Cardul - scurt istoric

Cardul - scurt istoric

Fenomen in aparenta simplu, cardul de plata este un simbol nu numai al avansului tehnologic care defineste civilizatia euro-atlantica astazi, ci si al apartenentei individului la o comunitate civilizata. Cardul de plata este un status simbol de distinctie. El capata tot mai mult caracterul unui adevarat "instrument" de identitate economica si sociala al persoanei in orice grup care practica recunoasterea si interrecunoasterea individualitatii.

Este desigur o certitudine ca putini specialisti din domeniul financiar ar fi putut ghici cu mai bine de 30 de ani in urma impactul pe care il va avea cardul bancar asupra intregii vieti economice si sociale, ca acest produs urma sa devina cel mai profitabil si des utilizat dintre produsele financiare oferite consumatorilor.

In ultimul deceniu se afirma tot mai puternic in economiile de piata avansate, specializarea platii fara numerar. Progresul tehnologiilor informatice si de telecomunicatii - ca parte a asa-numitei infrastructuri financiare a afacerilor - a permis globalizarea tranzactiilor si cresterea fiduciaritatii in comertul cu servicii. Serviciile financiare au devenit un factor de crestere a eficientei tranzactiilor dar si al interdependentelor intre partenerii de afaceri.

Prin performantele lor - acumulate cantitativ in progresie geometrica in ultimii ani - platile sunt astazi critice pentru decizia de a cumpara sau de a vinde, deoarece posibilitatea descarcarii de obligatii in timp real a instaurat un nou standard in relatiile dintre parteneri, iar riscul generat de comportamentul in timp al resurselor de creditare are la dispozitie formule revolutionare de management.

Devin posibile datorita performantei in transferul si decontarea banilor, noi produse in intreaga economie fiduciara, deocamdata doar prin materializarea unei singure ramuri de optiune tehnologica: instrumentul multifunctional si specializat de economisire, credit si plata.

Primele au aparut cardurile de credit, care nu erau nici bancare si nici de plastic.

Destinatia lor consta in confirmarea credibilitatii detinatorului in afara bancii. Ele au aparut in SUA, unde creditul de consum al persoanelor fizice se dezvolta vertiginos inca la sfarsitul secolului XIX. Deja in anul 1914 unele magazine au inceput sa elibereze clientilor sai cei mai bogati si permanenti carduri speciale pentru a-i pastra drept clienti. In anul 1928 compania Farrington Manufacturing din Boston a emis primele placi de metal pe care se scria in relief adresa si care se eliberau clientilor de incredere. Vanzatorul introducea placa intr-o masina speciala numita imprinter si informatiile de pe placa se imprimau pe cec. In anii urmatori au fost inventate alte categorii ale schemei creditar-financiare, cu rata minima lunara de rambursare a creditului, perioada amanarii, adica creditarea fara dobanda, si multe altele.

Majoritatea specialistilor considera ca inceputul cardurilor bancare de credit a fost facut de John S. Biggins, specialist in domeniul creditului de consum din Banca Nationala Flatbush din Brooklyn. In anul 1946 Biggins a organizat activitatea dupa schema de credit numita "Charge-it". Aceasta schema prevedea chitante date de catre clienti magazinelor pentru cumparaturile marunte. Dupa ce actul de cumparare avea loc, magazinul preda chitanta la banca si banca le achita din contul cumparatorilor. In Flatbush pentru prima data a fost incercat lantul clasic de decontari utilizat in prezent in domeniul bancar de carduri pretutindeni.

Insa Luis Mandell, cercetator renumit in domeniul activitatii bancare, considera ca primul sistem de carduri de plata in masa a fost Diners Club, creat in anul 1949. Una din diferentele principale a sistemului, fata de cele precedente a fost aceea ca intre clienti si companiile de comert, ce realizau nu numai marfuri ci si servicii, exista o organizatie intermediara care lua asupra sa efectuarea decontarilor. Aceasta particularitate a permis ca "Diners Club" sa devina primul card universal in masa (spre deosebire de cele de magazine, "de benzinarie" s.a.)".

Dupa reunire afacerea, pretutindeni, a inceput sa se numeasca "Diners Club". 70 procente ii apartineau lui Maknamara, iar restul - in egalitate lui Blumingdale si Snider. La acel moment Blumingdale a introdus inca 25000 dolari, ceea ce cu primii 5000 si o suma nu prea mare cheltuita pe "Dine and Sign" s-au dovedit a fi unicii bani reali investiti candva in aceasta intreprindere.

Dupa un an Diners Club avea deja contracte cu 285 de puncte comerciale si 35.000 de detinatori de carduri, de la care se colectau 3 dolari anual. La sfarsitul anului 1951 Diners Club a adus un venit net de 61.222 dolari la un volum de incasari de 6,2 mil. dolari. In anii urmatori sistemul continua sa se extinda atat geografic - in Europa, cat si sa diversifice reteaua comerciala. Initial intreprinderile comerciale si de servicii nu prea doreau sa accepte cardurile "Diners Club" deoarece, in primul rand acestia subminau pozitiile propriilor carduri de firma si in al doilea rand din cauza necesitatii de a plati comision companiei.

Cu toate acestea, principalele dificultati au inceput odata cu aparitia pe piata a concurentilor. Cel mai remarcabil pentru cardurile universale in aceasta privinta, fara indoiala, a devenit anul 1958. In acest an a fost creat sistemul Carte Blanshe care initial a fost un card particular al corporatiei hoteliere "Hilton". In 1965 Carte Blanshe a fost achizitionata de First National City Bank (actualmente Citibank).

Pe 1 octombrie 1958 a fost emis primul card American Express. Deja peste un an aceasta companie cuprindea 32 mii de intreprinderi si peste 475 mii de detinatori de carduri. Un astfel de succes al American Express se explica prin faptul ca, in primul rand, compania a achizitionat Universal Travel Card care era emisa de Asociatia hotelurilor americane. Insa cauza principala a fost reteaua internationala ramificata, deja existenta, ce deservea cecurile "American Express" si mijloacele financiare imense care permiteau creditarea clientilor.

In anii '50 peste 100 de banci americane au startat propriile programe privind cardurile de credit. Cu toate acestea, perioada principala in dezvoltarea businessului cu carduri a inceput atunci cand, in ele au intrat prima si a doua dupa marime banci americane: Bank of America si Chase Manhattan Bank. Aceasta a avut loc tot in anul 1958. Chase Manhattan Bank la sfarsitul primului an prin intermediul programului de card avea 350 mii detinatori de card si a atras 53.000 intreprinderi din sfera comertului cu amanuntul. In 1960 volumul operatiunilor cu carduri a crescut pana la 25 milioane dolari, insa concomitent numarul detinatorilor de carduri s-a micsorat pana la 160 mii, cheltuielile operationale si nerambursarile creditelor s-au marit si programul in general aducea pierderi. In ianuarie 1962 banca a vandut-o cu 9 milioane dolari companiei Uni-Serve care a inceput sa emita in baza ei cardul "UniCard". Pe o perioada de timp ea a devenit o parte componenta a American Express, apoi in 1969 a fost rascumparata, pentru 50 milioane dolari, de catre initiatorul ei - Chase Manhattan Bank. Insa si a doua incercare a acestei banci a fost nereusita: programa aducea anual o pierdere de 1 milion dolari si in ianuarie 1972 din nou a fost vanduta Asociatiei National BankAmericard.

Cu dificultati asemanatoare s-au confruntat si alte banci, dar, totusi, crestea succesul "BankAmericard", emis de Bank of America.

Avantajul principal al acestei banci consta intr-o retea mare de filiale in statul California cu o clientela bogata.

Pe masura cresterii programelor de card majoritatea bancilor s-au confruntat cu principalul obstacol - caracterul local al deservirii cardurilor sale. In sfarsit, in 1966 Bank of America a inceput sa ofere licente de emitere a cardurilor BankAmericard altor banci.Ca raspuns la aceasta, cateva banci mari concurente ale Bank of America au creat propria Asociatie Interbancara de Carduri - ICA (Interbank Card Association). In 1969 aceasta asociatie a procurat drepturile asupra cardului "Master Charge". La randul sau, bancile ce emiteau "BankAmericard" au insistat ca programul de carduri sa fie scos de sub controlul Bank of America. Astfel, in iulie 1970 a fost creat National BankAmericard Incorporated - NBI.

La inceputul anilor '70 in SUA s-au creat doi concurenti de baza pe piata cardurilor bancare universale: NBI si ICA. Printre cardurile nebancare universale se evidentia "American Express". Trebuie de mentionat, ca initial in clasificarea internationala a cardurilor universale, cardurile se divizau in carduri pentru "calatorii si divertisment" (Travel and Entertainment - T&E) si pur bancare. Primele au fost emise de companiile Diners Club, American Express, Carte Blanshe si erau in principiu destinate pentru plata hotelurilor, restaurantelor, adica in principal pentru businessmanii care calatoresc. Cardurile emise insa de banci aveau un caracter mai mult "consumator" si erau destinate mai mult "clientilor de rand". La momentul actual aceste diferente in mare masura s-au atenuat, si o astfel de divizare este practic conventionala.

Initial bancile care incepusera emiterea cardurilor s-au alaturat fie la NBI, fie la ICA. In 1971 Worthen Bank and Trust Company of Little Rock a devenit membru al ambelor sisteme. Din partea NBI au urmat sanctiuni care interziceau emiterea cardurilor "Master Charge" de catre membrii NBI. Cazul a ajuns pana la instanta judecatoreasca si in 1972 judecatoria locala care se ocupa de cazul dat a scos o hotarare pe 26 de pagini: interdictia din partea NBI este o incalcare a legislatiei privind antitrustul, o piedica in dezvoltarea liberei concurente si limiteaza drepturile consumatorilor. NBI a incercat sa efectueze apelatii, insa in decurs de 5 ani - pe perioada procesului - multe banci au inceput sa emita ambele carduri si, pana la urma, in 1976 NBI a cedat. Cazul a fost inchis definitiv, cand cateva banci mari membre ale NBI, inclusiv Bank of America si Chase Manhattan, in octombrie al aceluiasi an au depus cerere pentru a deveni membri in Asociatia Interbancara de Carduri si corespunzator pentru emiterea cardurilor "Master Charge".

Paralel cu dezvoltarea pietei americane avea loc si internationalizarea operatiilor cu carduri. Ea a inceput inca in 1951, cand Diners Club a eliberat prima licenta pentru utilizarea numelui si sistemului sau in Marea Britanie.

Aproximativ in acelasi timp Asociatia Britanica de Hoteluri si Restaurante a inceput sa emita cardul de credit BHR care nefiind bancar era, totusi, un card universal. In 1965 acest sistem unindu-se cu concurentul sau suedez Rikskort - proprietarul careia era familia Wallenberg - a infiintat compania Eurocard International cu sediul in Suedia.

Concurenta asociatiilor de carduri a continuat si in Europa. In 1974 ICA a savarsit un pas insemnat in lupta de concurenta cu BankAmericard ajungand la o intelegere cu sistemul britanic Access Card care intra in Asociatia Eurocard. Astfel, s-a inceput colaborarea dintre Eurocard si Asociatia interbancara de carduri americane, care emitea cardurile "Master Charge".

Aceasta a fost una din cauzele care au dus la faptul ca in 1976 NBI a schimbat denumirea cardului "BankAmericard" in cunoscuta de acum "VISA". La fel a procedat in 1980 si ICA redenumind cardul "mai international" ,"MasterCard".

Eurocard de asemenea nu a stationat. Largind colaborarea sa cu MasterCard, aceasta asociatie, pe masura aparitiei noilor tehnologii, a incheiat intelegeri cu companiile Cirrus si Maestro, ceea ce i-a permis sa extinda spectrul serviciilor oferite clientilor datorita cardurilor pentru ridicarea numerarului in bancomate. La sfarsitul anului 1992 a avut loc unirea Eurocard International cu sistemul de plati Eurocheck. Organizatia noua a fost denumita Europay International.

Lupta de concurenta intre sistemele de plati se desfasura nu numai in Europa. In Japonia, de exemplu, neatenti la incercarile active de a cuceri aceasta piata, "VISA" si "MasterCard" cedau pozitiile cardurilor JCB. Numarul total de detinatori ai acestor carduri in 1980 a fost de doua ori mai mare, decat ai cardurilor "VISA" si "MasterCard" luate impreuna, emise in Japonia.

Asadar, in ziua de azi organizatia de plati cea mai mare este VISA International, care detine cca. 60 % din piata cardurilor bancare. A doua dupa marime este Europay/MasterCard Int., care detine cca. 30 % din piata. Restul 10 % revin cardurilor altor organizatii internationale si cardurilor locale ale diferitor banci.

In continuare va vom prezenta istoria cardurilor din punct de vedere al dezvoltarii tehnologice.

Primele carduri erau din carton, datele pe care le contineau erau fie scrise, fie presate. Apoi au inceput sa se foloseasca plastine metalice, pe care datele se embosau (presau) si abia dupa aceea au aparut cardurile plastice. Initial informatia despre client pe card era numai sub forma de date embosate.

Pe masura dezvoltarii ideilor stiintifice, cardului i-a fost atasata o banda magnetica, pe care se pastreaza informatia de baza despre client. Aparitia benzii magnetice a permis emiterea cardurilor fara a embosa informatia pe suprafata ei. Aceste carduri pot fi utilizate numai in aparate electronice, ce permit obtinerea informatiei de pe banda magnetica.

Ultima etapa a evolutiei tehnologice a adus pe carduri microschemele. Aceasta a permis pastrarea pe carduri a unui volum mare de informatie.

Acest lucru da posibilitate cardurilor sa indeplineasca mai multe functii decat cardurile cu banda magnetica. Astfel de carduri au primit a doua denumire - smart card (carduri "destepte"). Denumirea se explica prin faptul ca acest card, datorita cipului este apt sa indeplineasca functiile documentului, portmoneului si cardului de credit, insa cardurile cu microcip n-au o raspandire larga in sfera cardurilor bancare.

Aceasta se datoreaza lipsei standardelor unice in ceea ce priveste microcipurile utilizate pentru carduri si, la fel, dificultatilor trecerii infrastructurii de primire a cardurilor bancare cu banda magnetica la cele cu cip. Organizatiile de plati planifica o trecere lenta la tehnologii de cip catre anul 2005.

Pentru a ne face o imagine asupra dezvoltarii industriei cartilor de plata voi prezenta tara cu cea mai dezvoltata industrie in acest domeniu: SUA. Consumatorii americani conform datelor statistice detin in prezent peste 1,2 miliarde de carti de plata, adica cate 12 carti de plata pentru fiecare dintre ei, cu care efectueaza mai mult de 750 miliarde USD cheltuieli anual.

Adevaratele dimensiuni ale dezvoltarii acestui mijloc de plata sunt relevate de datele statistice cuprinse in tabelul numarul 1:

Evolutia functiei de credit a cartilor de plata

Motivele pentru care acest nou instrument de plata - cardul - a cunoscut o dezvoltare fenomenala intr-o perioada atat de scurta pot fi analizate din urmatoarele puncte de vedere: ale detinatorilor de carduri, al comerciantilor si al bancilor.

Detinatorii de carduri

La inceput, institutiile financiare emitente de credit-carduri s-au confruntat cu o problema deosebit de importanta. Bancherii nu stiau ce segment de piata sa abordeze cu prioritate in emiterea cardurilor: cel al comerciantilor sau cel al detinatorului. Mai multe banci au atacat ambele segmente in egala masura dar s-a dovedit ulterior ca tactica cea mai buna era atragerea comerciantilor in acceptarea cardurilor. Astfel, consumatorii puteau observa din ce in ce mai multe locuri unde isi puteau utiliza cardurile.

Tocmai usurinta in utilizare a asigurat succesul imediat al cardurilor. Bancile au promovat ideea usurintei in utilizare atragand atentia asupra faptului ca nu mai era nevoie ca detinatorii de carduri sa poarte asupra lor sume insemnate de numerar, nu mai apareau problemele in utilizarea cecurilor, nu exista nici o dificultate in achizitionarea de bunuri si servicii, iar cardurile erau acceptate de foarte multi comercianti. In plus, cardul bancar asigura obtinerea instantanee de credite. Acest aspect este foarte convenabil pentru acei consumatori care nu dispun de sumele necesare sau nu doresc sa achizitioneze anumite produse din fondurile proprii. Creditele obtinute automat prin utilizarea cardului puteau fi rambursate intr-o singura rata la scadenta stabilita sau in rate lunare flexibile.

Pentru prima data in istoria bancara, clientii bancilor puteau obtine credite fara sa mai completeze cereri de credite chiar daca se aflau in alta localitate. Detinatorilor de carduri le convenea sa utilizeze cardul deoarece obligatia de a achita efectiv bunurile si serviciile achizitionate era amanata cu aproape o luna. Chiar daca detinatorul de card ar fi avut disponibilitatile necesare achitarii in intregime al soldului, extrasul de cont lunar era primit de acesta dupa efectuarea achizitiilor. Pana in ziua de astazi peste 70 % din cei ce detin carduri nu platesc in intregime soldul din conturile lor ci utilizeaza creditul de tip "revolving".

Urmarirea efectuarii platilor era simplificata. In momentul efectuarii achizitiei, se inmana detinatorului de card o chitanta. Cand banca trimitea extrasul de cont detinatorului de card atasa chitantele originale de la comerciant. Comparand cele doua chitante se putea confirma suma datorata bancii. In prezent insa, toate tranzactiile sunt tiparite pe extrasul de cont in ordine cronologica si chitantele originale de la comercianti nu se mai trimit detinatorilor de carduri de catre banca, ci se inmaneaza direct cu ocazia achizitiei.

Pe scurt, de ce anume card?

Detinatorii de carduri sunt atrasi de usurinta de utilizare a credit-cardurilor. Se poate obtine credit imediat in cazurile in care acestia nu doresc sa-si utilizeze propriile fonduri. Este mai sigur un card, decat banii in numerar. Cardul este protejat contra folosirii nesanctionate prin intermediul PIN-codului si a semnaturii detinatorului. Cardul scuteste de problemele si incomoditatile ce tin de exportul si importul mijloacelor banesti si de schimbul valutei. De asemenea, cardul ofera diverse servicii suplimentare si da posibilitatea de a infaptui plati regulate pentru unele servicii sau cumparaturi.

Comerciantii

Din punctul de vedere al comerciantilor, cardurile prezentau anumite avantaje.

In primul rand, vanzarile se puteau autoriza cu usurinta. Procedura a fost relativ simpla: daca numarul de card nu aparea pe lista "neagra" a comerciantului si valoarea tranzactiei se incadra sub limita de autorizare stabilita, atunci achizitia era considerata valida. In cazul in care valoarea tranzactiei depasea limita de autorizatie stabilita de banca, comerciantul lua legatura telefonic cu centrul de autorizare a bancii pentru a valida tranzactia. Prin aceasta procedura simpla, comerciantii nu erau expusi riscurilor inexistentei de fonduri sau a validitatii cercurilor. Comerciantul nu mai trebuia sa urmareasca direct rau platnicii, prin simpla aplicare a procedurii prezentate mai sus, comerciantilor li se plateau sumele cuvenite de catre banca in momentul in care acestia depuneau la banca chitantele in original.

In al doilea rand, prin utilizarea cardurilor crestea volumul vanzarilor comer-ciantilor. Banca si asociatiile nationale emitente de carduri au cheltuit sume insemnate de bani pentru publicitate si directionarea posesorilor de carduri catre punctele de vanzare care afisau autocolante cu insemnele bancii. Astfel, cu cat erau emise mai multe carduri, cu atat erau frecventati mai mult acesti comercianti. Odata cu cresterea numarului detinatorilor de carduri, comerciantii au inceput sa accepte mai multe tipuri de carduri contribuind la cresterea volumului vanzarilor. Comerciantii agreau cardurile si pentru faptul ca detinatorii acestora faceau achizitii de valori mult mai mari decat ar fi facut cu numerar.

In al treilea rand, gestionarea achizitiilor efectuate pe credit era aproape imposibila pentru micii comercianti. Acest lucru se datora faptului ca era foarte greu sa se puna bazele unui sistem de vanzari pe credit de consum acordat de comercianti, iar daca acest lucru se realiza, gestionarea sa era foarte costisitoare pentru comerciant.

Odata cu aparitia MasterCard International si Visa International, comerciantii au putut sa vanda pe credit. Avantajul era ca orice comerciant care accepta carduri putea sa vanda pe credit oricarui consumator care folosea cardul. Comerciantul nu trebuia sa analizeze solvabilitatea clientului. Pentru faptul ca aceasta dilema era rezolvata pentru comercianti, iar solutia era cardul, foarte multi comercianti indiferent de marimea lor, au imbratisat aceasta solutie, iar rezultatul imediat a fost o sporire a numarului detinatorilor de carduri, a volumului si valorii vanzarilor la comerciant.

Bancile

Si pentru bancile care ofereau carduri clientilor lor existau anumite avantaje. La inceput, ceea ce atragea era linia de credit revolving asociata cardurilor. Prin linia de credit revolving, clientul putea imprumuta din nou fara a fi nevoit sa mearga la banca pentru a completa o noua cerere de imprumut. Atata timp cat suma imprumutata nu depasea plafonul de garantare stabilit pe care banca o punea la dispozitia clientului, detinatorul de card se putea imprumuta continuu si rambursa sumele la scadentele lunare. Bancile foloseau cardurile ca o modalitate simpla de a acorda credite si de a incuraja clientii sa se imprumute. Veniturile bancii sporeau cu dobanda incasata de la clientii care imprumutau bani si care ii rambursau in transe lunare la scadenta.

Un alt avantaj conferit de card bancilor era ca acest instrument de plata atragea si clientii care nu traiau in aproprierea bancii. In mod obisnuit oamenii alegeau banca unde isi efectuau tranzactiile in functie de vecinatatea acesteia cu domiciliul sau locul de munca. Prin aparitia cardurilor, pozitia bancii fata de client nu mai conta.

Bancile se vor folosi de acest aspect pentru a-si largi sfera de cuprindere a clientilor oferind carduri unor clienti aflati la sute de kilometri distanta de casa. Contrar ideii clasice de creditare prin care clientul trebuia sa se prezinte la banca ori de cate ori dorea sa obtina un credit, cardul aduce elementul inovator prin care clientul obtine credite fara prea multe inconveniente. Cu aceasta ocazie portofoliul de credite al bancilor crestea necontenit.

De asemenea, bancile vedeau noi clienti atrasi - detinatorii de carduri - ca fiind potentiali clienti si pentru alte produse bancare. Deoarece noii clienti erau atrasi din zone geografice diferite la care bancile nu ar fi putut ajunge in trecut, acestea au incercat sa profite de extinderea pietei lor, stabilind cu acesti clienti si altfel de relatii decat cele create de carduri.

In timp ce clientii furnizau noi surse de venit bancilor in urma utilizarii cardurilor, acelasi lucru se intampla si cu comerciantii, acestia platind comisioane bancii pentru prestarea serviciilor de prelucrare si decontare a tranzactiilor cu carduri.

Pe langa veniturile din comisioane, comerciantii mai aduceau si depozite suplimentare bancii. Lista cu chitante a comerciantului era considerata drept un depozit. Deci, banii obtinuti din achizitiile clientilor cu ajutorul cardului generau noi depozite pentru banca, iar aceste sume la randul lor deveneau noi surse de creditare.

Odata cu cresterea rapida a numarului de credit-carduri, bancile se straduiau sa devina banci comerciale. Avantajele combinate ale posibilitatilor de atragere de noi venituri si noi depozite au creat un mediu de competitivitate acerba. Cu cat mai multi comercianti acceptau carduri, cu atat mai multe avantaje aveau detinatorii de carduri, iar cresterea numarului de detinatori de carduri ducea la cresterea volumului vanzarilor comerciantilor.

Se poate observa astfel crearea unor relatii ciclice de interdependenta intre cele trei parti participante la acest nou fenomen-cardul. Tocmai aceasta relatie unica a dus la dezvoltarea rapida a acestui nou produs inca de la lansarea sa pe piata.