Clasificarea si caracterizarea generala a impozitelor directe

Clasificarea si caracterizarea generala a impozitelor directe

In practica fiscala se intalneste o diversitate de impozite care se deosebesc prin forma si continutul lor.

Dupa fond si forma, impozitele se impart in: impozite directe si indirecte.

Impozitele directe se caracterizeaza prin faptul ca ele se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau juridice, in functie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impunere. Ele se incaseaza direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite. 

Dupa criteriul de asezare a lor impozitele directe se grupeaza in: impozite reale si impozite personale.

Impozitele reale sunt stabilite in legatura cu anumite obiecte materiale (pamantul, cladirile, fabricile etc.), care se mai numesc si impozite obiective sau pe produs si nu au nici o legatura cu subiectul impozitului.

Impozitele personale se calculeaza asupra veniturilor sau averii, in stransa legatura cu subiectul impozitului si care se mai numesc si impozite subiective.

Impozitele indirecte se percep cu prilejul vanzarii unor bunuri si al prestarii unor servicii (transport, spectacole etc.), al importului sau exportului, ele vizand cheltuieli. In cazul impozitelor indirecte, chiar prin lege li se atribuie calitatea de subiect al impozitului altor persoane fizice si juridice decat suportatorului acestuia. Dupa forma lor, impozitele indirecte se pot grupa in: a)taxe de consumatie; b)venituri de la monopolurile fiscale; c)taxe vamale; d)taxe de timbru si de inregistrare.

Dupa obiectul impunerii impozite se clasifica in impozite pe venit (profit), impozite pe avere (patrimoniu net sau capital) si impozite pe consum (pe cheltuieli).

In functie de scopul urmarit, impozitele se grupeaza in impozite financiare si impozite de ordine. Impozitele financiare sunt stabilite in scopul de a realiza venituri pentru acoperirea cheltuielilor publice(pe venit, taxe de consumatie).

Impozitele de ordine sunt introduse pentru limitarea unor actiuni (instituirea de taxe ridicate la vanzarea bauturilor alcoolice si a tutunului care au efect nociv asupra sanatatii persoanelor care le consuma.

Dupa frecventa lor, impozitele pot fi: permanente - se incaseaza periodic (de obicei, anual), incidentale - se incaseaza o singura data (impozitul pe averea sau profiturile exceptionale de razboi).

Impozitele directe reprezinta forma cea mai veche de impunere care au cunoscut o extindere si diversificare abia in epoca moderna. Ele sunt nominative, au un cuantum si termene de plata bine stabilite si sunt aduse la timp la cunostinta platitorilor si mai echitabile decat cele indirecte. Impozitele directe se impart in :impozite reale si impozite personale.

In primele stadii de dezvoltare ale epocii moderne, pamantul reprezenta forma de baza a bogatiei si principalul mijloc de productie si atunci in unele tari europene a fost introdus impozitul funciar (pe pamant), stabilit pe baza unor criterii precum: numarul plugurilor folosite pentru lucrarea pamantului, intinderea terenurilor cultivate, marimea arenzii etc.. Prin aceste criterii nu se putea stabili corect si real capacitatea de plata a proprietarului funciar. Introducerea cadastrului constituie un pas inainte in stabilirea mai reala si mai corecta a impozitului funciar, deoarece aceasta reprezenta atat actiunea de descriere a bunurilor funciare din fiecare localitate, cu mentionarea veniturilor pe care le produc, cat si registrele in care figureaza contribuabilii.

Pentru cladirile folosite ca locuinte, magazine, birouri mai ales in mediul urban a fost introdus impozitul pe cladiri. La inceput, stabilirea lui s-a facut dupa criterii ca: numarul si destinatia camerelor, suprafata construita, marimea curtii, chirie etc., insa aceste criterii se aplicau izolat si nu ofereau imaginea completa asupra marimii obiectului impozabil.

De asemenea, pentru impunerea activitatilor industriale, comerciale si profesiile libere s-a introdus un impozit stabilit pe baza unor criterii de ordin exterior: marimea localitatii in care unitatea isi desfasoara activitatea, natura ei (atelier, fabrica etc.), marimea capitalului.

Un tip de impozit real este impozitabil calculate asupra capitalurilor banesti. El se stabileste in functie fie de volumul dobanzilor pe care debitorul le plateste pentru capitalul luat ca imprumut sa fie de volumul dobanzilor pe care creditorul le incasa pentru  capitalul dat ca imprumut.

In cazul impozitelor reale, la im punere nu se ia in considerare produsul net (venitul) real al obiectelor impozitabile ci produsul brut sau cel mediu prezumat, fapt care dezavantajeaza micii producatori care au conditii de realizare a unui venit mai mare decat cel mediu. Dintre neajunsurile impozitelor reale: posibilitati de evaziune fiscala, lipsa de uniformitate in stabilirea impozitelor, iar la impozitare se cuprinde doar o parte din material impozitabila.

Impozitele personale au aparut in cea de-a doua parte a sec al XIX-lea si a inlocuit treptat impunerea reala si acest lucru s-a datorat mai multor cauze.

- lipsa proprietatii funciare, de cladiri si capitaluri mobile a muncitorilor care nu puteau fi supusi impunerii, suportand in schimb impozitele indirecte

- impozitele indirecte au devenit apasatoare pentru cei cu venituri mici.

La baza stabilirii impozitelor personale sta marimea veniturilor sau a averii si situatia personala a fiecarui platitor.

Impozitele personale se impart in impozite pe venit si impozite pe avere.

Aparitia impozitului pe venit s-a datorat cresterii numarului de muncitori si functionari care realizau venituri din salarii si a diferentierii veniturilor realizate de diferitele categorii sociale.

Acest tip de impozit se percepe atat persoanelor fizice cat si persoanelor juridice (societati de capital).

La impozitul pe veniturile persoanelor fizice, obiectul impozabil il constituie veniturile obtinute de aceste din: industrie, comert, agricultura, banci, asigurari, functionari, liber profesionisti, precum si veniturile realizate sub forma pensiilor.

De asemenea, impozitul pe venit poate fi o impunere individuala sau colectiva (adica pe o familie au gospodarie).

In practica fiscala se intalnesc doua sisteme de asezare a veniturilor persoanelor fizice.

Sistemul impunerii separate care poate fi sub forma de impozit unic pe venit cu o diferentiere pe fiecare categorie de venit si sub forma de mai multe impozite, vizand fiecare in parte venitul obtinut dintr-o sursa.

Sistemul impunerii globale presupune acumularea tuturor veniturilor realizate de o persoana fizica indiferent de sursa si supunerea venitului cumulate unui singur impozit. Impozitul pe venit se calculeaza fie in cote proportionale, fie in cote progresive.

Modul in care se realizeaza impunerea veniturilor realizate de persoanele juridice este determinat de modul de organizare a acestora, respectiv ca societati de persoane sau ca societati de capital:

- in cazul societatilor de persoane, impunerea veniturilor societatii se face frecvent pe baza sistemului aplicat persoanelor fizice, deoarece este dificil sa se faca distinctie intre averea fiecareia dintre persoanele asociate si patrimoniul societatii respective;

- la societatile de capital, exista o demarcatie neta intre averea actionarilor si patrimoniul societatii; actionarii raspund pentru actele si faptele societatii numai in limita partii de capital pe care o detin.

Profitul obtinut de o societate de capital se repartizeaza atat actionarilor sub forma de dividende (proportional cu participarea lor la capitalul social), cat si la dispozitia societatii pentru constituirea unor fonduri. Prin urmare, in cazul societatilor de capital putem vorbi de profitul societatii inainte de repartizare, de profitul repartizat actionarilor sub forma de dividende si de profitul ramas la dispozitia societatii. Aceasta repartizare a profitului permite luarea in considerare a mai multor modalitati de impunere a veniturilor realizate de societatile de capital, si anume:

- Se impune mai intai profitul total obtinut de societatea de capital si apoi, separat, profitul repartizat actionarilor sub forma de dividende. In acest sistem, considerat clasic, partea din profit repartizata actionarilor este impusa de doua ori, respectiv o data la societate si a doua oara la actionari sau asociati. Acest sistem se practica si in Romania.

- A doua modalitate consta in aceea ca se impun numai dividendele, in timp ce partea din profit lasata la dispozitia societatii de capital este scutita de impozit. Practicarea unei astfel de impuneri este avantajoasa pentru societatile de capital si vizeaza stimularea acestora in plasarea profitului realizat in noi investitii, dar se practica mai rar.

- A treia modalitate are caracteristic faptul ca se impune numai partea din profit care ramane la dispozitia societatii de capital, iar dividendele repartizate actionarilor nu sunt supuse impozitarii. In acest caz, se incalca principiul echitatii fiscale, deoarece se exonereaza de la impunere dividendele realizate de actionari.

- A patra modalitate presupune impunerea separata, mai intai, a dividendelor repartizate actionarilor si apoi a partii din profit ramase la dispozitia societatii de capital.

In ceea ce priveste impozitarea proriu-zisa a profitului net obtinut de societatile de capital, in practica fiscala internationala pot fi intalnite diferite situatii[1]: in unele tari, cotele de impunere cunosc o anumita diferentiere in functie de proprietarul capitalului social; cotele de impunere sunt diferentiate in functie de natura activitatilor din care se obtine profitul sau in functie de marimea societatii; utilizarea unor cote de impunere progresive simple; utilizarea cotelor de impunere proportionale.

Cotele proportionale stimuleaza agentii economici sa-si dezvolte si sa-si perfectioneze activitatea.