Aspecte generale privind sistemul fiscal din Romania

Aspecte generale privind sistemul fiscal din Romania

Coerenta politicii fiscal-bugetare conditioneaza, in mare masura, realizarea obiectivelor generale ale dezvoltarii economice pe termen mediu si lung, precum si indeplinirea criteriilor de convergenta stabilite prin Tratatul de la Maastricht, asumate si de tara noastra in vederea integrari in structura Uniuni Europene. Astfel, prin promovarea unor politici coerente, compatibile cu mecanismele Uniunii Europene, se vor crea conditiile necesare oricarui stat nou aderat sa fie capabil sa faca fata presiunilor concurentiale din cadrul Uniunii Europene.

In domeniul fiscal, organismul cu rol de initiere si urmarire a modului de aplicare a legislatiei fiscal-bugetare este Comisia Europeana, infiintata prin Tratatul de la Maastricht - Olanda, semnat in anul 1992 si intrat in vigoare in anul 1993. Obiectivul principal al Tratatului Comunitatii Economice Europene este crearea pieti comune bazate pe concurenta loiala cu caracteristici similare unei piete nationale.

Reforma sistemului fiscal europen, a determinat frecvente modificari ale reglementarilor legale in acest domeniu. In acest sens, legislatia fiscala din tara noastra, aplicata in ultima perioada, contine prevederi menite sa contribuie la armonizarea acestuia cu aceea a Uniunii Europene, dar in acelasi timp urmarindu-se elaborarea si promovarea politicii sale fiscale corespunzatoare conditiilor si intereselor din etapa

actuala de dezvoltare. Toate acestea, conceptele de baza utilizate in domeniul fiscal (fiscalitate, fisc, aparat fiscal etc.), nu s-au modificat fundamental, in ultima instanta se refera la asezarea, urmarirea si perceperea impozitelor, a taxelor si a altor resurse financiare publice.

Sistemul fiscal, ca ansamblu de principii, reguli si mod de organizare se rnaterializeaza in legi sau acte normative cu putere de lege. In Romania sarcina creerii unui sistem fiscal si a unei strategii fiscale revine legislativului (Parlarnentului) si executivului (Guverniilui).

Sistemul fiscal este conceput pentru a corespunde cerintelor impuse de refoima sociala si economica aflata in plina desfasurare. De asemenea, sistemul fiscal din Romania trebuie sa aiba criterii precise si sa existe o rnanifestare de vointa din ambele parti, inclusiv vointa politica.

Reforma fiscala urmareste, pentru realizarea unei cat mai bune structuri a impozitelor, aplicarea principiilor declarative, in detrimental principiilor impunerii.
In acest sens, in cadrul reformei fiscale se tinde ca noul sistern fiscal sa permita o administrare eficienta si nearbitrara, si sa fie pe intelesul contribuabililor.
La elaborarea politicii fiscale trebuie sa se urmareasca:
- criterii de eficienta;
- costul de oportunitate al fiscalitatii;
- veniturile contribuabililor si protejarea acestora;
- dezvoltarea impozitelor sau a altor forme de prelevari si stimularea acestora;
- distribuirea initiala a veniturilor, care trebuie sa influenteze activitatea economica, investitiile si consumul.
Fata de sistemul fiscal si strategia acestuia, este necesara o cat mai buna admninistratie fiscala pe care, de regula, trebuie sa o faca Ministerul Finantelor Publice (pentru sursele bugetului de stat) si respectiv organele administrativ-teritoriale (pentru sursele bugetelor locale).

Prezentarea generala a sistemului fiscal

Impozitele si taxele reprezinta, in fapt, fundamentul intregii activitati fiscale, ele fiind instituite prin acte normative cu caracter fiscal (legi sau ordonante ori hotarari de guvern aprobate prin legi) acestea nu lipsesc si nu pot lipsi ca element de baza in prezentarea notiunilor care se refera la domeniul fiscal. Totodata, aplicarea reglementarilor cu caracter fiscal, dimensionarea, asezarea si perceperea in ultima instanta a impozitelor si taxelor nu se poate realiza fara existenta unui mecanism fiscal, a unor metode, tehnici si instrumente fiscale prin aplicarea carora sa fie satisfacute si anumite cerinte pe care sa le indeplineasca sistemul fiscal pentru a putea fi considerat rational, dar si pentru a se putea armoniza cu politica fiscala din tarile Uniunii Europene.

Dupa opinia domnului profesor universitar doctor Constantin Topciu, exprima in lucrarea¹ Fiscalitate -Metode si tehnici fiscale, in structura sistemului fiscal trebuie incluse urmatoarele trei componente:

totalitatea impozitelor, taxelor si a altor venituri fiscale pe care statul, prin organele sale specializate, le percepe in baza unor reglementari legislative cu caracter fiscal. [1]

mecanismul fiscal, care cuprinde metode, tehnice si instrumentele.

aparatul fiscal, sistemul fiscal, cu toate implicatiile si functionalitatile sale, nu ar putea fi pus in miscare fara existenta

aparatului fiscal, acest aparat constituind motorul care pune in miscare mecanismul fiscal.

Dintre functiile sistemului fiscal, retinem;

functia de mobilizare a resurselor bugetare la dispozitia statului, necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.

functia economica stimulativa, in scopul dezvoltarii activitatilor economice, sporirii volumului veniturilor, crearii de noi locuri de munca, sporirii exportului etc.

functia sociala, prin care se urmareste, pe de o parte, sa se asigure o anumita protectie sociala unor categorii de contribuabili persoane fizice care realizeaza venituri mai mici si au greutati materiale mai mari ( copii sau alte persoane aflate in intretinere), iar pe de alta parte, sa fie stimulati agentii economici care utilizeaza forta de munca cu randament redus ( handicapati, nevazatori);

functia de control asupra economiei, exercita de catre Ministerul Finantelor Publice, prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala si unitatile sale teritoriale sau, dupa caz, de compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale ori de alte autoritati care sunt componente, potrivit legii, sa administreze impozite, taxe, contributii sau alte datorate bugetului general consolidat.

Principalele trasaturi care caracterizeaza sistemul fiscal sunt:

universalitatea, unitatea si echitatea impunerii.

universalitatea sistemului fiscal presupune includerea in sfera de cuprindere a impunerii a tuturor persoanelor care realizeaza venituri din aceeasi sursa sau poseda acelasi gen de avere, dar si a intregii baze de calcul ( materie impozabila)

unitatea impunerii presupune ca asezarea sarcinilor fiscale sa se faca dupa criterii unitare pentru toti detinatorii aceluiasi obiect impozabil;

potrivit echitatii fiscale, asezarea impozitelor si taxelor trebuie sa se faca potrivit principiului justetei sociale, fara nici un fel de discriminare de ordin etnic, religios sau politic.

Impozitele si taxele reglementate prin Codul Fiscal² se bazeaza pe urmatoarele principii;

a)     neutralitatea masurilor fiscale in raport cu diferitele categorii de investitori si capitaluri, cu forma de proprietate, asigurand conditii egale investitorilor, capitalului roman si strain;

b)     certitudinea impunerii, prin elaborarea de forme juridice clare, care sa nu conduca la interpretari arbitrare, iar termenele, modalitatea si sumele de plata sa fie precis stabilite pentru fiecare platitor, respectiv acestia sa poata urmari si intelege sarcina fiscala ce le revine, precum si sa poata determina influenta deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;

c)     echitatea fiscala la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferita a veniturilor, in functie de marimea acestora;

d)     eficienta impunerii, prin asigurarea stabilitatii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel incat aceste prevederi sa nu conduca la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice si juridice, in raport cu impozitarea in vigoare la data adoptarii de catre acestea a unor decizii investitionale majore.

² Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 3. , modificata si completata prin: Ordonanta Guvernului nr. 83/2004, aprobata si modificata prin Legea nr. 494/2004; Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 138/2004 aprobata si modificata prin Legea nr. 163/2005.

Georgeta Vintila, Fiscalitate - Metode si tehnici fiscale pag. 16.

Structura impozitelor si taxelor care compun sistemul fiscal;  elemente comune specifice acestora

Impozitele si taxele care compun sistemul fiscal se pot clasifica dupa mai multe criterii, insa foarte importanta este clasificarea acestora conform clasificatiei bugetare, care corespunde si ordinii in care acesta sunt inscrise in bugetul de stat si in bugetele locale.

Conform clasificatiei indicatoarelor privind bugetul de stat, impozitele, taxele si celelalte venituri bugetare se prezinta ca structura astfel:

I.        Venituri curente

A.      Venituri fiscale

B.      Contributii de asigurari

C.      Venituri nefiscale

II. Venituri din capital

A. Venituri fiscale

Impozitele directe sunt platite de contribuabil in cunostinta de cauza, in categoria acestora incluzandu-se, de exemplu: impozitul pe profit, impozitul pe veniturile din salarii, activitati independente, cedarea folosintei bunurilor, dividende si dobanzi, din activitati agricole, impozitul pe cladiri, taxa asupra mijloacelor de transport, impozitul si taxa pe teren.

Impozitele indirecte sunt suportate, in general, de consumatorul final prin intermediul preturilor produselor si tarifelor lucrarilor si serviciilor. Pot fi enumerate, ca fiind mai importante: taxa pe valoarea adaugata, accizele, taxele vamale, impozitul pe spectacole etc.

B. Contributiile de asigurari cuprind contributiile angajatilor ( contributii de asigurari sociale de stat, contributii de asigurari pentru somaj, contributii de asigurari sociale de sanatate, contributii de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale) si contributiile asiguratilor (contributii de asigurari sociale de stat, contributii de asigurari pentru somaj, contributii de asigurari sociale de sanatate, alte contributii pentru asigurari sociale datorate de asigurati)

C. Venituri nefiscale cuprind, in principal, venituri din proprietate, venituri din dobanzi si venituri din prestari de servicii si alte activitati.

II. Venituri din capital cuprind venituri din valorificarea unor bunuri, respectiv: venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice, venituri din valorificarea stocurilor de rezerve de stat si mobilizare, venituri obtinute in procesul de stingere a creantelor bugetare, alte venituri din valorificarea unor bunuri.

Veniturile bugetare reprezentand impozite, taxe si alte venituri, asa cum sunt inscrise in bugetul de stat, se caracterizeaza, fiecare in parte, prin anumite trasaturi determinate de rolul lor economic si social, de modul de provenienta, de asezare, urmarire si percepere.

Elemente comune specifice impozitelor si taxelor

Elementele tehnice comune veniturilor bugetare retinem: obiectul, baza impozabila sau baza de calcul, subiectul, platitorul, cota de impunere, modul de determinare, termenul de plata inlesnirile acordate la plata, drepturile si obligatiile platitorilor, sanctiunile aplicate in caz de neindeplinire a obligatilor fiscale.

1. Obiectul venitului bugetar

Este elementul concret care sta la baza asezarii acestuia si poate fi reprezentat de elemente cum sunt:

venitul constituie obiect al impozitului pe veniturile din: salarii, activitati independente, cedarea folosintei bunurilor, dividende si dobanzi.

profitul constituie obiect al impozitului pe profit, fiind determinat, in principiu, ca diferenta intre veniturile si cheltuielile totale, corectata cu veniturile neimpozabile si cheltuielile nedeductibile;

pretul sau tariful constituie obiect al veniturilor bugetare in cazul impozitelor indirecte ( taxe vamale, accize pentru anumite produse si grupe de produse, taxa pe valoarea adaugata, impozit pe spectacole).

bunurile constituie obiect al veniturilor bugetare in special, in cazul impozitelor si taxelor locale, cum ar fi cladirile, in cazul impozitului pe cladiri, terenurile, in cazul impozitului sau al taxei pe teren, mijloacele de transport, auto, moto, si pe apa, in cazul taxei asupra mijloacelor de transport.

actele si faptele constituie obiect al veniturilor bugetare mai ales in asezarea taxelor de timbru, respectiv a taxelor judiciare de timbru si a taxelor pentru actele si serviciile notariale, exemplu: eliberarea, legalizarea, autentificarea unor acte, deschiderea si dezbaterea succesiunilor, solutionarea litigiilor de catre instantele de judecata.

2. Baza impozabila sau baza de calcul

Poate fi denumita si materia impozabila si reprezinta elementul pe care se fundamenteaza calculul venitului bugetar. In cele mai multe cazuri, baza de calcul este aceeasi cu obiectivul venitului bugetar ca, de exemplu, in toate situatiile impozitului pe venit, impozitului pe profit, ale

taxei pe valoarea adaugata. In alte cazuri, baza de calcul difera de obiectivul venitului bugetar, asa cum rezulta din urmatoarele trei exemple:

impozitul pe cladiri are obiect imobilul respectiv, baza de calcul fiind reprezentata de valoarea impozabila a cladirii, stabilita diferit pentru persoanele fizice fata de cele juridice.

taxa asupra mijloacelor de transport cu tractiune mecanica are ca obiect bunul respectiv in timp ce calculul se face in functie de capacitatea cilindrica a motorului, pentru fiecare 500 cm³ sau fractiune din acesta.

taxele succesorale au ca obiect dezbaterea succesiunii si actele intocmite cu acest prilej, in timp ce baza de calcul o reprezinta valoarea partii din succesiune primite de fiecare mostenitor.

3. Subiectul venitului bugetar

Este persoana fizica sau juridica detinatoare sau realizatoare a obiectului impozabil obligata prin lege la plata acestuia (contribuabilul). In anumite situatii, impozitul pe veniturile din salarii si contributia individuala de asigurari sociale (impozit direct in bugetul de stat pe anul in curs), datorate de o persoana, sunt varsate la buget de catre o alta persoana. De aceea, in legatura cu plata propriu-zisa a impozitelor in contul bugetului trebuie facuta distinctia intre subiectul si platitorul acestora.

De cele mai multe ori, subiectul si platitorul sunt una si aceeasi persoana, cum ar fi in cazul impozitului pe profit, impozitului pe venitul microintreprinderilor, impozitului pe venit din activitati independente, din cedarea folosintei bunurilor, din activitati agricole.

In conformitate cu Codul de procedura fiscala³, platitor al obligatiei

fiscale este debitorul sau persoana care, in numele debitorului, conform legii, are obligatia de a plati sau de a retine si a plati, dupa caz, impozite, taxe, contributii, amenzi si alte sume datorate bugetului general consolidat.

³ Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata.

Georgeta Vintila, Fiscalitate - Metode si tehnici fiscale pag. 21.

4. Cota sau cuantumul unitar al venitului bugetar

Reprezinta impozitul aferent unei unitati de impunere. Cotele de impunere pot fi stabilite in suma fixa sau in cote procentuale.

Cota in suma fixa exprima cuantumul unitar al venitului bugetar si se utilizeaza indeosebi in cazul in care baza de calcul o formeaza un bun, o fapta sau un act.

Cota procentuala se utilizeaza indeosebi in cazurile in care baza de calcul este valoarea, venitul sau profitul. Cota procentuala poate fi proportionala, progresiva simpla si pe transe sau progresiva.

Cotele procentuale progresive se modifica in functie de oscilatiile intervenite in baza de calcul, crescand odata cu aceasta.

Cotele procentuale regresive pe transe se modifica, in sensul reducerii pe masura cresterii bazei impozabile, ele aplicandu-se de fiecare data numai la o anumita transa a bazei impozabile.

Termenul de plata

In cazul impozitelor pentru care termenul de plata este sub forma unui interval de timp ( luna, trimestru, an), scadenta plati va fi ultima zi a intervalului, daca in actele normative nu se indica altfel. In situatia in care termenul de plata se fixeaza ca o zi fixa a platii, atat scadenta, cat si termenul de plata se suprapun.

Este cazul operatiunilor de import pentru care exigibilitatea platii si termenul de plata sunt la data inregistrarii declaratiei vamale, plata impozitelor indirecte facandu-se la organele vamale ( taxe vamale, accizele, taxa pe valoarea adaugata). Pentru neplata la termenele legale a obligatiilor bugetare, contribuabilii datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere, incepand cu 1 ianuarie 2006, se datoreaza majorari de intarziere.

Inlesnirile acordate la plata

Aceste elemente sunt prevazute de actele normative instituitoare de impozite si taxe, vizand atatea scopuri sociale, cat si economice. Facilitatile fiscale se refera la scutiri, reduceri, bonificatii, amanari si esalonari ale platii la buget, acordate atat pentru obligatiile fiscale curente, cat si pentru cele restante.

Scutirile au, in general, scopuri economice si sociale, exemple:

scutirea de impozit pe profit: a cultelor religioase

exceptarea de la plata impozitului pe profit a organizatiilor de nevazatori, de invalizi si ale persoanelor cu handicap, pentru profiturile realizate de unitatile economice fara personalitate juridica ale acestora.

scutirea de taxa pe valoarea adaugata a unor activitati de interes general, cum ar fi: spitalizarea, ingrijirile medicale si alte operatiuni strans legate de acestea.

scutiri de accize si taxe pe valoarea adaugata a produselor exportate;

scutirea de taxa asupra mijloacelor de transport.

Prin hotarari sau ordonante ale guvernului se stabilesc cazurile in care, datorita unor circumstante speciale, se acorda scutiri de la plata datoriei vamale, datoria vamala reprezentand obligatia unei persoane de a plati drepturile de import sau de export pentru unele bunuri introduse sau scoase din tara. - prin drepturi de import se inteleg taxele vamale cu efect echivalent acestora, taxa pe valoarea adaugata, accizele si orice alte sume care se cuvin statului la importul de bunuri. - Prin drepturi de export se inteleg impozite care se cuvin statului la exportul de bunuri.

Ordonanta Guvernului nr. 59/august 2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale, aprobata prin Legea nr. 545/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.

Georgeta Vintila, Fiscalitate - Metode si tehnici fiscale pag. 25.

Drepturile si obligatiile platitorilor

Scopul respectarii legalitatii in egala masura atat de catre platitorii veniturilor bugetare, cat si de organele de inspectie fiscala, actele normative instituitoare de impozite si taxe, precum si alte reglementari cu caracter general aplicabile in materie privind, alaturi de celelalte elemente tehnice ale veniturilor bugetare, si seria de drepturi si obligatii ale platitorilor.

Platitorii veniturilor bugetare au, in principal, urmatoarele drepturi:

o      dreptul de a pretinde aplicarea corecta, echitabila a reglementarilor legale.

o      dreptul de compensare a sumelor platite in plus fata de obligatiile fiscale

o      dreptul la restituire in cazul in care s-au platit in plus sume mari ce nu pot fi recuperate prin compensare.

o      dreptul la contestatie impotriva masurilor dispuse prin actele de control sau de impunere intocmite de organele de inspectie fiscala.

Obligatiile platitorilor de impozite si taxe retinem:

o      calcularea corecta si achitarea integrala si la termen a obligatiilor fiscale, atunci cand platitorilor le revin aceasta sarcina.

o      intocmirea corecta a declaratiilor fiscale in conformitate cu reglementarile legale, inscriind clar, lizibil si complet.

o      Sa se inregistreze la organele fiscale competente ca platitori de impozite si taxe la inceperea activitatii si sa solicite organului fiscal competent scoaterea din evidenta ca platitor in caz de incetare a activitatii.

Inregistrarea fiscala, declararea si stabilirea obligatiilor fiscale datorate bugetului general consolidat

1.4.1. Inregistrarea fiscala

Orice persoana sau entitate care este subiect intr-un raport juridic fiscal are obligatia de inregistrare fiscala, primind un cod de identificare fiscala care va fi:

a)     codul de inregistrare fiscala, atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala pentru persoanele juridice, cu exceptia comerciantilor, precum si pentru asociati si alte entitati fara personalitate juridica.

b)     codul numeric personal, atribuit potrivit legii speciale pentru persoanele fizice.

c)     Numarul de identificare fiscala, atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala pentru persoanele fizice care nu detin cod numeric personal.

d)     codul unic de inregistrare, atribuit potrivit legii speciale pentru comercianti, inclusiv pentru sucursale comerciantilor care au sediul principal al comertului in strainatate.

e)     Codul de inregistrare fiscala, atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala pentru persoanele fizice platitoare de taxa pe valoarea adaugata.

In vederea atribuirii codului de identificare fiscala, persoanele respective au obligatia sa depuna declaratie de inregistrare fiscala.

Declararea si stabilirea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat

In principiu, impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc in cadrul urmatoarelor instrumente fiscale sau acte administrative fiscale:

I)declaratii fiscale intocmite si depuse de contribuabili la organele fiscale competente;

II)decizii emise de organul fiscal competent.

I)Declaratiile fiscale se depun de persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta. In cazul in care termenele de depunere a declaratiilor nu sunt stabilite prin Codul fiscal, acesta se stabilesc de Ministerul Finantelor Publice.

Declaratiile fiscale sunt documente prin care se declara:

impozitele, taxele si contributiile datorate, in cazul in care, potrivit legii, obligatia calcularii impozitelor si taxelor revin platitorului;

bunurile si veniturile impozabile, in cazul in care, potrivit legii, stabilirea impozitului si taxei se face de organul fiscal;

impozitele colectate prin stopaj la sursa, in cazul in care platitorul are obligatia de a calcula, de a retine si de a varsa impozite si taxe.

Obligatia de a depune declaratie fiscala exista si in cazurile in care:

a fost efectuata plata obligatiei fiscale;

obligatia fiscala este scutita de plata, conform legii;

organul fiscal a stabilit din oficiu baza de impunere si obligatia fiscala.

In declaratia fiscala, contribuabilul trebuie sa calculeze cuantumul obligatiei fiscale, daca acest lucru este prevazut de lege.

II) Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent ori de cate ori acesta modifica baza de impunere. Decizia de impunere se emite, daca este necesar, in cazul in care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impunere.

Exista doua situatii in care bazele de impunere se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impunere. Aceste situatii sunt:

1)cand venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. In acest caz, decizia cuprinde si repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoana care a participat la realizarea venitului. Persoanele in cauza pot sa-si numeasca un imputernicit comun in relatia cu organul fiscal.

2)cand sursa venitului impozabil se afla pe raza altui organ fiscal decat cel competent teritorial. In acest caz, organul fiscal in a carui raza teritoriala se afla sursa de venit, competent in stabilirea bazei de impunere, va transmite decizia privind bazele de impunere organului fiscal de la domiciliul fiscal, competent pentru emiterea deciziei de impunere.

In situatia in care legea nu prevede obligatia de calculare a impozitului, declaratia fiscala este asimilata unei decizii referitoare la baza de impunere.

Sunt asimilate deciziilor de impunere si urmatoarele acte administrative fiscale:

a)     deciziile privind rambursari de taxa pe valoarea adaugata si deciziile bugetului general consolidat;

b)     deciziile referitoare la bazele de impunere;

c)     deciziile referitoare la obligatiile de plata accesorii.

Decizia de impunere si decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii constituie si instiintari de plata de la data cumpararii acestora.

Metode si tehnici de impunere, urmarire si percepere a impozitelor si taxelor

In practica fiscala din tara noastra se utilizeaza diverse metode, tehnici si procedee de impunere si percepere, care difera in functie de natura impozitului sau a taxei, de statutul juridic al platitorilor, de felul obiectului impozabil, de modul de evaluare a bazei de calcul, de instrumentele folosite, precum si de necesitatea alimentarii ritmice cu venituri bugetare a bugetului de stat si a bugetelor locale.

Veniturile bugetare sunt instituite in toate situatiile prin acte normative cu caracter fiscal emise de parlament, guvern sau de alte organe centrale sau locale ale autoritatii publice, astfel incat intreaga activitate de impunere, de urmarire si percepere consta in faptul in aplicarea corecta si respectarea intocmai a prevederilor legale. Orice incalcare in acest sens poate aduce daune statului, iar consecintele atrag raspunderea celor in cauza.

Formele impunerii

Impunerea, una dintre laturile importante ale procesului fiscal, presupune identificarea tuturor categoriilor de persoane fizice sau juridice care detin sau realizeaza un anumit obiect impozabil, evaluarea bazei de calcul al impozitului sau taxei, precum si determinarea corecta a cuantumului acestora.

In situatiile in care contribuabilii persoane juridice identifica singuri obiectul impozabil, evalueaza baza de impunere si determina obligatia de plata la buget, impunerea imbraca forma de autoimpunere. Acesta este

cazul taxei pe valoarea adaugata, al accizelor, al impozitului pe profit si pe venitul micro-intreprinderilor.

Atunci cand evaluarea obiectului impozabil se face in functie de realizarile anuale, impunerea poate fi provizorie in timpul anului si definitiva la sfarsitul anului fiscal.

Daca avem in vedere modul de desfasurare a activitatii generatoare a venitului impozabil, impunerea poate fi individuala sau colectiva.

In functie de modul in care se realizeaza evaluarea obiectului impozabil, impunerea poate fi directa, indirecta sau forfetara.

Impunerea directa presupune evaluarea directa a obiectivului impozabil de catre organul fiscal competent, pe baza declararii obiectivului impozabil de catre contribuabil.

Impunerea indirecta sau forfetara apare in cazul in care evaluarea obiectului impozabil se efectueaza de organul fiscal competent pe baza unor informatii obtinute in mod indirect de la terte persoane.

Privita din punct de vedere al modului in care se cumuleaza elementele componente ale bazei de calcul, impunerea poate fi partiala sau globala.

In practica fiscala din tara noastra, impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice care desfasoara activitati independente este partiala si globala. Acest gen de impunere presupune, in timpul anului, o impozitare separata a veniturilor realizate de contribuabil din fiecare sursa si loc de obtinere a acestora si efectuarea de plati anticipate cu titlu de impozit, urmand ca dupa terminarea anului fiscal sa se calculeze, prin cumularea veniturilor nete, impozitul anual datorat de contribuabil, pe baza datelor declarate de acesta in declaratia speciala de venit.

In cazul anumitor categorii de venit (dividende, dobanzi, venituri din jocuri de noroc etc.), impunerea este finala, adica venitului i se aplica, la data platii sale, o anumita cota de impunere stabila prin act normativ, de regula, procentuala proportionala, impozitul astfel determinat fiind final.

Instrumentele impunerii

Instrumentele impunerii imbraca forme specifice fiecarei categorii de impozite, fiind diferite in functie de felurile impunerii si de metodele practicate, precum si de categoria platitorilor, persoane fizice sau juridice.

Instrumentele impunerii cele mai utilizate in practica fiscala din tara noastra sunt:

declaratia fiscala

procesul - verbal

decizia de impunere - instiintare de plata

raportul de inspectie fiscala

Pentru indeplinirea obligatiei de declarare a veniturilor realizeaza in anul fiscal 2003 si 2004 si, implicit, pentru intocmirea declaratiei de venit global, prin ordin al ministerului finantelor publice s-a aprobat transmiterea prin posta de catre organul fiscal catre contribuabili persoane fizice a unui pachet informational continand urmatoarele:

declaratia de venit global;

declaratie speciala privind veniturile din activitati independente;

declaratie speciala privind veniturile din cedarea folosintei bunurilor;

ghidul pentru completarea si depunerea declaratiilor de venit pe anul 2003, respectiv 2004;

Ordinul al ministerului finantelor publice nr. 376/2004, privind stabilirea categoriilor de obligatii fiscale pentru care organul fiscal transmite contribuabililor, prin posta, formularele de declaratii.

Georgeta Vintila, Fiscalitate - Metode si tehnici fiscale pag. 43.

scrisoarea adresata contribuabililor semnata de presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala;

plicul "CR" destinat transmiterii declaratiilor de venit de catre contribuabili.

Costurile postale pentru transmiterile in regim " Infadres Fiscal" cu indicatia "recomandat", precum si costurile postale pentru transmiterile returnate au fost suportate de Ministerul Finantelor Publice - Agentia Nationala de Administrare Fiscala, iar costurile postale pentru transmiterile sosite cu indicatia speciala " CR" - recomandat, de la contribuabili la unitatile fiscale destinatare, au fost suportate de directiile generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti, din bugetele proprii.

Ca declaratii de impunere ulterioare putem exemplifica: " Decontul privind taxa pe valoarea adaugata"; " Decontul privind accizele"; "Decontul privind impozitul la titeiul si gazele naturale din productia interna"; "Declaratia privind impozitul pe profit" toate declaratiile speciale privind veniturile din cedarea folosintei bunurilor, cat si cele din activitati independente realizate de persoane fizice sau rezultate intr-o forma de asociere; declaratiile informative privind impozitul retinut pe veniturile cu regim de retinere la sursa.

Urmarirea si perceperea

Urmarirea si perceperea impozitelor si taxelor reprezinta o alta latura deosebit de importanta a procesului fiscal, fara de care activitatea fiscala nu ar avea o finalitate.

Activitatea de urmarire a impozitelor si taxelor se desfasoara de catre aparatul fiscal si are in vedere depistarea contribuabililor platitori,

supravegherea si indrumarea permanenta a acestora in scopul achitarii integrale si la termen a obligatiilor ce le revin fata de buget, precum si organizarea evidentei debitelor, in cazurile prevazute de lege, si sumelor incasate.

Perceperea impozitelor si taxelor presupune incasarea eficienta a sumelor datorate de platitori si inregistrarea lor, in final, in conturile bugetare deschise la trezoreria publica sau la banci, cu care ocazie are loc si stingerea obligatiei fiscale.

In practica fiscala din tara noastra, perceperea se realizeaza pe mai multe cai sau metode de percepere, dintre care retinem:

calcularea si varsarea directa;

stopajul la sursa;

impunerea si debitarea;

aplicarea si anularea de timbre fiscale mobile.

Metoda calcularii si varsarii directe presupune determinarea impozitelor si taxelor, precum si varsarea sumelor datorate bugetului la termenele legale de plata.

In cazul perceperii prin stopaj la sursa obligatia calcularii, retinerii si virarii la termen a impozitului catre bugetul statului revine platitorului de venit. Impozitul se retine deci la sursa de plata, suma datorata cu titlu de impozit fiind retinuta de la beneficiarul venitului, dar achitata la bugetul statului de catre persoana fizica sau juridica de la care sunt realizate aceste venituri.

Impunere si debitoare, interventia organelor fiscale in procesul impunerii este mai directa. Aceste metoda se aplica, pentru anumite impozite si taxe, cum sunt impozitul pe cladiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, impozitul pe veniturile din cedarea folosintei bunurilor, impozitul pe veniturile din activitati independente desfasurate in mod individual, impozitul pe veniturile din activitati agricole etc.

Perceperea obligatiilor fiscale se face prin aplicarea si anularea de timbre fiscale mobile. Aceasta modalitate de percepere se aplica atat persoanelor fizice, cat si celor juridice, pentru actele si faptele cu caracter jurisdictional, cat si pentru actele si serviciile notariale, caz in care perceperea taxelor se face anticipat prestarii serviciului de catre organele de drept si prin grija acestor organe, care poarta intreaga raspundere pentru aplicarea exacta a legilor fiscale in cazurile acestea specifice.