Bancile de institutii de credit specializate

Bancile de institutii de credit specializate.

Bancile si institutiile de credit specializate

Bancile si institutiile de credit specializate, ca intermediari in cadrul operatiunilor de transfer al disponibilitatilor banesti, ca forma specifica a circulatiei capitalurilor constituie principalii participanti la piata creditului pe termen mijlociu si lung.

Acestea sunt specializate, fie in finantarea unor ramuri care nu prezinta interes pentru bancile comerciale, fie in creditarea unor obiective speciale, grupandu-se, cel mai adesea, in urmatoarele categorii: banci ipotecare, banci agricole, companii sau trusturi de investitii, banci dc comert exterior, societati de asigurari, societati financiare, cooperative de credit, case de economii etc.

Aceste credite au un rol deosebit in asigurarea cresterii economice.

Creditele pe termen mijlociu ce fac obiectul bancilor si institutiilor specializate se acorda, dc regula, pe o durata dc la 2 la 7 ani si au ca obiectiv fie procurarea de echipamente, fie finantarea exportului.

De exemplu, in Statele Unite ale Americii si Anglia, un loc important pe piata creditului pe termen mijlociu il ocupa operatiunile dc credit pentru marfurile vandute cu plata in rate, imprumuturi acordate vanzatorului sau beneficiarului, precum si operatiunile de leasing si factoring.

Creditele pe termen lung se acorda pe intervale cuprinse intre cativa ani si 50 de ani, ca limita maxima, si au ca principal scop infaptuirea dc investitii productive si constructiile de locuinte.

Un alt segment important al operatiunilor pe piata creditului pe termen lung se refera la sprijinul financiar acordat de catre stat unor ramuri economice sau intreprinderi, in scopul promovarii si realizarii politicii sale economice.

Bancilor de ramura sunt bancile care, din punct de vedere functional, reprezinta o imbinare a bancilor comerciale cu cele dc dezvoltare, acestea fiind expresia directa a manifestarii politicii statului in domeniul bancar.

in majoritatea tarilor dezvoltate, la baza sustinerii bancilor si institutiilor de credit de ramura se situeaza doua elemente²⁴:

sprijinul statului in infiintarea si sustinerea acestor institutii bancare (sprijin care, dc regula, nu depaseste 30% din resurse);

. orientarea activitatii bancilor si institutiilor de ramura pe linia acordarii de credite pe termen mijlociu si lung.

Prin aceste doua elemente caracteristici, bancile respective isi indreapta activitatea spre sprijinirea dezvoltarii si modernizarii intreprinderilor din acele sectoare prioritare stabilite de catre stat.

Prin urmare, bancile si institutiile de credit de ramura isi procura resursele din fondurile statului sau prin emiterea de obligatiuni proprii.

imprumuturile acordate de bancile de ramura sunt asigurate prin garantii corespunzatoare, de regula, sub forma de ipoteca.

in prezent, in tot mai multe tari (SUA, Germania, Franta etc.), bancile de ramura si in special cele agricole tind spre universalizarea propriilor operatiuni, efectuand deopotriva depuneri la vedere si operatiuni de creditare pe termen scurt.

O alta latura importanta a operatiunilor de creditare pe termen lung efectuate de bancile specializate consta in acordarea de imprumuturi pentru constructii de locuinte. Prin forme multiple de constituire a depozitelor provenite din economii, in special prin antrenarea in procesul de economisire a celor care doresc sa-si construiasca o locuinta, aceste banci contribuie la rezolvarea unui important aspect social, acela al asigurarii spatiilor de locuit.

Bancile mutuale si cooperativele de credit

Bancile mutuale si cooperativele dc credit fac parte din institutiile dc credit specializate si reprezinta asociatii autonome, apolitice si neguvcrnamentalc, al caror scop principal este desfasurarea activitatilor bancare in vederea intr-ajutorarii membrilor lor. O cooperativa de credit este constituita dintr-un numar variabil de membri cooperatori si arc capitalul social variabil (alcatuit din parti sociale de valoare egala). Cooperativele de credit sc organizeaza pe o raza teritoriala de operare proprie.

O organizatie cooperatista de credit se constituie din dorinta dc a oferi membrilor sai un serviciu dc economisire si de imprumut eficient si ieftin. Principiul fundamental al unei astfel de cooperative este de a-si extinde serviciile la un numar cat mai marc dc persoane, carora sa le ofere un loc unde sa-si plaseze economiile si sa le asigure in caz dc necesitate posibilitatea luarii unui credit.^[1]

Serviciile oferite de catre organizatiile cooperatiste sunt similare cu cele ale unei banci conventionale, dar sunt destinate, in principal, deservirii persoanelor fizice.^[2] Diferenta esentiala este aceea ca daca o banca are ca principal obiectiv obtinerea de profit, scopul cooperativelor dc credit este imbunatatirea bunastarii economice a membrilor sai. Punand pc primul loc clientii si nu veniturile, serviciile oferite de catre aceste organizatii au taxe reduse, urmarindu-se satisfacerea necesitatilor membrilor lor. Principalele activitati ale cooperativelor dc credit sc refera la :

a)acceptarea de depozite si gestionarea conturilor de economii;

b)acordarea de credite :

persoanelor juridice: credit pentru capital de lucru, credit pentru stocuri, cheltuieli si alte active constituite temporar, credite pentru export, credite pe documente remise spre incasare, credit pentru finantarea investitiilor, credit overdraft, credit pentru asociatiile dc proprietari;

persoanelor fizice: credite obiect pentru finantarea activitatilor lucrative, achizitionarea dc masini si utilaje, construirea sau cumpararea de locuinte, autoturisme si bunuri de folosinta indelungata, credite cu descoperire de cont, credite pc termen scurt acordate membrilor cooperatori cu diverse destinatii, credite pentru nevoi gospodaresti, credite pentru cumparaturi cu plata in rate, credite pentru prestari servicii.

imprumuturile trebuie sa fie adaptate pentru a raspunde nevoilor si posibilitatilor clientilor si nu de maniera de a imbogati cooperativele de credit prin dobanzi ridicate.^[4]

c)  efectuarea de plasamente pe piata interbancara;

d)  plati si decontari, inclusiv decontarea operatiunilor de incasari si plati desfasurate intre
cooperativele de credit afiliate;

f)consultanta privind activitatile desfasurate de organizatiile cooperatiste de credit;

g)consultanta oferita clientilor: pentru folosirea disponibilitatilor si economiiloi personale, operatii de evaluare a activelor si expertizare a bunurilor mobile si imobile destinate garantarii creditelor si altor utilizari;

h)  tranzactii in contul clientilor: deschidere de conturi curente pentru persoane fizice si
juridice, eliberarea extraselor de cont, standing order, direct debit, transfer de fonduri,
emiterea si gestiunea instrumentelor de plata si de credit.

i)  operatiuni valutare: tranzactii cu valuta in nume propriu, efectuarea de schimburi valutare
dintr-o valuta in alta, licitatii de valuta la cursul de licitatie din ziua operatiunii, tranzactii
valutare in numele clientilor.

O cooperativa de credit nu poate desfasura operatiuni precum:

rascumpararea partilor sociale, cu exceptia cazurilor de restituire a contravalorii partilor sociale prevazute dc ordonanta;

tranzactii cu bunuri imobile si mobile;

acordarea de credite garantate cu partile sociale emise;

acceptarea de depozite, titluri sau alte valori, atunci cand nivelul indicatorilor de solvabilitate sc situeaza sub limitele stabilite in acest sens prin reglementarile BNR;

nu sc poate angaja in contracte dc asociere cu tertii;

nu poate participa la capitalul social al unei alte societati comerciale;

nu poate efectua investitii in valori mobiliare sau in titluri emise de fonduri dc investitii, fonduri dc pensii si altele dc acest tip;

nu poate emite obligatiuni.

Bancile cooperatiste si mutuale trebuie sa-si organizeze intreaga activitate in conformitate cu regulile unei practici bancare prudente si sanatoase, cu cerintele legii si ale reglementarilor emise in aplicarea acesteia.

in Romania, aparitia si dezvoltarea cooperativelor de credit satesti la inceputul secolului XX a avut un rol deosebit in plan economic, suplinind lipsa de credite existenta in special in domeniul agricol. Marturie in acest sens stau cifrele ce atesta volumul marc de credite acordate de bancile populare satesti, comparativ cu cel acordat de banci.

Organizatiile cooperatiste de credit functioneaza in retele formate dintr-o casa centrala, sedii secundare (sucursale, agentii) ale acesteia, fiind necesar ca o cooperativa sa fie afiliata la o casa centrala.

Pentru a obtine si a mentine autorizatia dc functionare, o organizatie cooperatista trebuie sa satisfaca unele conditii in legatura cu : nivelul minim al capitalului agregat, nivelul minim de solvabilitate, expunerea maxima fata de un singur debitor, nivelul minim de lichiditate, clasificarea creditelor acordate si a dobanzilor neincasate aferente acestora, si constituirea provizioanelor specifice de risc, pozitia valutara, administrarea resurselor si plasamentelor.²⁹

Cooperativa de credit trebuie sa tina permanent evidenta contabila, in concordanta cu prevederile legii, si sa intocmeasca situatii financiare adecvate, pentru a reflecta, in mod corespunzator, operatiunile si situatiile financiare. Evidenta contabila si situatiile financiare ale cooperativei trebuie sa reflecte, de asemenea, operatiunile si situatia financiara a sediilor lor secundare.³⁰

Daca in urma cu cativa ani in Romania erau injur de 10 retele cooperatiste dc credit, in prezent doar una a reusit sa obtina autorizatia de functionare pe piata romaneasca. in anul 2005 BNR a aprobat fuziunea celor 504 cooperative de credit din reteaua Creditcoop, din care 99 sunt cooperative absorbante si 405 absorbite. Din punctul de vedere al mediului in care opereaza cooperativele de credit afiliate in reteaua Creditcoop, 65% isi desfasoara activitatea in mediul rural, iar 35% in mediul urban.

Avand in vedere sporirea concurentei dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, pentru a-si mentine si consolida pozitia pe piata, este necesar ca reteaua cooperatista sa adopte o scrie de masuri care sa vizeze: majorarea plafoanelor de imprumuturi, utilizarea mai frecventa a creditelor cu incasarea ratelor ti dobanzilor cu anuitate constanta, extinderea gamei de imprumuturi si la alte categorii de clienti, practicarea unui sistem stimulativ de comisioane, perceperea unor dobanzi mai mici la credite, bonificarea cu dobanzi atractive a depozitelor atrase. Exemple din strainatate ne arata ca exista banci populare dc mari dimensiuni si care functioneaza cu succes in conditii de siguranta.

Cea mai marc parte a populatiei din mediul rural, din cauza neincrederii in bani, manifesta inca reticenta in a folosi servicii bancare. Procentul gospodariilor in care cel putin un membru detine cont la o banca este dc 9%, in timpcc procentul celor care poseda un card bancar este dc doar 5%. in aceste conditii, cooperativele pot constitui o alternativa viabila mai ales ca in 37% dintre comune exista cel putin o astfel de institutie financiara.^[5] Cooperativele dc credit pot accesa fonduri pe termen lung, care sa ofere posibilitatea de a promova produse dc creditare cu perioade de rambursare mai mari si sc pot inscrie, alaturi de bancile comerciale, in programele de finantare rurala derulate de Ministerul Agriculturii.

in viitor se doreste optimizarea structurii organizatorice a cooperativelor dc credit si consolidarea acestora din punct de vedere organizatoric si economic, urmarindu-sc in mod deosebit cresterea numarului de membri cooperatori, a capitalului social subscris si varsat, a surselor dc finantare, a volumului creditelor acordate si a activitatii pe baza de comision. Totodata este necesara perfectionarea si dezvoltarea activitatii de trezorerie si asigurarea dotarilor necesare pentru obtinerea informatiilor si efectuarea tranzactiilor in timp real pe piata interbancara, precum si efectuarea de operatiuni noi, cum sunt tranzactiile cu titluri dc stat pe piata secundara, certificatele de depozit vandute de Banca Nationala a Romaniei si largirea actiunilor de colaborare cu bancile comerciale, in scopul atragerii si fructificarii eficiente a resurselor temporar disponibile la nivelul retelei Bancile de economii

Ele s-au generalizat in decursul secolului al XlX-lca. Casele de economii sau bancile dc economii au functionat, astfel, pana la inceputul secolului XX. Uneori puterea publica a creat "case nationale de economii', ulterior fiind asimilate bancilor, sub denumirea de "banci de economii'.

Acestea sc situeaza printre institutiile bancare care au ca principale atributii mobilizarea economiilor, dar se pot gasi si in ipostaza dc banci ale autoritatilor locale si ale institutiilor de prevederi sociale.

Resursele mobilizate prin casele de economii constituie, in principal, depozite pe termen lung, astfel ca acestor institutii le revine o mare responsabilitate de a transfera resursele in sistemul bancar si pe piata capitalurilor printr-un plasament cat mai bun.

De regula, intr-o economie de piata, redistribuirea resurselor acumulate prin casele de economii are urmatoarea configuratie³ :

cea mai mare parte din resurse sunt destinate pentru achizitionarea titlurilor dc imprumut ale statului, de regula sub forma bonurilor de tezaur. Prin aceasta se asigura o buna stare de lichiditate la nivelul caselor de economii, care pot satisface in orice moment cererile de retragere a depunerilor,

o alta parte din resurse este utilizata pentru mobilizarea unor efecte privind creditul pe termen mijlociu si lung, prin intermediul institutiilor de credit specializate;

o alta destinatie a resurselor caselor de economii consta in achizitionarea titlurilor de valori mobiliare ale statului, procurarea de actiuni si alte forme de participatii la capital, in general, sistemul bancilor de economii a aparut si s-a dezvoltat prin doua cai:

ca institutii ale statului, infiintate si sprijinite dc acesta;

ca institutii de credit cu caracter de mutualitate sau cooperatiste. in majoritatea tarilor, statul reglementeaza si supravegheaza activitatea de economii prin garantarea depozitelor formate la aceste institutii si aplicarea unor norme juridice care sa-i protejeze pe cei ce economisesc si sa stimuleze preferinta spre a economisi. De asemenea, se practica instrumente si scheme de economisire care sa raspunda celor mai diverse optiuni si care sa-i atraga in special pe cei care economisesc in sistem regulat.

Bancile de trezorerie

Dezvoltarea acestui tip de banci este rezultatul modernizarii pietei monetare si in special a multiplicarii instrumentelor financiare.

Primele institutii de acest tip au fost casele de scont britanice care dateaza din 1852. Aparitia lor a fost generata de faptul ca Banca Angliei (banca privata la vremea aceea) a decis din motive conjuncturale sa nu mai' accepte la rescontarc efectele de comert (cambiile). Drept urmare, anumite institutii financiare (bill-brokers) au inlocuit operatiunile bancii centrale procedand la scontarea efectelor de comert pe baza unor fonduri imprumutate pe termen scurt dc la banci. in prezent exista o concentrare puternica a acestor banci de scont, indeosebi in Marca Britanic Activitatea acestor case de scont se generalizeaza in intermediere traditionala intre banci, trezoreria statului si firme, atat pentru plasarea lichiditatilor lor, cat si pentru obtinerea / atragerea de resurse; deci ele pe dc o parte colecteaza frecvent lichiditatile de pe piata, iar pe de alta parte plaseaza aceste lichiditati in titluri negociabile pe termen scurt (cambiile) astfel incat sa se poata asigura in orice moment cererea dc lichiditati.

Euro-bancile, au aparut in anii 60 la Londra, sub forma unor institutii specializate in colectarea si acordarea de imprumuturi sub forma de devize europene. £lc au organizat impreuna cu bancile comerciale, pool-uri bancare, denumite si cu termenul de banci consortiale, incadrate in categoria "bancilor de trezorerie'.

Institutii specializate de comert exterior

Importanta pe care o acorda majoritatea tarilor comertului lor exterior si fluxurilor de capital a condus la crearea unor institutii specializate care detin monopolul tehnicilor de finantare a exporturilor de marfuri si de capital. in sinteza, cele mai importante operatiuni ale bancilor de comert exterior sunt:

(a)Operatiuni de schimb;

(b)Operatiuni de incasari si plati cu strainatatea;

(c)Operatiuni de acordare a creditelor prin proceduri specifice comertului exterior (acreditive, scrisori de garantii, scontari, avalizari de cambii, bilete la ordin, etc.);

(d)Emisiuni de obligatiuni pe pietele externe si obtinerea de resurse necesare finantarii comertului exterior;

(e)Operatiuni valutare, de credit, de garantare si de asigurarea creditelor la export. Cele mai importante actiuni sunt cele de finantare / creditare a activitatii de import-export. in structura lor includem urmatoarele tipuri de credite:

Credite furnizor (exportator) care sunt credite comerciale;

Credite cumparator sau de importator care sunt credite bancare;

Credite de prefinantare.

Creditul de furnizor constituie o forma a creditului clienti (credit comercial) si se acorda sub forma marfurilor ce fac obiectul contractelor comerciale internationale. Exportatorii acorda credite cumparatorilor externi sub forma livrarilor pe termen mediu sau lung. Sunt credite pe marfa, deci creditele comerciale. in schimbul marfurilor vandute pe credit, exportatorul primeste un efect de comert din partea cumparatorului. Cu cambiile din portofoliu, exportatorul se adreseaza bancilor locale si obtine imprumuturi prin scontarc. imprumuturile vor fi rambursate de banca pe masura incasarii ratelor de importator.

Unele credite de export (de furnizor) intra in categoria creditelor privilegiate, in sensul ca se bazeaza pe dobanzi avantajoase fata de nivelul de piata al dobanzii, precum si prin unele facilitati acordate bancilor ce se angajeaza in asemenea operatiuni.

Creditele de cumparator (de importator) sunt acele credite acordate, de regula, pc termen mediu si lung cumparatorilor, respectiv importatorilor de echipamente si utilaje sau bancilor acestora, in legatura cu realizarea unor proiecte importante si de valori considerabile. Achitarea marfurilor importate se face pe baza creditelor pc care importatorul lor Ic contracteaza de la banci (fie dintr-o banca a exportatorului, fie interna, fie terta). in acest caz, importatorul este debitor fata de banca, si nu fata de exportator ca in cazul creditului dc furnizor. O forma mai noua sub care se manifesta creditul de cumparator este linia de credit (stand-by). Aceasta procedura de creditare este larg raspandita in cadrul institutiilor dc credit si financiare internationale si opereaza in special pe piata eurovalutelor. Odata cu stabilirea liniei dc credite, partile convin asupra acordarii creditului, in cadrul unei perioade dale, in conditii de rambursare si de dobanzi prestabilite.

Creditele de prefinantare sunt acordate de banci furnizorilor in scopul asigurarii mijloacelor financiare necesare acoperirii costurilor de fabricatie pentru produsele destinate exporturilor.

Cele mai utilizate sunt creditele de prefinantare de tip revolving. Aceste credite, in functie de necesitatile justificate, se acorda pana la 1 an, cu posibilitatea dc a fi reinnoite. Astfel, creditele de prefinantare devin o sursa aproape permanenta de finantare, substituind fondul de rulment.

Pc baza datelor statistice, se aprecieaza ca in cele mai multe tari dezvoltate, creditele pentru activitatea de comert exterior, in special creditele de export, cunosc o evolutie continua.

Bancile de credit ipotecar

Creditele ipotecare sunt credite garantate cu ipoteca asupra bunurilor imobile.

in prezent, intr-o serie de tari, aceste credite pot fi refinantatc, deoarece efectele aferente (bilete la ordin garantate cu inscrisuri ipotecare) pot fi scontate la alte institutii participante la piata de credite respectiva, precum si la Banca Centrala.

La inceputul secolului XX, in SUA, o ipoteca era un transfer al unui teren care, la suprafata era absolut si aducea un onorariu, dar care era de fapt conditionat si nu avea efect daca anumite conditii nu erau indeplinite. De obicei, dar nu obligatoriu, acest bun imobiliar devenea plata unei datorii a proprietarului catre creditor.

De aici inainte cuvantul 'mortgage'- ipoteca, arata ca plata respectivei datorii nu era garantata numai de producerea si vanzarea recoltei care se putea obtine, ci si de eventuala cedare a terenului catre imprumutator. Datoria ramanea valabila, chiar daca terenul putea sau nu sa aduca suficient venit pentru a o stinge.

Dificultatile in acest tip de aranjament surveneau din faptul ca imprumutatul era proprietarul absolut al terenului si-1 putea vinde oricum, sau putea refuza sa il remite creditorului, ca plata a datoriei sale fata de acesta, fapt care il punea pe creditor intr-o pozitie slaba. Legile au inceput sa protejeze interesele imprumutatorilor, asa ca acestia aveau dreptul sa urmareasca rascumpararea datoriei.

in SUA, ipotecile au devenit utilizate pe scara larga din 1934. in acel an, Administratia Federala a Locuintelor a redus cerintele de plata. Imediat bancile, companiile dc asigurari si ceilalti imprumutatori de pe piata au urmat acest exemplu. AFL a marit si perioadele pentru care se acordau creditele ipotecare, introducand credite oferite pe 15 ani.

inainte de 1930, doar 30% din locuintele din SUA erau in proprietate, iar in prezent rata este de aproape 70%. in 2003, piata imobiliara pe domeniul rezidential a ajuns la un nivel record de 3 800 miliarde $.

Piata ipotecara din Marea Britanic reprezinta una din cele mai inovative si competitive piete din lume. Spre deosebire dc alte tari aici nu exista interventia pe piata a statului sau a unor entitati ale statului, asa ca toate imprumuturile sunt bazate fie pe organizatii mutuale (societati de constructii si uniuni de credit), fie pe banci specializate. Din 1982, cand piata a fost dereglata, s-au observat inovatii substantiale si diversificari ale strategiilor imprumutatorilor pentru a atrage debitori. Acest lucru a dus la o gama larga de tipuri de ipoteci.

Asa cum imprumutatorii isi obtineau fondurile fie de pe pietele financiare, fie din atragerea de depozite, cele mai multe credite ipotecare veneau cu o rata a dobanzii variabile, care era fie o rata variabila standard, fie legata de rata dobanzii de referinta oferita de Bank of England, sau cateodata de LIBOR.

Initial imprumutatorii erau tentati sa ofere stimulente pentru a atrage noi debitori:

o rata fixa care se putea pastra pe o perioada de la 2 la 10 ani;

o rata acoperita; rata dobanzii nu putea depasi o valoare stabilita in contract, dar putea varia sub aceasta valoare; cateodata se puteau prevede chiar si limitele intre care varia rata dobanzii;

o rata a dobanzii la care se oferea un discount pe o anumita perioada.

Pentru a nu-si afecta profiturile prognozate, creditorii au introdus si penalitati pentru plata in avans a imprumuturilor. in ultimii ani finantarea pentru locuinte a cunoscut o crestere considerabila.

Principalele motive care au stat la baza acestei cresteri au fost:

cresterea venitului mediu in cea mai marc parte a tarilor dezvoltate;

marile avantaje ale proprietatii asupra unei case, printre care si siguranta;

avantaje oferite de sistemul de impozitare in multe tari.

Sumele acordate variaza intre 50% si 80% din valoarea proprietatii ce urmeaza a fi achizitionata, mergand in cazuri exceptionale pana la 100%.

Perioada dc rambursare variaza considerabil de la 15-20 ani, in Romania pana la 30 dc ani, dar sunt si state unde se poate ajunge si la 100 de ani.

in ce privaste garantia pentru creditele acordate, aceasta este de obicei chiar proprietatea, aceasta neputand fi transferata fara acordul bancii creditoare.

O alta caracteristica este data de costul creditarii, determinat de dobanda, ale carei rate pot fi fixe sau variabile.

Schemele de rambursare pentru creditele de finantare pentru locuinte pot fi :

ipoteci cu o suma fixa anuala si cu plata constanta a ratelor lunare;

ipoteci rambursabile la scadenta prin incasarea sumelor dintr-un contract de asigurare de viata;

ipoteci cu dobanda pe o anumita perioada (5-10 ani), care sunt convertite apoi in ipoteci cu rambursare anuala;

plati care cresc gradat;

ipoteci liniare care se ramburseaza prin plati egale.

in Romania, creditul ipotecar pentru investitii imobiliare³³ desemneaza acel tip de credit acordat de institutii financiare autorizate, destinat sa finanteze construirea, cumpararea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinatie locativa, industriala sau comerciala..

incepand cu anul 1999, persoanele interesate in a detine o proprietate imobiliara si care indeplineau conditiile de solvabilitate impuse de lege si de bancile comerciale au avut posibilitatea de a-si achizitiona respectivaproprietate apeland la creditele ipotecare. Pentru bancile comerciale si institutiile de credit abilitate sa acorde sume de bani sub forma dc credite ipotecare, aparitia legii a dus la aparitia pietei ipotecare propriu-zise si la deschiderea unei noi cai de deplasare a fondurilor disponibile.

Institutiile care acorda credite ipotecare si persoanele care pot beneficia de credite ipotecare sunt:

Bancile, Agentia Nationala pentru Locuinte, Casa de Economii si Consemnatiuni si alte institutii financiare abilitate prin lege, inclusiv fondurile ipotecare, pot acorda credite ipotecare.

Pot beneficia de credite ipotecare in conditiile prezentei legi, persoanele fizice care au cetatenie romana si domiciliul in Romania si persoanele juridice romane care au ca obiect dc activitate construirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinatie locativa, industriala sau comerciala, precum si persoanele juridice romane care doresc sa construiasca locuinte de serviciu sau dc interventie pentru salariatii lor.

Pe piata creditelor pentru locuinte este necesara o delimitare a creditului ipotecar, fata de cel imobiliar. Ambele credite, ipotecar si imobiliar, sunt credite pentru locuinte. Cu ajutorul lor se poate achizitiona un apartament sau o casa, se poate construi sau renova un imobil si se poate achizitiona pamant pentru construire ulterioara.

Desi creditele ipotecare sunt reglementate³⁴, bancile din dorinta de a adauga totusi facilitati la aceste produse au introdus in portofoliul lor un alt tip de credit cu conditii dc acordare mai flexibile, nereglementat sau restrictionat in mod special printr-o lege - creditul imobiliar.

Creditul ipotecar este de fapt o categorie a creditului imobiliar. Diferentele dintre cele doua tipuri de credite constau, in principal, in urmatorii trei factori :

garantiile solicitate. imprumutul ipotecar se garanteaza numai cu imobilul finantat (proprietatea viitoare, care se ipotecheaza in favoarea bancii), iar cel imobiliar se poate garanta cu alte locuinte (proprietatea solicitantului sau a unei alte persoane), depozite colaterale ctc. Prin lege valoarea garantiilor trebuie sa acopere 133% din valoarea finantata;

marimea cotei finantate. in cazul creditului ipotecar, finantarea este dc maximum 75% din valoarea imobilului fiind obligatorie contributia proprie de 25% (constituita ca avans), in schimb creditul imobiliar poate fi acordat fara a solicita imprumutatului un avans minim obligatoriu din pretul de achizitie al imobilului. Astfel finantarea in cazul creditului imobiliar poate ajunge pana la 95% din valoarea proprietatii, ca in cazul bancii Finansbank (pentru produsul AII Inclusive);

asigurarile solicitate. De asemenea, in cazul creditului ipotecar asigurarea dc viata si cea a imobilului este obligatorie in timp ce pentru creditele imobiliare bancile au devenit mai permisive, nesolicitand asigurari de viata ( ex: Banca Transilvania, San Paolo IMI Bank sau ProCredit Bank.)

De asemenea sunt banci la care asigurarea de viata este gratuita. De fapt, aceste banci incheie o polita de asigurare de viata pentru client si costul cu asigurarea se include in comisioanele creditului. Aceasta facilitate este oferita de bancile : Unicredit, BCR, Alpha Bank, Piraeus Bank, HVB-Tiriac Bank, Volksbank

Bancile straine

O veriga cu pondere insemnata si in continua crestere in sistemul bancar o reprezinta, in majoritatea tarilor dezvoltate, bancile straine. Acestea sunt, de regula, constituite ca -ucursalc ale bancilor ce functioneaza in alte tari sau ca banci mixte si au un rol important pe iata creditului. Bancile straine au ca principal obiectiv transferul capitalurilor banesti dintr-o , ira in alta, in vederea realizarii de importante profituri.

De asemenea, bancile straine reprezinta instrumente eficiente ale societatilor '.■ansnationale, carora le promoveaza interesele in intreaga lume.

Nefiind angajate in respectarea normelor legale aplicabile bancilor autohtone, bancile .rainc beneficiaza de avantaje deosebite ce decurg din regimul circulatiei capitalurilor, sistemului de impozite si nivelul dobanzilor. Mai mult, bancile straine contracareaza adesea 'fectcle politicilor monetare si de credit desfasurate la nivel national.

Scopul benefic al acestor banci este, in primul rand, acela al dezvoltarii pe scara larga i in conditii concrete a relatiilor financiare si de plati internationale. Cele mai puternice sisteme de banci straine detin, in ordine³⁵: Japonia (27,6%), SUA (25%), Franta (9,5%), Anglia (7,9%) si Germania cu 7,1%, din totalul  activelor internationale. Participatiile aneare in strainatate ale principalilor creditori au, de regula, un caracter reciproc

Societatile financiare

Se includ aici acele institutii care nu pot constitui depozite prin specificul lor, dar care corda diferite tipuri de credite. Indiferent de modul de organizare in diferite tari, ele au urmatoarele trasaturi comune:

resursele se obtin prin emisiunea de titluri ale pietei monetare sau prin emisiuni de lluri financiare (obligatiuni);

fondurile proprii ale societatilor financiare sunt relativ mari comparativ cu cele ale bancilor comerciale. Cu cat angajamentele acestora sunt pe termene mai mari, cu atat si Hvelul acestor fonduri este mai ridicat;

datorita modului de utilizare al acestor resurse, riscul de insolvabilitate al cbitorului este mai mic decat in cazul imprumuturilor acordate de bancile comerciale in

masura in care bunurile care fac obiectul creditului (imobile, utilaje, etc.) au fost corect 'valúate. Desi riscul de insolvabilitate este redus, totusi societatile financiare trebuie sa estioneze riscul de rata a dobanzii;

bancile comerciale desfasoara in prezent tot mai multe operatiuni specifice societatilor financiare (operatii de leasing si de acordare de credite de consum).

in structura societatilor financiare, cele mai importante sunt societapile de leasing, de factoring si societatile de forfetare si scontare.

Societatile de leasing

Societatile de leasing efectueaza operatiuni de inchiriere de bunuri, mobile si imobile, , itilaje, echipamente industriale, imobile) care apartin unor banci sau societati financiare. La sfarsitul perioadei de inchiriere, bunurile respective pot fi achizitionate de chiriasi la un pret 'onvenabil, stabilit in functie de amortizare si platile efectuate cu titlu de chirie.

Privit din punctul de vedere al societatii de leasing, leasingul constituie o cumparare a :iui bun cu scopul inchirierii, urmata de o inchiriere in scopul vanzarii. Deci, leasingul este o operatie de finantare (creditare) pe baza unui contract prin care utilizatorul poate folosi un bun

cu posibilitatea de a-1 cumpara la finele locatiei, dupa ce a fost platita chiria aferenta si ultima transa dc plata (pretul rezidual). Prin prisma finalitatii, operatiunea de leasing poate fi asemanata cu cea de vanzare-cumparare cu plata in rate, in cazul in care bunul trece in proprietatea beneficiarului. Deosebirea este aceea ca prin operatiunea de vanzare un anumit bun este cedat contra unei sume dc bani, in timp ee prin leasing se cedeaza dreptul de folosinta a bunului respectiv.

Din punctul de vedere al beneficiarului, leasingul reprezinta o forma dc creditare in cadrul careia sumele necesare achizitionarii bunului se obtin din exploatarea acestuia, iar rambursarea lui se face esalonat, sub forma ratelor de leasing, si, in final a pretului rezidual. in aceasta situatie, leasingul apare ca o vanzare in rate, in cadrul careia dreptul de proprietate se transfera odata cu achitarea pretului rezidual, respectiv odata cu achitarea bunului. Diferenta fata de vanzarea in rate se observa la durata de rambursare a ratelor, care este de minim 75% din durata de functionare normala a bunului, in anumite tari.

Leasing-ul se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

este o operatiune de inchiriere de utilaje, imobile sau echipament industrial, care apartin unei banci sau unei societati financiare specializate in calitate dc 1 ocator/fi nantator;

bunurile sunt proprietatea societatii de leasing (sau construite pentru aceasta, in cazul imobilelor), in vederea darii lor in folosinta utilizatorilor.

bunurile care se inchiriaza sunt achizitionate special pentru a satisface nevoile chiriasului;

bunurile date spre folosinta raman in proprietatea societatii de leasing.

partile convin inchirierea ca o etapa intermediara, intre procurarea utilajelor si trecerea lor in proprietatea celui care le foloseste;

scopul final este achizitionarea de catre chirias a bunurilor respective la un pret convenabil, cu luarea in considerare a platilor efectuate cu titlul de chirie.

in situatia exercitarii optiunii dc dobandire a proprietatii, utilizatorul trebuie sa plateasca un pret rezidual, tinandu-se cont dc varsamintclc efectuate pe durata folosintei bunurilor, cu titlu de redeventa.

Operatiunile de leasing sunt avantajoase pentru ambele parti, atat pentru proprietar, cat si pentru chirias.

Pentru banca sau societatea financiara proprietara, operatiunile de leasing asigura:

un plasament avantajos al capitalului, deoarece prin nivelul chiriilor se are in vedere atat amortizarea accelerata a capitalului, cat si dobanzi ridicate asupra capitalului investit;

. garantia materiala certa a bunurilor incredintate chiriasului, deoarece titlul de proprietate asupra acestora asigura bancii drepturi inatacabile asupia bunurilor, astfel ca, in conditiile in care chiriasul intampina dificultati financiare sau se gaseste in faliment, bunurile sunt recuperate de catre proprietar fara nici o retinere.

Pentru chirias, avantajul de baza consta in obtinerea bunurilor necesare dezvoltarii fara a antrena initial fondurile proprii. Leasingul se substituie astfel creditului, dar este mult mai avantajos. Daca bunurile respective ar trebui sa fie procurate prin credite, atunci ar necesita si un aport propriu al debitorului; in plus, posibilitatile de a obtine credite sunt limitate.

Beneficiind de facilitatile lcasing-ului, intreprinzatorii chiriasi isi pot utiliza capitalurile proprii in alte scopuri, de exemplu, in finantarea unor programe de cercetare, privind obtinerea si desfacerea de noi produse, operatiuni ce comporta un grad ridicat dc risc si care, de regula, nu sunt agreate pentru creditare sau leasing.

Prin trasaturile sale, leasing-ul poate fi considerat o forma speciala a relatiilor de credit, datorita urmatoarele considerente:

operatiunea se refera la plasamentul capitalului disponibil al unitatilor specializate in acest domeniu;

factorul hotarator in determinarea profitului obtinut din chirie este nivelul dobanzilor practicate de catre banci;

angrenarea capitalului are loc pe termen mijlociu si lung, potrivit specificului operatiunilor de investitii;

garantia materiala a operatiunilor de leasing prezinta caracteristici comune cu garantia constituita in cazul creditelor si, mai mult, este marcata de o anumita stare de siguranta.

Formele lcasing-ului practicate sunt diferite, fiind determinate si folosite in functie dc posibilitatile dc finantare ale furnizorului, de limitele pietei, gradul de organizare si desfacere a produselor la export.

Institutii de factoring

Operatiunile de factoring sunt realizate de institutii specializate, denumite institutii (societati) de factoring, care actioneaza in interesul vanzatorului (creditorului) de a obtine cat mai repede sumele datorate clientilor sai si, totodata, de a tine evidenta debitorilor si dc a-i urmari in caz dc neplata. Concret, vanzatorul care doreste sa obtina cat mai rapid sumele datorate de clienti, transfera sarcina urmaririi incasarii acestor sume dc la clienti catre aceste societati de factoring.

Aceste societati de factoring preiau asupra lor titlurile de creanta si totodata intregul risc legat de eventuala insolvabilitate a debitorului.

Pentru creantele preluate, societatile de factoring achita creditorului initial valoarea actuala a acestora, mai putin comisionul pe care percepe.

Comisionul incasat dc catre societatile de factoring include urmatoarele elemente:

dobanda aferenta pentru perioada din momentul achitarii creantei si pana la scadenta acesteia;

taxa aferenta efectuarii propriu-zise a operatiunilor de incasare a creantelor;

prima de risc si cheltuielile suplimentare in legatura cu urmarirea debitorilor rau-

platnici;

Factoring-ul se practica indeosebi in favoarea furnizorilor care de regula efectueaza livrari de bunuri in cantitati mari, a celor care desfasoara activitati sezoniere sau a celor care detin o clientela dispersata, si care apeland la institutiile specializate, pot incasa sumele cuvenite la termene optime.

Operatiunile de factoring fac, de regula, obiectul unor institutii separate, dar ele pot fi intalnite curent si in activitatea unor banci a caror tendinta este spre universalizare.

Institutii de forfetare

Operatiunile de forfetare pot fi definite ca vanzari de catre exportatori a creantelor lor asupra importatorilor, creante care sunt materializate in inscrisuri exigibile in termen de peste 90 dc zile, in favoarea unor institutii specializate care executa serviciul de cumparare a efectelor dc comert contra unei taxe, numita taxa de forfetare.

Operatiunea de forfetare se aseamana in principiu, cu scontarea. Diferenta dintre aceste doua consta in faptul ca forfetarea nu da institutiei finantatoare drept de recurs asupra vanzatorului creantei in cazul unei defectiuni de plata a debitorului.

Banca sau institutia de finantare preia asupra ei toate riscurile financiare provenite din reaua credinta a debitorului sau din falimentul acestuia sau a garantului. Din aceasta cauza, finantatorul nu accepta pentru forfetare decat titluri de credit avalizate sau insotite de scrisoare dc credit emisa de o banca de prim rang din tara importatorului sau de o polita de asigurare emisa de o agentie oficiala de asigurare a exporturilor. Pot fi acceptate pentru forfetare orice tranzactii avand ca obiect exportul de bunuri sau prestari dc servicii care au la baza un contract comercial in forma scrisa, prin care s-a prevazut esalonarea platilor pe un termen dc pana la maxim 60 de luni de la data livrarii marfurilor sau executarii serviciilor. Sunt excluse operatiunile care se deruleaza prin cliring, barter sau cooperare.

Forfetarea, ca si scontarea, permite recuperarea sumelor inainte de scadenta si transformarea unei vanzarii pe credit intr-una la vedere din punctul de vedere al exportatorului.

Societatea de forfetare preia asupra sa toate riscurile de neplata izvorate din reaua credinta sau falimentul debitorului sau garantului, spre deosebire dc scontare, unde aceste riscuri nu sunt preluate dc banca, ultimul posesor legitim al cambiei fiind solidar la plata cu toti semnatarii cambiei.

O alta diferenta consta in faptul ca scontarea se face de banci comerciale sau agentii, pe pietele de credite nationale, iar forfetarea se realizeaza de un numar relativ redus dc institutii specializate de forfetare situate de regula, in centre financiare internationale. Spre deosebire de scontare, unde scadenta efectelor de comert acceptate pentru scontare este dc maxim 90 de zile, piata forfetatorilor, se ocupa de negocierea titlurilor de creanta pc termen mediu si lung (90 zile-5 ani).

Scontarea se realizeaza prin fonduri mobilizate de bancile comerciale pc piata nationala si apoi refinantate de la banca centrala, dar forfetarea are ca sursa dc finantare fondurile atrase de la institutiile de forfetare, prin mobilizarea lor pe plan international, pc piata eurovalutelor. Costul scontarii este stabilit in functie de nivelul dobanzilor dc pc piata nationala a creditului si de nivelul taxelor oficiale a scontului si rescontului, spre deosebire dc costul forfetarii, unde se tine cont de nivelul dobanzii la curovaluta dc referinta, in care este exprimata creanta.

Bancile comerciale sconteaza titluri exprimate in moneda nationala, dar institutiile dc forfetare in orice valuta acceptata ca eurovaluta. O ultima diferenta este faptul ca institutiile de forfetare impun taxe de forfetare mai mari decat nivelul taxelor de scont, datorita riscurilor preluate.