Aparitia si definirea creditului

Aparitia si definirea creditului

Notiunea de credit este utilizata cu sensuri diferite, dupa cum este vorba de comert (credit de furnizor sau de cumparator), de legislatie fiscala si de credit bugetar (sau de contabilitate - antonimul debitului). Sombart a definit creditul ca fiind "o putere de cumparare cand nu ai numerar". La randul lor, anglo-saxonii inteleg prin credit mai ales mijloacele de plata carora le da nastere. Multi practicieni inclina sa identifice creditul cu sume imprumutate. In limbajul colocvial, a-i acorda cuiva un credit inseamna, de fapt a-i acorda incredere.

Camataria s-a concretizat in operatiunile de imprumutare ale unor sume de bani cu camata (dobanda ridicata), fiind o indeletnicire curenta a tezaurizatorilor de profesie. Ea a condus la accentuarea inegalitatilor sociale, imprumuturile camataresti fiind, de regula, imprumuturi de consum. Cu toate limitele sale, a avut o anumita contributie la intocmirea unui mod de productie perimat cu altul superior.

Zarafia, la randul sau, s-a materializat in operatiunile de vanzare - cumparare ale unor monede straine. Circulatia unei multimi eterogene de monede metalice straine, calitatea diferita a exemplarelor de aceeasi specie, amplitudinea accentuata a cursurilor de schimb etc., a facut ca zarafii sa fie singurii care aveau experienta necesara pentru a se orienta in acest haos, speculand pe cei care aveau nevoie de serviciile lor.

Primele institutii care au efectuat operatiuni de profilul actualelor banci, au aparut in orasele-state italiene, in secolele XII - XIV. De exemplu, Banca din Venetia a fost infiintata in anul 1171.

Cu toate acestea, creditul a devenit, in adevaratul sens al cuvantului, una din componentele fundamentale ale economiei, abia in a doua jumatate a secolului al XIX - lea, cand a facut posibila anticiparea cumpararilor, exercitand astfel un efect de multiplicare asupra activitatii economice. In aceste conditii, se poate afirma ca, creditul si cadrul institutional organizatoric aferent a luat nastere din lupta impotriva capitalului camataresc, care nu mai corespundea noilor realitati economice. Burghezia avea nevoie de capitaluri suplimentare, dar vitalitatea pe care noua clasa o impunea vietii economice feudale lancede si inchistate, era infranata de camataria ridicata, care absorbea in cea mai mare parte plusvaloarea obtinuta. Aparuse de fapt o veritabila contradictie intre natura generala a capitalului-valoare ce se autovalorifica si care aduce plusvaloare si starea sa monetara de capital banesc temporar disponibil, degajat de unii participanti la procesul reproductiei ca sume temporar fara utilizare, inactive. Aceasta contradictie s-a solutionat prin introducerea in procesul reproductiei a capitalului temporar disponibil, adica prin restabilirea capacitatii sale de a produce plusvaloarea.

In concluzie, creditul exprima tocmai acest ansamblu de relatii economice prin care capitalul disponibil ca urmare a nesincronizarii momentelor reproductiei este reintrodus in circuitul economic.

Trasaturile principale ale relatiilor de credit in economia de piata - trasaturi imprimate prin reforme economice, juridice si politice adecvate - care au condus la desprinderea lor de relatiile de credit camataresc, sunt:

a. debitorul si creditorul sunt, de regula, participanti activi la procesul reproductiei si intra in afaceri in vederea valorificarii maxime a capitalului;

b. scopul nemijlocit al creditului este productia, in care se creeaza valoare si deci, plusvaloare sau circulatia, unde se redistribuie plusvaloarea, si numai accidental consumul;

c. obiectul creditului il constituie transmiterea de capital, in sensul ca banii sunt capital atat pentru creditor, cat si pentru debitor;

d. dobanda perceputa pentru capitalul imprumutat este o parte a plusvalorii;

e. operatiunile de credit se desfasoara intr-un mediu bancar si o anumita ambianta juridico-organizatorica evoluata, care asigura atat rapiditatea circulatiei capitalurilor, cat si protectia creantelor nascute din acest proces.

1. Conceptii asupra creditului si dobanzii

Conceptii asupra creditului. Conceptiile asupra creditului au aparut si s-au dezvoltat in stransa legatura cu teoria monetara. Dintre acestea, mai semnificative sunt: teoria naturalista, teoria expansionista, teoria creditului reglementat.

Teoria naturalista a creditului a aparut in perioada capitalismului liberei concurente, avandu-i drept reprezentanti pe Adam Smith si David Ricardo. Acestia considerau creditul numai ca mijloc de transmitere a bunurilor de la un posesor la altul.

Teoria expansionista a creditului isi are originile in teoriile economistului englez John Law. Dupa Law, "creditul este moneda" si de aceea cu ajutorul sau pot fi create mijloacele necesare pentru punerea in miscare a fortelor economice neutilizate. Mac Leod reformuleaza teoriile creditului creator de capital ajungand la urmatoarele concluzii: tot ce are putere de cumparare este moneda, creditul conferind creditorului putere de cumparare, este moneda; tot ce are putere de cumparare este avutie; creditul este capital productiv, caci aduce profit.

Teoria creditului reglementat isi are originea in lucrarile lui John Maynard Keynes, care, in principiu a preconizat majorarea cererii solvabile cu ajutorul creditelor si a cheltuielilor bugetare si stimularea, pe aceasta cale, a productiei si a investitiilor. Creditul reglementat de stat si nu cel rezultat prin jocul spontan al cererii si ofertei de capital de imprumut este conceput de Keynes ca un instrument de stabilizare al economiei de piata in care mecanismele de autoreglare nu mai sunt eficiente.

Conceptii asupra dobanzii. Teoria monetara acorda un loc deosebit dobanzii, considerand-o un factor de echilibru si reglementare a proportiilor din economie. Astfel, asa-zisa teorie clasica a dobanzii promovata de Leon Walras, Carver Marshal, Cassel etc., are la baza rolul major ce se atribuie dobanzii ca pret al economiilor in asigurarea unui echilibru permanent intre investitii si economii. Intr-un asemenea context, cresterea investitiilor determina sporirea ratelor dobanzilor, fapt ce are ca efect sporirea economiilor si invers. Este promovata astfel functia dobanzii de a asigura echilibrul intre o serie de factori vitali ai economiei de piata cum ar fi preturile, investitiile si economiile. J. M. Keynes a extins, intr-un mod considerabil, rolul dobanzii, pe care a considerat-o un mijloc eficient de reglementare a proportiilor economice. Dupa Keynes, dobanda reprezinta "o recompensa pentru renuntarea la lichiditate pentru o anumita perioada de timp", marimea fiind determinata de urmatoarele elemente: cantitatea de bani existenta in circulatie; preferinta pentru lichiditate. In baza acestor concluzii, Keynes a atribuit dobanzii rolul de reglator al echilibrului intre cererea si oferta de bani.

2. Elementele si trasaturile creditului

Pentru evidentierea functiilor si caracteristicilor creditului, este necesara prezentarea elementelor incluse in relatiile de credit, astfel: participantii la raportul de credit; promisiunea de rambursare; scadenta; dobanda (pretul creditului).