Bugetele locale

BUGETELE LOCALE

Autonomia finantelor publice locale

Comunitatile locale reprezinta colectivitati umane , delimitate territorial din punct de vedere politic si administrativ, care au autoritati publice diferite de cele ale statului. Autonomia financiara a acestora este absolute necesara, deoarece autonomia administrative nu a-r fi posibila fara autonomia financiara, care-I asigura suportul material al functionarii. Exista si un alt argument puternic, si anume acela , conform caruia, comunitatile locale isi cunosc posibilitatile proprii privind resursele banesti de provenienta publica si, mai ales, nevoile privind cheltuielile ce trebuie acoperite pentru producerea de servicii publice pe plan local.

In statele democratice, administratia locala se bazeaza pe principiile descentralizarii si autonomiei locale. Aceasta necesita un cadru legislative si mecanisme necesare adecvate privind finantele administratiilor locale. Prin asemenea reglementarii se urmareste: delimitarea patrimoniului public aflat in proprietatea primariilor, de cel aflat in proprietatea statului; crearea instrumentelor administrative necesare autoritatilor locale pentru indeplinirea atributiilor care le revin acestora; asigurarea conditiilor pentru asumarea responsabilitatii privind dezvoltarea locala.

Problema consolidarii autonomiei locale este o preocupare universala, statele democratice contemporane fiind interesate de aplicarea principiului descentralizarii serviciilor publice, prin transmiterea , prin lege, a mai multor competente organelor puterii si administratiei locale. De altfel, trebuie subliniat ca aceasta preocupare , pentru statele europene, se manifesta in conditiile in care ele nu au cunoscut efectele "centralismului democratic". Dar, pe de alta parte, statele respective au avut grija intotdeauna sa coordoneze lucrurile in asa fel , incat descentralizarea san nu conduca si la divizarea natiunii. In acest context, justitia si apararea sunt servicii publice care nu pot fi descentralizate.

Problematica generala a autonomiei locale pentru statele europene face obiectul Cartei Europene a Autonomiei Locale.

Intocmita de catre Consiliul Europei pe baza unui proiect propus de Conferinta Permanenta a Autoritatilor Locale si Regionale din Europa, Carta Europeana a Autonomiei Locale a fost deschisa semnaturilor conform conventiei incheiate intre statele member, din octombrie 1985.

Protejarea si intarirea autonomiei locale in Europa prin intermediul unui document , care sa explice principiile adoptate de toate statele democratice din Europa , constituie un obiectiv al organelor locale de guvernare , recunoscandu-se de la inceput ca un asemenea text ar trebui sa tinteasca la asigurarea adeziunii celor care sunt implicate in apararea autonomiei locale.

Carta oblige semnatarii sa aplice reguli de baza ce garanteaza independenta politica , administrative si financiara a autoritatilor locale. Conform Cartei , gradul de autonomie care se bucura autoritatile locale poate fi privit ca o piatra de incercare pentru o democratie reala.

Intre procesul de descentralizare sic el de consolidare al democratiei exista o relatie directa. Autonomia locala si descentralizarea serviciilor publice reprezinta garantia stabilitatii unei democratii funcionale.

Principiile generale enumerate de Carta Europeana a Autonomiei locale sunt:

Ø     Colectivitatile locale au dreptul, in cadrul politicii economice nationale, la resursele proprii adecvate, de care sa poata dispune liber, in vederea exercitarii atributiilor lor;

Ø     Resursele financiare ale colectivitatilor locale trebuie sa fie proportionale cu responsabilitatile stabilite pentru ele prin Constitutie sau lege;

Ø     Cel putin o parte din resursele financiare ale colectivitatilor locale trebuie sa provina din impozite si taxe locale, in proportiile stabilite la nivelul autoritalor locale, in limitele legii;

Ø     Sistemul financiar din care fac parte resursele de care dispun comunitatile locale trebuie sa fie de natura sufficient de diversificata si dinamica, incat sa le permita sa urmareasca, pe cat posibil, evolutia reala a costurilor exercitarii competentelor proprii;

Ø     Protectia colectivitatilor locale mai slabe din punct de vedere financiar impune instituirea unor proceduri de ajustare sau a altor masuri echivalente care sa corijeze efectele repartitiei inegale a potentialelor surse de finantare, cat si sarcina finaciara care le revine acestora. Asemenea proceduri sau masuri nu trebuie sa reduca libertatea de opinie a colectivitatilor locale in cadrul propriului lor domeniu de responsabilitate;

Ø     Colectivitatile locale trebuie sa fie consultate, intr-o maniera adecvata, asupra modalitatilor in care le vor fi alocate resursele distribuite;

Ø     Subventiile allocate colectivitatilor locale nu trebuie sa fie destinate, in masura in care este posibil, finantarii unor proiecte expres specificate. Acordarea subventiilor nu trebuie sa aduca atingerea libertatii fundamentale a autoritatilor locale de a-si stabili politici proprii in domeniul lor de competenta;

Ø     In scopul finantarii propriilor obiective de investitii, colectivitatile locale trebuie sa aiba acces , conform legii, la piata nationala de capital.

Avand in vedere deosebirile teritoriale si demografice ale fiecarei tari, in present se constata o mare diversitate de sisteme determinate de mai multi factori:

statutul colectivitatilor locale;

numarul nivelurilor de administratie publica locala;

repartizarea competentelor;

regimil finatelor locale.

In Europa exista trei modele, care au influentat organizarea administrarea in statele de pe continental nostru: modelul francez, modelul german si modelul britanic.

Modelul francez- unitatile administrative - teritoriale sunt: regiunea, departamentul si comuna. Franta se compune din 21 de regiuni , fiecare find formata din doua pana la opt departamente , care cuprind mai multe comune. Franta are aproximativ 36 500 de commune, din care 98% au sub 10 000 de lociutori.

Interventia statului in plan local se realizeaza prin institutia prefecturii.

O caracteristica a modelului francez de organizare administrative-teritoriala este identitatea competentelor la toate structurile.

Modelul francez se regaseste , cu unele modificari, in tari ca Spania, Portugalia, Italia.

Modelul german - elemental de baza al vietii politice si administrative germane este federalismul. Geneza se datoreaza landurilor germane ca formatiuni statale preexistente statului. Constitutiilor landurilor garanteaza autonomia colectivitatilor locale, care dispun si de competenta legislativa in materie de drept comun.

Principiul subsidiaritatiista la baza modelului german de administratie locala, ceea ce permite evitarea unui centralism excesiv la nivelul landurilor, arondismentele si comunele beneficiind de o reala autonomie si gestiune. Modelul german se regaseste cu anumite particularitati nationale in Austria si Elvetia.

Modelul britanic - acesta este eterogen. Astfel, sistemul de administratie

locala din Anglia nu se regaseste in Scotia, in Tara Galilor sau in Irlanda de Nord, care au sisteme specifice de organizare locala. Pentru fiecare dintre cele trei natiuni- scotiana, galeza si irlandeza- fiinteaza cate un minister, care exercita o anumita tutela asupra aministratiilor acestor regiuni.

Autoritatile locale sunt comitatele si districtele, ale caror sarcini sunt: aplicarea politicii guvernamentale pe plan local; exercitarea unor competente delegate importante in domenii ca: educatia, asigurarea fondului locative sau protectia sociala.

Din punct de vedere al dreptului administrative, sistemele organizarii locale se clasifica in:

autonomie completa, conform careia comunitatile locale au libertate deplina in administrarea intereselor lor, fara nici un control din partea autoritatilor centrale;

autonomie limitata, pentru dezvoltarea pe plan local a principalelor probleme curente, care, in plus, sunt supuse controlului din partea autoritatilor centrale;

tutela, conform careia, problemele locale sunt rezolvate de catre autoritatile centrale, administratiilor locale revenindu-le competente doar in actiuni de mica importanta.

In ceea ce priveste formarea veniturilor locale, se disting, de asemenea, trei modalitati:

constituirea veniturilor proprii necesare pentru acoperirea cheltuielilor, in virtutea dreptului de a percepe impozite sit axe;

completarea veniturilor proprii, cu sume defalcate din veniturile bugetului autoritatilor publice centrale;

finantarea integrala de la bugetul central.

Gradul de autonomie rezulta, deci, din urmatoarele:

independenta deplina sau partiala in formarea veniturilor;

competenta atribuita pentru contractarea si gestionarea imprumuturilor;

asigurarea echilibrului bugetar si, respective, gestionarea excedentului sau a deficitului annual;

dupa cum organelle administratiilor publice locale au competenta de a introduce impozite si taxe locale.

Desigur, autonomia finantelor locale rezulta si din raporturile de independenta fata de verigile superioare; in structura proprie a bugetelor locale, sau intre bugetele locale, in general, si bugetul de stat, ca buget central.

In Romania, dupa Revolutia din decembrie 1989, bazele organizarii unitare a finantelor publice locale au fost puse prin Legea administratiei publice locale, capitolul

Administrarea finantelor publice", ale carei prevederi s-au bazat pe cele din Constitutie. De asemenea, reglementari referitoare la finantele locale au fost adoptate succesiv prin Legea privind finantele publice, din 1991 si prin cea din 1996, prin Legea privind finatele publice locale si, annual, prin Legile de adoptare a bugetului de stat.

In Legea privind finantele publice locale, bugetele locale si raporturile dintre diferitele categorii de bugete locale sunt definite astfel: ,, Prin bugete locale se intelege bugetele de venituri si cheltuieli ale unitatilor administrative- teritoriale.Fiecare comuna, oras, municipiu, sector al municipiului Bucuresti, intocmeste bugetul local , in conditiile de autonomie potrivit legii. Intre aceste bugete nu exista relatii de subordonare.

Organizarea finantelor publice locale

Finantele publice locale isi au originea in automatizarea autoritatilor teritoriale in administrarea comunitatilor respective.

Organizarea distincta a finantelor locale, pe baza autonomiei financiare a administratiilor locale, permite degrevarea finantelor centrale de o seama de cheltuieli, reducerea numarului si amploarea fluxurilor banesti intre cele doua niveluri structurale ale finantelor publice, precum si o mai clara urmarire a modului cum sunt folosite fondurile constituite. Pana la urma, separarea finantelor locale de cele centrale, ca si in alte domenii, este determinate de ratiuni de eficienta. Finantele locale satisfac mai bine si mai eficient cerintele de utilitati publice in teritoriu. Problema care ramane deschisa este urmatoarea: pana unde se poate intinde autonomia financiara, cu alte cuvinte, cat ar trebui sa reprezinte centralizarea si cat descentralizarea in domeniul finantelor publice.

In fiecare tara, raportul dintre finantele publice centrale si cele locale este diferit.

Gradul de centralizare financiara difera in functie de concentrarea administratiei tarii, de masura in care organele locale sunt subordinate conducerii centrale. Oricum, obiectivele si actiunile majore , de interes national, strategic, cele care afecteaza toti cetatenii, cum sunt apararea, ordinea publica statala, relatiile externe, protectia mediului si a cetateanului, precum si politicile macrosociale de regularizare, stabilizare si bunastare, sunt finantate din fonduri centrale.

Descentralizarea financiara incepe sa functioneze dincolo de limita de la care aria utilizarii bunurilor si serviciilor publice de interes national incepe sa se restranga, iar costul comparative al luarii deciziilor la nivel centralizat devine prea ridicat. Este vorba de anumite utilitatii cum ar fi: construirea de drumuri, politia, iluminatul public, gospodaria comunala, transporturile locale, scolile etc.

Exista, totodata, deosebiri in ceea ce priveste cereerea de utilitatii publice si posibitatile de oferire a lor de la o unitate administrativ - teritoriala la alta. In plus, comunitatile locale sunt deschise, au relatii variate intre ele. Toate acestea implica autofinantarea locala.

Indiferent de gradul de autonomie a comunitatilor locale, se considera ca la descentralizarea financiara trebuie avute in vedere anumite principii ca fiind cerinte ale stabilitatii finantelor publice ale tarii, astfel;

a)     principiul diversitatii, explicat pe seama varietatii de forme si de masuri diferite a solicitarilor de bunuri si servicii publice;

b)     principiul echivalentei in finantarea serviciilor publice, explicat pe seama beneficiilor geografice pe care acestea le aduc cetatenilor;

c)     principiul acceptarii costului descentralizarii determinat de diferentele financiare regionale, care se interfereaza cu raspandirea in spatiu a activitatilor economice;

d)     principiul redistribuirii si stabilizarii centralizate, impus de realitatea conform careia comunitatile locale nu dispun de instrumentele macroeconomice necesare pentru infaptuirea unor obiective de importanta nationala;

e)     principiul compensarii fluxurilor financiare dintre colectivitatii, cauzate de transferurile involuntare de venituri, pe seama deosebirilor economice, si care prejudiciaza infaptuirea programelor de cheltuieli pentru unele din acestea. Prevenirea unor astfel de situatii implica interventia guvernamentala cu masuri corective;

f)      principiul asigurarii serviciilor sociale vitale, conform caruia aceasta sarcina cade in seama autoritatilor centrale. Guvernul trebuie sa ofere minimum de servicii publice esentiale ( sanatate, educatie, siguranta sociala) tuturor cetatenilor tarii;

g)     principiul accesului echitabil la resursele financiare publice, determinat de situatia unor colectivitatii locale a caror balanta dintre nevoi si capacitatea fiscala este deficitara, necesitand compensarea minusului de resurse prin transferuri guvernamentale, pe seama unei scheme prestabilite;

h)     principiul echilibrului financiar, conform caruia repartizarea intre nivelurile de autoritate publica ale finantelor publice trebuie sa asigure exercitarea conducerii in limita atributiilor si competentelor ce revin fiecareia. Aceasta inseamna ca resursele financiare publice sa fie deopotriva redistribuite pentru acoperirea cheltuielilor cu functionarea sectorului public in administrarea statului si in aceea a colectivitatii locale.

Functionarea finantelor locale pe baza descentralizarii financiare beneficiaza de tehnici commune finantelor publice.

Efectele obtinute in functionarea finantelor colectivitatilor locale se refera mai intai la preluarea unor atributii ale finantelor autoritatilor publice centrale, apoi la cresterea necesarului de resurse financiare pentru finantarea cheltuielilor locale, ceea ce a dus in ultima vreme la obtinerea dreptului de a se imprumuta pe piata capitalului de imprumut. De asemenea, finantele locale au castigat largi competente in materie de control juridic si bugetar, autoritatile locale dispun de un system contabil propriu.

In Romania, organizarea teritoriala a finantelor publice este asezata pe impartirea tarii in unitatii administrative - teritoriale. Ea apare astfel structurata pe niveluri ierarhice in limitele fiecarei unitatii administrative: judete, municipii, orase, comune. Organele finaciare locale, care functioneaza in aceste structuri , acopera prin activitatea lor intregul teritoriu al tarii si indeplinesc atributii cu caracter financiar in toae localitatile.

Din punct de vedere juridic, organele financiare teritoriale sunt institutii ale administratiei publice, cu administratie si gestiune proprie de institutie. Sfera lorde actiune difera, dupa nivelul organizatoric, astfel:

Directiile generale ale finantelor publice si controlul financiar de stat, la nivel de judet si municipiul Bucuresti;

Administratiile financiare, la nivelul municipiilor si al sectoarelor municipiului Bucuresti;

Circumscriptiile financiare la orase;

Perceptiile rurale si agentiile fiscale, la nivelul comunelor.

Toate aceste organe sunt indrumate si controlate de catre Directia Generala a Finantelor Publice si Controlul Financiar de Stat din Ministerul Finantelor. Actuala organizare teritoriala a finantelor publice dateaza din 1992.

Locul bugetelor locale in cadrul bugetului general consolidat

Pentru a precia locul bugetelor locale in sistemele bugetare din statele contemporane, ne folosim de ponderile pe care le au veniturile si cheltuielile locale in totalul celor consolidate. In tabelul 1.1 sunt prezentate aceste ponderi in tarile luate in studio , in anii 1990 si 1995.

In tarile dezvoltate cuprinse in analiza, ponderea veniturilor bugetelor locale in totalul veniturilor consolidate este mai mare decat cea din tarile in curs de dezvoltare. In cazul tarilor dezvoltate, in 1995, aceste ponderi erau cuprinse intre circa 9% % in Marea Britanie) si 48% ( in Suedia si Danemarca). In tarile in curs de dezvoltare si cele aflate in tranzitie , ponderile sunt, in general, mai mici.

Spre deosebire de venituri, ponderea cheltuielilor bugetelor locale in totalul cheltuielilor bugetelor generale consolidate este mai mare. In tarile dezvoltate, in 1995, acestea erau cuprinse intre 25% % in Franta) si 82% ( in Danemarca). In tarile in curs de dezvoltare si cele aflate in tranzitie, aceste ponderi sunt mai mici.

In Romania proportiile privind veniturile si cheltuielile in totalul bugetului consolidat in perioada 1990- 1997, fata de celelalte tari cu economie in tranzitie, sunt cu mult mai mici. Acest fenomen se regaseste mai ales incepand cu anul 1991, an care marcheaza intrarea in vigoare a Legii privind finantele publice, respectiv demararea reformei sistemului financiar public. Asa cum rezulta din tabelul 1.2, ponderile au fost mici in prima etapa de infaptuire a reformei, in anul 1991 si urmatorii, dar ele au manifestat o tendinta continua de crestere:

la venituri, de la 6,3% in 1991 la 13,6% in 1997;

la cheltuieli, de la 6,8% in 1991 la 12,1% in 1997.

Tabe!u!22. 1

Ponderea veniturilor §i a cheltuielilor bugetare locale m totalul bugetului general consolidatTn tarilestudiate, Tnanii 1990 ?i 1995

- m procente -
Tara	Ponderea veniturilor  Ponderea cheltuieiilor
Tari dezvoltale
Eive|ia
Norvegia
Danemarca
Germania
Austria
S.U.A.
Franca
Suedia
Olanda
Canada
Italia
Marea Britanie
Spania
Tari in curs de dezvoitare
Brazilia
Mexic
Fitipine
India
Jari In tranziye
Cehia
Polonia
Bulgaria

Sursa: Government Finance Statistics Yearbook,

Se poate spune ca, in lipsa unei legi a financier publice locale §i a unei pozijii bazate pe norme §i principii formulate ?n contextul autonomiei locale, atat veniturile cat §i cheltuielile publice locaie au fost men^inute la un nivel extrem de scazut.

Tabelul22. 2

Ponderea veniturilor §i a cheltuielilor bugetelor locale Tn totalul bugetului general consolidat Tn Romania, Tn perioada 1990 -1997

in procente

Sursa: Ministerul Finanfelor, Direcjia generala a bugetului de slat

Nivelul si structura veniturilor si cheltuielilor bugetelor locale

Prin buget local intelegem actul in care se inscriu veniturile si cheltuielile colectivitatilor locale , pe o perioada de un an.

Bugetele locale sunt bugetele unitatilor adminstrativ - teritoriale care au personalitate juridical. In Romania fiecare comuna, oras, municipiu si sector al municipiului Bucuresti intocmeste buget propriu , in conditiile de autonomie.

Bugetele locale reprezinta instrumentele de planificare si de conducere a activitatii financiare a unitatilor administrative - teritoriale. Structura acestora reflacta gradul de autonomie a administratiei locale fata de puterea centrala si legaturile existente intre diferitele administratii teritoriale.

De asemenea, bugetele locale reflecta fluxurile formarii veniturilor si efectuarii cheltuielilor administratiei locale, modaliatatea de finantare a cheltuielilor pe destinatii si de acoperire a deficitelor.

Bugetul local este o componenta a sistemului de bugete definit, conform reglementarilor legale, ca o veriga a acestuia, in contextual autonomiei in raport de celelalte componente ( bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele institutiilor publice autonome, bugetul trezoreriei statului).

Bugetele locale au o anumita structura, in cadrul administratiilor publice locale, delimitate territorial. Fiecare dintre acestea este autonom unul fata de celalalt.

Astfel , in Romania cele doua verigi ale bugetelor locale sunt:

1. Bugetele proprii ale judetelor si al municipiului Bucuresti, administrate de Consiliile judetene;
2. Bugetele proprii ale comunelor, oraselor, municipiilor si ale sectoarelor municipiului Bucuresti, administrate de catre primarii.

Conform clasificatiilor economice si functionale ONU folosite in raportarile statistice internationale, structura veniturilor si a cheltuielilor bugetelor locale este comuna cu cea a bugetului central ( de stat) si a altor bugete in cadrul sistemului de bugete. Este vorba, desigur, de principalele categorii, conform gruparilor folosite in clasificarile bugetare, asa cum sunt ele prezentate in capitolele anterioare.

Totusi, fiind vorba de o componenta distincta, a carei autonomie, in general, nu este inca deplina, existand raporturi de dependenta fata de bugetul central, structura specifica, mai ales a veniturilor, se reprezinta astfel:

Veniturile:

Veniturile proprii ale bugetelor locale, reglementate prin Legea privind finantele publice si Legea privind finantele publice locale.

Acestea cuprind impozite si taxe, si varsaminte de venituri cuvenite de la platitori ( agenti economici si institutii publice) de importanta locala si din impozite si taxe locale ( de la populatie sau de la persoanele juridice). In mod normal, aceste venituri ar trebui sa reprezinte majoritatea in totalul veniturilor bugetelor locale.

Venituri atribuite, in care intra sumele defalcate din anumite venituri cuvenite, potrivit legii, bugetului de stat. In mod frecvent sunt folosite sumele defalcate din impozitul pe salariu sau chiar atribuirea, cel putin temporara, a altor impozite pe veniturile persoanelor fizice.

Transferuri acordate de la bugetul de stat pentru finantarea unor obiective de interes national, dar care pot fi mai efficient organizate si controlate de catre organelle locale: actiuni de protectie sociala, unele investitii etc.

Imprumuturile contractate pe piata financiara interna sau externa, fie direct, in numele organelor administratiei publice locale, fie garantate de catre Guvern.

Conform clasificatiei economice, Legea privind finantele publice locale prezinta urmatoarele categorii de venituri proprii:

Venituri curente ( impozite, varsaminte, diverse venituri);

Venituri de capital ( incasari din valorificarea unor bunuri);

Venituri cu destinatie speciala ( taxe speciale, venituri din vanzari de bunuri, din fondul pentru interventie, din fondul pentru locuinte, din amortizarea mijloacelor fixe, donatii si sponsorizarii).

Cheltuielile:

Acestea se prevad in bugetele locale, in conformitate cu clasificatia bugetara, si concretizeaza caile de finantare a actiunilor specifice realizate pe plan local. Desigur, unele cheltuieli nu figureaza la acest nivel, ele fiind numai de importanta locala.

Datorita faptului ca, in present aceasta structura a cheltuielilor publice din bugetele locale ale Romaniei este aliniata la cea internationala, putem prezenta lista cheltuielilor respective:

Autoritatile executive ( serviciile publice generale);

Invatamant, sanatate, cultura si religie, asistenta sociala, ajutoare si indemnizatii (Actiuni social - culturale);

Servicii, dezvolatare publica si locuinte;

Transporturi, agricultura, alte actiuni economice ( Actiuni economice);

Alte actiuni;

Fondul pentru garantarea imprumuturilor esterne, plata dobanzilor si a comisioanelor aferente;

Plati de dobanzi si comisioane ( Datoria publica si altele);

Rambursari de imprumuturi ( Rambursari de imprumuturi si pentru echilibrare bugetara);

Fonduri de rezerva;

Cheltuieli cu destinatie speciala ( finantate din fonduri speciale).

Structura pe subdiviziuni a cheltuielilor nu este identical la cele doua verigi ale bugetelor locale.

In Romania, sursele de formare a veniturilor bugetelor locale sunt urmatoarele:

1) Impozite, taxe si alte venituri, precum si cotele aditionale la unele venituri ale bugetului de stat si bugetelor locale.

Consiliile locale, consiliile judetene si Consiliul general al municipiului Bucuresti stabilesc impozitele si taxele locale. Repartizarea cotelor defalcate din impozitul pe salarii este stabilita de Legea privind finantele publice locale: 40% la bugetul administrative- teritorial si pe raza careia se desfasoara activitatea si 10% la bugetul judetului respective; pentru municipiul Bucuresti, cota este de 50% si se repartizeaza de catre consiliul general pe bugetele fiecarui sector si, respective, bugetul municipiului.

Incepand cu anul 1999, se stabilesc cote aditionale si la alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetelor locale. Nivelul cotelor aditionale la impozitul pe salarii se stabileste pe baza urmatoarelor criterii:

numarul populatiei;

lungimea strazilor;

lungimea drumurilor;

numarul locuintelor;

lungimea retelelor de canalizare si apa;

numarul populatiei scolare din in vatamantul preuniversitar;

numarul unitatilor administrativ- teritoriale.

Aplicarea acestor criterii implica luarea in considerare conditiile specifice fiecarei localitatii, a situatiei economice, sociale si demografice a acestora. Sumele defalcate din impozitul pe salarii se aproba annual pe judete, respective, municipiul Bucuresti. Repartizarea acestora intre bugetul propriu al judetului ( municipiul Bucuresti) si bugetele comunelor, oraselor, municipiilor si sectoarelor municipiului Bucuresti se efectueaza in proportie de 25% si, respective, 75%, de catre consiliul judetean , prin hotarare, dupa consultarea primarilor si cu asistenta tehnica de specialitate a Directiei generale a finantelor publice si contrrolul financiar de stat. in cadrul acestor cote, in legea pentru aprobarea bugetului de stat se stabillesc limitele maxime pe fiecare judet;

2) Autoritatile administrative sau direct institutiile publice pot obtine sume din vanzarea sau din valorificarea materialelor obtinute ca urmare a casarii mijloacelor fixes au din vanzarea unor bunuri materiale. Aceste sume constituie venituri ale bugetelor locale sau ale institutiilor (care nu sunt finantate integral de la bugetul local), si servesc la finantarea investitiilor;

3) Sumele incasate din vanzarea bunurilor apartinand domeniului privat al unitatilor administrative - teritoriale sunt venituri cu destinatie speciala si servesc la finantarea investitiilor;

4) Sumele incasate din valorificarea bunurilor confiscate, in functie de subordonarea institutiilor care au dispus confiscarea;

5) Transferuri cu destinatie speciala de la bugetul de stat, aprobate anual prin legea bugetului de stat, pe ansamblul fiecarui judet si municipiului Bucuresti. Transferurile au destinatii prestabilite. Redam, cu titlul exemplificator, destinatiile pentru care au fost acordate transferuri in anul 1998:

a)     asigurarea protectiei sociale a populatiei pentru energie termica si transport urban in comun de calatori;

b)     investitii;

c)     investitii finaciare partial din imprumuturi externe;

d)     programul de pietruire a drumurilor comunale si alimentarea cu apa a satelor.

6) Imprumuturile contractate pe piata finaciara interna sau externa.

Imprumuturile interne sau externe, pe termen mediu si lung servesc la:

finantarea de investitii publice de interes local;

refinantarea datoriei publice locale.

Imprumuturile se aproba prin vot de catre consiliile locale si, respective, de Consiliul General al Municipiului Bucuresti.

Datoria publica locala se ramburseaza din resursele aflate la dispozitia unitatilor administrative - teritoriale, cu exceptia transferurilor de la bugetul de stat, cudestinatie speciala.

Pentru angajarea datoriei publice locale, se folosesc titlurile de valoare si imprumuturile de la bancile comerciale sau de la alte institutii de credit. Titlurile de valoare se emit si se lanseaza direct sau prin intermediul unor agentii sau institutii specializate. Imprumuturile pot fi garantate de catre Guvern sau negarantate.

Angajarea de imprumuturi fara garantia Guvernului comporta informarea prealabila a Ministerului Finantelor. Imprumuturile externe se contracteazanumai cu aprobarea Comisie de autorizare, formata din reprezentanti ai autoritatilor locale, ai Guvernului si a Bancii Nationale a Romaniei si aprobata prin hotarare a Guvernului. Aprobarea este conditionata de posibilitatile de rambursare a dobanzilor si de rascumparare a titlurilor.

Sumele maxime care pot fi contractate ca imprumuturi se stabilesc pana la nivelul a 20% din totalul nivelurilor constituite ale bugetelor locale, inclusiv cotele defalcate din impozitul pe salarii. Calculul acestei limita comporta luarea in considerare a valorii datoriei la rata dobanzii valabila la data efectuarii calculului, iar imprumurile in valuta se iau in calcul la valoarea cursului de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei la data efectuarii calculului.

Procesul bugetar la nivelul colectivitatilor locale din Romania

Elaborarea proiectelor bugetelor locale se bazeaza pe proiectele de bugete proprii ale administratiei, ale institutiilor si serviciilor publice din subordine. Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale propun programele prin care sunt initiate actiunile de implementare a finantarii bugetare.

Procedurile implicate in vederea examinarii si adoptarii bugetelor locale si calendarul acestora sunt, in ordinea lor cronologica, sintetizate astfel:

Prezentarea proiectelor de bugete echilibrate de catre ordonatorii principali de credite la Directiile generale ale finantelor publice si controlul financiar de stat, pana la 15 mai a fiecarui an; acestea la randul lor, depun proiectele de bugete elaborate, pana cel mai tarziu la intai a fiecarui an la Ministerul Finantelor.

Pana la 1 iulie a fiecarui an, Ministerul Finantelor comunica Directiilor generale judetene limitele aprobate ale sumelor defalcate din impozitul pe salarii si transferurile cu destinatie speciala si criteriile de rapartizare a acestora pe unitatile administrative - teritoriale, in vederea definitivarii proiectelor bugetare de catre ordonatorii principali de credite bugetare.

Pana la 20 iulie a fiecarui an, se depun la Directiile generale judetene noile propuneri pentru proiectul de buget.

Pana la 1 august a fiecarui an, Directiile generale depun proiectele bugetelor locale pe ansamblul judetului si al Municipiului Bucuresti, la Ministerul Finantelor.

Competenta de aprobare revine consiliilor locale, consiliilor judetene si Consiliul General al municipiului Bucuresti, dupa caz. Aprobarea se acorda in termen de maximum 30 de zile de la intrarea in vigoare a legii pentru aprobarea bugetului de stat pe anul respective. Inainte de aprobare, proiectele se publica in presa locala sau se afiseaza la sediul primariei, dupa care, in termen de 15 zile, se supun aprobarii.

Pe parcursul exercitiului bugetar, aceleasi autoritati pot aproba rectificarea bugetelor locale , in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a rectificarii bugetului de stat, precum si ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite.

Aprobarea comporta:

pronuntarea asupra contestatiilor;

votarea pe capitole, subcapitole, articole si anexe;

adoptarea proiectului in ansamblu de catre consiliile locale, judetene sau Consiliul General al Municipiului Bucuresti.

Repartizarea pe trimeste a veniturilor si cheltuielilor se efectueaza conform termenelor de incasare a acestora si de perioada in care este necesara efectuarea cheltuielilor.

Dupa aprobarea lor de catre organelle locale, Directiile generale ale finantelor publice ale judetelor si municipiului Bucuresti intocmesc si transmit Ministerului Finantelor bugetele pe ansamblul fiecarui judet si pe celelalte subdiviziuni, impreuna cu repartizarea pe trimeste a veniturilor si cheltuielilor, pe structura clasificatiei bugetare.

Repartizarea creditelor bugetare pe institutii este de competenta ordonatorilor principali de credite.

Ordonatori principali de credite bugetare sunt presedinti consiliilor judetene, primarul general al municipiului Bucuresti si primari celorlalte unitati administrative - teritoriale.

Ordonatori secundari sau tertiary sunt conducatori institutiilor sau serviciilor publice cu personalitate juridica din subordinea fiecarui consiliu local, judetean si Consiliul General al municipiului Bucuresti.

Procesul de repartizare se deruleaza astfel:

1. Repartizarea efectuata de catre ordonatorii principali intre bugetul propriu si bugetele ordonatorilor subordonati;
2. Repartizarea efectuata de catre ordonatori secundari a creditelor bugetare aprobate, pe unitatile subordinate si a celor cuprinse in bugetul propriu;
3. Ordonatorii tertiari utilizeaza creditele ce le-au fost repartizate.

Competentele privind finantarea cheltuielilor revin ordonatorilor principali de credite bugetare. Practic, au loc deschiderile de credite de catre ordonatorii principali ai acestora, in limita creditelor bugetare aprobate si potrivit destinatiei stabilite, in raport cu gradul de folosire a sumelor propuse la dispozitie anterior si cu respectarea dispozitiilor legale.

Transferurile de la bugetul de stat catre bugetele locale se efectueaza, in limitele prevazute, de catre Ministerul Finantelor, prin Directiile generale ale finantelor publice, la cererea ordonatorilor principali, in functie de necesitatile executiei bugetare.

Angajarea si efectuarea cheltuielilor din credite bugetare prevazute in buget si deschise se aproba de catre ordonatorul de credite, efectuandu-se numai cu viza prealabila de control financiar preventive intern, prin care se atesta respectarea dispozitiilor legale, incadrarea in creditele bugetare aprobate si in destinatia lor. Efectuarea cheltuielilor comporta existenta documentelor justificative, care confirma angajamentele contractuale sau din conventii, precum si primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea lucrarilor, plata salariilor si a altor obligatii bugetare. Platile in avans efectuate la anumite categorii de cheltuieli nu pot depasi 30%.

Executia de casa a bugetelor locale se efectueaza prin unitatile teritoriale ale trezoreriei statului , prin evidentierea in conturi distincte a veniturilor si cheltuielilor, a altor operatiuni dispuse de ordonatorii de credite bugetare, a veniturilor si a cheltuielilor extrabugetare ale institutiilor, pe categorii de resurse.

Ordonatorii principali de credite intocmesc dari de seama contabile trimestriale asupra executiei bugetare pe care le depun la Directiile generale ale finantelor publice, care le centralizeaza si le depun la Ministerul Finantelor.

Pentru stabilirea rezultatelor finale ale executiei bugetelor locale, ordonatorii principali de credite intocmesc conturile anuale de executie a bugetelor locale pe care le transmit spre aprobarea consiliilor judetene, Consiliului General al Municipiului Bucuresti si consiliilor locale. In cadrul acestui cont se inscriu:

a) La venituri: - prevederile aprobate initial;

- prevedirile bugetare definitive;

- incasarile realizate.

b) La cheltuieli: - creditele aprobate initial;

- creditele definitive;

- platile efectuate.

Pe baza acestor date, se stabileste rezultatul executiei.

Excendentul annual al bugetului local rezultat in urma regularizarii in limita transferurilor din bugetul de stat, se utilizeaza in ordine pentru:

rambursarea eventualelor imprumuturi restante, plata dobanzilor si a comisioanelor aferente;

constituirea fondului de rulment;

Fondul de rulment functioneaza la nivelul fiecarei unitati administrative - teritoriale si este folosit pentru acoperirea golurilor de casa in trezorerii, precum si pentru acoperirea definitive a eventualului deficit bugetar rezultat la sfarsitul exercitiului bugetar. De asemenea, fondul de rulment poate fi folosit pentru finantarea de investitii de interes local, cu aprobarea organelor locale.

Asigurarea echilibrului intre lichiditati si plati pe parcursul executiei de casa poate se poate confrunta cu golurile temporare de casa, ca urmare a decalajului dintre momentele incasarii veniturilor si cele a efectuarii platilor.

Acoperirea acestora se efectueaza ( in ordine) din: fondul de rulment si din imprumuturi fara dobanda din disponibilitatile din contul general al trezoreriei statului. Valoarea acestui imprumut este limitata la 5% din totalul veniturilor estimate a se incasa pe durata anului fiscal in care se face imprumutul. Aceste venituri reprezinta garantia rambursarii imprumutului in cadrul anului fiscal respective.