Categorii de risc in activitatea de creditare

Categorii de risc in activitatea de creditare

In procesul creditarii, bancile se confrunta cu o serie de riscuri cum ar fi:

-riscul de creditare;

-riscul de lichiditate;

-riscul de capital;

-riscul de variatie a ratei dobanzii;

-riscul de piata;

-riscul valutar;

-riscul de piata.

1. Riscul de creditare

Pentru multi observatori proncipala operatie bancara este creditarea. Intr-adevar, intre plasamentele bancilor, pe primul loc se situeaza creditele. Felul in care banca aloca fondurile pe care le gestioneaza poate influenta intr-un mod hotarator dezvoltarea economica la nivel local sau national.

Pe de alta parte, orice banca isi asuma intr-o oarecare masura riscuri atunci cand acorda credite si toate bancile inregistreaza in mod curent pierderi la portofoliul de credite, atunci cand unii dintre debitori nu isi onoreaza obligatiile.

Deci riscul de credit reprezinta probabilitatea ca imprumutul si dobanda sa nu fie platite la scadenta din motive determinate de proiect sau de situatia financiara a debitorului.

Expertii din domeniul riscului sunt de acord ca riscul de credit este mult mai dificil de masurat decat riscul de piata, care se bazeaza pe evolutii statistice pe perioade lungi si pe un numar mare de cazuri.

Incapacitatea de rambursare intervenita la debitori este fie rezultatul unui decalaj intre venituri si cheltuieli, riscul presupunand ca venitul viitor al acestora sa se diminueze sau sa dispara, fie necinstea imprumutantului care este un risc dificil de apreciat de catre banca, care nu dispune de suficiente informatii pentru a anticipa un astfel de comportament.

Riscul insuficientei venitului viitor este mai greu de anticipat mai ales in conditiile in care evolutia inflatiei impune cresterea dobanzilor bancare si deci scumpirea creditului.

In cazul agentilor economici, incapacitatea de rambursare a creditului este cauzata de mediul inconjurator al intreprinderii.

Mediul inconjurator definit ca totalitatea factorilor exogeni intreprinderii, de natura economica, politica, sociala precum si situatia sectorului in care actioneaza intreprinderea isi pun amprenta in mod decisiv asupra activitatii acesteia.

Incapacitatea de rmbursare a creditului poate proveni si din cauza unor factori interni intreprinderii, cum ar fi:

-calitatea si moralitatea managementului;

-incapacitatea intreprinderii de a se adapta pietei sau noului in materie de brevete, inventii si inovatii;

-timpul in care se incaseaza creantele de la beneficiari poate determina blocaje financiare si dereglari in productie si in activitatea intreprinderii;

Riscul de creditare are o serie de determinante:

T este proportional cu functia crescatoare a masei creditelor acordate. Acesta crestere poate fi rezultatul acordarii de credite catre noi beneficiari sau vechilor clienti.

In aczul atragerii de noi clienti se pune problema daca acestia sunt solvabili si daca indeplinesc conditiile de bonitate cerute de banca.

Cu cat numarul noilor clienti va creste va creste si riscul deoarece clientii vechi, prezinta o garantie prin experienta comuna acumulata.

T creste proportional cu nivelul dobanzii practicate.

Cu cat se practica o dobanda mai ridicata riscul este mai mare. In acets context dobanda ridicata se refera atat la segmentarea clientelei (clientii cu probleme beneficiaza de credite cu dobanzi mai ridicate) dar si la volatilitatea crescuta.

Dobanzile ridicate pot fi datorate si caracterului riscant al afacerilor, caz in care riscul se extinde si asupra clientului.

Acest risc mai este determinat si de:

scopul in care creditul este solicitat si de respectarea acestui scop;

durata de acordare a imprumutului care trebuie corelata cu scopul si capacitatea de rambursare;

suma creditului sa fie suficienta pentru afacere dar in acelasi timp sa asigure si participarea clientului din surse proprii.

In literatura de specialitate, analiza de credit se concentreza asupra a 5 caracteristici, considerate traditionale,astfel:

capacitate - abilitatea imprumutatului de a rambursa;

caracter - competenta managementului si dorinta de plata;

capital - actiuni sau patrimoniul imprumutatului comparativ cu creditul care va fi acordat;

colateral - natura si gradul de comercializare a garantiilor;

conditii - eficienta activitatii, voloumul vanzarilor, conditiile curent si cele viitoare.

Analiza de risc este destul de laborioasa si parcurge cateva etape de la identificarea elementelor de risc pana la cuantificarea elementelor probabile ale acestora, intr-o singura marime, respectiv marja de risc.

In prima faza , analiza are drept scop identificarea evenimentelor de risc si impartirea lor in 2 mari categorii:

evenimente legate de proiect;

evenimente privind situatia financiara a debitorului.

Faza a doua ne permite sa trecem din lumea evenimentelor in lumea cifrelor, adica sa transformam factorii de risc in indicatori economico-financiari.

Riscurile legate de proiect se exprima prin indicatori de eficienta economica ca rata intrena de rentabilitate, iar cele privind situatia financiara se evidentiaza printr-o gama de indicatori prin capitalizare, solvabiliotate, lichiditate, profitabiliate, etc.

Faza a treia a analizei vizeza cuantificarea influentei indicatorilor asupra capacitatii de plata si departajarea acestor influente pe mai multe clase de risc pentru care se stabilesc procente de risc determinate pe baze statistico-matematice.

In practica bancara se folosesc scari de la 3 clase pentru bancile cu cea mai saczuta incadrare (E) si pana la 10 clase pentru institutiile financiare de prim rang (AAA).

Incadrarea in clasa de risc este etapa cea mai importanta iar analiza contine cel mai subiectiv aspect intrucat cazurile concrete nu se pot incadra in totalitate in metodele existente.

Riscurile de credit legate de proiect odata identificate se incearca sa se diminueze prin diverse masuri prudentiale de o varietate foarte mare.

Ultima faza este aceea amerjei de risc. Fiecare clasa are stabilita o anumita marja de risc pe baza determinarilor statistico-matematice

Riscul de lichiditate

Lichiditatea bancara poate fi considerata ca fiind o problema de gestiune a activelor si pasivelor bancare care au grade diferite de lichiditate.

Ea reprezinta posibilitatea de a asigura, in orice moment, efectuarea platilor cerute de creditorii sai, deci de a finanta operatiunile curente.

Aceasta inseamna, pentru banci, plati direct catre clienti in numerar, sau plati dispuse de clienti in favoarea altor banci sau catre alte firme, care au conturi deschise la alte banci. In aceste cazuri, banca trebuie sa aiba suficiente detineri de numerar sau suficiente depozite la banca de emisiune, posibil de a fi folosite pentru efectuarea de plati catre alte banci.

In situatia in care banca nu este capabila sa efectueze platile ordonate de clientii sai, ea apeleaza la recreditare, operatiune ce poate fi adresata fie celorlalte banci, pe piata interbancara, fie bancii centrale.

Aceste credite conjuncturale ( de o zi, de mai multe zile sau de o saptamana) presupun costuri suplimentare pentru banca, pe care aceasta trebuie sa le acopere prin obtinerea de profituri ridicate. Ca orice agent economic, banca urmareste maximizarea profiturilor sale si minimizarea costurilor. Problemele privind lichiditatea pot fi deci relativ usor rezolvate, problema care se ridica fiind cea a preturilor cu care se obtin aceste fonduri.

Riscul de lichiditate consta in probabiliattea ca banca sa nu-si poata onora platile fata de clienti ca urmare a devierii proportiei dintre creditele pe termen lung si creditele pe termen scurt si a necorelarii cu structura pasivelor bancii.

Plasamentele pe termen lung sunt in general mai mari decat resursele pe tremen lung ale bancii, din aceasta cauza bancile confruntandu-se cu 2 situatii delicate:

sa nu-si poata onora angajamentele pe termen scurt;

sa aiba resurse cu scadenta mica, in timp ce plasamentele au scadenta mare.

Prima situatie, numita si risc de lichiditate imediata, este detreminata de retragerile masive si neasteptate ale creditorilor ei.

Riscul lipsei de lichiditate reprezinta primordial pentru banca o problema de costuri.

Confruntata cu riscul lichiditatii, o banca poate fi fortata fie sa imprumute fonduri de urgenta la costuri excesive pentru a-si acoperi nevoile imediate de cash, fie sa atraga deponentii, platind in schimb dobanzi mai mari decat cele practicate pe piata.

Riscul de lichiditate imediata este un risc specific bancilor , arta de a conduce o banca consta tocmai in a sti sa gestionezi lichiditatile pentru a face fata retragerilor, fara a afecta insa posibilitatile de a onora si solicitarile de credite.

Autoritatile monetare vegheaza asupra acestui risc impunand bancilor sa pastreze suficiente active lichide prin respectarea unui raport de lichiditate.

A doua situatie , numita si risc de transformare impune bancilor sa ia in considerare urmatoarele:

t        resursele si plasamentele trebuie analizate in functie de lichiditatea si exigibilitatea lor reala si nu juridica. Astfel depozitele la vedere sunt deseori mai stabile decat depozitele la termen; depozitele interbancare sunt mai volatile decat depozitele clientilor, conturile debitoare ale clientilor pe termen scurt sunt deseori mai imobilizate (neonorate) decat creditele cu scadenta mai indepartata.

t        inovatiile financiare din ultimii ani modifica riscul de nelichiditate al bancii astfel: marindu-l prin dezvoltarea angajamentului de credit cum ar fi "multi options facilities" ; micsorandu-l prin dezvoltarea pietelor secundare de creante negociabile.

Astfel, in lumina acestor fapte rezulta ca bancile trebuie sa studieze permanent gradul lor de lichiditate folosind diferite procedee si sa fia astfel in masura sa evite cresterile nejustificate de costuri, in conditiile in care lichiditatea nu este asigurata, sau sub o alta expresie, sa tina seama de costurile determinate de asigurarea lichiditatii, atunci cand alte interese imping banca sa incalce cerintele lichiditatii.

Riscul de capital

Capitalul este un element indispensabil activitatii bancare. El permite societatii bancare sa functioneze deoarece finanteaza angajarea resurselor materiale si umane necesare.

Capitalul are un rol esential si in protectia globala a bancii fata de riscurile nediversificabile si cele pure. El joaca rolul de amortizor global de soc, si de aceea marimea si srtuctura sa sunt esentiale in stabilirea profilului de risc al societatii bancare.

Capitalul este o parte fundamentala a bilantului unei banci. El permite in primul rand individualizarea operatiunilor bancare, ca urmare a disponibilizarii fondurilor necesare pentru achizitionarea de resurse. Importanta capitalului rezida din rolul jucat de acesta in asigurarea functionarii continue a institutiei bancare si a capacitatii ei de regenerare.

Din punct de vedere contabil, capitalul este definit ca diferenta intre totalul activelor si totalul pasivelor si reprezinta cota de participare a proprietarilor.

In domeniul bancar conceptul de capital difera de conceptul de capital contabil, prin acea ca include anumite surse prevazute de reglementarile bancare internationale, preluate si de normele 2 - 4/1994 ale BNR.

Necesarul de capital, potrivit structurii financiare a bancii, este determinat de :

functiile pe care le indeplineste capitalul bancar

protectia deponentilor in caz de insolvabilitate

suportarea pirderilor neprevazute

finantarea investitiilor in active reale

limiteaza activitatile neprofitabile

asigura accesul rapid la pietele financiare

rentabilitatea bancara scontata, ce trebuie sa se situeze cel putin la nivelul mediu al ratei rentabilitatii pe economie.

reglementarile legale in vigoare (norme de solvabilitate de tip Cooke).

Din punct de vedere al riscului, capitalul adecvat poate fi definiot atunci cand reduce la minimum riscul viitoarei insolvabilitati.

Relatia dintre risc si capital este neliniara si pericolul insolvabilitatii sacde rapid atunci cand capitalul creste.

Cresterea capitalului duce la descresterea riscurilor, prin reducerea insstabilitatii veniturilor si la reducerea posibilitatii ca banca sa dea faliment.

De fapt, bancile au tendinta sa-si asume un risc de capital mare, urmarind obtinarea de rentabilitati financiare ridicate si aceasta pe seama cresterii gradului lor de indatorare.

Profit net/ Capital (RRF) = Profit net/Active(RRE) x Active/Capital (EP)

Spre deosebire de societatile comerciale, la banci rata rentabilitatii economice are valori mici, ceea ce presupune un efect de parghie insemnat.

Un efect de parghie mic ar insemna un un risc al capitalului mai mic, dar in acelasi timp si un profit mai mic.

Nu eeste usor sa se evalueze riscurile si sa se stabileasca capitalul adecvat. In prezent autoritatile de reglementare se axeaza pe masurarea capitalului. Ele incearca sa afle ce risc trebuie sa-si asume banca pornind de la evaluarea activelor bancii, politica de creditare, administrarea numerarului si calitatea managementului bancii.

4. Riscul de variatie a ratei dobanzii

Riscul ratei dobanzii se datoreaza fluctuatiilor in nivelul ratei dobanzii, atat la active cat si la pasivele din portofoliul bancii.

Riscul ratei dobanzii se repercuteaza asupra bancii sub 2 forme:

prima forma consta in pierderi (diminuarea venitului din dobanzi) ca urmare a unei variatii neconvenabile a ratei dobanzii

a doua forma consta in deteriorarea situatiei patrimoniale a bancii (diminuarea capitalului propriu) ca urmare a variatiei ratei dobanzii.

Riscul ratei dobanzii aparea atat ca urmare a detinerii de active si pasive cu dobanda fixa, care, in plus, difera ca scadenta si pret, dar si din detinerea de active si pasive ci dobanda variabila, care se adapteaza in mod diferit la fluctuatiile ratei dobanzii.

Orice modificare a ratei dobanzii exercita o influenta asupra indicatorilor din bilantul bancii, avand in vedere faptul ca cea mai mare parte a veniturilor bancii provin din diferenta dintre dobanda incasata si dobanda platita.

In conditiile cresterii sau descresterii ratei dobanzii pe piata, venitul net din dobanda si valoarea de piata a capitalului bancii vor inregistra fluctuatii mari daca banca isi asuma riscuri mari si fluctuatii mici daca riscurile asumate sunt mici.

Administrarea activelor si pasivelor pune la dispozitia managementului modele de analiza care sunt necesare cuantificarii riscului ratei dobanzii.

Riscul valutar

Activitatea valutara ocupa in prezent un loc imporatnt in activitatile desfasurate de banca. In conditiile actuale de instabilitate economica si de volatilitate a ratelor se impune o foarte atenta gestionare a activelor si pasivelor in valuta.

Compartimentul de trezorerie este considerat un centru de profit, obtinand venituri din operatiunile de vanzare - cumparare pe pietele financiare.

Rolul trezoreriei in gestionarea riscului este foarte important , aceasta trebuind sa identifice riscurile, sa decida care dintre ele sunt acceptabile si care nu si sa incerce sa le elimine pe cele din urma, eveluand costurile necesare. In acest fel la nivelul trezoreriei trebuie gasit si mentinut echilibrul intre riscuri si venituri.

Riscurile care pot fi gestionate de cvompartimentul de trezorerie sunt riscul ratei dobanzii si riscul valutar (al cursului de schimb).

Riscul valutar se poate defini ca fiind probabilitatea ca o variatie nedorita a cursului valutar pe piata sa duca la diminuarea profitului net bancar.

In Romania acest risc este semnificativ pentru toate bancile deoarece majoritatea au licenta pentru operatiuni valutare pe care le ofera clientilor si pe care le folosesc si ca o modalitate de protejare a capitalului si a activelor in conditii de inflatie ridicata.

Riscul valutar exprima posibilitatea ca o variatie a cursului valutar pe piata sa influentaze negativ marja ratei dobanzii. La originea acestui risc se afla operatiile bvancare in valuta: pasivele si activele externe. Aceste elemente sunt integrate in bilantul (consolidat) al societatii bancare prin conversie in moneda nationala la cursul zilei. Variatia acestui curs poate antrena pierderi sau castiguri independente de eforturile bancii sau de calitatea managementului sau.

Modificarea ratelor dobanzii detremina o modificare a cursului de schimb. John Fisher este cel care a impus legea paritatilor dobanzilor, conform careia:

CS₀ - CS₁

dob = ds -

CS₁

Conform acestei teorii,

unde:

CS reprezinta cursul spot;

CF reprezinta cursul forward de regula pe trei ani;

d_i  reprezinta dobanda interna;

d_e reprezinta dobanda externa;

a - reprezinta factorul de conversie si depinde de perioada pentru care se ia in calcul cursul forward. De exemplu, pentru cursul forward pe 3 luni, factorul de conversie este 4 , iar pentru cel pe 6 luni este 2.

Modificarea dobanzilor poate duce la migrarea capitalurilor. Cresterea ratelor dobanzii in raport cu dobanda externa are ca efect o infuzie de capital, iar scaderea dobanzilor externe are ca efect migrarea capitalurilor spre strainatate.

Expunerea la riscul valutar se descompune in 3 componente: expunerea generata de activitatile internationale prin consolidare bilantiera, expunerea tranzactionala si expunerea economica.

Expunerea de translatie apare in aczul bancilor cu activitate internationala. Societatile afiliate trebuie sa raporteze date si sa-si consolideze rezultatele financiare in monede tarii de referinta, a societatii mama. Conversia se poate face la cursul zilei sau la cursul mediu pentru perioada de raportare. Este un risc ce poate fi acoperit prin hedging( asigurare impotriva riscurilor).

Expunera tranzactionala rezulta din aceea ca o serie de operatii se desfasoara in valuta, iar cursul poate fluctua, influentand marja in tara de referinta. Poate deveni semnificativa pe termen scurt (sub 1 an) dar poate fi minimizata prin hedging.

Expunerea economica reflecta influenta fluctuatiilor cursurilor valutare asupra valorii bancii. Este relevanta daca se exprima in moneda tarii de referinta. Valoarea de piata a bancii este ca si in cazul activelor financiare, calculata ca fiind valoarea actuala a tuturor veniturilor realizate in toate vlutele de operare. Actualizarea se face folosind costul mediu ponderat al capitalului.

Evaluarea riscului valutar este o operatiune care consuma putine resurse si presupune determinarea valorii absolute a expunerilor nete pentru fiecare valuta din portofoliu in contextul volatilitatii anticipate pentru fiecare piata valutara.

6. Riscul de tara

Intr-un sens larg riscul de tara reprezinta expunerea unui investitor la pierderea sumei investite si a veniturilor aferente ca urmare a producerii unor evenimente care sunt sub controlul autoritatilor guvernamentale.

Riscul de tara este cel mai complex din gama riscurilor de investitii intrucat opereaza cu elemente macroeconomice, mai dificil de masurat si unele politice si depinde de o multime de factori interni si externi.

Riscul de tara este adesea cuantificat in raport de evaluarile unor agentii specializate, cum ar fi de exemplu agentia Moody s.

Situatia interna, prin care intelegem climatul social, politic si economic, trebuie luata in calcul in cazul dezvoltarii unor relatii de creditare cu un agent economic din tara respectiva.

7. Riscul de piata

Riscul de piata se refera la eventualele variatii nefavorabile ale valorii de piata ale pozitiilor detinute, pe timpul duratei minime necesare pentru lichidarea pozitiilor.

Prin pozitie detinuta se intelege detinerea de active( titluri sau devize) sau de pasive. Riscul de piata intervine datorita faptului ca preturile acestor valori detinute sunt stabilite de piata. Importanta este ca detinatorul unei pozitii sa sesizeze din timp eventualele modificari nefavorabile si sa lichideze pozitia cat mai repede pentru a diminua pierderile.

Riscul de piata se determina pornind de la instabilitatea parametrilor de piata : dobanda, cursul de schimb, indicii bursieri. Acest risc ste masurat adesea de volatilitatea activelor.

Riscul de piata poate fi controlat prin asigurarea ca valoarea portofoliului nu poate scadea sub un anumit nivel prestabilit. Diversificarea portofoliului este o posibilitate de reducere a riscului, dar trebuie luat de asemenea in calcul si costul tranzactiilor, care creste in situatia lipsei de lichiditati.