ASPECTE TEORETICE PRIVIND SOLDURILE NTERMEDIARE DE GESTIUNE

ASPECTE TEORETICE PRIVIND SOLDURILE NTERMEDIARE DE GESTIUNE

Pornind de la contul de profit si pierdere se pot determina mai multi indicatori valorici care reflecta volumul si rentabilitatea activitatii firmei.

Acesti indicatori se construiesc pornind de la cel mai cuprinzator (marja comerciala sau productia exercitiului), pana la cel mai sintetic (rezultatul net) .

"Structura contului de profit si pierdere pe cele trei tipuri de activitati permite degajarea unor solduri de acumulari banesti potentiale, destinate sa indeplineasca o anumita functie de remunerare a factorilor de productie si de finantare a activitatii viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune"[2].

Realizarea acestui deziderat presupune o tratare in prealabil a contului de profit si pierdere pentru a pune in evidenta rentabilitatea si modul de functionare al intreprinderii ca marja comerciala, productie a exercitiului, valoare adaugata, excedent brut din exploatare, rezultat al exploatarii, rezultat curent si rezultat net al exercitiului.

Marja comerciala vizeaza exclusiv intreprinderile cu profil comercial sau numai activitatea comerciala a intreprinderilor cu activitate mixta, industriala si comerciala.

Costul de cumparare al marfurilor vandute cuprinde si pretul de cumparare, exclusiv taxa pe valoarea adaugata, majorat cu cheltuielile accesorii de cumparare si corectat cu variatia stocurilor de marfuri.

Marja comerciala este cel mai important indicator de apreciere a performantei unei activitati comerciale.

" Marimea marjei comerciale este un element ce trebuie apreciat in functie de tipul politicii de vanzare promovata de intreprindere.

Pentru aprecierea oportunitatii politicii comerciale promovata de intreprindere, marja comerciala trebuie descompusa pe produse sau evidentiata pe ramuri de activitate".[3]

Marja comerciala se constituie ca un indicator cu o mare importanta pentru studiile previzionale, cu ajutorul acestui indicator putandu-se determina pragul de rentabilitate sau punctul critic al unei activitati comerciale prin raportarea cheltuielilor fixe la marja comerciala unitara.

Productia exercitiului cuprinde valoarea bunurilor si serviciilor produse de intreprindere pentru a fi stocate, vandute sau utilizate pentru nevoile proprii.

Acest indicator cuprinde trei elemente :

productia vanduta;

productia stocata;

productia imobilizata.

" Productia exercitiului fiind conceptul central in cadrul soldurilor intermediare de gestiune alaturi de marja comerciala, merita diferentiat de indicatorul cifra de afaceri".[4]

In cazul intreprinderilor ce desfasoara o activitate mixta, industriala si comerciala, cifra de afaceri reflecta vanzarea de marfuri si productia vanduta, in timp ce la intreprinderile cu profil exclusiv industrial aceasta reflecta numai productia vanduta.

Productia exercitiului ne arata o imagine mai apropiata de adevar a activitatii reala a intreprinderii pe durata unei perioade de gestiune.

" Valoarea adaugata reprezinta bogatia creata prin valorificarea resurselor materiale, umane si financiare ale firmei". 

Valoarea adaugata se poate exprima in doua moduri.

In prima varianta se determina prin insumarea productiei exercitiului cu marja comerciala, scazand consumurile intermediare.

In cea de a doua varianta, valoarea adaugata reprezinta suma cheltuielilor privind remunerarea:

personalului, prin cheltuielile cu personalul;

creditorilor, prin cheltuielile cu dobanzile:

statului, prin impozite si taxe excluzand subventiile acordate;

firmei, prin amortismente si partea din profitul net repartizata la fondurile proprii;

actionarilor sau asociatilor, prin dividentele acordate.

Valoarea adaugata mai poate fi exprimata ca fiind cresterea de valoare realizata din utilizarea factorilor de productie, mai ales a fortei de munca si capitalului, peste valoarea bunurilor si serviciilor provenind de la terti, in cadrul activitatii curente a intreprinderi.

" Excedentul brut din exploatare este un sold intermediar de gestiune cu semnificatie de rentabilitate, deoarece prin el se reflecta contributia exploatarii la formarea rezultatelor firmei, independent de politica de amortizare si fiscala a firmei". [6]

Acest indicator se stabileste ca diferenta intre valoarea adaugata (incluzand aici si subventiile de exploatare) pe de o parte si impozitele, taxele si cheltuielile de personal, pe de alta parte.

" Excedentul brut al exploatarii exprima acumularea bruta din activitatea de exploatare (operatii strict legate de productia industriala, de activitati comerciale sau prestari de servicii), resursa principala a intreprinderii, cu influenta hotaratoare asupra rentabilitatii economice si a capacitatii potentiale de autofinantare a investitiilor (din amortizari, provizioane, profit)".[7]

Rolul excedentului brut al exploatarii poate fi exprimat sub trei aspecte:

excedentul brut din exploatare este o consecinta a performantelor economice ale intreprinderii;

excedentul brut din exploatare este independent de politica financiara a intreprinderii, de politica investitionala, de politica fiscala a firmei;

excedentul brut din exploatare este o resursa financiara de prim rang pentru intreprindere.

Rezultatul exploatarii, care poate fi profit sau pierdere, este in legatura cu activitatea de exploatare normala si curenta a unei intreprinderi.

" Rezultatul exploatarii exprima marimea absoluta a rentabilitatii activitatii de exploatare, obtinuta din deducerea tuturor cheltuielilor (platibile si calculate) din veniturile exploatarii (incasabile si calculate)".[8]

Rezultatul curent, care poate exprima profit sau pierdere, este determinat atat de rezultatul exploatarii normale, cat si de cel al activitatii financiare.

In consecinta, putem spune ca rezultatul curent este rezultatul tuturor operatiilor curente dintr-o intreprindere.

Rezultatul net poate fi exprimat prin profit sau prin pierdere. Daca este vorba de profit, atunci acesta trebuie sa fie sustinut de existenta unor disponibilitati banesti reale, in caz contrar el ramanand doar un potential de finantare.

" Rezultatul net al exercitiului exprima marimea absoluta a rentabilitatii financiare cu care vor fi remunerati actionarii pentru capitalurile proprii subscrise". [9]

Profitul net se poate distribui sub forma de dividente sau poate fi reinvestit in cadrul intreprinderii.

Capacitatea de autofinantare se poate calcula pornind de la veniturile si cheltuielile perioadei curente, care au tendinta de a se transforma in fluxuri de trezorerie.

" Capacitatea de autofinantare reflecta potentialul financiar degajat de activitatea rentabila a intreprinderii, la sfarsitul exercitiului financiar, destinat sa remunereze capitalurile proprii (prin dividente datorate) si sa finanteze investitiile de expansiune (partea din profit repartizata pentru constituirea rezervelor si fondului de dezvoltare) si de mentinere sau reinnoire (prin amortizari ca veritabila rezerva care permite reinnoirea imobilizarilor) din exercitiile viitoare".[10]

Capacitatea de autofinantare se poate calcula pornind de la veniturile si cheltuielile perioadei curente, care au tendinta de a se transforma in fluxuri de trezorerie.

Tinand cont de contul de profit si pierdere, capacitatea de autofinantare se poate determina in doua moduri:

prin exprimarea excedentului brut din exploatare pe baza veniturilor si cheltuielilor monetare;

prin adaugarea la rezultatul exercitiului a cheltuielilor calculate si diminuarea rezultatului cu veniturile calculate.

Veniturile monetare sunt cele provenite din alte venituri din exploatare, financiare si extraordinare din care s-au dedus veniturile calculate ( cele cu constituirea provizioanelor, din subventii virate asupra rezultatului exercitiului ).

Cheltuielile monetare sunt reprezentate prin alte cheltuieli pentru exploatare, financiare, extraordinare, cu impozitul pe profit din care s-au dedus cheltuielile calculate, cu amortizari si provizioane.

" Capacitatea de autofinantare are un caracter de resursa potentiala si trebuie sustinuta printr-o trezorerie neta pozitiva".[11]

Autofinantarea are o importanta deosebita pentru firma. Acest lucru se poate argumenta printr-o serie de avantaje pe care le ofera intreprinderii, cum ar fi:

este un mijloc sigur de finantare, respectiv o sursa independenta si stabila, intreprinderile putand intampina anumite greutati in colectarea capitalurilor de pe piata financiara;

autonomia financiara creata prin autofinantare permite intreprinderii o independenta de gestionare in raport cu organismele financiare si de credit, pemitand o libertate in actiunile intreprinse de firma;

permite firmei un important grad de libertate in alegerea investitiilor;

are un efect simtitor in reducerea cheltuielilor financiare;

permite calcularea randamentului capitalurilor proprii;

este un factor decisiv in deschiderea accesului la piata de capital si in atragerea investitorilor de pe piata externa.

Autofinantarea efectiva este cunoscuta si sub numele de rezerva manageriala si exprima acea parte din capacitatea de autofinantare ramasa dupa plata dividentelor.

Comparativ cu resursele externe, autofinantarea prezinta unele avantaje, cum ar fi:

asigura o independenta firmei in raport cu investitorii ei;

permite reducerea cheltuielilor financiare;

asigura credibilitate potentialilor investitori printr-un bun randament in remunerarea capitalurilor firmei.