Cadrul macroeconomic si financiar din Romania

Cadrul macroeconomic si financiar din Romania

1. Contextul macroeconomic al evolutiei creditului neguvernamental

Politica fiscala prudenta, precum si progresele inregistrate in planul reformelor structurale au oferit un sprijin substantial politicii monetare in consolidarea procesului dezinflationist. Totodata, atenuarea presiunilor din partea ofertei (prin reducerea amplitudinii corectiilor preturilor administrate, tendinta de apreciere reala a monedei nationale si intensificarea concurentei pe piata cu amanuntul) a limitat manifestarea potentialului inflationist al cresterii rapide a consumului. In aceste conditii, rata inflatiei masurata prin indicele preturilor de consum a coborat treptat de la 40,7% in decembrie 2000 la 8,6% in decembrie 2005 (rata inflatiei medie plasandu-se pentru prima data din 1990 pe palierul cu o singura cifra). Progresele realizate au contribuit la obtinerea de catre Romania a statutului de economie de piata functionala, acordat de Comisia Europeana, si la finalizarea in luna decembrie 2004 a negocierilor de aderare la Uniunea Europeana, ceea ce a creat premisele semnarii, in aprilie 2005, a Tratatului de aderare. Cu toate aceste evolutii favorabile, la sfarsitul anului 2004 valoarea PIB/locuitor calculata in functie de paritatea puterii de cumparare reprezenta doar 31,3% din media UE-25 (Raportul de tara al Comisiei Europene, octombrie 2005). Este un alt indiciu al faptului ca modificarile structurale si de recuperare a decalajelor fata de UE nu si-au atins nici pe departe potentialul, in contextul in care, in ultima perioada, exista unele semnale de supraincalzire a economiei. La randul sau, sistemul financiar a cunoscut o modificare structurala semnificativa dupa criza de la sfarsitul anilor '90. Asanarea sectorului bancar prin preluarea de catre Agentia de Valorificare a Activelor Statului a creditelor neperformante, precum si accelerarea procesului de privatizare a marilor banci de stat au condus la crearea premiselor dezvoltarii activitatii de creditare pe principii sanatoase. Mai mult, in acest domeniu credem ca s-a manifestat cel mai semnificativ procesul de integrare. Pentru sectorul bancar romanesc, acest proces a presupus eforturi atat pentru transpunerea, cat si pentru implementarea acquis-ului comunitar in domeniu, inclusiv in sensul alinierii la practicile si tendintele manifestate in cadrul sectorului bancar european. Astfel, din punct de vedere legislativ, prin stabilirea in cadrul documentelor de  negociere a unui calendar de implementare a acquis-ului, se poate afirma ca de jure sectorul bancar romanesc urmeaza un proces de integrare. In ceea ce priveste integrarea de facto, aceasta este promovata atat de ponderea remarcabila a capitalului de provenienta europeana, cat si de implementarea de catre noii actionari a unui management bancar modern, european.

2. Rolul sectorului bancar in asigurarea finantarii economiei reale

Activele sistemului financiar valorau in decembrie 2004 aproximativ 26 miliarde EUR, iar sectorul bancar detinea ponderea dominanta, cu 86,6% din aceste active. Sistemul financiar romanesc se bazeaza asadar pe creditarea bancara (bank-based system), analog situatiei existente in UE.

Un sistem financiar dezvoltat si stabil reprezinta o conditie necesara pentru o crestere economica durabila si reciproc. Printre cei mai uzitati indicatori de cuantificare a dezvoltarii financiare, literatura a pus accent pe gradul de monetizare a economiei (ponderea M2 in PIB), ponderea activelor bancare sau a creditului neguvernamental in PIB. Indicatorii releva o dezvoltare financiara mai redusa in cazul Romaniei fata de celelalte tari din centrul si estul Europei, precum si fata de zona euro. Diferenta inregistrata fata de aceste tari subliniaza, pe de o parte, potentialul dezvoltarii sectorului bancar romanesc, dar, pe de alta parte, ilustreaza fie: a. existenta unei anumite limitari a posibilitatilor de investire in economia reala, fie: b. existenta in posesia agentilor economici a unor resurse proprii considerabile, ceea ce face ca acestia sa apeleze la creditarea bancara doar in mod marginal, sau c. existenta unei stari de oligopol in sectorul bancar romanesc, caracterizata si prin practicarea unor preturi (rate ale dobanzii) ridicate, ceea ce determina o intermediere financiara mai putin atractiva. Totodata, constatam ca dezvoltarea financiara, desi se afla sub valorile celorlalte tari europene, in plus nu prezinta un ritm de crestere superior.

Sectorul bancar romanesc a cunoscut dupa anul 1990 o reconfigurare a rolului sau in cadrul economiei, evolutia bilantului agregat fiind una din expresiile sintetice aferente procesului de reforma. Astfel, dupa un nivel maxim de 104% din PIB in 1991, activele bancare au inregistrat un declin considerabil, atingand un minim de 22% in 2001. Dupa acest prag critic, activele bancare agregate au avut un ritm de expansiune superior celui de crestere economica, ca urmare in special a conditiilor favorabile macroeconomice, restructurarii sectorului bancar, diversificarii portofoliului de produse oferite de banci si orientarii puternice spre creditarea populatiei.

In ceea ce priveste raportul intre creditul neguvernamental (CNG) si PIB, acesta este important a fi analizat pentru ca surprinde, pe de o parte, capacitatea economiei de a solicita resurse pentru proiecte considerate viabile spre finantare, iar pe de alta parte, capacitatea bancilor de a gasi si aloca competitiv resurse in functie de cerere. Date fiind, pe de o parte, lichiditatea structurala existenta pe piata bancara romaneasca in ultimii ani, iar pe de alta parte posibilul comportament de tip oligopolist al bancilor, s-ar putea concluziona ca acest raport evidentiaza ca problemele se regasesc atat pe partea cererii, cat si pe cea a ofertei.

Evolutia ratelor de dobanda

Imbunatatirea conditiilor de creditare, semnalele din partea bancii centrale de reducere a dobanzii de referinta in contextul scaderii ratei inflatiei, reducerea costului de finantare a deficitului si a serviciului datoriei externe etc. au determinat inscrierea ratelor de dobanda pe un trend descendent. Analiza dobanzilor practicate atat pe piata interbancara, cat si de Ministerul Finantelor Publice prin intermediul randamentelor certificatelor de trezorerie cu discount arata ca evolutia ratei dobanzii in economia romaneasca a fost una coordonata, determinata atat de necesitati ce tin de politica monetara, cat si de cea fiscala. O evolutie aparte s-a inregistrat pana in anul 2000, cand superioritatea randamentului titlurilor cu discount poate fi explicata prin masurile aferente varfului de datorie externa.

Totusi, se remarca faptul ca in perioada de expansiune a creditului acordat sectorului privat, dobanzile active medii nu au inregistrat scaderi majore decat incepand cu anul 2005 si doar pentru creditele exprimate in moneda nationala. Diminuarea relativ modesta a dobanzilor la creditele nou acordate ar reprezenta un alt argument in favoarea ideii de piata bancara oligopolista, insa putem identifica suplimentar si alte explicatii cum ar fi: a. asteptari superioare privind nivelul inflatiei, b. lacune in implementarea principiilor de guvernanta corporatista, c. precaritate in exercitarea drepturilor creditorilor (in special dificultati in executarea creantelor) si d. posibilitatea de o obtine castiguri superioare, mai ales in conditiile in care multe banci-mama din Europa traverseaza o perioada caracterizata de profituri mai reduse.

Un alt element care a atras atentia se refera la dinamica relativ timida a spread-urilor, in conditiile in care rata inflatiei a cunoscut o tendinta descrescatoare evidenta. S-a pus astfel intrebarea daca nu cumva exista alti factori, inclusiv la nivel microeconomic, mult mai importanti care determina miscarea spread-urilor in Romania. Ideea in esenta este aceea ca nu numai elementele macroeconomice au rol semnificativ in dinamica spread-urilor, ci si cele microeconomice. Din prima categorie am obtinut ca evolutia ratei dobanzii de referinta a bancii centrale si cresterea PIB au influenta asupra marjelor de dobanda, in timp ce rata inflatiei nu este factor semnificativ. La randul lor, factorii microeconomici joaca un rol foarte important in dinamica spread-urilor, cei mai reprezentativi fiind legati de eficienta cheltuielilor salariale, rentabilitatea activelor si ponderea creditelor neperformante in totalul operatiunilor cu clientela.

In ceea ce priveste evolutia ratelor dobanzii reale, se constata permanenta valorilor real pozitive pentru dobanzile active in perioada analizata. Nu acelasi lucru este valabil pentru dobanzile pasive reale. Acest fenomen al iluziei monetare se poate explica atat prin gradul mai redus al culturii bancare si volatilitatea ratei inflatiei, cat si prin faptul ca populatia, de regula, se ghideaza dupa valorile nominale, acestea fiind mai usor de calculat.

Nivelul ridicat al spread-urilor, in special in cazul populatiei, ridica si o problema importanta in analizele de stabilitate financiara, respectiv cea a alocarii eficiente a resurselor in economie.

4. Evolutia creditului neguvernamental in Romania

Imagine de ansamblu asupra evolutiei creditului neguvernamental

Analiza in structura a bilantului agregat al bancilor arata particularitati la nivelul activului si pasivului. Astfel, creditele neguvernamentale (CNG) reprezinta pozitia dominanta, contabilizand de regula mai mult de 40% din totalul activelor bancare, in timp ce locul secund este ocupat de activele interbancare, ca urmare in special a unei politici a bancii centrale caracterizate prin interventii de sterilizare semnificative si cerinte de rezerve minime considerabile. Aceste doua pozitii bilantiere, ca pondere in total active, sunt si cele mai volatile, ceea ce ar putea evidentia faptul ca sectorul bancar romanesc se afla inca in cautarea celei mai bune structuri in ceea ce priveste plasarea resurselor.

Diferente in ceea ce priveste structura activului bancar exista si in functie de dimensiunea institutiei de credit. Astfel, bancile mari s-au orientat cel mai putin spre plasamentul in active in valuta, preferand oportunitatile oferite de creditarea in moneda nationala. Ponderea creditelor neguvernamentale in lei acordate de aceste banci este net superioara ponderii alocate de catre celelalte categorii de banci acestui tip de plasament mentionat. Preocuparea bancilor mici de a ramane pe piata si chiar de a-si creste cota a determinat o pliere mult mai pregnanta pe cererea clientilor de a se imprumuta in devize. Astfel, din totalul resurselor, la sfarsitul anului 2004, 55% din active erau in valuta. Bancile mijlocii sunt cele care au directionat cea mai mica pondere din activul lor catre creditele in lei, comparativ cu bancile din celelalte doua esantioane.

In schimb, bancile din aceasta categorie exceleaza prin active interbancare in lei (aproape o treime din active era directionata la sfarsitul anului 2004 catre aceasta destinatie) si credite in valuta.

Accentuata crestere a creditului a fost sustinuta, pe de o parte, din surse interne ale bancilor (cresterea nominala a capitalurilor proprii in 2004 a depasit 31%), iar pe de alta parte, din surse atrase. Astfel, in ceea ce priveste sursele externe, ponderea pasivelor externe in total bilantier se afla intr-o crestere continua, in ultimii 5 ani triplandu-si importanta. Un rol important in aceasta dinamica l-ar putea avea in ultimul timp si restrictiile administrative impuse de banca centrala in scopul limitarii creditului in valuta. Aceste fluxuri maresc datoria privata externa si pot determina comportamente de creditare mai riscante din partea institutiilor de credit in scopul fructificarii disponibilitatilor (sau in unele cazuri a capitalurilor) semnificativ excedentare. Referitor la resursele atrase interne, structura pe valute arata ca depozitele in moneda nationala au fost preponderente in ultimii ani, astfel incat orientarea bancilor catre surse externe de finantare, in conditiile in care creditul neguvernamental in valuta a avut o expansiune considerabila, se inscrie in practica unui management eficient.

Trecand de la analiza in structura la cea in volum, observam ca evolutia semnificativa a CNG nu este o caracteristica doar a Romaniei, ci a majoritatii tarilor din Europa Centrala si de Est, Baltica sau Balcanica. Ritmul de crestere a creditului neguvernamental este insa in scadere in ultimii doi ani, ceea ce poate indica debutul perioadei de maturizare a sectorului bancar din economiile aflate in aceasta zona a Europei.

In concluzie, putem spune ca evolutia din ultimii ani a creditului neguvernamental in Romania prezinta tendinte asemanatoare cu cele manifestate la nivelul tarilor din Europa Centrala si de Est. Printre principalele cauze ale acestei evolutii putem enumera: imbunatatirea accesului la resursele bancare, conditiile favorabile de finantare externa, gradul de dezvoltare financiara, perspectivele economice favorabile pe termen mediu si lung si necesitatea finantarii continuarii reformelor structurale.

5. Principalele provocari ale evolutiei creditului neguvernamental in Romania

5.1. Provocari ale evolutiei CNG la nivel macroeconomic

Principalele riscuri potentiale identificate la nivel macroeconomic ca urmare a cresterii creditului neguvernamental sunt: a. cererea agregata sa fie si mai mult stimulata, cu consecintele aferente asupra ratei inflatiei; b. impactul nefavorabil asupra deficitul de cont curent sa se accentueze; c. natura cresterii creditului neguvernamental sa fie de tip "boom&bust" si sa nu reprezinte un fenomen de adancire financiara (financial deepening); d. creditul neguvernamental sa determine o crestere rapida si semnificativa a preturilor activelor nefinanciare si financiare, de tip bubble; e. sa creasca dificultatea conducerii politicii monetare folosind instrumentul ratei dobanzii ca urmare a expansiunii creditului in valuta (euroizarea bilantului bancar).

Subiectul pericolului indus de cresterea presiunilor inflationiste ca urmare a potentarii cererii agregate prin intermediul creditului neguvernamental nu ne propunem sa-l abordam pe larg in aceasta lucrare pentru ca face obiectul unei analize mai detaliate in cadrul Rapoartelor asupra inflatiei elaborate de Banca Nationala a Romaniei. Conform acestora, existenta unui cadru favorabil creditarii (scaderea ratelor dobanzii, aprecierea monedei nationale si implicarea semnificativa in procesul de creditare a institutiilor financiar nebancare, in special a companiilor de leasing si a celor de intermediere a creditului de consum) s-a concretizat intr-o dinamica importanta a creditului privat. In acest context, mentinerea unui excedent de cerere interna accentueaza presiunile inflationiste pe termen scurt.

Pe de alta parte, avand in vedere ca in special evolutia preturilor administrate si a combustibililor contribuie la propagarea procesului inflationist, rezulta ca, pentru moment, contributia directa a creditului neguvernamental la dinamica preturilor nu este una majora. Nu in ultimul rand, cresterea creditului neguvernamental, in contextul unei ponderi ridicate dirijate spre finantarea companiilor, poate genera pe termen mediu si lung o majorare a PIB potential cu efecte benefice asupra diminuarii presiunilor inflationiste.

In continuare ne vom concentra doar asupra celorlalte trei provocari la nivel macroeconomic enuntate anterior, pentru ca, dupa stiinta noastra, acestea nu au fost analizate pana in prezent in cadrul altor lucrari, iar importanta lor asupra stabilitatii financiare este semnificativa.

A. Implicatiile cresterii creditului asupra largirii deficitului de cont curent

In conditiile in care deficitul fiscal s-a mentinut la valori modice in ultimii ani, cresterea dezechilibrului extern a avut drept cauza majorarea cererii agregate din sectorul privat. Daca in anul 2003, cresterea investitiilor a avut o contributie mai mare decat consumul in evolutia cererii agregate, in anul 2004 situatia s-a inversat.

In structura importurilor, ponderea cea mai mare este detinuta de bunurile necesare procesului de retehnologizare si prelucrare, respectiv: a. masini, dispozitive mecanice (22%), b. produse mineraliere (15,85%), c. materii textile (10,8%) si d. mijloace si materiale de transport (10%). Dinamica cea mai mare apartine mijloacelor de transport (crestere cu 85% in 2004/2003 si cu 63,1% in august 2005/august 2004), dar acest domeniu este posibil sa-si aplatizeze expansiunea in urmatorii ani, pe masura ce piata va fi saturata cu asemenea produse, componenta second-hand va lua amploare, iar oferta interna s-ar putea transforma intr-un factor de substitutie tot mai consistent. Cresterea importurilor de bunuri de capital si de consum s-a mentinut relativ constanta in 2005. Ca pondere in importuri, bunurile de capital reprezinta 20,6%, in timp ce bunurile de consum 15%. Comparand aceste evolutii cu cele aferente creditului, observam ca ritmul de crestere a importurilor pentru bunuri de consum (23,5%) este inferior ritmului de crestere a creditului de consum acordat populatiei (64,5%), ceea ce arata ca doar o parte din cresterea volumului creditului de consum acordat populatiei se indreapta spre bunuri de consum din import. Analiza este sustinuta si de valoarea termenilor absoluti care reflecta o majorare a bunurilor de consum din import cu 293,5 milioane RON, comparativ cu 6 646,8 milioane RON cresterea creditului acordat populatiei (din care mai mult de 70% reprezinta credit de consum).

B. Natura cresterii creditului neguvernamental

Este necesar sa stabilim daca recenta evolutie a creditului neguvernamental: a. are ca rezultat dezvoltarea sectorului financiar, avand in vedere ponderea scazuta a creditului neguvernamental in PIB, sau daca b. asistam la ceea ce in literatura de specialitate este cunoscut ca si expansiunea creditului (credit boom). Respectiva distinctie a naturii cresterii creditului neguvernamental este importanta in special din punctul de vedere al stabilitatii financiare. Astfel, literatura de specialitate indica faptul ca majoritatea credit boom-urilor este asociata cu crize in cadrul sectoarelor bancare in aproximativ 75% din cazuri si cu crize valutare in mai mult de 80% din cazuri. Totodata, revenirea la rate normale de expansiune a creditului dupa boom este insotita de deviatii negative de aproximativ 5% ale PIB real de la trend. Ca principal mecanism de propagare a credit boom-ului, literatura de specialitate mentioneaza acceleratorul financiar, potrivit caruia socurile care afecteaza pretul activelor sunt amplificate prin efecte bilantiere. Acesta este rezultatul imperfectiunilor la nivelul pietei care apar datorita asimetriilor informationale, constrangerilor de lichiditate sau unor probleme aferente sectorului institutional.

C. Implicatii asupra evolutiei preturilor activelor nefinanciare si financiare

Cresterea creditului neguvernamental destinat populatiei a reprezentat componenta cu cel mai mare dinamism din ultimii trei ani. Avand acces tot mai facil la finantare, obtinand venituri disponibile in crestere si avand expectatii optimiste privind veniturile viitoare, o pondere tot mai mare a populatiei s-a gasit in ipostaza de a-si putea transforma cererea potentiala de locuinte intr-una solvabila. La randul sau, procesul de integrare in Uniunea Europeana a contribuit semnificativ in a imprima preturilor imobilelor o tendinta de convergenta catre valorile UE. Nu in ultimul rand, oferta de active nefinanciare a fost necorespunzatoare atat ca volum, cat si ca structura pentru a satisface aceasta cerere in crestere.

5.2. Provocari la nivel microeconomic

a. Capacitatea institutiilor de credit de a gestiona cresterea creditului neguvernamental

Cresterea activitatii de creditare implica gestionarea unor riscuri de credit, de piata si operational sporite. Datele statistice arata ca riscul de credit a fost gestionat corespunzator de-a lungul perioadei de crestere a CNG, ponderea creditelor restante inregistrand o scadere in perioada decembrie 2000 - august 2005 de la 2,45% la 0,95%. Cu toate acestea, tendinta de largire a maturitatii finantarilor acordate, in contextul unui ritm semnificativ de crestere a creditarii, reprezinta semnale de alarma asupra posibilitatii ca nivelul actual al creditelor restante sa nu reflecte nivelul real al riscului din sistem, acesta fiind subevaluat.

La randul sau, concurenta puternica determina preocupari de sporire a cotei de piata, iar uneori acest comportament duce la relaxarea conditiilor de creditare, cu atat mai consistente cu cat ar putea actiona si o perceptie excesiv de optimista asupra riscului, justificata si de observarea unei ponderi reduse a creditelor neperformante.

Probabilitatea unor pierderi asteptate exista incepand cu momentul acordarii creditului, dar nivelul efectiv va fi vizibil ex-post. Experienta internationala consemneaza ca multe din creditele mai putin performante au fost acordate in faza de expansiune a ciclului economic, cand domina optimismul, dar calitatea mai slaba a acestora a fost consemnata in bilant prin intermediul provizioanelor abia cand perioada de crestere economica a incetinit.

Ca si in alte tari, si in Romania se observa un anumit caracter prociclic al provizioanelor pentru riscul de credit. Aceste provizioane se calculeaza ex-post, crescand in perioade de recesiune si diminuandu-se in perioade de expansiune, generand fluctuatii in profitabilitatea bancilor. Un nivel ridicat al provizioanelor duce la o reducere a profiturilor bancare si astfel la o diminuare a creditarii, ceea ce va accentua faza descendenta a ciclului economic.

Analizand riscul de concentrare, se observa in ultimii ani orientarea majoritatii institutiilor de credit catre segmentul populatiei. Daca anul 2002 a permis bancilor mici sa atinga rezultatele scontate (unele chiar dublandu-si cota de piata), incepand cu 2003 cresteri importante au fost inregistrate doar la nivelul bancilor de talie medie cu capital majoritar strain. Tendinta s-a mentinut si in 2004, fiind sustinuta de proiecte importante de extindere a retelei teritoriale. Gradul mediu de concentrare a activelor bancare nu reprezinta o bariera puternica in aplicarea strategiilor de dezvoltare ale bancilor mici, dar politica de extindere a retelei poate deveni destul de riscanta.

Riscul de piata inregistreaza un nivel redus in conditiile in care bancile isi echilibreaza, in general, nepotrivirea (mismatch) pe maturitati si pozitia valutara neta, iar rata de dobanda practicata la credite este fluctuanta. Astfel, cresterea ponderii creditelor acordate pe termen mediu si lung companiilor si populatiei, in conditiile in care depozitele bancare ale acestora au maturitati de regula pe termen scurt, ar putea genera preocupari in directia capacitatii bancilor de a gestiona acest risc de nepotrivire a maturitatilor. Pe de alta parte, la nivelul bilantului bancar agregat, problema maturitatii nu este atat de acuta: activele si pasivele interbancare, respectiv guvernamentale, au contribuit la imbunatatirea structurii pe maturitati. Cresterea ponderii activelor pe termen lung a fost insotita si de majorarea ponderii pasivelor pe acelasi termen, nu insa in aceeasi masura. La nivelul activelor pe termen mediu exista o tendinta de diminuare a ponderii in total, dar se constata cresterea ponderii pasivelor pe termen mediu.

Analizand riscul valutar, se constata o pozitie valutara a bancilor relativ redusa fata de dimensiunea bilantului agregat. De exemplu, la sfarsitul lunii octombrie 2005, pozitia era lunga reprezentand echivalentul a aproximativ 25 milioane euro. In acest context, pierderea maxima la orizontul unei luni calendaristice (utilizand value-at-risk cu interval de incredere 99%) era, dupa calculele noastre, modesta (aproximativ 1,5 milioane euro la nivelul intregului sector bancar romanesc).

Amplificarea volumului activitatii bancare, in special a celui de creditare, presupune sporirea riscului operational si in special a celui informatic, in conditiile in care unele dintre bancile cu portofolii in crestere au o dotare informatica deficitara. In plus, conform sondajului privind riscurile cu care se confrunta sistemul bancar in prezent si pe termen mediu (BNR, 2003), majoritatea bancilor respondente au plasat riscul informatic pe unul dintre ultimele locuri, ceea ce presupune ca actiunile pentru reducerea lui (inclusiv achizitionarea de soft-uri performante) nu reprezentau o prioritate.

Implementarea in viitor a cerintelor de adecvare a capitalului va impune institutiilor de credit respectarea unor cerinte suplimentare referitoare la managementul riscurilor, care vizeaza, printre altele, si redimensionarea necesarului de capital in functie de riscurile asumate. In acest sens, cresterea cerintelor de capital ar putea reprezenta pentru unele banci un soc care va fi ajustat prin costuri semnificative.

Factorii care reduc ingrijorarile privind cresterea creditului provin in principal din reglementarea si supravegherea adecvata a institutiilor de credit, dar si din sprijinul furnizat de bancile-mama. Astfel, asa cum s-a precizat, cadrul de reglementare prudentiala este in cea mai mare parte armonizat atat cu cerintele europene, cat si cu cele mai bune practici in domeniu promovate de Basel, reprezentand un instrument util in prevenirea manifestarii sistemice a eventualelor amenintari de diminuare a calitatii portofoliului de credite.

La randul sau, activitatea de supraveghere bancara actioneaza in directia monitorizarii calitatii creditelor, desfasurandu-se in conformitate cu majoritatea principiilor Comitetului de la Basel. In plus, existenta in cadrul BNR a Centralei Riscurilor Bancare reprezinta un sprijin pentru institutiile de credit, carora le furnizeaza, la cerere, informatii privind debitorii rau-platnici. Bancile care intra in perimetrul de consolidare a institutiilor de credit straine (16 banci, reprezentand 62% din activele nete ale sistemului bancar la sfarsitul anului 2004) se bucura si de sustinerea entitatilor-mama, atat din punct de vedere financiar, cat si structural, acestea avand posibilitatea de a oferi produse bancare deja testate pe piete cu caracteristici asemanatoare si beneficiind de modele de evaluare si monitorizare ale debitorilor perfectate de mame.

b. Managementul procesului de creditare a companiilor nefinanciare

Pe langa factorii analizati anterior, care favorizeaza un management eficient al expansiunii creditelor, specificitatea segmentului creditat reclama gestionarea unor riscuri distincte. Astfel, desi in ultimii ani a. calitatea bilanturilor companiilor s-a imbunatatit, b. capacitatea de autofinantare a crescut, iar c. procesul de adoptare a standardelor internationale de contabilitate de catre agentii economici reprezinta un factor ce sustine evolutia calitativa a creditarii companiilor prin reducerea asimetriei de informatie si posibilitatea comparabilitatii, calitatea procesului de creditare a companiilor nefinanciare poate fi afectata negativ de aspecte precum: procesul de restructurare a sectorului real, inca in derulare in pofida progreselor economice semnificative; lipsa unui istoric aferent debitorilor noi cu privire la intarzierile la plata facturilor emise de diversi furnizori, care nu poate fundamenta predictii in ceea ce priveste onorarea obligatiilor viitoare; in Romania nu exista agentii nationale de rating, iar costurile apelarii la agentii externe sunt prohibitive; slaba protectie a drepturilor creditorilor, concretizata in proceduri de recuperare a creantelor restante indelungate si costisitoare care reduc valoarea ce poate fi recuperata, suplimenteaza riscurile asumate in activitatea de creditare.

In vederea diminuarii riscurilor privind activitatea de creditare a companiilor nefinanciare, institutiile de credit trebuie sa dispuna de o serie de instrumente si mijloace de gestionare mai eficienta a riscurilor de acest tip. O atentie deosebita trebuie sa li se acorde debitorilor care obtin venituri denominate in alta moneda decat cea a serviciului datoriei (unhedged borrower). Cadrul prudential a fost completat prin reglementarea riscului de concentrare pe creditul in valuta ce vizeaza tocmai debitorii neacoperiti.

O masura ce se impune tot mai mult ca o prioritate, in contextul reformelor aduse de Basel II, este crearea cadrului necesar dezvoltarii agentiilor nationale de rating, a caror metodologie de evaluare sa corespunda criteriilor OECD.

c. Managementul procesului de creditare a populatiei

Dezvoltarea creditului catre populatie a fost sustinuta de cresterea puterii de cumparare a populatiei in ultimii ani, pe fondul sporului salariilor reale, scaderii inflatiei si reducerii somajului. Accelerarea creditarii acestui segment a adus riscuri suplimentare pentru banci. Cu toate acestea, analizand riscul de credit, ponderea creditelor restante in totalul creditelor acordate populatiei era de 0,5% in august 2005, in scadere fata de anii anteriori (1,1% in decembrie 2000).

Desi gradul de indatorare a populatiei a crescut constant in ultimii ani, valoarea atinsa recent este inca mica comparativ cu cea raportata de tarile puternic industrializate. In plus, corelatia dintre creditul catre populatie si salariile reale este stransa, ultimii ani marcand accelerarea ratei de crestere a ambilor indicatori. O alta statistica arata ca in ultimii ani rata in care populatia se indatoreaza depaseste rata de crestere a veniturilor acesteia, ceea ce ar putea conduce, in viitor la cresterea mai accentuata a ratei de default. Gradul de indatorare a populatiei, calculat ca pondere a creditelor bancare acordate populatiei in salariile nete anuale, a crescut simtitor - de la 3,6% la sfarsitul anului 2000 la aproape 45% in august 2005.

In ultimii ani, cadrul economic si financiar din Romania s-a imbunatatit, dar decalajele fata de unele tari din Europa Centrala (sau UE-15) au ramas, in unele privinte chiar considerabile. Continuarea modificarilor structurale necesita finantare si, avand in vedere rolul sectorului bancar in cadrul sistemului financiar romanesc, aceasta finantare va fi asigurata in mod preponderent tot de catre institutiile de credit. Analiza cererii si ofertei de credite a aratat ca acesti doi factori actioneaza in acelasi sens, respectiv catre cresterea creditului neguvernamental. Astfel, pe partea cererii de credite: a. procesul de restructurare a economiei (catre una functionala de piata si capabila sa faca fata fortelor concurentiale in special din UE) si b. modificarea comportamentului populatiei (ca urmare a cresterii veniturilor si a ajustarii preferintelor de consum spre bunuri de folosinta indelungata si servicii) conduc la cresterea necesarului de resurse financiare atat pentru consum, cat si pentru investitii. Pe partea ofertei de credite, restructurarea si privatizarea sectorului bancar, sporirea competitiei in contextul alinierii la practicile europene actioneaza in sensul expansiunii ofertei.

Identificarea dinamicii pe termen mediu a CNG este foarte dificil de realizat datorita seriei istorice scurte de date statistice. Avand in vedere dinamica actuala si factorii determinanti ai evolutiei CNG, o crestere medie anuala reala pe termen mediu de 20% ar putea fi avuta in vedere. Aceasta evolutie ar putea conduce la orizontul anului 2010 la o pondere a CNG in PIB de aproximativ 30%, in continuare insa sub valorile inregistrate in prezent in majoritatea tarilor central si est-europene. Diferenta fata de aceste tari subliniaza, pe de o parte, potentialul dezvoltarii sectorului bancar romanesc, dar, pe de alta parte, ilustreaza fie: a. existenta unei anumite limitari a posibilitatilor de investire in economia reala, fie b. existenta unei stari de oligopol in sectorul bancar romanesc care se caracterizeaza si prin practicarea unor preturi (rate ale dobanzii) ridicate ce conduc la o intermediere financiara mai putin atractiva si/sau c. existenta in posesia agentilor economici a unor resurse proprii sau imprumutate (de la alte companii nefinanciare) considerabile si in crestere, ceea ce face ca acestia sa apeleze la creditarea bancara doar in mod marginal.

In ceea ce priveste provocarile la nivel microeconomic generate de dinamica CNG care ar putea impieta asupra stabilitatii financiare, studiul s-a axat in special pe analizarea: a. riscului de credit, b. al celui valutar si de nepotrivire a maturitatilor, si c. surselor de finantare pentru acordarea creditelor.

Concepte-cheie politica fiscala, proces dezinflationist, reforma structurala, politica monetara, creditare bancara, bank - based system, spread, credit neguvernamental.