Clasificarea impozitelor

CLASIFICAREA IMPOZITELOR

Impozitele se practica sub o diversitate de forme, corespunzator pluralitatii formelor sub care se manifesta materia impozabila si numarului mare al subiectilor in sarcina carora se instituie. De aceea, pentru a putea sesiza cu mai mare usurinta efectele diferitelor categorii de impozite pe plan economic, social si politic, se impune clasificarea corespunzatoare a acestora, in functie de criteriile puse la dispozitie de stiinta finantelor publice.[1]

Astfel, impozitele se grupeaza dupa urmatoarele criterii [2]:

1. Dupa materia impozabila (obiectul impunerii)

a) Impozitul pe venit

Impozitul pe venit se aseaza asupra resurselor persoanelor fizice sau juridice care se reinnoiesc lunar. (exemplu impozitul pe profit, pe salarii etc.)

b) Impozitul pe avere

Impozitul pe avere se aseaza asupra patrimoniului unei persoane fizice sau juridice pe care acestea l-au obtinut fie prin folosirea unei parti a veniturilor, fie prin preluarea cu titlu gratuit sau oneros de la alte persoane. (ex. impozitul pe cladire, terenuri, taxa asupra mijloacelor de transport, etc.)

c) Impozitul pe cheltuieli

Impozitele pe cheltuieli sunt de fapt impozite pe consumul diferitelor bunuri si servicii. (ex. impozitul suplimentar pentru depasirea fondului total destinat platii salariilor)

2. Dupa modul de asezare

a) Impozite individuale

Impozitele individuale se aseaza asupra unui singur element generator de sarcina fiscala. Impunerea individuala presupune stabilirea unui impozit unic, cu impunerea diferentiata a fiecarei categorii de venit, sau instituirea mai multor impozite, cu referire la fiecare venit, in functie de sursa obtinerii sale.

b) Impozite globale

Impozitele globale se aseaza asupra situatiei economice in ansamblu a subiectului. Impunerea globala consta in instituirea unui singur impozit, ce se aseaza asupra veniturilor cumulate realizate de subiectul impozitului, indiferent de sursa provenientei acestor venituri.

3. In functie de scopul urmarit de stat prin instituirea lor, impozitele se clasifica in:

a) Impozite financiare

Impozitele financiare sunt cele instituite de stat cu singurul scop de a aduce venituri statului.

b) Impozite de ordine

Impozitele de ordine sunt impozitele folosite de stat pentru realizarea altor scopuri - economice si sociale. Acestea vizeaza restrangerea sau limitarea unor activitati, respectiv stimularea altora, in functie de interesele statului in economie. Impozitele de ordine sunt instituite in scopul limitarii consumului unor bunuri sau a restrangerii unor actiuni, precum si pentru realizarea unor deziderate ce nu au caracter fiscal. Astfel, pentru limitarea alcoolismului si a consumului de tutun, statul instituie accize ridicate asupra alcoolului si tutunului. La fel este cazul taxelor vamale antidumping, care se instituie in scopul limitarii importului anumitor marfuri ce au pret de dumping.

4. Dupa frecventa incasarii lor de catre stat, distingem:

a) Impozite permanente sau ordinare

Impozitele permanente sunt cele care se mentin in practica, se percep cu regularitate, astfel ca ele se inscriu in cadrul fiecarui buget public anual.

b) Impozite incidentale sau extraordinare

Impozitele incidentale sunt acelea la care statul apeleaza numai in anumite situatii. Ele se instituie si se percep in mod exceptional, in legatura cu aparitia unor obiecte impozabile ce se deosebesc esential de cele obisnuite. Asa este cazul supraprofitului de razboi, care se impoziteaza printr-un impozit incidental (special), introdus si incasat o singura data. Ca urmare, impozitele de acest tip nu sunt inscrise in bugetele fiecarui exercitiu financiar.

5. Dupa organul care administreaza impozitul

a) Impozite federale - in cazul statelor federatii.

b) Impozite guvernamentale - le incaseaza guvernul.

c) Impozite locale - incasate de colectivitatile administrativ-teritoriale (comuna, municipiu, judet).

6. Dupa incidenta

Incidenta reprezinta punctul asupra caruia apasa sarcina fiscala.

a) Impozite directe - sarcina apasa asupra platitorului.

Impozitele directe sunt acelea care se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau/si juridice, in functie de veniturile sau averea acestora, fiind incasate la anumite termene precizate cu anticipatie.

La impozitele de acest tip, subiectul si suportatorul impozitului ar trebui sa fie, potrivit intentiei legii, una si aceeasi persoana. De aceea, se spune ca impozitele de acest tip au o incidenta directa asupra subiectului platitor. Este important caracterul definitiv al incidentei impozitelor asupra subiectilor. Astfel, incidenta directa definitiva se manifesta in cazul impozitului pe veniturile salariale, a impozitului pe dividende si a altor impozite suportate de persoanele fizice, care nu mai au posibilitatea transpunerii obligatiei fiscale in sarcina altor persoane. In cazul impozitului pe profit, de exemplu, incidenta directa se manifesta doar in prima instanta, deoarece impozitul pe profit face parte din pretul bunurilor si serviciilor aducatoare de venituri impozabile. Ca atare, suportarea finala a acestuia se realizeaza de catre beneficiarii sau consumatorii produselor in al caror pret este inclus.

Impozitele directe, fiind individualizate, reprezinta forma cea mai veche de impunere. Ele s-au practicat si in oranduirile premergatoare epocii moderne, insa, o extindere si o diversificare mai mare au cunoscut abia in epoca moderna."[3]

Potrivit criteriului ce sta la baza asezarii lor, impozitele directe se clasifica in:

a1) Impozite directe reale

Impozitele directe reale se mai numesc si obiective sau pe produs, pentru ca se aseaza asupra materiei impozabile brute, fara a tine cont de situatia personala a subiectului impozitului. Aceste impozite se stabilesc in legatura cu detinerea unor obiecte materiale cum sunt pamantul, cladirile, fabricile, magazinele, precum si asupra capitalului mobiliar.

In aceasta categorie de impozite se includ:

- impozitul funciar;

- impozitul pe cladiri;

- impozitul pe capitalul mobiliar;

- impozitul pe activitatea industriala, comerciala si pe profesii libere.

Impozitele reale au fost larg raspandite in perioada capitalismului premonopolist, dar ele se practica si in perioada contemporana in cazul exploatarilor agricole, precum si al cladirilor si terenurilor ocupate de cladiri.

Astfel, intr-o serie de tari in dezvoltare, exploatatiile agricole sunt supuse unor impozite de tip real. In cazul acestor impozite, sarcina fiscala este dimensionata in functie de suprafata de teren, de numarul animalelor, de cantitatea de ingrasaminte folosite, de valoarea materialelor procurate pentru lucrarile de irigatii sau de alti factori. Rezulta ca, in cazul impozitelor reale, la impunere nu se ia in considerare produsul net (venitul) real al obiectelor impozabile, ci produsul brut sau cel mediu prezumat, ceea ce ii dezavantajeaza pe micii producatori si ii avantajeaza pe marii producatori care au conditii pentru a realiza un venit mai mare decat cel mediu.[4]

Printre neajunsurile acestor impozite pot fi amintite urmatoarele: existenta unor largi posibilitati de evaziune fiscala, lipsa de uniformitate in stabilirea impozitelor si faptul ca prin modul cum se face impunerea nu se poate cuprinde decat o parte din materia impozabila.

a2) Impozite directe personale

Impozitele personale se aseaza asupra veniturilor sau averii, tinandu-se cont si de situatia personala a subiectului lor. De aceea, ele se numesc impozite subiective.

In unele tari, trecerea de la impozitele de tip real la cele de tip personal s-a realizat in cea de-a doua jumatate al secolului al XIX-lea, iar in altele, in primele decenii ale secolului al XX-lea.

Inlocuirea impunerii reale cu impunerea personala se datoreaza mai multor cauze. In primul rand, trebuie mentionat faptul ca, la inceputul epocii moderne, muncitorii fiind lipsiti de proprietati funciare, cladiri sau capitaluri mobiliare, nu puteau fi supusi la plata impozitelor reale. In al doilea rand, trecerea la impozitele personale a devenit o necesitate, deoarece impozitele directe erau tot mai apasatoare pentru cei cu venituri mici, iar impozitele reale prezentau o serie de carente. Astfel, se simtea nevoia introducerii unui sistem de impozite care sa asigure impunerea progresiva a veniturilor sau averii, introducerea minimului neimpozabil si acordarea unor inlesniri contribuabililor cu familii numeroase. Prin urmare, s-a procedat la o anumita diferentiere a sarcinii fiscale, in functie de marimea veniturilor sau a averii si de situatia personala a fiecarui platitor, ceea ce de fapt a marcat trecerea la sistemul impozitelor personale.

Impozitele personale se practica sub urmatoarele forme:

- impozitul pe venit;

- impozitul pe avere (activul net).

Impozitele pe avere se instituie in stransa legatura cu dreptul de proprietate al diferitelor persoane asupra unor bunuri mobile sau imobile. Aceste impozite imbraca trei forme:

Impozitele asupra averii propriu-zise se practica in doua variante:

- ca impozite asezate asupra averii, dar platite din venitul net obtinut de pe urma averii respective;

- ca impozite pe substanta averii si platite chiar din aceasta (practicate rar, ca impozite exceptionale, cum ar fi cele percepute o singura data, in timpul sau dupa terminarea unui razboi).

Cele mai frecvente impozite asezate asupra averii sunt impozitele pe proprietatile imobiliare si impozitul asupra activului net detinut de subiectul impozitului, cu referire la intreaga avere mobila si imobila.

Impozitele pe circulatia averii se instituie in legatura cu trecerea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile si imobile, de la o persoana la alta. In aceasta categorie de impozite se includ: impozitul pe succesiuni, impozitul pe donatii, impozitul pe actele de vanzare-cumparare a bunurilor imobile, impozitul pe hartiile de valoare, impozitul pe circulatia capitalurilor si a efectelor comerciale etc.

Impozitele pe cresterea averii au ca obiect sporul de valoare ce se inregistreaza in cazul unor bunuri, in cursul unei perioade de timp, fara ca proprietarul sa inregistreze vreo cheltuiala pentru aceasta. In aceasta categorie de impozite, mai cunoscute sunt impozitul pe plusul de valoare imobiliara, perceput la vanzarea bunurilor imobiliare (plus de valoare ce se inregistreaza, de exemplu, ca urmare a construirii unor cai de comunicatie in vecinatatea bunului imobil respectiv, a executarii unor lucrari edilitare de canalizare, electrificare, includerea terenului in intravilan prin extinderea perimetrului localitatii etc.) si impozitul pe supraprofitul de razboi (sau impozitul pe sporul de avere dobandit in timp de razboi).

"Impozitele directe fiind nominative si avand un cuantum si termene de plata precis stabilite, iar acestea sunt aduse la timp la cunostinta platitorilor, sunt mai echitabile si deci mai de preferat decat impozitele indirecte, deoarece la acestea din urma consumatorii diferitelor marfuri si servicii, de regula, nu stiu cu anticipatie cand si mai ales cat vor plati statului, sub forma taxelor de consumatie si a altor impozite indirecte."

b) Impozite indirecte - sarcina apasa asupra altei persoane decat platitorul (subiectul este diferit de suportator).

Impozitele indirecte sunt instituite asupra vanzarii unor bunuri si prestarii anumitor servicii, fiind varsate la bugetul public de catre producatori, comercianti sau prestatori de servicii si suportate de catre consumatorii bunurilor si serviciilor impozabile, deoarece se includ in pretul de vanzare al marfurilor. Ca urmare, chiar prin legea instituirii lor, calitatea de subiecti ai impozitelor indirecte revine altor persoane decat suportatorilor acestora. Impozitele indirecte nu afecteaza veniturile nominale, ci numai pe cele reale, ceea ce inseamna ca ele micsoreaza puterea de cumparare.

Cotele utilizate pentru stabilirea acestor impozite nu sunt diferentiate in functie de venitul, averea sau situatia personala a celor care cumpara marfurile sau apeleaza la serviciile ce fac obiectul impozitelor indirecte. Impozitele indirecte ii afecteaza in mod deosebit pe cei cu venituri mici, deoarece ele se percep, de regula, la vanzarea bunurilor de larg consum. Daca raportam impozitele indirecte la veniturile realizate de diferite clase si paturi sociale, vom constata ca ponderea acestora in venituri este cu atat mai mare, cu cat veniturile realizate sunt mai mici.

In functie de forma lor de manifestare, impozitele indirecte se grupeaza in:

- taxe de consumatie;

- venituri aferente monopolurilor fiscale;

- taxe vamale;

- taxe fiscale, de timbru, consulare si de inregistrare.

In tarile dezvoltate, de regula, aportul impozitelor indirecte la formarea veniturilor statului este mai mic decat cel al impozitelor directe. Ponderea impozitelor indirecte in totalul incasarilor fiscale cunoaste unele diferentieri de la o tara la alta.

In tarile in tranzitie, de regula, ponderea impozitelor indirecte o devanseaza pe aceea a impozitelor directe, in totalul veniturilor fiscale ale statului.

In conceptia academicianului I. Vacarel preferinta pentru impozitele indirecte se poate explica prin aceea ca:

"- necesita o perioada scurta de timp din momentul luarii deciziei de instituire a impozitelor (majorare a cotei) printr-un act normativ si pana devin operationale;

- reclama cheltuieli modice de asezare, percepere si urmarire;

- sunt mai voalate - fiind cuprinse in pretul de vanzare al produselor (tarifele prestarilor de servicii), iar nemultumirea cumparatorilor (beneficiarilor) se indreapta impotriva agentilor economici care practica preturi (tarife) majorate, iar nu a statului, care a ordonat sporirea impozitelor, ce a dus la scumpirea acestora: cumparatorul (beneficiarul) nu stie cat din pretul platit pentru produs (serviciu) revine agentului economic si cat ajunge in tezaurul public."[6]

Milton Friedman, laureat al premiului Nobel pentru economie, surprinde unele dintre atuurile impozitelor indirecte. Astfel, "Prin utilizarea aproape exclusiva a impozitelor indirecte s-a reusit eliminarea aproape totala a evaziunii si ca urmare nivelul general de taxare a scazut, permitand indivizilor si corporatiilor sa-si exprime liber optiunea pentru consum si investitii".

7. In functie de forma in care se percep [7], exista:

a) Impozite in natura sub forma prestatiilor sau darilor in natura.

Impozitele in natura nu se mai aplica in epoca moderna.

b) Impozitele in bani (pecuniare) generalizate odata cu stabilirea si extinderea relatiilor marfa-bani si care reprezinta in prezent, practic, unica forma/ modalitate de percepere a impozitelor.