Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » afaceri » economie » finante banci
Aparatul fiscal

Aparatul fiscal


Aparatul fiscal

Aparatul fiscal este organizat in cadrul unor institutii ale statului insarcinate prin lege sa asigure realizarea impunerii, urmaririi si perceperii impozitelor si taxelor si a controlului respectarii legalitatii in acest domeniu de activitate.

1 Aparatul Ministerului Finantelor Publice

Ministerului Finantelor Publice este organizat si functioneaza, ca organ de specialitate al administratiei publice centrele, fiind minister cu rol de sinteza, in subordinea guvernului, care aplica strategia si Programul de guvernare in domeniul finantelor publice.



1.1 Atributiile si structura aparatului propriu al Ministerului Finantelor Publice

In indeplinirea obiectului sau de activitate vizand domeniul bugetar si indeosebi cel fiscal, Ministerul Finantelor Publice, institutie publica cu personalitate juridica, are, in principal, urmatoarele atributii²:

propune strategii de dezvoltare pe termen mediu si lung si solutii de reforma in domeniul finantelor publice;

stabileste metodologii pentru elaborarea proiectelor bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat, a bugetelor fondurilor speciale si a proiectelor bugetelor locale;

² Hotararea Guvernului nr. 208 din 17 martie 2005 privind organizarea si functionarea Ministrului Finantelor Publice si a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, cap. I, modificata si completata de Hotararea Guvernului nr. 1269 din 18 octombrie 2005.Georgeta Vintila, Fiscalitate - Metode si tehnici fiscale pag. 118.

elaboreaza proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat si raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum si proiectului legii de rectificare a bugetului de stat, operand rectificarile corespunzatoare;

stabileste echilibrul bugetar in faza de elaborare a proiectului bugetului de stat si rectificarii acestuia;

elaboreaza proiectul bugetului asigurarilor sociale de stat, al legii bugetului asigurarilor sociale de stat anuale, precum si proiectul legii de rectificare a acestuia;

urmareste executia operativa a bugetului general consolidat si totodata, stabileste masurile necesare pentru incasarea veniturilor si limitarea cheltuielilor in vederea incadrarii in deficitul bugetar aprobat;

elaboreaza lucrarile privind contul general anual de executie a bugetului de stat, contul general al datoriei publice a statului si, respectiv, a bugetului asigurarilor sociale de stat, precum si conturile anuale de executie a bugetelor fondurilor speciale si proiectele de legi referitoare la aceste conturi de executie, pe care le prezinta spre insusire guvernului, in vederea transmiterii spre aprobare parlamentului;

stabileste sistemul de organizare si functionare a Trezoreriei statului in vederea asigurarii efectuarii operatiunilor de incasari si plati pentru sectorul public si totodata administreaza contul general al Trezoreriei statului deschis la Banca Nationala a Romaniei;

elaboreaza si aproba clasificatia indicatorilor privind finantele publice;

elaboreaza proiecte de acte normative privind stabilirea impozitelor directe si indirecte, urmareste perfectionarea asezarii acestora si armonizarea legislativa in acest domeniu;

urmareste realizarea unui management eficient si coerent al sistemului fiscal romanesc, avand ca scop elaborarea si mentinerea unui sistem fiscal unitar, stabil si armonizat, in stransa concordanta cu indicatorii macroeconomici din Strategia de modernizare a administratiei publice;

realizeaza activitati de control operativ la institutii publice si solutioneaza contestatiile depuse de acestea;

elaboreaza politica vamala in concordanta cu cadrul legislativ existent, precum si actele normative in realizarea acestuia;

solutioneaza, in conformitate c prevederile legale, petitiile formulate de cetateni, care se inscriu in sfera sa de competenta;

asigura tiparirea hartiilor de valoare de natura titlurilor de stat, bonurilor de tezaur, obligatiilor necesare finantarii datoriei publice, timbrelor fiscale, precum si a formularelor si imprimatelor tipizate utilizate in activitatea fiscala si financiar-contabila;

elaboreaza, pe baza modelului-cadru al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD), proiectul romanesc de conventie pentru evitarea dublei impuneri si urmareste actualizarea acestuia in concordanta cu recomandarile adoptate de OECD;

elaboreaza strategii, studii comparative, prioritati si proiecte de acte normative privind politica fiscala a Romaniei in domeniul conventiilor pentru evitarea dublei impuneri si, de asemenea, negociaza, pregateste parafarea, semnarea si ratificarea conventiilor pentru evitarea dublei impuneri;

elaboreaza proiectele de acte normative privind valorificarea bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii , in proprietatea privata a statului si asigura valorificarea acestora in conditiile legii;

efectueaza inspectii privind respectarea legalitatii, atat la nivelul aparatului propriu, cat si la nivelul celorlalte institutii publice, in domeniul sau de activitate;

editeaza materiale de specialitate necesare pentru mediatizarea problematicii financiare, in vederea cunoasterii sale de catre personalul propriu si de catre contribuabili;

asigura elaborarea, tiparirea si difuzarea publicatiei Revista Finante Publice si Contabilitate, activitate finantata integral din venituri proprii;

exercita calitatea de reprezentant al Romaniei la organismele internationale cu caracter financiar;

participa la schimbul de informatii si experienta in relatiile cu organizatiile si institutiile internationale, in domeniul sau de activitate;

asigura fundamentarea, coordonarea si realizarea activitatilor specifice procesului de pregatire a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana pe domeniile din competenta si responsabilitatea sa;

reprezinta statul, ca subiect de drepturi si obligatii, in fata instantelor, precum si in orice alte situatii in care acesta participa nemijlocit, in nume propriu, in raporturi juridice, daca legea nu stabileste in acest scop un alt organ;


analizeaza periodic modul de realizare a prevederilor bugetare, in corelare cu indicatorii macroeconomici, si prezinta informari guvernului cu propuneri de imbunatatire ;

avizeaza proiectele de acte normative care genereaza influente financiare asupra bugetului general consolidat;

elaboreaza sau avizeaza proiecte de acte normative pentru aprobarea normelor si normativelor de cheltuieli si acordarea unor drepturi personalului din institutii publice;

exercita, prin organele sale de specialitate, controlul utilizarii creditelor bugetare de catre institutiile publice;

reglementeaza controlul financiar preventiv si exercita controlul financiar preventiv delegat, in scopul constituirii si utilizarii legale si eficiente a fondurilor publice;

asigura, prin sistemul de management al performantei si dezvoltare profesionala, un corp al functionarilor publici profesionist, onest, stabil si eficient, in scopul crearii unei organizatii moderne, flexibile, functionale ti eficiente, in conditiile legii;:

exercita atributiile ce ii revin, potrivit legii, asupra activitatii companiilor nationale aflate sub autoritatea sa;

coordoneaza elaborarea Planului national de dezvoltare, document de planificare strategica si programare financiara multianuala a Romaniei, elaborat pe baza strategiilor sectoriale si strategiei nationale de dezvoltare regionala si care fundamenteaza fondurile de tip structural alocate de Uniunea Europeana in perioada de preaderare si instrumentele structurale dupa aderare;

coordoneaza pregatirea si implementarea cadrului legislativ, institutional si procedural pentru gestionarea instrumentelor structurale;

centralizeaza si prelucreaza datele necesare estimarii nivelului tranzactiilor financiare cu Uniunea Europeana si intocmirii rapoartelor premergatoare estimarilor respective si a reflectarii lor in bugetul comunitar;

deschide si administreaza conturile necesare in vederea desfasurarii tranzactiilor financiare cu Uniunea Europeana si comunica acesteia operatiunile si inregistrarile efectuate in conturile respective;

centralizeaza lunar datele aferente resurselor proprii a caror constatare se efectueaza in tara noastra (taxe vamale, contributii agricole, taxa pe zahar etc.), intocmeste notele de raport in vederea determinarii nivelului in lei al contributiilor aferente resursei VNB si taxei pe valoarea adaugata si emite dispozitii de plata catre Banca Nationala a Romaniei, in vederea virarii la timp a obligatiilor aferente resurselor si contributiei statului roman la bugetul comunitar;

indeplineste orice alte atributii stabilite prin acte normative pentru domeniul sau de activitate.

Structura organizatorica³ a Ministerului Finantelor Publice este prezenta in Anexa nr. 1.

Conducerea Ministerului Finantelor Publice se exercita de ministerul finantelor publice, care este ajutat in activitatea de conducere a ministerului de cinci secretari de stat si de presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, cu rang de secretat de stat, numiti prin decizii ale primului-ministru si in subordinea carora se pot organiza cabinete ale demnitarilor. Ministerul finantelor publice indeplineste functia de ordonator principal de credite.

1.2. Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF)

De la 1 ianuarie 2004 activitatile fiscale realizate de Ministerul Finantelor Publice au fost regrupate in cadrul unei entitati unice, respectiv Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), subordonata ministerului. Crearea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala vizeaza astfel asigurarea unei mai bune colectari a veniturilor statului: impozite, taxe, contributii sociale.

³ Hotararea Guvernului nr. 1269 din 18 Octombrie 2005 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice si Agentiei Nationale de Admitere Fiscala, art.

Georgeta Vintila, Fiscalitate - Metode si tehnici fiscale pag. 122.

Ea trebuie sa permita o mai buna adaptare a modului de functionare a administratiei fiscale la societatea romana si la evolutia sa intr-un cadru national si international.

Aceasta reorganizare se inscrie in procesul reformei in care se afla angajat guvernul roman si care vizeaza modernizarea administratiilor. Modernizarea administratiei fiscale are ca obiectiv si oferirea unei asistente de calitate contribuabilului, bazata pe o noua relatie cetatean - functionar.

Agentia Nationala de Administrare Fiscala indeplineste orice alte atributii si are toate competentele cu privire la activitatea de administrare a veniturilor bugetare, cu exceptia cazurilor in care legea prevede altfel.

Agentia Nationala de Administrare Fiscala coordoneaza din punct de vedere metodologic structurile de administrare din cadrul directiilor generale ale finantelor publice judetene si al Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, precum si Directia generala de administrare a marilor contribuabili.

1. Comisia fiscala centrala

Comisia fiscala centrala emite decizii pentru problemele de natura fiscala si cele de procedura fiscala, prin coordonarea legislatiei fiscale cu legislatia conexa, dupa caz, prin care se impune o solutionare unitara in vederea eliminarii confuziilor si interpretarilor diferite in aplicarea legislatiei.

Comisia fiscala centrala solutioneaza probleme cu privire la: taxa pe valoarea adaugata, impozitul pe profit, accize, impunerea unor venituri realizate din Romania de persoane fizice si juridice nerezidente, impozitul pe venit.

Comisia fiscala centrala nu solutioneaza probleme punctuale care nu presupun adoptarea unor solutii unitare general aplicabile de catre toti contribuabilii, acestea rezolvandu-se potrivit atributiilor directiilor, prevazute in Regulamentul de organizare si functionare a Ministerului Finantelor Publice, in Regulamentul de organizare si functionare a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, si potrivit legislatiei specifice.

Comisia are competenta de a emite si solutii fiscale individuale anticipate, potrivit Codului fiscal.

Cererea pentru emiterea unei solutii fiscale individuale anticipate¹³ cuprinde:

datele de identificare ale contribuabilului;

situatia detaliata privind activitatea contribuabilului in prezent si in viitor, vizand contracte sau alte tranzactii viitoare care fac obiectul cererii;

Conform cu prevederile O.G. 47/2007 in cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala se infiinteaza COMISIA DE PROCEDURI FISCALE, care are responsabilitati de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitara a actualului cod si a legislatiei care intra in sfera de competenta a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, cu exceptia cazului cand prin lege se prevede altfel.

Organele fiscale teritoriale

Conform Codului de procedura fiscala, Agentia Nationala de Administrare Fiscala, unitatile sale teritoriale, precum si compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale constituie organe fiscale.

Organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala organizeaza evidenta platitorilor de impozite, taxe, contributii si alte sume datorate bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat, bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, bugetului asigurarilor pentru somaj, in cadrul registrului contribuabililor.

Registrul contribuabililor contine:

datele de identificare ale contribuabilului;

categoriile de obligatii fiscale de plata datorate potrivit legii, denumite vector fiscal;

alte informatii necesare administrarii obligatiilor fizice.

Ca statut juridic, organele financiar teritoriale sunt institutii publice finantate de la bugetul de stat, avand administratie si gestiune proprii de institutie.

Impozitele, taxele si alte venituri ale bugetelor locale, care au facut obiectul actiunii de predare-preluare a exercitarii atributiilor fiscale de catre autoritatile administratiei publice locale, au fost: impozitele si taxele de la populatie, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat in alte scopuri decat pentru agricultura sau silvicultura; impozitul pe cladiri si impozitul pe terenuri de la persoane juridice; taxa pentru folosirea mijloacelor de transport detinute de persoane juridice; impozitul pe spectacole; diverse venituri, cum sunt veniturile din recuperarea cheltuielilor de judecata, imputatii si despagubiri precum si veniturile din amenzi si alte sanctiuni aplicate potrivit dispozitiilor legale.

¹³ Hotararea Guvernului nr.2164 din 30 noiembrie 2004, privind aprobarea criteriilor si documentelor necesare pentru obtinerea solutiei fiscale individuale anticipate.

Georgeta Vintila, Fiscalitate - Metode si tehnici fiscale pag. 136.

Aspecte generale privind administrarea creantelor fiscale datorate bugetului general consolidat

In cadrul activitatii fiscale iau nastere raporturile juridice fiscale privind administrarea creantelor fiscale principale si accesorii. Drepturile si obligatiile partilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat, bugetelor locale, drepturile vamale, precum si a creantelor provenind din contributii, amenzi si alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, sunt reglementate unitar, dupa data de 1 ianuarie 2004, prin Codul de procedura fiscala14.

Aspecte procedurale generale

Prin administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat se intelege ansamblul activitatilor desfasurate de organele fiscale in legatura cu:

a)     inregistrarea fiscala

b)     declararea, stabilirea si colectarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat;

c)     solutionarea contestatiilor impotriva actelor administrative fiscale.

Organele fiscale au competenta generala de administrare a creantelor fiscale, exercitare a controlului si emiterea normelor de

aplicare a prevederilor legale in materie fiscala. Exceptie fac:

impozitele, taxele si alte sume care datoreaza, potrivit legii, in vama si care sunt administrate de organele vamale;

impozitul pe venit pentru care, prin hotarare a guvernului, se poate stabili alta competenta speciala de administrare;

14 Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata in Monitorul Oficial nr.863 din 26 septembrie 2005. Georgeta Vintila, Fiscalitate - Metode si tehnici fiscale pag. 142.

impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat de catre marii contribuabili, pentru care, prin ordin al ministrului finantelor publice, poate fi stabilita competenta in sarcina altor organe fiscale.

In cazul impozitelor si contributiilor realizate prin stopaj la sursa, competenta revine acelui organ fiscal, judetean, local sau al municipiului Bucuresti stabilit prin ordin al ministerului finantelor publice, la propunerea presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in a carui raza teritoriala se afla domiciliul fiscal al contribuabilului sau al platitorului de venit competenta teritoriala.

In vederea stabilirii starii de fapt fiscale, contribuabilul are, in principal, urmatoarele obligatii:

de a furniza organului fiscal informatiile necesare;

de a pune la dispozitie organului fiscal registre, evidente, documente de afaceri si orice alte inscrisuri.

Sa permita functionarilor imputerniciti de organul fiscal, pentru a efectua o cercetare la fata locului, precum si expertilor folositi pentru aceasta actiune, intrare acestora pe terenuri, in incapere si in orice alte incinte;

Sa coopereze cu organele fiscale in vederea determinarii starii de fapt fiscal;

Organizarea si exercitarea inspectiei fiscale

Instanta fiscala se exercita pe baza principiilor independentei, unicitatii, autonomiei, ierarhizarii, teritorialitatii si descentralizarii.

Inspectia fiscala cuprinde ansamblul activitatilor care au ca obiect:

verificarea bazelor de impunere;

verificarea legalitatii si conformitatii declaratiilor fiscale;

verificarea corectitudinii si exactitatii indeplinirii obligatiilor de catre contribuabili;

verificarea respectarii prevederilor legislatiei fiscale si contabile;

stabilirea diferentelor obligatiilor de plata principale, precum si a celor accesorii aferente acestora.

Activitatea de inspectie fiscala se organizeaza si se desfasoara in baza unor programe anuale, trimestriale si lunare aprobate in conditiile stabilite prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare   Fiscala, respectiv prin acte ale autoritatilor administratiei publice locale, dupa caz.

Inspectia fiscala se desfasoara, de regula, in spatiile de lucru ale contribuabilului, contribuabilul avand obligatia sa puna la dispozitie un spatiu adecvat, precum si logistica necesara desfasurarii inspectiei fiscale.

In realizarea atributiilor, inspectia fiscala poate aplica urmatoarele proceduri de control:

a)     control prin sondaj

b)     control inopinat

c)     control incrucisat

Procedurile de control pot fi utilizate individual sau combinat, in functie de scopul, obiectivele, complexitatea, dificultatile, specificul activitatii desfasurate si de perioada inspectiei fiscale.

¹8 Ordin al ministerului finantelor publice nr. 519 din 27 septembrie 2005 privind aprobarea instructiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordinul Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata.

Georgeta Vintila, Fiscalitate - Metode si tehnici fiscale pag. 160.

2. Solutionarea contestatiilor formulate impotriva actelor  administrative fiscale

Contestatia este o cale administrativa de atac formulata impotriva titlului de creanta fiscala, precum si impotriva altor acte administrative.

Contestatia¹8 nu inlatura dreptul la actiune al celui care se considera lezat in drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, in conditiile legii.

Obiectul contestatiei il constituie numai sumele si masurile stabilite si inscrise de ordinul fiscal in titlul de creanta sau in actul administrativ fiscal atacat, cu exceptia contestatiei impotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal.

Contestatia se formuleaza in scris si cuprinde urmatoarele informatii:

date de identificare ale contestatarului;

obiectul contestatiei;

motivele de fapt si de drept;

dovezile pe care se intemeiaza;

semnatura contestatarului sau a imputernicitului acestuia, precum si stampila, in cazul persoanelor juridice.

Prin decizie, contestatia va putea fi admisa, in totalitate, sau in parte, ori respinsa. In cazul admiterii contestatiei se decide, dupa caz, anularea totala sau partiala a actului atacat.

Prin decizie se poate desfiinta total sau partial actul administrativ actual, situatie in care urmeaza sa se incheie un nou act administrativ fiscal care avea in vedere stric considerentele deciziei de solutionare.

In situatia in care organul solutionare competent constata neindeplinirea unei conditii procedurale, contestatia va fi respinsa, fara a se proceda la analiza pe fond a cauzei.

Deciziile emise in solutionare contestatiilor pot fi atacate la instanta judecatoreasca de contencios administrativ competenta.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.