Analiza bursiera

Analiza bursiera

Una din cele mai incitante probleme legate de activitatea bursiera este cea a posibilitatii prevederii modului de miscare a cursului bursier, a anticiparii trendului pietei. De raspunsul la acesta intrebare depind atit interpretarile teoretice cu privire la natura si rolul bursei, cat si actiunile practice vizand profitul din jocul bursier.

Din acest punct de vedere, analistii bursei se impart in doua categori: fundamentalistii, cei care pleaca exclusiv de la factorii fundamentali ai pietei, si chartistii, cei care folosesc tehnici de analiza grafica.

Analiza fundamentala vizeaza in principal explicarea miscarii cursurilor pe termen mediu si lung. Ea se realizeaza atat la nivelul actiunilor individuale, respectiv al firmelor emitente, cat si la nivelul pietei actiunilor (bursa), respectiv al vietii economice in general. In primul caz se urmareste estimarea - in fiecare secventa de timp - a unui curs teoretic al actiunilor, plecand de la date de baza privind compania emitenta, precum si de la climatul economic in care aceasta isi desfasoara activitatea. In al doilea caz, obiectivul este evaluarea factorilor care determina si exprima starea si evolutia de ansamblu a vietii economice si aprecierile cercurilor de afaceri in legatura cu perspectivele de dezvoltare.

Analiza grafica sau chartista se bazeaza pe o ipoteza simpla: cursurile sunt guvernate de legea cererii si ofertei, lege spusa unor determiari proprii care se repeta in timp. De aici si ideea lui Charden Dow, fondatorul analizei grafice, de a studia cursul unui titlu sau materii prime sau evolutia unei piete, reproducandu-le sub forma de grafice, si incercarea lui de a repara figuri a caror semnificatie este cunoscuta. Ar fi, deci, posibila deducerea viitoare pe care o va inregistra piata studiata.

Adeptii metodei sustin ca studiul graficelor permite, adeseori cu rigurozitate, precizarea perioadelor adecvate pentru cumparare si pentru vanzare, precum si evidentierea pragului 'fatidic' de modificare a trendului. Totodata, analiza chartistabmerge de la evidentierea tendintelor generale ale pietei pana la o abordare la nivelul titlurilor individuale.

Metoda grafica este, in general, desconsiderata in mediul economistilor teoreticieni, al universitatilor, fiind apreciata ca un simplu demers tehnic, fara baza stiintifica si valoare euristica. Dimpotriva, chartistii ii considera pe fundamentalistii ca fiind cantonati intr-un domeniu al explicatiilor generale, fara relevanta clara pentru actiunea bursiera. In practica se vadeste ca analiza fundamentala - asupra categoriilor si factorilor economici - poate fi sustinuta si intarita prin intermediul analizei chartiste; iar analizele grafice capata considerenta numai daca se realizeaza pe temeiul unei riguroase analize fundamentale.

Analiza fundamentala

a)Evaluarea actiunilor

La inregistrarea unei societati pe actiuni acesta este autorizata sa emita un anumit numar de titluri (actiuni comune), fiecare din ele purtand o anumita valoare nominala. Introduse in bursa - piata lor secundara - aceste actiuni vor cota la o valoare de piata diferita de cea nominala si determinata zilnic de raportul dintre cererea si oferta care se manifesta pentru titlurile respective.

In mod corespunzator, valoarea bursiera (de piata) a unei societati sau, cum se mai spune, capitalizarea sa bursiera, este data de numarul de actiuni multiplicat cu cursul bursei; prin urmare ea nu corespunde valorii capitalului social si se modifica zilnic, in raport cu cotatia bursiera.

In abordarea fundamentala problema evaluarii actiunilor se reduce la estimarea valorii intriseci a acestora, adica a cursului teoretic in raport cu care trebuie apreciat nivelul cursului curent, de piata, al titlurilor. Determinarea valorii intriseci se realizeaza printr-o gama de metode, de la cele mai simple, pana la unele deosebit de complexe, bazate pe calcule realizate cu ajutorul unor ordinatoare foarte puternice. In cele ce urmeaza ne vom limita la prezentarea unor metode simple, reflectand insa metodologia tipica a abordarii fundamentale.

O modalitate de estimare a valorii intriseci este prin determinarea valorii patrimoniale a firmei, putandu-se utiliza urmatoarea formula:

Vp=An/N

unde:  Vp=valoarea patrimoniala

An=activele nete ale firmei

N =numarul de actiuni.

In acest caz, daca Vp<C, unde C este cursul la bursa al actiunilor, se considera ca titlurile sint supraevaluate, ceea ce poate constitui un semnal de vanzare (se poate produce o ajustare in jos a cursului).

Dimpotriva, Vp>C poate constitui un semnal de cumparare, deoarece piata nu reflecta inca realitatea subiacenta actiunilor si ea va trebui - sub imperiul legitatilor sale proprii - sa revina la starea de echilibru, in care cursul reflecta valoarea intriseca.

O alta metoda, care corespunde mai bine naturii titlurilor de drepturi asupra unor venituri viitoare, este estimarea valorii intriseci prin calcularea valorii de randament a titlurilor.

Randamentul unei actiuni este dat de formula:

r=D/C

unde:  r = randamentul;

D = dividendul adus de actiune;

C = cursul in bursa.

Cum randamentul minim al unui plasament financiar e cel oferit de dobanda la bancile comerciale (d), daca r > d inseamna ca actiunea este bine evaluata pe piata, investitia in titlu este rentabila.

Plecand de la ideea ca randamentul minim acceptabil este nivelul dobanzii, putem calcula o valoare teoretica pentru actiune (valoarea de randament, Vr), in felul urmator:

Vr = D/d.

Rationamentul subiacent acestei metode este urmatorul:

pretul actiunii trebuie sa fie cel putin egal cu suma de bani care, depusa la o banca la dobanda curenta, produce intr-o anumita perioada de timp, de exemplu un an, exact fluxul de venituri (dividende) adus de actiunea respectiva. Sau, altfel spus: cati bani trebuie investiti (imprumutati) acum la dobanda pietei bancare pentru a obtine intr-un an venituri egale cu dividendele platite la acel titlu.

Calculul valorii de randament ne permite ca, prin comparare cu cursul curent al actiunii, sa atabilim daca titlul este subevaluat (Vr>C) sau, dimpotriva, supraevaluat (Vr<C) pe piata, tragand concluzii corespunzatoare in ceea ce priveste evolutia actiunii in viitorul imediat.

O serie de metode se bazeaza pe estimarea actiunilor in functie de valoarea actuala a veniturilor produse de titlul financiar, in speta a dividendelor care urmeaza sa fie platite de firma emitenta. Fata de metoda anterioara, care se situa intr-un orizont de timp scurt, metodele bazate pe actualizare iau in considerare, teoretic, intreaga durata de existenta a activului la care se refera. Ele reflecta, astfel, specificul activelor financiare, faptul ca acestea reprezinta plasamente pe termen lung, care urmeaza sa aduca venituri periodice investitorului.

Valoarea actuala (engl.present value) a unor venituri viitoare este data de marimea acelor venituri, in diferitele secvente de timp, scontata cu o anumita rata, astfel incat acestea sa fie raportate la momentul efectuarii investitiei, adica actualizate. In acest sens se utilizeaza un coeficient de actualizare, care tine seama de dobanda curenta a pietei, precum si de riscul asociat investitiei.

Actualizarea, ca procedeu de aducere la momentul 0 a unor valori virtuale in perioada (0,n), este complementul metodologic al capitalizarii ca proces de sporire a capitalului in timp, prin inglobarea continua a produsului fructificarii sale. Or, cum nivelul reper al valorificarii capitalului este rata dobanzii,este normal ca actualizarea sa se faca printr-un coeficient cel putin egal cu aceasta rata.

In cazul actiunilor, pentru actualizare se poate folosi urmatoarea formula:

unde:  Da= dividendele actualizate;

Dt= dividentul estimat pentru anul t;

a = coeficientul de actualizare, al carui nivel

minim este dobanda pietei;

n = durata de viata a activului;

t = anul curent.

Cu marimea astfel determinata pentru Da se poate calcula o valoare de randament (un curs teoretic) pentru actiunea respectiva, dupa metoda prezentata mai sus, tragandu-se concluzii privind decizia de investitii. Calculele necesare in acest sens sant insa extrem de laborioase.

O metoda bazata pe ideea actualizarii, dar adaptata necesitatilor unei determinari mai operative este cunoscuta sub denumirea de modelul Gordon-Shapiro. In acest caz, cursul teoretic al actiunilor este determinat de trei factori: dividentul (D), rata de crestere a dividentelor (g) si randamentul sperat, tinand seama de riscul asociat acelei actiuni (k). Formula de calcul va fi:

C = D/(k-g).

Astfel, daca o firma plateste un dividend de 25 $ pe actiune, rata de crestere asteptata a dividendelor este de 5%, iar rata de randament oferita de piata penru actiuni cu acel grad de risc este de 12%, cursul teoretic al actiunii va fi de:

C = 25/(0.12-0.05) = 357 $.

In practica bursiera se foloseste pe scara larga un indicator derivat din abordarea valorii intriseci ca o valoare de randament - raportul pret-castig (engl. Prince earning ratio, sau PER), care se calculeaza dupa formula de mai jos:

PER = C/P

unde:   C = cursul actiunii;

P = profitul net/actiune.

PER arata cat trebuie sa plateasca un investitor pentru o actiune pentru a obtine o unitate monetara (un dolar) din profiturile firmei emitente. De exemplu, o firma care are un profit de 500000 $ si 1 milion de actiuni, va avea, in principiu, un dividend pe actiune de 0.50 $. Daca pretul acelei actiuni este de 10 $, PER este de 20. Deci investitorul trebuie sa platesca 20 $ pentru a obtine 1 dolar ca venituri produse de actiunea cumparata.

Cand PER este relativ mare actiunea este scumpa, ea poate fi supraevaluata si, deci, detinerea sa nu s-ar mai justifica; invers, cand PER este relativ mic, actiunea este ieftina si se recomanda cumpararea acesteia.

In toate comparatiile de mai sus trebuie insa sa se tina seama de specificul formarii cursului bursier, de faptul ca - in fiecare moment - acesta este influentat nu numai de elemente rationale, de factori fundamentali si cuantificabili, ci si de elemente subiective, de factori de conjunctura, care - pe perioade mai mari sau mai mici - pot sa joace un rol prioritar in stabilirea nivelului cursului. Ca atare, interpretarea rezultatelor analizei fundamentale nu poate fi mecanica si simpla, ci calitativa, nuantata si complexa.

Vom ilustra cele de mai sus printr-o noua abordare a cursului bursei, prin prisma indicatorului PER. In esenta, PER poate fi interpretat ca inversul randamentului actiunilor (r) - PER = 1/r - deoarece profitul net/actiune este, in principiu, exprimat de dividend.

b)Evaluarea obligatiunilor

Obligatiunile sunt titluri financiare reprezentand creanta detinatorului acestora asupra emitentului lor, rezultata in urma unui imprumut pentru care acesta din urma - o firma, agentie sau statul - plateste periodic o dobanda, de regula fixa, si urmeaza sa rascumpere obligatiunea peste un anumit termen. Obligatiunile sunt in general emise la o valoare nominala de 1000 $, desi se pot utiliza si emisiuni de 500 $. In practica bancara, valoarea nominala a obligatiunilor se prezinta in marime absoluta, dar pentru calcule se utilizeaza expresia procentuala; astfel, o obligatiune de 1000 $ inseamna 100% sau, simplu, 100.Cursul obligatiunii se exprima in procente din valoarea nominala; astfel, o obligatiune a carei valoare de piata a ajuns la 1100 $ se indica prin 110 (adica 110% di valoarea nominala), in timp ce una care coteaza 90, inseamna, in marime absoluta, 900 $.

Obligatiunea este, ca orice titlu financiar, un instrument al investitiei de capital: contra unui plasament de o anumita valoare nominala, ea permite obtinerea unor venituri viitoare a caror marime depinde de rata dobanzii inscrisa pe titlu (numita si rata cuponului) si de durata obligatiunii. Astfel, de exemplu, o obligatiune de 1000 $, purtand o rata a cuponului de 10% va aduce profituri de 100 $ pe an (10% x 1000 $) timp de cinci ani, deci, in total, 500 $; in plus, la rascumparare se recupereaza capitalul investit obtinandu-se un venit total de 1500 $.

Cel care cumpara obligatiuni, investitorul, este interesat de rentabilitatea utilizarii fondurilor sale in acest plasament in raport cu alte modalitati de utilizare a fondurilor. In acest sens, se determina randamentul obligatiunilor, respectiv rata de fructificare a capitatlului; acest indicator poate fi comparat cu rata reprezentativa a dobanzii pe acea piata pentru a se evalua eficienta plasamentului.

Modalitatea cea mai simpla este cea a randamentului curent, calculat ca raport intre dobanda obligatiunii si pretul de cumparare a obligatiunii. Formula de calcul este urmatoarea:

(c/P) x

unde: randamentul curet

c cuponul

P pretul obligatiunii.

De exemplu, o obligatiune care se vinde cu 1000 $, cu un cupon de 10%, ofera un randament de 10%. Daca pretul aceleasi obligatiuni ar fi de 500 $, ea ar oferi un randament de 20% pentru investitorul care a cumparat-o la acest pret.

Prin urmare, relatia dintre pretul obligatiunii si randament este de inversa proportionalitate: cu cat pretul este mai mare, cu atat randamentul este mai mic. De aici regula de baza in operatiunile cu obligatiuni: 'cumpara la preturi mici si vinde la preturi mari', ceea ce se traduce prin a cumpara la randamente mari si a vinde la randamente mici.

Valoarea prezenta a unei obligatiuni este egala cu suma actualizata a veniturilor viitoare pe care aceasta le aduce, rata de actualizare fiind rata curenta a dobanzii pentru titlurile similare (ca risc si scadenta). Pentru determinarea acesteia se utilizeaza urmatoarea formula:

= [] V/ (1+d)

unde:

t - anul curent;

Ct - cuponul, respectiv dobanda platita in perioada t;

V - valoarea nominala, respectiv valoarea la care obligatiunea este rascumparata la scadenta;

N - perioada pana la rascumparare, adica scadenta, in cazul general, numarul de ani inscris pe obligatiune;

d - rata curenta a dobanzii la titlurile similare;

Po - valoarea prezenta a obligatiunii.

Acesta formula are un caracter general, aplicandu-se (cu adaptari) la toate categoriile de titluri financiare.

Randamentul real al obligatiunii se dermina insa pe baza formulei valorii actuale a obligatiunii. Practic, aceasta presupune calcularea ratei interne de rentabilitate, respectiv acel coeficient de actualizare pentru care suma veniturilor viitoare actualizate agaleaza suma cheltuelilor curente. Astfel spus, se dermina acel 'd' pentru care Po = Pc. Cum o astfel de de determinare este dificila, se utilizeaza frecvent formula conventionala prezentata mai sus.

Impactul miscarii (anticipate) a dobanzii asupra pietei financiare se transmite in primul rand prin intermediul obligatiunilor. In cazul, de exemplu, in care se asteapta o crestere a ratei dobanzii, noile imprumuturi obligatare vor fi mai bine remunerate decat obligatiunile existente pe piata. Cererea pentru aceasta din urma va scadea pana cand randamentul lor se aliniaza la noul nivel al ratei dobanzii.

Prin urmare, principiul esential al miscarii cursului in bursa este: cresterea ratei dobanzii duce la scaderea cursului obligatiunilor existente pe piata si, invers, scaderea ratei dobanzii duce la cresterea cursului obligatiunilor.

Dar, pe de alta parte, o crestere a ratei dobanzii inseamna o mai buna remunerare a investitiilor in noile obligatiuni, ceea ce face plasamentele in actiuni mai putin atragatoare. Rezultatul va fi o reducere a cursului actiunilor.

Un alt factor important care influenteaza miscarea cursurilor este nivelul inflatiei: pentru detinatorul de obligatiuni, de exemplu, care este rambursat la scadenta la valoarea nominala, cresterea preturilor duce la scaderea puterii de cumparare a sumelor cash respective. Practic, impactul inflatiei asupra cursurilor se resimte tot prin intermediul anticiparii ratei dobanzii: o tendinta inflationista va determina anticiparea unei politici monetare mai restrictive si deci a unei cresteri a ratei dobanzii. In general, piata bursiera tinde sa reactioneze la factorii economici fundamentali, in masura in care miscarea acestora poate afecta nivelul ratei dobanzii.

c)Informatia bursiera

O sursa extrem de importanta pentru orientarea intreprinzatorilor in fundamentarea deciziilor lor de a investi este reprezentata de paginile financiare ale ziarelor. Alaturi de articole privind climatul international al afacerilor, situatia diferitelor domenii de activitate sau companii, ele cuprind informatii de ultima ora privind evolutia ratei dobanzii pe piata, scadenta obligatiunilor etc. - elemente necesare definirii unei strategii proprii de investitii.

Pentru a ilustra modul in care aceste date trebuie interpretate, vom considera in continuare un exemplu de citire a tabelelor cuprizand informatii referitoare la actiunile unei companii cotate la Bursa de la New York:

Semnificatia datelor de mai sus este urmatoarea:

52 - sapt Max/Min (52 - saptamani curs maxim si minim): cursurile cele mai ridicate, respectiv scazute care au fost platite pentru actiunile companiei AAA in ultimul an; in cazul de fata, 61 3/8 inseamna 61.375 $. Cunoasterea maximelor si minimelor din ultimile 52 de saptamani ii permite investitorului aprecieri in legatura cu cursul curent al actiunilor.

Actiune: numele prescurtat al companiei; fiecare companie listata la NYSE primeste un cod, numit simbol de companie, pentru evitarea confuziilor cu alte companii.

Div: prescurtarea de la dividend; pentru fiecare actiune pe care o detine, un actionar al firmei AAA primeste 50 de centi din profitul anual al companiei.

Rdm % (Randamentul): reprezinta rata veniturilor rezultate din investitia actionarului si se calculeaza prin impartirea dividendului anual la pretul curent al actiunii.

PER: prescurtarea de la price/earning ratio reprezinta cursul unei actiuni raportat la dividendul pe actiune platit de companie in ultimul an si arata cat trebuie sa plateasca un investitor pentru a obtine o unitate din veniturile viitoare ale companiei.

Dever (100): cantitatea totala de actiuni comercializata in timpul zilei precedente aparitiei informatiei bursiere, in exemplul considerat 5950000 actiuni (59500 x 100).

Max/Min: in timpul zilei, pentru actiunile firmei AAA, cursul cel mai ridicat a fost 46.375 $, iar cursul cel mai scazut 45.25 $.

Ult: ultimul pret platit pentru actiunile AAA,la sfarsitul zilei a fost 45.50 $.

Var (variatia): ultimul curs in ziua demiercuri, de exemplu, de 45.50 $, a fost cu 87.5 centi (sau 7/8 dintr-un dolar) mai mic decat ultimul curs platit marti, sau, in limbaj bursier, 'inchiderea a fost la 7/8'.

In cazul obligatiunilor, tabele incluse in paginile financiare ale ziarelor cuprind informatii cum sant cele din exemplul urmator:

Obligatiuni: cuprinde lista numelor companiilor emitente de obligatiuni, prescurtarile putand fi diferite, pentru aceeasi companie, fata de cele din tabelul cu informatii privitoare la actiuni; in exemplul considerat, compania emitenta este BBB; cifrele care urmeaza reprezinta rata dobanzii pentru titlurile emise, exprimata ca o cota procentuala din valoarea nominala, adica din suma pe care emitentul o va plati la scadenta detinatorului obligatiunii;

Rdm: arata valoarea curenta a obligatiunii; valoarea de 9.8 exprima faptul ca investitorului i se va plati o dobanda de 9.8% din cursul curent al obligatiunii;

Vol: nu exprima numarl obligatiunilor vandute, ci valoarea in dolari a acestora; deci, in ziua precedenta aparitiei informatiei in presa, au fost tranzactionate obligatiuni BBB in valoare de 45.000 $.

Ult: indica ultimul pret platit pentru o obligatiune BBB la inchiderea zilei precedente.

Var: reprezinta diferenta dintre pretul de inchidere al precedentei zile de tranzactii si pretul de inchidere din urma cu doua zile.