Academia de Studii Economice

Facultatea Contabilitate si Informatica de gestiune

RECENZIE

"Avutia natiunilor"

Adam Smith a fost un economist si un filosof scotian. El a devenit cunoscut prin cartea sa care are si azi o mare influenta 'Avutia natiunilor'.

Data de nastere exacta nu se stie dar el a fost botezat pe 5 iunie 1723 in Kirkcaldy. Pe la varsta de 15 ani Smith urma cursurile de la universitatea din Glasglow, studiind filosofia morala sub niciodata uitatul Francis Hutcheson(asa ii spunea Smith).

In 1740 el a intrat la colegiul Balliol a universitatii din Oxford, dar asa cum spunea William Robertscott 'Oxfordul din acea perioada dadea putin ajutor pentru ceea ce se va chema opera lui de viata'.

In 1748 el a inceput sa dea lectii publice in Edinburg sub patronajul Lordului Kames. Cateva din aceste lectii au fost axate pe retorica dar mai tarziu el a preluat subiectul progresului.

Aceasta se intampla la 20 de ani cand el prima data a vorbit filosofie economica (naturaletea si simplitatea libertatii naturale pe care mai tarziu el o sa o proclame intregii lumi prin opera sa de baza).

In 1750 el a intalnit pe David Hume care a devenit cel mai apropiat prieten.

In 1751 Smith a fost numit profesor de logica la universitatea din Glasgow trasferandu-se in 1752 la predarea filosofiei morale. Lectiile lui cuprindeau sfera eticului si economiei politice.

In 1759 el publica 'teoria sentimentelor morale' in care au fost introduse cateva din lectiile sale de la Glasgow.

Reputatia operelor sale este datorita explicarilor si apropierilor morale. Capacitatea sa pentru argumentele sale fluente persuasive uneori retorice sunt foarte evidente.

Explicatia lui se baseaza nu pe un sens moral special, ci pe simpatie. Smith gaseste mai multe ocazii pentru a puncta si a scoate in evidenta conflictele interpersonale ale naturii umane.

La sfarsitul anilor 1763 Smith obtine un post de tutor a ducelui de Buccleuch si abandonand astfel profesoria.

Din 1764 pana 1766 el a calatorit cel mai mult in Franta unde el a cunoscut asa lideri intelectuali precum Trugot, D'Alembert, Andre Morellet si in special pe Francois Quesnay, care era director scolii fiziocratice si ale carui lucrari le respecta.

Dupa ce s-a intors acasa in Kirkcaldy el s-a devotat in totalitate pentru urmatorii 10 ani operei principale.

In 1778, el a fost numit pe post de comisioner in scotia si a trecut cu traiul la maam sa in Edinburg.

El a murit 17 iulie 1790 dupa o boala incurabila. El aparent a donat o mare parte din veniturile lui numeroaselor acte de caritate secrete. Cu putin timp inainte de moartea sa Smith a distrus toate manuscrisele sale. Se spune ca el planifica 2 tratate majore:

1.Teoria si istoria dreptului.

2.Despre stiinta si arte.

Opera lui principala se bazeaza pe doctrina liberalista.

Liberalismul

Liberalismul porneste de la Libertanianism. Libertanianism este o filosofie politica, dupa care statul care conduce cel mai bine este statul care conduce cel mai putin. Indivizii trebuie sa fie liberi sa faca orice vor ei atata timp cat ei nu incalca legile celorlalti. Unica forta legitimata (nu conteaza privata sau publica) este de a proteja aceste drepturi.

Pentru libertanieni nu exista 'legi pozitive' de consum, de adapost, de ingrijirea sanatatii, ci doar 'legi negative' de a nu asalta, de a nu abuza, de a nu cenzura, de a nu jefui. Astfel se formeaza notiunea de 'Stat minimal'.

Avutia Natiunilor srisa in 1776 de Adam Smith a fost o critica a mercantilismului si o sinteza a gandirii economice emergente a acelor timpuri. Cartea lui Smith este deseori considerata a fi un inceput al economiei moderne, cu toate ca multi sunt de parere ca Smith ar fi fost impotriva economiei moderne, ceea ce reese din proliferarea articolelor in care se vorbeste despre notiunea anti-corporatie, si anti-entitati corporative.

Adam Smith a pornit de la ideea ca guvernele sunt fara exceptie cei mai mari risipitori ai societatii; ei folosesc banii castigati de altii, si cu cu banii altora sunt totdeauna mai risipitori. Statul este un administrator rau pentru ca agentii sai sunt neglijenti si cheltuitori, ei nefiind direct interesati in administratie, ci doar sa fie platiti din fonduri publice.

Trebuie notat ca acest lucru deriva din mercantilism, mai mult decat din ceva ce a inlocuit mercantilismul. In aceasta privinta unii se intreaba daca Smith este intr-adevar 'parintele capitalismului' precum este stabilit.

Smith spunea, 'este oare perfectionarea in circumstante a paturilor sarace de a fi privite ca un avantaj sau inconvenienta a societatii. Raspunsul pare a fi evident: servitorii, lucratorii si taranii alcatuiesc cea mai buna parte a societatii. Aceasta perfectionare poate fi privita intotdeauna ca o incovenienta. Nici o societate a carei cea mai mare parte din membri sunt saraci si mizerabili nu poate fi infloritoare si fericita.

Smith noteaza, 'pretentia ca corporatiile sunt necesare nu au nici unfundament'. Tot el adauga, 'cand patronii se combina, ei de obicei intra intr-o intelegere privata de a nu plati mai mult decat au stabilit. Plangerile lucratorilor sunt intelese. Renta si pamantul sunt monopol, pentru ca nu este proportionat pretul pe care il ofera proprietarul si cel pe care chiriasul il poate oferi.

Smith continua nimic nu poate fi mai absurd decat doctrina balantei comertului asupra careia aproape toate regulile sunt gasite. Arta comerciantului este folosita in maximurile politice pentru a conduce in imperiu. Comertul care se pare a fi legatura uniunii si prieteniei a devenit cea mai fertila sursa a discorcondantei si dusmaniei.

Violenta si nedreptatea regulilor omenirii este un rau stravechi. Interesele lor sunt direct opuse cu a majoritatii.

De aceea, Adam Smith da o formula pentru organizarea statului minimal:

-administrarea justitiei;

-apararea tarii;

-crearea si sustinerea institutiilor publice.

"Avutia natiunilor" a avut o mare contributie la crearea subiectilor economici si dezvoltarea lor in disciplina sistematica autonoma.

In lumea occidentala este cea mai influentabila carte candva publicata. Cand a devenit un clasic manifest impotriva mercantilismului, cartea a fost un sentiment puternic pentru liberul schimb atat in Marea Britanie cat si in SUA.

Acest nou simt a fost nascut in afara saraciei economice creat de razboi. Cu toate acestea, la timpul publicarii, nu fiecare a fost convins cu avantajele liberului schimb: publicul britanic si parlament inca aderau la mercantilism multi ani inainte.

Cu toate acestea, parerile contraverse au fost pentru a extinde originalitatea lui Smith in 'Avutia natiunilor'.

Smith a fost condamnat pentru increderea prea mare avuta in ideile marilor ganditori precum David Hume si Montes Quieu. Cu toate acestea 'Avutia natiunilor' este prima carte cu influenta mai larga avand un subiect economic si ramane una din cele mai importante carti din acestea.

Diviziunea muncii

Diviziunea muncii, conform spuselor lui Adam Smith si a efectelor care se manifesta si in zilele noastre, sta la baza intregului sistem economic creat de catre om. Diviziunea muncii, sau specializarea, putea fi urmarita atit la nivelul unui muncitor de rind cit si la nivelul unei intreprinderi. Pe timpurile cind afost scrisa lucrarea, diviziunea muncii se afla la un nivel mai avansat la manufacturile mici, decit la cele mai mari, iar cauza acestui fenomen, dupa cum explica autorul, este supravegherea mai mare sub care erau tinuti muncitorii la o manufactura mai mica. Aceasta era mai putin posibil la o intreprindere mare datorita numarului mare de angajati. In zilele noastre nu cred ca exista vreo diferenta intre firmele mari si cele mici din aceasta privinta, pentru ca oricum un personal mai numeros este divizat in departamente, sub departamente etc., deci exista si o supraveghere de nivel.

Macar ca exista limite ale divizarii muncii, totusi, fiind introdusa aceasta divizare, neaparat se va obtine o crestere esentiala a productivitatii. Anume impartirea sarcinilor pe fiecare participant la procesul de productie determina inaintarea sau inapoierea unei societati, celelalte conditii neluindu-se in consideratie.

Adam Smith a observat corect ca in agricultura exista o posibilitate mai mica de aplicare a diviziunii muncii decit in industrie. Am remarca ca inzestrarea tehnica slaba pina la sec. XVII-XVIII obliga intr-un fel pe agricultori sa practice mai multe feluri de meserii pe parcursul unui an. Dar, raportindu-ne la timpul prezent, mentionez ca in tarile avansate exista o diviziune a muncii in agricultura care nu prea difera de cea in industrie, pusa in practica prin aplicarea unor tehnologii si tehnici specifice fiecarui proces de productie.

Dupa parerea autorului, o tara bogata nu este neaparat mai productiva in agricultura decit o tara saraca, chiar daca in industrie situatia este tot timpul in favoarea celei dintii. Autorul ia in calcul calitatea si pretul produselor finite. Astfel "matasurile Frantei sint mai bune si mai ieftine decit cele ale Angliei" . Dar sa nu uitam ca, la fel ca in trecut, exista in prezent multe tari mai putin dezvoltate, care ofera pe piata internationala atit produse agricole cit si industriale, care in multe cazuri sint preferate de consumatori atit dupa pret cit si calitate. A se aminti vinzarea de catre Rusia Statelor Unite a unui motor pentru satelit cosmic, care avea o putere mai mare si un pret injumatatit fata de inventia similara a specialistilor americani.

Adam Smith mentioneaza trei factori ai cresterii cantitatii de munca, care, de fapt, reprezinta diviziunea muncii,: indeminarea fiecarui muncitor, micsorarea duratei de timp necesare inceperii/finisarii unui lucru, inventarea de masini menite sa sporeasca productivitatea muncii. Autorul caracterizeaza munca unui om de la tara frinata de lenevia si nepasarea lui din cauza deselor schimbari de lucru si instrumente in timpul zilei. Totusi noi nu am extinde aceasta idee la general, pentru ca cu aceeasi siguranta putem afirma ca varietatea de lucru il face pe taran sa nu se plictiseasca de una si aceeasi ocupatie de-a lungul unei perioade lungi de timp.

Prin urmare, diviziunea muncii avea sa distanteze natiunile lumii de acele popoare la care acest motor al muncii nu s-a pus in practica.

Factorul care genereaza diviziunea muncii

Adam Smith reuseste sa dea o explicatie clara a factorului care genereaza diviziunea muncii. Se pare ca exista o tendinta a firii omenesti de a face scimb cu semenii sai din produsele pe care le poseda in plus pentru a capata alte bunuri, de care duce lipsa. Si, pentru ca aceasta incitatie spre troc exista la toti oamenii, diferenta dintre ei se datoreaza anume nivelului la care se manifesta schimbul de bunuri. Fiecare taran, manufacturier etc. este mai bun decit ceilalti intr-un anumit domeniu si, prin urmare, un anumit tip de produse le poate obtine mai ieftine, mai calitative si in cantitati mai mari. Avind posibilitatea si necesitatea de a face un schimb, acesta din urma se realizeaza. Astfel, depunind efort numai in munca care ii este mai usoara, omul poate obtine aproape oricare alte produse de care are nevoie, prin intermediul schimbului. In cele din urma va aparea o incitatie inca mai mare de a lucra si a se specializa intr-o anumita directie, pentru ca data viitoare sa aiba loc un schimb inca mai profitabil.

Prin alte cuvinte, interesul pentru troc da nastere la diviziunea muncii; la rindul sau, diviziunea muncii face ca munca sa devina mai productiva, deci si schimbul sa fie mai productiv.

Pe de alta parte, Adam Smith da o mare importanta egoismului pe care doritorul de a face schimb trebuie sa-l evidentieze la potentialul sau client. Ca sa realizezi un schimb, partenerul nu ar trebui sa aprecieze beneficiile tale, ci, in primul rind, ceea ce va avea de cistigat el de pe urma "tranzactiei". Autorul scrie: "da-mi ceea ce doresc eu, si vei capata ceea ce doresti tu. Acesta este intelesul oricarei asemenea oferte".

Referindu-ne la teoria economica actuala, prin schimb, individul, consumatorul cauta sa-si satisfaca necesitatile, adica sa obtina o utilitate maxima.

Factorul care limiteaza diviziunea muncii

Diviziunea muncii mai depinde si de un factor, care este dimensiunea pietei. Cu citeva secole in urma posibilitatea de a practica un mijloc de transport juca un rol foarte important in schimbul de produse in ansamblu. Izolarea unei comunitati de restul lumii era ca o restrictie a diviziunii muncii. Astfel nimeni nu era interesat a se specializa intr-un anumit domeniu, adica a produce numai un tip de produse, atunci cind stia ca nu va exista cererea necesara pentu a-si realiza productia. Ceilalti membri ai comunitatii nu sunt nici ei dedicati in totalitate unui singur domeniu de munca, deci fiecare produce cam atita cit are el nevoie si putini sunt cei care ar dori sa faca un schimb.

Prin urmare, taranul sau manufacturierul care produce in mare masura pentru troc nu numai ca nu va putea realiza acea cantitate de productie, dar nu va avea nici de unde si nici pe ce sa-si achizitioneze celelalte bunuri, de care are nevoie pentru trai. Aceasta se intilneste in localitatile mai mici, de obicei, de tip rural. Dupa cum scrie Adam Smith, intinderea pietei nu limiteaza definitiv diviziunea muncii in toate domeniile de activitate, ci mai sunt unele putine indeletniciri care pot exista doar in orasele mari. De remarcat ca chiar si specialistii de la sat nu poseda, de obicei, o calificare atit de inalta ca colegii sai de la oras.

Daca am face o raportare acum la timpul prezent, putem afirma ca practic intinderea pietei nu mai limiteaza diviziunea muncii. Exceptie ar fi triburile primitive din zonele tropicale, populatia din nordul partii asiatice a Rusiei (Siberia), unde densitatea e numai de un om la citiva kmp, cit si alte comunitati, dar numarul carora reprezinta un procent foarte mic din populatia de pe glob.

In acest capitol este acordata o mare importanta cailor fluviale si maritime de transport, care favorizau considerabil schimbul de marfuri dintre diferite regiuni, deci si diviziunea muncii in cadrul acestora. Pe parcursul istoriei s-a observat aceasta tendinta a oamenilor de a popula mai ales teritoriile care au iesire la mare (exempu: coasta de est a Americii de Nord, tarmul Golfului Guineei). Totusi diversitatea actuala a mijlooacelor de transport permite aproape tuturor zonelor geografice sa aiba legaturi comerciale intre ele, transportul naval raminind si in prezent cel mai ieftin. Se cunoaste ca transportul maritim, carui Adam Smith i-a acordat atita atentie, asigura in prezent circa 80 % din tot transportul international de marfuri si contribuie cel mai mult la dezvoltarea diviziunii muncii in totalitate.

Intrebuintarea banilor

Ca rezultat al diviziunii muncii, a crescut foarte mult productivitatea. Surplusul de productie era destinat schimbului cu alte produse de care se ducea lipsa. In prezent exista moneda care este foarte usor cumparata si vinduta pe piata, adica se caracterizeaza printr-o lichiditate perfecta. Pina la introducerea monedei in economiile nationale, operatiile de schimb erau limitate, deoarece uneori era dificil a vinde cantitatea necesara din marfa proprie si de a cumpara cantitatea dorita din cealalta marfa. Pe parcurs s-a incercat si chiar s-a reusit introducerea unor marfuri, care indeplineau conditiile necesare pentru a deveni intermediari ai schimbului. In primul rind ar fi divizibilitatea, acceptabilitatea, pastrarea relativa a valorii si caracteristicilor in timp si spatiu. Autorul ne ofera si citeva exemple de asemenea marfuri: sarea in Abisinia, tutunul in Virginia, cuiele in Scotia etc., am mai adauga mirodeniile, ceaiul, bijuteriile. Fiind introdusa moneda in economie, s-a inlaturat incovenientul stabilirii echivalentului reciproc intre toate bunurile economice. Moneda (numita 'bani' de catre Adam Smith) a dus la disocierea schimbului marfa contra marfa in doua operatiuni distincte: o operatiune de vinzare, care permite obtinerea de moneda, si o operatiune de cumparare, care permite utilizarea banilor pentru obtinerea de alte bunuri.

Este descrisa si dificultatea cu care erau folosite metalele pretioase ca mijloc de schimb. Aceste metale nu aveau o forma standard, un pret fix si cunoscut de toti sau macar nu erau garantate de stat ca avind o valoare incontestabila. Fiind metale pretioase (aur, argint, arama), cintarirea si verificarea continutului era ceva necesar si inoportun inainte de a putea fi acceptate de cineva si aceasta tocmai frina viteza lor de circulatie. Aici exprimam opinia ca multi doritori de a realiza schimbul acceptau mai degraba barterul decit vinzarea/cumpararea cu bani nesiguri, chiar daca pentru aceasta era nevoie de un efort in plus. Astfel s-a dovedit destul de binevenita aparitia monedei batute, care intr-o oarecare masura era garantata din punctul de vedere al calitatii si cantitatii de metal pretios pe care o reprezenta. Iar pentru a intari inca mai mult credibilitatea populatiei fata de moneda, s-a trecut treptat la marcarea monedei din toate partile sale, inclusiv si marginea. S-ar parea ca marcarea in intregime a monedei excludea posibilitatea 'falsificarii ei'. Insa chiar guvernantii, care dictau valoarea monedei, s-au dovedit sa practice un fel de hotie ascunsa, 'micsorind treptat cantitatea de metal pe care o contineau la inceput monedele lor' . Aceasta era desigur o problema, intrucit moneda era considerata ca avind o valoare echivalenta cu costul metalului continut. Treptat s-a ajuns ca asul roman sa-si micsoreze valoarea reala de douazeci si patru de ori, iar lira si peni-ul francez - cam de saizeci si sase de ori.

Totusi acest tip de depreciere nu a avut cum sa fraudeze masele populare , pentru ca intre ele moneda era convenita la aceeasi valoare cu care era emisa de catre stat. Pagubitori se dovedeau a fi creditorii statului care urmau sa-si primeasca sumele imprumutate la o valoare reala denaturata.

Adam Smith incearca sa explice diferenta dintre doua notiuni apropiate: 'valoarea de intrebuintare a unui bun' si 'valoarea de schimb a aceluiasi bun'. Autorul explica ca bunurile cu cea mai mare valoare de intrebuintare au de obicei o valoare de schimb mica, iar cele care au o valoare mare de schimb, de regula, au valoare mica de intrebuintare. Ca exemplul ne este oferit un asa bun ca apa - valoare de intrebuintare mare, valoare de schimb aproape 0. Am mentiona ca nu valoarea de intrebuintare mare face ca bunurile sa fie ieftine, ci pretul mic al lor are ca urmare o valoare mare de intrebuintare (un exemplu valabil si zilelor noastre - piinea).

In fine, banii, sub toate formele care le-au avut, contribuie esential la dezvoltarea comertului si a diviziunii muncii.

Pretul real si pretul nominal

Discutind despre pretul real si pretul nominal al marfurilor, Adam Smith evidentiaza importanta muncii, a cantitatii da munca care stabileste valoarea reala a vreunui bun. Mai exact, orice persoana apreciaza un produs al muncii sale dupa cantitatea de munca care a fost depusa pentru a-l obtine, iar un bun strain este apreciat la nivelul muncii necesare pentru obtinerea bunurilor/banilor cu care s-ar schimba/cumpara acel bun strain. Pretul in bani al vreunui produs poate varia semnificativ in conditii diferite de timp si spatiu. Insa cantitatea de munca depusa pentru obtinerea acestui produs este totdeauna aproximativ constanta. Fiind de fapt si primul pret pe care il acorda un producator rezultatului muncii sale, nu este de mirare ca "munca a fost primul pret, prima moneda de cumparare, cu care erau platite toate lucrurile"

Dupa cum subliniaza autorul, avutia natiunilor nu se masoara in altceva decit cantitatea de munca pe care natiunea o poate achizitiona. Iar averea unei personae nu consta in puterea politica, civila sau militara, pe care o poate capata prin aceasta avere, ci in cantitatea de munca sau produse ale muncii de care poate dispune in momentul dat - mentioneaza Adam Smith. Dar, cu toate ca munca este etalonul cel mai precis in masurarea averii, nu tocmai ea este cel mai des si mai usor folosita in acest scop. Cantitatea de munca echivalenta vreunui bun poate sa difere in functie de elementele ce determina efortul pe care il depune o persoana ca sa obtina bunul respectiv - virsta, durata experientei in acest domeniu, disponibilitatea de timp, gradul de osteneala, dorinta de a lucra, necesitatea de bani, usurinta cu care se deprinde aceasta meserie, conditiile de munca etc. Dar si banii variaza foarte mult dupa puterea lor de cumparare. Autorul ne explica acest fapt prin exemplul aurului si argintului, care, in secolul al saispezecelea, dupa marile descoperiri geografice, s-au ieftinit in Europa de trei ori. Iar variatiile valorii muncii se datoreaza anume abundentei, sau deficitului, sau altor caracteristici ale bunului cu care ea se compara.

Pornind de la aceste idei, Adam Smith defineste pretul nominal al produsului fiind cel exprimat in bani, iar pretul real - cel exprimat in munca. Cunoastem, de exemplu, ca, in prezent, o majorare a salariului de doua ori nu valoreaza nimic atunci cind si preturile cresc de doua ori. Munca, la fel, are un pret real, exprimat prin cantitatea de bunuri cu care ea se remunereaza si un pret nominal, adica suma de bani echivalenta acestor bunuri. Aici ne permitem sa-l corectam pe Adam Smith, care afirma ca un muncitor este mai bine sau mai prost platit in proportie cu pretul real al muncii si nu cu cel nominal. In primul rind, intre pretul real al muncii si cel nominal nu exista nici o deosebire, pentru ca orice marfa acceptata ca mijloc de plata devine bani; in al doilea rind, orice bun , la fel ca si aurul si argintul din care sunt confectionate monedele, este la un moment dat mai ieftin sau mai scump, in functie de abundenta sau deficitatea lui.

Adam Smith continua textul cu rolul griului sau, in genere, al cerealelor. Platile aminate, cum ar fi renta sau creditul, era de dorit sa fie evaluate in griu sau in aur/argint, in functie de durata de timp luata in calcul. De la an la an metalele pretioase nu isi schimba pretul, ceea ce nu putem spune despre perioadele mai mari de un secol, din cauza eventualelor descoperiri de noi surse de materii prime. Griul isi pastreaza pretul de-a lungul secolelor, insa de la an la an se poate scumpi sau ieftini, cauza fiind chiar o roada mai bogata sau una mai saraca.

Cu toate acestea, pretul care este luat in consideratie de comercianti este cel nominal, pentru ca in conditii date de loc si timp, banii reprezinta valoarea exacta a marfii. Anume pretul in bani, mai bine zis variatia acestuia in diferite regiuni, determina aproape intreaga activitate economica.

Pe linga toate cele expuse pina acum, chiar si acest pret in bani nu este bazat pe cantitatea de metal pretios, care trebuie sa fie continut in moneda, ci este o valoare ajustata de comercianti la situatia pietei si in conformitate cu experienta acumulata.

Mana invizibila

Efectul economiei de piata a fost stabilit de Adam Smith inca din sec.XIII. El spunea , ca fiecare individ in parte isi foloseste capitalul propriu astfel, ca produsul sau sa aiba un pret mai mare. El nu contribuie in folosul societatii Gindinduse doar la interesele personale, urmarind profitul personal, astfel mina invizibila il indrepta spre scopul sau pe care nici nu-l intentiona. Urmarind interesele personale, el satisface dorintele societatii mai bine, decit atunci cind se straduie intentionat de a le satesfaca . In aceasta ideie Adam Smith dezvolta esenta proprietatii private, succesul, viabilitatea, radacina filozofiei si sociologiei proprietatii private.

A.Smith a stabilit ca marimea bunastarii unui individ inseamna in acelasi timp marimea bunastarii societatii. Avind o proprietate privata, persoana contribuie la bunastarea societatii.Neavind proprietate, poate deveni o sursa potentiala de pericol in toate aspectele societatii. Astazi toate tarile dezvoltate sunt adamsmithe.

Pe piata functioneaza «mana invizibila», cu ajutorul careia concurenta libera conduce cu actiunile oamenilor in interesul lor si contribuie la rezolvarea problemelor societatii prin modalitati mai eficiente, de maxima convenienta intregii societati.

Piata mai are o functie importanta. Piata ofera bunuri de care are nevoie societatea si in cantitatile pe care le cere.Sa presupunem ca consumatorul vrea mai multe picsuri si mai putine creioane decit au fost propuse. Publicul va cumpara numai picsuri, astfel pretul lor va creste. Iar afacerea cu creioane va slabi, deoarece pentru a scapa de productia ramasa preturile vor trebui scazute. Mai departe intra in functie puterile restabilite. Cresc preturile picsurilor-creste si afacerea; scade pretul creioanelor-scade si profitul. Si din nou incep lucrurile spre perfectionare. Proprietarul afacerei prospere de picsuri va incepe sa-si mareasca productia, va angaja mai multi lucratori, o mai mare incapere, va cumpara utilaje noi. Insa proprietarul afacerei cu creioane isi va reduce factorii de productie. Astfel, productia de picsuri va creste,iar a creioanelor va scadea, rezultat al cererii publicului. Tensiunea pietei de parca cu mana invizibila e indreptata de actiunile cumparatorilor spre calea cea dreapta si convinabila pentru societate. Procesul "Mana invizibila" mentine societatea pe calea cea dreapta si o asigura cu produsele si serviciile necesare.

Conceptul modern al "manii invizibile"

In prezent expresia "mana invizibila" este utilizata intr-un sens mult mai larg. Acest proces este unul in care rezultatul este obtinut intr-un mod descentralizat, fiind caracterizat de o lipsa totala a unor intelegeri intre agentii ce participa la realizarea lui. O alta caracteristica esentiala este aceea ca procesul nu este unul intentionat. Obiectivele agentilor nu sunt nici coordonate nici identice cu rezultatul final, acesta fiind un produs al acestor obiective. Procesul ar trebui sa functioneze chiar si fara ca agentii sa posede cunostinte in ceea ce-l priveste. Acesta este motivul din care acest proces se numeste invizibil.

Sistemul in care deseori se presupune ca conceptul de "mana invizibila" functioneaza cel mai bine este economia de piata. Adam Smith a presupus ca consumatorii pledeaza pentru pretul cel mai mic, iar antrprenorii tind sa obtina cea mai inalt posibila rata a profitului. El a constatat ca datorita excesului sau insuficientei cererii, reflectata in preturile de pe piata, consumatorii dirijau investitiile antreprenorilor spre cele mai profitabile domenii. Tineti minte ca aceasta este industria producatoare de bunuri apreciate de catre consumatori, asadar bunastarea economica generala este in continua crestere.

Unul dintre avantajele principale ale economiei de piata este acela ca ea ii determina pe oameni sa se gandeasca asupra dorintelor altora. Smith a considerat acesta ca unul dintre cei mai de vaza componenti ai mecanismului "manii invizibile". El a identificat doua metode de a obtine ajutorul si cooperarea altor persone, metode de care in permanenta depinde fiecare dintre noi. Prima metoda este de a apela la bunavointa altora. Pentru aceasta oamenii deseori sunt nevoiti sa se comporte servil si fatarnic, un lucru pe care Smith il considera respingator si lipsit de succes. A doua metoda este de a apela la interesul proriu al altor persoane. Iata unul dintre cele mai vestite citate ale sale:

" Omul are in permanenta sansa sa fie ajutat de cei din jur, insa ar fi foarte irational din partea lui sa se astepte ca acestia o vor face doar din propria binevointa. El mai mult ca sigur ca va avea succes daca ii va putea interesa si convinge pe cei ce-l inconjoara ca le este in propriul avantaj sa faca pentru dansul ceea de ce are el nevoie. Atunci cand cineva ii ofera altuia un targ atunci el ii propune sa faca urmatoarele: Da-mi ceea ce iti cer si vei obtine ceea ce iti doresti. Aceasta este esenta oricarei oferte de acest tip si este maniera in care obtinem unul de la altul ceea de ce avem nevoie. Doar nu ne asteptam sa cinam din binevointa macelarului, berarului sau brutarului, ci din dorinta lor de a-si satisface propriile interese. Ne adresam nu umanitatii acestora ci egoismului lor ".

Pentru Smith a propune un astfel de schimb echivaleaza cu incercarea de ai demonstra altuia ca ceea ce poti face sau ceea ce posezi ii poate fi de folos. Cand realizezi schimbul inseamna ca cealalta persoana recunoaste valoarea a ceea ce poti face sau a ceea ce posezi. De aceea procesul de lucru ar trebui sa ne complementeze parerea despre propria persoana - un lucru bine platit ar trebui sa semnifice faptul ca alte persoane valoreaza contributia dumneavoastra si cred ca merita sa o schimbe pe aceasta pe propriile lor resurse.

Cat de intelept este procesul "manii invizibile"?

Teoria manii invizibile este desigur convingatoare, iar caracterul e simplu o face si mai atragatoare. Este fara indoiala ca fiecare cititor intelege ca aceasta descrie felul in care lucrurile intr-adevar decurg in cele mai multe situatii si fie ca o gasim acceptabila sau nu, noi toti recunoastem adevarul ipotezei lui Smith si anume acela ca platind pentru propria-ti cina este o metoda mult mai sigura de a o obtine decat apeland la bunavointa celorlalti.

Oare conceptul "manii invizibile" intr-adevar rezulta in maximizarea bunastarii economice a natiunii, in cazul respectarii tuturor conditiilor, asa cum a presupus Smith? La aceasta intrebare doar matematica sub forma Teoriei Jocului ne poate da un raspuns.

Dilema Prizonierului

Dilema Prizonierului este un paradox vestit al Teoriei Jocului. El descrie 2 oameni intr-o situatie foarte simpla, comportandu-se degajat, ambii incercand sa-si maximizeze bunastarea, dar in acelasi timp luand decizii care nu vor rezulta intr-o situatie neplacuta pentru amandoi.

Doi oameni care sunt suspectati de a fi complici intr-o anumita crima sunt tinuti prizonieri in celule separate, neadiacente. Politia ii viziteaza si ii spune fiecaruia in parte ca daca nici unul dintre ei nu va marturisi comiterea crimei in cauza atunci fiecare va fi condamnat la 2 ani de inchisoare. Cu toate acestea acel care va marturisi, implicandu-l si pe celalalt, va fi eliberat drept rasplata, iar cel care nu va marturisi va primi o sentinta aspra de cinci ani. Daca fiecare dintre ei va marturisi asupra comiterii infractiunii, implicandu-se unul pe altul, ambii vor fi condamnati la trei ani de inchisoare.

Ce ar trebui sa faca prizonierul in aceasta situatie? Sa presupunem ca celalat prizonier nu marturiseste. Atunci cea mai buna optiune ar fi de a marturisi si astfel redobandi libertatea. Chiar daca celalalt prizonier va marturisi el ar fi bine sa faca acelasi lucru - cel putin sentinta va fi astfel mai lejera. Ambii prizonieri vor gandi astfel, asadar ambii vor marturisi si vor fi condamnati la a cate 3 ani de inchisoare - cu toate ca in cazul in care ambii ar fi tacut in continuare ar fi fost condamnati la doar 2 ani de inchisoare.

Poate ca legatura dintre dilema prizonierului si teorial "manii invizibile" a lui Smith nu poate fi imediat stabilia. De fapt aceasta are un numar de implicatii in sfera economica.

Cat de departe poate ajunge "mana invizibila"?

Felul in care opereaza sistemele economice si ceea ce se poate face pentru a le imbunatati mai reprezinta inca subiectul preocuparii economistilor de astazi. In prezent matematicienii se lupta cu implicatiile teoriei jocului in diferite alegeri cu caracter social ale vietii si in special cu semnificatia, daca exista vreo una, a expresiilor "dorinta oamenilor" si "binele publicului".

Rezultatele acestor analize nu vor fi unicul factor decisiv in luarea deciziei in ceea ce priveste apropierea societatilor spre sau de la economiile laissez-faire. Dorinta politica, stabilirea sau nu a pacii pe plan mondial si practibilitatea acestor alternative servesc si ele drept factori importanti. Sistemele alternative tind sa necesite mult mai multe interventii si reguli mult mai stringente. In lumea reala astfel de reguli sporesc automat sansele de comitere a greselilor si dezvolta coruptia, ceea ce inseamna ca un alt sistem, mai bun din punct de vedere a principiilor, va esua in practica.

Poate ca cel mai puternic argument pentru a lasa alocarea efortului si recompenselor pe seama manii invizibile este faptul ca chiar daca va avea loc o delapidare a bunurilor aceasta va avea loc intr-o proportie redusa. Metodele centralizate de alocare a bunurilor sunt inclinate spre coruptie si risipa. Smith a descris astfel oamenii in dependenta de cheltuielile banesti ale altora:

" atunci cand oamenii gestioneaza banii altor persoane este normal ca acestea sa o faca cu grija, asemenea partenerilor dintr-un parteneriat care vegheaza asupra la ceea ce le apartine. Asemenea administratorilor celor bogati, ei considera ca mandria stapanilor lor nu le permite ca acestia sa se preocupe de lucruri neansemnate si de aceea ei foarte usor se scutesc de la responsabilitatea de a le indeplini."

Este foarte util sa tinem cont de mediul in care Smith si-a elaborat teoriile - o societate planificata si chiar intr-o anumita masura dictatoriala, in care unii indivizi erau deasupra legii pe cand altii erau practic deposedati de oricare drepturi. Intr-o societate centralizata un numar restrans de persoane iau deciziile in ceea ce priveste felul in care vor fi cheltuiti banii celorlalti si dirijeaza efortul tuturor. Precum afirma Smith:

"Si de aceea, este cea mai mare dovada de impertinenta si prejudiciu felul in care regii si ministrii pretind ca supravegheaza economiile celorlalti si restrang cheltuiala lor Ei intotdeauna sunt, fara exceptii, cei mai mari risipitori ai societatii."

Critica

Adam Smith spune: 'Cantitati egale de munca trebuie sa aiba pentru muncitorul insusi aceeasi valoare, intotdeauna si pretutindeni. In starea sa normala de sanatate, forta si activitate si cu gradul sau mijlociu de indemanare pe care poate sa o aiba, el trebuie sa sacrifice totdeauna aceeasi portiune din odihna sa, din libertatea sa, si din fericirea sa.

el presimte ca munca, in masura in care isi gaseste expresia in valoarea marfurilor, nu este decat cheltuire de forta de munca. Dar si aceasta cheltuire o concepe doar ca un sacriuficiu de odihna, libertate si fericire.

Economia lui Smith, este vulgara, care nu face decat sa rataceassca in interiorul unei legaturi aparente, care pentru a da o explicatie plauzibila fenomenelor - ca sa zicem asa - celor mai brute si penru a satisface nevoile uzului casnic burghez, rumega mereu acelasi material care margineste (incearca) de a proclama drept adevaruri eterne conceptiile banale si prezumtioase ale agentilor de productie burghezi despre propria lor lume minunata.

Marx il numeste pe Adam Smith economistul perioadei manufacturiere. De mare importanta erau teoriile sale despre diviziunea muncii, despre munca productiva si plusvaloare. Dupa el avutia reala a natiunilor nu consta in bani - cum afirma mercantilisii - ci in munca folositoare producatoare de valori de schimb.

Dupa Smith si munca industriala produce plusvaloare, nu numai cea agricola, cum socotesc fiziocratii.

'Contradictiile lui Adam Smith sunt importante prin aceea ca ele contin probleme, pe care el intr-adevar nu le rezolva dar pe care le explica prin faptul contrazicerii insasi'.

Greseala fundamentala a teoriei sale asupra reproductiei, greseala pe care a dezvaluit-o Marx este ca n-a tinut seama de capitalul constant, reducand valoarea marfii la salariu si plus valoare.

Despre capital

Formula generala a capitalului este B-M-B`, adica o anumita suma de valoare este aruncata, in circulatie, pentr a scoate din ea o valoare mai mare. Capitalistul produce marfa nu de dragul ei, nu de dragul valorii ei de intrebuintare sau pentru consumul lui personal.

Produsul care il intereseaza in mod real pe capitalist nu este produsul material propriu zis, ci surplusul de valoare al produsului peste valoarea capitalului consumat pentru producerea lui. El poate transforma valoarea capitalului intr-o valoare mai mare numai schimbandu-l cu munca vie, exploatand mulca vie. Tocmai posedarea acestor mijloace de productie de catre nemuncitori reface pe muncitori in salariati si pe nemuncitori in capitalisti.

Este recunoscut faptul ca in orice societate dorintele unor membri ai ei se bat cap in cap cu dorintele altor membri.Societatea burgheza moderna, ridicata pe ruinele societatii feudale, nu a desfiintat antagonismele de clasa. Ea nu a facut altceva decat sa aseze clase noi, conditii noi de asuprire, forme noi de lupta in locul celor vechi. Liberi si sclavi, patricieni si plebei, nobili si iobagi, maiestri breslasi si calfe, intr-un cuvat asupritori si asupriti se aflau intr-un permanent antagonism.

O marfa este in primul rand un lucru care satisface o trebuinta oarecare a omului si in al doilea rand un lucru care poate fi schimbat cu alte. Se desting:

1. Valoare de intrebuintare(utilitatea)

2.Valoarea de schimb(valoarea)

Ambele sunt produse ale muncii. Scimband produsele lor, oamenii considera egale intre ele cele mai diferite feluri de munci. Plusvaloarea. Pe o anumita treapta a dezvoltarii productiei de marfuri banii se transforma in capital.

Formula circulatiei marfurilor era M-B-M adica vanzarea marfii pentru cumpararea alteia.

Formula circulatiei capitalului este dimpotriva B-M-B`, adica cumpararea pentru vanzare cu profit.

Cresterea valorii initiale Marx o numeste plusvaloare. Tocmai aceasta crestere transforma banii in capital. Plusvaloarea nu poate izvora din circulatia marfurilor, fiindca pierderile si castigurile cumparatorilor si vanzatorilor s-ar compensa reciproc. Pentru a obtine plusvaloare 'posesorul de bani ar trebui sa descoperepe piata o marfa a carei valoare de intrebuintare sa aiba ea insasi insusirea specifica de a fi sursa de valoare'-o marfa asadar al carei proces de consumare ar fi totodata un proces de creare de valoare. Si o asemenea marfa exista: este forta de munca a omului. Asa apar capitalistii. Legea centralizarii capitalurilor, adica exproprierea unui numar mare de capitalisti de catre un numar mic se dezvolta pe o scara mereu crescanda. Odata cu micsorearea continua de magnati ai capitalului ,care acapareaza si monopolizeaza toate foloasele acestui proces de transformare creste masa de mizerie, de asuprire, de robie, de degenerare, de exploatare dar si de revolta clasei muncitoare. Aceasta el a numit 'greseala clasicilor'

Marx zice ca analiza trebuie facuta luand ca punct de plecare fenomenele economice de masa, ansamblul economiei sociale si nu cazuri izolate, sau aparenta exterioara a concurentei, la care se margineste adesea politica vulgara, sau teoria moderna a utilitatii finale.

Una din slabiciunile fundamentale ale economiei politice clasice este aceea ca ea nu a reusit niciodata sa stabileasca, din analiza marfii, forma valorii, care o transforma pe aceasta din urma in valoare de schimb.

Economia lui Smith, este vulgara, care nu face decat sa rataceassca in interiorul unei legaturi aparente, care pentru a da o explicatie plauzibila fenomenelor - ca sa zicem asa - celor mai brute si penru a satisface nevoile uzului casnic burghez, rumega mereu acelasi material care margineste(incearca) de a proclama drept adevaruri eterne conceptiile banale si prezumtioase ale agentilor de productie burghezi despre propria lor lume minunata.

Marx il numeste pe Adam Smith economistul perioadei manufacturiere. De mare importanta erau teoriile sale despre diviziunea muncii, despre munca productiva si plusvaloare. Dupa el avutia reala a natiunilor nu consta in bani - cum afirma mercantilisii - ci in munca folositoare producatoare de valori de schimb.

Dupa Smith si munca industriala produce plusvaloare, nu numai cea agricola, cum socotesc fiziocratii.

'Contradictiile lui Adam Smith sunt importante prin aceea ca ele contin probleme, pe care el intr-adevar nu le rezolva dar pe care le explica prin faptul contrazicerii insasi' Karl Marx Capitalul vol. I

Greseala fundamentala a teoriei sale asupra reproductiei, greseala pe care a dezvaluit-o Marx este ca n-a tinut seama de capitalul constant, reducand valoarea marfii la salariu si plus valoare.