de exploatare

Rezultatul curent (RC) - obtinut prin cumularea rezultatului financiar:

RC = RE + Rezultat financiar

Rezultatul net al exercitiului (Rex) - include rezultatul exceptional, respectiv influenta impozitului pe profit:

Rex = RC + Rezultat exceptional - Impozit pe profit

3.2.5. Capacitatea de autofinantare

Capacitatea de autofinantare (CAF) - este o sursa stabila generata de activitatea fiecarui agent economic, putand fi utilizata la finantarea investitiilor, rambursarea imprumuturilor sau remunerarea actionarilor societatii prin plata dividendelor repartizare acestora. Se determina printr-una din metodele de mai jos:

Metoda deducativa;

Metoda aditiva.

a.)    Metoda deductiva:

CAF = Venituri incasabile - Cheltuieli platibile = EBE + Alte venituri (din exploatare, financiare sau exceptionale) platibile - Impozit pe profit

b.)    Metoda aditiva:

CAF = Profit net + Cheltuieli calculate - Venituri calculate = Profit net + Amortizari si provizioane constituite - Provizioane reluate la venituri - Subventii de exploatare + Valoarea neta contabila a activelor cedate - Venituri din cedarea activelor

3.2.6. Valoarea adaugata globala

In prezenta tuturor categoriilor de venituri si cheltuieli (financiare, exceptionale), pentru a mari sfera de aplicare a analizei valorii adaugate si repartizarii acesteia, este posibila utilizarea conceptului de valoare adaugata globala (VAG), determinata pe baza unei regrupari ale elementelor de venituri si cheltuieli din contul de profit si pierderi de tipul celei prezentate in continuare:

Capitolul 4

Analiza echilibrului financiar

4. Analiza echilibrului financiar

4.1. Notiunea de echilibru financiar

Aprecierea echilibrului financiar al unei firme are in vedere solvabilitatea firmei si abilitatea acesteia de a evita situatia de faliment. Solvabilitatea firmei presupune abilitatea acesteia de a onora fara intreruperi platile impuse de:

Angajamentele contractate in perioadele anterioare si care ajung la scadenta in perioada curenta;

Operatiunile curente a caror realizare sa decontare conditioneaza continuarea activitatii firmei;

Obligatiile fiscale impuse conform reglementarilor legale in vigoare.

Intreruperea acestui flux continuu de plati expune firma la o serie de consecinte a caror dimensiune este dependenta de durata si amploarea dereglarilor aparute in onorarea obligatiilor de plata. Dereglarile posibile sunt de trei categorii:

Exceptionale sau ocazionale;

Periodice sau repetitive;

Permanente.

O firma se poate confrunta cu dereglari exceptionale de plati in situatia imposibilitatii recuperarii unei creante importante, a unei planificari necorespunzatoare a operatiunilor de plata, intr-o faza de crestere rapida sau ca urmare a unei scaderi temporare a volumului vanzarilor. In astfel de situatii firma poate reinstala relativ rapid continuitatea fluxului de plati printr-o serie de solutii simple cum ar fi - obtinerea unor amanari suplimentare la plata furnizorilor, rescadentarea imprumuturilor bancare sau contractarea unor credite bancare pe termen scurt. Asemenea situatii pot afecta imaginea si reputatia firmei, putand pune sub semnul intrebarii abilitatile manageriale ale echipei de conducere.

Firmele se pot confrunta insa si cu perturbari periodice ale fluxului lor de plati ca urmare a activitatii sezoniere pe care acestea o desfasoara. Chiar daca aceste dereglari nu ridica neaparat semne de intrebare asupra viabilitatii firmelor respective, ele vor impune apelul la credite bancare suplimentare si vor determina o reputatie de rau platnic conducand in mod inevitabil la inasprirea conditiilor de creditare ale firmei - reducerea decalajelor de plata convenite cu furnizorii firmei sau chiar refuzul livrarilor de marfuri pe baza de credit comercial si solicitarea efectuarii platilor in numerar la momentul livrarii marfurilor, respectiv modificarea conditiilor de creditare practicate in sectorul bancar prin reducerea duratelor de creditare, solicitarea unor garantii mai mari, perceperea de penalitati si majorari de intarziere, sau cresterea nivelului ratelor dobanzilor.

In situatia in care dereglarile fluxului de plati devin permanente ele pot fi considerate ca fiind expresii ale unor dezechilibre structurale si vor sfarsi prin a afecta grav conditiile de functionare ale firmei. Creditorii firmei pot cere declararea firmei in stare de incapacitate de plata,urmand implementarea unor proceduri de redresare judiciara cu acordul creditorilor firmei, caz in care este posibila restrangerea activitatii firmei, inlocuirea echipei de conducere, reducerea personalului sau preluarea firmei. Respingerea planului de redresare de catre creditori impinge firma in procedura de lichidare, caz in care firma risca disparitia sa ca entitate economica si juridica autonoma. In aceste conditii mentinerea echilibrului financiar al unei firme constituie un imperativ permanent si absolut, o preconditie a asigurarii viabilitatii agentului economic considerat.

Analiza echilibrului financiar isi propune asadar aprecierea gradului in care firma este si va fi si in viitor in masura sa-si onoreze ansamblul obligatiilor la scadenta acestora. Este estimata vulnerabilitatea firmei prin prisma acestui aspect, incercandu-se identificarea simptomelor care ar putea anticipa eventuala aparitie a unei stari de incapacitate de plata, posibilele implicatii ale acesteia asupra continuitatii activitatii desfasurate de firma sau, mai grav, a amenintarilor la adresa viabilitatii firmei.

4.2. Echilibrul financiar static

Aprecierea echilibrului financiar static se realizeaza in cele mai bune conditii pe baza unui bilant financiar. Cu ajutorul bilantului financiar poate fi remarcat echilibrul (sau dezechilibrul) dintre resursele financiare disponibile pe termen mediu lung si alocarile permanente, respectiv relatia dintre resursele disponibile pe termen scurt si alocarile ciclice.

Echilibrul financiar are un caracter relativ stabil si temporar. Relativ stabil, intrucat datorita influentei factorilor de dezechilibru, firma trece de la un nivel de echilibru, la un nou nivel si temporar, deoarece aceste stari de echilibru static sunt provizorii, alternand cu starile de dezechilibru, obiectivul gestiunii fiind refacerea echilibrului pe un alt stadiu.

Aprecierea echilibrului financiar static se realizeaza cu ajutorul urmatorilor indicatori:

Activul net contabil;

Fondul de rulment (FR);

Nevoia de fond de rulment (NFR);

Trezoreria neta (TN(.

4.1.2. Analiza activului net contabil

Activul net contabil se exprima ca diferenta intre totalul activului si totalul datoriilor angajate de firma:

ANC = At - Dt

si reprezinta evaluarea contabila a averii actionarilor la sfarsitul exercitiului financiar.

a.) Un activ net contabil pozitiv semnaleaza existenta unui volum al activelor firmei suficient pentru acoperirea tuturor datoriilor acesteia, fara a tine insa seama de posibilele necorelari intre exigibilitatea pasivelor si gradul de lichiditate al activelor.

b.) Activul net contabil negativ reflecta un nivel al datoriilor angajate superior activelor totale, ca o consecinta a exploatarii ineficiente a activelor si a acumularii de pierderi, avand ca finalitate erodarea (consumarea) capitalurilor avansate de actionari si insolvabilitatea firmei aflate intr-o atare situatie.

ANC = 110  ANC = -10

a)                                                          b)

Aprecierea echilibrului financiar al unei firme obliga insa si la delimitarea activelor si pasivelor in raport cu lichiditatea, respectiv exigibilitatea acestora. In acest scop sunt utilizati indicatori de tipul fondului de rulment (FR), necesarului de fond de rulment (NFR) si a trezoreriei nete (TN).

4.1.3. Analiza cu ajutorul FR, BFR si TN

Pornind de la egalitatea fundamentala a bilantului dintre alocarile si resursele antrenate de activitatea unei firme:

ACTIV = PASIV

prin dezvoltarea acestei ecuatii si regruparea posturilor de activ sau pasiv in raport cu lichiditatea si exigibilitatea acestora in maniera de mai jos, obtinem:

IMO + (ACR-DB) + DB = CPE + DEX + CTS

CPE - IMO = (ACR - DB - DEX) + (DB - CTS)

FR = NFR + TN

Unde:

IMO - active imobilizate

ACR - active circulante

DB - disponibilitati banesti si valori asimilate (conturi de trezorerie)

CPE - capitaluri permanente - suma capitalurilor proprii si a datoriilor

pe termen mediu-lung

DEX - datorii pe termen scurt nefinanciare

CTS - credite de trezorerie - datorii pe termen scurt financiare.

Au fost astfel izolate trei categorii distincte de resurse si alocari:

Resursele stabile in contraparte cu alocarile permanente;

Resursele ciclice (nefinanciare) in contraparte cu alocarile ciclice (mai putin disponibilitatile);

Disponibilitatile in contraparte cu creditele pe termen scurt.

Regruparea de mai sus permite analiza modului in care este asigurata finantarea activitatii firmei si a concordantei existente (sau inexistente) intre aceste resurse si alocarile reprezentate de elementele din activul bilantier.

Analiza fondului de rulment

Fondul de rulment exprima valoarea resurselor permanente care finanteaza activele circulante. Calculul acestuia permite si verificarea respectarii unui principiu fundamental al gestiunii financiare: finantarea alocarilor permanente ale unei firme trebuie realizata pe seama resurselor stabile ale acesteia.

Exista doua procedee de calcul a fondului de rulment:

Utilizand partea de sus a bilantului:

FR = CPE - IMO

exprimand excedentul capitalurilor permanente asupra activelor imobilizate nete.

Utilizand partea de jos a bilantului:

FR = ACR - (DEX + CTS)

exprimand excedentul activelor circulante asupra datoriilor pe termen scurt, unde ACR este valoarea activelor circulante.

O valoare negativa a fondului de rulment indica nerespectarea principiului enuntat anterior si posibilitatea aparitiei unei viitoare perturbari in fluxul de plati, ca urmare a dezechilibrului constatat in aceasta situatie intre valoarea datoriilor pe termen scurt si activele circulante disponibile pentru acoperirea acestor datorii.

O marime pozitiva a fondului de rulment exprima realizarea echilibrului financiar pe termen lung. Cu cat surplusul de surse stabile degajat din finantarea investitiilor si destinat finantarii activelor circulante este mai mare cu atat firma este mai protejata in fata evenimentelor neprevazute.

Distingem doua forme ale fondului de rulment:

a.)    Fond de rulment propriu - care exprima cota de participare a capitalului propriu la finantarea activelor circulante:

FRP = CPR - IMO sau FRP = FR - DTML

Unde:

CPR - capitalurile proprii

IMO - active imobilizate

DTML - datorii pe termen mediu si lung

b.)    Fond de rulment strain - care exprima contributia datoriilor pe termen mediu si lung la finantarea activelor circulante:

FRS = FR - FRP = DTML

Alaturat prezentam factorii care influenteaza marimea si evolutia fondului de rulment:[17]

Marimea optima a fondului de rulment este data de situatia in care echilibrul financiar se realizeaza la o structura de finantare care genereaza cel mai scazut cost al capitalurilor. Relevanta pentru aprecierea dimensiunii fondului de rulment este si comparatia cu societatile din acelasi sector de activitate.

Valoarea fondului de rulment se apreciaza in raport cu necesitatile intreprinderii. Marimea minima necesara a fondului de rulment in vederea realizarii echilibrului financiar poate fi determinata pe baza nivelului mediu al necesarului de fond de rulment si in raport cu politica de finantare adoptata de firma.

Analiza necesarului de fond de rulment

In activitatea oricarei firme se vor regasi urmatoarele faze ale ciclului economic: achizitionarea de materii prime si materiale, productia si valorificarea produselor finite, dupa care intreg ciclul de exploatare se reia. Parcurgerea procesului genereaza fluxuri de exploatare (innoire de stocuri si creante) si fluxuri de datorii (fata de furnizori, creditori), intre aceste doua categorii de fluxuri existand un anumit decalaj de timp. Nevoia de finantare a ciclului de exploatare este acoperita in cea mai mare parte din resurse pe termen scurt (datorii de exploatare).

Necesarul de fond de rulment este definit ca fiind diferenta dintre activele circulante (mai putin disponibilitatile) si datoriile pe termen scurt (nefinanciare), fiind expresia necesarului de finantare al ciclului de exploatare.

O prezentare mai detaliata a modului de determinare a necesarului de fond de rulment este redata mai jos:

Active circulante (A) Resurse ciclice (B)

Stocuri de materii prime si materiale Furnizori si conturi asimilate

Produse finite si in curs de executie Clienti - creditori

Marfuri  Alte datorii:

Furnizori - debitori - datorii fiscale si sociale

Clienti si conturi asimilate - datorii asupra imobilizarilor

Alte creante  Venituri inregistrate in avans

Cheltuieli efectuate in avans

NFR = (A) - (B)

Pot fi puse in evidenta doua componente ale necesarului de fond de rulment:

Necesar de fond de rulment din exploatare;

Necesar de fond de rulment din afara exploatarii.

Necesarul de fond de rulment din exploatare (NFRE)

reprezinta diferenta dintre necesitatile ciclice de exploatare si resursele ciclice de exploatare:

NFRE = (Stocuri - Clienti si conturi asimilate + Avansuri acordate clientilor + Cheltuieli efectuate in avans privind activitatea de exploatare) - (Avansuri clienti + furnizori si conturi asimilate + datorii fiscale si sociale* + venituri inregistrate in avans privitoare la activitatea de exploatare)

* TVA, ajutor de somaj, impozit pe salarii, asigurari sociale, alte datorii si creante cu bugetul de stat

Necesarul de fond de rulment din afara exploatarii (NFRAE)

este exprimat ca diferenta intre necesitatile ciclice din afara exploatarii si resursele ciclice in afara exploatarii:

NFRE = (Alte creante + Decontari cu asociatii - pentru partea de capital social subscris dar nevarsat) - (Datorii fiscale** + Datorii asupra imobilizarilor***)

** impozitul pe profit

*** impozitul pe cladiri, taxe pe terenurile proprietate de stat

Prin aceasta abordare necesarul de fond de rulment se mai poate scrie:

NFR = NFRE + NFRAE

Influenta majora in marimea necesarului de fond de rulment revine nevoii de fond de rulment din exploatare.

Ca si in cazul analizei fondului de rulment, vom distinge si in analiza necesarului de fond de rulment urmatoarele situatii:

NFR > 0, (ACR-DB) > DEX

In acest caz se evidentiaza excedentul (surplusul) activelor circulante (mai putin disponibilitati) asupra resurselor ciclice (datorii din exploatare). Analiza cauzelor acestei situatii poate stabili aspectul favorabil sau nefavorabil al acesteia:

Favorabil daca:

are loc o crestere a vanzarilor;

se deruleaza un program investitional care antreneaza cresterea finantarii ciclului de exploatare;

creste durata ciclului de fabricatie ca urmare a cresterii gradului de complexitate a produselor.

Nefavorabil daca:

este urmarea unor perturbari in ciclul de exploatare (cresterea duratei de incasare a debitelor si scaderea duratei de plata a obligatiilor);

gestiune ineficienta a stocurilor (stocuri fara miscare, sau cu miscare lenta).

NFR < 0, (ACR-DB) < DEX

Aceasta situatie indica un surplus de resurse ciclice in raport cu alocarile ciclice. Si aceasta situatie poate fi apreciata ca fiind favorabila sau nefavorabila in urmatoarele circumstante:

Favorabila daca:

Scade durata de incasare a debitelor si sunt angajate datorii cu scadente mai convenabile ciclului de exploatare

- Nefavorabila daca:

In cazul reinnoirii capitalului circulant (aprovizionare, stocare) apar disfunctionalitati.

In analiza necesarului de fond de rulment trebuie tinut cont de mai multi factori de influenta:

cifra de afaceri;

durata ciclului de exploatare;

costurile de productie;

gestiunea stocurilor;

modificarea preturilor de achizitii la materiile prime si materiale;

nivelul datoriilor ciclice.

Modificarea cifrei de afaceri determina o modificare in acelasi sens a necesarului de fond de rulment. Cresterea, respectiv scaderea duratei ciclului de exploatare are ca si consecinta cresterea, respectiv scaderea necesarului de fond de rulment.

Modificarea costurilor de productie atrage modificarea in acelasi timp a necesarului de fond de rulment.

O imbunatatire a gestionarii stocurilor (accelerarea rotatiei stocurilor, optimizarea cantitatilor aprovizionate, micsorarea perioadei de stocare) determina scaderea necesarului de fond de rulment. Acest factor influenteaza major NFR-ul.

Cresterea preturilor de achizitie la materiile prime si materiale determina cresterea necesarului de fond de rulment.

Nivelul datoriilor ciclice vizeaza volumul aprovizionarilor si serviciilor contractate - datorii fata de furnizori.

Mentinerea echilibrului financiar ramane un deziderat al politicii financiare atata timp cat vor exista decalaje intre surse si utilizari (generate de durata medie de lichiditate a activelor diferita de durata medie de exigibilitate a pasivelor).

Analiza trezoreriei nete

Expresia echilibrului financiar pe termen scurt este data de trezorerie neta la finele perioadei, determinata pe baza uneia din urmatoarele relatii:

TN = FR - NFR

TN = DB - CTS

Astfel trezoreria neta analizeaza masura in care resursele stabile ramase dupa acoperirea activelor imobilizate au fost suficiente pentru a acoperi cerintele de finantare ale ciclului de exploatare.

Existenta unei trezorerii nete pozitive inseamna incheierea exercitiului financiar cu un surplus monetar, un excedent de finantare in raport cu valoarea creditelor pe termen scurt angajate.

Valoarea negativa a trezoreriei nete reflecta un dezechilibru financiar la sfarsitul unui exercitiu. Deficitul monetar a fost acoperit prin apelarea la credite de trezorerie (CTS).

In functie de valorile luate de cei trei indicatori utilizati in scopul caracterizarii echilibrului financiar distingem 6 cazuri posibile.[19] Dintre acestea, primele trei situatii corespund cazului in care exista necesar de finantare al ciclului de exploatare (NFR < 0), prezentate la pagina urmatoare.

Urmatoarele trei situatii se refera la cazul in care ciclul de exploatare este autofinantat (NFR < 0 ), necesarul de finantare negativ fiind asimilat unei resurse in fond de rulment (RFR).

Problematica subutilizarii capitalurilor se pune in masura in care firma dispune continuu de un volum ridicat de disponibilitati, in conditiile in care o parte dintre acestea sunt atrase prin intermediul creditelor pe termen scurt. Atragerea acestor disponibilitati presupune costuri superioare (la nivelul dobanzilor active), in raport cu nivelul dobanzilor la care firma poate fructifica in mod normal excedentul sau de lichiditati (dobanzi pasive).

Capitolul 5

Analiza fluxurilor de numerar

Interpretarea valorilor indicatorilor de echilibru financiar:

A)    Cazul NFR > 0

B)    Cazul NFR < 0 (simbolizat RFR)

5. Analiza fluxurilor de numerar

5.1. Circuitul numerarului in firma

Circulatia numerarului in firma este un proces continuu. In cazul unei firme care desfasoara activitati productive fluxurile reale (materiale) dublate de cele monetare pot fi redate schematic in urmatoarea maniera:

In cadrul schemei casetele nehasurate reprezinta posturi bilantiere de activ sau pasiv, iar casetele hasurate simbolizeaza actiuni intreprinse de firma.

Resursele de numerar de care dispune firma sunt cele avansate de aportatorii externi de fonduri (actionari sau creditori), respectiv cele create de firma, in urma unei activitati generatoare de numerar.

Realizarea unui produs finit reclama consumul unei mari varietati de resurse - cum ar fi materiile prime, echipamentele si utilajele, munca - resurse pentru obtinerea carora firma trebuie sa cheltuiasca numerar. Vanzarea productiei se poate realiza in numerar sau pe baza de credit comercial. O vanzare pe credit presupune evidentierea contabila a unei creante care, la incasare se transforma in numerar. Similar, primirea facturilor emise de furnizori obliga firma la contabilizarea unor obligatii, a caror plata va antrena diminuarea numerarului.

Se poate vorbi astfel de un proces de "creare a banilor" sau ciclul de numerar, proces care consta in investirea numerarului in active fixe si in capital circulant si reconversia in numerar prin intermediul activitatii comerciale. O parte din numerarul obtinut se reinvesteste, diferenta urmand a fi restituita, sau oferita sub forma unor remunerari, aportatorilor externi de fonduri in cadrul firmei.

Daca este avut in vedere imperativul asigurarii solvabilitatii unei firme devine evidenta necesitatea asigurarii unui volum al numerarului care sa fie suficient pentru ca firma sa poata sa-si sustina prin noi investitii propria dezvoltare si sa onoreze in orice moment ansamblul obligatiilor sale.

5.2. Continutul si utilitatea situatiei fluxurilor de numerar

Contabilitatea de angajamente este unul dintre conceptele contabile fundamentale. Potrivit acestui concept, efectele tranzactiilor si ale altor evenimente sunt recunoscute atunci cand tranzactiile sau evenimentele respective se produc (si nu pe masura ce numerarul este incasat sau platit) si sunt inregistrate in evidentele contabile si raportate in situatiile financiare ale perioadelor aferente. Aplicarea acestui concept permite si furnizarea unor informatii cu privire la obligatiile de plata din viitor si despre resursele privind incasarile viitoare. Totusi, utilizarea sa are si unele limite. Astfel, utilizatorul informatiilor financiare nu va putea obtine in mod direct, doar pe baza bilantului contabil si a contului de profit si pierdere informatii cu privire la incasarile si platile realizate la nivelul perioadei.

In aceste conditii practica internationala in domeniul contabil si cel al analizei financiare a impus intocmirea unui al treilea document financiar contabil de sinteza - situatia fluxurilor de numerar.

Fluxurile de numerar sunt reprezentate de incasarile si platile realizate de firma. Fluxul de numerar net la nivelul unei perioade este definit ca diferenta intre incasarile totale si platile totale efectuate de firma in perioada considerata.

Informatiile continute in tabloul fluxurilor de numerar sunt utile pentru:

prezentarea surselor de numerar la nivelul unei perioade, precum si a utilizarilor acordate de firma numerarului;

aprecierea capacitatii unei firme de a genera numerar si de asigurare a continuitatii activitatii sale fara apelul la surse externe de finantare;

elaborarea unor modele destinate gestionarii operatiunilor viitoare de incasari si plati - bugete previzionale de numerar;

elaborarea de modele cu scopul evaluarii firmelor pe baza valorii prezente a fluxurilor de numerar viitoare;

asigurarea comparabilitatii raportarii rezultatelor de exploatare ale diferitelor firme prin eliminarea efectelor utilizarii unor tratamente contabile diferite pentru aceleasi tranzactii si evenimente (politici de amortizare a imobilizarilor, politici de evaluare a stocurilor, etc.).

5.3. Tehnici de prezentare si analiza a fluxurilor de numerar

5.3.1. Analiza functionala - metoda directa

Acest format de prezentare al fluxurilor de numerar releva fluxurile de numerar aferente perioadei, clasificate pe activitati de exploatare, investitii si finantare (clasificare functionala). Activitatile de exploatare sunt principalele activitati producatoare de venit ale firmelor, precum si alte activitati ce nu sunt activitati de investitii sau finantare. Activitatile de investitii constau in achizitionarea si instrainarea de active pe termen lung. Activitatile de finantare sunt activitati ce constau in schimbari ale dimensiunii si compozitiei capitalului propriu si datoriilor unei firme.

Alocarea pe functiuni a fluxurilor de numerar permite aprecierea de o maniera mai riguroasa atat a politicii comerciale a firmei in raport cu tertii, a politicii de investitii cat si a politicii de finantare adoptata pentru finantarea activitatii (din surse proprii sau surse imprumutate).

Fluxul de numerar net generat de activitatea de exploatare reprezinta numerarul obtinut de firma din vanzarea de bunuri si servicii, dupa deducerea tuturor platilor aferente realizarii acestora. El poate fi privit ca un indicator cheie deoarece evidentiaza masura in care operatiunile curente ale firmei au generat suficient flux de numerar pentru a rambursa imprumuturile, pentru a mentine capacitatea de functionare a firmei, pentru a plati dobanzi si dividende si a face noi investitii, fara a recurge la surse externe de finantare.

Fluxurile de numerar provenite din activitati de exploatare sunt in primul rand derivate din principalele activitati producatore de venit ale firmei, exemple in acest sens fiind:

incasari in numerar din vanzarea de bunuri si prestarea de servicii;

incasari in numerar provenite din redevente, onorarii, comisioane;

plati in numerar catre furnizorii de bunuri si servicii;

plati in numerar catre si in numele salariatilor;

incasari si plati in numerar provenite din contracte incheiate in scopuri de plasament si tranzactionare;

plati in numerar in contul impozitului pe profit.

Fuxul de numerar net din activitatea de investitii ofera o imagine asupra sumelor platite pentru investitiile de capital (exemplu: mijloace fixe, titluri de participare) si a incasarilor provenite din vanzarea lor. Prezentarea separata a fluxurilor de numerar provenite din activitati de investitii permite aprecierea masurii in care platile au fost efectuate pentru achizitionarea de resurse menite a genera venituri si fluxuri de numerar in viitor. Exemple de astfel de fluxuri sunt:

plati in numerar pentru achizitionarea de terenuri si mijloace fixe, active necorporale si alte asemenea active pe termen lung;

incasari in numerar din vanzarea de terenuri, mijloace fixe si alte active pe termen lung;

plati sau incasari in numerar pentru achizitia respectiv vanzarea de titluri de participare si titluri de creanta ale altor firme;

incasari din fructificarea plasamentelor sub forma titlurilor de participare sau creanta (dividende sau dobanzi);

avansuri in numerar si imprumuturi efectuate catre terti, respectiv incasari din rambursarea avansurilor si imprumuturilor efectuate catre terti.

Fluxul de numerar net din operatiuni de finantare evidentiaza atat sumele alocate firmei de catre aportatorii de capital sub forma aporturilor in numerar sau a creditelor acordate, cat si sumele platite de firma catre acestia sub forma dividendelor, dobanzilor si ratelor rambursate in contul creditelor contractate.

Prezentarea separata a fluxurilor de numerar provenite din activitati de finantare este importanta deoarece este utila in estimarea cererilor viitoare de fluxuri de numerar din partea finantatorilor firmei. Exemple de fluxuri sunt:

incasari in numerar din emisiunea de actiuni;

plati in numerar catre actionari pentru a achizitiona sau rascumpara actiunile firmei;

incasari in numerar din credite sau emisiuni de obligatiuni;

rambursari in numerar ale sumelor imprumutate.

Un exemplu de intocmire a situatiei fluxurilor de numerar conform criteriului functional este prezentat in tabelul care urmeaza. In intocmirea acestei situatii este utilizata urmatoarea conventie:

sumele reprezentand incasarile sunt redate cu semn pozitiv;

sumele reprezentand platile sunt redate cu semn negativ

Incasari

Incasari din vanzarea produselor +

Incasari din vanzarea marfurilor +

Exploatare Plati

Plata furnizorilor -

Plata salariilor -

Plata impozitului pe profit -

-------- ----- ------ ----- ----- --------- ----- -----

Flux net din exploatare A

Incasari

Investitii Vanzari imobiliare corporale +

Vanzari imobiliare financiare +

Plati

Achizitionare imobilizari corporale -

Achizitionare imobilizari financiare -

Incasari de dobanzi -

Incasari de dividende -

-------- ----- ------ ----- ----- --------- ----- -----

Flux net din investitii B

Incasari

Emisiune de actiuni +

Finantare Contractare credite -

Plati

Rambursari rate a credite -

Plata dobanzi -

Plata dividende -

-------- ----- ------ ----- ----- --------- ----- -----

Fux net din finantare C

FLUX NET DE NUMERAR A+B+C

Disponibil la inceput perioada

Disponibil sfarsit perioada

Fluxul de numerar net asociat celor trei functiuni rezulta prin insumarea algebrica a incasarilor si platilor aferente functiunii considerate. Fluxul de numerar net aferent perioadei rezulta prin insumarea algebrica a fluxurilor de numerar nete mentionate anterior. Valoarea fluxului de numerar net aferent unei perioade va influenta numerarul firmei la sfarsitul perioadei pe baza relatiei:

Disponibil sfarsit perioada = Disponibil inceput perioada + Flux de numerar net aferent perioadei

In situatia fluxurilor de numerar nu trebuie reflectata nici o operatiune care nu implica numerar (cum ar fi de exemplu cazul majorarii capitalului social ca urmare a reevaluarii imobilizarilor).

Avantajele acestei metode de prezentare a fluxurilor de numerar cunoscuta si sub denumirea de metoda directa, sunt urmatoarele:

relevarea fluxurilor de numerar pe o baza bruta;

oferirea de informatii utile in estimarea fluxurilor de numerar viitoare, care nu sunt disponibile in cazul aplicarii metodei indirecte[21].

Singurul dezavantaj al metodei consta in dificultatea intocmirii unei astfel de prezentari. Aceasta reclama accesul la informatii cu privire la derularea operatiunilor firmei, in vederea identificarii cu ajutorul registrului jurnal a tuturor operatiunilor care implica numerar si regruparea acestor operatiuni pe baza criteriului functional. Asemenea informatii nu sunt accesibile in mod curent utilizatorilor externi ai situatiilor financiare, motiv pentru care au fost dezvoltate si alte tehnici de prezentare a fluxurilor de numerar.

5.3.2. Tabloul utilizari - resurse

Intocmirea unei situatii a fluxurilor financiare este posibila si pe baza:

identificarii in cadrul contului de profit si pierdere a factorilor care determina cresteri sau scaderi de numerar;

studiului modificarilor posturilor bilantiere de-a lungul unei perioade care afecteaza numerarul;

consolidarea informatiilor de mai sus in formatul unui tablou al surselor si utilizarilor de fonduri.

In situatia in care pretul de vanzare al produselor este superior in raport cu valoarea tuturor costurilor firmei firma raporteaza un profit contabil, in caz contrar aceasta inregistrand pierderi. Astfel profitul net sau pierderea aferente unei perioade reprezinta cresterea (respectiv scaderea) neta potentiala a numerarului unei firme la nivelul perioadei analizate. Cu toate acestea pot exista diferente semnificative intre rezultatul net al unei perioade si fluxul de numerar net aferent aceleiasi perioade, ca urmare a cuprinderii in determinarea profitului net a unor venituri si cheltuieli fictive (referitoare la amortizari sau constituiri si reluari de provizioane) precum si a decalajului temporal prezent intre momentul recunoasterii contabile a veniturilor si cheltuielilor, respectiv cel al incasarii efective a veniturilor si cel al platii efective a obligatiilor firmei.

Numerarul degajat de operatiuni poate fi obtinut pornind de la profitul net al perioadei, prin corectarea acestuia cu valoarea cheltuielilor cu amortizarea, aferenta perioadei, amortizarea fiind o cheltuiala "fictiva" (nemonetara), care nu produce efecte asupra numerarului generat, dar care a fost luata in considerare la determinarea profitului net. Exista insa si alte influente care afecteaza numerarul generat (sau consumat) la nivelul unei perioade, influente care vor fi explicitate in continuare.

Pornind de la acceptiunea financiara a bilantului contabil in cadrul careia pasivul bilantier reprezenta ansamblul resurselor de care firma poate dispune la un moment dat, iar activul bilantier regrupa ansamblul alocarilor acestor resurse, putem intocmi urmatoarea prezentare grafica:

Observam astfel, ca o crestere (resursa) de numerar poate fi determinata fie de cresteri ale pasivului bilantier, fie de scaderea alocarilor din activul bilantier de-a lungul unei perioade.

Asemenea resurse de numerar pot fi:

o scadere a oricarui element de activ cu exceptia activelor imobilizate si a numerarului;

o scadere a valorii brute a activelor imobilizate;

o crestere a oricarei obligatii.

In mod similar, o scadere (utilizare) a numerarului de-a lungul unei perioade poate surveni fie ca urmare a cresterii alocarilor din activul bilantier, fie ca urmare a scaderii pasivului bilantier.

Exemple de utilizari in numerar pot fi:

cresterea oricarui post de activ cu exceptia activelor imobilizate si a numerarului;

cresterea valorii brute a activelor imobilizate;

scaderea oricarei obligatii.

Mentionam ca variatia imobilizarilor se calculeaza in valori brute (neafectate de cheltuielile cu amortizarea) pentru a surprinde cresterea sau scaderea reala a valorii acestora, independenta de influenta amortizarii. Practic, investitiile in imobilizari pot fi determinate pe baza relatiei:

Achizitii de imobilizari = IMO₁ - IMO_o + AMO + VCR

relatie in care IMO₁ este valoarea neta a imobilizarilor corporale la sfarsitul perioadei, IMO_o valoarea lor neta la inceputul perioadei, AMO cheltuielile cu amortizarea imobilizarilor pe parcursul perioadei, iar VCR valoarea contabila ramasa a imobilizarilor cedate (in eventualitatea in care au existat si cesiuni de imobilizari la nivelul perioadei).

Dupa determinarea resurselor si utilizarilor de numerar acestea pot fi redate intr-un format tabelar prezentat in literatura de specialitate sub denumirea de "Tabloul Utilizari - Resurse" sau tablou de finantare.

Desigur ca totalul utilizarilor trebuie sa corespunda cu totalul resurselor, cresterea numerarului urmand a fi inregistrata in categoria utilizarilor perioadei, iar scaderea de numerar, in categoria resurselor.

Tabloul utilizari - resurse

Profitul net se poate constitui integral intr-o sursa de numerar numai daca este reinvestit in totalitate. Din acest motiv, in situatia in care tabloul utilizari - resurse este construit pe baza unui bilant intocmit dupa repartizarea profitului net, doar profitul net reinvestit trebuie retinut in categoria surselor de numerar aferente perioadei. Daca perioada considerata consemneaza realizarea unei pierderi, aceasta va trebui redata in categoria utilizarilor numerarului.

Pentru a ilustra modul de intocmire a tabloului utilizari - resurse consideram in cele ce urmeaza o societate comerciala "ABC" S.A. aflata in primul an de activitate, care opereaza in sfera comertului. Bilantul contabil prescurtat, contul de profit si pierdere si situatia fluxurilor de numerar intocmite de managementul firmei sunt prezentate in paginile urmatoare:

"ABC" S.A. Situatia fluxurilor numerar - metoda directa

In lipsa informatiilor continute in situatia fluxurilor de numerar de mai sus, un utilizator externe al informatiei financiare poate proceda pe baza informatiilor preluate din bilantul si contul de profit si pierdere la intocmirea tabloului utilizari - resurse al numerarului firmei in incercarea de a afla care au fost sursele care au generat numerarul "ABC" S.A. si care au fost utilizarile acordate de managementul firmei numerarului.

In mod uzual tehnica elaborarii tabloului de "Utilizari - Resurse" presupune construirea unui bilant diferential cu ajutorul caruia sa poata fi identificate toate variatiile posturilor de activ si pasiv in raport cu valorile de la inceputul perioadei analizate. In exemplul considerat, fiind vorba de o firma nou infiintata variatiile soldurilor posturilor bilantiere sunt egale chiar cu soldul lor final. In aceste conditii aspectul tabloului "Utilizari - Resurse" al "ABC" S.A. se prezinta astfel:

TABLOUL UTILIZARI - RESURSE al "ABC" S.A.

Mil.lei

Acest tablou releva sursele de numerar ale firmei:

activitatea economica a firmei a generat 261 mil.lei;

actionarii societatii au pus la dispozitia firmei 4000 mil.lei;

alte 500 mil.lei au fost atrase in cadrul firmei pe seama cresterii creditelor bancare pe termen scurt;

cresterea obligatiilor firmei fata de furnizorii sai reprezinta si ea o sursa de numerar in valoare de 1220 mil.lei;

o ultima sursa de numerar in suma de 35 mil.lei se datoreaza cresterii celorlalte datorii ale firmei (catre propriul personal, buget si actionari).

Fata de informatiile prezentate de managementul firmei in situatia fluxurilor de numerar constatam insa unele diferente:

activitatea de creditare a firmei a insemnat nu doar contractarea unui credit de 500 mil.lei cum sugereaza tabloul de "Utilizari - Resurse", ci contractarea unui credit in valoare de 1000 mil.lei urmata de rambursarea pe parcursul perioadei a unor rate in suma de 500 mil.lei;

tabloul "Utilizari - Resurse" nu permite relevarea exacta a volumului platilor efectuate catre participanti la circuitul economic al firmei (personal, furnizori, buget, actionari) - informatii disponibile in cazul raportarii intocmite de management, el relevand doar variatiile obligatiilor catre furnizori si ceilalti creditori ai firmei.

In privinta utilizarilor acordate numerarului firmei in perioada analizata tabloul de "Utilizari - Resurse" prezinta urmatoarele informatii:

suma de 5000 mil.lei a fost utilizata in vederea achizitionarii de active imobilizate;

neincasarea contravalorii unor creante in suma de 455 mil.lei a privat firma de un volum echivalent de numerar.

Intrucat perioada analizata se incheie cu o crestere a numerarului in suma de 561 mil.lei aceasta valoare a fost redata in categoria utilizarilor.

5.3.3. Metoda indirecta de calcul a fluxurilor de numerar

Pe baza consideratiilor de mai sus, practica financiara a dezvoltat si o metoda de calcul a fluxurilor de numerar, metoda cunoscuta sub denumirea de metoda indirecta. Aceasta permite determinarea valorii incasarilor (sau platilor) prin ajustarea valorii contabile a veniturilor (sau cheltuielilor) care dau nastere fluxurilor de numerar respective, cu variatiile posturilor bilantiere aflate in corespondenta cu elementul de venit sau cheltuiala considerat. Metoda poate fi aplicata ca urmare a reflectarii in dubla partida a operatiunilor economice in evidentele contabile.

Vom exemplifica aceasta tehnica in cele ce urmeaza, incercand sa determinam volumul anual al incasarilor din vanzari al "ABC" S.A. prin ajustarea veniturilor din vanzari reflectate in contul de profit si pierdere cu variatia unui post bilantier aflat in corespondenta cu aceste venituri. Vom porni de la tehnica de reflectare contabila a veniturilor din vanzari si a incasarii acestor venituri:

vanzarea pe baza de factura a marfurilor presupune debitarea unui cont de creante (411 Clienti) cu valoarea marfurilor vandute, concomitent cu creditarea unui cont de venituri (707 Venituri din vanzarea marfurilor) cu aceeasi suma;

incasarea valorii facturilor emise presupune debitarea unui cont de trezorerie (de exemplu 5121 Conturi la banci in lei) cu valoarea sumelor incasate, concomitent cu creditarea contului de creante cu aceasta valoare.

Situatia celor trei conturi de mai sus la finele primului an de functionare al "ABC" S.A. va fi atunci cea prezentata in continuare. Observam ca marimea de interes - incasarile din vanzari este reflectata atat in rulajul debitor al contului 5121, cat si in rulajul creditor al contului 411. Intrucat pentru orice cont de activ este valabila egalitatea

Sold_final = Sold_initial + Rulaj_debitor - Rulaj_creditor

observam ca in cazul contului 411 aceasta egalitate ne permite determinarea rulajului creditor, deci a incasarilor din vanzari, pe baza egalitatii:

Rulaj_creditor = Rulaj_debitor - (Sold_final - Sold_initial)

Stiind conform celor de mai sus ca rulajul debitor al contului 411 este egal cu rulajul creditor al contului 707 si deci cu valoarea veniturilor din vanzari, putem scrie relatia:

Incasari din vanzari = Venituri din vanzari de marfuri - Δ Clienti = 7800 - (455-0) = 7345 mil.lei

Sau, la modul general, totalul incasarilor din vanzari ale unei firme, indiferent de obiectul de activitate al acesteia, poate fi determinat cu relatia:

Incasari din vanzari = Cifra de afaceri - Δ Clienti - Δ Alte creante de exploatare

Tehnici similare pot fi aplicate in vederea reconstituirii valorii platilor efectuate pentru stingerea obligatiilor reprezentate de exemplu de impozitul pe profit, sau dobanzile datorate la credite:

Impozitul pe profit platit = Cheltuielile privind impozitul pe profit (cont 691) - Δ Impozit pe profit datorat (cont 441 - din anexa 23 a bilantului)

Plati de dobanzi = Cheltuieli privind dobanzile (cont 666) - Δ Dobanzi de plata (din anexa 23 a bilantului)

Avand in vedere faptul ca la inchiderea unui exercitiu soldurile tuturor conturilor de venituri si cheltuieli sunt inchise prin intermediul contului de profit si pierderi (121), devine posibila reconstituirea valorii fluxurilor de numerar si prin ajustarea directa a rezultatelor exercitiului in raport cu amortizarea aferenta perioadei, respectiv cu variatiile posturilor de activ si pasiv aflate in corespondenta cu elementele de venituri si cheltuieli luate in considerare la determinarea rezultatului considerat.

Vom ilustra acest lucru pentru cazul "ABC" S.A. Determinarea fluxului de numerar net din exploatare se poate realiza astfel:

Este posibila regruparea variatiilor tuturor conturilor care se refera la ciclul de exploatare al firmei intr-un singur termen de ajustare: variatia necesarului de fond de rulment din exploatare.

Desigur ca este posibila si determinarea fuxului de numerar net din exploatare pornind de la profitul net al perioadei, dupa ajustarea acestuia pentru a elimina influentele rezultatului financiar si a celui exceptional:

Flux de numerar net din exploatare = Profit net ± Ajustari pentru elemente financiare si exceptionale + Amortizare - Variatia necesarului de fond de rulment din exploatare

Limitele in aplicarea in practica a metodei indirecte sunt urmatoarele:

redarea fluxurilor de numerar pe o baza neta, adica sub forma unei diferente intre incasarile si platile aferente perioadei (exemplu: in cazul operatiunilor de creditare nu este posibila evidentierea distincta a contractarilor de noi credite in perioada analizata, respectiv a rambursarilor de rate a creditele existente, ci doar redarea variatiei nete a creditelor bancare in perioada considerata);

imposibilitatea izolarii operatiunilor care nu afecteaza numerarul doar cu ajutorul informatiilor bilantiere (de exemplu cazul reevaluarii imobilizarilor corporale);

imposibilitatea separarii pe criteriul functional a tuturor creantelor si datoriilor firmei;

imposibilitatea alocarii veniturilor sau cheltuielilor datorate diferentelor de curs valutar, conform aceluiasi criteriu functional.

5.3.4. Analiza fluxului de numerar disponibil

O alta tehnica de prezentare si analiza a fluxurilor de numerar incearca o delimitare intre fluxurile asociate activitatii economice a firmei si fluxurile de numerar financiare - fluxurile de numerar nete in relatia cu aportatorii externi de numerar in cadrul firmei: creditorii si actionarii.

Fluxul de numerar net generat de activitatea firmei dupa plata impozitului pe profit si dupa finantarea cresterii ei interne este denumit flux de numerar disponibil - el putand fi utilizat de firma in vederea rambursarii aporturilor de numerar aduse de creditorii financiari ai firmei, precum si pentru remunerarea acestora, respectiv a actionarilor.

Cresterea economica a firmei este reprezentata de investitiile de capital ale firmei (achizitiile de imobilizari), respectiv de investitiile realizate in vederea asigurarii necesarului de finantare a ciclului de exploatare si al asigurarii continuitatii acestuia. In acest caz vom considera necesarul de finantare al ciclului de exploatare exprimat prin intermediul activelor circulante nete determinate ca diferenta intre valoarea totala a activelor circulante si valoarea pasivelor curente atrase de firma in cadrul ciclului de exploatare (datoriile pe termen scurt nefinanciare):

ACN = AC - DTS_nefinanciare

Prin definitie fluxul de numerar disponibil trebuie sa fie egal cu suma algebrica a fluxurilor financiare. La randul lor, fluxurile financiare nu mai sunt delimitate in incasari si plati, recurgandu-se la o separare si definire a acestora in raport cu cele doua mari categorii de aportatori externi de fonduri:

flux de numerar net in relatia cu creditorii financiari: definit ca diferenta intre platile de dobanzi si variatia creditelor financiare;

flux de numerar net in relatia cu actionarii: definit tot ca o diferenta, dar intre platile de dividende si aporturile in numerar la majoritatea capitalului social.

Aceasta regrupare permite o apreciere a sensului fluxurilor financiare intre firma si aportatorii externi de fonduri: o valoare pozitiva a fluxului de numerar indica o iesire neta din firma, in timp ce o valoare negativa semnaleaza o intrare neta de numerar in firma dinspre aportatorul considerat.

O astfel de aranjare fluxurilor de numerar pentru cazul "ABC" S.A. este prezentata in tabelul de la pagina urmatoare.

Situatia fluxurilor de numerar disponibile si financiare pentru "ABC" S.A. (1)

* impozitul pe profit a fost determinat tinand cont de deductibilitatea fiscala a cheltuielilor cu dobanzile, pe baza relatiei:

Impozit pe profit = (Rezultatul exploatarii - Cheltuieli cu dobanzi) x Cota impozitului pe profit (25%)

In prezenta tuturor categoriilor de venituri si cheltuieli relatia aplicabila pentru determinarea fluxului de numerar disponibil presupune utilizarea profitului net in locul rezultatului exploatarii, calcul redat in tabelul care urmeaza:

Situatia fluxurilor de numerar disponibile pentru "ABC" S.A. (2)

Profit net 18

+ Amortizare 252

+ Cheltuieli cu dobanzi 444

+ Variatia ACN -230

- Investitii in imobilizari 5000

-------- ----- ------ ----- ----- --------

= Flux de numerar disponibil -4056

5.3.5. Legatura cu notiunile echilibrului financiar static

In masura in care continutul tabloului de finantare este regrupat in raport cu lichiditatea elementelor de activ, respectiv cu exigibilitatea elementelor de pasiv este posibila elaborarea unui tablou explicativ al variatiei trezoreriei nete la nivelul perioadei pe baza variatiilor fondului de rulment, respectiv a nevoii de fond de rulment la nivelul perioadei considerate. Acest tablou este cunoscut in literatura de specialitate sub denumirea de tablou de finantare.

Acest tablou este totodata foarte util in aprecierea tendintelor de evolutie a indicatorilor utilizati in vederea aprecierii echilibrului financiar static.

Anterior a fost evidentiat faptul ca, orice operatiune economica intreprinsa de societate are incidenta in modificarea elementelor patrimoniale si/sau genereaza fluxuri de venituri si cheltuieli.

Exemplu:

a)      plata impozitului pe profit determina modificari patrimoniale (se crediteaza contul "Banca in lei" - diminuarea unui element de activ - si se stinge obligatia de plata catre buget prin debitarea contului "Impozit pe profit" - diminuarea unui element de pasiv);

b)      facturarea de marfuri catre un client induce modificari patrimoniale (prin creanta care apare asupra clientului) dar genereaza si un flux de venit;

c)      plata dobanzii aferente creditului contractat de societate genereaza un flux de cheltuieli dar si o modificare patrimoniala prin creditarea (scaderea) contului "Banca in lei".

Daca prima situatie genereaza un flux de numerar (plata impozitului), in schimb cea de a doua operatiune nu afecteaza trezoreria decat in momentul incasarii contravalorii marfurilor facturate. In ultima situatie, remarcam modificari atat in situatia patrimoniala cat si in contul de profit si pierdere, dar cu incidenta si in tabloul fluxurilor de numerar.

In concluzie, trezoreria societatii variaza atat ca efect al variatiei soldurilor elementelor de activ si de pasiv (intre inceputul si sfarsitul perioadei de gestiune analizate) cat si ca efect al generarii fluxurilor de venituri si cheltuieli ale aceleiasi perioade.

In capitolul dedicat studiului echilibrului financiar static a fost demonstrata ecuatia echilibrului financiar:

TN = FR - NFR

Tabloul de finantare reflecta modul de formare a fondului de rulment net global (FRNG) si modul de alocare (utilizare) a acestuia pana la dimensionarea trezoreriei nete.

Asa cum tabloul soldurilor intermediare de gestiune (SIG) explica formarea pe paliere succesive a rezultatului net obtinut de societate la finele unei perioade de gestiune, tabloul de finantare releva variatia trezoreriei nete in decursul aceleiasi perioade, adica modul in care s-a realizat echilibrul functional.

Conceptul de "nevoi-resurse" pleaca de la ideea ca orice element din activul bilantier reprezinta o alocare, o intrebuintare a unei surse financiare existente si evidentiata in pasivul bilantier. Mai departe, o crestere a unui post de activ genereaza o nevoie de finantare care se va inregistra in coloana "Nevoi", asa cum de altfel orice crestere a unui post de pasiv inseamna o degajare de resursa si se va inscrie in coloana "Resurse".

In cadrul tabloului de finantare redat in cuprinsul paginii urmatoare distingem doua parti.

Prima parte evidentiaza echilibrul structural care se realizeaza intre elementele stabile ale bilantului, altfel spus, echilibru care s-a realizat intre intrarile si iesirile de capitaluri, adica variatia fondului de rulment net global.

Aceasta variatie este de fapt expresia politicii de investitii si de finantare adoptate de societate in decursul unei perioade date: variatia resurselor permanente - variatia alocarilor stabile.

In structura prezentata mai sus capacitatea de autofinantare este prezentata sub forma unei surse stabile, pe seama careia societatea isi propune finantarea investitiilor, plata dividendelor catre actionari si rambursarea datoriilor financiare contractate pe termen mediu si lung. Daca aceasta sursa se dovedeste insuficienta, societatea va fi nevoita sa gaseasca noi surse de finantare: emisiune de titluri financiare (majorarea capitalului social), vanzari de active, respectiv, contractarea de noi datorii financiare.

Prin compararea variatiei resurselor stabile cu variatia nevoilor stabile va rezulta o variatie pozitiva a fondului de rulment net global (resursa neta), sau o variatie negativa (utilizare neta). In prima situatie este probata capacitatea societatii de a degaja un surplus monetar din operatiunile de finantare si de investitii, pe cand in cea de a doua situatie, societatea se confrunta cu un deficit monetar din aceste operatiuni (pe seama intensificarii politicii investitionale si care, in timp, ar trebui sa conduca la refacerea fondului de rulment, sau pe seama scaderii surselor stabile ca urmare a inregistrarii de pierderi, deci diminuarea capitalurilor proprii sau rambursarea datoriilor financiare, cu efect favorabil in timp prin eliminarea cheltuielilor financiare aferente).

In concluzie, scaderea fondului de rulment net global si cresterea nevoii de fond de rulment inseamna instalarea unui dezechilibru cronic de trezorerie si expunere mare a societatii la riscul de faliment.

Sau:

ΔTN + ΔBFR = ΔFRNG

Partea a doua a tabloului de finantare reflecta modul de formare a FRNG pe baza elementelor patrimoniale situate in partea de jos a bilantului. Mai precis, se evidentiaza modul de alocare a fondului de rulment net global pentru acoperirea nevoii de fond de rulment. Pe acest palier, tabloul permite aprecierea felului in care se realizeaza echilibrul financiar pe termen mediu (prin compararea resurselor ciclice cu alocarile ciclice) si echilibrul monetar (prin compararea fluxurilor de incasari cu fluxurile de plati).

Putem scrie acum a doua relatie de calcul a variatiei nevoii de fond de rulment net global:

Δ FRNG = Δ Active circulante (+active de trezorerie) - Δ Datorii pe termen scurt (+pasive de trezorerie)

Aceasta relatie este ilustrata in schema urmatoare:

Variatia fondului de rulment net global

Variatia nevoii de fond de rulment

Variatia trezoreriei nete (Δ FRNG- ΔNFR)

In concluzie variatia fondului de rulment net global se regaseste prin insumarea variatiilor nevoii de fond de rulment si a trezoreriei nete:

Δ FRNG = Δ TN + Δ NFR

Capitolul 6

Analiza pe baza

indicatorilor financiari

6. Analiza pe baza indicatorilor financiari

Analiza indicatorilor financiari reprezinta un instrument eficient de interpretare a declaratiilor financiare, constituindu-se intr-un fundament de baza in elaborarea de catre management a viitoarei politici financiare a firmei.

Analistul financiar trebuie sa fie in masura sa:

apreciere daca:

o       societatea a fost performanta in trecut;

o       societatea va avea o situatie financiara buna in viitor.

sesizeze orice schimbare a performantelor societatii, in cel mai scurt timp;

remarce orice semnal care ar putea determina schimbari pozitive sau negative in viitor;

detecteze punctele slabe ale companiei care pot fi imbunatatite.

Pentru ca acesti indicatori sa fie relevanti, nivelul lor trebuie comparat cu:

cel echivalent unor perioade anterioare (comparatia interna);

alte standarde (comparatia externa: concurenta, medii sectoriale, valori recomandate in literatura de specialitate sau solicitate de banci in cadrul operatiunilor de creditare).

Principalele aspecte referitore la activitatea unei firme, care fac obiectul analizei pe baza indicatorilor financiari sunt:

rentabilitatea - fiind totodata analizata si eficienta (randamentul) utilizarii activelor firmei, respectiv eficienta utilizarii resurselor umane (productivitatea muncii);

riscurile la care este expusa firma - analiza posibilitatii aparitiei perturbarilor in fluxul de plati al firmei (incapacitatea de plata) sau insolvabilitatii (riscul de faliment).

Categoriile de indicatori financiari

Indicatorii financiari sunt instrument esentiale ale analizei financiare. O posibila grupare a acestora este redata la pagina urmatoare.

Secventele analizei bazate pe indicatori

Pentru a analiza firma, analistul trebuie sa parcurga urmatorii pasi:

6.2.1. Analiza profitabilitatii

Rentabilitatea financiara

Rata rentabilitatii financiare are urmatoarea expresie:

Rata rentabilitatii financiare surprinde eficienta utilizarii capitalului investit de actionarii societatii. La numitorul relatiei pot fi utilizati urmatorii indicatori:

capitalurile proprii;

capitalul social al firmei.

Pentru o reflectare mai corecta a situatiei capitalurilor investite este posibila utilizarea la numitorul expresiei a mediei aritmetice simple a capitalului investit intre inceputul si sfarsitul perioadei analizate.

Indicatorul masoara profitul pe unitatea de capital investit sau procentul in care actionarii isi recupereaza investitia din profitul net.

Echivalentul anglo-saxon al ratei rentabilitatii financiare este ROE cu urmatoarea expresie:

Pentru a fi asigurata atractivitatea plasamentului in actiunile firmei este necesar ca rata rentabilitatii financiare sa fie superioara in raport cu rata medie a dobanzilor bancare sau cu rata rentabilitatii financiare inregistrata la nivelul altor agenti economici cu profil similar. De mentionat faptul ca in situatia in care actiunile firmei sunt cotate pe o p9ata organizata conditia atractivitatii plasamentului in actiunile firmei trebuie sa ia in considerare nu profitul net al acesteia ci dividendele distribuite actionarilor si aprecierea in timp a cotatiei actiunii conform relatiei:

Rentabilitatea economica

Rata rentabilitatii economice are urmatoarea expresie:

Rata rentabilitatii economice este cel mai cuprinzator indicator al eficientei economice a unei firme, surprinzand eficienta utilizarii intregului capital angajat indiferent de provenienta acestuia (propriu sau imprumutat) si independent de incidenta fiscalitatii.

La numaratorul expresiei se recomanda utilizarea valorii profitului brut cumulata cu valoarea cheltuielilor financiare suportate de firma in perioada analizata (dobanzile platite in contul imprumuturilor contractate). Este de asemenea posibila utilizarea excedentului brut din exploatare.

Numitorul relatiei constituie expresia fondurilor utilizate de agentul economic analizat, putand fi exprimat prin:

totalul activului (pasivului) bilantier;

capitalurile permanente (suma imprumuturilor pe termen mediu si lung cu capitalurile proprii determinate ca diferenta intre totalul activului bilantier si totalul datoriilor).

Pentru o reflectare mai corecta a utilizarii fondurilor in perioada analizata este posibila utilizarea a numitorul expresiei a mediei aritmetice simple a capitalului angajat intre inceputul si sfarsitul perioadei analizate.

Echivalentul anglo-saxon al ratei rentabilitatii economice este ROA avand urmatoarea expresie:

Pentru a fi asigurat dezideratul mentinerii substantei economice a intreprinderii este necesar ca rata rentabilitatii economice sa fie superioara in raport cu rata inflatiei.

Marja Profitului Brut

Marja Profitului Brut reflecta strategia de preturi a companiei si capacitatea acesteia de a controla costurile operationale.

Marja profitului si randamentul activelor sunt invers proportionale. Societatile care au o marja inalta a profitului tind sa inregistreze un nivel scazut al randamentului activelor si invers. O marja inalta a profitului nu este neaparat de preferat uneia scazute. Totul depinde de efectul combinat al marjei cu randamentul activelor.

Marja Profitului Net

Acest indicator exprima marimea profitului net obtinut pe fiecare unitate de moneda rezultata din vanzari.

6.2.2. Analiza utilizarii activelor

Randamentul Activelor

Este o masura a intensitatii utilizarii activelor, ceea ce inseamna ca o valoare ridicata a acestui indicator semnifica o activitate in care activele sunt utilizate intensiv si invers.

Randamentul imobilizarilor corporale

Ofera informatii asupra eficientei utilizarii imobilizarilor corporale.

Numarul mediu anual de rotatii al stocurilor prin cifra de afaceri

Indicatorul masoara numarul ciclurilor de reinnoire in cifra de afaceri a stocurilor, intr-o anumita perioada. Aprecierea valorii acestui indicator se realizeaza cel mai bine daca se recurge la o diferentiere a categoriilor majore de stocuri:

Materii prime sau materiale;

Productie in curs de executie;

Produse finite;

Marfuri.

De asemenea, este posibil calculul si a duratei medii de rotatii a stocurilor exprimata in zile, pe baza relatiei:

6.2.3. Analiza solvabilitatii

Un instrument de baza al aprecierii stabilitatii sau autonomiei financiare este gradul in care activele sunt finantate pe seama datoriilor. Pe aceasta cale este posibila aprecierea gradului de solvabilitate al unei firme - adica a capacitatii acesteia de a rambursa ansamblul obligatiilor sale si de a evita in acest mod riscul de faliment. Exista mai multe metode de calcul a indicatorului:

Autonomia financiara

Indicatorul reflecta masura in care firma isi finanteaza activitatea pe seama resurselor proprii. Cu cat valoarea indicatorului este mai ridicata se poate aprecia ca gradul de autonomie al acesteia este mai ridicat, deci firma este mai putin expusa la influentele factorilor externi de mediu.

Gradul de indatorare

Indicatorul arata proportia in care activele firmei au fost finantate de creditorii acesteia. Imprumuturile mai mari de 50% din total active, sunt apreciate drept citrice.

O alta modalitate de apreciere a gradului de indatorare este si calculul urmatorului raport (denumit in literatura de specialitate si bratul levierului financiar):

Acest indicator trebuie sa fie mai mic de 100%.

Gradul de acoperire al datoriilor pe seama fluxului de numerar net degajat din operatiuni

Avand in vedere ca sursa de numerar pentru achitarea datoriilor oricarei firme este fluxul de numerar anual degajat de operatiunile firmei (in principal din exploatare), indicatorul exprima numarul mediu de ani in care firma are capacitatea de a rambursa ansamblul datoriilor sale, existente la un moment dat. Daca valoarea indicatorului depaseste 3-5 ani se poate aprecia faptul ca firma risca sa se confrunte in viitorul previzibil cu probleme de insolvabilitate.

6.2.4. Analiza lichiditatii

Lichiditatea unei firme presupune capacitatea acesteia de a face fata obligatiilor sale de plata pe termen scurt si deci de evitare a starii de incapacitate de plata.

Capacitatea unei societati de a-si plati datoriile rezida in lichiditatea activelor sale. Decalajul intre termenele de lichiditate ale activelor si cele de exigibilitate ale datoriilor este principala cauza a insolvabilitatii.

Rata curenta, Rata rapida si Rata imediata

Indicatorul apreciaza disponibilitatea alocarilor ciclice in raport cu marimea datoriilor exigibile pe termen scurt (scadente in mai putin de 1 an). Studii empirice realizate asupra unui numar mare de firme au aratat ca firmele care au avut un nivel al ratei curente mai mic de 2-3 pe durata mai multor exercitii au devenit insolvabile.

Intrucat in unele tipuri de afaceri gradul de lichiditate a stocurilor poate fi mai redus, in practica financiara se calculeaza si un alt indicator in vederea aprecierii lichiditatii firmei:

Daca este luat in considerare faptul ca si incasarea creantelor poate decurge lent sau poate fi perturbata prin falimentul unora dintre debitori este recomandabil si calculul unui alt indicator in vederea aprecierii lichiditatii:

Rata curenta si rata rapida sunt numai niste indicatori primari ai lichiditatii deoarece nu iau in considerare caracterul rotativ al activelor si pasivelor curente (rotatia creantelor, a stocurilor si a furnizorilor - denumiti si indicatori secundari de lichiditate).

Analiza indicatorilor secundari ai lichiditatii permite aprecierea capacitatii firmei de a controla activitatea sa comerciala:

abilitatea de a controla si corela marimea stocurilor cu nivelul vanzarilor;

abilitatea de a corela politica de credit comercial practicata in relatia cu clientii cu decalajele de plata a facturilor acceptate de furnizorii firmei.

Perioada de recuperare a creantelor

Reprezinta perioada medie exprimata in zile, de incasare a creantelor firmei. Valoarea indicatorului trebuie analizata in corelatie cu politica de credit comercial al firmei. O valoare a indicatorului mai ridicata decat perioada de intarziere la plata acceptata in contractele de livrare intocmite de firma indica existenta unor perturbari in incasarea creantelor.

Perioada de plata a facturilor (furnizorilor)

Reprezinta perioada medie exprimata in zile in care se achita obligatiile catre furnizori. Valoarea sa trebuie sa fie corelata cu numarul mediu de zile de intarziere la plata acceptat de furnizorii firmei. In caz contrar, indica perturbari in derularea fluxului de plati.

6.2.5. Analiza productivitatii

Productivitatea muncii este un indicator important al modului in care este utilizat unul dintre factorii de productie - resursele umane.

Exprimarea cu ajutorul marimilor financiare a acestui indicator poate fi realizata prin intermediul cifrei de afaceri sau a profitului net.

Inregistrarea unor valori ridicate la nivelul celor doi indicatori indica o utilizare eficienta a resurselor umane.

6.2.6. Analiza indicatorilor bursieri

Pentru cazul firmelor cotate in cadrul unei piete organizate de capital - cum este cazul Bursei de Valori Bucuresti exista posibilitatea aprecierii performantelor de piata cu ajutorul unei alte categorii de indicatori denumita indicatori bursieri, indicatori care inglobeaza in constructia lor pretul de piata al actiunii.

Principalii indicatori bursieri sunt prezentati in continuare:

Raportul pret - castiguri

Indicatorul reflecta durata (in ani) de recuperare a investitii in actiunea respectiva pe seama profitului net care revine unei actiuni. Indicatorul constituie totodata si o masura a riscului asociat investitiei in actiunea considerata: cu cat raportul este mai mare cu atat investitia in actiunea respectiva poate fi apreciata mai riscanta ca urmare a numarului mare de ani in care este posibila recuperarea investitiei.

Mai simplu, raportul pret - castiguri poate fi considerat ca o masura a valorii relative a actiunii comparata cu castigurile care revin acesteia. Un raport "mare" semnifica un pret ridicat al actiunii. Un raport "mic" semnifica un pret scazut al actiunii fata de castigurile societatii. Adjectivele "mare" si "mic" sunt termeni relativi. Raportul variaza in timp in functie de perceptiile investitorilor asupra perspectivelor economice ale firmei sau sectorului.

Raportul poate fi considerat mare daca este peste 20 la 1 (desi este mai mult o observatie empirica decat o regula absoluta). O valoare ridicata sugereaza fie asteptarile investitorilor asupra unui ritm ridicat viitor de crestere a profiturilor firmei, fie supraevaluarea actiunii respective. O valoare sub 10 poate fi considerata mica (intr-o economie stabila).

Raportul pret - fluxuri de numerar

Interpretarea indicatorului este similara cu cea a raportului pret - castig. El este utilizat pentru a elimina efectele politicilor contabile (cu privire la amortizarea imobilizarilor sau a evaluarii stocurilor) asupra rezultatelor unei firme si a mari comparabilitatea performantelor.

Raportul pret - vanzari

Indicatorul este utilizat in cazul firmelor recent infiintate sau care activeaza in sectoare noi in curs de dezvoltare, firme care nu au reusit atingerea pragului de rentabilitate.

Randamentul dividendelor

Indicatorul reflecta remunerarea investitorilor in actiunea respectiva pe seama dividendelor acordate acestora.

Raportul pret - valoare contabila

Indicatorul ofera informatii asupra acoperirii pretului de piata al actiunii prin valoarea contabila a averii actionarilor. Valoarea contabila a unei actiuni este determinata prin raportarea valorii capitalurilor proprii la numarul de actiuni emis de societate. E ofera investitorului informatii asupra posibilitatilor sale de recuperare a investitiei in situatia falimentului firmei.

6.2.7. Descompunerea ratelor de rentabilitate

Modelele de analiza a ratei rentabilitatii economice se bazeaza pe descompuneri ale acestei rate in rate secundare structurate dupa criterii care sugereaza logica de formare a indicatorului si modalitatile practice de actiune in vederea cresterii valorii indicatorului analizat. Asemenea modele sunt urmatoarele:

i)

Factorii de influenta ai rentabilitatii economice relevati in cadrul acestui prim model sunt:

raportul , adica intre cifra de afaceri si activul total - masura a eficientei (randamentului) fondurilor totale administrate exprimata prin cifra de afaceri degajata;

raportul , adica ponderea profitului brut in cifra de afaceri (marja profitului brut), indicator care masoara eficienta activitatii de productie si comercializare.

ii)

In cadrul acestui model intervine si un al treilea factor de influenta reprezentat de ponderea activelor fixe in totalul activelor (inzestrarea tehnica a muncii). Masurarea eficientei utilizarii activelor prin intermediul cifrei de afaceri realizate se refera in acest caz numai la activele fixe afectate ciclului de exploatare al agentului economic considerat.

iii)

Acest ultim model permite cuantificarea influentelor exercitate asupra ratei rentabilitatii economice de catre:

structura activelor imobilizate din punctul de vedere al ponderii detinute in cadrul acestora de activele fixe;

eficienta utilizarii activelor fixe exprimata prin randamentul acestora (sau viteza lor de rotatie prin cifra de afaceri);

viteza de rotatie a activelor circulante prin cifra de afaceri - masura a eficientei utilizarii acestora.

Modelele de analiza a ratei rentabilitatii financiare sunt construite in mod similar cu cele destinate analizei ratei rentabilitatii. Astfel de modele sunt urmatoarele:

i)

Constructia si utilitatea modelului este similara cu cea a primului model de analiza in cazul analizei rentabilitatii economice.

ii)

Primul termen al modelului reflecta influenta indatorarii asupra rentabilitatii financiare. Un nivel inalt al indatorarii, deci o pondere redusa a capitalurilor proprii in totalul pasivului (activului) bilantier poate antrena (in anumite conditii - a se vedea si efectul de levier financiar) o crestere a rentabilitatii financiare.

iii) , model cunoscut si sub denumirea de sistem Du Pont extins de analiza a rentabilitatii financiare.

Termenii cuprinsi in cadrul acestui model de analiza au, in ordine, urmatoarele semnificatii:

influenta indatorarii asupra rentabilitatii financiare;

randamentul activelor totale (viteza lor de rotatie prin cifra de afaceri);

Eficienta activitatii de exploatare;

Povara creditelor - incidenta cheltuielilor financiare (sau, in sens mai larg, a rezultatului financiar si a celui exceptional) asupra profitului brut;

Povara fiscala - incidenta impozitului pe profit.

6.2.8. Relatia dintre rata rentabilitatii economice si rata rentabilitatii financiare - levierul financiar

Politica de finantare adoptata de agentul economic in sfera atragerii resurselor de care are nevoie pentru a-si desfasura activitatea are incidente majore asupra ratei rentabilitatii financiare - efect cunoscut sub denumirea de efect de levier financiar.

Pentru demonstrarea acestui efect se porneste de la exprimarea profitului net (P_n) ca diferenta intre rezultatul exploatarii (R_expl-) si valoarea dobanzilor achitate in contul imprumuturilor contractate (D_B) in conditiile inexistentei impozitarii (cota impozitului pe profit - 0%).

Vom exprima valoarea dobanzilor achitate ca produs intre rata dobanzilor bancare (sau costul mediu al capitalurilor imprumutate) R_d si valoarea creditelor angajate (C_r) cu relatia:

In aceste conditii expresiile ratei rentabilitatii economice si a elei financiare pot fi rescrise astfel:

, AT reprezentand valoarea activului total.

Respectiv

Presupunand ca activul total este finantat exclusiv pe seama capitalurilor proprii si a celor imprumutate, egalitatea de mai sus poate fi rescrisa astfel:

, relatie care sintetizeaza efectul de levier financiar al indatorarii[25].

Termenul (R_c-R_d) este denumit levier financiar, iar raportul este denumit bratul levierului.

In situatia in care fiscalitatea este prezenta, cota de impozit pe profit va fi simbolizata 1p%. Relatiile prezentate mai sus se rescriu astfel:

Rentabilitatea financiara poate fi deci exprimata prin corectarea rentabilitatii economice cu efectul de levier al indatorarii. In functie de relatia existenta intre rentabilitatea economica si rata dobanzilor bancare se disting doua situatii posibile:

a)      cazul in care rata rentabilitatii economice este superioara in raport cu rata dobanzilor bancare - efectul de levier este pozitiv, prezenta sau cresterea indatorarii ducand la cresterea rentabilitatii financiare peste valoarea celei economice;

b)      cazul in care rata rentabilitatii economice este inferioara in raport cu rata dobanzilor bancare - efectul de levier este negativ, prezenta sau cresterea indatorarii ducand la scaderea rentabilitatii financiare sub valoarea celei economice.

Marimea raportul (bratul levierului) exprima structura financiara a intreprinderii. Cu cat marimea acestui raport este mai mare, cu atat efectul de levier financiar se va manifesta mai intens.

Capitolul 7

Analiza riscului

Analiza riscului

In acceptiunea sa financiara, conceptul de risc imbina doua dimensiuni:[26]

cea de variabilitate a rezultatelor unei firme in raport cu realizarile trecute sau cu asteptarile existente, ca urmare a modificarii circumstantelor in care firma isi desfasoara activitatea;

riscul de faliment (riscul declararii firmei in stare de insolvabilitate).

Avand in vedere aceasta delimitare, in cele ce urmeaza vor fi abordate ambele aspecte ale riscului.

Analiza variabilitatii rezultatelor

Firma reprezinta o entitate economica aflata in relatie directa cu mediul extern prin intermediul partenerilor sai comerciali, din amonte sau aval, a creditorilor sai, a bugetului de stat pentru impozitele datorate. De asemenea, factori din mediul externe, cum ar fi tendintele de evolutie ale ratei inflatiei, ratei dobanzilor, cursurilor de schimb influenteaza dimensiunea rezultatelor financiare ale firmei.

Ca urmare a dificultatii in ceea ce priveste predictibilitatea cu un anumit grad de certitudine a comportamentului partenerilor firmei, sau a evolutiei pe care urmeaza sa se inscrie indicatorii macroeconomici, pot apare abateri de la rezultatele asteptate (sau cele trecute) ale firmei.

O prima dimensiune a riscului este data de variabilitatea indicatorilor de rezultate. Cuantificarea riscului din punct de vedere al variabilitatii rezultatelor se poate realiza cu ajutorul coeficientilor de elasticitate (analiza de senzitivitate) sau pe baze statistice, cu ajutorul unei abordari de tip medie - dispersie.

7.1.1. Cuantificarea pe baza coeficientilor de elasticitate

Riscul in activitatea de exploatare

Activitatea de exploatare a firmei reprezinta activitatea de baza, intrucat aceasta reprezinta modalitatea principala prin care firma poate obtine cresterea valorii sale pe seama rezultatelor obtinute.

Aceasta activitate poate fi insa puternic influentata de o serie de factori cum ar fi:

modificarile preturilor in economie - la nivelul produselor firmei sau al materiilor prime utilizate in procesul de productie (fie datorita inflatiei fie datorita accentuarii competitiei in cadrul ramurii) - pot afecta puternic marja comerciala;

dependenta firmei de un numar redus de furnizori de materii prime - poate crea dificultati in aprovizionarea cu materii prime putand determina fie reducerea volumului de activitate, fie reducerea marjei comerciale;

durata si efectele economice ale brevetelor si patentelor - dobandirea sau expirarea acestora poate antrena schimbari majore la nivelul conditiilor competitive din cadrul sectorului, afectand volumul activitatii firmelor din cadrul acestuia;

natura sezoniera a afacerii - poate crea mari dificultati fie in directia asigurarii necesarului de materii prime, fie in cea a desfacerii produselor;

dependenta de un client sau un grup de clienti - poate determina scaderea considerabila a volumului de activitate in cazul pierderii unora dintre acesti clienti, sau poate afecta marja comerciala;

modificarea conditiilor competitiei in cadrul sectorului ca urmare a legislatiei in domeniul concurentei sau ca urmare a aparitiei unor noi si puternici competitori;

insuficienta sumelor cheltuite pentru cercetare dezvoltare sau ineficacitatea acestor activitati - pot duce la pierderea avantajului competitiv al firmei si la scaderea volumului ei de afaceri;

efectele legislatiei in domeniul protectiei mediului asupra necesarului investitional sau a cheltuielilor de inlaturare sau limitare a poluarii.

Pentru cuantificarea acestor riscuri, se poate calcula si analiza coeficientul de elasticitate al rezultatului de exploatare in functie de variatia cifrei de afaceri (efectul de levier de exploatare). Indicatorul evidentiaza variatia rezultatului din exploatare (ΔRE) determinata de variatia cu o unitate a cifrei de afaceri (ΔCA):

Coeficientul de elasticitate , unde prin 0 - a fost simbolizata valoarea de referinta.

Pragul de rentabilitate reprezinta nivelul cifrei de afaceri la care veniturile din vanzari sunt egale cu totalul cheltuielilor de exploatare (fixe si variabile) si poate fi determinat pe baza relatiei:

, unde:

CF = cheltuielile fixe

v  = ponderea cheltuielilor variabile in cifra de afaceri.

Se remarca in acest context ca riscul economic, exprimat prin coeficientul de elasticitate al rezultatului de exploatare, este cu atat mai ridicat cu cat cheltuielile fixe sunt mai ridicate si cu cat cifra de afaceri este mai apropiata de pragul de rentabilitate.

Analiza de senzitivitate a rezultatului exploatarii poate fi realizata si in raport cu alti factori de risc, dintre cei identificati mai sus:

modificarile ale preturilor produselor;

modificari ale preturilor materiilor prime;

modificarea altor categorii de cheltuieli.

Riscul financiar

Alaturi de riscul asociat activitatii de exploatare, este importanta analiza riscului asociat gradului de indatorare al firmei. Cresterea indatorarii determina o crestere a rentabilitatii financiare doar in conditiile in care rentabilitatea economica este superioara in raport cu rata dobanzii, dar si o scadere a acesteia in situatia inversa. Se impune astfel analiza impactului structurii capitalurilor (proprii si imprumutate) firmei precum si cel al modificarii nivelului ratelor dobanzii asupra rezultatelor sale.

Intrucat indatorarea genereaza cheltuieli financiare sub forma dobanzilor, indicatorul semnificativ de analiza a impactului politicii de indatorare este rezultatul curent, acesta fiind un rezultat cumulat al activitatilor de exploatare si financiare. Rezultatul curent are o deosebita importanta intrucat reprezinta rezultatul activitatii reproductibile a firmei (cea care prezinta un grad de permanenta pentru aceasta).

Coeficientul de elasticitate al rezultatului curent (RC) se calculeaza similar cu cel aferent rezultatului din activitatea de exploatare:

sau

unde PR' = pragul de rentabilitate financiara

Pragul de rentabilitate financiara reprezinta nivelul cifrei de afaceri la care veniturile din vanzari sunt egale cu totalul cheltuielilor de exploatare si financiare (fixe si variabile) si poate fi determinat pe baza relatiei:

Unde:

CF = cheltuielile fixe (inclusiv cele cu dobanzile)

v = ponderea cheltuielilor variabile in cifra de afaceri

In situatia in care rezultatul exceptional este nesemnificativ, elasticitatea rezultatului curent este egala cu cea a profitului net. Pentru doua firme comparabile, una indatorata si alta neindatorata, elasticitatea este mai mare pentru cea dintai.

7.1.2. Cuantificarea statistica a riscului

Pentru a diagnostica firma prin prisma riscului asociat, pot fi analizate rezultatele sale din trecut. O firma care in trecut a inregistrat o variabilitate ridicata a indicatorilor de performanta in jurul valorii medii, indica o investitie mai riscanta in actiunile acesteia, prin raportare la o firma care a inregistrat o evolutie stabila si care induce asteptari pozitive privind rezultatele sale financiare viitoare.

Pentru a exemplifica vom considera doua proiecte investitionale: unul in care avem certitudinea unui castig de 5 milioane lei si un altul in cazul caruia s-ar putea obtine cu sanse egale fie 10 milioane, fie nimic. Nu inseamna ca trebuie neaparat sa se prefere prima investitie, dar, in calitatea sa de investitie fara risc, aceasta ar putea fi preferata de majoritatea investitorilor, caracterizati de aversiune vizavi de risc.

Riscul financiar

In ceea ce priveste analiza prin prisma dispersiei si a abaterii medii patratice, vom analiza acesti indicatori la nivelul rentabilitatii financiare. Rentabilitatea financiara conform modelului Modigliani Miller este determinata de relatia:

De obicei, se considera ca rata dobanzii este constanta, deci prezinta o dispersie egala cu zero, de unde se poate demonstra ca:

Se demonstreaza asadar ca riscul financiar asociat rentabilitatii financiare este determinat pe de o parte de riscul asociat rentabilitatii economice, iar pe de alta, de gradul de indatorare al firmei.

In cazul in care rentabilitatea economica si rata dobanzii variaza semnificativ, in sensul scaderii, respectiv al cresterii, apare un risc care creste direct proportional cu indatorarea.

Nu trebuie pierdut din vedere ca odata cu cresterea indatorarii, creste si rata dobanzii la creditare, deci ecartul dintre rata rentabilitatii economice si rata dobanzii este si mai redus, ceea ce mareste riscul.

In general, se considera ca riscul unei firme creste odata cu cresterea rentabilitatii.

Similar cu cazul rezultatului exploatarii este posibila si realizarea unei analize de senzitivitate a rezultatului curent in raport cu nivelul ratei dobanzilor bancare.

De un real ajutor poate fi si reprezentarea grafica a indicatorilor analizati (calculati in preturi comparabile), pentru ca variabilitatea mare a fenomenului poate fi sesizata si prin simpla citire a marimii acestor indicatori. In plus, in acest mod, se poate face si o analiza a tendintei de evolutie.

Riscul de faliment

Acest risc are in vedere capacitatea firmei de a face fata angajamentelor asumate fata de terti, respectiv o analiza a solvabilitatii firmei.

In general, se realizeaza o analiza a riscului de faliment in doua maniere: prin analiza bilantului si evidentierea echilibrelor financiare, respective pe baza indicatorilor de lichiditate si solvabilitate (analiza statica), sau prin analiza fluxurilor de numerar (analiza dinamica), aspecte abordate in cadrul capitolelor precedente.

Literatura de specialitate prezinta si o alta metoda de apreciere a riscului de faliment, denumita metoda scorurilor.

In cadrul acestei metode sunt selectate o serie de indicatori independenti, considerati reprezentativi pentru caracterizarea sanatatii financiare a firmelor. Acesti indicatori sunt calculati pe perioade indelungate de timp pentru un esantion reprezentativ de firme, incluzand firme viabile si firme care au fost declarate in stare de faliment. Prin tehnica analizei discriminante este posibila constructia unei functii spor de tipul:

Z = a₁R₁+.+a₁R₁+.a_nR_n

Unde a_i sunt coeficienti de ponderare, iar R_i sunt valorile indicatorilor financiari selectati.

In raport cu o scala a marimii Z pentru firmele din esantion se asociaza diferite probabilitati ale firmei, considerate de a fi mai aproape sau mai departe de starea de faliment. Se determina astfel valori scor caracteristice firmelor performante, a celor medii si a celor aflate in dificultate.

Recalculand acest scor pentru o alta firma poate fi estimata care este pozitia acesteia pe scala de probabilitati de faliment.

Literatura de specialitate prezinta o serie de functii scor, cum ar fi modelele Altman, Conan & Holder, al Centralei Bilanturilor a Bancii Frantei, dar aplicarea directa a acestor modele in cazul firmelor romanesti este improprie, intrucat testarea si validarea statistica a acestor modele s-a realizat in cadrul unor economii stabile cum este cea americana sau cea franceza.

Capitolul 8

Diagnosticul financiar al firmei

8. Diagnosticul financiar al firmei

Ratiunile realizarii diagnosticului unei firme pot fi extrem de diverse:

a.)    Imbunatatirea actului managerial este principala motivatie a realizarii diagnosticului unei firme.

In acest caz diagnosticul presupune identificarea punctelor tari si a punctelor slabe ale firmei, respectiv a oportunitatilor si riscurilor la care este expusa firma ca urmare a evolutiilor curente si de perspectiva din mediul extern. Totodata, acest diagnostic trebuie sa formuleze propuneri de actiuni viitoare pentru sporirea performantelor firmei si asigurarii viabilitatii acesteia intr-un mediu concurential.

b.)    Investitorii in firma vor realiza inaintea achizitiei si, mai apoi, periodic un diagnostic al firmei pentru a cunoaste atat situatia actuala a acesteia, cat mai ales valoarea firmei, perspectivele de dezvoltare si riscurile asociate afacerii;

c.)    Creditorii financiari ai firmei vor realiza de asemenea un diagnostic pentru a aprecia masura in care fondurile avansate de ei in firma pot fi returnate la scadentele convenite, impreuna cu dobanzile negociate.

Diagnosticul financiar este doar una dintre etapele diagnosticului general al unei firme, diagnostic care cuprinde:

Diagnosticul juridic - analiza situatiei juridice a drepturilor de creanta, a drepturilor de proprietate, respectiv obligatiilor firmei;

Diagnosticul comercial - analiza adecvarii produselor la cerintele pietei, a canalelor de distributie, a tehnicilor de vanzari, a eficientei actiunilor de reclama si publicitate intreprinse;

Diagnostic tehnic - analiza proceselor de productie, atat din punct de vedere al organizarii cat si al eficientei acestora precum si al potentialului de inovare;

Diagnosticul managementului si al resurselor umane - analiza metodelor de management si a utilizarii resurselor umane;

Diagnosticul financiar - ale carui obiective vor fi discutate in continuare.

Obiectivele urmarite in cadrul diagnosticului financiar constau in:

Comensurarea si explicarea performantelor financiare ale firmei;

Identificarea si masurarea riscurilor asociate firmei considerate;

Estimarea valorii firmei prin metode patrimoniale si de randament.

Modelele si instrumentele prezentate permit analistului financiar sa:

aprecieze daca:

o       societatea a fost performanta in trecut, identificand factorii care au determinat aceasta performanta;

o       societatea va avea o situatie financiara buna si in viitor.

sesizeze orice schimbare a performantelor societatii, in cel mai scurt timp;

remarce orice semnal care ar putea determina schimbari pozitive sau negative in viitor;

detecteze punctele slabe ale companiei care pot fi imbunatatite.

Etapele care trebuie parcurse in cadrul diagnosticului financiar sunt:

colectarea si pregatirea informatiilor in vederea analizei - presupune eventuale retratari ale informatiilor continute in cuprinsul documentelor financiar-contabile pentru a asigura o reprezentare cat mai fidela a realitatii (regrupari de date pe criterii financiare sau functionale sau ajustare la inflatie a posturilor bilantiere, etc.);

selectarea modelelor si calculul indicatorilor utilizati in cuprinsul analizei, in raport cu specificul activitatii firmei si scopul analizei si justificarea alegerilor facute;

formularea si prezentarea concluziilor si recomandarilor.

In scopul facilitarii interpretarii valorilor obtinute si al aprecierii tendintelor de evolutie, prezentarea valorilor indicatorilor financiari se poate realiza in urmatoarele moduri:

intr-un format tabelar cu indicarea valorilor pentru mai multe exercitii financiare consecutive, eventual cu alaturarea unor valori medii sectoriale sau a valorilor recomandate in cuprinsul literaturii de specialitate;

sub forma unor reprezentari grafice a evolutiilor indicatorilor utilizati in analiza;

intocmirea unor profilograme care sa releve abaterile indicatorilor fata de valorile considerate de referinta;

intocmirea unei piramide a indicatorilor - diagrama de tip cauza - efect care incearca explicarea performantelor firmei pe baza indicatorilor care o influenteaza;

atribuirea unor coeficienti de importanta diferitilor indicatori utilizati in cuprinsul analizei si calculul unui coeficient de performanta global ca medie a valorilor indicatorilor utilizati, ponderata in raport cu valorile coeficientilor de importanta stabiliti.

Valorificarea concluziilor diagnosticului financiar se poate realiza prin relevarea punctelor tari si a punctelor slabe ale activitatii firmei, respectiv a oportunitatilor si riscurilor la care aceasta este expusa (analiza SWOT).