Bancile de afaceri. Caracteristici, operatiuni.

Bancile de afaceri. Caracteristici, operatiuni.

Bancile de afaceri

Caracteristici generale si operatiuni ale bancilor de afaceri

Bancile de afaceri au aparut si s-au dezvoltat odata cu aparitia si dezvoltarea marilor intreprinderi industriale si comerciale, purtatoare de riscuri mari de neincredere din partea detinatorilor de capital, avand o evolutie specifica dezvoltarii economiei din fiecare tara. Spre deosebire de bancile mcrcialc, bancile de afaceri opereaza asupra partii de sus a bilantului intreprinderilor intermediind eraiunie de gestiune financiara ale acestora si intervenind pe diferite piete financiare pe contul lor sau al clientilor, gestionand totodata si patrimoniul particularilor.

Bancile de afaceri sunt banci de depozit care s-au specializat in operatiuni de finantare a investitiilor, finantare realizata pe seama depozitelor constituite pe termen lung si a atragerii capitaluri prin emisiuni de valori imobiliare. Ele ofera clientilor sprijin financiar direct, prin participatii dc capital(cumparari de actiuni) sau indirect, prin preluarea datoriilor acestora sub forma imprumutului obligatar (prin emisiunea dc obligatiuni).

Bancile de afaceri sc diferentiaza de cele comerciale (de depozit) nu atat prin ccializarca operatiunilor lor, cat mai ales prin orientarea activitatii pe care o desfasoara, "Uivitatea acestor banci extinzandu-se in domeniul intermedierii, achizitiilor, cesiunilor si fuziunilor de intreprinderi care opereaza intr-o economie concurentiala.

Bancile de investitii americane indeplinesc, in principal, rolul de consilieri, serviciile lor nd remunerate prin comisioane ridicate, in functie de natura acestora. O caracteristica 'j"ndamentala a acestor banci este aceea ca majoritatea dintre ele nu detin si nu exercita controlul portofoliilor intreprinderilor industriale.

Bancile de investitii franceze, spre deosebire de bancile americane, se caracterizeaza in detineri importante de portofolii ale intreprinderilor industriale, adesea acestea din urma, nd denumite si "clienti captivi'.

Totodata, bancile de investitii franceze detin in gestiune fonduri considerabile, care 'esca pot fi folosite in scopul desfasurarii propriilor operatiuni financiare. De asemenea, ncile de investitii franceze sunt favorizate prin monopolul emisiunii asupra pietei -ligatare, situatie profitabila, in special, pentru marile banci.

Bancile de afaceri indeplinesc si rolul de consilieri in managementul financiar al f' melor, incasand comisioane importante.

Cel mai adesea, aceste banci se regasesc ca societati de portofoliu, a caror -ictionalitate este dubla: de a asigura valorificarea cat mai eficienta a capitalurilor prin sporirea dividendelor obtinute, pe de o parte si  de a favoriza cresterea influentei in nducerea societatilor pe actiuni, in orientarea politicii lor economice, de investitii mai ales, , de alta parte. >

Societatile franceze de portofoliu sunt grupate in trei categorii principale'⁹:

a)   Societati de portofoliu de tip holding, care sunt cotate la bursa si ale caror actiuni r-rit detinute sau controlate de marile banci franceze;

b)  Societati de portofoliu ale unor banci comerciale, in unele cazuri, chiar suo forma de iale ale acestora si care nu sunt cotate la bursa;

c) Societati de portofoliu cu caracteristici duble: de investitori si de intermediari.
Marile banci comerciale franceze, prin participatii directe sau indirecte, sunt implicate

activitatea societatilor de portofoliu, cu care intretin relatii privilegiate. Relatia banca-".rictati industriale este privita in dublu sens, nu numai de la banci spre firma, ci si invers, mai ales sub impactul privatizarii, cand fluxurile financiare isi cauta vadul profitabil, marile f-'reprinderi avand participatii semnificative la capitalul bancilor.

Deci, bancile franceze dc investitii, in activitatea lor specifica, dispun dc o retea stransa si complexa de legaturi cu intreprinderile si investitorii institutionali, prin par icipatii incrucisate, directe sau indirecte.

Un domeniu in care se implica in mod frecvent bancile de afaceri il constituie achizitionarea de intreprinderi si realizarea de fuziuni intre firme, adesea rezultand regrupari de societati transnationale.

Urmare a tendintei concentrarii si centralizarii activitatii economice, in prezent apar foarte frecvent operatii de achizitii si fuzionari de patrimonii influentate de factori, cum ar fi; intensificarea transformarilor tehnico-stiintifice, mutatiile produse in procesele productive, schimbarile rapide ale optiunilor clientilor, precum si amplificarea retelelor de comercializare interne si internationale. Fenomenul de achizitie si fuziune apare si ca urmare a rezultatelor inregistrate prin reusitele sau nereusitele manageriale.

Operatiunile de achizitii si fuziuni evolueaza diferit de la o tara la alta, dupa cum rezulta si din raportarea acestora la Produsul Intern Brut (P1B). De pilda,²⁰ in ultimii ani, acest raport inregistreaza 22% in Marea Britanie, 8% in SUA si numai in Franta.

Cu toate acestea, in Statele Unite ale Americii si Franta, societatile de portofoliu detin o pozitie importanta in activitatea de achizitii si fuziuni ale intreprinderilor.

Bancile de afaceri au un rol deosebit in realizarea operatiunilor de achizitii si fuziuni, care in cea mai marc parte, constituie efectul consimtamintelor reciproce ale partilor.

In alte situatii, initiativa in achizitii apartine cumparatorului, acesta achizitionand o parte din actiuni, dc regula treptat, pentru a nu produce artificial o crestere a cursurilor. Daca intentiile dc fuziune sunt deconspirate, atunci se produc ample cresteri ale cursurilor, castiguri mari, nwstcptate pentru detinatorii de actiuni supuse vanzarii si mai ales pentru intermediarii "bine informati'.

Achizitiile in vederea fuziunii au in vedere totalitatea actiunilor, pentru ca initiatorii vizeaza preluarea in posesie a intregii proprietati, astfel incat sa sc poata implica in reorganizarea activitatii si nu doar sa realizeze o simpla participare la capital. Trebuie avut in vedere faptul ca actiunile nu se gasesc in intregime pe piata ci numai o parte a lor (partea flotanta) si, ca atare, nu se poate realiza operatiunea de achizitii numai prin cumpararea de actiuni, ci si prin antrenarea in acest proces a partii principale a proprietatii.

Tot mai multe tari dezvoltate considera ca este necesar sa existe anumite reglementari prin care sa se precizeze momentul de declansare a ofertei pentru achizifii (OPA), astfel incat sa se asigure, pe de o parte, o protectie a vechilor proprietari, iar pe de alta parte, noii detinatori de actiuni care au procurat o buna parte din ele sa-si poata exercita dreptul de a ocupa o pozitie dominanta, sa poata pune in aplicare strategii noi, aducatoare de progres.

De exemplu, reglementarile engleze prevad posibilitatea de a detine oferta totala pentru achizitii numai dupa ce se asigura o participare de 30%, in timp ce francezii au adoptat un prag de 1/3 din dreptul de vot. Aceasta minima reglementare a fost extinsa si adoptata in cadrul Comunitatii Economice Europene.

Un alt aspect care ridica probleme deosebite este acela al ofertei de achizitii ostile, care vine din partea unor persoane neagreate de vanzator sau partea unui concurent neloial.

Desi, in anul 2004, din 600 de "oferte pentru achizitii' lansate in Europa, numai doua erau ostile, care in fapt au esuat, se pledeaza totusi pentru un cadru mai echitabil de dezvoltare a acestor operatiuni, in sensul unei anumite liberalizari combatandu-se acele prevederi statutare ("pilule otravite') introduse in legatura cu ofertele de achizitii ostile. Un asemenea procedeu il reprezinta majorarea capitalului prin emisiunea de noi actiuni de o valoare mai mica, care sa poata fi cumparate numai de vechii actionari, fapt ce dilueaza participarea noilor investitori si, astfel, preluarea controlului prin oferta pentru achizitii va deveni prea costisitoare.

O operatie preliminara achizitionarii firmelor in scopul privatizari este cumpararea integrala pentru management. Dupa consolidarea intreprinderii si ridicarea nivelului de rentabilitate se procedeaza la revanzarea acesteia, cu castiguri insemnate pentru intermediari. Vanzarea de intreprinderi sc poate realiza dc catre societati conglomerat, care renunta la unele tipuri de activitati sau la uncie unitati amplasate teritorial neconvcnabil; in acest sens pot fi avute in vedere firme ce nu pot fi preluate de catre mostenitori sau intreprinderi si care obtin rezultate slabe.

Initial, aceasta operatiune a avut o sfera de aplicare restransa, ca apoi, la sfarsitul secolului trecut, sa st extinda si sa capete o mare audienta si in unele tari europene, in special in Marea Britanie, reprezentand instrumentul principal prin care s-a infaptuit politica de deznationalizare promovata dc guvernul englez a premierului Margaret Thacher.

Cumpararea integrala pentru management are ca obiective trei directii principale: perfectionarea managementului; cresterea fortei de competitivitate; sporirea rentabilitatii si a profitabilitatii..

intr-o economie de piata, aceasta etapa constituie un pas intermediar, scopul final fiind consolidarea intreprinderii si reintegrarea ei in angrenajul economic.

La baza deciziei de vanzare a unei intreprinderi, in vederea rascumpararii integrale pentru management, stau mai multe motivatii:

>    conformatia diversa si neconsonanta a unor intreprinderi, urmarea angajarii pe multiple planuri de activitate, in scopul evitarii riscului sau al extinderii posibilitatilor de valorificare al capitalului. Societatile conglomerat constituie rezultatul fuzionarii sau achizitiei intreprinderilor cu alte unitati. La un moment dat, in mod firesc, proprietarii unor astfel dc conglomerate vor decide sa renunte la unele activitati colaterale si care nu mai pot fi integrate propriilor strategii de dezvoltare. Este avuta in vedere, si posibilitatea obtinerii unor resurse financiare in vederea intaririi pozitiei celorlalte unitati;

>    existenta unor intreprinderi individuale sau familiale care din cauze naturale, financiare sau fiscale, nu pot fi preluate de mostenitorii legali si care vor fi supuse vanzarii in vederea transferului de proprietate;

>    intreprinderile intampina dificultati in administratie, obtinand rezultate slabe, astfel ca proprietarul se vede nevoit sa renunte la posesie si sa cedeze locul altuia;

>    redresarea pozitiei financiare a intreprinderii in conditiile in care aceasta este cotata la bursa insa, la un nivel de capitalizare sub valoarea reala a intreprinderii.

Toate aceste intreprinderi care intampina dificultati sunt vandute, cu prioritate, personalului propriu dc conducere. Solutia aceasta este agreata, in primul rand, de catre vanzatori, care au in vedere profesionalismul echipei manageriale.

Aceasta metoda a fost folosita de catre tot mai multe tari din Europa de Est, ca o posibilitate de privatizare a unor intreprinderi apartinand sectorului public. Si in tara noastra, in perioada de tranzitie pana la declansarea asa-zisei "mari privatizari', o serie de intreprinderi au fost cumparate de catre proprii salariati, devenind astfel proprietatea acestora.

in general, conditiile in care se realizeaza "cumpararea integrala pentru management' sunt specifice economiei de piata. intreprinderile respective se caracterizeaza printr-un grad ridicat dc indatorare. Experienta din alte tari (SUA) arata ca raportul mediu dintre fondurile proprii si cele imprumutate se situeaza la nivelul de aproximativ 1/10.

Bancile de afaceri se implica atat ca intermediari financiari, cat si ca participanti cu aport de capital in desfasurarea operatiunilor lor.

Bancile dobandesc posibilitatea de a revinde o parte din imprumuturile acordate catre organismele de plasament colectiv de valori mobiliare.

Bancile de afaceri au, deci, ca obiectiv al activitatii, investirea depunerilor pe termen lung primite de la clienti in participatii la intreprinderi existente sau in formare, contribuind astfel la crearea si reorganizarea de mari intreprinderi.

Tipologia bancilor de afaceri

Tipologia bancilor dc afaceri este diversa in functie de caracteristicile fiecarei tari, cu remarcarea catorva cazuri reprezentative, din care: Franta, Germania, Spania, S.U.A., si Japonia.

Bancile de afaceri europene A. Bancile de afaceri franceze

Trasaturile caracteristice sistemului bancar francez pana in anii '70 au fost doua:

promovarea legilor care guverneaza tutela bancilor, adica statuarea raporturilor banca-stat;

situarea la baza raporturilor dintre banci si economie a reglementarilor care decurg din dreptul comercial scris, inducand o atitudine si autoritate bancara dc ordin juridic si administrativ, in detrimentul comportamentelor económico-financiare.

incepand cu a doua jumatate a secolului XIX, consolidarea retelelor bancare plaseaza in centru banca de tip universal. Dupa criza economica din 1933 are loc un proces de divizare a activitatii bancare, de specializare a activitatii acestora, insa mediul economic din perioada 1945-1970 a incurajat preferinta francezilor spre lichiditati..

incepand cu anii '60 a demarat constituirea la Paris a uneia dintre cele mai mari piete financiare europene, paralel cu consolidarea sistemului bancar, prin apropierea bancilor dc clientii industriali. in acest sens s-a initiat de bugetarizarea finantarii publice a economici, precum si diminuarea diferentierilor dintre bancile de afaceri si cele de depozit.

Potrivit legislatiei bancare franceze (de exemplu, Legea bancara din 24 ianuarie 1984) se disting urmatoarele categorii de institutii financiar-bancare: banci propriu-zise (reunite in Asociatia Franceza a Bancilor), banci mutuale sau cooperatiste, case de economii, case de credit municipal, societati financiare, institutii financiare specializate.

in temeiul aceleiasi legi a fost creat si Comitetul Institutiilor Financiar-Bancare, in ale carui atributii intra autorizarea activitatii institutiilor financiar-bancare si clasificarea acestora in conformitate cu categoriile mentionate.

Alaturi de acest comitet, un rol important in supravegherea activitatii bancare il detin Consiliul National de Credit, Comitetul de Reglementari Bancare si Comisia Bancara.

Banca Frantei (Banque de France) a fost creata in 1800 si nationalizata in 1945; exercita rolul bancii centrale. Ca si in cazul altor tari vest-europene, dupa Tratatul dc la Maastricht au fost luate masuri pentru sporirea autonomiei sale in domeniul politicii monetare si de credit.

Ca un element specific Frantei, se distinge faptul ca, alaturi de banci, un rol important il detin organizatiile de plasament colectiv in valori mobiliare. La inceputul anilor '90, Franta ocupa primul loc in Europa si al doilea in lume, dupa SUA, din punct de vedere al valorii fondurilor administrate de aceste organizatii.

In prezent, structurat in trei categorii de institutii (banci, alte institutii dc credit, institutii financiar-bancare), sistemul bancar francez nu este specializat, descentralizat si segmentat, avand ca dominanta relatiile privilegiate cu statul existand tendinta universalizarii bancilor.

Spre deosebire de bancile americane, bancile de investitii franceze se caracterizeaza prin detineri importante ale portofoliilor intreprinderilor industriale, numite si "clienti captivi'. Totodata, bancile de investitii franceze detin in gestiune fonduri considerabile, care adesea pot fi folosite in scopul desfasurarii propriilor operatiuni financiare. De asemenea, bancile dc investitii franceze sunt favorizate prin monopolul emisiunii asupra pietei jbligatarc, situatie profitabila, in special pentru marile banci.

O categoric distincta a bancilor dc investitii o reprezinta societatile de portofoliu. Acestea, prin numarul si dimensiunea lor, detin o pondere importanta in cadrul operatiunilor financiare franceze, desi pe alte piete financiare nationale actioneaza societati de portofoliu nult mai mari.

Cu toate acestea, primele 40 dc societati dc portofoliu din Franta detin o capitalizare bursiera dc aproximativ 10% din capitalurile totale reprezentate de piata actiunilor.

Societatile dc portofoliu au o dubla functionalitate: pe dc o parte, asigura o valorificare idicala a capitalurilor, prin veniturile obtinute din dividende, iar pe dc alta parte, asigura ontrolul asupra anumitor intreprinderi. Prin detinerea unui anumit numar important dc actiuni, numit "pachet de actiuni', societatile dc portofoliu isi asigura o majoritate in cadrul -dunarii generale a actionarilor, si ca atare, pozitii privilegiate in conducerea societatilor pc ctiuni respective, cu privire la :

>    alegerea conduccrii(prcsedintc, director general, etc);

>    orientarea politicii economice dc investitii, productie, comerciale si financiare;

>    corelarea colaborarii in influentarea furnizarii dc materii prime;

>    cooperarea in domeniul productiei;

>    dezvoltarea pietelor dc desfacere ctc.

Societatile franceze de portofoliu sunt grupate in trei categorii principale²¹:

>    Societati de portofoliu de tip holding, care sunt cotate la bursa si a caror actiuni sunt detinute sau controlate dc marile banci franceze;

>    Societatile dc portofoliu ale unor banci comerciale, in uncie cazuri,chiar sub forma dc filiale ale acestora si care nu sunt cotate la bursa;

>    Societatile de portofoliu cu caracteristici duble: dc investitori, cat si dc intermediari.

Marile banci comerciale franceze, prin participarii directe sau indirecte, sunt implicate in activitatea societatilor de portofoliu, cu care intretin relatii privilegiate. Relatia banca--ocictati industriale trebuie privita si sub alt aspect, in sensul ca marile intreprinderi, in special lupa amplul proces dc privatizare a bancilor franceze, detin mari participatii de capital la cele ..iai importante banci.

Deci, bancile franceze de investitii,- in activitatea lor specifica, dispun de o retea 'transa si complexa dc legaturi cu intreprinderile si investitorii institutionali, prin participatii icrucisatc, directe sau indirecte.

B. Bancile de afaceri anglo-saxone

Sistem bancar britanic a dominat secolul XIX, succesul sau datorandu-se .eglcmcntarilor bancare moderne, dezvoltarii cecurilor si bancilor comerciale, concentrarii operatiunilor bancare pe piata londoneza, compartimentarii in banci de afaceri si banci omcrcialc si interdependentei dintre acestea.

in Marea Britanie, bancile au jucat un rol insemnat de-a lungul timpului. Economia britanica a avut o pozitie importanta pe arena mondiala, nu doar in dezvoltarea industriala si comerciala, ci si in organizarea sistemului bancar.

Banca Angliei (Bank of England) a fost infiintata in 1694 (prin decret regal), avand, litial, un capital de 1 200 000 lire sterline. Treptat, Banca Angliei a evoluat de la rolul unei uanci comerciale spre functiile unei banci centrale.

Dintre scopurile de baza ale bancii mentionam: stabilitatea monetara si stabilitatea financiara.

Stabilitatea monetara - inseamna stabilitatea preturilor si incredere in moneda. Preturile stabile sunt definite dc catre tinta inflatiei pc care Banca urmareste sa o indeplineasca prin deciziile comitetului dc politica monetara privind rata dobanzii.

Stabilitatea Financiara - presupune detectarea si reducerea amenintarilor la adresa sistemului financiar in ansamblu. Astfel de amenintari sunt detectate prin intermediul Bancii dc supraveghere si functiile pietei. Ele sunt reduse prin consolidarea infrastructurii, precum si dc operatiunile financiare si alte tipuri de operatiuni, acasa si in strainatate, inclusiv, in situatii exceptionale, prin care actioneaza in calitate dc imprumutator de ultima instanta.

Din anul 1997, Banca Angliei, a avut responsabilitatea pentru stabilitatea sistemului financiar in ansamblu, in timp ce Autoritatea Serviciilor Financiare (FSA) supravegheaza bancile individuale si alte organizatii financiare, inclusiv bursele financiare recunoscute, cum ar fi Bursa dc Valori dc la Londra.

Bancile de afaceri anglo-saxone numite "merchant banks' exercita activitati deosebite dc cele ale "bancilor comerciale'. Acestea au fost infiintate in secolul al XVlIl-lea, din necesitatile comertului international britanic. Initial, au desfasurat activitati dc comert fiind denumite "case dc comert' orientate catre tranzactii comerciale asupra unui produs prin accept area efectelor comerciale, dc unde si denumirea de "merchant'. Ulterior, acestea s-au implicat in acordarea de credite intreprinderilor intrand in competitie cu bancile si in intermedierea achizitiilor, cesiunilor si fuziunilor avand, in special, rolul dc consilieri, serviciile lor fiind remunerate prin comisioane, in functie de natura serviciilor.

In acest domeniu, Marca Britanie este cea mai bine plasata in Europa. De exemplu', in anul 2004, societatile britanice au cheltuit 1,9 miliarde dc lire pentru achizitionarea a 192 dc intreprinderi continentale. In acelasi timp, continentalii au achizitionat 25 dc intreprinderi in Anglia pentru miliarde curo. Aceasta activitate constituie o buna cale prin care societatile multilaterale prolifereaza, ceea ce se concretizeaza intr-o intrepatrundere pe plan european a capitalurilor.

C. Activitatea bancilor de afaceri din alte tari europene prezinta urmatoarele caracteristici:

>  in Germania este inutila distinctia intre bancile comerciale si bancile dc afaceri.

Sistemul bancar german se caracterizeaza printr-o puternica reglementare, aparent opusa procesului de dereglcmentare, insa in consens cu tendinta de reglementare impusa de evolutia sistemelor bancare spre integrare si globalizare. De asemenea, bancile comerciale germane sunt puternic concentrate, cateva banci mari dominand peisajul banca' german. Dc exemplu, activitatea primelor trei banci ca marime: Deutsche Bundesbank, Dresdner Bank si Commerz Bank, este comparabila cu activitatea a 200 de banci dc ordin regional. Aceasta conceptie a bancii in serviciul intreprinderii (si nu in al comertului ca in Marca Britanie) este considerata, adesea, ca fiind unul dintre factorii care au determinat succesul industriei germane. in acest caz, creditele se obtin mai usor in functie de nevoile efective ale intreprinderii si riscurile economice aferente.

Cele mai importante institutii ale sistemului bancar german sunt Banca Federala (Bundesbank) si Consiliul Federal de Supraveghere Bancara (Zentralbankrat).

Banca Federala, cu sediul central la Frankfurt, are oficii in toate landurile. Aceasta banca este entitate legala prin ea insasi, fiind independenta si subordonata Guvernului federal,

dar avand obligatia dc a sustine politica economica a guvernului. Sc bucura dc atributele unei institutii federale dc importanta majora.

Banca Federala detine monopolul emisiunii monetare si actioneaza ca o banca de rezerve. Important este faptul ca, desi opereaza in limitele precizate de legea bancara federala, ca stabileste, in mod independent, nivelul dobanzilor si al taxei scontului pentru tranzactiile sale cu bancile, solicita tuturor bancilor sa pastreze anumite rezerve minime obligatorii la Banca Federala, in vederea reglarii ofertei monetare si a nivelului general al ratei dobanzii.

In general, Banca Federala nu acorda imprumuturi institutiilor non-bancare, cu exceptia celor acordate guvernului si anumitor institutii publice. Cu toate acestea, in vederea indeplinirii functiilor cc-i revin, poate tranzactiona anumite titluri dc valoare dc piata.

Bancile germane sunt modelul tipic de banca universala prin natura operatiilor pe care le desfasoara, fiindu-lc permis sa se implice in orice tip de activitate financiara, ceea ce inseamna ca ele sunt implicate, intr-o masura mai marc sau mai mica, in activitati precum: crearea dc depozite, acordarea dc credite, scontarca titlurilor dc credit, asigurarea serviciilor de siguranta in activitatile dc brokeraj si in cele dc incredere, factoring, garantii financiare si transferuri dc fonduri sau servicii de plati cat si alte servicii pc care autoritatile in domeniu le recunoaste ca fiind servicii bancare la care mai pot fi adaugate serviciile bancare tipice dc investitii si rezervele dc asigurare a bunurilor prin intermediul subsidiarilor sau a celor mai apropiate societati dc asigurari cu care bancile colaboreaza.

Ceea ce a diferential sistemul bancar german dc celelalte sisteme bancare a fost, in special, complexitatea sa structurala si puterea bancilor sale. Dat fiind numarul marc dc banci si oficii bancare, Germania era, si inca mai este una dintre cele mai puternice economii 'bancare' din lume.

Avand in vedere structura lor interna bancile universale germane pot fi impartite in patru categorii:

Banci comerciale. Bazele primei asocieri dc fonduri bancare gemane au fost puse pc la jumatatea secolului al XlX-lca. Dresdncr Bank (fondata in 1872), Deutsche Bank (fondata in 1870), Commcrzbank (fondata in 1870) si Baycrische Hypo si Vercinsbank (HVB creata in 1998) sunt primele patru mari banci comerciale germane fiind si cele mai mari banci universale europene in ceea ce priveste partea din capitalul total alocat activitatii 'en gros' si investitiilor bancare.

Banci de economii. Prima banca publica de economii germana a fost fondata in 1801 in Gottingen. Bancile publice de economii servesc interesele publice prin incurajarea economiilor individuale si prin satisfacerea nevoilor dc credite ale comunitatilor locale. Din acest motiv, aceste banci sc concentreaza pe nevoile angajatilor lor, nevoile intreprinderilor mici si mijlocii si pe autoritatea lor publica.

Banci cooperatiste. Primele cooperative de credit au fost fondate incepand cu anul 1850. in 1972 toate cooperativele de credit din Germania s-au unit pentru a forma Asociatia germana a Volks si Raiffeisenbanks. Aceasta asociatie este compusa din cooperative dc credit primare care ofera :u preponderenta servicii bancare 'en detail' pietei lor locale.

Banci speciale. Bancile speciale reprezinta 22% din toata averea bancara din Germania. Cele 16 banci germane cu functii speciale au in comun faptul ca ele acorda imprumuturi persoanelor fizice, intreprinderilor si pentru proiecte care se cred a fi eligibile pentru promotie de catre guvernul german.

> in Italia regasim cea mai veche traditie in activitatea bancara dintre toate tarile europene si multe din tehnicile cheie ale activitatii bancare. Evolutia sectorului bancar in Italia, in ultimele decenii, a fost diferita de cea urmata de bancile altor tari.

Pana dc curand, sistemul bancar italian a functionat pc baza unei legi din 1936, care a fost votata dupa o scrie de falimente bancare. Scopul principal al legii era sa previna alte falimente bancare. Acest lucru s-a realizat prin impartirea institutiilor financiare in sapte categorii, pentru care s-au stabilit specializarile bancare. S-a creat astfel, un sistem financiar unic, a carui organizare reflecta interactiunea a trei factori principali: coexistenta institutiilor publice si a celor private; distinctia dintre banci si alte institutii financiare; codificarea relatiilor dintre diferite sectoare.

Evolutia sistemului bancar italian demonstreaza o tendinta de transformare a marilor banci in conglomerate financiare (asemanatoare celor britanice) si mai putin in banci universale (ca in cazul bancilor germane).

Prima banca si pentru multa vreme si unica, Mcdiobanca care a antrenat participarea a trei banci de interes national (Banco Comerciale, Crcdito Italiano si Banco di Roma) care detin 57% din capital, a asigurat reconstructia industriei italiene precum si constituirea propriilor sale grupuri publice si private, devenind, astfel o veritabila banca dc afaceri.

> in Spania, se mentine tendinta de universalizare a bancilor, in sensul ca, bancile comerciale, profiland dc dispozitiile fiscale cu privire la impozitarea castigurilor dc capital, care faciliteaza fuziunile si achizitiile, si-au creat filiale dc afaceri.

Bancile de afaceri din S.U.A.-"investment banks'

Sistemul bancar american s-a constituit avand in vedere atat structura federala a larii, cat si caarul normativ specific, generand un sistem descentralizat si specializat.

Un moment important in evolufia bancilor l-a reprezentat criza economica din anii
1929 - 1933, care s-a manifestat in toate tarile dezvoltate, dar a avut efecte devastatoare in
SUA prin crahul bancar dc proportii (36 % din banci fiind declarate in stare dc faliment).
Acest eveniment a impus o reglementare severa in regimul bancilor, care sa actioneze in
directia protejarii deponentilor. in mod necesar, statutul bancii dc depozit a trebuit sa fie bine conturat, impunandu-sc un regim limitativ de control asupra institutiilor de credit ce primesc
depuneri si asupra modului de folosire a acestor resurse in procesul creditarii. '

in acest cadru s-a delimitat, mai exact, acceptiunea de banca de depozit, spre deosebire de celelalte banci. S-a ajuns astfel la o delimitare clara in banci de depozit si banci specializate, generalizata in toate structurile nationale ale sistemului bancar a SUA.

Initial, sistemul bancar american cuprindea banci dc stat, controlate de catre guvern, si banci nationale, supravegheate de Trezoreria Federala. Dupa infiintarea Rezervelor Federale (FED) in 1913 de catre Congresul SUA, bancile nationale au fost obligate sa adere la FED.

Specificul sistemului bancar american se exprima si in optiunea bancilor intre doua tipuri de statut National Bank sau State Bank (banca federala sau banca intr-un stat anumit) completata cu regimul "one state banking' constand in separarea activitatii bancare comerciale de cele financiare. Ca urmare a acestor factori specifici se disting patru categorii dc institutii bancare:

Bancile comerciale - au ca functie principala primirea depozitelor de fonduri,
private sau publice, la vedere sau la termen.

Bancile de investitii - opereaza cu fonduri imprumutate dc la bancile comerciale asigurand cumpararea si plasamentul titlurilor emise de societatile comerciale si presteaza servicii in domeniul restructurarilor si fuziunilor, gestioneaza portofolii dc titluri, jucand un rol important in dinamizarea economiei.

Bancile amerieane situate in strainatate cu avantajul de a efectua operatiuni care nu le sunt permise pc teritoriul american.

Bancile straine - sunt in proportie de cea. 50% japoneze, cea. 10% britanice si 30% europene. Aceste banci provoaca ingrijorarea sistemului bancar autohton atat datorita atragerii unei parti a clientelei americane dc origine asiatica, cat si datorita achizitionarii dc catre bancile straine a unor banci americane.

Imposibilitatea implantarii in afara statului de origine si compartimentarea stricta intre b cile comerciale si bancile de investitii au actionat in detrimentul sistemului bancar si in avantajul intreprinderilor financiare nebancare.

Reglementarea arc mai degraba bancile decat operatiunile bancare. Exista numeroase a zisele near banks ("aproape banci'), care nefiind supuse reglementarilor bancare, Ci  cureaza direct bancile pe propriul lor teren.

Bancile comerciale sc intaresc pentru a face fata concurentei restructurandu-si si ari=<ptandu-si operatiile si portofoliile.

Create prin "Glass Stcagall Act' in 1993, bancile de investitii americane sunt acelea c ; opereaza pe cont propriu si in contul clientilor, prin gestionarea titlurilor federale sau ale colectivitatilor publice. Aparitia acestora este strans legata de evolutia economiei S.U:A. dominata de marile intreprinderi industriale si comerciale. Acestea efectueaza operatiuni de ii :rmcdicrc in domeniul atragerii capitalurilor si plasarii lor optime, inclusiv prin a ninistrarea pe cont propriu a emisiunilor de valori mobiliare.

Initial, aceste banci au perpetuat traditia bancara de preluare in participatic a ir^cprindcrilor; ulterior au inceput sa opereze asupra titlurilor pentru contul clientilor. Dc i menea, indeplinesc un rol important in ofertele publice de cumpararc(care pot fi amicale S ncamicalc).

Ele opereaza cu fonduri imprumutate dc la bancile comerciale asigurand cumpararea si phsamentul titlurilor emise de societatile comerciale si presteaza servicii in domeniul i ;tructurarilor si fuziunilor, gestioneaza portofolii de titluri, dezvolta activitati a achizitiilor n indatorare sau preluare a intreprinderilor dc catre salariati, jucand un rol important in

dinamizarea economici.

Bancile de afaceri japoneze 'security housses'

Majoritatea covarsitoare a tarilor lumii au inteles necesitatea apelarii la economia de p^:ata, iar fiecare din aceste tari a preluat o parte din caracteristicile economiei de prata pe care a axat in special, punandu-si de asemenea amprenta asupra ei. In cadrul sistemul bancar l,..poncz subordonat modelului economiei patcrnaliste, regasim mentalitatea etniei japoneze.

Confugianismul (doctrina care sta la baza acestui model) presupune o puternica ,-ibordonare fata dc putere. Esenta modelului japonez consta inxconomia care functioneaza ipa modelul familiei si  promovarea care sc bazeaza pe merit combinat cu vechimea in L.unca si loialitatea fata dc firma.

Sistemul bancar japonez s-a dezvoltat incepand cu cea de-a doua parte a secolului al XIX lea. Astfel au fost create de catre comerciantii mai importanti, dupa modelul american, mai uite banci nationale private, conform legii bancare din 1863. De asemenea, in 1882, a fost creata _ anca centrala, care avea statut privat, pentru ca, in 1942, sa fie transformata intr-o banca ce are pana in prezent statut de banca publica si privata. in ultima parte a secolului al XIX -lea, guvernul ' creat o scrie de banci guvernamentale, cum ar fi banca de schimb Yokohama, care finanta nmcrtul exterior si banca ipotecara a Japoniei. Astfel, la sfarsitul secolului, se putea face Jstinctia intre marile si micile banci private. Marile banci private, aproape in totalitate nationale, erau stabilite in marile orase, fiind denumite astfel City Banks. Ele finantau o mare parte a ^:ndustrici Japoniei, de asemenea prestand servicii pentru agentii fiscali ai guvernului.

in pofida aparentelor, sistemul bancar japonez a fost puternic dirijat. Pana spre ..iijlocul anilor '70, o legislatie stricta a mentinut sub controlul permanent al autoritatilor totalitatea operatiunilor externe ale bancilor nipone, in vederea mobilizarii la maximum a -surselor necesare unei dezvoltari economice multilaterale, cu accentul pe expansiune omerciala, spre pietele straine. Pentru a fi impiedicate iesirile spre exterior de fonduri disponibile, in cautarea de plasamente mai rentabile, s-a procedat la o izolare  a pielei financiare japoneze de pietele internationale, prin interzicerea oricaror tranzactii dc capital, cu exceptia celor legate de finantarea schimburilor economice.

in anii '80, cand s-au amplificat considerabil excedentele comerciale si implicit creantele asupra strainatatii, au intervenit schimbari fundamentale, adevarate mutatii in domeniul valutar-financiar, prin liberalizarea progresiva a miscarilor dc capital intre Japonia si exterior, concomitent cu largirea gamei de operatiuni monetare permise bancilor, firmelor specializate in intermedierea tranzactiilor bursiere si chiar societatilor industriale si comerciale. Internationalizarea activitatii sistemului bancar japonez s-a materializai atat in deschiderea pietei nationale, cat mai ales in penetrarea puternica a institutiilor japoneze dc profil pe toate pietele straine mai importante, mentinandu-se supravegherea si interventia, in anumite imprejurari, din partea autoritatilor.

Bancile japoneze au dus si o politica sustinuta de cumparare a cat mai multor institutii bancare situate pe cele mai importante piete, incepand cu dobandirea unui pachet limitat de actiuni si ajungand la preluarea totala sub control.

Activitatea bancilor japoneze sc asemana cu cea a bancilor dc investitii americane, manifestandu-sc o rivalitate puternica intre "bancile de investitii' si bancile comerciale.

Casele dc titluri japoneze reprezinta institutii care sunt autorizate sa primeasca instrumente bursierc(actiuni, obligatiuni, instrumente conditionale, contracte la termen), depozite, sa lc conservc(sa le pastreze in custodie) si sa gestioneze portofoliile constituite, in scopul obtinerii unui randament estimat. De asemenea, aceste banci au si rolul de a acorda asistenta intreprinderilor in emisiunea sau cumpararea titlurilor.

Bancile de investitii, expresie a bancilor de afaceri

Societatile dc investitii s-au dezvoltat foarte mult in ultimul timp, urmare a satisfacerii cererilor micului investitor de a-si asigura un venit cat mai bun din plasamentul capitalului si economiilor sale disponibile.

intotdeauna micul investitor a fost victima oscilatiilor cursurilor bursiere, datorita faptului ca, adesea acesta este neavizat sau incompetent in aprecierea evolutiei dezvoltarii economice, in general si a pietei in special. Astfel, societatile dc investitii dispunand dc un personal specializat, analisti financiari s specialisti cu experienta sunt in masura sa desfasoare o selectie eficienta a hartiilor de valoare si sa asigure nivele optime ale veniturilor.

Principalele banci de investitii din Europa sunt organizate ca unitati in cadrul bancilor universale, iar in Japonia sub forma caselor de titluri financiare.

Indiferent de specificul zonei geografice si de dimensiune, banca de investitii prezinta urmatoarea structura ³:

>    departamentul de investitii care asigura urmatoarele operatiuni: finantare, fuziuni, achizitii, consultanta, management;

>    departamentul actiuni: tranzactionare, cercetare-analiza, sindicat de actiuni, valori mobiliare convertibile;

>    departament instrumente cu venit fix: derivate , tranzactionare, cercetare, sindicat dc obligatiuni

>    departament administrare financiara: management, risc, decontare si prelucrare contabilitate si control intern juridic;

Societatile de investitii se regasesc sub diverse forme:

>    societati dc investitii cu capital variabil;

>    fondurile comune de plasament;

>    cluburile de investitii etc.